Krishnamurti Subtitles home


BR80T1 - Care este acţiunea corectă în această lume haotică?
Discuţia Publică 1
Brockwood Park, Anglia
30 August 1980



0:56 Vreau să precizez, dacă îmi permiteţi că noi nu facem nici un fel de propagandă şi nici nu susţinem vreo credinţă sau ideal, nici nu vă cerem să vă alăturaţi unui grup anume. Nu este o sectă, nu se doreşte a fi reformatoare, nici o instituţie şi nici ceva de la care să primim ajutor. Privim mai degrabă toate acestea cu seriozitate. Şi aş mai vrea să adaug dacă îmi permiteţi că ne vom gândi împreună la problemă, la problema existenţei noastre cotidiene şi asta, împreună. Nu numai că îl ascultăm pe cel care vorbeşte şi care ne împărtăşeşte nu doar cuvintele, sensul lor, semnificaţia conţinutului ci şi la modul în care analizăm toate acestea. Aşa că sunteţi responsabili alături de vorbitor să gândiţi împreună. Şi este greu dacă nu puteţi face asta, dacă sunteţi devotaţi unei instituţii, unei credinţe, dacă urmaţi pe cineva anume, sunteţi ataşaţi de o anume credinţă sau experienţă; din acel moment este imposibil să gândiţi împreună. Sper deci că sunteţi de acord că în dimineaţa asta şi în cele ce vor urma că suntem oameni liberi, maturi care sunt dispuşi să analizeze şi să descopere ei înşişi cum să iasă din acest teribil haos în care trăiesc.
4:17 Lumea este din ce în ce mai dezbinată nu doar religios dar şi politic, economic, ideologic, etc. Oamenii de pretutindeni sunt preocupaţi de ei înşişi, de micile lor probleme- nu că nu ar fi importanţi, ei sunt- dar trebuie să luăm în calcul întreaga umanitate şi nu doar micul altar, guru sau mica noastră credinţă sau ideosincrazia personală şi activitatea noastră. Pentru că suntem preocupaţi de faptul că întreaga umanitate, fie că trăieşte în India, Europa, America, China sau Rusia, trece prin aceeaşi luptă pentru existenţă nu doar fizic, în exterior ci şi psihologic, în interior. Este caracteristic oamenilor din toată lumea. Nu ştiu dacă realizăm asta suficient încât să avem un punct global de vedere unul care să nu fie fragmentat. Iar ca oameni care trăim într-o ţară sau alta suntem asemeni tuturor celorlalţi oameni. Suferim, avem probleme, lucruri nerezolvate, confuzie, regrete, frici, ataşamente, credinţe dogmatice, idealuri, etc. Aceste lucruri sunt comune tuturor oamenilor.
6:56 Psihologic deci, noi suntem lumea. Iar lumea suntem noi, fiecare dintre noi. Acesta este un fapt. Real ca o durere de măsea. Nu este o idee, un concept, nu este ceva spre care tindem, un ideal, ci un fapt real care are loc în viaţa noastră. Puteţi să transformaţi asta într-un ideal sau idee şi apoi să conformaţi sau să vă ajustaţi acelei idei sau să o trataţi ca pe un fapt real şi anume că suntem de fapt în adâncul nostru asemeni întregii umanităţi. Poate sunteţi înalţi, scunzi, maro sau albi, roz, negri şi violeţi în afară, poate aveţi tehnici care diferă de la unul la altul, altă educaţie, altă meserie, job, etc. dar în adâncul nostru, al tuturor există un sentiment de nesiguranţă, insecuritate, regret şi o inimaginabilă durere şi mâhnire, singurătate. Asta este situaţia în care se află toate fiinţele umane. Şi anume că noi, ca fiinţe umane suntem lumea şi lumea suntem noi. Aşă că este responsabilitatea noastră, globală nu doar pentru familie, copii, ei sunt importanţi, suntem însă responsabili pentru întreaga umanitate pentru că noi suntem umanitatea. Dar credinţele noastre, idealurile noastre, culturile, experienţa ne divizează suntem Catolici, Protestanţi, Budişti, Hinduişti, Musulmani sau prozeliţi ai unui nou guru. Asta divizează naţionalităţile şi apar atitudini izolate. Această atitudine ne fragmentează viaţa. Şi unde există fragmentare există conflict. Între fragmentele care o alcătuiesc.
