Krishnamurti Subtitles home


BR80Q2 - Întrebări &Răspunsuri Publice 2
Întrebări &Răspunsuri Publice 2
Brockwood Park, Anglia
4 Septembrie 1980



0:31 Aceasta este ultima zi de întrebări şi răspunsuri. Sâmbată şi duminică vom avea o discuţie.
0:43 Aşa cum am spus ieri o întrebare înseamnă că noi căutăm un răspuns. Răspunsul se află în întrebare şi nu în afara ei. Noi ne întrebăm şi găsim răspunsul împreună. Nu vorbesc şi răspund doar eu ci facem asta împreuna pentru a găsi răspunsul corect. Nu este răspunsul meu sau al vostru ci cel corect.
1:45 Mi-au fost înmânate cam o sută cinzeci de întrebări şi nu este posibil să răspundem la toate şi sper că nu vă veţi supăra. Nu am ales unele care să ne convină la care avem răspunsuri ci am încercat mai degrabă să le găsim pe cele mai semnificative.
2:20 Întrebarea 1: Care este legătura dintre gând şi conştiinţă? De ce pare suntem incapabili să mergem dincolo de gând?
2:31 Care este legătura dintre gând şi conştiinţă şi de ce pare că suntem incapabili să mergem dincolo de gând?
2:46 Vrem cu adevărat să ştim asta? Foarte bine, să fim serioşi.
2:57 Mai întâi ce este gândirea, ce este gândul şi ce este conştiinţa? Sunt ele diferite? Cand spuneţi relaţia dintre gând şi conştiinţă asta implică, nu-i aşa că sunt diferite sau sunt două mişcări diferite. Şi încercăm să aflăm, cine întreabă încearcă să afle care este legătura dintre gând şi conştiinţă. Mai întai să ne întrebăm împreună ce este gândul ce înseamnă gândirea conform căreia ne conducem activitatea politică, religioasă, socială, şi toţi ceilalţi factori care se bazează pe gând. Gândul este parte a emoţiilor, sentimentelor, reacţiilor, recunoaşterea acelor reacţii, etc. Şi ce este conştiinţa? Când folosim cuvântul conştiinţă, a fi conştient de ceva, înseamnă a fi alert, capabili să recunoaştem, să înţelegem, să avem un întreg câmp în care acţionează mintea . Asta este în mare ce înţelegem prin conştiinţă. Iar cel ce întreabă spune: care este legătura dintre cele două?
5:00 Mai întâi trebuie să aflăm ce este gândul pe care se bazează activităţile noastre cu toate imaginile, amintirile trecute şi proiecţiile viitoare, această enormă activitate. Tehnologic, psihologic, fizic, gândul acţionează în aproape orice direcţie. Iar relaţiile dintre noi se bazează pe gând care a creat o imagine despre voi şi alţii şi alta despre voi. Ce este gândul? Gândul nu se bazează cu siguranţă pe cunoaştere. Experienţă, cunoaştere, memorie. Iar reacţia acelei memorii este gândirea. Este deci experienţă, cunoaştere, memorie şi mişcarea gândului care este un proces material. Gândul este deci mereu limitat pentru că de fapt cunoaşterea este limitată. Nu există o cunoaştere absolută despre ceva anume cu excepţia sfârşitului cunoaşterii - şi asta este altceva. Acolo unde actioneaza cunoaşterea şi mişcarea memoriei gândul este limitat, finit, definit.
7:12 Şi ce rol joacă gândul în conştiinţă? Sper că toţi ne gânditm la asta. Ce este conştiinţa? Conştiinţa noastră- toată cunoaşterea acumulată, experienţele nu doar cele personale ci colective, memoria, răspunsurile genetice, experienţa acumulată de generaţii întregi, toată munca, problemele, anxietăţile, fricile, plăcerile, dogmele, credinţele, ataşamentele, durerea regretului; toate astea reprezintă conştiinţa noastră. Cred că nu avem nici un dubiu în privinţa asta şi nimeni nu are ceva de comentat. Puteţi adăuga ceva sau puteţi lua ceva dar conştiinţa este mişcarea gândului. Cineva poate spune că există o super conştiinţă dar tot ar trebui ca ea să fie parte a gândului. Această conştiinţă este în continuă mişcare şi vă separă pe voi şi pe mine, naţionalitatea mea cu toate descoperirile tehnologice care devin un mare periocol pentru lume- naţionalism plus tehnologie. Credinţele mele religioase, dogmele mele, ritualurile mele, rănile mele, credinţele mele, idealurile mele, lupta mea constantă de a deveni ceva anume, toate astea sunt parte a conştiinţei nu doar a unei persoane ci este conştiinţa umanităţii pentru că aceasta indiferent unde trăieşte trece prin regret, agonie, dubiu, disperare, depresie, mare incertitudine, insecuritate şi astfel se agaţă de o anumită imagine, credinţă şi toate astea sunt parte a conştiinţei noastre. Deci conştiinţa noastră este propriul conţinut. Sper că suntem de aceeaşi părere. Conştiinţa noastră este formată din conţinutul ei. Fără conţinut ce este conştiinţa? Exista o conştiinţă total diferită de aceasta alcatuită de diferitele activităţi ale gândului pe care o numim conştiinţă?
