Krishnamurti Subtitles home


BR76T3 - Este timpul psihologic o invenție a gândirii?
Conversația publică nr. 3
Brockwood Park, UK
4 Septembrie 1976



0:23 Să continuăm ceea ce am discutat ieri, când ne-am întâlnit aici. Am discutat despre relații, care sunt atât de importante, pentru că, probabil, sunt baza întregii societăți. Când relațiile sunt mereu în conflict ca acum întreaga noastră structură socială și morală este, inevitabil, degradată. Și am spus – dacă ne amintim corect – că relațiile, având o importanță extraordinară, hrănesc conflictul pentru că relațiile noastre sunt bazate pe mișcarea gândului – mișcarea gândului fiind memoria, durata, cunoașterea. Și când cunoașterea interferează cu relația atunci există conflict – cunoașterea fiind tot ce s-a acumulat în trecut, evenimente, iritări și tot ce presupun relațiile umane.
2:10 Și, în această dimineață, ca să continuăm, ar trebui să vorbim despre timp, durere, iubire și despre acel lucru extraordinar din viața noastră, care este moartea. Avem o dimineață aglomerată cu atâtea lucruri de discutat împreună – și sper să împărtășim toate acestea împreună, nu numai să ascultați o serie de idei, cuvinte, şi înțelegând greșit să trageţi o concluzie cu care să fiţi de acord sau nu. Ceea ce încercăm să facem este să discutăm ca doi prieteni care sunt preocupați de problemele umane și de importanța producerii unei transformări radicale în conștiința noastră. Despre aceasta am discutat până acum și vom continua, astăzi și mâine,
3:51 Ce este timpul? Cred că este important să înțelegem pentru că s-ar putea să fie una dintre cauzele fricii de moarte. Trebuie să înțelegem deci natura timpului: nu ficțiunea științifică despre timp sau eternitate, ci timpul real, psihologic, pe care l-a construit gândul. Așadar, există două feluri de timp: cel cronologic, evenimentele zilnice, – ieri, astăzi, mâine – și timpul psihologic – speranța, ce va fi, și realizarea a ceea ce va trebui să fie. Toate acestea se referă la timp. Timpul este o mișcare. Vă rog priviți în voi înșivă, nu preluați doar o idee. Timpul este mișcare, precum și gândul este mișcare. Așadar, gândul și timpul sunt foarte strâns legate. Există timpul cronologic – ieri, astăzi, mâine – să prinzi autobuzul, trenul, să mergi la birou și toate celelalte – timpul măsurat de ceas, zile, nopți. Și există întreaga natură a timpului, așa cum a construit-o gândul în psihic, în noi înșine, adică „ceea ce este” și „ceea ce ar trebui să fie” o mișcare de aici până acolo. Există timp psihologic cu adevărat sau este, realmente, o invenție a gândului? Adică gelozia, furia, cruzimea, violența – asta este „ce este”. Iar pentru a face față, avem nevoie de timp. Aceasta este gândirea tradițională, educată și condiționată pentru a schimba „ce este” în „ce ar trebui să fie”, de aici - acolo, ai nevoie să acoperi acea distanță, prin timp, care este efort. Corect? Suntem pe aceeași lungime de undă?? Efort psiholologic, ca să mergi de aici, spre un sfârșit – acel sfârșit proiectat de gând, un scop, un obiectiv, o realizare, iluminare și restul. Adică, să te miști de aici, de la „ce este”, spre „ce ar trebui să fie”, idealul. Asta am acceptat, e modul normal de a gândi sau, mai degrabă, cel educat. Poate este o gândire nevrotică. Pentru că noi nu știm ce să facem imediat cu „ce este” credem că avem nevoie de timp ca să ajungem la „ce trebuie să fie”. Pentru că nu știm sau nu suntem în stare, nu înțelegem ce să facem cu „ce este” – furie, gelozie, ură, tristețe și toată confuzia imensă pe care gândul, omul a creat-o în sine și în exterior.
8:26 Așa că avem nevoie de timp. Sau, cel puțin, așa credem. Adică, dacă înlăturăm speranța – speranța este timp. Corect? Vă rog să urmăriți toate acestea. Cineva este disperat, anxios, speriat, toate stările prin care trec ființele umane, pentru a transforma toate acestea în ceva, probabil, total diferit, noi credem că avem nevoie de timp. Corect? Vă rog să înțelegeți bine asta. Adică timpul psihologic – timpul cronologic și timpul psihologic. Noi vorbim despre timpul psihologic. Timpul, am spus, este o mișcare, aşa cum gândul este o mișcare în timp. Așadar, există un ideal, „ce ar trebui să fie”, ceva diferit faţă de „ce este? Înţelegeţi ntrebarea mea? Eu sunt invidios, cineva e invidos. Cunoaștem toate consecințele invidiei, ce urmări are în societate, în relațiile dintre noi, iar ca să depăşesc sau să trec dincolo de invidie, am nevoie de câteva zile, săptămâni, luni, ani. Așa este sau este doar o iluzie? Putem schimba acest „ce este” imediat? Dacă da, atunci idealul, ce ar trebui să fie, nu există.
