Krishnamurti - O tranformare care aduce libertate

Krishnamurti Subtitles

BR76T1 - O tranformare care aduce libertate
Conversația publică nr. 1
Brockwood Park, UK
28 august 1976

0:20	Despre ce să discutăm în această dimineață? Aș vrea să discutăm împreună, dacă se poate, despre o problemă foarte serioasă referitoare la producerea unei transformări profunde a omului, a ființei umane. Despre acest aspect aș vrea să discutăm și să împărtășim. Dacă este cu adevărat posibil pentru om, pentru ființa umană, care reprezintă întreaga lume - fiecare ființă umană este lumea în întregul ei - poate această entitate umană suporta o transformare adâncă, profundă, nu schimbări superficiale, nu o trecere de la o captivitate la alta, sau de la un sistem la altul, sau de la un guru la altul, sau de la o credință la alta, ci să aibă o transformare profundă care implică libertate totală față de toate credințele, față de toate idealurile, față de toate contradicțiile din acțiunile noastre, din viața de zi cu zi? Poate fi făcut acest lucru fără niciun fel de efort, fără o luptă între contradicții?
2:38	Aceasta este problema și aceasta este întrebarea pe care ar trebui să le discutăm împreună, pe parcursul acestor patru conversații și două discuții. Eu simt că atunci când o ființă umană se schimbă în mod radical, ea influențează întreaga conștiință a lumii pentru că lumea ești tu și tu ești lumea, în mod fundamental. Poți avea maniere diferite, haine diferite, rasă diferită, gusturi diferite, dar, în mod profund și esențial, oriunde te duci - fie în Orientul Îndepărtat sau Apropiat, fie aici sau în America - oamenii sunt, în esență, la fel: suferă, au anxietăți foarte mari, probleme mari, probleme în relații, probleme legate de război, de naționalitate - suferințe mari. Așadar, în mod fundamental și esențial, fiecare om este celălalt. Cred că aceasta nu este o teorie, un concept, o ipoteză, ci o realitate. Este foarte important să înțelegem, nu la nivel intelectual sau verbal, ci să simțim cu adevărat această realitate, adevărul ei - că noi suntem, în esență, aceeași oriunde am trăi în această lume, pentru că, indiferent unde trăim, fundamentul nostru, existența noastră se bazează pe relații, conflict, confuzie, durere, neliniște, frici adânci și dureri profunde. Cred că aceasta este o realitate, nu doar ceea ce aș vrea eu să cred, sau ce aș vrea să vă fac pe voi să credeți. Atunci însă când cunoaștem acest adevăr, nu doar ca o concluzie, nu ca un lucru dedus intelectual și în care apoi credem, ci ca o realitate evidentă. Așadar, tu ești lumea și lumea ești tu. Și dacă are loc o schimbare radicală la nivelul conștiinței, atunci aceasta afectează întreaga umanitate.
6:19	Putem continua din acest punct? Vă rog, aceasta nu este o discuție intelectuală - indiferent ce ar însemna acest cuvânt - și nici o formă de distracție. Suntem oameni destul de serioși, sper eu, și observăm cum este lumea, ce se întâmplă cu ea, atât la exterior, cât și în interior, - confuzia, războaiele, cruzimea și câte și mai câte, încât suntem în stare să producem o schimbare profundă, care este absolut necesară și foarte importantă. Mie mi se pare că marea noastră problemă sau grija noastră cea mai mare este dacă este posibil să producem o schimbare radicală în ființa umană. Pentru că suntem condiționați de istorie, de religie, de cultura în care trăim, conștiința noastră este îngrădită, limitată, și vorbim despre conținutul acestei conștiințe și despre schimbarea acestui conținut. Conținutul este ceea ce formează conștiința. Nu-i așa? Corect? Vă rog, chiar dacă eu sunt cel care exprimă aceste lucruri ca vorbitor, noi împărtășim aceste idei. Nu facem propagandă. nu încercăm să vă convingem de nimic, pentru că nu suntem o autoritate sau un guru. Pentru mine, este o inepție ca în domeniul spiritual să existe vreun fel de autoritate. Autoritatea produce teamă, conformism, a accepta că o persoană știe, iar alta nu știe. Când cineva spune însă „Eu știu”, puteți fi siguri că nu știe.
