Krishnamurti - Poate gândirea percepe întregul?

Krishnamurti Subtitles

BR76D2 - Poate gândirea percepe întregul?
Discuția publică nr. 2
Brockwood Park, UK
2 septembrie 1976

0:22	Despre ce să discutăm în această dimineaţă?
0:28	Î: Domnule, v-a fost dată o întrebare scrisă, care, pe scurt, este: când energia noastră nu este risipită de gând, când ne eliberăm de gând ce anume ne guvernează acţiunile? Care este fundamentul vieţii noastre?
0:51	K: Întrebarea este: când nu ne mai risipim energia prin conflictul produs de gând, prin dorinţe contradictorii şi contradicţii proprii, cum este folosită energia? Cum să trăim cu acea energie în viaţa cotidiană? Aceasta este una din întrebări.
1:25	Î: Ce se întâmplă când frica este atât de mare încât distruge capacitatea de a observa?
1:33	K: Când frica este foarte mare există un... persoana este blocată, nu are capacitatea și îşi pierde capacitatea de observare.
1:48	Î: Vreau să vă întreb dacă putem discuta despre observare, care include arta de a asculta, și de ce este atât de dificil pentru noi?
1:57	K: De ce ni se pare atât de dificil să ascultăm - arta de a asculta și de a observa.
2:10	Î: Putem continua discuția de data trecută?
2:17	K: Despre ce era vorba, domnule?
2:20	Î: Am discutat despre...
2:30	K: Și eu am uitat!
2:41	Î: Putem discuta despre vise?
2:48	K: Am putea discuta despre vis și somn.
2:53	Î: Domnule, putem discuta despre rolul raţiunii și efortului cu privire la aceste conversaţii?
3:11	K: În relație cu gândul?
3:15	Î: Nu cu aceste conversații. Conversațiile pe care le țineți dvs.
3:42	K: Nu prea înțeleg întrebarea.
3:47	K: Care este motivul pentru care ați venit aici și ascultați aceste conversații?
3:58	Î: Motivul și efortul.
4:00	K: Motivul și efortul implicate în a veni la aceste conferinţe. Cred că voi puteți răspunde mai bine dacât mine.
4:15	Î: Domnule, grupurile etnice se confruntă cu grave probleme de supraviețuire...
4:33	K: Ce e de făcut în lume - de ce grupuri minoritare din această țară - sau din alte părți ale lumii cum pot ele supraviețui și ce putem spune despre acest fapt?
4:51	Î: Puteţi spune ceva despre iluminare?
4:56	K: Ce este iluminarea și ce înseamnă pentru voi?
5:09	Î: Ce înțelegeți prin comuniune? Puteți să ne spuneți ceva despre comunicare și comuniune?
5:23	K: Ce înțelegem prin comuniune? Care este relația dintre comunicare și comuniune? E suficient, vă rog. Putem să ne referim la prima întrebare? Care a fost despre..., puteți repeta, vă rog, acea întrebare?
5:48	Î: Când putem trece dincolo de acțiunea gândului prin conștiență, ce ne guvernează atunci viața cotidiană?
5:59	K: Putem să abordăm această întrebare? Adică, atunci când putem înțelege natura și structura gândului și toate lucrurile pe care gândul le-a creat în această lume - cum ar fi minoritatea rasială, diferența de culoare, divizarea națională etc. - când gândul își recunoaște propria limită și rămâne în acea limitare, şi apare libertatea față de gând, ce se întâmplă apoi? Și cum acționează asta în viața noastră de zi cu zi?
6:47	Î: Cred că s-a spus și că gândul are un tipar prestabilit. Când ne eliberăm de acest tipar...
6:58	K. Da, da. Ne ocupăm de această întrebare? Probabil vom include în aceasta și celelalte întrebări. Putem continua cu această întrebare?
7:20	Mă întreb dacă realizează cineva cât de limitat este gândul, deşi pretinde că nu este limitat. Mai întâi, mă întreb dacă cineva înțelege asta, că toată gândirea noastră - politică, religioasă, socială, în toate domeniile, la toate nivelurile existenţei umane, oare înțelegem noi, ca ființe umane, că gândul este foarte limitat, - limitat, în sensul că este rezultatul sau răspunsul cunoașterii, experienței și memoriei și astfel este dependent de timp, deci, este limitat? Înțelegem noi asta? Gândul este un fragment. Este un fragment pentru că este rezultatul sau răspunsul unei cunoașteri trecute - de aceea este limitat. Suntem de aceeaşi părere? Vrem să discutăm despre asta? Să ne referim mai întâi la acest aspect ?
9:05	Poate gândul să perceapă întregul? Întregul, în sensul de întreaga existență umană, atât la nivel conștient, cât și înconștient, multiplele divizări pe care le-a produs gândul, multiplele divizări în religie, în politică și toate celelalte. Așadar, gândul este un fragment pentru că se bazează pe cunoaștere, iar cunoașterea este experiența depozitată în creier ca memorie . Cred că cei mai mulți dintre noi vor accepta că gândul este foarte limitat. Putem începe de aici? Şi indiferent ce face gândul şi care sunt acțiunile sale, capacitățile, invențiile sale, totuși este limitat, dezbină. Adică, a divizat lumea în naționalități, în minorități, rase, prejudecăți, ştiţi toate astea, separarea dintre catolici, protestanți, hinduși acete sunt rezultatul gândului. Corect? Cred că este destul de evident pentru cei care se gândesc la acest lucru, cel puțin.
10:47	Următoarea întrebare este: vedem asta ca o realitate? Pentru că trebuie să facem diferența între realitate și adevăr, ceea ce vom cerceta în continuare. Vedem noi realitatea - realitatea în sensul a ceea ce este real, nu „ce ar trebui să fie”, sau "ce ar fi putut să fie" ci „ce este”, cu adevărat - vedem noi cu adevărat ce a făcut gândul în lume, atât din punct de vedere tehnologic, cu toată dezvoltarea sa extraordinară, cât și din perspectiva consecințelor: războaie, antagonisme și toate celelalte. Aceasta este o realitate, inclusiv iluziile pe care le-a creat gândul. Mă întreb dacă vedem toate acestea? Înțelegeți întrebarea mea? Vedeţi realitatea gândului și acțiunile sale? Realitatea pe care gândul a creat-o ca război - aceasta e o realitate. Realitatea pe care gândul a creat-o ca şi credință - „Cred în Dumnezeu” sau „Nu cred în Dumnezeu”. Gândul care a creat diviziunea între ființele umane, asta este o realitate. Așadar, lucrurile pe care gândul le-a creat constituie o realitate, inclusiv lucrurile pe care gândul le-a creat și sunt iluzii, şi sunt nevrotice. Toate acestea sunt o realitate. Corect?