10:48 Subliniez iar că ne gândim împreună, nu ascultăm doar ce spune vorbitorul şi nici nu încercăm să aflăm ce vrea să spună. Examinăm împreună problemele vieţii. E viaţa noastră, a voastră, nu a altora. O viaţă atât de fragmentată de educaţia voastră, de naţionalism, concepte religioase, idealuri, dogme, imagini. Sunt factorii care aduc fragmentare în viaţa noastră. Şi ascultăm toate acestea poate ocazional sau poate în mod serios cu un interes trecător sau dacă sunteţi serioşi, nu neapărat intelectuali sau emoţionali sau romantici ci cu adevărat serioşi atunci apare întrebarea: care este relaţia noastră, responsabilitatea faţă de întreg nu pentru cineva anume, ci în general pentru umanitate? Responsabilitatea ca fiinţă umană care este esenţial şi în fond restul umanităţii şi poate nu vă place să credeţi asta sau să credeţi că sunteţi doar un individ care nu are legătură cu întreaga umanitate şi este chiar absurd să gândiţi aşa. Noi suntem umanitatea. Şi când o să realizăm asta, nu intelectual, verbal, ci adânc şi profund ca pe ceva teribil de real, nu ca ceva romantic, emoţional ci ca pe ceva prezent în viaţa noastră cotidiană, atunci care este responsabilitatea noastră faţă de întreaga umanitate? Aş vrea să vă rog să vă întrebaţi ceva.
14:13 Cineva se simte responsabil faţă de copii, soţie, soţ, fată, băiat, etc. pentru că este conectat cu ei la un nivel intim. Trebuie să îi creşteţi, să îi educaţi, etc, să îşi câştige existenţa să se simtă în siguranţă aşa că treptat reduceţi întreaga viaţă la ceva îngust. Şi având această mentalitate o persoană este reticentă sau respinge, evită responsabilitatea pentru întreaga umanitate şi nu doar faţă de aceasta ci şi faţă de pământul pe care trăim. Noi suntem responsabili pentru toate acestea: ecologic, economic, spiritual. Dar dacă ne agăţăm de imaginile noastre mici în care ne simţim în siguranţă şi mulţumiţi atunci participăm la fragmentarea vieţii noastre şi asta ne împiedică să vedem umanitatea ca întreg.
15:58 Vă rog să acordaţi atenţie la ce zic. Eu nu vreau să vă conving de ceva anume şi nici să vă determin, influenţez, sau direcţionez către ceva anume. Eu nu sunt un guru al vostru! Oricum aceşti guru sunt absurzi.
16:37 Să realizăm faptul că investigăm împreună problemă şi că exact asta vrea vorbitorul să spună. Pentru că vorbitorul poate vorbi singur în sală dar pentru că suntem aici împreună datorită unor circumstanţe dificile şi vreme potrivnică se cuvine să ne punem mintea şi inima la lucru pentru a găsi o cale completă, întreagă, nefragmentată pentru că lumea devine acum din ce în ce mai distorsionată, distructivă, se dezintegrează şi degenerează moral, etic, spiritual (dacă putem folosi acest cuvânt). Noi suntem parte a acestei lumi, parte a societăţii în care trăim. Am creat această societate fie că este Creştină, Comunistă, Hinduistă, Musulmană, etc. Noi am creat-o, părinţii, bunicii noştri, generaţiile trecute şi cele dinaintea lor şi cele cărora le urmăm; noi am creat societatea asta coruptă, nedreaptă, în care există război, oameni care se luptă, multă violenţă. Şi când cineva se confruntă cu toate astea, nu în imagini, şi nu în analizele făcute de vreun ziar ci în realitate, pentru că trebuie, asta are loc acum zilnic ce responsabilitate avem? Ce ar trebui să facem?
19:22 Mintea noastră, creierul este atat de condiţionat că nu găsim răspuns la întrebare. Ne uităm la cineva, mergem imediat în India la un guru să aflăm dacă are vreun sistem, o metodă să rezolve problema. Ei au sistemele lor, absurdităţile lor, propriile idealuri megalomane, etc. dar cand vă confruntaţi cu aşa ceva cum facem toţi indiferent de vârstă care este reacţia noastră, ce ar trebui să facem?
