Krishnamurti Subtitles home


BR76T2 - Plăcerea este un factor de condiționare
Conversația publică nr. 2
Brockwood Park, UK
29 august 1976



0:19 Putem continua discuţia de ieri dimineaţă? Spuneam cât de important este să existe o transformare a conştiinţei umane. Cred că este destul de evident de ce această transformare este absolut necesară şi urgentă. Se poate observa că în lume există o mare dezordine – la nivel politic, religios economic. dar și în relaţiile sociale – adică în societate. Există războaie, cruzime, multe forme de denaturare şi se pare că, nicio persoană religioasă sau grup de persoane nu s-au transformat în mod radical, astfel încât să influenţeze per ansamblu conştiinţa umană. Şi ieri spuneam că, atunci când există o transformare a omului, adică există o transformare în conţinutul conştiinţei tale – adică tu – această transformare influenţează întreaga umanitate. Din nou, este foarte clar şi sper să se înţeleagă faptul că acolo, unde există o transformare radicală, reală, nu teoretică, nu ideatică sau doar o schimbare ipotetică, ci o transformare reală în conştiinţa noastră, în tine, ca fiinţă umană, acea transformarea produce o altfel de atmosferă în conştiinţa lumii. Cred că este clar, deoarece oricine poate observa modul în care, persoane – nevrotice, precum Hitler, și alții – au afectat lumea.
3:16 Aşadar, e necesar, dacă suntem serioşi, dacă suntem preocupaţi de comportamentul uman, de condiţia umană şi de urgenţa acestei transformări, ca noi, împreună, să ne examinăm conştiinţa, adică ceea ce eşti tu, ceea ce suntem toţi. Şi aparent, foarte puţini au realizat această transformare. S-a vorbit despre ea, au fost scrise cărţi despre asta, de către psihologi, filozofi şi analişti. În realitate însă foarte puţine fiinţe umane s-au transformat pe sine. Ei sunt preocupaţi de ajustări exterioare, de zorzoane, lucruri nesemnificative, dar nu au cercetat esenţa existenţei noastre pentru a afla ce este greşit la noi, de ce ne comportăm astfel.
4:39 Aşadar, spuneam ieri- şi vom continua astăzi- că în conştiinţa noastră există trei factori principali: frica, cu toate efectele sale, –vă rog, observaţi asta la voi, nu ascultaţi doar cuvintele mele. Descrierea nu este ceea ce este descris. Cuvântul nu este obiectul. Dacă cineva se observă pe sine prin modul în care este descris – descrierea – atunci poate pătrunde în sine şi poate observa ceea ce este descris – faptul. Spuneam ieri deci, că există trei factori, importanţi, în conştiinţa noastră, care sunt frica, plăcerea, căutarea plăcerii şi o mare supărare, care implică durere, chinuri, anxietate, orice formă de comportament nevrotic care există în conştiinţa noastră. Şi este oare posibil să schimbăm acestă conştiinţă –să producem o revoluţie profundă în această conştiinţă? Şi dacă sunteţi cu adevărat preocupaţi de asta, putem experimenta împreună. Dar dacă vă jucaţi doar cu cuvinte şi teorii, cu credinţe şi dogme şi vă alăturaţi acestui grup sau altuia, acestui guru sau altuia, atunci mă tem că avem foarte puţine în comun. Aşadar, dacă sunteţi preocupaţi de asta, ieri, vorbeam despre frică. Spuneam că frica este mişcarea gândului, mişcarea gândului, ca timp. Este foarte simplu. Haideţi să nu o complicăm. Timpul, în sensul că persoana se teme de ziua de mâine, sau se teme de lucruri care s-au întâmplat în trecut şi nu vrea ca acestea să se repete în viitor. Aşadar, gândul este o mişcare în timp. Corect? Iar frica este o parte a mişcării gândului. Corect?
