Krishnamurti Subtitles home


AM81T2 - O minte religioasă este o minte care se raportează la fapte
Discurs public 2
Amsterdam, Olanda
20 Septembrie 1981



0:47 Mă tem că aceasta este ultima conferinţă. Suntem ca doi prieteni care stau în parc într-o zi minunată şi vorbesc despre viaţă despre problemele lor investigând serios natura propriei existenţe şi se întreabă serios de ce a devenit viaţa o problemă atât de mare. Deşi sunteţi intelectual sofisticaţi viaţa voastră zilnică nu are sens cu excepţia supravieţuirii care este şi ea incertă. De ce viaţa de zi cu zi a devenit o tortură. Cineva merge poate la biserică, urmează un lider politic sau religios dar este zilnic zbuciumat şi desi are scurte perioade de fericire viaţa sa este umbrită în permanenţă. Iar aceşti doi prieteni vorbesc aşa ca noi, -vorbim prieteneşte- poate cu afecţiune, grijă şi preocupare despre posibilitatea de a avea o viaţă cotidiană fără probleme. Deşi suntem educaţi, avem cariere, specializări, ducem o luptă continuă, ne doare, suferim, ne bucurăm şi avem sentimentul că nu suntem chiar egoişti. Vreau ca împreună, astăzi să ne întrebăm de ce trăim aşa, mergem la muncă de la 9 la 5 sau 6, cam cincizeci de ani ocupaţi tot timpul, nu doar cu probleme dar şi creierul, mintea sunt ocupate în permanenţă, nu este niciodată linişte, pace ne preocupă mereu câte ceva. Asta este viaţa noastră. Monotonă, singuratică, insuficientă. Şi vrem să ne îndepărtăm de ea prin religie şi alte distracţii.
5:55 Iar în final suntem în acelaşi loc de mii si mii de ani. Am făcut prea puţine schimbări în interiorul nostru. Iar problemele noastre cresc. Şi există frica de a îmbătrâni, de boală, de accident, care ne preocupă. Aşa trăim de la naştere până la moarte voluntar sau involuntar. Pare că nu suntem capabili să ştim cum să trăim şi să murim. Mai ales când omul îmbătrâneşte îşi aminteşte de trecut: de plăceri, de dureri, de regrete, de lacrimi. Dar există mereu o necunoscută numită moarte de care cei mai mulţi ne temem. Şi ca nişte prieteni care stau pe bancă în parc nu aici în sală unde este lumină şi restul ceea ce este urât ci pe o bancă în lumina soarelui- o lumina blandă, cum se vede soarele printre frunze- raţele în apa şi frumuseţea pământului, vorbim împreună. Asta vom face vom vorbi ca doi prieteni care au trăit mult, au avut o viaţă cu probleme, legate de sex, singurătate, disperare, depresie, anxietate, nesiguranţă, lipsă de sens,etc. Şi există un sfârşit pentru toate astea: moartea.
9:29 Şi chiar dacă vorbim despre asta intelectual, adică raţionalizăm, este inevitabil să nu ne temem şi să vrem să scăpăm printr-o credinţă cum ar fi credinţa Asiatică în reîncarnare sau dacă sunteţi foarte intelectual acesta este sfărşitul lucrurilor al existenţei, experienţelor, amintirilor, tandreţii, plăcerii, plenitudinii. Şi de aici vine multă durere şi suferinţă. Asta înseamnă oare că viaţa dacă o examinăm foarte îndeaproape, este mai degrabă fără sens? Cineva poate construi un sens intelectual al vieţii dar felul în care trăim are astăzi foarte puţin sens.
11:12 Există deci viaţă şi moarte. Asta este tot ce ştim. În afară de asta totul este teorie, speculaţie; sau o credinţă în care găsim speranţă, siguranţă. Dar aceste credinţe sunt la fel de subţiri şi fără sens ca şi credinţele. Sau aveţi idealuri proiectate de gând şi vă străduiţi să le atingeţi. Asta este viaţa noastră fie că suntem tineri, plini de vitalitate, amuzanţi, şi simţim că putem face aproape orice dar indiferent de vârstă există mereu problema - moarte, a muri. Putem să vorbim astăzi despre asta? Aşa cum am spus ieri ne gândim împreună. Aşa cum am mai spus, aici nu ascultaţi doar nişte cuvinte, idei ci mai degrabă, împreună ne gândim la problema vieţii şi a morţii. Iar cineva poate face asta din suflet, cu toată inima sau parţial, superficial şi deci fără prea mult sens.