9:37	Așadar, ne punem împreună această întrebare, nu verbal, nu teoretic, ci în mod real, în viețile noastre, observându-ne pe noi, devenind conștienți de faptele noastre, de modul nostru de gândire, de comportamentul și de convingerile noastre. Ne preocupă așadar această transformare radicală a conținutului conștiinței noastre. Conștiința noastră este formată din acele lucruri adunate de om de-a lungul multor secole de existență: - idei, convingeri, temeri, plăceri, suferința imensă și frica de moarte, cu tot ce înseamnă ea, în care este inclusă cunoașterea, ceea ce se cunoaște, precum și speranța de a descoperi ce se află dincolo de cunoscut. Toate acestea se află în conștiința noastră. Sper că nu vă deranjează muștele. Oricum, se pare că toate vin la mine.
11:20	Vă rog, așadar, suntem aici ca să cercetăm împreună conținutul conștiinței noastre, asta sunteți voi, voi sunteți conștiința, și în această cercetare, vom descoperi, dacă acest lucru este cu adevărat posibil, natura și structura acestei conștiințe, conținutul conștiinței, și dacă este posibil să golim conștiința de acest conținut și să ajungem poate într-o cu totul altă dimensiune. Asta ne propunem să facem în aceste patru conferințe și două discuții. Nu e vorba doar să-l ascultați pe cel care vorbește, ci să fiți alături de el cercetând propria conștiință, convingerile voastre, ideile, fricile, plăcerile și toate suferințele prin care trec oamenii. Așadar, este mai mult responsabilitatea voastră decât a celui care vorbește. Dacă sunteți serioși și vreți să discutăm aceste aspecte, le vom discuta împreună. Dacă nu sunteți serioși, dacă nu vreți să cercetați toată această suferință umană și dacă este posibil ca să se sfârșească, atunci vă rog să plecați! Ați înțeles? Plecați! Nu merită să vă consumați timpul și energia.
13:32	Așadar, vom cerceta împreună, vom explora, iar pentru a explora, e nevoie de libertate. E necesar, nu-i așa? Dacă vreți să cercetați ceva, nu puteți aduce toate prejudecățile voastre, toate convingerile, dogmele și tot ce ține de ele, ori speranțe pentru că toate acestea vă vor împiedica să explorați.
14:04	Așadar, primul lucru - și poate că acest prim pas este și ultimul pas - este că trebuie să existe libertate pentru a cerceta. Așadar, vă rog, ne punem întrebări în acest proces de cercetare, iar pentru asta e nevoie să fim liberi ca să căutăm, liberi ca să observăm. Este imposibil de observat dacă puteți face asta dacă începeți să cercetați având în minte concluzii anterioare sau ceea ce doriți să fie. Trebuie să existe așadar libertate pentru a cerceta. Sper că suntem cu toții de acord cu asta. Putem continua? Așadar, prima întrebare: într-o cercetare, este cercetătorul, omul, entitatea diferit(ă) de ceea ce cercetează? Înțelegeți întrebarea? Vreau să mă cercetez pe mine însumi, conștiința mea. Vreau să observ conținutul acestei conștiințe. Vreau să fiu familiar cu toate devierile viclene, cu toate ideile, gândurile, credințele, dogmele. Vreau să le cercetez. Este observatorul diferit de ceea ce observă? Aceasta este o întrebare foarte importantă pe care trebuie să o rezolvați, altfel, nu ne vom putea înțelege. Ați înțeles? Sper că sunt clar. Așa este?
16:30	Așadar, vreau să îmi observ frica. Sau vreau să observ de ce am nenumărate credințe, concluzii, prejudecăți, iar, în procesul cercetării, este entitatea care cercetează diferită de ceea ce ea cercetează? Înțelegeți întrebarea mea? Sunt eu diferit față de conținutul conștiinței mele? Înțelegeți? Este aceasta o mistificare?
17:23	Î: Vreți să spuneți „diferit” sau „detașat”?
17:25	K: Vom discuta acest aspect imediat. Vă rog, puneți întrebarea puțin mai târziu. Dacă sunt diferit de aspectul pe care îl observ în mine însumi, atunci există o separare între mine și acel aspect pe care îl cercetez. Corect? Când există separare între mine și ceea ce cercetez, atunci există conflict. Atunci încerc să îl elimin, să îl controlez sau să fug de el, ori încerc să îmi doresc să îl schimb. Dar dacă observatorul este observatul (ceea ce observă), atunci apare o acțiune total diferită care se manifestă. Este oarecum clar?
18:32	Î: Prin gândire, vreți să spuneți că observatorul este observatul?