11:12 Pentru a răspunde cineva trebuie să afle dacă gândul are sfârşit, nu unul temporar, nu între două gânduri când există o pauză şi o perioadă de tăcere sau mişcare inconştientă. Există un sfârşit al gândului? Asta a fost poblema multor oameni explorată prin meditaţie cu scopul de a pune capăt gândului. Sper că urmărim toţi asta. Nu vorbesc cu mine însumi.
12:11 Poate oare gândul care este enorm de puternic care are un asemenea volum şi energie în spatele lui energie creată timp de milenii în domeniul ştiinţific, economic, religios, social, personal, toată această activitate poate lua sfârşit? Adică acele lucruri pe care le-a construit gândul în conştiinţa noastră, a ceea ce suntem poate acea conştiinţă şi conţinutul său să ia sfârşit? De ce am vrea asta? Care este motivul pentru care dorim sfârşitul gândului? Poate pentru că am descoperit cum gândul a creat multe probleme, multe lucruri de rezolvat, anxietate legată de viitor, trecut, prezent, gândul care ne aduce un sentiment de izolare şi singurătate. Pot oare acestea să se termine?
13:58 Când cineva întreabă: dacă se poate termina căutăm oare o metodă să facem asta? Un sistem de meditaţie? Un sistem pe care să îl practicăm să facem gândul să tacă? Daca încercaţi asta zilnic- să faceţi gândul să tacă tocmai practica în sine va intensifica gândul în mod natural. Ce este deci de făcut? Sper că gândim toţi la fel. Cineva realizează natura gândului, superficialitatea sa, jocul său intelectual. Cineva ştie toate astea cum gândul ne separă în naţionalităţi în credinţe religioase, etc. Şi există conflict, asta este ce ştim conflict continuu de când ne naştem şi până murim. Este acesta felul în care vrem să punem capăt gândului? Trebuie să ştim foarte clar motivul: de ce vrem sfârşitul gândului- dacă asta este posibil. Pentru că motivul va dicta, va direcţiona. Cineva poate trăi cu iluzia că gândul are un final şi mulţi cred asta dar acea iluzie este o proiecţie a gândului care doreşte să aibă un sfârşit.
16:15 Realizând deci întreaga complexitate a problemei, gândul şi lucrurile create de acesta precum conştiinţa şi conţinutul său pot avea acestea un final? Dacă eu spun că da, cât valorează asta? Nimic. Dar când cineva realizează natura conştiinţei şi mişcarea gândului ca proces material şi îl observă, putem face asta? Să observăm mişcarea gândului, nu ca observator diferit de gând- urmăriţi asta, mergem mai adânc? Poate observa cineva mişcarea gândului nu ca observator, privind gândul ci gândul însuşi să devină atent la propria sa mişcare. Dar trezirea gândului şi gândul în sine observând mişcarea. Putem face asta?
18:37 Luaţi un exemplu lăcomia sau naţionalismul care sunt la fel: observaţi-le cum ajung una şi apoi descoperiţi voi înşivă este observatorul, este gânditorul diferit de gând? Sper că urmăriţi asta. Este clar? Eu observ gândirea, este uşor. Mă separ de mine ca un observator şi mă privesc gândind şi asta facem mulţi dintre noi. Dar această separare este iluzorie, este inutilă, pentru că gânditorul este gândul. Poate fi deci obervatorul absent din această observare? Observatorul, gânditorul este trecutul: amintirile, imaginile, cunoaşterea, experienţa, toate lucrurile pe care le-a acumulat în acel timp, trecutul, sunt observatorul. Observatorul numeşte o reacţie lăcomie şi când face asta este prins în trecut. Mă întreb dacă mă urmăriţi? Observă această reacţie fără a o numi. Această reacţie pe care o numim lăcomie, prin simplul fapt că am numit-o am localizat-o în trecut. Devine trecut. În timp ce, dacă nu denumim şi doar observăm nu există separare: observator şi observat, gânditorul şi gândul, experienţa şi cel care experimentează, ce se întamplă atunci? Urmăriţi asta? Urmărim împreună?