13:12	Gândul nu a creat natura, copacii, munții, râurile. Deci, gândul a creat realitatea, acea zonă în care noi trăim - gelozii, anxietăți, frici, plăceri - toate acestea sunt realitatea din viața noastră de zi cu zi. Corect? Este posibil să recunoaștem acest lucru și să trecem dincolo de el, este acest lucru posibil? Înțelegeți întrebarea mea? Cineva îşi dă seama că gândul a creat toată această dezordine, mizerie, confuzie, aceste conflicte grave care se desfășoară în lume, care reprezintă realitatea, iluziile de care se agață mintea, aceasta este o realitate, toate acțiunile nevrotice pe care le facem sunt o realitate. Când ajungem în acest punct și înțelegem asta în mod profund, ce se întâmplă atunci? Ați înțeles întrebarea mea?
14:43	Ce se întâmplă atunci când cineva observă că gândul a divizat umanitatea? Corect? Nu-i așa? Că gândul i-a întărâtat pe oameni unii împotriva altora din diverse motive: securitate, plăcere, sentimentul existenței separate, sperând ca prin asta să găsească - etc., etc. Așadar, atunci când înțelegi acest lucru, când cunoști această realitate ce se întâmplă? Ați înțeles întrebarea? Haideți, spuneți, vă rog, acesta este un dialog. Aici nu vorbesc doar eu.
15:43	Î: (nu se aude)
15:52	K: Domnule, vă rog răspundeți la întrebarea mea, dacă nu vă supărați, să ne concentrăm pe un singur lucru. Înțelegem noi natura gânduluii?
16:04	Î: Intenționam să răspund la întrebare.
16:10	K: Ce este... răspundeți la întrebare.
16:13	Î: Da, cred că atunci când devii conștient de această realitate, aceasta devine inutilă. K: Nu, nu. Așa să fie?
16:23	Î: (Nu se aude)
16:24	K: Nu, vă rog. Când cineva înțelege - ce înseamnă cuvântul „a înțelege”? Înseamnă că vezi cu adevărat ce este sau ai o pătrundere adâncă a mișcării gândului, a ceea ce acesta a produs în lume. Corect? Lucrurile minunate, lucurile groaznice, tehnologia - tot ce a produs gândul în lume. Când înțelegi asta, ce se întâmplă în conștiința ta? Înlelegeți întrebarea mea? Ce se întâmplă când înțelegi cu adevărat ceva? Și cum înţelegi? Înțeleg, văd, observ, experimentez că am fost mușcat de un șarpe. Este un fapt. Ce se întâmplă atunci? Experiență, durere, suferință și apoi apare inteligența și zice: „Fii atent la șarpele ăla.” Corect? Apare inteligența, nu-i așa? Trezirea inteligenței este a înţelege că acel gând, indiferent ce a creat el, este o realitate. Așadar, înțelegerea realității sau pătrunderea acesteia înseamnă trezirea inteligenței. Ați priceput? Voi, nu eu. Deci, observați limitarea gândului. Să vezi această limitare cu toate implicațiile ei înseamnă inteligență, nu-i așa? Mă întreb dacă vă dați seama. Corect? Putem continua de aici?
19:01	Așadar, care este relația dintre realitate, inteligență și adevăr? Mă urmăriți? Sunteți interesați? Nu la nivel verbal, - sau parte din corpul vostru.
19:29	Î: Domnule, cum putem să realizăm că gândul este limitat? Există domenii unde gândul este necesar.
19:39	K: Am spus și noi.
19:41	Î: (Nu se aude)
19:52	K: Cum ne dăm seama că gândul e limitat? Aceasta a fost întrebarea. Dânsul a pus această întrebare. Am spus că gândul este limitat pentru că este fragmentat, este fragmentat pentru că este bazat... este un răspuns al memoriei, iar memoria este limitată. Memoria, deși este limitată, trebuie să fie ordonată. Mă întreb dacă vedeți toate acestea. Gândul trebuie să funcționeze sănătos, rațional, în lumea cunoașterii, adică în lumea tehnologică. Dar când gândul operează în relațiile umane atunci apare dezordinea, care este o realitate. Mă întreb dacă ați observat asta. Pentru că gândul creează o imagine despre tine și tu creezi o imagine despre alții. Gândul este procesul de creare a acestor imagini. Corect? În cadrul relațiilor, gândul creează dezordine. Nu? Așadar, dezordinea indică acțiunea gândului în relații. Corect? Iar când gândul operează în domeniul cunoașterii, atunci apare ordinea. Lumea tehnologică trebuie să fie în ordine completă.
22:04	Înțelegeți, vă dați seama sau aveți o imagine a modului de operare a acestei mișcări a gândului? - a naturii, a structurii, a activității sale atât la nivel conștient, cât și la un nivel mai adânc, întreaga mișcare a gândului, care este parte a meditației, - nu controlul gândului, ci conștientizarea acestei mișcări a gândului, și observarea limitării sale. Putem merge mai departe? Știu că sunteți nerăbdători să trecem la altceva când nu ați făcut asta. Eu mă concentrez pe un singur fapt, altfel nu putem merge prea departe.
23:17	Î: Domnule, cred că ar trebui să discutăm mai mult despre asta, până este foarte clar cum cum are loc această percepție a întregii mișcări a gândului.
23:28	K: Bine. Cum putem vedea întreaga mișcare a gândului? Cum putem vedea ceva în totalitate? Cum poți vedea propria totalitate? Hai să începem de aici - e mult mai bine. Cum vezi întregul, visele separarea dintre conștient și inconștient, nenumăratele prejudecăți, frici, anxietăți, dureri, supărări, afecțiuni, gelozie, conflict, credință în ceva ce este non-existent, dar tu crezi în el, în special, Creștinii au acest lucru, credința - deci, vedeți ansamblul nu cel fragmentat, nu fiecare fragment? Înțelegeți ce spun? Nu? Așadar, este posibil să percepi totalitatea acestora? Ce ne împiedică să observăm această întreagă mișcare? - atașamentele, prejudecățile, credințele, experiența, dorințele, contradicțiile, conflictul, nefericirea, confuzia mea - mă urmăriți? - tot acest întreg . Ce ne împiedică să vedem această totalitate? Numai când percepem totalitatea apare o acțiune completă, altfel este doar o acțiune fragmentată. Suntem de acceaşi părere?