20:24 Să aflăm care este acţiunea corectă, nu conform valorii cuiva sau experienţei sale sau vreunui concept ideologic. Conceptele, concluziile nu conduc la acţiunea corectă. Când folosim cuvântul corect înseamnă precizie, acurateţe, indiferent de circumstanţe ce este corect de făcut în această lume nebună şi bolnavă în care trăim? Pentru a afla care este acţiunea corectă nu după mine, cel care vorbeşte sau un filozof sau psiholog ci să găsim noi înşine acţiunea corectă, irevocabilă corectă în toate circumstanţele. Pentru a descoperi noi înşine asta trebuie să fim total liberi de orice ataşament pentru că ataşamentul dă naştere corupţiei. Dacă cineva este ataşat de o persoană vedeţi consecinţele: gelozie, antagonism, frică, pierdere, singurătate. Acolo unde există aceasta formă de ataşament corupţia este inevitabilă. Dar cultivarea detaşării este altă formă a corupţiei. Corect? Mă întreb dacă înţelegem toţi asta? Dacă cineva se ataşează de un ideal vedeţi foarte bine consecinţele, persoana devine violentă şi doreşte să se conformeze unui model stabilit de gând şi nu îşi dă seama ce se întâmplă de fapt ci compară ce se întamplă cu ce ar trebui să fie şi asta este altă formă de corupţie. Dacă vă ataşaţi de o imagine- asta este cel mai dificil pentru că fiecare are o imagine de sine- sau o imagine creată în biserică, templu, moschee, etc. Aceste imagini sunt foarte comode, sigure ne dau siguranţă dar de fapt nu este aşa.
24:48 Iar daca te ataşezi de o experienţă, te agăţi de ea şi- una pe care ai trăit-o vorbind sau mergând prin pădure- începi să simţi că te identifici cu natura, că nu există divizare între tine şi lume experimentezi întregul. Se întâmplă şi experienţa este înregistrată în minte, în creier şi apoi persoana se agaţă de asta. Apoi se pierde în amintiri trecute ceva care a murit şi a trecut şi cand mintea se agaţă de ceva finalizat, trecut apare corupţia.
26:10 Sper- dacă îmi îngăduiţi- că în afară de a mă asculta investigaţi voi înşivă să vedeţi ce se întâmplă în voi. Vorbitorul este mai degrabă o oglindă. Iar oglinda nu are valoare o puteţi sparge şi chiar asta trebuie să faceţi. Oglinda vă arată ce se petrece în interior cum ne ataşăm de toate aceste forme de persoane, idealuri concepte, concluzii, prejudecăţi, experienţe şi asta este începutul corupţiei şi divizării. Dacă avem imagini diferite, tu şi eu eu m-am născut în India, tu în America sau Rusia, sau aici am creat in noi înşine o imagine care ne separă şi distruge astfel sentimentul de unitate de realitate globală în viaţa noastră.
27:51 Poate deci cineva să se elibereze de ataşamente? Fară să păstreze unul sau două în secret ci să fie total eliberat de ele. Dacă nu poate, se menţine fragmentarea şi deci conflictul, lupta, războaiele şi toate celelalte mizerii. Şi persoana este responsabilă pentru asta. Este o responsabilitate reală a fiecăruia să nu avem nici o imagine. Şi când se întâmplă asta, există un alt fel de relaţie care apare nu doar faţă de o persoană apropiată ci şi faţă de restul umanităţii. Atunci mintea şi creierul vostru sunt libere. Doar în aceste condiţii există iubire, nu în idealuri, dogme, biserici, în lucrurile create de gând şi puse în biserici , temple, etc.