18:36	K: Vom aborda acest aspect puțin mai târziu. Observ furia din mine însumi. Sunt furios. Este această furie diferită de „mine” care sunt observatorul acestei furii? Eu sunt acea furie, într-adevăr? Corect? Eu nu sunt diferit de acea furie Pot continua? Observați. Sau sunt lacom, invidios. Este acea invidie diferită de „mine”, de cel care observă acea reacție pe care o numesc „invidie”? Sau eu sunt această „invidie” ? Eu nu sunt diferit de acea invidie. Sau să luăm gelozia: acel sentiment pe care noi îl numim „gelozie”, este ea diferită de „mine”, cel care o observă? Sau acea gelozie este „eu”? Mă urmăriți? Așadar, când observ, există o sciziune între observator și observat? Am descifrat misterul acesta? Înțelegeți întrebarea mea? Suntem împreună în această discuție sau vorbesc doar pentru mine? Pentru că acest aspect este foarte important, chiar de la început. Pentru că noi suntem condiționați de această sciziune/ divizare între „eu” diferit de ceea ce eu observ. Suntem condiționați de acest conflict al sciziunii/ divizării. Suntem condiționați fie să îl reprimăm, fie să îl analizăm sau să fugim de el. Corect? Deci, noi suntem educați, condiționați să acceptăm această divizare între „mine” ca fiind diferit de ceea ce observ și, prin urmare, să creăm un conflict între „mine” și ceea ce observ. Și când ne uităm foarte, foarte adânc - nu foarte adânc, e chiar simplu - putem vedea că observatorul este observatul, astfel eliminăm întreg conflictul.
22:16	Deci, noi privim, observăm conștiința noastră - conținutul ei, care înseamnă atașamentele noastre - indiferent dacă sunt pentru o casă, mobilier sau o persoană, sau pentru o idee și așa mai departe. Când observi atașamentul, este observatorul diferit de ceea ce el se simte atașat? Cineva este atașat de o idee. Acea idee este creată de gândire, gândirea care își spune sieși: ”eu observ ceea ce este”, dar eu pot schimba „ceea ce este” prin a avea un ideal, prin atingerea acestui ideal și prin depășirea a „ceea ce este”. Prin aceasta trecem cu toții. Astfel încât idealul este o evadare din „ceea ce este”. Nu?
23:43	Și, de asemenea, noi nu știm ce să facem cu „ceea ce este”, de aceea încercăm să creăm o idee care este în opoziție față de „ceea ce este” și sperăm, prin urmare, ca printr-o pârghie să eliminăm „ceea ce este”. Urmăriți ce spun? Suntem împreună sau eu sunt...? Oarecum. Așadar, este foarte important când ne observăm pe noi înșine, ceea ce este conștiința noastră cu tot conținutul ei, dacă observatorul este diferit de ceea ce el observă. Dacă este diferit, atunci apare sciziune/ divizare. Iar acea divizare cauzează conflict. - hinduși, musulmani, evrei, arabi, știți dumneavoastră, întreaga divizare a lumii. Așadar, unde există divizare, trebuie să existe conflict. Aceasta este legea. Deci, cineva observă atunci când examinează, explorează conținutul conștiinței, că observatorul este observatul. Corect? Frica din conștiință este frica mea, pentru că eu sunt acea conștiință, este o parte din mine căreia îi este frică. Corect? Haideți!
25:45	Vedeți, noi gândim prin această divizare - observatorul care este diferit de observat - noi credem că acest conflict este necesar pentru a depăși ceea ce este observat. Noi ne-am obișnuit cu acest conflict. Este parte a tradiției noastre, a educației noastre, a culturii noastre. Și noi spunem ceva total diferit, în consecință, nu există comunicare reală. Dacă observatorul este observatul, ce se întâmplă? Înțelegeți?
26:45	Sunt atașat de ceva, de o persoană, de o idee, de o credință, de o casă, de una sau de alta - sunt atașat - iar în acel atașament descopăr că există frică. Aș putea pierde, persoana ar putea să mă părăsească, așa că țin acea persoană sau acel lucru mult mai aproape de mine. Astfel, conflictul continuă, nu-i așa? Iar noi suntem obișnuiți cu acest conflict, face parte din tradiția noastră, din educația noastră, și spunem că divizarea este iluzorie, nu este reală. Ceea ce este real este observatorul, persoana care simte supărare, sentimentul nu este diferit de el însuși, el este sentimentul. Atunci ce se întâmplă? Mă urmăriți? Înainte noi credeam că, luptând împotriva furiei, prin reprimare, prin raționalizare, prin analiză, vom depăși furia. Corect? Adică există o divizare între „mine” și sentimentul care este diferit. Mă întreb... Haideți, este destul de simplu. Deci, ce este important este să eliminăm tot conflictul din observare, apoi putem merge dincolo de „ceea ce este”. Dar atâta timp cât suntem în conflict cu „ceea ce este”, suntem condiționați de „ceea ce este”. Așadar, observatorul este observatul, gânditorul este gândul, experimentatorul este experimentul, și când aceasta devine adevăr, acela este adevărul, atunci ne putem observa conștiința, într-un alt mod, nu ca o entitate care este diferită de ceea ce vede. Corect?