14:10 Mai întâi ar trebui să ştim că nu ne folosim tot creierul ci doar o mică parte a lui. Acea parte este structura gândului. Şi pentru că este o parte, este incompletă ca şi gândul iar creierul funcţionează într-o arie restrânsă în funcţie de simţurile noastre care şi ele sunt parţiale niciodată nu sunt în funcţiune toate simţurile. Nu ştiu daca aţi încercat să vă uitaţi la ceva cu toate simţurile: să priviţi marea, păsările şi lumina lunii noaptea.... Să le priviţi parţial sau cu toate simţurile. Ambele stări sunt diferite. Când vă uitaţi parţial la ceva în acel moment aveţi o atitudine care separă, este egoistă. Dar când priviţi lumina lunii pe apă cu toate simţurile, cum lasă o dâră argintie, adică, cu mintea, inima voastră, simţurile voastre, sunteţi atenţi la ce observaţi atunci veţi vedea că nu există nici un centru din care observaţi.
16:52 Putem oare deci observa ce este viaţa şi ce înseamnă moartea? Împreună. Viaţa noastra se bazează pe amintiri. Creierul, mintea noastră este memorie. Corect? Suntem de acord? Este dificl pentru că nu ştiu dacă ne înţelegem. Nu stiu câtă Engleza ştiţi şi nu vreau să vă ofensez când mă întreb dacă înţelegeţi Engleza şi ce spun eu. Sau dacă ascultaţi parţial, ştiţi parţial Engleza şi astfel atenţia voastră bântuie şi sunteţi mai degrabă miraţi. Vorbesc într-un mod simplu şi fără termeni de specialitate. Este o Engleză simplă. Şi sper să ne înţelegem.
19:11 Spunem că noi suntem- noi, ego-ul, personalitatea- întreaga structură este menţinută de memorie noi suntem memorie-corect? Vrem să ne gânadim la asta, nu să o acceptăm. Observaţi, ascultaţi. Eu spun că voi, ego, eu sunt menţinute de memorie. Nu există nici un punct sau spaţiu în care să existe claritate. Sau puteţi spera, crede că există în voi ceva necontaminat o scânteie veşnică, Dumnezeu puteţi crede asta. Dar această credinţă este iluzorie, toate credinţele sunt. Dar de fapt întreaga noastră existenţă , este memorie, amintire. Nu există în noi nici o scânteie sau spaţiu care nu este memorie. Puteţi cerceta dacă aveţi timp poate nu azi pentru că avem multe de discutat dar dacă vă întrebaţi serios asta veţi vedea că "eu" ego, totul este memorie, amintire. Iar în viaţa noastră funcţionăm , trăim prin memorie. Iar moartea este pentru noi sfărşitul memoriei. Corect?
