Krishnamurti - Cum vă observați fricile?

Krishnamurti Subtitles

BR76D1 - Cum vă observați fricile?
Discuția publică nr. 1
Brockwood Park, UK
31 august 1976

0:22	Acesta este un dialog - dialogul fiind o conversație între doi prieteni despre ceva care care îi preocupă în mod serios, nu este doar o discuție despre idei, argumente și altele. Dar acesta este un dialog, așa că putem discuta împreună despre ceva care ce ne preocupă în mod serios.
0:59	Așadar, despre ce vreți să discutăm? Și aș sugera, dacă se poate, să ne limităm - este doar o sugestie, dar voi puteți face ce doriți - la ceea ce ne preocupă, referitor la transformarea adevărată a conștiinței noastre, cum să procedăm, cum este posibil, să intrăm adânc, foarte adânc, în detalii. Putem face aceasta în această dimineață? Să luăm acest aspect referitor la transformarea conștiinței umane, care este conștiința lumii. Sper că înțelegeți, este conștiința lumii. Fiecare ființă umană este, în esență, totalitatea experienței umane, cunoaștere, suferință, confuzie, toate acestea suntem noi, fiecare dintre noi. Dacă putem fi profund implicați și dedicați cu seriozitate următoarei întrebări: este posibil să producem o schimbare profundă și esențială în psihic? Am putea să ne ocupăm de acest aspect? Sunteți de acord sau doriți să discutăm despre altceva? Sunteți bine veniți să discutăm despre orice doriți.
2:53	Întrebare: Domnule, putem discuta despre problema râsului prin raportare la tranformarea conștiinței umane?
3:02	K: Să discutăm despre răs. Ce anume...?
3:07	Î: Prin râs, mintea este dominată și am observat adesea că oamenii, despre care se spune că sunt spirituali, au dificultăți majore în a experimenta râsul. Ei par a fi capabili doar de un râs intelectual. Putem discuta despre aceasta?
3:24	K: Da. Vreți să discutăm sau să aprofundăm această problemă a râsului? A râde. Oamenii serioși se pare că au pierdut capacitatea de a râde. Aceasta este o întrebare . Mai sunt și altele?
3:44	Î: Domnule, cred că în această problemă a transformării conștiinței omului există multe iluzi și cred că una din ele, crucială este că nu suntem capabili să distingem între adevărata și falsa moralitate. De exemplu, a nu fi capabil să faci distincția între ceea ce vrei și ceea ce e necesar.
4:09	K: Între moralitate și adevăr. La asta vă referiți?
4:15	Î: Între adevăr și falsa moralitate sau există doar moralitate adevărată?
4:18	K: Care este locul moralității - dacă pot spune așa... Sper că am înțeles bine. dacă nu, vă rog să mă corectați. Care este locul moralității în a cerceta ce este adevărul?
4:41	Î: Există moralitate?
4:44	Î: Sunt multe lucruri care care ne împiedică pentru că...
4:48	K: Înțeleg. Da. Există multă moralitate falsă, prezumții false despre ce înseamnă să fii moral; și când eliminăm această falsă moralitate și apare moralitatea adevărată, care este relația ei cu adevărul? Corect? Așa este, domnule?
5:15	Î: Sau poate...
5:17	K: Da, spune așa cum vrei tu. Altceva?
5:21	Î: Domnule, putem aborda structura gândului vă rog?
5:25	K: Gândul. Structura gândului. Doar un minut, domnule. Mai este cineva.
5:41	Î: Să fii optimist sau pesimist nu este tot o mișcare a gândirii?
5:48	K: Să fii optimist sau pesimist... A fi optimist sau pesimist, nu sunt amândouă un proces de gândire? Putem spune: „Sunt ele două fețe ale aceleiași monede?”
6:17	Î: Ne-ați explicat cum gânditorul și gândul nu sunt separate și ați spus că atunci când acceptăm aceasta apare un proces creativ fără semnificația unui „eu”. Putem afla mai multe despre acest proces și ce se întâmplă?
6:33	K: Da. Acum, ne putem opri aici? Putem să ne ocupăm de aceste trei sau patru teme? Râsul - se pare că ne pierdem capacitatea de a râde atunci când devenim așa-zis foarte spirituali, indiferent ce înțelegem prin acest cuvânt. Apoi, este problema structurii gândului, natura și structura gândului, apoi este acea întrebare despre moralitate și care este locul ei sau care este relația ei cu adevărul și - care a fost cealaltă întrebare? - optimist şi pesimist. Așadar, să ne ocupăm de de una din aceste întrebări pentru că toate aceeste întrebări se referă la transformarea reală a conștiinței, chiar şi întrebarea dumneavoastră, când observatorul, gânditorul este gândul, cel care analizează este cel analizat, atunci, am spus, că toate conflictele se sfârșesc și astfel apare o dimensiune total diferită a observării sau a existenței, indiferent cum vreți să o numiți. Acum, pe care dintre aceste teme vreți să o abordăm ca întrebare unică, să o cercetăm, complet, foarte profund, pe care dintre aceste subiecte doriți să îl abordăm?
8:24	Î: Ultima întrebare.
8:28	K: Râsul? Este aceasta o întrebare cu adevărat serioasă?
8:40	Î: Ultima întrebare. K: Despre râs? Oh, ultima întrebare este despre observator - cred că e o întrebare bună, putem să o alegem?
8:55	Î: Da.
9:00	K: Dumneavoastră ați întrebat: „Când înțelegem, dar nu numai la nivel verbal, că observatorul este cel observat, că gânditorul este gândul și că cel care analizează este cel analizat, când are loc acest fapt, atunci apare o nouă dimensiune pentru că pune capăt conflictului. Vreți să detaliați mai mult? Asta este întrebarea domnule? Vreți să discutăm despre ea?
9:39	Î: Și despre ce se întâmplă. K: Da, și despre ce se întâmplă.
9:48	Î: Discuția va fi la nivel personal sau la nivel intelectual? Nu înțeleg.
10:10	K: Despre aceasta vom discuta, domnule.
10:12	Î. Vom împărtăşi altora experiențe pe care le-am trăit?
10:16	K: Nu, nu va fi o spovedanie. Aici nu este un grup de terapie. Nu ne vom expune experiența personală, pentru că, dacă doriți să faceți aceasta, puteți să o faceți, dar eu nu voi fi aici, deoarece mi se pare un exhibiționism absurd, precum și toate lucrurile care implică asta. Am participat la câteva și știu ce fel de joc este.