30:25	Așadar, ce se află în conștiința noastră, care sunt acele trei lucruri importante care adună atâta energie și importanță? Una dintre ele este frica. Corect? Apoi, este plăcerea. Apoi, este suferința. Acestea sunt cele trei elemente principale din conștiința noastră. Corect? Frica, plăcerea, suferința, cu toate ramificațiile și transformările lor, toate felurile de frică, felurile de plăcere, multiplele schimbări ale suferinței.
31:29	Așadar, mai întâi, haideți să examinăm frica - de acord? - care este parte a conștiinței noastre, care parte din voi înșivă. Este foarte important cum observi frica. Dacă o observi ca fiind o entitate separată de frică, sau o observi ca pe o parte din tine însuți. Tu ești acea frică. Așadar, cum observi acea frică? Înțelegeți întrebarea mea? Unii dintre voi? Vă preocupă acest lucru în mod serios? Înseamnă să te eliberezi de frică? Nu doar anumite forme de frică, ci să fii eliberat, complet și în totalitate, de fricile psihologice, altfel, suntem sclavi, altfel, trăim în întuneric, suntem paralizați. Deci, e foarte important atunci când vorbim despre transformarea omului să înțelegem și să fim eliberați de frică, nu numai de fricile psihologice, iar când înțelegem fricile psihologice, fricile biologice pot fi abordate într-un mod diferit - frici fiziologice. Așadar, abordăm mai întâi fricile psihologice - frica de a pierde un serviciu, frica de a pierde ceva - oh, numai Dumnezeu știe câte sunt - frica de a pierde o persoană pe care credeți că o iubiți, frica de a nu fi iubit, frica de singurătate, - ne este frică de atât de multe lucruri - de la frica de întuneric și lumină la fricile ciudate, nevrotice pe care le avem în atât de multe forme.
34:20	Acum, cum se poate cineva elibera de frică? Înțelegeți întrebarea mea? Pentru că este foarte important dacă vreți să produceți o schimbare profundă a minții umane, a conștiinței, trebuie să fii total și complet eliberat de fricile psihologice.
34:52	Așadar, ce este frica? Frica de ceva? Corect? Este această frică doar un cuvânt? Înțelegeți? Văd că nu prea. Trebuie să abordez problema altfel. Cuiva îi este frică de ceva - cuvântul a creat frica sau frica există separat de cuvânt? Vă rog, e foarte important să înțelegeți acest lucru. Noi suntem obișnuiți cu implicațiile cuvintelor, cu reacțiile la cuvinte. „Moartea” este un lucru îngrozitor” Astfel, în același mod, cuvântul creează frica sau frica există independent de cuvânt? Ce părere aveți? Ați înțeles întrebarea mea? Nu ați înțeles întrebarea.
36:33	Mi-e frică. Este o reacție. Mi-e frică să îmi pierd reputația. Asta e o idee bună! Altfel, nu ați fi aici cu toții. Mi-e frică să nu o pierd. Frica e aici, iar această frică este cauzată de ideea că mi-aș putea pierde reputația. Așa că vreau să înțeleg întreaga problematică legată de frică, nu doar un aspect al fricii, ci întreaga structură și natură a fricii, imensitatea fricii. Acum, îmi spun mie însumi: „Este frica creată de ideea că mi-aș putea pierde reputația” și, în consecință, mi-e frică, este această frică produsă de o idee? Este ideea doar un cuvânt? Mă urmăriți? Așadar, a creat cuvântul „reputație” frica și există frică fără cuvânt, fără ideea că mi-aș putea pierde reputația? Există frica din cauza unor cuvinte și idei sau frica există separat de acest cuvinte, idei, consecințe? Există frica prin ea însăși? Sau ea este o structură de cuvinte, idei și timp? Înțelegeți? Haideți, vă rog! Î: Cred că este așa, dar uneori cred că frica apare automat, deși a fost exprimată în cuvinte.