21:32 Condiţionarea noastra este separarea dintre observator şi observat. De aceea avem multe probleme să controlăm lucrul care este observat. Sunt lacom, asta este o reacţie. Sunt diferit de lăcomie şi prin urmare o pot controla, pot acţiona asupra ei, o pot reprima, ma ăpot bucura de ea, pot face ceva în privinţa ei. Dar de fapt, gânditorul este gândul. Nu există gânditor fără gând.
22:22 A observa deci, fără memorii trecute, reacţii, toate acestea proiectate imediat în observaţie. Pur si simplu să observăm fără vreo direcţie, fără motiv, cineva află atunci -dacă merge suficient de departe- că gândul se termină, gândul fiind timpul. Gândul este o mişcare şi timpul este la fel deci timpul este gând -corect nu? Asta este meditaţia reală nu toate lucrurile care se spun despre meditaţie asta este meditaţia reală, adică: să vedem mişcarea gândului, gândul să îşi vadă propria mişcare, cum apare, crearea imaginii şi urmărirea ei şi să o observe astfel încăt să nu recunoască ce este observat. Înţelegeţi ce spun? Adică, foarte simplu: să observăm un copac fără să-l numim aşa fără să ne întrebăm la ce poate folosi doar să-l observăm. Atunci separarea dintre copac şi voi ia sfârşit nu deveniţi copacul-sau cel puţin aşa sper. Divizarea creată de cuvinte divizarea, fizică, nervoasă, răspunsul neurologic al acel copac crează diviziunea. Adică îmi pot observa soţia -dacă am una- sau prietena-dacă am una- fără cuvânt şi deci fără imagine fără amintirea acelei relaţii pur si simplu doar să o observ? În acea observaţie care este o atenţie totală nu cumva gândul ia sfârşit? Asta cere multă atenţie să privesc pas cu pas ca un om de ştiinţă care priveşte cu foarte mare grijă. Când cineva face asta, gândul ia sfârşit şi prn urmare timpul se opreşte. Am răspuns suficient la această întrebare?
26:26 Întrebarea 2: Compasiunea apare din observare sau din gând? Compasiunea nu este un sentiment emoţional?
26:43 Compasiunea apare din observare sau din gând? Compasiunea nu este un sentiment emoţional?
27:01 Nu ştiu răspunsul la această întrebare. Ce este compasiunea? Este o emoţie? Este ceva romantic? Apare într-o muncă anume? Trebuie să ne gândim la asta. Pentru a afla ce este compasiunea trebuie să ne întrebăm ce este iubirea. Asta înseamnă: este iubirea dorinţă? Este iubirea plăcere? Vă rog să vă răspundeţi la asta. Şi poate exista iubire acolo unde este ambiţie? Poate exista iubire când cineva vrea să devină ceva anume nu doar în lumea exterioară dar şi psihologic în această luptă de a deveni ceva? Poate exista acolo iubire? Poate exista iubire acolo unde există gelozie, violenţă separare între mine şi tine? Şi poate exista iubire când suntem naţionalişti? Vă rog să vă gândiţi la asta. Auziţi în fiecare seară la TV: Englez, Englez. Şi acelaşi lucru se întâmplă în Italia, Franţa, Rusia, India- noi şi ei. Când există naţionalism, religiozitate, diviziune a credinţelor, imaginilor poate exista iubire? Să continuăm. Desigur că nu poate exista iubire când există o asemenea separare. Dar suntem toţi atât de condiţionaţi. Şi considerăm condiţonarea normală.
29:57 Un prieten a spus ieri "Am citit ce spui despre condiţionare. Dar nu este periculos dacă eu mă eliberez de aceasta şi încep să conduc pe partea dreaptă în Anglia?" Deci nu vă eliberaţi chiar atât de mult de condiţionare.
30:31 Şi ce relaţie este între iubire şi regret? Mi-am pierdut fiul şi sufăr enorm pentru că îl iubeam. Suferinţa şi iubirea pot coexista? Vă rog să vă puneţi aceste întrebări. Nu doar suferinţa personală ci suferinţa întregii umanităţi, suferinţa adusă de războaie şi care există încă suferinţa oamenilor din ţările totalitariste. Poate exista deci iubire acolo unde este suferinţă? Sau doar când încetetează suferinţa există această compasiune.