25:52	Viața noastră este fragmentată - mergem la serviciu, acolo sunt o persoană diferită, competiție, ambiții și altele, vin acasă şi acolo sunt o persoană diferită, merg la biserică - dacă merg cumva la biserică - și sunt o persoană diferită acolo și așa mai departe. Sunt fragmentat, rupt în bucăți. Astfel, acțiunile noastre sunt incoerente și în consecință, contradictorii, de aceea fiecare acțiune aduce cu sine o anxietate, regrete, confuzie. Ca să le pun capăt, trebuie să le observ în ansamblu. Corect? Viața mea în întregime - acțiunile mele, dorințele mele, relațiile mele, aspirațiile mele, frica mea și restul. Ce mă împiedică?
27:02	Î: Gândul.
27:03	K: Gândul le-a creat, nu-i așa?
27:09	Î: Dacă privesc gelozia, mă uit din perspectiva geloziei la gelozie. Cred că aceste două lucruri sunt diferite.
27:15	K: Da, acesta este un aspect. Aceasta înseamnă că observatorul este cel observat, despre care am discutat. Nu mai vreau să mă repet. Poate deveni plictisitor.
27:26	Î: Domnule, cred că senzația de frică este cea care ne împiedică.
27:32	K: Da, domnule. Frica. Ne împiedică frica să percepem viața în totalitatea ei?
27:49	Î: Imaginea „eu-lui” pe care a creat-o gândul.
27:57	K: „Eul” pe care l-a creat gândul. Dar „eu-l” este totalitatea acestora, nu-i așa? - fricile mele, anxietatea, nevoile sexuale etc., toate aceste lucruri diferite sunt „eu”. Ce ne împiedică... Nu mi-ați răspuns la întrebare.
28:20	Î: Nu mai avem putere.
28:26	K: Când ați avut acea energie. Nu aveți acea energie? Nu ați avut energia să veniți și să ascultați aceste conversații? V-ați asumat toate problemele, bani și multe altele, ca să veniți. Ați avut energie din plin când ați vrut să faceți ceva.
28:51	Î: (Nu se aude)
28:54	K: V-am pus o întrebare, vă rog să răspundeți. Ce vă împiedică să percepeți totalitatea existenței, viața voastră, cotidiană?
29:06	Î: (Nu se aude)
29:18	K: Nu răspundeți la întrebarea mea. Î: Pentru că persoana nu vrea.
29:24	K: Eu nu vreau nimic, domnule. V-am pus o întrebare foarte simplă. Vă întreb ce vă împiedică să vă percepeți viaţa în totalitate? Ați spus că lipsa de energie. Aveți o grămadă de energie când vreți să faceți ceva. Dacă vă doriți bani, vă petreceți restul vieții ca să-i câștigați.
29:59	Î: Nu vrem să ne percepem pe noi înșine.
30:00	K: Adică nu vreți să o vedeți în totalitate sau nu există capacitatea de a o vedea? Iar capacitatea implică cultură, instruire, nu-i așa? Așa că va mai dura ceva timp să vă percepeți viaţa în totalitate, vă ia încă un an pentru a o descoperi.
30:24	Î: Nimic nu poate fi mai înspăimântător decât să privești această nefericire.
30:27	K: Nu ați răspuns. Este frica? Aceasta este ceea ce nu vreți să vedeți? Adică obiceiurile voastre, tradițiile, condiționările?
30:43	Î: Fragmentul încearcă să se uite la întreg.
30:47	K: Vă întreb. Spuneți că fragmentul nu poate vedea întregul? Deci, voi folosiți gândul ca să vedeți întregul? Așa este? Dar, în același timp, știți că gândul este doar un fragment, așadar, sperați să vedeți întregul prin fragment - așa este? De fapt, nu vă dați seama cu adevărat că gândul este doar un fragment. Punând mai multe fragmente împreună, asta face de fapt gândul, şi o numește „integrare”, speraţi să vedeți întregul. Nu poate. Așadar, ne dăm noi seama că gândul nu poate vedea întregul?
31:54	Î: Înțelegem, da, înțeleg, dar nu îmi dau seama. A-ți da seama este ceva...
32:04	K: Spuneți: „Înțeleg, dar nu-mi dau seama”. Când folosiți cuvântul „înțeleg”, ce înțelegeți prin acest cuvânt? A înțelege intelectual, verbal.
32:16	Î: Văd adevărul în ceea ce spuneți.
32:18	K: Dacă vezi adevărul, acesta este întregul. Vă rog, nu îmi răspundeți mie. Puteți cerceta acest lucru pentru un minut? Nu-mi răspundeți la întrebare. Vă rog, descoperiți. Vă rog, ascultați ce spun. Ascultați, înțelegeți, ascultați, nu traduceți ceea ce spun eu în propria terminologie, nu interpretați, doar ascultați, așa cum ascultați vântul, vântul printre frunze. Doar ascultați. Vă întreb: ce împiedică o ființă umană, așa ca voi, să vadă în întregime mişcarea propriilor activităților care produc suferință, durere, toate astea?
33:21	Î: Pentru că noi încercăm să o exprimăm în cuvinte.
33:33	Î. Dacă ești confuz, cum ai putea să percepi totalitatea?
33:43	K: Așadar, spuneți, nu-i așa, domnule, că: „Sunt confuz, de aceea nu pot vedea întregul”.
33:51	Î: Nu pot dacă nu nu am liniștea pentru a o percepe cu adevărat.
33:58	K: Da, așa este. Ați spus că mintea trebuie să fie liniștită pentru a observa ceva. Corect? Deci mintea ta nu este liniştită şi de aceea nu observi. Voi spuneţi că unul din factori este -pentru a vedea ceva ca întreg- ca mintea să fie liniştită. Se naște întrebarea: cum putem să facem liniște în minte? Prin repetarea unor cuvinte? Prin controlul gândurilor? Apoi ne întrebăm: cine controlează? Și așa mai departe, domnilor. Înțelegeți? Ne învârtim în cerc.