39:31	K: Da, frica există acolo unde există cuvinte, idei și timp, timpul fiind mâine, separat de ieri. Mă urmăriți? Timpul, cuvintele, ideile produc sentimentul de frică. Acum, îmi spun mie însumi: „ Dacă nu ar fi fost timp, nu ar fi fost niciun cuvânt, nici o sumedenie de concluzii și idei, ar fi existat frica? Înțelegeți ce spun? Deci, poate fi mintea eliberată de timp, idee și cuvânt? Dacă nu este capabilă să se elibereze, atunci frica va exista. Așa că că trebuie să examineaz de ce mintea sau întregul proces de de gândire este captiv în cuvinte - cuvinte, idei, concluzii și tot restul. Așadar, trebuie să abordez întrebarea despre ce este gândirea. Înțelegeți?
41:03	Am început prin a căuta care este natura fricii, de ce oamenii sunt captivi în această imensă structură a fricii și aparent ființele umane nu sunt capabile să se elibereze de frică. Ca să scape de ea, oamenii au analizat-o, au încercat tot felul de lucruri pentru a scăpa, dar ea a continuat. Așadar, noi chestionăm care este natura și structura acestei frici. Este ea rezultatul gândirii asupra timpului, asupra a ce se poate întâmpla, sperând că nu se va întâmpla, care este trecerea timpului, care este mișcarea gândirii. Gândirea este o mișcare a timpului. Așa este? Am descoperit deja asta. Gândirea este o mișcare în timp, precum de ieri, până astăzi și până mâine - ce s-ar putea întâmpla mâine, sau ce s-a întâmplat în trecut, sperând că nu se va întâmpla din nou. Acesta este un proces specific timpului, o mișcare. Timpul e mișcare. De asemenea, de ce mintea este captivă în cuvinte, de ce cuvintele au primit o așa extraordinară importanță - cuvintele fiind procesul de gândire, concluziile, ideile și toate celelalte, adică ce este gândirea pentru că în gândire am descoperit că există frică, în gândire, observ că este implicat timpul, așa că trebuie să cercetez ce este gândirea.
43:26	Vă rog, eu spun doar prin cuvinte, voi trebui să împărtășiți, să cooperați cu acest lucru. Altfel, voi rămâneți acolo, iar eu rămân aici. Corect? Așadar, ce este gândirea? Nu ce credeți voi despre ea, ci cum apare gândirea? Care este natura gândirii? Pentru că dacă nu o cercetez în profunzime ca să aflu natura gândirii, nu voi fi niciodată eliberat de frică. Așadar, este foarte important pentru mine să aflu ce este gândirea, nu doar ce spun oamenii că este gândirea - înțelegeți? După citirea unor cărți sau după ce ascult pe cineva, repet ce au spus alții despre ce este gândirea, ceea ce înseamnă la mâna a doua, și probabil toți suntem ființe umane de mâna a doua. Însă noi spunem să descoperim prin noi înșine ce este gândirea. Gândirea, cu siguranță, este reacția memoriei. Corect? Memoria este experiență, cunoaștere stocate în creier. Corect? Cred că este un fapt evident. Deci, gândirea este o reacție a memoriei, stocată în creier prin experiență, prin cunoaștere colectivă. Corect? Gândirea este această mișcare dinspre trecut la prezent, schimbătoare și continuă. Corect? Cei mai mulți dintre noi trăim în trecut, nu-i așa? „Am avut așa o zi fericită”, „Era așa de frumos când eram copil”, „Oh, a fost așa de frumos când ne-am căsătorit prima dată” - trăim tot timpul în trecut, pentru că nu știm cum este viitorul, ne este frică de cum ar putea fi viitorul, așa că noi trăim în trecut. Deci cunoașterea este trecutul. Corect. Nu există o cunoaștere a viitorului. Există doar cunoașterea trecutului.