11:04 Mă înțelegeți? Vă rog, probabil, unii sunteți aici pentru prima dată și nu ați mai participat la celelalte dialoguri și, de aceea, tot ce spun poate părea destul de ciudat, extravagant și neobișnuit. Dar, de fapt, când cercetezi în profunzime, în tine însuți, şi asta este important, pentru că, așa cum am spus, tu ești lumea și lumea ești tu, și oriunde ai merge, fiecare ființă umană, indiferent de culoare, de naționalitate, de religie, are aceste probleme, o mare suferință, lacrimi, râs, anxietate, durere, acesta este trăsătura comună tuturor ființelor umane. Așa că oriunde ai fi în lume, unde se află ființele umane, ele trec, ca și tine, prin aceleași procese psihologice, deci, tu ești lumea și lumea ești tu. Dacă poți înțelege asta, să simţi asta profund, va deveni extraordinar de important pentru a te putea transforma complet, psihologic vorbind, pentru că vei influența conștiința globală a lumii. Asta îţi dă o mare vitalitate, energie, putere, când înțelegi că eşti ca toți oamenii și, deci nu mai există separare, luptă individuală pentru a depăși propria durere.
13:10 Spunem deci că este foarte important să înțelegem timpul. Timpul este o parte a conștiinței noastre. Timpul este separarea dintre „ce este” și „ce ar trebui să fie” și efortul depus pentru a schimba „ce este” în „ce ar trebui să fie”, lucru care, necesită mult timp, de aici până acolo. Cred că e nevoie să cercetăm întregul proces. Gândul e ceva tradiţional, trebuie să îl cercetăm, să ne îndoim de el. Şi este important să te îndoieşti în viață. Să te îndoiești. Probabil, una sau două religii – ca Budismul – au început să facă asta. Așa cum spuneam ieri, dacă începi cu certitudinea, așa cum fac mulți, nu vei ajunge la nimic. Dar dacă începi cu îndoiala, cu întrebări, fiind sceptic, să cercetezi atunci vei ajunge la claritate. Cercetăm acum această idee că este nevoie de timp pentru a schimba „ce este” în ”ce ar trebui să fie”, şi acesta este un proces psihologic. De ce nu putem să schimbăm imediat „ce este”, când nu avem idealul? Ați înțeles întrebarea? Idealul este o proiecție a „ce este” diferită de „ce este”. Idealul nu există. Este o ficțiune. Ce este real este ceea ce există, „ce este”. Avem deci „ce este”, care este realul, pe care vrem să îl schimbăm în „ce ar trebui să fie”, care este o iluzie. Suntem deci prinşi între realitate şi iluzie. Dacă cineva poate gândi clar, obiectiv, non-personal, poate schimba „ce este”, fără să îl transforme în „ce ar trebui să fie”?
16:28 Putem să schimbăm de exemplu, invidia – cu toate implicațiile ei – fără să avem ceva opus, ca lipsa lăcomiei sau a invidiei, pentru a schimba „ce este”? Poți schimba „ce este” numai dacă ai o energie pe care nu o risipieşti în încercarea de a schimba „ce este”. Mă întreb dacă sunt ... Vedeți, suntem iar legaţi de tradiție, condiționați de ceva „opus” – iubire/ură, violență/non-violență. Să luăm violența. Violența există în natura umană – mânia, competiția, duritatea, pentru a încerca să se exprime pe sine cu orice preț împotriva celorlalți, cultul succesului, fie în lumea afacerilor, dar și în lumea spirituală, ceea ce este acelaşi lucru. Ființele umane sunt violente. Violența implică nu doar violență fizică, există violență psihologică, care este comparația. Unde există comparație, există violență. Unde există imitație, există violență. Unde există acceptarea autorității, la nivel psihologic, există violență. Imitația, subordonarea, competiția, toate acestea și multe altele sunt indicatori ai violenței. Este un fapt. Asta este „ce este”. Și oamenii au creat opusul violenței, care înseamnă să nu fii violent – adică „non-violența”. S-a discutat mult despre asta, în India, dar ei sunt la fel de violenți. Este posibil să schimbăm violența fără a avea opusul ei? Înțelegeți întrebarea mea? Adică, să nu imităm, să nu ne subordonăm, să nu comparăm, să nu căutăm succesul. Dacă asta este posibil, atunci non-violența nu este necesară. Pentru că nu putem sau nu dorim să transformăm violența, am inventat non-violența și spunem: „Eu, voi deveni probabil non-violent”. Este o idee frumoasă, confortabilă, indolentă și iluzorie. Este o amăgire, dar, dacă sunteți cu adevărat maturi, profund precocupați să fiți total non-violenți, şi includem aici supărarea, ura și toate celelalte, dacă sunteți profund preocupați să le transformați, aveţi energie, aceea pe care ați fi risipit-o în conflictul cu violența.