8:06 Vă rog, observaţi. Comunicăm unii cu alţii. Comunicarea presupune a împărtăşi nu doar sensul verbal, ci substanţa reală a cuvântului – semnificaţia cuvântului – profunzimea lui. Aşadar, explorăm împreună. Nu vă spunem ce să faceţi, pentru că suntem obişnuiţi cu deprinderea de a-i urma pe alţii, de aceea, noi stabilim o autoritate apoi o acceptăm, deoarece, în noi înşine, suntem haotici şi din această dezordine noi creăm o autoritate care sperăm să ne ajute să ieşim din confuzie. Noi spunem, cu privire la minte, psihic, la lucrurile spirituale– dacă pot folosi acest cuvânt „spiritual”, care este mai degrabă neplăcut, dar totuşi îl voi folosi – că nu există nici autoritate, nu există nici guru, deşi această ţară şi lumea vestică sunt asaltate – de diferiţi guru din India. Spunem deci, că a comunica înseamnă a împărtăşi, a gândi, a observa împreună – împreună, nu acceptaţi sau respingeţi doar pentru că vorbitorul spune asta– deci a împărtăşi cu adevărat împreună ceea ce observăm în noi înşine.
10:25 Deci, am spus că gândul este o mişcare în timp, ca măsură, şi că frica este mişcarea gândului. Când nu există nicio mişcare a gândului, nu există frică. Ieri, am intrat destul de adânc în acest subiect şi aş putea relua acum, pe scurt, să spun ce este frica – rădăcina fricii, nu diferite manifestări sau obiecte ale fricii, ci rădăcina fricii, care este atât de distructivă, care aduce atâta întuneric, paralizează mintea – acea frică, vine ea oare din cuvântul „frică” sau independent de cuvânt? Vă rog, observaţi, examinaţi propria frică în acest mod, aşa cum îl descriem. Există frica în absenţa cuvântului sau cuvântul însuşi o crează? Acesta este un aspect. Apoi, cum observaţi frica? Când spuneţi: „Ştiu că mi-e frică”, de unde ştiţi asta? Cunoaşterea voastră se bazează pe frica experimentată în trecut? Vă uitaţi deci, la frica cea nouă şi vă amintiţi de trecut, dând putere fricii nou apărute. Înţelegeţi? Adică, mi-e frică de ceva ce am făcut, sau aș putea face, şi numesc acest lucru „frică”. Când am numit-o, am recunoscut-o. Iar recunoașterea întărește starea de frică. Este posibil oare, să devenim conștienți de acea frică, de noua ei manifestare, și să nu o numim, să o observăm? Ați înțeles?
13:41 Este clar? Putem continua? Să cercetăm deci noua sau proaspăta senzație pe care o numim „frică” fără să o clasificăm, fără să o încadrăm undeva, oferindu-i astfel vitalitate. Este posibil oare să observați frica fără să o numiți, fără să încercaţi să o reprimați, analizați, să scăpați de ea, doar să o observați? Și nu o puteți observa dacă ați încadrat-o într-un tipar, pentru că aţi prins-o deja și o păstrați. Este important deci, modul în care vă observați frica, cum o priviţi. Vă uitați la ea ca la o entitate separată de frică? Înțelegeți? Adică spuneţi „Frica este diferită de mine” -dar, de fapt, frica ești tu? Corect? Vă rog, e foarte important să înțelegeți, pentru că cercetarea noastră depinde de asta: cum observați. Sunteţi o entitate separată când observați - observatorul - și vă uitaţi la acea frică, adică ceea ce este observat ca la ceva diferit, separat de voi? Dacă este separată de voi, atunci există o lacună, există o întrerupere. Şi încercați să o suprimați și să o controlați, încercați să fugiți de ea, să o analizați - și astfel se dă o luptă continuă. Unde este separare, trebuie să fie conflict, ca între națiuni, în diferența dintre clase etc. Oriunde există separare între Catolici, Protestanți, Hinduși, Musulmani - sau oricare alții - trebuie să fie conflict, luptă, suferință.