31:58 După ce am spus toate astea, unde ne aflăm? Este iubirea doar un ideal? Ceva ce nu cunoaştem şi prin urmare îl dorim, dorim să avem acel sentiment de mare compasiune? Dar nu vom plăti preţul pentru el. Vrem să avem această minunată bijuterie dar nu vrem să facem nimic care să ne ajute să o avem. Dacă vrem pace trebuie să trăim în pace şi nu divizaţi în ţări şi războaie şi toate celelalte lucruri care au loc deja. Ce preţ plătim pentru asta? Nu în monezi sau bancnote ci cât de mult ne dorim acest lucru în interior? Cât de adânc şi profund vedem că naţionalismul, separarea trebuie să dispară din noi ca fiinţe umane? Pentru că noi, ca fiinţe umane, tu şi eu suntem la fel ca restul lumii- psihologic vorbind. Aveţi o culoare diferită, sunteţi scunzi, înalţi, altă culoare a pielii, alb, negru, etc., dar psihologic vorbind suntem asemeni cu restul umanităţii. Toţi suferim, trecem prin clipe grele, avem frici, incertitudini, confuzii, suntem prinşi în acest nonsens religios. Noi suntem asta. Şi putem, oare vedea toate astea nu ca pe o idee, nu ca pe ceva după care tânjim ci ca pe un fapt urgent, actual, zilnic? Din acea percepţie apare responsabilitatea compasiunii. Compasiunea se alătură inteligenţei. Acea inteligenţă nu este cunoaşterea în acţiune. Cunoaşterea poate rezolva multe probleme-intelectuale, tehnice, etc. dar inteligenţa este ceva diferit. Vă rog să gândiţi cele spuse de mine, să nu le acceptaţi ca atare. Poate cineva este capabil să ofere argumente importante. Mintea poate rezolva probleme. Mintea care rezolvă probleme nu este o minte inteligentă. Inteligenţa vine cu compasiune, iubire. Şi când acea inteligenţă este o acţiune a compasiunii este globală şi nu o acţiune punctuală. Sper că putem merge la întrebarea următoare.
36:38 Întrebarea 3: "De ce exista în natura o balanţă în care există mereu moarte şi suferinţă?"
36:46 De ce în balanţa naturii există mereu moarte şi suferinţă?
36:58 De ce a ucis omul 50 milioane de balene? Înţelegeţi ce spun? Cinci zeci de milioane. Şi Rusia şi Japonia fac asta încă. Ei ucid orice specie. Tigrii se apropie de extincţie, gheparzii, leoparzii şi elefanţii, pentru fildeş, carne, etc. Oare nu este omul un animal mult mai periculos decât restul animalelor? Şi vreţi să ştiţi de ce în natură există moarte şi suferinţă. Vedeţi un tigru care ucide o vacă sau un cerb. Acesta este modul lor natural de viaţă dar în momentul când intervenim noi, devine cruzime. Aţi văzut-sunt sigur- pui de balena loviţi în cap şi când există un protest sindicatele spun că trebuie să trăim aşa. Ştiţi toate astea.
38:46 De unde putem deci să începem să înţelegem lumea din afară şi cea din interior? Lumea din interior este atât de complexă dar noi vrem să înţelegem mai întâi natura. Şi asta devine mania noastră. Poate dacă am începe cu noi- să nu mai rănim, să nu mai fim violenţi, naţionalişti, ci să simţim pentru întreaga umanitate atunci poate am avea o relaţie mai bună între noi şi natură. Acum noi distrugem pământul, aerul, mările şi tot ce se află în ele, pentru că suntem cel mai mare pericol din lume cu bombele noastre atomice- cu tot ce se întâmplă.
40:21 Întrebarea 4:"De ce spui că ataşamentul este corupţie? Oare nu suntem ataşaţi de cei dragi?"
40:31 De ce spui că ataşamentul este corupţie? Oare nu suntem ataşaţi ce dei dragi?
40:43 Este nevoie să explic? Când sunteti ataşaţi de o idee, concept, ideal, aşa cum sunt Comuniştii, sau Catolicii, sau Protestanţii, sau Naţionaliştii, ăsta nu este începutul corupţiei? Corupţie înseamnă a corupe, a sparge, sensul cuvântului este a rupe în bucăţi. Când sunt un Marxist devotat şi pentru mine asta este singura soluţie la toate problemele noastre şi nu sunt dispus să examinez alte întrebări, alte căi, sunt angajat pe o cale, sunt legat de ea. Când sunt legat de o credinţă, de un Dumnezeu, de o persoană ăsta nu este începutul corupţiei? Eu spun nişte lucruri dar trebuie să cercetaţi voi înşivă. Este ataşamentul iubire? Când sunt ataşat de tine ca audienţă, Doamne fereşte, când sunt ataşat de tine ca audienţă te exploatez, am un mare confort, mă împlinesc pe mine. Nu este asta corupţie? Când sunt ataşat de soţia mea, sau de prietenul meu, sau orice, o piesă de mobilier, mobilă antică- cineva a pus mobila antică în camera în care trăiesc. Când sunt ataşat de acea piesă de mobilă devin acea piesă. Şi începe corupţia , trebuie să o păzesc, să o protejez- frica. Frica începe cu ataşamentul. Poate că obţin plăcere din acel ataşament, confort, încurajare, dar mereu există umbra fricii, anxietatea, gelozia, posesivitatea şi oamenilor le place să fie posedaţi şi să posede, nu este asta corupţie? Pentru că acolo există o frică enormă, anxietate că pot să pierd lucrul acela.