29:54 Poate vă întrebaţi cât de serioasă e problema. Este oare întreaga viaţă o iluzie, o bătălie constantă, o continuă mizerie, confuzie şi regret? Sau se poate trăi şi altfel? Este oare creierul capabil să îşi schimbe total structura, propria natură? Creierul are -daca îmi permiteţi şi vreţi să ştiţi şi dacă nu, nu contează dar dacă vă interesează şi cred că da pentru că sunteţi aici unde este inconfortabil şi toate celelalte pare necesar, adecvat şi corect să ascultaţi ceva ce este adevărat. Creierele noastre au fost condiţionate pentru un anumit model. Puteţi observa asta şi singuri. Eu nu sunt un specialist în creiere deşi am vorbit multora despre el dar puteţi observa şi singuri activitatea creierului. Este condiţionat să urmeze un model anume. Acest creier a evoluat timp de milenii şi el nu este creierul meu sau al vostru ci este creierul umanităţii. Şi acest creier a parcurs un anumit drum, model iar acel model a condus la separarea dintre oameni evidentă de altfel, dacă o observaţi. Acel creier care a evoluat în timp este rezultatul mileniilor şi caută constat să fie în siguranţă prin imagini, persoane, concluzii, idealuri: asta este modelul urmat de fiinţele umane. Dacă sunteţi atenţi veţi vedea că aşa este. Şi este foarte dificil să spargem tiparul chiar şi pentru un obicei comun ca fumatul, băutura, etc. Când obiceiul are rădăcini adânci este foarte dificil să ieşi din el. Şi creierul a urmat această cale, acest mod de a trăi de a fi preocupat de sine, de activităţile sale egoiste de propriile anxietăţi, plăceri, cereri, pe care le moşteneşte de generaţii.
34:53 Şi ne întrebăm: putem sparge tiparul? Nu cu ajutorul voinţei, sau al vreunei presiuni, idealul spre care tindem ci văzând tiparul actual din viaţa noastră, cruzimea lui, stupiditatea lui, faptul că trăirea prin imagini este esenţa unui mod de viaţă distructiv . Când cineva vede acest adevăr începe deja să se îndepărteze de tipar. Ne putem întreba: vede oare cineva tiparul, norma, această mişcare continuă de la o generaţie la alta? Şi mişcarea este în creier, în creierul nostru, în inimile noastre, în minţile noastre. Se poate elibera cineva de toate astea? Altfel continuăm cu felul nostru de viaţă care este corupt, fragmentat, distructiv, violent.
37:13 Ce ar putea determina o fiinţă umană să renunţe la toate acestea? Religiile v-au ameninţat şi au spus că daca nu faceţi ca ele mergeţi în iad, asta în lumea Creştină. Dacă nu urmaţi o anumită imagine religioasă sunteţi ştiţi voi...... restul, etc. Ce ar determina o fiinţă umană ca noi să vadă această realitate şi să o spargă, să iasă, să termine cu ea? Înţelegeţi întrebarea mea? Am încercat orice formă de convingere, propagandă, am urmat atâtea idealuri, guru, concepte, ne-am exercitat voinţa în multe feluri, recompense şi pedepse. Aparent însă fiinţa umană nu se schimbă, radical, ci câte puţin pe ici pe colo, în funcţie de circumstanţe, preferinţe, satisfacţii. Ce ne-ar face deci să ne schimbăm? Luăm ca exemplu un fapt simplu, faptul că avem imagini multiple nu doar despre noi, ţara noastră, vecinul nostru, despre politicieni, religii, Dumnezeu, etc. imagini create de gând. Ce ne-ar face să lăsam una din ele definitiv fără să mai revenim la ea? Vă rog să fiţi atenţi, întrebarea este importantă nu este o întrebare obişnuită într-o dimineaţă obişnuită. Este o întrebare serioasă. Ce v-ar convinge, v-ar determina, ce v-ar conduce, v-ar influenţa să vă schimbaţi? Am încercat multe, orice formă de convingere, de recompensa şi pedeapsă, însă după mii de ani, se pare că suntem mai mult sau mai puţin aceeaşi egoişti, singuri, ataşaţi de un ideal anume, prinşi într-un tipar politic sau religios, etc. Şi asta indică fragmentarea minţii şi creierului.