21:56 Vorbesc singur sau mă urmăriţi? Eu sunt obişnuit să vorbesc liber, afară, în cort, fără aceste lumini acolo unde există comuniune. De fapt sunt doar eu şi voi discutând împreună nu toată această audienţă din sală ci eu şi voi stând pe marginea râului pe o bancă, vorbind despre asta. Şi unul îi spune celuilalt: suntem doar memorie şi suntem ataşaţi de ea- casa mea, proprietatea mea, experienţa, relaţia, biroul la care merg, fabrica, abilităţile dobândite eu sunt toate astea. De toate astea e ataşat gandul. Şi numim asta viaţă. Acest ataşament vine cu toate problemele sale pentru că există şi frica de a pierde suntem ataşaţi pentru că suntem singuri într-o singurătate care ne sufocă, izolează, devenim deprimaţi. Şi cu cât ne ataşăm unii de alţii ceea ce este memorie- celălalt este memorie: soţia mea, soţul meu, copiii sunt diferiţi de mine sunt ataşat psihologic de memoria soţiei mele de nume, formă, existenţa mea este ataşament faţă de memoria acumulată. Unde este ataşament recunosc şi observ că există corupţie. Când sunt ataşat de o credinţă îmi pun speranţa în acel ataşament, credinţa îmi crează securitate atât psihologică dar şi fizică iar ataşamentul nu mă lasă să examinez în profunzime iar mie mi-e şi frică să fac asta când sunt ataşat de ceva- de o persoană, idee, experienţă. Corupţia există, deci unde este ataşament. Iar viaţa omului are loc în câmpul cunoaşterii. Asta este evident. Iar moartea înseamnă sfârşitul a ceea ce ştim. Corect? Sfârşitul organismului fizic, sfârşitul memoriei, a ceea ce sunt. Nu sunt decât memoria pe care o cunosc. Şi mă tem să renunţ la asta, pentru că înseamnă moarte. Cred că asta este foarte clar cel puţin la nivel verbal. Adică intelectual putem accepta asta. Şi logic şi rezonabil este un fapt.
27:47 Întrebarea este de ce fiinţele umane cred- unele dintre ele, în lumea Asiatică- în reîncarnare, în viaţa de apoi; o viaţă viitoare mult mai demnă, prosperă, cu o casă mai bună şi un statut mai bun. Cei care cred în reîncarnare speră că sufletul, ego, "eul"- care este o gramadă de amintiri- va renaşte. Următoarea viaţă este mai bună dacă mă comport mai bine acum sunt corect, trăiesc fără violenţă fără lăcomie, etc., în următoarea viaţă voi avea un statut mai bun. Dar viaţa următoare..... credinţa în reîncarnare este doar o credinţă iar cei care au această credinţă puternică nu trăiesc azi o viaţă dreaptă. Corect? Mă urmăriţi? Este doar o impresie că viaţa următoare va fi minunată. Frumuseţea din viaţa următoare trebuie să corespundă cu din viaţa de acum. Dar viaţa de acum mă torturează, mă deranjează, este complicată am uitat de credinţe şi ne luptăm, minţim, suntem ipocriţi, toate formele vulgare, etc. Credinţa într-o altă viaţă este un aspect al morţii.
30:18 Dar cei care nu acceptă această teorie desi încearcă să creeze o dovadă a reîncarnării ceea ce este absurd- înţelegeţi- pentru că ce se va reîncarna de fapt? Ce va continua? Înţelegeţi întrebarea? Mă urmăriţi? Ce continuă azi în viaţa noastră? Este amintirea experienţelor de ieri, plăcerile, fricile, anxietăţile, şi există acea continuitate a vieţii până când ne îndepărtăm de acest curent. Corect?
31:34 Este posibil oare ca în timpul vieţii în toată agitaţia, cu energie, capacitate să se elibereze de ataşament cineva ? Pentru că asta se întâmplă când muriţi. Poate sunteti ataşaţi de soţie, soţ, de posesiuni- nu de posesie, asta e periculos- suntem ataşaţi de o anumită credinţă, în Dumnezeu. Acea credinţă este o proiecţie sau o invenţie a gândului dar suntem ataşaţi de ea pentru că ne conferă o siguranţă oricât de iluzorie şi suntem ataşaţi de acest lucru. Moartea este sfârşitul acestui ataşament. Este posbil oare ca din timpul vieţii, în mod voluntar fără efort să ne eliberăm de această formă de ataşament? Adică să murim faţă de ceva cunoscut. Mă urmăriţi? Putem face asta? Pentru că asta înseamnă să trăim şi să murim împreună, nu separat peste o sută sau cincizeci de ani aşteptând o boală care să facă asta. Ci să trăm cu toată vitalitatea, energia, capacitatea intelectuală, sentimente, să ne eliberăm de anumite concluzii, ideosincrazii, experienţe. ataşamente, răni, să încheiem cu ele. Adică să trăim cu moartea. Înţelegeţi asta? Suntem de acord? Aşa încât moartea să nu fie ceva îndepărtat, nu apare la sfârşitul vieţii, printr-un accident, boală sau bătrâneţe, ci mai degrabă în viaţă şi se aplică tuturor amintirilor, la care renunţăm, asta este moartea. Adică moartea nu este separată de viaţă.