10:46	Așadar, dacă sunteți de acord, putem discuta despre această întrebare?
10:51	Î: Cred că întrebarea este interesantă, dar e un fel de glumă să abordăm acel nivel dacă nu există un fundament personal. Simt că alegem un subiect și îl examinăm într-un mod limitat...
11:17	K. Vom aborda aceste aspecte, doamnă, vă rog, această întrebare, va răspunde cred, la multe din problemele noastre dacă vom cerceta cu atenție, în profunzime. Vă rog,merită. Haideți să începem.
11:34	Pentru început, ne este clară întrebarea, nu-i așa? Adică, observatorul este cel observat, gânditorul este gândul și așa mai departe, și când se întâmplă acest lucru, nu ca teorie, nu ca o afirmație verbală, ci ca un fapt real, atunci ce apare, ce se întâmplă când nu mai există conflict? Acum vom discuta despre acest aspect.
12:17	Mai întâi, haideți să uităm că observatorul este observatul - să lăsăm aceasta deoparte, dar să avem în vedere faptul că știm că suntem în conflict, majoritatea dintre noi suntem în conflict, majoritatea dintre noi suntem confuzi, majoritatea dintre noi ducem această luptă interioară continuă. Așa este? E un adevăr, nu-i așa? Putem începe de aici? Această contradicție, acest conflict, lupta interioară constantă care se poartă în orice ființă umană, are ca formă de manifestare exterioară violența, ura, lipsa sentimentului de împlinire și, astfel, se naște un antagonism profund. Așa este? Așadar, când există divizare interioară, trebuie să existe și un conflict adânc înrădăcinat,ca între națiuni, ca între clase sociale, ca între albi și negri, între negri și rasa roșie etc. Deci, unde există divizare, trebuie să existe conflict. E o lege. Nu se poate face nimic. Nu-i așa? Vedem acest lucru? Realizaţi asta, pentru că vorbitorul poate să îl descrie și voi puteți traduce ceea ce este descris ca o idee și să acceptați această idee. Observați diferența? Vă rog, este foarte important. Acordați puțină atenție, vă rog.
14:20	Ne dăm seama că există un conflict interior și că acest conflict interior trebuie să se exprime în exterior, fără excepție - în exterior în relațiile dintre noi, în exterior în violență, în dorința de a răni pe ceilalți, în dorința de a ne apăra de cineva, în opoziția noi și ei și multe altele. Acum, când auziți acestea, le simțiți ca o idee sau ca un adevăr trăit? Înțelegeți întrebarea mea? Ați tradus ceea ce ați auzit într-o idee și apoi ați acceptat acea idee, sau ați simțit cu adevărat propriul vostru conflict și consecințele acestui conflict? Înțelegeți?
15:17	Î: Domnule, problema este că atunci când privesc conflictul, acesta dispare.
15:23	K: Așteptați. Voi reveni la acest aspect. Mai întâi, sesizați conflictul?
15:28	Î: Dar, în cazul meu, îl pot sesiza doar intelectual.
15:32	K: Acesta este nivelul ideatic. Aceasta este ceea ce vreau să subliniez. Condiționarea noastră sau obiceiul nostru este să traducem ceea ce auzim într-o idee, într-un concept, într-o formulă și să trăim sau să acceptăm acea formulă, care ne împiedică de a vedea „ce este” de fapt. Înțelegeți? E simplu, nu-i așa? Să presupunem, de exemplu, că cineva este traumatizat în copilărie - așa este? - traumatizat în multe feluri. Înțelege sau devine el conștient de acest fapt? Sau puteți spune: „Da, știu că sunt traumatizat, astfel, sunt traumatizat.” Înțelegeți? Mă întreb dacă ați înțeles. Este foarte important pentru că, în toată lumea, oamenii traduc faptele în idei și se eliberează prin idei, dar nu se confruntă cu faptul în sine. Corect? Așadar, cum procedați voi acum când auziți că trăiți în conflict și că, fiind în conflict, rezultatul exterior este violența, brutalitatea și toate celelalte - este un fapt trăit sau o concluzie pe care o acceptați? E clar ce spun, nu-i așa? Cum este pentru voi? Este foarte important pentru că, dacă este doar o idee, atunci suntem pierduţi - ideea mea și ideea ta. Dar dacă putem să ne confruntăm cu faptul, atunci e total diferit. Atunci fiecare dintre noi comunică. Ne ocupăm de fapte, nu de idei.
17:48	Dacă este așa, dacă vedeţi cu adevărat, că fiind în conflict, în sine, sunteţi forţaţi să creaţi conflict în exterior -sunteţi forţaţi . Corect? Acum, când înțelegeți aceasta, ce anume a declanșat acel conflict interior? Înțelegeți? Sunt câțiva factori determinanți. Sunt mulți care spun: „Schimbați mediul, schimbați structura socială, prin revoluție, sânge, schimbați cu orice preț, iar aceasta va schimba omul.” Înțelegeți? Aceasta este o teorie comunistă, o teorie materialistă: schimbați mediul - teoria Socialistă - schimbați mediul, structura socială, prin legislație, prin Parlament, prin analize atente etc., sau prin revoluție, revoluție fizică, schimbați mediul, structura societății, iar asta îl va schimba pe om. Atunci omul va fi iubitor, va fi bun, nu va trăi în conflict, va fi o ființă umană frumoasă. Și au încercat asta de multe ori, în multe moduri: Comuniștii au făcut asta, dar nu au reușit să schimbe omul. Toată lumea creștină a amânat schimbarea omului în altceva, ca şi Hindușii și restul. Așadar, adevărul este că trăim în conflict, ca ființe umane. Și adevărul este că din acel conflict interior, conflict psihologic, se produce conflictul exterior. Nu poate fi schimbat.
20:01	Î: Domnule, aceasta este o lege a naturii, deci nu trebuie să ne facem griji. Pare ca și cum ar fi o acumulare de violență, noi suntem violenți, acesta este legea, aceasta este realitatea, am putea să mergem acasă.