20:56 Este posibil să transformaţi „ce este” în absenţa timpului? Este clar? Vă rog, este foarte important pentru că vom cerceta imediat ceva, adică atunci când vorbim despre moarte, timpul este implicat în ea. Trebuie să înțelegem cu adevărat natura și structura timpului, cum funcționează timpul. Când spui: „Eu voi fi” sau „Trebuie să fiu ceva în viitor”, asta implică timpul, pentru că tu ești nemulțumit de „ce este”, condamni „ce este”, reprimi „ce este”, sau încerci să negi și astfel, folosești toată acea energie sau risipești toată acea energie în acest proces, în timp ce, dacă ai privi violența, cu toate implicațiile și nu ai avea nicio idee despre opusul ei, care este iluzoriu, atunci ar fi o transformare. Înțelegeți asta? Faceţi!
22:37 Așadar, timpul în meditație – trebuie să aflați dacă timpul are „o oprire”. Prin urmare, este foarte important să înțelegeți natura și mișcarea timpului, cum creierul nostru este prins în el, toată conștiința noastră este dominată de timp – timpul fiind acumulat în cunoaștere ca experiență care devine memorie, iar memoria este depozitul de unde apare gândul. Chiar de la origine, de la începuturile ființei umane, acesta este procesul. Așa că, trebuie să investigăm nu doar natura timpului, ci și să aflăm dacă timpul se oprește, dacă există o oprire a timpului. Aceasta a fost o provocare extraordinară – vă dați seama?
24:01 Acum, putem aborda următorul subiect: ce este viața noastră? Viața și moartea. Ce este viața noastră? Când priviți la propria viață, ce este ea? O profesie greșită, lupta dintre noi, războaie, îngrijorare, dureri, lipsă de relații, în adevăratul sens al cuvântului, – există o legătură între două imagini, cea pe care o ai despre altul și cea pe care altul o are despre tine. Relația este între aceste două „idei”, între aceste două gânduri. Deci, ce este viața noastră? Când o examinați cu atenție și foarte serios, fără să vă prefaceți, fără să încercați să o ascundeți în cuvinte, şI gânduri isteţe şi abile – ce este ea cu adevărat? Ne irosim viața, nu-i așa? De la naștere până la moarte, este o luptă continuă, un efort continuu, un zbucium continuu, a fi sau a nu fi, a deveni ceva sau a nu deveni ceva, a stabili relații corecte și mereu încercarea eșecului. Războaie, dușmănii, răni adânci – acest conținut al conștiinței noastre este viața noastră, dincolo de creșterea și decăderea biologică. Dacă cercetaţi, așa cum facem acum, – să o faceți, împreună, dacă sunteți într-adevăr interesați, dacă nu sunteți interesați, nu vă mai deranjați. E o zi frumoasă, ieșiți afară și bucurați-vă de ea. Dar, dacă sunteți serioși, priviți la viața voastră – plăcere, sexuală, alte feluri de plăcere,frică și supărare. Acesta este conținutul conștiinței noastre, cu toată diversitatea sa, mișcări complexe în această conștiință limitată și asta numim „viață”. Cu credință, cu îndoială, cu îngrijorare – sunteți atenți? – o confuzie perfectă – harababură!
27:53 Și ce este moartea? Înțelegeți întrebarea mea? Viața, care credem că este minunată, și moartea care este cel mai îngrozitor lucru care se întâmplă. Și între acestea două, există iubire și suferință. Am discutat acum ceva timp, despre frică și despre necesitatea de a fi, complet, în totalitate, liberi de frică, psihologic vorbind. Am discutat acest aspect. Și, de asemenea, am discutat – împreună, am discutat împreună, nu eu am spus și voi ați ascultat, am examinat, împreună, – plăcerea – și mișcarea plăcerii, și căutarea plăcerii. Plăcerea este în totalitate diferită de bucurie, plăcerea poate fi invitată, cultivată, dar nu putem invita bucuria- ea vine pur şi simplu. Dar când apare, memoria o preia și o transformă în plăcere. Am vorbit, de asemenea, despre extaz, care nu este isterie, care nu este nevrotic, el apare doar când înțelegem semnificația plăcerii. Deci, ne întrebăm ce este iubirea? Pentru că, se pare că are un rol important în viața noastră. Este încărcată cu multe sensuri, cum ar fi „Dumnezeu”.