34:56	Î: În loc să vrem să ne schimbăm și să observăm întregul, noi suntem leneși și așteptăm să primim cadou o tehnică.
35:05	K: Suntem leneși, în loc să ne schimbăm și să facem ceva , suntem cu adevărat oameni foarte leneși. Așa este?
35:15	Î: (Nu se aude)
35:19	K: Pot să pun întrebarea altfel? Vă rog să nu răspundeți pentru că... Sunteți conștienţi, vă întreb în cel mai politicos mod, fără lipsă de respect, sunteți conștienţi că sunteți condiționaţi? Sunteți? Total condiționaţi, nu parțial. Cuvintele tale te condiționează - corect? - educația te condiționează, cultura te condiționează, mediul te condiționează, propaganda de două mii de ani sau de cinci mii de ani a preoților te-a condiționat. Așadar, ești condiționat cu adevărat. Când spui: „Cred în Dumnezeu”, acesta este o parte din condiționarea ta - la fel şi cel care spune: „Nu cred în Dumnezeu”.
36:29	Oare înțelegem noi că aceasta este o realitate? O condiționare totală. Și când îți dai seama de acest fapt, ce se întâmplă? Spui tu atunci: „Eu trebuie să mă eliberez de condiționare?” Mă urmăriți? Cine este „eu”? - și acest „eu” este parte a condiționării tale. Și ce faceţi? Vă rog, să ne concentrăm asupra unui singur lucru.
37:12	Îmi dau seama că sunt condiționat: sunt condiționat să fiu hindus, renunț la hinduism și devin altceva, ader la Creștinism, sau la orice altceva, sunt condiționat - condiționat de cultură, condiționat de hrana pe care o mănânc, condiționat de climă, de ereditate, de propria activitate, de mediul înconjurător - întreaga mea fiinţă este configurată, condiționată, modelată. Îmi dau eu seama de acest fapt? Adică, îmi dau seama de această realitate, nu de idee, ci de realitate? Că aşa este. Plouă. E o zi minunată. Este un fapt. Este o zi cu vânt. În același mod, văd eu realitatea absolută că mintea mea este condiționată? Apoi, când îmi dau seama, când înțeleg cu adevărat că sunt condiționat, ce mișcare are loc? Asta vreau eu să aflu. Îmi înțelegeți întrebarea acum?
38:52	Spun eu atunci: „Da, sunt condiționat, e îngrozitor, trebuie să mă eliberez?” Atunci începeți conflictul. Corect? „Eu-l” devine o parte... „Eu-l” crede că este separat, dar el este o parte a condiționării. Și ce se întâmplă când întelegeți acest fapt?
39:20	Î: Nicio mișcare. K: Nicio mișcare. Ce înseamnă asta? Fără grabă, vă rog. Să nu aruncăm cu cuvinte. Ce se întâmplă când îmi dau seama că sunt în totalitate condiționat? Acțiunea încetează, nu-i așa? Merg la birou, dar acțiunea de a schimba propria condiționare nu este acolo.
39:59	Î: (Nu se aude).
40:14	K: Spuneam, domnilor. Vă rog! Ascultați! Trebuie să merg la birou sau la fabrică, sau devin funcționar sau secretar, am un serviciu. Lucrez în grădină, sau sunt profesor, orice altceva. Dar îmi dau seama că sunt condiționat. Preocuparea mea este să aflu ce se întâmplă când conștientizez această stare? Încetez să acționez în acea stare, nu-i așa? Nu este nicio acțiune. Sunt prizonier în totalitate. Nu mă revolt, pentru că, dacă mă revolt, mă revolt împotriva propriei condiționări - corect? - care a fost creată de gând și care este acel „eu”. Mă întreb dacă înțelegeți. Așadar, în sfera condiționării nu există nicio acțiune.
41:26	Î: (Nu se aude).
41:27	K: Fiți atenți. Nu există nicio acțiune, în consecință, ce se întâmplă?
41:32	Î: (Nu se aude).
41:43	K: Domnule, haideți! Aflați ce se întâmplă.
41:48	Î: Devii liber interior.
42:11	Î: Devii foarte obosit, trist și fără speranță.
42:17	K: Da, domnule, ești obosit din cauza multor lucruri. Deci, ce faceți când sunteți obosiți de - așteptați - când sunteți obosiți de toate acestea, ce faceți?
42:30	Î: Unii renunță.
42:32	K: Iau o pauză, nu-i așa? Când ești obosit de ceva, când ești obosit, te întinzi, stai liniștit. Dar voi nu faceți așa.
42:53	Numai când mintea este liniștită poți vedea viaţa în ansamblul său. Corect? Dar mințile noastre clevetesc continuu încercând să găsească un răspuns, asaltând, asaltând, asaltând această condiționare, şi de aceea nu îl găsesc. Dar dacă spui: „Bine, voi cerceta. Am văzut întreaga mișcare a gândului, care este viața mea și orice mișcare diferită de condiționare este ireală”. Înțelegeți ce spun? Astfel mintea rămâne cu propria condiționare, ea stă pe loc, nu se mișcă. Ne spunem ceva, ne înţelegem?
44:13	Apoi, mă întorc și văd că gândul este un fragment, în consecință, este limitat. Este fragmentat pentru că se bazează pe cunoaștere, experiență și memorie, care sunt mișcări ale timpului. Corect? Deci, gândul, pentru că este prins în mișcarea timpului, este limitat. Este evident. Indiferent ce este, dacă este o mașină, orice este prins în mişcarea timpului este obligat limitat. Așadar, gândul este fragmentat și limitat. Iar noi credem că prin gând putem vedea ansamblul. Aceasta este problema noastră. Noi nu spunem: „Gândul nu poate vedea ansamblul”, prin urmare gândul devine tăcut. Dacă nu pot vedea cu ochii mei - mă urmăriți? - devin tăcut. Deci, gândul devine tăcut. Apoi, percep mișcarea a ceea ce se întâmplă de fapt , ansamblul. Așa cum am spus zilele trecute, când te uiți la o hartă vezi harta în întregime - corect?- diferite țări, culorile, dealurile, vezi ansamblul. Dar dacă urmărești o direcție, nu vezi ansamblul. Este ca și cum ai vrea să mergi de aici la Viena, ai direcția, o vezi, și nu mai bagi în seamă restul. Dar, aici, atâta timp cât ai o direcție, un motiv, un scop, nu poți vedea ansamblul. Mă înțelegeți acum?