44:24 Poate cineva trăi în această lume fără a fi ataşat de ceva? De credinţe, dogme, Dumnezeu, de simboluri diferite, ideologii şi imagini, soţie, mobilă, casă, experienţe - toate astea, să fie complet.... şi asta nu înseamnă detaşat. Când există o încercare de detaşare atunci detaşarea este parte a ataşamentului. Pentru că opusul îşi are rădăcina în opusul său. Este clar? A înţelege natura ataşamentului, consecinţele sale, înseamnă a vedea întreaga mişcare a ataşamentului şi nu doar unul anume, de o persoană, idee, de o piesă de mobilier, ci de a înţelege, de a realiza mişcarea ataşamentului. Când realizaţi asta- şi am explicat cum în altă zi- ataşamentul dispare imediat fără conflict. Atunci poate cineva avea iubirea pentru că iubirea, frica şi gelozia nu pot coexista.
46:43 Întrebarea 5:"Spui că noi suntem lumea dar lumea pare că se îndreaptă spre autodistrugere. Poate o minoritate de oameni integraţi să balanseze majoritatea?"
46:58 Spui că suntem lumea dar lumea pare că se îndreaptă spre autodistrugere. Poate o minoritate de oameni integraţi să balanseze majoritatea?
47:13 Sunteţi o minoritate? Glumeam. Nu este o întrebare dură. Suntem minoritatea? Sau există printre noi oameni liberi de toate astea? Sau noi contribuim parţial la ura colectivă- psihologic. Poate nu veţi opri Rusia să atace Afganistanul sau oricare altă ţară- sau America, sau Anglia, sau Japonia, sau oricare altă ţară, dar psihologic suntem oare noi liberi de moştenirea comună care este glorificarea naţionalismului tribal? Suntem oare liberi de violenţă? Violenţa există acolo unde există un zid în jurul nostru. Vă rog să înţelegeţi asta. Noi am construit ziduri înalte de 10 picioare şi groase de 15. Noi toţi avem ziduri care ne înconjoară. Şi de aici apare violenţa, sentimentul de singurătate. Aşa că voi sunteţi minoritatea şi majoritatea. Când câţiva din noi se schimbă fundamental nu veţi mai pune această întrebare pentru că atunci vom fi ceva diferit.
49:54 Întrebarea 6:"Misticii creştini au descris anumite forme de rugăciune mentală în care vorbesc cu Dumnezeu, sau îl cheamă. Ei spun că se întâmplă lucruri extraordinare pe care le numesc unirea cu Dumnezeu. Ei sunt convinşi că asta nu este o iluzie. Oare se amăgesc? Daca aşa este, ce este credinţa? Ea pare ca le dă oamenilor puterea de a face lucruri extraordinare.
50:38 Misticii Creştini descriu anumite forme de rugăciune mentală în care vorbesc cu Dumnezeu sau îl cheamă. Ei spun că în asemenea rugăciuni se întâmplă ceva extraordinar şi ei numesc asta unirea cu Dumnezeu. Ei sunt convinşi că asta nu este o iluzie. Oare se amăgesc? Şi, ce este credinţa? Ea pare că dă oamenilor puterea de a face lucruri extraordinare.
51:15 Când sunteţi extraordinar de tradiţionali asta vă dă puterea extraordinară de a ucide pe altii. Priviţi ce facem. Poate oare o iluzie să vă dea o vitalitate enormă, putere enormă să faceţi lucruri extraordinare? Pare că da. Misionarii Creştini, au făcut lucruri în lume pentru că ei credeau în ceva. Poate acea credinţă nu este total ireală, imaginea creată de minte ei cred în asta şi sunt ataşaţi de asta şi vor să îi convertească pe toţi din lume. Şi fac asta cu disconfort, boli şi orice alt gen de probleme. Iar acei mistici care vorbesc cu Dumnezeu prin rugăciune- eu nu ştiu ce este Dumnezeu- nimeni nu ştie. Dar au o imagine despre o entitate supremă şi prin rugăciune, credinţă, dedicaţie, devoţiune, poti mişca munţii. Priviţi ce fac America, Rusia, Anglia, Franţa. Ei au o credinţă enormă în ţara lor în naţionalismul lor şi construiesc o lume tehnologică să îi distrugă pe ceilalţi care fac exact acelaşi lucru. Este nevoie de o energie imensă să mergi pe Lună, e nevoie de tehnologie, credinţă. Americanii au pus primii steagul pe Lună. Sau Englezii cu steagul lor- acelaşi lucru.