29:59 Așa că trebuie să investigăm, de asemenea, ce înseamnă să iubești, care este diferența dintre plăcere, iubire și compasiune. Aceasta a fost una dintre problemele umanității de-a lungul timpului, în întreaga lume, oriunde au existat oameni. Oamenii au nevoie, își doresc să iubească – sau să fie iubiți. Iar când cineva nu este iubit, apare anxietatea, frica, furia, gelozia – urmăriți? – şi altele. Așa că trebuie, dacă sunteți serioşi, și sper că sunteți, pentru că încercăm, suntem preocupați de transformarea conștiinței umane, în întregime. Trebuie să explorăm ce este iubirea.
31:09 Aparent, ființele umane au redus iubirea la plăcere. De acord? Ce ziceți? Plăcerea, sexualitatea, – implică iubirea – iubirea de țară, iubirea pentru o carte, iubirea pentru un tablou... Mă urmăriți? Folosim acest cuvânt într-un mod extraordinar. Spunem, de asemenea, îmi iubesc soția, îmi iubesc soțul. Trebuie să ne întrebăm, nu doar ce înseamnă cuvântul „iubire” în sine, în sanscrită şi – dacă cercetați – este parte a dorinței – semnificația acestui cuvânt. Să privim la rădăcina sensului cuvântului „dorință”. Nu voi căuta sensul cuvântului în sanscrită. Să vedem ce este dorința și ce este iubirea. Este dorința, iubire? Cercetăm, explorăm, nu spunem că este sau nu, cercetăm împreună. Să înţelegem ce este dorința pentru că, se pare că în mare parte, în viețile noastre, dorința joacă un rol imens. Trebuie să înțelegem aceasta. Ce este dorința? Când îți dorești o haină, când îți dorești ceva, ce este asta, această mişcare? Prima dată este percepția vizuală, care este senzorială, apoi, apare contactul, atingerea, mirosul, văzul – apoi senzația. Înțelegeți tot ce spun? Privire, contact, senzație. Corect? Apoi apare gândul, care spune: „Voi arăta minunat îmbrăcat cu această haină”, asta este structura imaginii. Așadar, senzație plus gând este dorință și imagine. Mă urmăriți? Puteți vedea aceasta, foarte simplu, dacă priviți la voi înșivă. Acesta este procesul pe care îl parcurgem. Vedeți o femeie frumoasă sau o mașină frumoasă, sau un bărbat frumos – orice – privire, contact, senzație, apoi, apar dorința și imaginea. De acord?
35:19 Ne întrebăm dacă iubirea este dorință? Adică senzație, contact, gând sau dorință plus gând şi imaginea – este asta iubire? Sau poate iubirea nu are nimic în comun cu dorința, ea nu presupune nici imagine, nici proiecție imaginativă, nu este bazată pe senzație. Înțelegeți? Deci, vedeţi cum senzația plus gândul devine dorință, cu imaginea ei. Există senzație. Este normall să avem simțuri dezvoltate, asta este sănătos. Să vezi un lucru frumos este parte a senzației. Când este preluat de gând, senzația devine dorință. Acum, fiți atenți. Puteți vedea o persoană frumoasă, un obiect, un copac minunat – orice – să aveţi o senzație, dar să nu permiteți dorinței să apară, care este sfârșitul gândului? Mă întreb dacă ați înțeles. Aceasta este cea mai înaltă formă de disciplină. Înțelegeți? Să vezi, să simți, dar să nu permiți gândului să interfereze deloc, astfel, nu apare nici dorință, nici imagine. Ați înțeles ce spun? Aceasta necesită o stare deosebită de conștiență. Vom discuta despre aceasta, mai târziu. Conștiență, concentrare și atenție. Vom discuta mai târziu despre asta.
38:19 Deci, mișcarea gândului este iubire? Sau iubirea nu are nimic în comun cu dorința? Trebuie să aflaţi asta ceea ce presupune să acordați atenție, să fiți conștienți de mișcarea dorinței, de mișcarea gândului și de senzația naturală – să fiți conștienți de această întreagă mișcare. Apoi, întrebați-vă, trebuie să vă întrebați, este plăcerea, iubire? Și dacă nu este plăcere, atunci ce este iubirea sau dorința? Intelectual vorbind, logic, așa este, logic, intelectual, – dar intelectul este un instrument, un fragment al întregului, şi dacă priviţi descrierea doar la nivel intelectual vedeţi doar o parte și, prin urmare, nu puteți vedea întregul. Așadar, intelectul nu trebuie numai să vadă rațiunea, structura unui lucru, ci, de asemenea, să își cunoască limitele.