20:11	K: N-am spus... Domnule, eu doar arăt. Să nu ne grăbim. Aveți puțină răbdare, domnule. Eu arăt, semnalez ceva. Adică, dacă există conflict interior, trebuie să existe conflict și în exterior. Dacă un om este preocupat serios să pună capăt conflictului, atât interior, cât și exterior, trebuie să aflăm de ce există aceste conflicte. Înțelegeți? E simplu. De ce există conflict? De ce există contradicții în ființele umane: să spui un lucru și să faci altul, să gândești ceva și să faci altceva - mă urmăriți? - de ce oamenii au aceste divizări în ei înșiși? Înțelegeți întrebarea mea? De ce?
21:19	Una dintre cauze este faptul că avem idealuri. Ceea ce înseamnă că ideea, care este opusă la „ce este”, ce este cu adevărat, proiectează prin gând o idee, un ideal, încât apare o contradicție între „ce este” și „ce ar trebui să fie”. Asta este una dintre cauzele acestui conflict. Alta este că noi nu știm ce să facem cu „ce este”, cum să procedăm, de aceea tragem concluzii sperând astfel să modificăm „ce este”. Aceasta este o altă cauză. Iar în interior, de asemenea, există dorințe contradictorii - nu-i așa? - Vreau un lucru, dar nu vreau alt lucru. Vreau să fiu în pace, dar încă există violență în mine.
22:25	Î: Domnule, acestea par să fie efectele de separare a sufletului mai mult decât cauza pentru care noi trăim în conflict.
22:39	K: Dar trebuie să afli cauza conflictului, de asemenea, nu-i așa?
22:43	Î: Da, dar aceste lucruri par a fi mai mult efecte.
22:50	K: Bine. Dacă dumneavoastră spuneți că acestea sunt rezultate, simptome, nu cauza, atunci care este cauza? Sunt aici... Oameni buni! Domnule, fie că vreți să abordați această problemă foarte profund sau superficial, eu voi pătrunde mai adânc, așa că vă rog să aveți puțină răbdare.
23:23	Q: Judecând după aparențe exterioare. Una dintre cauzele conflictului este judecarea după aparențe exterioare.
23:38	K: Ne întrebăm care este cauza fundamentală a acestui conflict - cauza fundamentală, nu simptomele, putem explica zeci de simptome, cauza acestei lupte interioare din ființa umană. Oriunde mergi în lume - în Orient, în Orientul Mijlociu, în America, oriunde, există această luptă constantă care se perpetuează la nesfârșit. Corect? De ce? Care este cauza ei?
24:10	Î: „Eu-l” care încearcă să se autoexacerbeze.
24:14	Î: Condițiile sociale.
24:18	Î: Lipsa de siguranță.
24:22	Î: Parțial, inabilitatea de a răspunde adecvat într-o anumită situație...
24:32	K: Una dintre sugestii este lipsa de siguranță. Uitați-vă la ea. Doar priviți-o. Lipsa de siguranță, fizică, precum și psihologică. Corect? Lipsa de siguranță.
24:53	Î: Frica de non-existență din adâncul ființei.
25:05	K: Vă rog, să examinăm lucrurile pe rând, nu la grămadă! Renunţ. Am spus că una dintre cauzele acestui conflict este că nu există siguranță pentru noi, la nivel profund. Aceasta poate fi una dintre cauzele de bază ale conflictului, lipsa securității, atât psihologic, cât și biologic, fizic, precum și lăuntric. Înțelegeți? Acum, ce înțelegeți prin siguranţă? Hrană, îmbrăcăminte, adăpost. Corect? Dacă nu le avem, atunci apare conflictul, pentru că tu ai și nu eu nu. Acesta este un motiv. Alt motiv este psihologic. Vreau să fiu în siguranță lăuntric. Corect? În relațiile mele, în credințele mele, în destinul meu, în toate acțiunile mele - mă urmăriți? - Vreau să fiu complet în siguranță. Este acest lucru posibil? Sau punem o întrebare care este totalmente greșită? Vă rog, urmăriţi asta.
26:37	Vrem să fim în siguranță din punct de vedre psihologic, avînd o relație care să fie sigură în totalitate, cu soția, cu soțul, cu fiica, cu fiul, dorim siguranță absolută. Este posibil? Așteptați. Cu grijă, acum. Gândiți-vă puțin la acest aspect. Spunem că este posibil și am făcut să fie posibil, nu-i așa? Sunt în siguranță cu soția mea, ea este în siguranță cu mine, soțul ei. Dar, în interior se dă o luptă . Ce este siguranța psihologică pe care pe care o căutăm? Ce este ceea ce căutăm? Psihologic, să fii în siguranță cu o persoană. Înțelegeți întrebarea mea? Vreau să fiu în siguranță cu soția mea, sau cu fiica. De ce?
28:13	Î: Pentru că, fără ea, mă simt pierdut. K: Deci, ce înseamnă aceasta? Fără ea, mă simt pierdut. Ce înseamnă aceasta?
28:21	Î: Că sunt singur. K: Ce înseamnă asta? Continuă.
28:23	Î: Asta înseamnă frică.
28:27	K: Nu trage concluzii pripite, sondează mai adânc, domnule. Ați spus: „Sunt pierdut”. De ce vă simțiți pierdut? Pentru că vă este frică să fiți singur. Așa este? Acum, spuneți de ce? Ascultați. De ce vă este frică să fiți singur?
28:56	Î: Aș spune că unui bărbat îi este frică să fie singur pentru că nu se descurcă în viață.
29:06	K: Nu mi-ați răspuns la întrebare, domnule. Uitaţi...
29:10	Î: pentru că nu mă pot confrunta cu mine însumi.
29:13	K: Vom reveni la asta imediat. Vă întreb de ce vă este frică să fiți singur?
29:20	Î: Pentru că ți-e frică că nu te poți descurca în lume.
29:23	K: Priviți în interior domnule înainte de a răspunde, vă rog. Este un lucru foarte serios ceea ce discutăm acum, nu doar aruncăm cu vorbe. Toți ne întrebăm, vrem o relație permanentă cu cinevai, și sperăm să o găsim, dar eu întreb de ce avem nevoie de o relație permanentă cu altcineva? Voi ați spus: „Mi-e frică să fiu singur, să mă simt în nesiguranță”. Așadar, îl folosesc pe celălalt, femeie sau bărbat, ca un mijloc de a mă ancora. Corect? Mă ancorez în celălalt, dar mi-e frică dacă această ancoră slăbește. Corect? De ce? Pătrundeți puțin mai în profunzime.