46:46	Gândirea este o mișcare dinspre trecut. Oh, haideți! Mă înțelegeți? Deci gândirea este mișcare dinspre trecut, trecutul fiind experiența acumulată - nenumărate experiențe care au devenit cunoaștere. Așadar, cunoașterea este, în mod esențial, trecut. Gândirea este o mișcare dinspre trecut, se modifică în prezent și merge către viitor. Corect? Așadar, eu am descoperit - voi ați descoperit, nu eu - voi ați aflat prin voi înșivă, că gândirea este o mișcare dinspre depozitul trecutului. Gândirea nu este niciodată liberă. Corect? Mă întreb dacă vedeți acest lucru? Gândirea este o mișcare a trecutului, deci a timpului, și atâta timp cât acționăm - nu, dați-mi voie să termin...- trebuie să acționăm în gândire - corect? - unde cunoașterea este necesară, trebuie să acționăm acolo - toată cunoașterea tehnologică, mersul pe bicicletă și altele - unde cunoașterea este esențială, acolo operează gândirea. Este posibil ca gândirea să rămână acolo și să nu pătrundă în alte domenii? Sunteți atenți la întrebarea mea? Atunci îmi dau seama că îmi este frică – frica, frica de a nu fi, frica de singurătate, frica de a nu fi iubit, sau frica de a iubi și a pierde, frica de moarte, frica de a pierde un loc de muncă - multe astfel de frici. Dar, în mod esențial, există o singură frică care se exprimă în multe feluri. Această frică este mișcarea gândirii. Corect?
49:59	În observarea acestei mișcări, este observatorul diferit de ea, diferit de ceea ce el observă? Ne înțelegem cât de cât sau nu? Cuvântul meu! Deoarece vedeți dumneavoastră, vă rog, dacă putem explora complet această singură problemă, când veți părăsi acest cort, această terasă, veți fi eliberați de frică înțelegeți? - acesta ar fi un lucru minunat. Aceasta va afecta întreaga conștiință a umanității dacă voi sunteți liberi. Așadar, vă rog, împărtășiți acest lucru între voi. Nu mă lăsați doar să vorbesc despre aceasta, ci haideți să călătorim în această problemă împreună.
51:11	Vă este frică de ceva, nu-i așa? Fiecărei ființe umane se pare că îi este frică. Este această frică diferită de voi? Da? Întreb dacă această frică este diferită de voi.
51:35	Î: Cred că da.
51:37	K: Credeți că da? Oh, Doamne! Sau acea frică ești tu. Vă rog, haideți să fim puțin mai serioși, este acea frică tu? Bineînțeles. Precum furia - este furia diferită de tine sau tu ești o parte din ea? Evident. Deci, frica este o parte din tine, dar noi am învățat sau am fost educați să ne separăm de frică și astfel spunem ”O voi controla, o voi schimba, voi scăpa de ea” și tot ce decurge din aceasta. Dar dacă frica ești tu, ce vei face? Înțelegi întrebarea mea acum? Î: Da. Î: Pot să pun o întrebare? K: Da, vă rog.
52:42	Î: Spuneți că, în fine, ce înțeleg eu este că dacă o persoană vrea ceva atunci este, într-un fel, condiționat de frică. Am dreptate?
52:53	K: Nu, domnule, nu. În primul rând, vă rog, un singur lucru să fie clar: de vreme ce furia nu este diferită de tine - e ceva evident, nu-i așa? - nu este furia o parte din tine? Și dacă este o parte din tine, cum procedezi? Suntem obișnuiți să separăm frica de noi înșine și astfel să acționăm asupra fricii - să o reprimăm, să fugim de ea, și altele. Dar când frica ești tu, acțiunea se sfârșește. Așa este? Este dificil să înțelegeți, pentru că noi suntem atât de condiționați de separare - eu diferit de frică și, astfel, acționez asupra fricii. Dar noi spunem ceva cu totul diferit - frica ești tu, de aceea nu poți acționa. Atunci ce se întâmplă? Î: Gândul tău se deplasează de la trecut spre prezent, de la experiență la ceea ce ar trebui să fii ... etc.
54:52	K: „Ceea ce trebuie să fie” implică faptul că nu privești la „ceea ce este”. Î: Nu, vreau să spun, de la trecut la viitor, așa se mișcă.
55:02	K: Gândirea se mișcă de la trecut prin prezent către viitor. Gândul însuși se modifică prin prezent către viitor, așa că, gândirea este încă trecutul. Se poate modifica pe sine, se poate schimba pe sine, își poate pune diferite învelișuri, diferite veșminte, indiferent ce - el este totuși o dinamică a trecutului. Vă rog, cât e ceasul?
55:46	Î: Douăsprezece și jumătate.
55:48	K: Douăsprezece și jumătate? Deja?