46:34	Aveți un motiv pentru care ați venit aici, pentru întrebări, pentru a încerca să vă înțelegeți pe voi înșivă, aveţi un motiv? Un motiv ar fi: vreau să mă înțeleg pe mine însămi pentru că sunt foarte îngrijorată pentru soțul meu și sper ca, venind aici, să găsesc o soluție. Sau mi-am pierdut soția, sau tatăl, sau fiul și mă duc să aflu dacă îl pot întâlni în alt loc, sau ce înseamnă să suferi, așadar, am un motiv. Atâta timp cât am un motiv, nu pot asculta corect. Înțelegeți? Atâta timp cât am o suferință, nu pot asculta ceea ce spui tu. Sau am citit toate cărțile pe care le-ați scris și pot repeta ce scrie în ele, și repet, dar, evident, aceasta te împiedică să asculți.
47:51	Așadar, oamenii nu îşi pot vedea în ansamblu viaţa pentru că nu s-au gândit niciodată la acest lucru, nu au acordat nici măcar o secundă înțelegerii acestui ansamblu, pentru că au fost prinşi în micile lor fragmente. Corect? Acum, împreună încercăm să explorăm, să privim acest întreg nefericit, confuz, jalnic, cu fericiri ocazionale, încercăm să-l înțelegem în întregime. Este posibil să vedem întregul doar când nu avem nicio direcție, niciun motiv, ceea ce este foarte dificil, pentru că noi vrem să fim fericiți, vrem să fim bogați, vrem să avem relații bune unii cu alții, vrem să ne împlinim plăcerile. Mă urmăriți?
49:03	Deci, ce se întâmplă, asta e continuarea aceleiași întrebări, ce se întâmplă atunci când îți dai seama, când vezi cu adevărat întreaga existenţă aşa cum o vezi pe hartă, conturată clar, totul este clar, la locul lui, în ordine? Înțelegeți? Cuvântul „artă” înseamnă să pui totul la locul potrivit. Acesta este înțelesul real al cuvântului „artă”. Așadar, când totul este la locul potrivit, ce se întâmplă atunci? Să-mi pun biroul în ordine, relațiile mele să fie în ordine - mă urmăriți? - totul este în ordine.
50:08	Ce se întâmplă atunci?
50:11	Î: Persoana trăiește inteligent.
50:18	K: Așa faci tu? Așa facem noi?
50:26	Î: Nu mai este nevoie să te gândești ce trebuie să faci.
50:29	K: Nu. Vedeți, sunteți gata să răspundeți, dar nu ați luat în seamă alt fapt. Este ordine în casă? Știți voi, nu casa obișnuită, casa mai profundă, ați făcut ordine? Noi suntem în dezordine - nu-i așa? - din păcate. Suntem în dezordine. Haideți să discutăm despre această dezordine, să o înțelegem. Din investigarea acestei dezordini apare ordinea - da, domnule? - nu prin încercarea de a produce ordine. Mă întreb dacă... Prin negare, apare ordinea.
51:30	Din punct de vedere politic, dacă este dezordine în țară, din acea dezordine se naște tirania. Corect? Așa se întâmplă în India, așa se întâmplă peste tot în lume. Acolo unde este dezordine, chiar acea dezordine creează autoritatea. Noi suntem în dezordine. De ce? Îmi puteți spune de ce sunteți în dezordine? - fără să inventați, doar să vedeţi cauza dezordinii din sine - de ce există? Pentru că avem dorințe contradictorii - corect? - Vreau pace și sunt violent. Vreau să iubesc oamenii, dar sunt în opoziţie. Vreau să fiu liber, dar sunt atașat de soția mea, de copiii mei, de proprietatea mea, de credința mea. Corect? Așadar, în mine există contradicție iar această contradicție înseamnă confuzie. Corect? Sunt atașat de soția mea, de soțul meu, de copiii mei. Sunt atașat pentru că mă simt singur, sunt disperat, nu pot trăi cu mine însumi, mă simt frustrat, nefericit, în mine însumi, așa că mă agăț de cineva. Dar, în adâncul ființei mele, acea frică de singurătate continuă să existe. Corect? Așadar, există contradicție în mine. Deci, mă pot elibera de ataşament, care nu este iubire? Deci, mă pot elibera de ataşament, nu doar puțin, puțin câte puțin, - ci de tot?
54:11	Î: Da, poate exista.
54:14	K: Putem? Nu mă refer la dumneavoastră, domnule. Bineînțeles că poate exista. Dar așa este, sunteți liber? Atunci, despre ce discutăm? Doar spunem cuvinte - și care este scopul? Suntem aici - oameni serioși, sper, încercând să înțelegem și să aducem o transformare în viața noastră de fiecare zi, o transformare în mintea noastră, în conștiința noastră. Și dacă există un singur lucru pe care îl observăm complet - de exemplu, atașamentul și tot ce implică el, gelozie, frică, plăcere, conviețuire, dependență unul față de celălalt, posesivitate și, prin urmare, pierdere, toate acestea sunt implicate în atașament, care este una dintre cauzele confuziei mele. Așadar, îl pot elimina brusc și să mă eliberez de el?
55:35	Î: Noi vrem să ne eliberăm de atașament...
55:40	K: Nu. Domnule, atașamentul - față de lucrurile care vă plac, atașamentul față de lucrurile care nu vă plac, față de tot, domnule. Nu le separați prea mult.
55:51	Î: (Nu se aude).
56:00	K: Atașament față de credința voastră, atașament față de convingerile voastre, atașament față de zeii voștri, atașament față de biserica voastră, - atașament, domnule. Ați înțeles, nu e nevoie să explic mai mult. Acesta este una dintre cauzele confuziei, una dintre cauzele dezordinii. Și pentru a aduce ordine prin investigarea dezordinii mă lovesc de atașament - unul dintre factori. Așadar, eliminați-l! Pentru că ne este frică să-l eliminăm, pentru că: ce va zice soția mea când îi voi spune că eu nu sunt atașat? Pentru că noi interpretăm, dacă există libertate fără atașament, soția sau soțul înțelege - sau fata, sau băiatul - ei înțeleg că ești independent de el sau ea , în consecință, eavse agață de tine, iar ție îți este frică să nu o rănești, și tot ce mai decurge din asta. Dați-mi voie să termin, domnule. Libertatea față de atașamente înseamnă o imensă responsabilitate. Nu vă dați seama.