30:34	Î: Nu este aceasta doar un impuls? Nu este ceva ce există pur și simplu în mine, precum foamea?
30:44	K: Este precum foamea? În momentul în care faci o astfel de comparaţie, devii confuz și apoi te duci la foame. Află de ce vrei ca o relație să fie permanentă, o relație să fie sigură. Cineva a sugerat: pentru că ți-e frică să fii singur. De ce îţi este frică, ce conține această frică? Vă rog să priviți în voi înainte de a răspunde.
31:28	Î: Suntem întotdeauna deschiși către suferință. Dacă ne controlăm viața, putem controla cantitatea de plăcere sau, cel puțin, putem evita o parte din durere.
31:38	K: Domnule, uite, domnule, întrebăm ceva foarte simplu: de ce îi este frică unei ființe umane să fie singură? De ce vă este frică să fiți singur?
32:00	Î: Suntem obișnuiți să avem companie, în multe feluri.
32:04	Î: Când sunt cu cineva, simt că sunt și eu cineva, iar când sunt fără acea persoană, fie ea soție sau prieten, simt că sunt un nimeni. Și nu îmi place să fiu nimeni pentru că mă sperie.
32:23	K: Ce înseamnă aceasta, domnule?
32:26	Î: Nesiguranță. K: Mai încet. Nesiguranță. Spuneți că: „Mi-e frică să fiu în nesiguranță”, așadar, exploatați altă persoană ca să fiți în siguranță și numiți asta „iubire”. Vă rog, să rămânem la acest aspect și să-l disecăm. Dacă vă daţi seama, aflaţi multe lucruri importante.
33:14	Vreau să fiu în siguranță pentru că fără să fiu în siguranță - ascultați - fără să fiu în siguranță, mintea mea nu poate funcționa. Înțelegeți? Nu poate funcționa eficient. Așadar, creierul are nevoie de siguranță. Așadar, vreau siguranță de la tine și aşa depind de tine. Corect? Sunt atașat de tine pentru că am nevoie de siguranță, creierul cere asta. Și dacă se întâmplă ceva în relația mea cu tine devin nesigur, speriat, gelos, urăsc. Corect? Nu vi s-a întâmplat tuturor?
34:16	Î: Dacă persoana iubită este stabilă, atunci când se schimbă, apare frica. Dacă îi acceptați schimbarea, dacă acceptați procesul vieții, dragostea voastră sau atașamentul vostru se poate schimba odată cu schimbarea ei.
34:32	K: Domnule, nu ați înțeles ce am spus.
34:34	Î: De unde știți?
34:36	K: Din ceea ce spuneți, domnule. Î: Superficial.
34:39	K: Oh, bine. Nu voi continua, domnule - devine imposibil. Așadar, mi-e frică să fiu singur, mi-e frică să-mi pierd siguranța, și spun: „De ce, ce este în spatele acestei frici?” Mi-e frică de singurătate, să fiu singur, să nu am ceva de care să depind, pentru că nu pot depinde de mine însumi, este o frică de mine însumi, mi-e frică să mă confrunt cu mine. Corect? Nu știu ce sunt eu, de aceea cred că știu ce ești tu, în consecință, depind de tine pentru că nu știu ce sunt eu însumi.
35:50	Î: Este incorect.
36:03	K: Incorect. Bine, domnule.
36:05	Î: Când sunt singur și mă simt dezorientat și simt această lipsă, acest gol, și văd oamenii din jur, mă plimb, văd familii cu care nu am nicio legătură, percepția mea este superficială, lucurile intră şI ies din minteai mea, un timp suport această stare, apoi vreau să scap. Atunci vreau să am pe cineva la care să pot merge, să primesc încurajări. Depinde de cât de mult timp te confrunți cu această stare.
36:42	K: Da, domnule, asta spuneam și noi. Nu văd văd unde nu suntem de acord. Doamne Dumnezeule!
36:58	Î: Domnule, este oare posibil să înţelegem în totalitate de ce suntem în conflict, pentru că noi suntem în conflict. Simt ca și cum eu m-am separat de mine însumi, dar dincolo de asta nu pot înțelege de ce suntem în conflict.
37:17	K: Noi observăm, examinăm de ce suntem în conflict. Ascultați, eu nu mă cunosc pe mine însumi - structura mea, natura mea, durerile mele, ambițiile mele, lăcomia mea, aroganța mea, violența și multe altele. Toate acestea sunt „eu”. Corect? Și nu le-am cercetat deloc. Nu am pătruns adânc în mine însumi. În ciuda acestui fapt, vreau siguranță prin ceva - mobilă, o casă, convingeri, soartă, soție sau soț. Vreau siguranță. Dumnezeule! Pare atât de simplu! Nu doriți cu toții siguranță?
38:11	Î: Este vreo dovadă că acel ceva pe care îl numim siguranță chiar există? Dacă cineva analizează viața, nu există siguranță în nimic.
38:21	K: Nu am înțeles, domnule.
38:24	Î: Este vreo dovadă că există siguranță?
38:27	K: Vă voi explica. Ea nu există. Nu am terminat, dați-mi voie să merg mai departe. Vedeți, doriți să săriți la concluzii. Nu vreți să observați că... Domnul a întrebat, descrieți natura și structura gândului. Dânsul a pus această întrebare. Structura gândului. Aceasta este structura gândului: noi vrem siguranță pentru că știm foarte bine că nu există siguranță. Înțelegeți? Un cutremur poate avea loc mâine, și toți putem dispărea, orice se poate întâmpla. Nu există un asemenea lucru numit siguranță, psihologic vobind. Dacă înțelegem acest lucru, foarte profund, că nu există siguranță psihologică, atunci nu vom mai fi în conflict. Dar nu înțelegem acest lucru, căutăm siguranța în altcineva - vrem siguranță materială: o casă, bani, poziție socială, reputație. Poate că nu am casă și bani, dar vreau reputație; asta este siguranța mea. Vreau să fiu celebru și muncesc pentru a deveni celebru, s-ar putea să fiu sărac, dar vreau să devin cunoscut. Aceasta este siguranța mea, iar altul spune: „Siguranța mea este în credință. Eu cred.” - și asta poate fi o nevroză - toate credințele sunt nevrotice. Și există siguranță în astfel de credințe nevrotice .