35:13 Şi am mai spus ieri că ar trebui ca împreună, stând pe o bancă lângă un râu, cu apă limpede, nepoluată, să privim mişcarea valurilor care alunecă încet pe râu, iar noi ca doi prieteni să vorbim despre ce este religia. De ce a jucat un rol atât de important în viaţa noastră din antichitate până acum? Cum arată o minte religioasă? Ce înseamnă de fapt cuvântul "religie"? Istoric vorbind- deşi eu nu am citit mult despre asta am observat cum civilizaţiile au dispărut şi apoi au renăscut sub altă religie. Religiile au adus alte civilizaţii, o cultură nouă. Nu lumea tehnologică, calculatoarele, submarinele, materialele de război. Nici oamenii de afaceri, economiştii, ci oamenii religioşi au adus o mare schimbare. Şi trebuie să ne întrebăm ce înţelegem prin cuvântul "religie". Care este semnificaţia, este doar o superstiţie, ilogică, fără sens? Sau este ceva mult mai măreţ, ceva mai mult, infinit de frumos. Şi pentru a afla asta nu este necesar- vorbim împreună ca prieteni- nu este necesar să fim liberi de toate lucrurile inventate de religie? Înţelegeţi întrebarea? Vreau să aflu care este semnificaţia religiei. Cât de adânc este sensul? Care este finalul? Pentru că omul a căutat mereu ceva dincolo de existenţa fizică. A privit, a căutat, a întrebar, a suferit, s-a torturat întrebându-se dacă exista ceva care nu este timp, gând, convingere sau credinţă. Şi pentru a afla asta omul trebuie să fie total liber, altfel dacă este ancorat într-o convingere anume va fi împiedicat să cerceteze ce este etern, dacă există aşa ceva, dincolo de timp, dincolo de închipuire. Omul trebuie să fie liber dacă vrea să cerceteze serios ce este religia, liber de toate lucrurile inventate de gând şi care iau forma religiei. Adică de toate lucrurile inventate de Hinduism, cu superstiţiile sale, credinţele, imaginile şi literatura antică precum Upanişadele, etc., omul trebuie să se elibereze de ele. Dacă cineva este ataşat de acestea atunci este imposibil, să descopere ce ce este original. Înţelegeţi problema?
41:36 Adică, dacă mintea mea, creierul este condiţionat de superstiţiile Hinduse, credinţe, dogme, idolatrie, de tradiţiile antice, mintea mea ancorată acolo nu se poate mişca, nu este liberă. De aceea omul trebuie să fie total liber de a fi Hindus. Corect? În mod similar omul trebuie să fie liber de invenţiile gândului, cum ar fi ritualurile, dogmele, credinţele, simbolurile, de salvatorii din Creştinătate. Asta e mai dificil pentru că este aproape de noi. Sau dacă mergeţi în Ceylon sau în Tibet, la Budişti cu toataă idolatria lor, ca şi cea Creştină, toţi au această problemă: sunt ataşaţi şi se simt securizaţi de ceea ce gândul a inventat. Toate religiile, Creştinismul, Islamul, Hinduismul sau Budismul, sunt mişcări ale gândului, de-a lungul timpului, manifestate în literatură, prin simboluri, prin lucruri, făcute de mână sau create de minte tot ce este considerat religios în lumea de azi. Pentru mine asta nu este religie. Este o formă de iluzie, confortabilă, satisfăcătoare, romantică, sentimentală dar nu reală, pentru că religia trebuie să ne afecteze viaţa şi cum trăim adică semnificaţia vieţii. Pentru că doar atunci este ordine- în viaţa noastră,aşa cum am spus ieri.
44:56 Ordinea nu este asociată cu dezordinea. Trăim în dezordine, adică, în conflict, contradicţie, spunem un lucru, facem altul, gândim ceva şi facem altceva, asta este contradicţie. Unde este contradicţie care este separare, există dezordine. Iar într-o minte religioasă nu există aşa ceva. Ăsta este fundamnetul unei vieţi religioase, nu toate prostiile care ţin de un guru sau alte bazaconii.