57:37	Priviți, am construit acest loc, Brockwood, în ultimii șapte ani. Am muncit la asta, unii dintre noi, A fost nevoie de multă energie, muncă, gând - mă urmăriți? - pentru a-l face. Dacă noi suntem atașați de acest lucru, atunci creăm confuzie. Înțelegeți? Așadar, cel care vă vorbește nu este atașat - pot pleca mâine. Chiar așa este, am mai facut-o, nu la Brockwood, ci în alte locuri. A fi detașat presupune un mare respect, o mare responsabilitate pentru a acționa ca atare. Înțelegeți? Nu înseamnă să abandonezi.
58:36	Când există libertate față de atașamente, acolo există iubire. Înțelegeți? Nu, nu înțelegeți. Aceasta presupune responsabilitate, care implică ordine. Așadar, puteți dumneavoastră - înțelegând că una dintre cauzele confuziei din viața noastră, a dezordinii și a nefericirii, este atașamentul față de idei, de credințe și idealuri, față de propria țară, soție etc. - vă puteţi elibera de atașament? Nu mâine, acum. Deoarece conștientizați realitatea consecințelor acestuia în viață. Sunt atașat de țara mea și, în consecință, sunt dispus să omor orice altă ființă umană din dragoste pentru țara mea.
59:56	Î: Vreți să spuneți că trebuie să fii responsabil față de țara ta, dar nu trebuie să fii atașat. La asta faceți referire?
1:00:04	K: Nu, nu la asta mă refer. Ceea ce eu subliniez, domnule, - nu este despre țară, să lăsăm țara deoparte. Vedeți ce repede ne îndepărtăm de un subiect. Eu vorbesc despre atașamentul față de soția ta, soțul tău, față de convingeri, credință, ideal, pentru care ai fi în stare să ucizi oameni. Deci, există dezordine. Din această dezordine apare confuzia și, astfel, există confuzie și în tine. Iar una dintre cauze este atașamentul. Vă puteți rupe de el, îndepărta de el?
1:00:55	Î: Cred că o parte din problemă apare atunci când spui: „Poți renunța la el?”
1:01:06	K: Înțeleg. Bineînțeles, domnule. E un fel de a spune, ceea ce am spus deja „Observatorul este ceea ce observă”. Am discutat acest aspect. Există un sfârșit al atașamentului? Haideți să punem problema așa, dacă doriți.
1:01:24	Î: Domnule, cred că fiecare dintre noi se consideră o individualitate...
1:01:30	K: Eu întreb dacă sunteți individualități.
1:01:33	Î: Da. K: Nu, nu spuneți „da”.
1:01:37	Î: Mi-ar plăcea să cred că sunt un individ.
1:01:39	K: Vă place să credeți.
1:01:41	Î: Că nu fac parte din colectivitate . K: Ascultați, domnule, vă rog. Cuvântul „individ” înseamnă indivizibil, nu sunt fragmentat. Înseamnă că o ființă umană care este fragmentată nu este o individualitate. Dar „individualitate” înseamnă cineva care este indivizibil în sine însuși. Vă rog, domnule, așa stau lucrurile.
1:02:15	Acum, să revenim la atașament. Când înțelegi întreaga dinamică a atașamentului: gelozie, neliniște, ură, divizare, posesivitate, dominare - mă urmăriți? - tot ceea ce implică acest cuvânt „atașament” - să vezi atașamentul în ansamblu presupune inteligență, nu-i așa? Să vezi întregul. Inteligența spune: „Eliberează-te”, nu eşti tu cel care spui: „ Trebuie să mă eliberez”. Așadar, inteligența indică, spune care este acțiunea corectă, oriunde te-ai afla. Înțelegeți? Indiferent cum e viața ta, la birou sau acasă, oriunde altundeva dacă inteligența este în acțiune, atunci nu există probleme, pentru că inteligența este ordinea supremă, care a apărut tocmai pentru că ai privit dezordinea din viața ta. Din acea cercetare a dezordinii, care este o cauză a atașamentului, observarea dezordinii, trezeşte inteligența. Mă urmăriți? Inteligența este trezită. Iar inteligența nu este a ta sau a mea, ea este inteligență. În consecință, nu înteligența mea individuală îmi spune ce să fac - altfel, nu e inteligență. Dar, când vedem dezordinea din viața noastră cotidiană, cum aparare, observând-o, cercetând-o, în mod imparțial, obiectiv, fără nici un motiv, acea cercetare trezeşte această minunată inteligență, care este de asemenea iubire. Înțelegeți?
1:04:44	Î: Domnule, asta ia timp pentru că...
1:04:49	K: Ia timp?
1:04:54	Nu ia timp, de vreme ce timpul este un produs al gândirii.
1:05:05	K: Avem nevoie de timp pentru a cultiva iubirea? Voi cultivați iubirea? Spuneți: „Trebuie să fiu bun, să fiu generos, să fiu grijuliu, să fiu respectuos, trebuie să dăruiesc” - și faceți toate acestea, zi de zi, neîntrerupt, iar, la final, obțineți această minunată floare numită iubire?
1:05:39	Î: Dar cum poate cineva obține totul într-o singură zi?
1:05:45	K: Aveți dreptate, domnule. Nu într-o singură zi - astăzi.
1:05:51	Î: (Nu se aude).
1:05:54	K: Domnule, când ați spus că este dificil, deja a devenit dificil. S-ar putea să fie cel mai ușor lucru din lume, nu ştiţi asta, dar dumneavoastră deja aţi concluzionat că este „e dificil”, e anevoios, am nevoie de multă energie”, dar nu spuneți: „Nu știu”, astfel sunteți liberi să căutați. Înțelegeți? Dar deja ați găst-o printr-o concluzie. Iar concluzia este o sclavie, o barieră care vă împiedică să înțelegeți cu adevărat și imediat.
1:06:40	Î: Este inteligența eliberată de gândire când nu există nicio emoție?
1:06:49	Î: Domnule, este de fapt această inteligență supremă, intuiția?
1:07:41	Î: Este inteligența supremă percepție?
1:07:45	K: Aceasta este întrebarea, domnule? Dacă vreţi să spuneţi aşa. Ce mai contează dacă ați obținut-o? Cuvintele nu contează. Vedeți, oamenii nu se străduiesc pentru asta.
1:08:06	Î: Putem să ne întoarcem la ceea ce spuneați despre sclavie?