40:32 Așadar, întrebam dacă plăcerea este iubire? Prin plăcerea înţelegem dorință, mișcarea gândirii, senzația și căutarea ei. Și dacă nu este iubire, atunci ce este? Poate exista gelozie când există iubire? Spuneți, domnilor. Aceia dintre dumneavoastră care aveți fete și băieți, soți și soții, dar și toți ceilalți. Poate exista iubire când există atașament, când urâți, sunteți furioși, când sunteți răniți de alții, există iubire? Dacă nimic din toate acestea nu este iubire, atunci cuvântul nu este lucrul în sine. Înțelegeți? Cuvântul „iubire” nu înseamnă starea actuală, realitatea și adevărul ei. Atunci care este relația dintre iubire și compasiune? Înțelegeți? Cuvântul „compasiune” înseamnă pasiune pentru tot, pasiune pentru tot ce există. Acesta este sensul acestui cuvânt. Dar compasiunea nu poate exista când ești, în tine însuți, fragmentat, separat, când există ură, când există suferință.
42:51 Deci, trebuie să cercetăm ce este suferința. De ce suferim, din punct de vedere psihologic, nu biologic, fizic, – putem înțelege când cercetăm această întrebare de ce oamenii din întreaga lume trăiesc această agonie a suferinței? Vă interesează? Cuvântul corect nu este interesaţi, ci sunteți preocupați de toate acestea? Cât timp sunteți dispuși să acordați acestei probleme? Timp, în sensul... Înțelegeți? sau, numai în această dimineață, sunteți preocupați timp de oră, apoi reveniți la vechile obiceiuri, la vechiul mod de viață, care nu are sens, și vă aduceți aminte, din când în când, ce s-a spus aici, în acest cort, în acest spațiu, și exclamați: „Doamne, e adevărat, trebuie să mă întorc și să fac ceva în acest sens”, dar uitați în momentul următor. Sau chiar sunteți cu adevărat implicați și interesați? Doar așa veți pătrunde sensuri mai profunde, cum să trăiți o viață total diferită.
44:44 Ne întrebăm de ce oamenii suferă, psihologic, şi asta are legătură cu suferința fizică. Dacă nu ar exista suferință, din punct de vedere psihologic, asta ar putea influenţa corpul, nu ar mai fi boli psihosomatice. Să cercetăm acest aspect mai profund, de ce suferă oamenii. Toate religiile – orientale și occidentale – religiile din Est au o definiție foarte clară a cauzei suferinței umane: conform acestora, se spune: „Plătești în prezent pentru ceea ce ai făcut în trecut”, și denumesc asta „karma”, în sanscrită. Cuvântul „kar” din sanscrită înseamnă a face, a acționa. Dacă nu ai acționat corect, – nu în conformitate cu o normă, nu în conformitate cu tradiţia, dar dacă ai acționat corect în acord cu tine însuți, fiind autentic, atunci, nu există regrete pentru acea acțiune, atunci, acțiunea este desăvârșită. Aceasta este ceea ce spunem noi, nu ceea ce au spus hindușii. Vechi hinduși au spus: „Aveți mai multe vieți. În fiecare viață, dacă nu ai acționat corect, va trebui să plătești în următoarea viață, de aceea vei suferi în următoarea viață, de aceea vei învăța din suferință cum să acționezi corespunzător, corect, cu acuratețe pentru viața viitoare.” Mă urmăriți?
47:11 Aici, în lumea creștină, ați abandonat suferința, ați pus-o pe umerii unui singur om și ați rezolvat problema într-un mod confortabil. Dar, în realitate, suferiți. Ați primit un simbol – care este, mai degrabă, un simbol nefericit – ați primit un simbol, chiar dacă ați spus că El suferă pentru noi, totuși noi suferim încă. Haideți să uităm de acest simbol, să uităm totul și să vedem de ce suferă toți oamenii din lume – inclusiv tu – de ce trăiesc atâtea suferințe, lacrimi, singurătate. Ați înțeles toate astea? Ce este suferința? Ce este durerea? De ce trebuie să suferim? Ne va purifica mințile – pot folosi acest cuvânt? – ne va curăța inimile faptul că suferim? Dimpotrivă, nu se întâmplă așa. Să explorăm mai adânc această întrebare. Ce este suferința? Există mai multe forme de suferință. Una este singurătatea. Adevărat? Un sentiment profund de singurătate – singurătatea fiind sentimentul, realitatea că ești rupt complet de orice relație, de tot, complet izolat. De acord? Nu știți toate acestea? Izolat, singur, fără să știi ce să faci cu acea singurătate adică, să te eliberezi, să scapi și să fugi, să o ascunzi și multe alte... – să te atașezi și altele. Așadar, dacă nu înțelegi acest fel de singurătate, suferința este inevitabilă. Înțelegeți? Vă rog, mă urmăriţi sau vorbesc de unul singur?