16:50 Așa că trebuie să înțelegem cu atenție de ce există această separare. Este aceasta o iluzie, sau este o realitate? La fel, furia ea nu este separată de voi, – când spui: „Sunt furios”, tu ești furia, este o parte din tine. Dar când îți este frică, aceasta nu este o parte din tine. Spui: ”Am de gând să fac ceva în legătură cu asta”. Astfel, ai creat o separare, prin urmare, un conflict. În timp ce când observi frica, acea frică ești tu, o parte din tine, iar observatorul este trecutul. Vă rog înțelegeți aceasta foarte profund. Observatorul este trecutul. El a acumulat multă cunoaștere, experiență și privește prin intermediul amintirilor, Deci, trecutul întâlnește prezentul și spune: „Sunt diferit de prezent”, în timp ce observatorul este observatul. Corect? Vă rog, rețineți asta. Gânditorul este gândul. Nu există gânditor fără gând. Cel care experimentează, este experiența. Corect?
18:41 Să cercetăm mai îndeaproape. Când experimentezi ceva, trebuie să recunoști acel ceva, altfel, nu este o experiență. Corect? A recunoaște înseamnă că deja ai cunoscut acel lucru, deci, nu este nimic nou. Astfel, experimentatorul este experiența. La fel cu un analist, când mergeți la un analist, când analizați voi înșivă - analistul este analizatul. Corect? E clar. Pentru Dumnezeu... Înțelegeți? De îndată ce înțelegeți principiul de bază putem merge mai departe. Înseamnă că ați eliminat conflictul pe deplin - atât interior, cât și exterior. Corect? Așadar, când observați frica, o observați ca o persoană separată iar frica nu este o parte din voi și, prin urmare, sunteți în conflict cu ea? Dar când gânditorul este gândul, observatorul este observatul, ce se întâmplă atunci? Înțelegeți întrebarea mea acum? Ați eliminat conflictul în totalitate. În consecință, aveți energia și puteţi da atenție acelui fapt - pe care îl numiți „frică”. Dacă nu sunteți atenţi , continuă să existe frică . Corect. Este oarecum clar?
20:51 Asta spuneam ieri - a durat o oră și un sfert - acum am încercat să facem un rezumat, în câteva minute.
21:03 Continuăm cu un alt factor, care este, așa cum spus, în conștiința umană, care este atât de limitată, atât de condiționată de acești trei factori: frica, plăcerea, regretul - este limitată de ei iar conținutul conștiinței este conștiința, nu-i așa? Casa este ceea ce se află înăuntru. Deci, conștiința noastră are trei factori importanți și, dacă acești factori nu sunt înțeleși în profunzime, conștiința noastră este limitată, este condiționată de acești trei factori, și de aceea nu este posibilă nicio transformare radicală. Ne preocupă transformarea radicală, nu doar ajustări exterioare ale vieții, ci problemele profunde cu care se confruntă omul și cum să le schimbe radical. Acum, vom vorbi despre plăcere, care este unul dintre cei mai importanți factorii din viața noastră. Nu spunem că este corect sau greşit, bună sau rea, o cercetăm, explorăm conținutul plăcerii, de ce oamenii din întreaga lume caută plăcerea sub diferite forme: plăcerea prin religie, - în mod esențial, atunci când căutați ceea ce numiți „Dumnezeu”, este, în cele din urmă, plăcere. Plăcerea în multiple forme - plăcerea sexuală, plăcerea de a poseda, plăcerea atașamentului, în care este implicată frica, - dar vom aborda acest aspect imediat - plăcerea în realizări, în a avea succes, în aroganță, plăcerea de a avea o reputație extraordinară. Deci, există aceste forme de plăcere complicată. De ce caută oamenii toate acestea? Nu numai azi, ci din cele mai vechi timpuri, plăcerea a fost unul dintre factorii principali. Și religia, din toată lumea, a spus - religia organizată, care este bazată pe autoritate, credință, superstiție și toate celelalte - religiile organizate au spus: "Trebuie să eliminați plăcerea, care este dorință, pentru că" ei spuneau că „dacă tu cauți plăcere, nu-l poți găsi pe Dumnezeu sau nu îl poți servi pe Dumnezeu”. Noi spunem, hai să explorăm, nu negăm şi nici nu acceptăm, nici nu spunem: „Ce este rău în asta, de ce să nu caut plăcerea?”, noi încercăm să explorăm întreaga structură și natură a plăcerii - dacă sunteți dispuși. Dacă plăcerea este foarte importantă pentru voi, atunci nu o cercetați, pentru că multe lucruri vor fi dărâmate. Așa cum am spus și ieri, pentru a înțelege plăcerea, în profunzime, care este semnificația ei, valoarea ei, trebuie să cercetăm îndeaproape ce este gândirea, pentru că gândirea și imaginația sunt o parte a plăcerii, când creăm scene, imagini. Înțelegeți? Așa că trebuie să cercetăm în profunzime, dacă doriți, problema sau sau să ne întrebăm ce este gândirea.