1:08:11	K: Da, domnule. Vreau să detaliez. Dumneavoastră nu știți în ce constă frumusețea acestui fapt. Bine, domnule. Depinde de dumneavoastră.
1:08:24	S-o luăm de la început. Gândul a creat acestă dezordine, nu-i așa? - casa mea, proprietatea mea, soția mea, țara mea, Dumnezeul meu, credința mea, suferința mea, plăcerea mea - gândire. Gândul a creat de asemenea acel centru care cuprinde toate aceste activități, „eu-l”. Gândul a creat acest „eu” în care se produc toate acțiunile. Corect? Gândul a creat asta. Și gândul a creat problemele şi spune: „Voi rezolva aceste probleme”. Dar nu face asta niciodată. Corect? Politicienii din întrega lume spun: „Vom rezolva toate problemele printr-o gândire atentă” partidele politice și tot acest joc al lor. Și nu le rezolvă deoarece problemele se agravează. Așadar, gândul a creat toate aceste probleme. Gândul sunt „eu”, este problema mea. Gândul este dezordinea în care trăiesc. Corect.
1:09:54	Așadar, îmi dau seama că gândul nu poate rezolva problema. Corect? Vă dați seama de acest fapt? Gândul nu poate rezolva problema dintre mine și soția mea. Așa este, domnule? Problema dintre mine și soția mea este că eu cred că sunt separat de ea, am o imagine despre ea - corect? - această imagine a fost creată de gând timp de zece ani, două zile sau cincizeci de ani. Corect? Iar ea are o imagine despre mine. Corect? O domin, o hărțuiesc, fac diverse, - toate lucrurile, plăcerea sexuală, conflictele, toate acestea sunt imagini între mine și ea. Corect? Aceste imagini creează dezordine. Corect? Așadar, eu niciodată nu o văd în întregime pe soția, pe prietena sau prietenul meu, în totalitate, în ceea ce este. Înțelegeți? Putem ajunge să nu mai creăm imagini? Înțelegeți? Îmi dau seama că am o imagine despre soția mea, despre politicieni, despre vecinul meu, despre copiii mei, indiferent despre cine, am o imagine despre toți sau despre ea. Imaginea s-a creat când ea mi-a spus: „Ești un măgar!”, sau când m-a hărțuit, sau a vrut ceva de la mine etc. Toate astea. Toate aceste activități creează în mine o imagine despre ea. Corect? Este simplu. Vreau să dezvolt acest aspect. Dar și ea are o imagine despre mine. Așadar, relația noastră este între aceste două imagini. Corect? Ce înseamnă asta? Imaginile create de gând. Gândul le-a creat.
1:12:21	Deci, gândul a creat aceste imagini și pentru că este fragmentat, distructiv tocmai pentru că este fragmentat, încearcă să rezolve acestă problemă. O poate rezova doar când nu se crează nicio imagine, atunci o pot privi pe soția mea și ea mă poate privi, așa cum suntem. Adevărat? Înțelegeți? Dar este posibil să nu-mi creez o imagine atunci când ea îmi spune într-un fel, când mă cicălește, când spune iritată: „Fă asta”. Le cunoașteți foarte bine, sunteți toți oameni căsătoriți, așa că nu trebuie să vă spun eu. Poate nu sunteți căsătoriți - aveți o prietenă - nu contează, domnule.
1:13:19	Vă întreb, puteți să vă eliberați de imaginea pe care o aveți despre ea? Pentru că, dacă vă doriți o relație bună, nu trebuie să fie nicio imagine între tine și ea, nici ea să nu aibă o imagine despre tine, evident. Cum să oprim crearea de imagini? Înțelegeți întrebarea? Crearea de imagini este mecanică. Vă rog să ascultați cu atenție. Este mecanică pentru că, atunci când soția mea îmi spune ceva urât, înregistrez asta. Sau când ea spune: „Ești un om minunat”, înregistrez şi asta. Corect? Înțelegeți? Prin înregistrare se crează imaginea. Corect? Când îmi adresezi un compliment sau o insultă, acestea sunt înregistrate în minte prin auz și sistemul nervos, este înregistrat în creier. Așadar, creierul creează o imagine cu ajutorul gândului. Este posibil - vă rog, ascultați cu atenție, dacă sunteți interesați - este posibil să nu înregistrăm? Înțelegeți întrebarea mea? Când cineva îți spune că arăți grozav sau ești o persoană minunată, să nu înregistrezi. În momentul în care înregistrezi, se naște imaginea.
1:15:21	Î: (Nu se aude).
1:15:23	K: Dați-mi voie să termin, domnule. Când ea îți spune ție sau tu îi spui ei ceva sau o insultă, aceasta este înregistrată. Așa că vă întreb: este posibil să nu înregistrăm o insultă sau un compliment?
1:15:45	Î: Da, ascultând cu atenție.
1:15:49	K: M-ați auzit spunând asta mai devreme, este o repetare. Nu repetați ce am spus eu. Descoperiți pe cont propriu, domnule. Eu personal nu citesc nimic din toate astea. Puteți face totul pentru... Întreaga istorie a umanității este în dvs. Înțelegeți? Sunteți depozitarul a mii de ani sau mai mulți, un milion de ani de efort uman. Asta sunteți. Totul se află în dvs., dacă știți să citiți. Deci, vă rog, citiți. Adică poate fi oprită crearea de imagini? Descoperiți. Mai întâi, observați cât de important este ca aceasta să fie oprită, înțelegeți imensa ei necesitate, la nivel social, în toate domeniile, cât de important este pentru oameni să nu mai aibă o imagine - să spună că acela este un indian, un rus, un american, că este nesuferit și multe altele. Să nu îți formezi nici o imagine. În consecință, nu există minoritate sau majoritate. Mă întreb dacă înțelegeți ce spun.
1:17:18	Î: (Nu se aude).