50:11 Deci, acesta este unul dintre aspecte. Apoi, faprul că vă place cineva, sau „iubiți” pe cineva – să folosim acest cuvânt cu ghilimele – „iubiți” pe cineva, iar acel cineva vă părăsește și sunteți abandonat – din nou, izolat, gelos, mânios, simţiţi o pierdere, frustrare, vină, toate acestea sunt manifestări ale suferinței. Apoi, este suferința pentru cineva pe care l-ați pierdut, pe care „l-ați iubit” mult – din nou, „iubit” în ghilimele - și acea persoană a murit – copil, soție, soț sau oricine altcineva, altă ființă umană care a murit, și suferiți, nu doar prin autocompătimire, ci, pentru că ați fost atașat de acea persoană, vă simțiți pierduți, iar momentul morții, este un mare șoc, atât biologic, cât și psihologic. Așa este? Și multe alte forme de suferință.
51:59 Ființele umane suferă și găsesc multe explicații pentru acea suferință: – „Dumnezeu este drept, El știe de ce sufăr, în cele din urmă, El îmi va alina suferința”. Suferința și căutarea confortului apar în unele teorii, în unele legi, în unele credințe, Lumea creștină spune „Să ai credință” etc. Deci, ce suferă de fapt? „Eu-l.” Înțelegeți? „Eu sufăr.” Cine este acel „eu”, cine este acel „tu„? Forma, numele – de acord? Numele, forma, cu variatele ei trăsături – lăcomie, invidie, durere, anxietate, speranță, disperare, depresie – o multitudine de idei acumulate, toate acestea ești „tu.” Nu-i așa? Toate acestea sunt memorie, cuvinte. Așadar, acea imagine a ta suferă, sau acel „tu” suferă. Acum, vă rog să ascultați cu atenție. Ființele umane suferă. Şi am scăpat din suferință prin rațiune, prin logică, prin explicații, prin diferite forme de confort, divertisment, religii, prin forme obișnuite de distracție, orice altă formă de eliberare de suferință. Dacă nu te eliberezi, realmente, fără nicio mișcare de a ieși în exterior, rămâi complet în acea suferință. Rămâi – înțelegeți ce vreau să spun? Adică, a nu ieși din acel loc central al suferinței – care îți conferă o extraordinară stabilitate. Înțelegeți? Nu, nu înțelegeți!
55:05 Priviți, suferiți. Vedeți, observații că suferința nu este rezolvată prin evadare, prin refulare, prin orice formă de raționalizare. Suferința este acolo. Conștientizați-o complet, fără nicio mișcare. Ați înțeles acum, sigur? Poate aţi înțeles explicația, intelectual sau verbal, – dar să puțeți face acest lucru, este o altă problemă. Când faceţi asta, adică, nu există o mișcare a gândului, o mișcare de a scăpa, suprima sau raționaliza, ci sunteţi acolo, prezenți de aici se naște pasiunea. Mă întreb dacă ați înțelels. Și aceasta este compasiunea. Ați înțeles ceva? Nu. Nu-i nimic. Priviți la voi înșivă și observați cum suferiți, cum vă grăbiți să vă eliberați, observați absurditatea acestei eliberări, raționalizarea, căutarea confortului, toată această risipă de energie, pentru a fugi din punctul central al suferinței. Ați înțeles? Rămâneţi acolo. Apoi, suferința parcurge o schimbare extraordinară și devine pasiune. Nu am timp să dezvolt mai mult acest aspect, este o alegere personală.
57:24 Și, de asemenea, trebuie să cercetăm întrebarea despre moarte Vreți să facem asta? Audienţa: Da.
57:46 K: De ce? Vedeți dumneavoastră, toate aceste lucruri despre care discutăm noi sunt foarte, foarte serioase și numai cel care este foarte serios tăiește cu adevărat, nu cel superficial, banal –știți voi, ceilalți de felul acesta. Numai omul care este profund preocupat de toate acestea, numai un astfel de om trăiește. Să cercetăm acum această problemă despre moarte, care este foarte complexă. Am spus că trebuie să înțelegem problema timpului, diferit de timpul cronologic, cel de ieri, de astăzi, de mâine, – răsărituri și apusuri – divizat în douăzeci și patru de ore, – nu la acesta ne referim. Acesta este necesar, există, și dacă acesta nu are nu are un rol in viața voastră, atunci veți pierde autobuzul. Noi ne referim la altceva, la timpul psihologic. Deoarece noi trăim în disperare, frică, există mereu speranță – speranța că ceva se va întâmpla, mâine. Aceasta este mișcarea timpului.