26:11 Așa cum am spus și ieri, aceasta este parte a meditației, cercetării sau examinarea fricii, examinarea și înțelegerea plăcerii şi sfârşitul supărării, este parte a meditației. Nu repetarea unor mantre, stând într-un colț, și având tot felul de viziuni fără sens, ci acesta este fundamentul - vă rog, înţelegeţi - acesta este fundamentul meditației. Dacă nu sunteți profund ancorați în acest fundament, meditația voastră vă va conduce la o iluzie - o lipsă de sens. Acum, vom examina împreună ce este gândirea. Pentru că toată structura noastră, toate acțiunile și credințele noastre, toate religiile noastre - cu toate că se spune că sunt revelate - și altele sunt bazate în mod esențial pe gând. Corect? Nu puteți nega aceasta. Așa că, înainte de a examina ce este plăcerea, să vedem mai întâi ce este gândirea. Vă rog nu acceptați ceea ce spun, ceea ce vorbitorul spune, cercetați propria voastră mișcare a gândirii. Ce este gândirea - nu a ne gândi la ceva anume, ci gândirea însăși, în sine. Ce este gândirea?
28:19 Există gândire fără cuvânt, fără simbol, fără un tablou, fără o imagine? Înțelegeți? Ați gândit vreodată fără nici un cuvânt, ori cuvântul este legat de gândire? Și dacă cuvântul este legat de gândire, atunci cuvântul devine foarte important, în viața noastră. Când spuneți cuvântul „Dumnezeu”, într-un oarecare fel, are loc o transformare extraordinară. Și când spui: „Nu există Dumnezeu, Dumnezeu a murit” asta te agită. Așadar, suntem sclavii cuvintelor. „Sunt englez!” - imediat, apare o anume senzație de importanță, sau Hindus - sau orice altceva. Gândirea, așa cum am spus, este o mișcare a măsurii care este timpul, de la trecut, la prezent, modificat pentru viitor. Aceasta este întreaga mișcare a gândirii. Gândirea este născută din experiență, din cunoaștere ca amintire, care este stocată în creier, ceea ce este evident. Vă rog, este foarte important pentru că urmează să discutăm imediat ce este moartea. Așa că trebuie să înțelegeți asta foarte profund, şi anume că gândul este o mișcare. Mișcarea înseamnă timp - de aici până acolo, de la ce a fost la ce ar trebui să fie - și tot așa, etc. - ideal și real. Totul este o mișcare a timpului, care este gând. Gândul este stocat în creier, în celule - eu nu sunt expert, doar m-am observat pe mine.
31:15 Acum, apare o problemă foarte interesantă, dacă o putem aprofunda, și anume: poate fi timpul oprit? Nu timpul cronologic, acela când prinzi trenul sau autobuzul - să nu confundăm lucrurile, pentru că veți pierde autobuzul. Spunem sau ne întrebăm: poate fi timpul oprit? Poate să înceteze mișcarea gândului? Poate să se oprească. Vă voi arăta dacă o să continuăm. Trecutul care cuprinde toate amintirile, experiențele, memoriile, obiceiurile și restul - trecutul, în care trăim, din care suntem - acea mișcare întâlnește prezentul și se termnină acolo. Dar noi, întâlnim prezentul, îl modificăm și mergem mai departe, şi astfel creăm continuitate. Ați înțeles? Am o problemă - sexuală, nu contează ce fel de problemă. Mă gândesc la ea, mă confrunt cu ea și astfel termin cu ea. Așadar, aceasta este parte a meditației de care ne vom ocupa atunci când vom discuta despre meditație, pentru că este foarte important să aflăm dacă timpul psihologic are un sfârșit. Pentru că numai când ceva se termină, altceva nou îi poate lua locul, nu dacă se crează ceva continuu. Atunci este mai degrabă ceva mecanic. Nu voi vorbi despre aceasta acum, pentru că o sa revenim mai târziu.