40:57 De vreme ce ascultaţi toate astea ce v-ar determina pe voi să vă schimbaţi? Cum aţi putea ca pur si simplu, fără efort, fără nelinişti, fără să vă gândiţi la viitor, să renunţaţi la aceste imagini? Dacă cineva vede logic şi raţional că aceste imagini separă oamenii între ei, că aceste imagini îi impiedică să relaţioneze şi că relaţia presupune responsabilitate care de fapt nu este deloc responsabilitate ci doar o formă individuală de plăcere şi atât. Cum ar putea mintea mea să respingă toate astea? Este vina educaţiei? Vrem tot timpul să facem ceva, să trecem un examen, vrem job, carieră, bani, putere, statut, sunt aceştia factori majori în această divizare? Este oare sistemul politic de stânga, de dreapta, extrema stangă, extrema dreaptă, etc.? Sau este de asemenea vina religiilor, a celor organizate, cu dogmele, ritualurile lor care de fapt nu au nici un sens şi care sunt stupide, copilăreşti! Şi le facem în continuare şi suntem permanent îngrijoraţi de viitor şi ne simţim nesiguri în interior. Dacă vedeţi toate astea ce aţi putea răspunde?
43:43 Fie respingeţi toate astea sau vă opuneţi având argumente solide pentru că viaţa fără idealuri, imagini este de neconceput vă gândiţi voi. Credem că este cel mai practic mod de viaţă. Nu este. Dimpotrivă. Vedeţi ce se întamplă în lume: Comunişti, Socialişti, Catolici, etc., divizează cu imaginile, idealurile, conceptele lor. Şi dacă nu fac asta, atunci încearcă să vă convertească prin presiuni, tortură, diverse forme de excomunicare, etc.
44:43 Cred că este foarte important ca cineva să îşi dea seama dacă fragmentarea-menţionată- prin ataşament, diferite forme de idealuri şi imagini poate fi lăsată de-o parte încât o persoană să aibă altă viaţă, alt mod în care gândeşte, priveşte, simte cu dragoste şi multă compasiune?
45:38 De ce mă ascultaţi? Sunteti foarte tăcuţi. Am eu cumva intenţia de a vă stimula sau influenţa sau convinge să gândiţi într-un anume mod? Nu. Tot ce spun este să priviţi, observaţi -pentru Dumnezeu- să priviţi lucrurile aşa cum sunt ele să vedeţi ce se întâmplă de fapt în pielea, mintea, inima voastră fără să încercaţi să traduceţi, distorsionaţi ci să observaţi ce este.
46:46 Una din probleme este deci -poate cea mai mare- că gândul nostru a creat această societate, gândurile noastre au conceput structura religioasă fără vreun rost anume, gândurile noastre au construit această lume despre noi departe de natură, de animale, pământ, gândul a construit toate astea bisericile, zeii, religiile, sistemul politic de dreapta, stânga, centru, o extremă sau alta. Da, gândul. Şi gândul trebuie să fie mereu limitat pentru că este rezultatul cunoaşterii. Şi nu putem cunoaşte totul despre ceva anume. Cunoaşterea e un proces care are loc în timp prin acumulare de experienţă nu doar a noastră, ci si a generaţiilor trecute, este cunoaşterea stocată în creier şi ea este întotdeauna incompletă merge mână în mănă cu ignoranţa. Ignoranţa şi cunoaşterea merg mână în mână. Şi din acea cunoaştere, memoria, gândul. Astfel gândul în toate circumstanţele este limitat, îngust, trebuie să fie fragmentat. Poate crea cele mai frumoase poduri, aparate foto minunate, nave de război, submarine, arme moderne, etc. Gândul a creat de asemenea toate lucrurile din lume precum minunata arhitectură, dar nu curenţii, râurile, păsările, minunatul pământ pe care trăim. Şi gândul a creat imaginile pe care le-am aşezat în biserici, temple, etc. Deci gândul este prin natura sa fragmentat şi noi cu toata fiinţa , lupta noastră, suntem mişcarea gândului.
50:36 Aţi obosit? Poate, dar nu îmi pasă. Vorbim despre un lucru foarte serios. Şi noi ne bazăm pe gând să ne modificăm cursul vieţii. Şi cand gândul ne modifică viaţa, acea viaţă este fragmentată, nu este întreagă, completă.
51:33 Cineva ajunge într-un punct, înţelege toate astea- dacă a înţeles- şi ajunge la un perete de care nu poate trece pentru că noi acţionăm încă cu singurul instrument pe care credem că îl avem: şi acel instrument este gândul. Gândul, dorinţa, plăcerea şi frica, care sunt toate mişcări ale gândului. O să vorbim mai târziu despre asta. Deci noi credem că prin gând putem trece de acest tipar al creierului care a evoluat timp de milenii. Mă întreb dacă realizăm asta. Gândul nu poate crea o breşă. El poate crea doar fragmente pentru că prin natura sa este limitat. Corect? Putem continua de aici?