59:39 Care este relația dintre timp și moarte? Înțelegeți? Cineva a trăit zece, cincizeci sau optzeci sau o sută de ani – o viață care a fost plină de durere, anxietate și toate celelalte, o viață goală, o viață risipită, și acea viață se sfârșește, atât biologic, cât și psihologic. Mă voi referi la toate acestea. Și omul se agață de cunoscut și evită necunoscutul – suferința cunoscută, durerea cunoscută, plăcerea cunoscută, fricile cunoscute – omul se agață de toate acestea pe care le numește „viață”. Și omul se teme să renunțe la toate acestea la care trebuie să renunți când vine moartea. Așadar, este un interval între viață și moarte, o durată în timp. Atunci, cine este acela care moare? Biologic, am trăit atât de lipsit de inteligență pentru că, biologic și fizic, corpul are propria inteligență. Nu știu dacă știți câte ceva despre toate acestea, dacă ați cercetat. Corpul are propria inteligență, Daca-l lăsați în pace, dacă nu-l stricați prin exacerbarea gustului, prin lăcomie la mâncare, prin fumat, băutură, droguri și toate celelalte pe care le fac oamenii. Dacă nu faceți toate acestea, adică, gusturi, obiceiuri, reguli, tradiții, corpul are propria inteligență. Din punct de vedere organic, corpul moare. Știm asta. Dar, de asemenea, noi spunem: „Există ceva care sunt eu, care trebuie să continue pentru că, la urma urmelor, am adunat atât de multă experiență. Vreau să termin cartea acesta înainte de a muri. Vreau să am succes, mai vreau câțiva ani”, și așa mai departe. Așadar, cine este acel „eu” – care spune: „Nu vreau să mor, trebuie să am vreun fel de continuitate? Înțelegeți? Este dorința noastră, de-a lungul vieții. Din cele mai vechi timpuri, de la egipteni până în zilele noastre, și înainte de egipteni – egiptenii străvechi, nu Egiptul modern – aceasta a fost o problemă. Continuitate și sfârșit. Dorința, impulsul imens de a continua. „Mâine, vreau ca plăcerea mea să fie împlinită.” Când spui: ”Nu va fi mâine”, apare o disperare grozavă. Înțelegeți?
1:03:44 Așadar, există moarte. Să cerecetăm împreună, nu doar să acceptați o autoritate, pentru că eu nu sunt o autoritate sau un guru pentru voi. După mine, acești guru sunt periculoși pentru viața spirituală. Trebuie să descoperiți voi înșivă ce este acel „eu”, cum s-a născut, de ce joacă un rol atât de important în viața noastră, de ce este atât de înspăimântat de moarte. Acel „eu” s-a născut din cuvinte, din experiență, din cunoaștere – acel „eu”, care este o formă, un nume, acel mănunchi de amintiri, cunoștințe, experiență, acel trecut, plăceri, durere – toată acea conștiință al cărei conținut sunt „eu”. De acord? Vă rog să descoperiți singuri. Voi spuneţi: „Eu nu sunt doar memorie, prin urmare, este un proces material, dar există un „eu” care este spiritual. Hindușii și mulți alții susțin, probabil și unii dintre dumneavostră, că există ceva spiritual în acest „eu”. „Eu-l” este esența acestui spirit. Când spuneți că „eu-l” este esența acelui spirit, acoperit de tot felul de umbre, precum o ceapă cu multe straturi, acea esență înaltă este „eu-l” – este tot o parte a gândirii. De acordt? Când simțiți că acea esență este „eu-l”, este o parte a procesului de gândire. Cineva v-a indus această idee sau voi ați inventat-o. Mă întreb dacă urmăriți toate acestea? Puteți să nu credeți, dar gândul a creat asta. Iar gândul este un proces material, pentru că gândul este cunoaștere, experiență stocată ca memorie la nivelul creierului, iar gândirea este răspunsul la acea memorie. Am discutat toate acestea într-o altă zi, nu mai repetăm. Așadar, gândul este un proces material. Deci, gândul poate spune: „Există spirit în mine”, dar acesta este un proces material. Atunci când spuneți: „Cred în Dumnezeu”, este un proces material. Credința în Dumnezeu, Dumnezeu fiind proiecția voastră despre ce gândiți că este cel mai frumos atotputernic, etc. dar este doar un proces al gândului. Așadar, nu există atceva decât – vă rog să aveți răbdare, sondăm în profunzime – nu există altceva decât mișcarea gândului care a creat acel „eu” sau esența spiritului. Este încă gând,deci, este încă un proces fizic.
1:07:50 Așadar, omul se agață de ceva cunoscut, altul este înspăimântați de necunoscut, şi anume de moarte. De acord? Înțelegeți? Deci, timpul este viața, un interval lung și apoi moartea. Am spus că timpul este o mișcare, o mișcare a gândului ca măsură , atâtea vieți, atâția ani, – care înseamnă durată temporală. Se poate timpul opri? Asta presupune ca viața și moartea să fie apropiate. Înțelegeți? Au durat atât de mult aceste explicații. Adică, moartea înseamnă sfârșitul a ceea ce a continuat. De acord? Observați cât de important este faptul că ceea ce continuă devine mecanic. De acord? Și astfel nu există nimic nou, gândul poate inventa ceva nou, precum avionul, asta e ceva nou, sau teoriile lui Einstein – nu voi discuta despre acestea. Deci, gândul poate inventa ceva nou, dar noi nu discutăm despre acest gen de invenții, noi spunem că: gândul poate inventa ceva dincolo de moarte, dar aceasta este tot o mișcare a gândului. Spunem că moartea înseamnă sfârșitul unei continuității, care înseamnă timp. Tot ce continuă înseamnă timp – tradiția, cu credința în soartă, în mentalități, în zei înseamnă timp.