33:57 Am spus, așadar, că gândul este o mișcare a timpului și o măsură și este stocat în creier. Acesta este procesul nostru de gândire. Deci asta este gândul. Acum, ce este plăcerea? Care este diferența dintre plăcere, desfătare, bucurie și acele momente rare din viața umană, extazul? Nu isterie, ci extaz. Deci, există acești factori: extaz, bucurie, desfătare și plăcere. Patru factori diferiți în așa numita plăcere. Ce este plăcerea? Există plăcere pentru un moment, pentru o secundă, sau este plăcere după? Mă urmăriți? Vă rog, urmăriți-mă încă puțin. Nu sunteți obosiți, în această dimineață, nu-i așa? Nu - bine. Întrebăm, există plăcere acum sau după? Poate voi aţi auzit, dar sunt mulți oameni acolo. Mă bucur că ați avut răbdare.
36:34 Vorbeam despre plăcere. Și cred că e foarte important să înțelegeți ce rol important joacă în viețile noastre, iar noi o acceptăm ca fiind ceva natural și niciodată nu o examinăm foarte profund. Spuneam că gândul este o mișcare în timp și o măsură. Și întrebăm ce este de fapt plăcerea? Este acea conștientizare a acelui sentiment sau a acelei trăiri, în momentul real al experienței, al percepției, al observării, sau apare o secundă mai târziu? Ați înțeles întrebarea mea? Dacă apare o secundă mai târziu, atunci este o mișcarea a gândului. Dar în secunda în care vezi ceva extraordinar de frumos - apusul, un copac minunat pe un câmp sau un chip frumos - în acel moment al percepției, nu există nicio plăcere, este doar percepție. Dar, câteva secunde mai târziu, memoria începe să lucreze. Adică, gândul spune: „Trebuie să am mai mult din asta!” Deci pe moment, nu există o înregistrare. Vă rog,e foarte important să înțelegeți. În momentul oricărei acțiuni pe care o considerăm plăcută, în acel moment, nu există nicio înregistrare în minte... în creier, deloc. Înregistrarea are loc când gândul spune: „Trebuie să am mai mult”. Ați observat asta la voi? Așadar, numai când apare gândul, are loc procesul de înregistrare în creier. Corect? Și astfel gândul o captează, în imagine, în dorință, imagini, etc. În momentul real, când se produce ceva anume, creierul nu înregistrează deloc.
40:03 Este foarte important să înțelegeți pentru că funcția creierului este de a înregistra, iar creierul vrea să înregistreze, pentru că în acea înregistrare există siguranță. Corect? Iar creierul funcţionează perfect doar când este în siguranţă, fie într-o acțiune nevrotică, sau credință nevrotică acolo, în acestea, există siguranță. Deci, înregistrarea are loc pentru a fi în siguranţă sau pentru a continua cu plăcerea acelui moment. Plăcerea este non-existentă în momentul acțiunii, în momentul percepției, ea apare doar mai târziu. Poate să nu fie nicio înregistrare mai târziu, ci numai percepție și nu o continuitate a ceea ce numiți „plăcere”? Înțelegeți ce spun? Este oarecum clar? Așteptați puțin. Vedeți un munte, acoperit de zăpadă, o priveliște minunată, demnitate, stabilitate, rezistență - un lucru minunat de observat. Apoi demnitatea și frumusețea și măreția muntelui vă absorb toate gândurile. E atât de măreț încât sunteți absorbiți de peisaj. Dar, o secundă mai târziu, are loc înregistrarea – ce minunat a fost! Înregistrarea și exprimarea în cuvinte: „Ce minunat este!” constituie mișcarea gândului. Astfel, plăcerea este continuitatea a ceea ce s-a întâmplat. Este foarte simplu. Din punct de vedere sexual, prin observare, este întotdeauna după.