54:32 Şi în lumea Creştină ei pun credinţa pe primul loc şi fără întrebări. Credinţa a luat locul îndoielii. Îndoiala clarifică, purifică mintea. Dacă vă îndoiţi de experienţele voastre, de opiniile voastre, etc. dacă vă îndoiţi de ele sunteţi liberi, le puteţi observa clar. Dacă vă îndoiţi de zeii vostri, de salvatorii vostri, de restul. În lumea din Est, cea Budistă şi în Hinduism îndoiala este unul dintre cei mai importanţi factori este nevoie să te îndoieşti, trebuie să te întrebi, nu trebuie să accepţi- să fii o lumină pentru tine însuţi iar acea lumină nu îţi poate fi dată de cineva. Desigur că acum în India şi Asia totul s-a făcut bucăţi şi ei sunt la fel ca ceilalţi, au devenit comercianţi. Dar puterea- nu vine prin rugăciune, prin iluzii, sau credinţă, ci prin claritate, atunci când mintea vede clar şi acea claritate nu fluctuează. Când vedeţi ceva clar ca naţionalismul care este cel mai distructiv atunci aţi terminat cu el. Şi acest final vă dă vitaltate, energie, putere.
57:07 În mod similar, dacă cineva este liber de ataşamente are puterea de a iubi şi asta contează mai mult decât toate celelalte experienţe şi rugăciuni. Dar, există o cale mult mai uşoară de a scăpa printr-o iluzie, printr-un simbol, o idee. Este mult mai greu şi necesită mai multă energie, percepţie şi acţiune pentru a vedea ce suntem şi dincolo de asta. Asta înseamnă că trebuie să devenim foarte conştienţi de toate activităţile şi sentimentele noastre. Dar noi nu vrem să facem asta. Noi credem că printr-o simplă rugăciune putem vorbi cu Dumnezeu. Dumnezeu apare în fond din gândurile noastre- Dumnezeul creştin, zeii Hinduşi, Budiştii nu au zei, dar au alte imagini.
58:48 Întrebarea 7:"Dacă există un adevăr şi o ordine supremă de ce îngăduie umanităţii să se comporte atat de şocant pe pământ?
59:01 Dacă există un adevăr şi o ordine supremă de ce îngăduie umanităţii să se comporte atat de şocant pe pâmânt?
59:19 Dacă există o entitate supremă, trebuie să fie o persoană ciudată pentru că dacă ne-a creat atunci facem parte din acea entitate. Şi dacă reprezintă ordinea, sănătatea, raţiunea, compasiunea nu ar trebui să fim astfel. Fie acceptaţi procesul de evoluţie al omului sau faptul că omul a apărut şi a fost creat de Dumnezeu. Şi Dumnezeu, acea entitate supremă reprezintă ordinea, bunătatea, compasiunea şi restul toate atributele pe care i le conferim. Aşa că aveţi două posibilităţi: există o entitate supremă care a creat omul după chipul său sau că există un proces de evoluţie al omului care a apărut la început ca o mică moleculă, apoi celule, etc. până la stadiul prezent.
1:00:55 Dacă acceptaţi ideea unui Dumnezeu, a unei persoane supreme în care există o ordine totală şi sunteţi parte a acelei entităţi atunci acea persoană trebuie să fie extraordinar de crudă, extraordinar de intolerantă pentru a ne face să ne comportăm astfel şi să ne distrugem unii pe alţii.
1:01:34 Sau cealaltă variantă în care omul a făcut lumea sa cum este, fiinţele umane au făcut această lume: lumea socială, a relaţiilor, lumea tehnologică, lumea în care trăim, relaţiile dintre noi, noi le-am creat nu Dumnezeu sau o entitate supremă. Noi suntem responsabili pentru această oroare pe care am perpetuat-o. Şi să ne bazăm pe o acţiune exterioară, să transformăm toate astea- jocul are loc de milenii iar noi suntem încă la fel. Nu stiu dacă cunoaşteţi toate astea. Poate suntem puţin schimbaţi, puţin mai buni, mai toleranţi- toleranţa este ceva urât.