1:17:24	K: Este posibill? Să nu înregistrezi? Este foarte important. Vă rog să ascultați. Trebuie să înregistrați când faceți o activitate tehnologică - corect? - când învățați o limbă, este extrem de important să înregistrați cuvinte, verbe, verbe neregulate și multe altele, trebuie înregistrate. Este foarte important când înveți ceva - să conduci o mașină și altele. De asemena, este foarte important să înveți foarte repede despre ceva și să reții. Dar să nu înregistrezi când e vorba de relațiile dintre ființele umane. E mult mai important decât în celelate situații. Celelalte sunt mult mai simple. Acest fapt este foarte important, deoarece astfel, conflictele dintre indivizi se sfârșesc - între soție și soț, bărbat - femeie, naţionalităţi, grupuri de oameni - mă urmăriți? - acest conflict permanent dintre oameni. Pentru a pune capăt, de vreme ce sunteţi în totalitate depozitarii efortului uman, dacă puteţi opri crearea de imagini, atunci deveniţi ființe umane complete. Înțelegeți? Așadar, puteți să puneți capăt creării de imagini?
1:19:09	Î: Uneori, înregistrez ceea ce nu doresc să înregistrez. Adesea, nu vreau să înregistrez anumite lucruri.
1:19:21	K: Atunci, nu le înregistrați.
1:19:23	Î: Dar se întâmplă atât de repede încât nu pot opri această înregistrare.
1:19:31	K: Stați puțin. Observați ce se întâmplă. Înregistrarea este un proces mecanic - corect? - pentru că mințile noastre au devenit... creierul nostru a devenit, cel puțin o parte din el, mecanic. Trăim viața în mod mecanic, nu-i așa? Repetăm aceeași plăcere sexuală sau repetăm aceeași veche tradiție - dacă sunteți catolic, mergeți la biserică - urmăriți? - același lucru repetare, repetare, repetare. Ne-am transformat viața într-un proces mecanic, pentru că astfel simțim mai multă siguranță. Corect? Observați? Rutina conferă siguranță.
1:20:23	Așadar, ne întrebăm dacă acest proces mecanic - necesar în anumite domenii, unde este foarte important - dar în totalitate periculos în relațiile umane, foarte periculos, nu relativ periculos, ci absolut periculos. Putem pune capăt pericolului? Vă dați seama de pericol? Dacă ați văzut pericolul, atunci i-ați pus capăt. Dacă vedeți pericolul unei prăpăstii, nu vă apropiați de ea. Când vedeți amenințarea unui animal sălbatic, îl evitați. Dar noi nu vedem pericolul. Noi nu vedem pericolul națiunilor pentru că ele hrănesc războiul. Vânzarea de armament - vedeți ce se întâmplă, pentru Dumnezeu, în lumea noastră, ce suntem în stare să facem din ea.
1:21:38	Î: Cred că noi vedem pericolul, dar ne detașăm de el. Ați spus că noi putem influența conștiința întregii lumi, așa ați spus...
1:21:50	K: Nu ce am spus eu, domnule.
1:21:52	Î: Așa ați spus, cu diferite ocazii: „Sunteți conștiința lumii”.
1:21:55	K: Am spus, dar dumneavoastră puteți înțelege asta?
1:21:59	Î: Da, dar vedeți, noi suntem doar o mică parte, noi suntem puțini.
1:22:05	K: Nu, domnule, ascultați. Oh, n-aș vrea să mai discut, este destul de simplu, nu-i așa? Sunteți englez pentru că ați fost condiționat din copilărie să credeți că sunteți englez, sunteți Catolic pentru că ați fost format din copilărie să credeți că sunteți Catolic cu toate credințele specifice, cu toate superstițiile, cu nonsensurile care se practică. Dacă ești Hindus, - același lucru, condiționat. Orice ființă umană, de oriunde din lume, este condiționată. Aceasta este o trăsătură comună și, în consecință, tu ești lumea.
1:22:48	Așadar, este posibil să nu înregistrăm? Aceasta înseamnă să avem o minte care este complet inocentă. Înțelegeți? Aceasta nu trebuie să ne deranjeze sau să ne flateze. Este posibil? Pentru a înțelege, să vedem ce a produs aceasta în relațiile umane când avem o imagine despre cineva. Voi aveți o imagine despre mine, nu-i așa? Asta vă împiedică să mă vedeți ca pe un biet om.
1:23:47	Așadar, este posibil? Eu spun că este posibil. Nu doar ca idee. În viața mea, în calitate de vorbitor, așa se întâmplă. Nu discut despre lucruri care nu sunt o realitate, nu sunt un ipocrit, resping lucruri de genul acesta. Așadar, eu spun că este posibil. Așa este. Se poate realiza. Apoi mă veți întreba: „Vă rog, spuneți-mi cum să procedez?” Așteptați, ascultați cu atenție. „Vă rog, spuneți-mi cum să procedez?” În momentul în care spuneți „cum”, vreți un sistem. Acel sistem implică un proces mecanic. Corect? Așadar, întrebați o persoană care neagă procesul mecanic, îi puneți întrebarea: „Spuneți-mi un proces mecanic”. Înțelegeți? Astfel, nu mai putem comunica. Așadar, vă rog să nu întrebați cum. Observați toate implicațiile acestui cuvânt „cum” - repetare, metodă, sistem, practică, pe care le aplicați, le faceți atunci când vorbiți despre meditație, ceea ce este nonsens, despre care vom vorbi altădată. Așadar, niciodată să nu mă întrebați „cum”, dar observați. Înțelegeți? Priviți propria imagine și deveniți conștienți de ea, observați ce face. Când observați ce face, deja o priviți din exterior, sau spuneți: „Acela sunt eu. Eu sunt acela. Eu sunt imaginea. Imaginea nu este diferită de mine” Corect? Observați acest lucru? Așadar observatorul este cel observat. Și, apoi, ce se întâmplă? Nu mai este nicio mișcare care să creeze imagini viitoare. Înțelegeți? Dacă înțelegeți aceasta, atunci problema este rezolvată.
1:26:34	Când ne simțim confuzi, a căuta lumina în confuzie înseamnă să prelungim confuzia. Corect? Ați observat acest lucru? Mă simt confuz, indiferent ce aș face din această stare de confuzie, voi fi tot confuz. Indiferent de alegerea mea, voi fi confuz. Mai întâi, este posibil să clarific această confuzie în mine însumi? Este posibil când - voi da două exemple: atașamentul și crearea de imagini. Când ne eliberăm de acestea două, atunci apare claritatea, claritatea absolută, completă. În consecință, nu există alternativă. Așadar, când înțelegi ce este dezordinea, apare ordinea. Dar să caut ordinea atunci când sunt confuz, precum fac politicienii și majoritatea oamenilor, înseamnă să perpetuez confuzia. Corect? Cred că este destul pentru această dimineață, nu-i așa?