40:20	Așdar, omul caută mereu siguranța, și nu înțelegem că nu există așa ceva. Corect? Deoarece soția mă poate părăsi, iar dacă mă părăsește o urăsc, devin gelos, dar caut să găsesc o altă femeie de care să mă leg. Astfel se întâmplă mereu. Așadar vă întreb de ce oamenii caută siguranța, știind foarte bine, înăuntrul ființei lor, că nu există așa ceva? De ce lumea s-a divizat din punct de vedere geografic, național, în Hinduși, Budiști și alții, de ce? Pentru că își doresc siguranța. Te simți în siguranță dacă ești englez.
41:30	Î: Oamenii nu văd acest lucru. Oamenii nu înțeleg cu adevărat.
41:34	K: Exact asta spun și eu, domnule.
41:35	Î: Cred că tocmai despre această capacitate de înțelegere trebuie să vorbim.
41:42	K: Mai întâi, putem noi vedea, observa că nu există deloc siguranță psihologică, în consecință, nici atașament? Aceasta nu înseamnă promiscuitate. Este imposibili să fii atașat de o persoană. De ce anume ești atașat atunci când ești atașat de o persoană? Ești atașat de imaginea pe care tu ai creat-o despre acea persoană, nu de persoana în sine, ci de imaginea pe care tu o ai despre ea. Vă rog, e atât de evident.
42:35	Î: Domnule, nu este acea căutare a siguranței un salt față de nivelul biologic intrinsec?
42:43	K: Din punct de vedere biologic, avem nevoie de siguranță. Corect? Avem nevoie de mâncare, haine, adăpost, dar aceasta devine imposibilă prin dorința mea de siguranță interioară. Adică, sunt naționalist, cred că sunt un englez nobil, diferit de toți ceilalți... Mă urmăriți? Așa că noi am divizat lumea și astfel am distrus propria siguranță. Nu înțelegeți toate acestea.
43:19	Î: Pentru mine este exact opusul. Am nevoie să fiu în nesiguranță.
43:23	K: Nu, domnule. Ascultați-mă domnule. Noi am spus că trebuie să avem siguranță din punct de vedere material. Corect?
43:29	Î: Nu, nu sunt de acord. Când mă simt în nesiguranță sunt foarte fericit.
43:36	K: Nu vă trebuie hrană, haine și un adăpost? Aveți haine, aveți hrană. Milioane de oameni nu au hrană și mâncare. De ce se întâmplă acest lucru?
43:53	Î: Când nu avem nimic, ne schimbăm mințile.
43:57	K: Exact acest lucru spun și eu, domnule! Pentru că noi am considerat că siguranța psihologică este în națiuni, în divizare, siguranța biologică și materială este negată.
44:14	Așa este... nu-i așa? Așadar, să continuăm. Putem noi înțelege, nu doar ca o idee, ci ca o realitate, că nu există siguranță psihologică? Sau ne sperie asta? Înfricoșați de acest mare adevăr?
44:41	Î: Pot eu fi cumva în siguranță în afară de mine însumi? De exemplu, prin cunoașterea a tot ce se întâmplă...
44:49	K: Vă arăt acum, domnule. Am spus că nu există siguranță, înțelegeți? Nu ca o idee, ca o concluzie, ci ca ceva real, precum microfonul. Înțelegeți?
45:08	Î: Nu, nu înțeleg. K: Asta e. De ce nu înțelegeți?
45:14	Î: (neclar)
45:52	K: Discutăm imediat, domnule, vă rog. Ați putea...? Întreb, atunci când ajungem în punctul în care nu există siguranță psihologică, este un lucru nemaipomenit care trebuie observat și înțeles, pentru că atunci întreaga noastră activitate se schimbă. Înțelegeți sau e doar o idee de care urmează să fiți convinși? Înțelegeți întrebarea mea? De ce nu o puteți vedea ca o realitate? Este o realitate că voi stați acolo, e o realitate că eu stau aici. De ce nu o putem vedea la fel de adevărată? Este o parte a condiționării, parte a fricii - frica: „Doamne, îmi voi pierde soția, îmi voi pierde prietenul”, pentru că în acea persoană am investit toată speranța mea, poftele mele, nevoile mele, sexuale sau de alt tip, și dintr-o dată îmi dau seama că nu există acel lucru numit siguranță. Știți ce înseamnă? Aceasta e libertatea. Dar noi nu vrem libertate. Noi cunoaștem mai degrabă starea de sclavie decât cea de libertate.
47:48	Bine. Să continuăm. Așa este. Eu nu văd că nu există siguranță. Eu vreau siguranță. Depind de siguranța prin celălalt, pentru că îmi oferă confort, un sentiment de a fi împreună, și atunci nu mă simt pierdut, nu mi-e frică să fiu singur, atunci nu sunt singur. Pentru toate motivele acestea mă lipesc de tine. Și numesc acest întreg proces de relație: „iubire”. Nu sunt cinic, vă rog. Și acesta este conflictul nostru pe care îl cunoaștem lăuntric, această realitate, și o considerăm non-realitate. Corect? Aceasta este problema noastră. Vedem ceva ca fiind adevărat, dar pretindem că este ceva care nu este adevărat. Cum procedăm ca să întrerupem divizarea dintre aceasta și aceea. Înțelegeți acum? Observ foarte clar că am nevoie de siguranță, pentru că sunt atât de nesigur în mine însumi, atât de singur, atât de pierdut, atât de confuz, mă lipesc de tine. Acesta este un fapt, o realitate. Un alt fapt este că auzi pe cineva care spune: „Nu există siguranță, dragă prieten”, iar tu spui, de asemenea: „Pe Jupiter, așa este”, adânc în ființa ta știi că așa este. Deci sunt acești doi factori. Ce vei face? Cum le vei armoniza pe aceste două?
50:15	Î: Trebuie să îmi privesc frica.
50:19	K: Corect. Trebuie să îți recunoști frica. Cum îți privești frica? Am ajuns aici acum. Înțelegeți? Oamenii sunt speriați. Cum observăm acest fapt?
50:48	Î: Râdem de el. Oamenii râd ca să ascundă frica.
50:56	K: Da, râsul. Râdem ca să ne ascundem frica. Vă rog, vă întreb direct, fără ocolișuri dacă puteți, cum vă observați frica?
51:12	Î: Prin relații. K: Prin relații. Descoperim prin relații că ne este frică de pierdere, suntem speriați. Deci cum ați putea privi sau observa, ori deveni conștienți de acea frică?