1:02:54 Pentru a avea deci ordine în noi înşine noi suntem zeii supremi pentru că în univers este ordine. Soarele apune, răsare, stelele, cerurile, natura, în întreg universul este ordine - nu dupa părerea noastră- există ordine, explozii, distrugere, sau orice altceva se întâmplă acolo, dar este ordine. La noi nu este ordine. Noi trăim în confuzie, conflict trăim în orice fel de dezordine. Poate exista în noi o ordine totală? Acea ordine nu este creată de gând, nu se află în relaţie cu nici un sistem, metodă, care sunt creaţia gândului. Ordinea apare atunci când gândul încetează pentru că atunci gândul nu poate separa.
1:04:49 Întrebarea 8:"Am fost memebru al unui grup Gurdjeiff - de la ordine la dezordine! Cred că asta este bine. Am fost membru al unui grup Gurdjeiff. Am realizat că mi-a conferit o bază pentru a înţelege ce spui. Ar trebui să contiunui să fac parte din el şi să îi ajut pe ceilalţi aşa cum am fost eu ajutat sau un asemenea grup conduce la fragmentare?"
1:05:25 Am făcut parte dintr-un grup Gurdjeiff, sau alte grupuri şi asta mi-a conferit o bază pentru a înţelege mai bine ce spui. Ar trebui să continui să stau acolo pentru a-i ajuta pe alţii asa cum am fost eu ajutat sau un asemenea grup conduce la fragmentare?
1:05:50 Este o idee extraordinară să ajuţi pe alţii, asa cum ai beneficiat tu de înţelegere, frumuseţe, iubire, adevăr şi multă ordine şi un sens de întregire. Dacă ai aceste lucruri nu vorbeşti despre a-i ajuta pe alţii.
1:06:30 Mai întâi, de ce dorim să aparţinem de ceva anume? Să aparţinem de o sectă, un grup, o religie, de ce? Pentru că ne dă putere? Ai putere dacă esti Britanic şi trăieşti în această ţară. Să simţi că eşti în Anglia, sau în Rusia, sau în China sau India. Pentru că nu putem rezista singuri? Cuvântul "singur" înseamnă toţi ca unul. Avem oare nevoie de încurajări, avem nevoie de cineva care să ne spună ce este corect? Iar cel ce întreabă spune: faptul că aparţin unui grup mă ajută să te înţeleg - să înţelegi ce, pe mine? Gândiţi-vă la asta, vă rog. Să înţelegeţi despre ce vorbim? Avem nevoie de interpreţi pentru a înţelege despre ce vorbim? Să fim buni, să iubim, să nu acordăm atâta importanţă naţionalităţii. Trebuie să vă spună cineva asta?
1:08:35 Trebuie să depindem de alţii chiar dacă aceştia sunt imagini dintr-o biserică, templu sau moscheie, sau predicatorul, sau psihologul sau oricine- de ce depindem de alţii? Dacă depindem psihologic de alţii devenim oameni de mâna a doua şi aşa suntem. Întreaga istorie a umanităţii este în noi ea nu se află în cărţi- este şi acolo... dar ea se află aici în noi. Şi noi nu ştim cum să o citim. Dacă am putea face asta, dar noi nu suntem cel care citeşte. Înţelegeţi? Suntem cartea. Când esti cel care citeşte o carte, ea nu are sens. Dar dacă eşti cartea iar aceasta îţi arată, îţi spune povestea iar tu nu spui povestea, cartea o spune atunci nu depinzi de o singura persoană atunci eşti o lumină pentru tine însuţi. Dar noi aşteptăm pe altcineva să aprindă focul. Şi poate de asta sunteţi aici. Şi asta este tragedia pentru că nu vedeţi clar pentru voi înşivă. Şi înainte de a-i ajuta pe alţii, trebuie noi să vedem clar! Este ca şi cum orbul conduce orbul.
1:11:12 Pesoana care întreabă: Domnule Krisnamurti vreau să spun: sunteţi o floare şi noi o vedem dar ajutaţi de asemenea mereu pe cei care vin aici.
1:11:24 K: Sunt bucuros domnule că reveniţi aici. Şi eu aş vrea. Este ca şi cum merg să văd muntele zilnic. Muntele este minunat. Eu nu spun că sunt muntele. Există o frumuseţe în acel munte, linia orizontului, zăpada, văile, liniştea absolută şi râul care trece sursurând. Este frumuseţe în asta iar lacul este atât de liniştit şi oceanul este atât de.... Aş merge să văd asta zilnic. Cu cât privesc mai mult cu atât văd mai multă frumuseţe. Nu mergând doar în weekend ci uitandu-mă mereu, întrebandu-mă, observând adevărul şi frumuseţea sa. Sigur că cineva trebuie să meargă şi să se mişte.