42:49 Acum, ne putem întreba dacă poate exista doar observarea, dar nu și mișcarea gândirii care interferează cu observarea? Ați încercat aceasta vreodată în viața voastră? Să vezi ceva frumos, să îl observi și atât, să nu lași gândul să îl capteze și să continue, prin imagine, prin dorință și restul? Pentru a înțelege pe deplin sensul plăcerii, persoana trebuie să cerceteze nu doar gândul, ci și dorința. Trebuie să înțelegem dorința. Repet, religiile au spus: „Reprimați dorința, controlați dorința, fiți fără dorință”. Nu știu dacă ați fost la vreo mănăstire, dacă ați văzut preoți, dacă ați discutat cu ei și ați văzut acestă frică de dorință pentru că dorința trebuie exprimată, altfel, ea devine o flacără care arde în interior. Așa că trebuie să se înțeleagă ce este dorința.
44:32 Ce este dorința? Când vi se pune această întrebare, care este răspunsul vostru lăuntric la această întrebare: ce este dorința? Probabil, nu v-ați întrebat niciodată. Dar dacă o faceţi, ce este dorința? Este, evident, senzație, la începutul ei, senzație: să vezi ceva frumos, o haină, o mașină, o femeie, un bărbat, orice – vezi, percepție, apoi, contact, senzație, apoi apare gândul. Senzație plus gând egal dorință. Dorința creează apoi imaginea. Corect? Este simplu. Senzație, gând, dorință și imaginea creată de dorință. Am cunoscut un băiat care punea deoparte o bucată de zahăr pentru muște, în timp ce mânca.
46:31 Deci, gândul este răspunsul memoriei, iar dacă nu ar fi nicio amintire, ar fi dezordine. Corect? Firește. Memoria este necesară pentru a funcționa în viața de zi cu zi: tehnologic, educațional, a citi, a învăța o altă limbă , condusul unei mașini etc. Memoria și aminitirile stocate în creier sunt necesare, dar dezordinea apare atunci când nu există ordine în structura memoriei. Urmează ceva nou!
47:35 Oricine recunoaște că memoria este necesară ca şi cunoaștere – învățarea unei alte limbi etc. – dar memoria devine dezordine, la nivel psihologic, pentru că memoria este mecanică. Corect? Relația noastră cu altă persoană, dacă este mecanică, din memorie, atunci nu există nicio relație. Mă întreb dacă ați văzut așa ceva. Atunci nu există ordine în relație. Corect? Trebuie să fim conștienți de această ordine și dezordine. Dezordinea apare într-o relație când apare memoria. Mă întreb dacă ați înțeles ce spun. Tu ești soția mea, sau soțul meu. Am experimentat împreună – sex, supărare, gelozie, conflicte, enervări, cicăleli, posesiune și toate tensiunile unei relații. Aceasta este dezordine. Corect? Vă rog observați, asta este dezordine pentru că noi acţionăm din memorie și deci memoria care este mecanică într-o relație, într-o relație umană, devine dezordine. Ah, v-ați prins ce vreau să spun? Memoria este esențială la un anumit nivel, într-un anume domeniu, dar, când memoria operează în relația interumană, , atunci se produce dezordine.
50:14 Să privim cu mai multă atenție. În relația dintre noi, ne creăm imagini despre celălalt, iar relația este între aceste două imagini. Aceste imagini sunt mecanice. Ele sunt puse la un loc de gând ca amintire – ați făcut asta ieri, v-am spus atunci etc., etc. – memorie, care este mecanică. Așadar, când într-o relație, într-o relație umană, are loc o acțiune mecanică, apare obligatoriu dezordine, şi de aceea există atâta tensiune în relațiile dintre noi. Corect?