51:34	Î: Pot eu observa frica când eu sunt frica?
51:37	K: Sunteți sigur de ce spuneți? Sau e doar o idee?
51:42	Î: Sunt sigur.
51:46	K: Deci sunteți sigur. Să fii sigur de ceva nu înseamnă un fapt.
51:56	Î: Domnule, dacă încerc să observ frica, nu o pot observa.
52:01	K: Vreau să... domnule, urmăriți-mă. Voi aborda acest aspect. Cum observăm...? Domnule, cum îți observi soția? V-ați observat vreodată soția, soțul, fiica sau fiul? Ce spuneți, ați făcut acest lucru? Observare. Cum îi observați? Există percepție vizuală: fața, culoarea părului, culoarea ochilor, sprâncenele și așa mai departe, aceasta este o observare fizică. Vedeţi asta. Dar cum puteți observa pe cineva non-fizic?
52:58	Î: Prin imaginea ta despre el? K: Nu mă întrebați pe mine. Sunteți sigur? Dumnezeule! Doar teorii, vă consolați cu ele. Nu aveți o imagine despre soția dumneavoastră?
53:17	Î: O poți face prin experiența cu acea persoană.
53:26	K: Da, am spus deja, prin interacțiune, prin comportament, prin cicăleli, prin dominare, posesie, răni, ați creat, prin interacțiunea dintre bărbat și femeie, o imagine despre ea și ea a construit o imagine despre tine. E un lucru simplu, nu-i așa? Vedeți?
53:52	Î: Cu siguranță sunt și forme de interacțiune mai blânde.
54:05	K: Interacțiunea este foarte complicată, știm asta. Așadar, fiecare persoană creează o imagine despre el sau despre ea, și vă priviți unul pe altul prin aceste imagini, nu-i așa? M-ai rănit,şi eu am o imagine despre asta, am fost rănit de tine. Tu mi-ai rănit imaginea mea despre mine. Așa este? Și păstrez această imagine. Așadar, relaționăm prin imagini. Ce groaznic!
54:52	Acum, ne întrebăm cum observăm toate acestea? Le observați ca fiind ceva exterior vouă sau ca o parte din voi? Înțelegeți diferența? Dacă sunt în afară trebuie să faceți ceva. Corect? Să le dominați, să le suprimați, să le abandonați, să le explicați, să le analizați etc., toate înseamnă conflict, nu-i așa? Dar dacă nu există diviziune, voi sunteți aceasta, nu-i așa? E un fapt, așa-i? Nu faceți asta, de aceea voi chiar...
55:45	Î: Simți durerea în tine însuți, dar privești în exterior pentru a afla cauza.
55:49	K: În altă parte. Așa este, domnule. Vă întreb cum vă priviți pe voi înșivă? Am descris cum sunteți - furie, ură, gelozie, nevotism, comportamente ciudate, idiosincrazii, orgoliu, aroganță, o grămadă de Dumnezeu știe ce. Și spuneți: „Bine, cum priviți această grămadă?”
56:23	Î: O Simți, domnule. K: O simți. Voi sunteți acea grămadă, nu-i așa? Nu sunteți diferit de acea grămadă, așa este? Asta este condiționarea noastră, formarea noastră, educația noastră care ne spune: „Sunt diferit de asta”, iar aceasta este una dintre cele mai mari dificultăți. Nu vedem că aceea sunt „eu”, furia sunt „eu”, nu-i așa, domnule? Aroganța sunt „eu”, orgoliul sunt „eu”, dar îmi place să cred că acestea sunt ceva exterior mie.
57:10	Întrebarea a fost, cea pe care a pus-o acel domn, să vezi că acea grămadă ești tu cu adevărat, nu doar ca o idee, ci ca o realitate că tu ești aceea. Aceasta înseamnă că observatorul este cel observat, gânditorul este gândul, ceea ce am analizat este analistul. Corect? Întrebarea a fost ce se întâmplă când apare această realitate? Înțelegeți, domnule?
57:55	Î: Râzi cu poftă. K: Râzi cu poftă? Bine, râzi, apoi ce urmează? Oh, domnule, să fim serioși, nu e o glumă.
58:07	Î: Nu mai simt nicio tensiune. K: Nu. Este o realitate pentru tine că nu există nicio diviziune între tine însuți și diferite calități sau lucruri pe care le-ai acumulat, tu ești toate acestea - este acesta un fapt? Dacă ți se spune să presupui că este un fapt, atunci care este starea ta? Ce se întâmplă? Analizați această întrebare. Presupunând că este așa, atunci ce se întâmplă? Vreți o descriere a ceea ce se întâmplă și sunteți din nou captivi într-o descriere. Nu spuneți: „Am de gând să aflu, voi scotoci adânc, am de gând să aflu de ce există această diviziune în mine, această auto-contradicție, de ce nu pot vedea că eu văd că furia sunt „eu”, de ce nu pot vedea că toate acele trăsături, idiosincrazii, orgolii, dureri sunt parte din mine, sunt „eu”? De ce nu vedeți acest lucru? Dacă vedeți, atunci care este acțiunea? Nu există nicio acțiune, nu există nicio acțiune. Înțelegeți? Suntem obișnuiți cu acțiunea, să facem ceva cu noi înșine, de aceea, spun, lucrul pe care îl observăm, noi ne separăm de ceea ce observăm pentru că noi credem că putem găsi o rezolvare - corect? - suprimare, control, analiză, disecare, o mulțime de lucruri. Face parte din educația noastră, din obiceiurile noastre, din cultura noastră, dar realitatea este că ce observi în tine însuți ești tu. Când se întâmplă acest lucru, toate acțiunile încetează, cu privire la tine, ceea ce nu putem accepta pentru că este opus condiționării noastre. Deci, ce se întâmplă când nu mai risipești energie în control, în disciplinare, în suprimare, ce se întâmplă cu toată această energie? Ea rămâne toată acolo, nu-i așa? În loc să o risipiți, o aveţi.
1:01:17	Î: Vă rog, pot să spun că am revenit la definiția dumneavoastră despre activitate și acțiune?