45:53 S-a întâmplat ceva interesant: pe mine au venit să mă vadă mulţi guru. Pentru că se simt atacaţi de mine. Înţelegeţi? Vor să mă convingă să nu îi atac. Ei spun:" ce spui şi felul în care trăieşti este adevărat dar nu pentru noi, care trebuie să îi ajutăm pe cei care nu sunt atât de avansaţi ca tine." Observaţi jocul lor. Înţelegeţi? Şi mă întreb de ce lumea din Vest, sau unii merg în India, se alătură unui guru, sunt initiaţi -ce-o însemna asta- îşi pun o robă şi cred că sunt foarte religioşi. Dar dacă daţi de-o parte robele, îi opriţi şi le priviţi viaţa sunt la fel ca noi.
47:24 Iar ideea de a merge undeva să găseşti iluminarea, să îţi schimbi numele cu unul Sanscrit, pare ciudat de absurdă, romatică şi ruptă de realitate însă mulţi fac asta. Este probabil o formă de amuzament fără sens. Eu nu atac pe nimeni. Vă rog să înţelegeţi: nu atacăm nimic, observăm doar, absurditatea minţii umane, cât de uşor suntem prinşi, suntem creduli.
48:27 O minte religioasă este o minte reală, lucrează cu fapte. Prin fapte înţelegem ce se întâmplă de fapt, în lume în exterior şi în interior. Lumea din afară este expresia celei interioare nu există separare între cele două- dar îsta este un subiect mult prea complicat. O viaţă religioasă este una în care exista ordine, hărnicie, care se ocupă de ceea ce se întâmplă în interior, fără iluzii, astfel încât omul să aibă o viaţă corectă. Când acest lucru are loc şi este stabil, atunci omul se poate întreba ce este meditaţia.
49:48 Poate cuvântul nu exista acum douăzeci de ani, sau treizeci în lumea Vestică. A fost adus din Est de nişte guru . Există meditaţia Tibetană, Zen, Hindusă, meditaţia unui guru anume, meditaţia din yoga, cu picioarele încrucişate, respirând într-un fel, ştiţi voi. Toate acestea sunt denumite meditaţie. Nu denigrăm persoanele care fac asta. Vreau doar să arăt cât de absurdă a devenit meditaţia. Lumea Creştină crede în contemplaţie, se lasă la voia lui Dumnezeu, etc. Şi în Asia este la fel, doar că ei folosesc cuvinte în Sanscrită dar este acelaşi lucru: omul cere o siguranţă eternă, fericire, pace şi pentru că nu le găseşte pe pământ, speră că există undeva şi caută disperat ceva care este veşnic. Asta caută omul dintotdeauna. Egiptenii, Hinduşii, Budiştii şi alţii, chiar şi o parte din Creştini.
52:37 Pentru a ne întreba împreună, a înţelege ce este meditaţia şi dacă există ceva sacru, sfânt- nu ceea ce gândul a inventat că este sfânt, ceea ce a creat gândul nu este sfânt, sacru, pentru că se bazează pe cunoaştere iar aceasta este incompletă şi indiferent ce crează gândul poate fi ceva sacru? Dar noi adorăm ceea ce a inventat gândul.
53:37 Şi dacă avem unii parţial, altii complet, ordine în viaţă, în comportament, nu există contradicţie, avem asta şi am respins total toate formele de meditaţie, sisteme, practici, -pentru că practicând de fapt repeţi continuu ca un pianist care repetă dar poate că o face greşit. Este uşor să urmezi un model, să asculţi de ceea ce a spus cineva pentru a ajunge la o anumită stare. Deci, practici, accepţi sistemele, pentru că vrei să obţii altceva decât "ce este".