51:22 Ordinea este necesară pentru creier ca să funcționeze corect și eficient. Când există ordine, creierul este în repaus, nu are nevoie să lucreze pentru a produce ordine. Da? Asta se întâmplă când dormim – memoria încearcă să impună ordine. Când există atât de multă dezordine în jurul nostru, o parte din creierul nostru spune: „Pentru Dumnezeu, lasă-mă să fac puțină ordine în această harababură!” Așadar, el face ordine în activitatea mecanică din viață: mersul la birou, munca și toate celelalte activități. Dar el încearcă să pună ordine și în relațiile noastre, prin crearea unei imagini despre tine, despre ea și, implicit speranțe de a avea o viață ordonată, care este ceva mecanic. Mă întreb dacă înțelegeți clar? De aceea există mereu conflict între femeie și bărbat. Și asta se întâmplă în toate relațiile, nu numai între bărbați și femei, în toate relațiile. Când reducem relațiile la un proces mecanic, este inevitabil să fie dezordine. Da? Acesta este un fapt. Acum, să observăm acest fapt. Cum observăm faptul? Este faptul diferit de tine? Deci, tu ești faptul. Deci, tu ești imaginea. Poți avea o mulțime de imagini – când mergi la birou, ai o imagine de acolo, când lucrezi într-o fabrică, ai o imagine de acolo, când ești secretar, ai o imagine de acolo – și așa mai departe în relațiile tale – avem o mulțime de imagini, de măști. Aceste imagini creează o dezordine continuă. Eu sunt Catolic, tu ești Protestant. Dezordinea - care este o imagine, creată de gând, gândul care a fost condiționat, educat să fie Catolic – Protestant sau necredincios, Comunist, etc.
54:07 Așadar, trebuie să existe ordine în viața, în relațiile noastre, de aceea trebuie înțeles procesul dorinței. Vedeți ce complex este totul – dar este foarte simplu odată ce ați înțeles esența. Există dezordine în relațiile mecanice și ordine în procesele mecanice al vieții, de aceea trebuie înțeleasă dorința. Dorința este, așa cum am spus, senzație plus gând – cu toate imaginile ei. Iar plăcerea este mișcarea gândului, inconștient de întreaga structură a plăcerii. Unde există plăcere, trebuie să fie frică. Mă întreb dacă ați înțeles. Sunt două fețe ale aceleiași monede. Dacă căutați plăcere, căutați, de asemenea și frică. Da? Înțelegeți? Nu? Oh, Dumnezeule!
55:43 Nu spunem că nu trebuie să căutați plăcerea, ci să observați implicațiile ei. Caut plăcerea și, dacă nu o găsesc, sunt dezamăgit, mă simt frustrat, furios – şi asta hrăneşte frica. Frica și plăcerea sunt mereu împreună. Da? Gândul este mișcarea care le dă viaţă acestora două. Înțelegeți acum? Dacă nu mă gândesc la ziua de mâine, nu voi simți frică, așa este? În momentul unui eveniment, al unui pericol, nu există frică. Ea apare doar după aceea. Acel „după” este mişcarea gândului. Vedeţi, este foarte important. Poate creierul să nu înregistreze deloc și să producă o mișcare a gândului? Voi explica, urmăriți-mă. Vedeți un apus de soare. Consider aceasta cel mai simplu lucru, deși este efemeritatea timpului, dar nu contează. Privești un apus de soare. În momentul percepției, frumusețea, culoarea, te copleșesc, totul – nu există nicio înregistrare, este doar observația unui pisaj uimitor. Așa este, nu? Gândul vine și spune: „Ce minunat a fost!”, Trebuie să scriu o poezie despre acesta. Pot să descriu asta într-o scrisoare către un prieten, să pictez, să recit toată această mișcare a gândului. Să observ apusul de soare și să nu permit gândului să se manifeste asta necesită multă atenție, să nu las mişcarea gândului să preia controlul, ceea ce înseamnă căutarea plăcerii. Ați înțeles ceva din ceea ce am spus? Încercați! Veți afla ce lucru minunat este când creierul care este obișnuit să înregistreze – și este necesar pentru el să înregistreze, pentru a produce ordine mecanică într-un anumit domeniu – dar când el înregistrează și este preocupat de înregistrare, atunci plăcerea este o continuare a lui, care aduce frică, de asemenea. Ați înțeles? Puteți doar observa, fără a înregistra? Înțelegeți acum întrebarea mea?