1:12:49 Întrebarea 9:" Ce este libertatea?"
1:12:51 Slavă Domnului, ultima întrebare. Ce este libertatea?
1:13:10 Marii filozofi au scris, au vorbit despre libertate. Noi vorbim despre libertate- libertatea de a locui unde dorim de a avea slujba pe care o dorim, să alegem femeia sau barbatul, să citim orice dorim sau libertatea de a nu citi deloc. Suntem liberi şi ce facem cu această libertate? O folosim să ne exprimăm să facem ce vrem. Orice ne place. Şi lucrurile sunt din ce în ce mai permisive- puteţi face sex în spaţii deschise.
1:14:34 Aveţi orice gen de libertate doriţi şi totuşi ce faceţi cu ea? Noi credem că acolo unde există alegere avem libertate. Pot merge în Itala, Franţa- o alegere dacă am paşaport şi viză. Şi posibilitatea de a alege vă dă libertatea? Vă rog să mă urmăriţi. De ce trebuie să alegem? Dacă sunteţi foarte clari - clari, perceptivi- nu există alegere. Şi asta conduce la acţiunea corectă. Doar când există dubiu, nesiguranţă începeţi să alegeţi. Aşa că alegerea- iertaţi-mă că spun asta, alegerea vă împiedică să fiţi liberi.
1:15:59 Iar în statele totalitare nu există deloc libertate. Pentru că se bazează pe ideea că libertatea conduce la degenerarea omului şi prin urmare trebuie control, reprimare- ştiţi ce se întâmplă şi restul.
1:16:23 Ce este deci libertatea? Se bazează ea pe alegere? Înseamnă să facem ce vrem? Unii psihologi spun că dacă simţi ceva să faci imediat să nu reprimi, să nu te reţii, să nu controlezi, să te exprimi. Şi facem foarte bine asta. Şi se numeşte libertate. A arunca bombe înseamnă de asemenea libertate. Piviţi la ce am redus libertatea.
1:17:09 Ce este deci libertatea? Libertatea este acolo sau aici? Întreb doar nu spun. Unde începem să căutăm libertatea? În lumea exterioară, care înseamnă să ne exprimăm şi să facem ce vrem aşa numita libertate individuală. Sau poate libertatea începe din interior atunci când cineva se exprimă pe sine inteligent în exterior? Înţelegeţi întrebarea? Adică libertatea există doar când nu există confuzie în mine. Când caut poate psihologic, religios să nu fiu prins în nici o capcană - înţelegeţi? Sunt nenumărate capcane -guru, salvatori, predicatori, cărţi excelente, psihologi şi psihiatri toţi aceştia. Şi dacă sunt confuz şi există dezordine nu trebuie să fiu eu primul care să se elibereze de dezordine înainte de a vorbi despre libertate? Dacă nu am nici un fel de relaţie cu soţia, soţul, cu altă persoană pentru că nu am avut relaţie unii cu alţii atunci relaţia dintre noi se bazează pe o imagine. Tu ai o imagine despre mine şi eu una despre tine. Şi deci există un conflict inevitabil când există diviziune- nu-i aşa domnilor? Nu ar trebui oare să încep aici, în interiorul meu, în mintea mea, în inima mea să fiu total liber de toate fricile şi anxietăţile, disperările, rănile pe care le are cineva datorită unei dezordini psihice? Toate astea, pentru a avea grijă de sine şi a fi liber.
1:20:31 Aparent însă nu avem energia necesară. Megem la altcineva să ne dea energie. La psihiatru cu care vorbim şi ne simtim apoi uşuraţi. La confesiune şi în alte locuri. Depindem mereu de altcineva. Şi astfel dependenţa este inevitabilă şi conduce la conflict, dezordine. Trebuie deci să înţelegem profunzimea şi măreţia libertăţii şi pentru asta trebuie să începem de aproape. Şi cel mai aproape suntem noi. Atâta vreme cât există tu şi eu nu există libertate. Atâta vreme cât tu ai o prejudecată şi eu am alta experienţa ta, experienţa mea, etc. nu există libertate. Ne putem exprima, ne putem critica unii pe alţii, putem face toate astea şi numim asta libertate. Dreptul de a gândi ce vrem. Dar adevărata libertate, mareţia ei şi imensitatea, demnitatea, frumuseţea ei este în interior acolo unde este ordine. Şi acea ordine apare doar când suntem o lumină pentru noi înşine. Corect? Am încheiat. Pot să mă retrag?