1:10:21 Deci, noi vorbim despre moartea lucrurilor cunoscute. Înțelegeți ce vreau să spun? Să muriţi faţă de atașamentele voastre, acum, asta se va întâmpla oricum când veți muri. Înțelegeți? Ah, este chiar foarte profund, pentru că, atunci când murim, ce se întâmplă? Organismul și creierul moare, ajunge la sfârșit, creierul se deteriorează. Creierul care conține memoria în celulele lui ca experiență și cunoaștere, acel creier se ofilește. Așadar, este sfârșitul gândului. Dar poate exista un sfârșit al gândului în timp ce trăim? Înțelegeți? Asta înseamnă să mori acum, nu peste cincizeci de ani, nu înseamnă să vă sinucideți, să vă aruncați de pe un pod. Înseamnă să muriţi faţă de plăcere. Asta înseamnă şi moartea durerii, asta e mai ușor, asta vrea omul să facă, dar el vrea să se agațe de plăcere, de imaginea creată despre plăcere și căutarea ei. Când creierul este în declin, totul se sfârșește, Înțelegeți ce spun...? Să mori instant faţă de atașament, gelozie, frică -să nu mai exişti pentru ele. Există însă o problemă. Când există o astfel de moarte apare o non-continuitate, adică sfârșitul timpului, în consecință, o dimensiune cu totul diferită a conștiinței. Nu am timp să detaliez acum. Un tip de conștiință total diferit, care nu este conștiința cu tot conținutul ei, care este „eu-l”, ci o conștiință total diferită, o dimensiune.
1:13:18 Nu o să mor acum. Omul trăieşte nu pentru că spune: „Mai am nevoie de puțin timp. Te rog, mai dă-mi puțin timp. Vreau să mă bucur de viață. Am o mașină nouă, o soție nouă, o plăcere nouă, o slujbă nouă, te rog, nu mă lăsa să mor acum.” Ce se întâmplă cu acel bărbat sau cu acea femeie – vă rog, este important pentru voi să înțelegeți – ce se întâmplă cu acel bărbat sau cu acea femeie care spune: „Sunt mulțumit cu toate așa cum sunt. Am proprietățile mele, am o soție bună, sau un soț, am bani în bancă, altceva nu mă interesează!” Ce se întâmplă cu acel om când moare? Ați înțeles?
1:14:13 Există două feluri de oameni în lume, unii care mor faţă de tot ce cunosc – adică structura gândului care formează „eul” – atașamentele, fricile, singurătatea, disperarea și, nefiind disperare, la speranță – renunță la toate acestea – şi acestea dispar instantaneu. Sfârșitul suferinței este începutul compasiunii. Reflectați la asta. Nu doar reflectați, procedați așa! Ce se întâmplă cu omul care nu face toate acestea, care este leneș, indiferent, el devine preocupat de lucruri triviale, ori crede că este obligatoriu să aibă un guru - o prostie - ce se întîmplă cu acel bărbat sau femeie? Înțelegeți întrebarea mea? Sigur ați înțeles? Există două feluri de oameni: cel care "moare", în fiecare clipă a zilei, faţă de tot ceea ce a acumulat, de aceea nici nu acumulează niciodată ceva. Înțelegeți? Psihologic vorbind ei nu acumulează nimic, asfel, nu există mereu un „eu”. Și celălalt om, ce se întâmplă cu el? Cum este celălalt fel de om? Celălalt om, bărbat sau femeie, ființă umană este precum celelalte ființe umane din lume. A trăit în tristețe, în disperare, în agonie și lacrimi, asemenea celorlalte ființe umane. Astfel, există acest curent al durerii – înțelegeți? – curentul, râul agoniei, râul plăcerii, râul violenţei, etc, el este în acest curent, el a fost mereu în acest acolo. De acord? Doar omul care iese din acest curent este diferit. Altfel, e asemenea celorlalți. Știu că este un tablou trist – înțelegeți? – este o mare durere să vezi că așa se întâmplă. Iar omul, care vede toate acestea este plin de compasiune. Este deci responsabilitatea lui să le transmită. Înțelegeți ce spun?
1:17:49 Așadar, imortalitatea nu este „eul” care trăieşte veșnic, – până când îngerul Gabriel suflă în corn – este eternitatea de dincolo de moarte, când timpul se sfârșeșete. Înțelegeți? Timpul ca mișcare a gânduluii și ca măsură, care este conștiința noastră. Când acea conștiință se golește complet, atunci apare o stare care este total diferită. Golirea conștiinței de conținutul ei este o parte a meditației, despre care vom discuta mâine.