59:17 Q: Dar ... Este foarte dificil pentru că...
59:22 K: Am subliniat asta, domnule. Dacă ai înțeles, nu te împotmoli în cuvinte. Încearcă să urmăreţti , altfel o să pui asta în cuvinte și va deveni apoi... ai putea să o deformezi. Te rog, doar ascultă. Sunt conștient că psihologic vorbind îmi e frică. Și a nu înregistra acest faptul în acel moment necesită o vigilență extraordinară, înțelegi? Altfel, vei proceda mecanic. „Mi-e frică, trebuie să am controlul, trebuie să fug de asta” – și restul. Dar când observi, în acea observare, este posibil să nu înregistrezi deloc? Văd un chip frumos – îl observ. Asta e tot! Dar nu nu facem așa. În toate obiceiurile mecanice, apare mișcarea gândului. E nevoie – așa cum am spus – de multă atenție, care este disciplină, astfle încât creierul să fie liber doar ca să observe și să nu acționeze mecanic. Ați înțeles ideea?
1:01:13 Acum, acesta nu este un proces de analiză. Pentru mine, analiza este o pierdere de timp, fie că psihanalizezi, fie altele de genul acesta. Este o pierdere de timp, pentru că cel care analizează este cel analizat. Acum puteți vedea plăcerea în ansamblu, dintr-o privire? – întreaga ei structură? Ați înțeles întrebarea mea? Am spus ce este plăcerea, am pătruns în esența ei. Corect? Plăcerea este mișcarea gândului după ce momentul real a trecut. Corect? Am spus toate acestea. Aceasta este mișcarea plăcerii și căutarea ei. Acum, ce este dorința – și toată mișcarea gândului? Mișcarea gândului, dorința, trăirea reală a evenimentului și apoi continuitatea conferită de gând. Poți vedea structura de ansamblu a plăcerii? Nu puțin câte puțin. Înțelegi întrebarea mea? Mă întreb dacă înțelegi. Să vezi ceva, în ansamblu, să ai o perspectivă de ansamblu nu înseamnă să ai o direcție. Înțelegi? Când te uiți pe o hartă și alegi un loc anume în care vrei să mergi, adică o direcție, atunci tu nu mai privești restul, poți merge de aici la Bramdean, la Londra, etc. și gata. Poţi să privești toată harta doar când nu ai o direcție. Direcția înseamnă motiv. Ați înțeles?
1:03:29 Să vezi ansamblul, natura și structura plăcerii care înseamnă gând, dorință și mișcare a gândului după eveniment – pentru a vedea ansamblul. Dacă poți vedea ansamblul, atunci poți să descrii în detaliu, dar descrierea în detaliu nu va contura tabloul întreg. Mă întreb dacă ați înțeles. Așadar, să vezi ceva în ansamblu – soția, soțul, politica, totul – este posibil doar atunci când nu există un motiv care dă direcția. Ați priceput? Așadar, plăcerea este mișcarea gândului, care este total diferit de ceea ce este plăcut. Voi vă bucuraţi. Adică, dacă vă place mâncarea, o savurați, dar gândul apare și spune „Trebuie să am aceeași mâncare și mâine”. Așa, începe obiceiul. Apoi dorinţa de a schimba obiceiul, când gândul spune: „Trebuie să renunț la asta” şi aşa încep toate conflictele. Dacă vă place mâncarea, gustați-o, savurați-o și gata. Ați înțeles? Nu spuneți: „Trebuie să am și mâine, sau diseară”. În același mod să vă observați propria soție, soț, totul din jurul vostru fără a înregistra și, prin urmare, dând continuitate. Asta îi dă creierului o mare libertate. Ați stabilit ordinea acolo unde trebuie să fie ordine, și ați îndepărtat toată dezordinea din relație, pentru că,nu există un tablou, o imagine, între tine şi ea sau altul. Ați înțeles? Bine!
1:06:10 E destul pentru astăzi, nu-i așa?