1:01:22	K: Da, domnule, așteptați. Nu treceți la definiția mea. Doar priviți ce se întâmplă. Am început prin a înțelege că un conflict interior se exprimă în exterior. Acesta este un fapt. Am început de aici. Am înțeles acest lucru. Nu este doar o idee, este o realitate, este o realitate importantă pentru mine, pentru că atâta timp cât există conflict în mine, voi avea un conflict cu soția, cu prietenii mei, cu orice în viață. Înțeleg asta este o realitate. Nu mă poți scăpa de el. Apoi spun: de ce există acest conflict? Pentru că există contradicție, contradicția vrea siguranță și nu găsește nicio siguranță. Acesta este un factor. Alt factor este că mi-e frică să fiu singur, sunt speriat de singurătate, de aceea, mă salvez prin tine, prin cuvinte, prin imagini, prin venerație, prin orice formă de divertisment, fie el religios sau nu. Mă eliberez. Dar nu mă salvez, vreau să înțeleg, nu mă voi elibera, așa că privesc.
1:02:51	Analizez de ce există această divizare - frica. Frica de a fi complet singur. Ce este frica? Și cum observ această frică? Este această frică în afară și eu mă uit la ea, ori frica sunt „eu”? Dacă frica este în exterior, o pot reteza ca pe un copac, pot acționa asupra ei. Dar dacă este aici, este o parte din mine, o parte a gândirii mele, ce pot face? Înțelegeți întrebarea mea? Condiționarea noastră este să acționăm asupra a ceva ce vedem în exterior, care este frica. Când această activitate încetează, sunt dezorientat. Sunt speriat. Așadar spun: „Acum, privesc această frică”. Cum să o privesc? O privesc ca pe o parte din mine, eu sunt cel căruia îi este frică - „eu”, psihicul, partea mea lăuntrică. O pot privi? O pot observa? O pot observa doar dacă am o oglindă. Înțelegeți? Așa cum îmi observ fața într-o oglindă, așa mă pot observa pe mine însumi în relațiile mele - înțelegeți? Relațiile mele cu ceilalți sunt oglinda în care îmi văd fricile mele. Înțelegeți?
1:04:47	Așadar, în acea relație, eu văd propria frică. Apoi îmi spun: „Sunt parte din acea frică, de aceea doar o voi observa, nu voi acționa asupra ei.” Înțelegeți? Observați-o. Singurul factor cu adevărat important este claritatea observației. Această claritate este împiedicată atunci când trecutul, care este „eu”, cunoașterea mea, tot trecutul mă împiedică să privesc. Înțelegeți? Observatorul este trecutul - amintirile, speranțele, fricile. Așadar, atâta timp cât observatorul observă frica nu va trece dincolo de frică, dar când observatorul este observatul veți colecta toată energia pe care ați risipit-o în lupte, suprimări, în anxietate și toate celelalte, obțineți o energie imensă care nu a fost risipită. Când este acea imensă energie există frică? Există frică doar atunci când avem risipă de energie. Și ce urmează apoi? Sunteți nerăbdători să aflați ce urmează pentru că nu procedați așa, în primul rând.
1:06:45	Există mult mai mult pentru că apare libertatea totală de a observa și liniștea. Observarea înseamnă liniște, nu-i așa? Dacă mintea mea clevetește, nu te pot observa. Corect? Dacă mintea mea spune: „Nu-mi place acea culoare, nu-mi place acea față, prefer negru, maro sau violet”, nu te pot observa. Mai întâi trebuie să fiu conștient de prejudecățile mele, să le las la o parte, să mă eliberez și să privesc. Dar tu nu vrei să faci toate acestea, vrei să ajungi imediat la rai! Aceasta este meditația transcendentală.
1:07:54	Î: Întâmpin o problemă când încerc să privesc o emoție precum furia, nu pot vedea gândul de furie, nu pot vedea furia.
1:08:05	K: Nu, domnule. Așteptați. Când simțiți furie, în acel moment nu sunteți conștient că sunteți furios. Doar priviți, domnule. În momentul de furie, toată adrenalina, totul este în acțiune, și dumneavoastră sunteți furios, în acel moment nu sunteți conștient că sunteți furios. Abia mai târziu apare și gândul: „Am fost furios”. Corect?
1:08:38	Î: Ai fost furios încă înainte de acea senzație.
1:08:43	K: Așteptați, am nevoie de două minute să vorbesc despre acest lucru. Vă voi arăta, domnule, vă rog. Cunoașteți furia, nu-i așa? Cei mai mulți dintre dumneavoastră, din păcate. În momentul acelui sentiment, a acelei senzații, nu este nici o recunoaștere ca furie. Corect? Apoi vine recunoașterea că sunt furios. Am fost furios. Cum are loc această recunoaștere? Pentru că ați mai fost furios și înainte. Când spuneți: „Am fost furios”, ați recunoscut furia pentru că ați mai fost furios și înainte. Așadar, trecutul vă comandă ce trebuie să faceți. Corect? Fiți atenți. Priviți în voi înșivă. Când sunteți furioși în momentul prezent, nu există un sentiment de furie, abia apoi gândul intervine și spune: „Am fost furios”. Gândul este în mod esențial mișcarea trecutului. Corect? Acum, puteți opri acea mișcare a trecutului și să nu o numiți? Știți ce este gelozia și când aţi fost gelos în momentul când apare acest sentiment. De ce gândul preia controlul? Înțelegeți întrebarea mea? De ce vine gândul și spune: „Da, am fost gelos” sau „sunt gelos”, de ce?
1:11:09	Î: Nu ești prezent când ești gelos. Când spui: „Sunt gelos”, abia atunci devii conștient.
1:11:17	K: Da, de ce se întâmplă așa? De ce nu spui: „Da, există acest sentiment” și să îl lași? în pace De ce spui: „Am fost gelos”? Și de ce acționezi din gelozie, ură, furie și toate celelalte?
1:11:34	Î: Pentru că ai nevoie să te identifici cu ele.
1:11:40	K: De ce să te identifici? Î: Ai acest sentiment.
1:11:48	K: De ce are loc această identificare cu sentimentul?
1:11:53	Î: Pentru că vrei să faci ceva cu el. Te face să te simți în nesiguranță.
1:11:56	K: Da, dar acesta implică și casa mea, soția mea, numele meu, țara mea, Dumnezeul meu, credința mea - mă urmăriți? - este parte a tradiției, a culturii care spune „eu”, „al meu”. Așadar, tot trecutul vine și preia controlul. Acum vă întreb dacă sunteți conștienți de acea mișcare a trecutului care preia controlul? Sunteți conștienți cu adevărat, nu ca o teorie, ci ca o realitate? Aceasta înseamnă că trăiți în trecut. În consecință, sunteți morți.