55:54	Nu, vă rog, este foarte important, vreau să insist asupra acestui aspect în această dimineață, dacă îmi permiteți. De vreme ce multe ființe umane se tem și au acceptat frica ca pe o parte a vieții lor, ele trăiesc în întuneric, ele trăiesc într-un fel de stare de paralizie, cu frică, toate tipurile de obiceiuri nevrotice, activități nevrotice apar, este foarte important, dacă s-ar întâmpla o transformare în conștiința umană, acea frică ar trebui eliminată în totalitate. Iar noi spunem că este posibil. Acest lucru este posibil atunci când conflictul dintre persoana care spune: „Mi-e frică și voi face ceva cu privire la frică” atunci se sfârșește acest conflict, când separarea se sfârșește. Iar această separare este artificială, este o iluzie. Realitatea este că frica este o parte din tine, în consecință nu poți face nimic în legătură cu ea - corect? - la nivel psihologic. Prin urmare, întreaga ta atenție parcurge o schimbare. Înainte, atenția a fost acordată conflictului - reprimare, negare, fugă. Dar acum, când frica ești tu, întreaga ta atenție este supusă unei transformări. Adică ai mai multă energie ca să privești această frică. Înainte, tu fugeai de ea, o reprimai, făceai tot felul de acțiuni, dar acum frica face parte din tine, astfel o observi cu o atenție total schimbată. Ați înțeles? Vă rog, încercați!
58:20	Î: Poți cerceta frica dacă este separată?
58:27	K: Când cercetezi frica, spune domnul, atunci ea este separată de tine. Când frica ești tu, ce anume cercetezi? Experimentați, vă rog, cercetați. Nu-mi răspundeți. Doar cercetați. Când tu ești frica, ce anume cercetezi? Tu nu examinezi frica, tu ești frica. Așadar, atenția ta s-a schimbat. Î: Poate nu există un „tu” care să fie frica, probabil există doar frica.
59:13	K: Discutăm acest aspect. Atenția s-a schimbat. Corect? Vă rog, observați acest lucru simplu.
59:22	Î: Cine mă cercetează pe mine? K: Eu nu vă cercetez, domnule. Eu cercetez frica. Oh, Iisuse - pierdere de timp! Î: Ar însemna aceasta să elimini o parte din tine? K: Da, elimini o parte din tine - cea de care îți este frică. O parte din tine este frică. Corect? Cu toate complicațiile generate de frică. O parte din tine este plăcere - cu toate formele ei. O parte din tine este durere - cu toate formele ei. Așadar, toate acestea ești tu. Tu nu ești diferit de toate acestea, așa este? Sau poți crede că ești Dumnezeu. Dacă crezi că tu nu ești toate acestea, atunci tu ești ceva diferit de toate acestea, iar fiind „diferit” ești un fel de supraom. Este ceea ce vechea filosofie spunea: „Eu nu sunt acela”. Noi suntem sufletul, avem ceva prețios înăuntrul nostru, noi suntem parte din divin, noi suntem parte din perfecțiune, noi suntem parte din arhetip - știți dumneavoastră toate acestea. Eu, personal, refuz să accept toate aceste idei. Trebuie să începem cu îndoiala. Corect? Iar când începi cu îndoiala, să începi cu îndoială absolută, sfârșești cu certitudine absolută. Dar noi pornim de la certitudini și sfârșim cu nimic. Vă rog, acordați atenție acestei întrebări.
1:01:44	Atâta timp cât există separare între tine și frică, există conflict, există risipă de energie - prin reprimarea ei, fuga de ea, conversațiile despre ea, mersul la psihiatru și multe alte. Dar, câtă vreme înțelegi adevărul că tu ești frica, întreaga ta energie este concentrată în atenția care cercetează acest lucru. Acum, ce este acel lucru pe care îl numim frică? Este cuvântul cel care produce frică sau este ceva independent de acest cuvânt? Mă urmăriți? Dacă este cuvântul, cuvântul fiind asociat cu trecutul - îl recunosc pentru că am simțit frică în trecut. Înțelegeți? Cercetez această frică, oricum ea este parte din mine pentru că o numesc, și o numesc pentru că știu că s-a întâmplat în trecut. Așadar, prin numirea ei, eu am întărit această frică. Mă întreb dacă înțelegeți. Așadar, este posibil să o observăm fără să o numim? Dacă o numești, ea aparține trecutului, corect? Dacă nu o numești, ea este ceva diferit, nu-i așa? Deci, este posibil să nu numești acel lucru pe care tu l-ai numit „frică”, astfel fiind eliberat de trecut încât să poți cerceta? Nu poți cerceta dacă ai prejudecăți. Dacă am prejudecăți față de tine, nu te pot vedea pe tine, ci văd prejudecățile mele. Este posibil să nu numim lucrurile deloc? Și dacă nu o numiți, mai este ea frică? Sau a trecut printr-o schimbare, pentru că i-ați acordat toată atenția voastră? Înțelegeți? Mă întreb dacă ați înțeles. Când o numești, nu îi acorzi atenție, când încerci să o reprimi, nu îi acorzi atenție, când încerci să fugi de ea, nu îi acorzi atenție - în timp ce atunci când observi că acea frică ești tu, dar nu o numești - ce se întâmplă? Ce se întâmplă? Experimentați chiar acum. Ce se întâmplă? Î: Este o emoție.