55:03 Iar noi susţinem contrariul. Nu există sistem, practică, ci claritatea percepţiei unei minţi libere care nu are direcţie, alegere, ci este liberă să observe. Multe meditaţii au aceastaăproblemă cu controlul gândurilor. Practicianul este diferit de practică. Sper să urmăriţi asta dacă vă interesează. În cele mai multe meditaţii fie că sunt Zen, Hinduse, Budiste, Creştine, sau ale unor guru este vorba de controlul gândului pentru că dacă acesta este concentrat aduceţi energia într-un punct anume. Adică, vă concentraţi. Adică cel care controlează este diferit de ce controlează. Urmăriţi toate astea? Cel care controlează este trecutul, adica gîndul, memoria iar el controlează tot gândul, ceaa ce este absurd, există deci un conflict. Staţi şi vă gândiţi în linişte iar gândul zboară, vreţi să vă concentraţi, ca la şcoală când vă uitaţi pe fereastră şi profesoul spune: "Nu va uitaţi pe fereastră, fiţi atenţi la cartea din faţă." Şi noi facem la fel. Şi trebuie să învăţăm că cel care controlează este cel controlat. Este clar? Trebuie să vă explic pas cu pas? Pentru că pot face asta.
57:57 Cel care controlează, gânditorul, cel care experimentează, este văzut de noi ca fiind diferit de ceea ce controlează, de mişcarea gândului, există o separare între cel care experimentează şi experienţă şi noi credem că sunt două mişcări diferite. Dar dacă priviţi mai atent vedeţi că gânditorul este gândul. Gândul a făcut ca cel care gândeste să fie separat de gând, despre care spune "Trebuie să îl controlez." Urmăriţi asta? Este atat de logic, de corect. Când cel care controlează este ceea ce controlează, atunci conflictul dispare. Conflictele există doar când este separare. Între voi şi Germani, între Israelieni şi Arabi. Acolo unde există naţionalism sau separare economică sau diviziune socială există conflict. Iar dacă în interior există separare între observator şi martor, între cel care experimentează şi ceea ce experimentează există conflict. Iar viaţa noastră este conflict pentru că trăim în această separare. Dar această separare este o greşeală, nu este reală, dar ne-am obişnuit să avem controlul. Nu vedem că cel care controlează este cel controlat. Înţelegeţi asta?
1:00:02 Când cineva înţelege asta, nu verbal, sau la nivel idealist, nu ca pe ceva utopic pentru care trebuie să ne luptăm ci doar să observăm în viaţa noastră cum cel care controleazaă este controlat, gânditorul este gândul, şi în acel moment tiparul gândirii noastre se schimbă radical pentru că nu mai există conflict. Şi asta este absolut necesar să se întâmple dacă meditaţi pentru că meditaţia presupune o minte capabilă de compasiune. Cu o inteligenţă ridicată, inteligenţă nascută din iubire, nu din abilitatea gândului.
1:01:19 Meditaţia înseamnă să aveţi ordine în viaţă şi să nu existe contradicţie. Şi apoi să respingeţi toate sistemele, meditaţiile, pentru că mintea trebuie să fie total libera, fără o direcţie anume şi saăexiste de asemenea linişte totală. Este asta posibil? Pentru că noi trăncănim mereu de îndată ce veţi pleca de aici, asta veţi face. Mintea noastră este mereu ocupată, trăncăneşte, gîndeşte, se luptă şi nu mai există spaşiu liber. Dar acest spaţiu este necesar pentru a fi linişte. O minte care practic se luptă să fie liniştită, nu va reuşi asta. Dar cand vede că liniştea este absolut necesară nu liniştea proiectată de gând, nu tăcerea dintre două note sau zgomote, dintre două războaie, ci liniştea ordinii. Atunci există această linişte totală- nu cultivată asta ne îndeamnă meditaţiile: să cultivăm liniştea. Adică să cultivăm gândul care nu are niciodată linişte. Nu ştiu dacă vedeţi cât de absurd este asta. Când există această linişte omul descoperă -scuze, nu descoperă- în acea linişte, adevăr, că există. Atunci adevărul devine etern, sacru, incoruptibil. Asta este meditaţia, aşa este o minte religioasă. SUBTITLE TEXT COPYRIGHT 1981 KRISHNAMURTI FOUNDATION TRUST LTD