53:10 Cunoaşterea este necesară. Tehnologia, chirurgia, ingineria, ştiinţa, cunoştinţele sunt necesare. Dar cunoaşterea psihologică acumulată timp de milenii ca fiinţe umane este oare necesară? Înţelegeţi întrebarea? Trebuie să am cunoştinţe să merg către camera unde locuiesc. E necesar să ştiu să conduc o maşină, să scriu în engleză, sau franceză, spaniolă, sanscrită, etc. Trebuie să am cunoştinţe să pot lucra. Este absolut necesar. Dar de ce ar trebui să am această acumulare de cunoştinţe psihologice? Înţelegeţi întrebarea mea? Care este centrul meu. Corect nu? Pornirile mele egoiste, cererile mele, activităţile, toate astea se bazează pe cunoştinţe. Cunoştinţele pot fi transmise în viitor, modificate în prezent, dar sunt tot cunoştinţe. Şi psihologic vorbind de ce ar trebui să am cunoştinţe? Cunoaştere fiind atunci când cineva are o relaţie cu altcineva, intimă sau altfel, şi crează în timp prin diferite forme de conflict, plăcere, etc. imaginea pe care fiecare o are despre celălalt. Această imagine este cunoaşterea noastră nu stiu dacă mă urmăriţi. Ok? Putem continua?
55:37 Acea cunoaştere este evident fragmentată. Eu nu pot şti totul despre voi. Pot şti totul despre voi la un nivel diferit dar nu despre asta vorbesc. Vorbim despre existenţa fizică de zi cu zi în care este atât de mult conflict între fiinţele umane. Şi acest conflict vine din constanta construcţie a imaginii dintre voi şi alţii. Nu? Este posibil ca această creare de imagini să se termine în relaţiile dintre noi, dintre bărbat şi femeie, mama şi copil, etc. putem opri această creare de imagini? Eu spun că este posibil, poate fi facută. Avem potenţialul de a crea imaginea dar şi de a o distruge. Ne întrebăm de ce crează mintea, gandul şi creierul o imagine? Este foarte important să înţelegem pentru că viaţa în sine- dacă cineva ajunge să simtă acest tot atunci conflictul se termină. Şi atâta vreme cât există mişcarea gândului care crează imagini între oameni acest mod de distrugere individuală va distruge de asemenea şi unitatea. Înţelegeti ce vreau să spun?
58:23 Doamne, de ce sunteţi aşa tăcuţi? Sper că sunteţi tăcuţi pentru că vă gândiţi.
58:42 Deci după ce am spus toate astea ce poate face cineva? Este oare posibil să încetăm această mişcare care crează imagini despre general dar şi despre particular, poate fi oprită această mişcare? Ştiţi, meditaţia este în esenţă oprirea gândurilor. Nu cea pe care o fac oamenii zilnic 20 de minute sau 20 de minute dimineaţa şi seara sau meditaţia învăţată într-un sistem sau altul asta nu este meditaţie. Meditaţia înseamnă să oprim gândurile să mai creeze imagini şi oprirea totală a cunoaşterii psihologice astfel încât mintea să se elibereze de trecut. Asta este reala meditaţie.
1:00:26 Am vorbit aproape o oră şi la ce ne-a folosit? Nu că am vrea să obţinem vreun rezultat eu nu vreau asta. Nu ştiu voi şi nici nu îmi pasă. Depinde de voi. După ce aţi ascultat o oră acest discurs sau aceasta predică vă aduceţi aminte de povestea preotului care vorbea în fiecare dimineaţă cu discipolii ăsta era obiceiul lui. Se urca la tribună şi vorbea cu ei 10 minute, un sfert de oră, sau o oră şi astfel începea ziua. Şi într-o zi predica despre cât de bună este viaţa, cum să se comporte. Şi vine o pasăre şi se aşează pe pervaz şi el se opreşte din vorbit. Şi toţi ascultă pasărea. Şi apoi pasărea zboară şi preotul spune. Predica de dimineaţă s-a încheiat. Corect. Aţi înţeles?
1:02:08 Pot să mă ridic acum? Vom continua mâine dimineaţă.