1:12:47	Î: Nu poți fi conștient până... pentru că asta nu se va întâmpla. Nu ar apărea la început
1:12:52	K: Chiar așa, domnule. Este ceea ce spun și eu.
1:12:55	Î: Dar atunci, când ai acea senzație și îți dai seama că ești furios, apoi încerci să observi conținutul acelei furii, se pare că nu există nimic de observat.
1:13:11	K: Asta e tot. A trecut. Nu te îngrijora. A plecat.
1:13:21	Î: Dar ați spus că trebuie să vedem întregul.
1:13:27	K: Așa am spus. Totalitatea - spre exemplu, domnule, totalitatea suferinței. Înțelegeți? Ființele umane suferă încă din copilărie, școală, facultate, în întreaga lor existență. Când ești rănit, tu îți faci o imagine despre tine cel rănit. Simțiți asta ca pe o realitate? Dacă o percepeți ca pe o realitate, atunci însăși esența voastră este atinsă, apoi, ce poți face? Sunt durerile trecutului, iar tu vrei să te protejezi de dureri viitoare. Pot fi durerile trecutului șterse încât să nu te mai îndurereze niciodată? - Ceea ce nu presupune că devii ca o piatră. Să nu te mai simți rănit niciodată. Vedeți, niciodată nu v-ați pus asemenea întrebări. Puneți-le!
1:14:58	Î: Dacă îți pierzi siguranța, atunci simți durere.
1:15:02	K: Domnule, de ce eşti rănit? Tu, care ești rănit, ce este acel „tu”? Imaginea pe care o ai despre tine însuți, nu-i așa? Sunt Creștin, Budist, Hindus, sunt mândru, sunt vanitos - mă urmăriți? toate acestea ești „tu”. Sau crezi că ești Dumnezeu, sau o ființă spirituală superioară, care este deasupra de toate acestea, ceea ce este, din nou, un proces de gândului, nu-i așa? Deci, procesul gândului este rănit. Și cum puteți preîntâmpina dureri viitoare? Nu prin rezistență, nu prin izolare, nu prin a deveni din ce în ce mai dur. Vreți să ștergeți durerile sau vă iubiți rănile? Vă rog. Vreți să vă păstrați rănile? Este o mare plăcere în a le păstra, pentru că îți dau vitalitate, energie ca să rănești pe altcineva. Dacă vrei să te eliberezi de acele dureri, ce vei face? Astfel încât niciodată, în nicio circumstanță, în relația ta cu lumea, cu prietenii tăi, să nu mai fii rănit. Știți ce înseamnă asta? Să ai o minte care nu poate fi rănită. Durerea - dar, pe de altă parte, este și mândria. Amândouă sunt la fel. Este posibil să nu mai fii rănit? Vreți să aflați? Mai bine mă opresc. Î: Vă rog, continuați.
1:17:44	K: Bine, bine. Chiar vreți să mergem mai departe? Î: Da.
1:17:49	K: Bine, domnule. O voi face pentru voi. Dar acționați. Înţelegeţi? Nu trăiți doar prin cuvinte și idei, acționați, pentru că atunci veți deveni liberi. Atunci, bunătatea va înflori în voi, vă veți împodobi cu bunătate.
1:18:11	Ce este durerea? O voi aborda mai profund. Nu rămâneți la nivelul cuvintelor, ci pătrundeți adânc în voi înșivă. Vă simțiți plini de durere. Părinții ți-au provocat suferință când erai copil, prietenii, în copilărie, ți-au provocat suferințe, psihologic, apoi, la școală, ai fost jignit, spunând că trebuie să fii la fel de inteligent ca fratele tău, ca unchiul tău, ca directorul, sau mai știu eu cine, apoi, la facultate, ai trecut examene, dar, dacă ai eșuat, ai fost rănit. Dacă nu ai obținut un serviciu, te-ai simțit rănit. Totul în lumea aceasta este construit ca să te rănească. Educația noastră, atât de putredă, vă răneşte. Așadar, sunteţi răniţi. Vă dați seama cu adevărat că sunteți răniți? În consecință și tu vrei să-i răneşti pe ceilalți. Din asta se naște furia, rezistența, te izolezi, eşti din ce în ce mai separat în interior. Și cu cât ești lăuntric mai separat, mai izolat, cu atât ești mai rănit. Construiești un zid în jurul tău și pretinzi că ești foarte... știți voi, dar mereu între ziduri. Acestea sunt toate simpomele. Așadar, te simți rănit. Și dacă înțelegi că ești rănit cu adevărat și în profunzime, nu numai la nivelul conștient, ci mult mai adânc, ce poți face?
1:20:15	Cum se face că eşti rănit? Pentru că tu ai o imagine despre tine. Să Presupunem că eu am o imagine despre mine stând mereu pe o platformă și vorbind unui auditoriu - mulțumesc lui Dumnezeu, nu-i așa - iar dacă audiența nu mă aprobă sau nu vine, atunci mă simt rănit, pentru că eu am o imagine despre mine însumi. Adevărul este că, atâta timp cât eu am o imagine despre mine, acea imagine va putea fi rănită. Corect? E clar, nu-i așa? Este posibil să trăim fără nicio imagine? Care înseamnă fără concluzii, fără prejudecăți. Toate acestea sunt imagini. Mă urmăriți? Iar în momentul în care mă insultați, adică spuneți ceva care este în contradicție cu imaginea pe care o am despre mine însumi, atunci mă răniţi. În acel moment în care spuneți ceva jignitor, dureros, dacă sunt conștient de ceea ce spuneți, îmi îndrept toată atenția spre ceea ce spuneți. Înțelegeți? În secunda în care vreți să mă răniţi spunând ceva, eu îmi îndrept atenția spre aceasta, astfel nu are loc nicio înregistrare. Înțelegeți? Doar când este lipsă de atenție, are loc înregistrarea durerii sau a mândriei.
1:22:13	Când cineva vă spune că sunteți nebun, puteți, în acel moment, să îi acordați întreaga voastră atenție? Dacă puteți, atunci nu există o rană. Rănile trecutului s-au dizolvat în acea atenție. Atenția este ca o flamă care arde rana din trecut și din prezent. Ați înțeles? Este destul pentru astăzi.