1:05:25	K: Așteptați. Este o senzație, nu-i așa? O emoție, care este senzație. Vă rog, priviți-o. Este o senzație, nu-i așa? Toate emoțiile sunt senzații. Înțep cu un ac și tot ce urmează. Așadar, este o senzație. Ce este rău la o senzație? Nimic nu este rău la o senzație, nu-i așa? Dar când senzația plus gândul care devin dorința cu imaginea ei, atunci începe problema. Mă întreb dacă ați înțeles! Este probabil prea mult pentru această dimineață.
1:06:22	Aceasta face parte din meditație. Înțelegeți? Aceasta face într-adevăr parte din meditație. Nu doar să stai sub un copac și să te gândești la una sau alta, sau să încerci să te concentrezi, sau să să repeți niște mantre sau cuvinte - „Coca Cola” sau orice altceva - dar meditația adevărată este dacă te cercetezi foarte, foarte, foarte profund pe tine însuți. Și te poți cerceta foarte adânc numai când, cu adevărat, nu ai nici un scop, când ești liber să privești. Și nu poți privi dacă te separi pe tine însuți de ceea ce privești. Atunci ai energie deplină să privești. Aceasta se întâmplă când nu există nicio preocupare că frica va apărea. Înțelegeți? Când există atenție completă, ceea ce înseamnă deplin, energie absolută, atunci nu există nicio frică, așa este? Doar o persoană neatentă se teme, nu persoana care este complet atentă la momentul în care acea emoție apare. Acea emoție este parte a unei senzații. Senzația este normală, naturală. Este ca și cum te uiți la un copac, la oameni, știți dumneavoastră - senzație. Dar când la senzație se adaugă gândul, care este dorința și imaginea ei, atunci încep toate problemele noastre. Înțelegeți? Este simplu. Așa este? Acum puteți să vă cercetați frica - fiți serioși, timp de cinci minute! Puteți să vă examinați frica, indiferent ce este ea, fără să vă separați pe voi înșivă de acea frică, ci să fiți acea frică și astfel să acordați întreaga voastră atenție acelei frici. Atunci, există frică? Î: Nu.
1:08:50	K: Atunci ieșiți din acest cort fără frică. Nu spuneți „Nu” și apoi ieșiți afară plini de frici.
1:09:07	Vreți să puneți întrebări? Î: Domnule, vreau să întreb, la început ați spus că este mai mult responsabilitatea noastră decât a dumneavoastră. Ce ați vrut să spuneți? Sau de ce ați spus asta?
1:09:26	K: Domnule, cuvântul „responsabilitate” - ce înseamnă să fii responsabil? A răspunde în mod adecvat, nu-i așa? Cuvântul „responsabilitate” provine din rădăcina „răspunde”, a răspunde. Ați răspuns în mod adecvat la această problemă a fricii? Sau ați răspuns pe baza întregii voastre tradiții, a culturii voastre, mă înțelegeți? - toate acele condiționări care vă împiedică să răspundeți complet la această problemă?
1:10:41	Așa cum am spus, acesta face parte din meditație. Nu știți ce este meditația, dar face parte din ea. Când mintea nu este temătoare, doar atunci este capabilă să pătrundă în ceva total diferit, dar, când există frică, a încerca să meditezi duce doar la iluzie, la tot felul de experiențe înșelătoare. Așadar, meditația este investigația în propria conștiință, în tine însuți și să vezi dacă te poți elibera de acea frică și să înțelegi natura și structura plăcerii, pentru că toți ne dorim plăcere. Ca să înțelegi, să cercetezi, să descoperi ce este real în plăcere, ce este bun în plăcere - delectare, bucurie. Și tot așa să cercetați întreaga problemă a fricii, nu doar o frică anume, o durere, ci durerea umanității. Toate acestea implică meditația, ceea ce înseamnă să descoperi adevărul din tine însuți, să descoperi adevărul care este o lumină către tine însuți, în așa fel încât să nu urmezi pe nimeni.
1:12:35	Este destul pentru astăzi, nu-i așa? Este suficient pentru astăzi?