Krishnamurti Subtitles home


BR80T3 - Care este relaţia dintre confuzia interioară şi cea exterioară?
Discuţia Publică 3
Brockwood Park, Anglia
6 Septembrie 1980



0:26 Sunt mulţi oameni aici, nu-i aşa? Mă întreb de ce veniţi. În ultimele două conferinţe am vorbit mult despre relaţii, despre cum să privim viaţa ca pe un întreg şi cu asta vom începe astăzi.
1:24 Cineva s-ar putea întreba văzând ce se întâmplă în lume, de ce este atâta dezordine şi de ce oamenii se distrug unii pe alţii. De ce cheltuiesc atâta pentru armament. De ce s-au divizat oamenii într-un naţionalism tribal romantic. De ce religiile din întreaga lume, cele organizate, acceptate s-au divizat chiar şi ele- în Hinduişti, Budişti, Creştini, Musulmani, etc, de ce există atâta divizare în lume? Şi suntem înclinaţi să credem că dezordinea se datorează unei cauze exterioare: Dumnezeu sau oricare altă entitate supremă, a creat omul şi apoi l-a lăsat pe Pământ. Iar ceea ce a făcut omul este incredibil şi şocant nu numai pentru alţi oameni dar şi pentru om în sine. De ce oare există atâtea nevroze, oameni nevrotici. De ce există această batalie constantă dintre bărbat şi femeie? De ce există această dezordine interioară care se manifestă fireşte la nivel exterior?
4:06 Aş vrea azi şi mâine dimineaţă să ne întrebăm nu doar cum am ajuns astfel după milioane de ani, un pic modificaţi, un pic mai toleranţi cu mai puţine vicii- deşi mă îndoiesc- să ne întrebăm de ce toate acestea. Subiectul de mâine va fi: ce este religia, care este locul său în viaţa religoasă, carieră, căsătorie şi în toate aspectele despre care am mai discutat. Dar azi aş vrea să ne gândim împreună. Departe de mine ca eu să vorbesc şi voi să mă ascultaţi şi să fiţi de acord sau nu eu vreau să examinăm împreună toate acestea, viaţa noastră. Vieţile noastre care au produs societatea de azi. Societatea nu este creată de nişte evenimente extraordinare ci de vieţile extraordinare pe care le trăim, nu numai noi dar şi generaţiile trecute. Să ne gândim împreună. Şi când spun împreună vreau ca în afară de a ne gândi să mergem dincolo de gând. Aşa cum am mai subliniat gândul se naşte din memorie iar memoria este rezultatul cunoaşterii şi experienţei. Deci gândul este mereu limitat pentru că şi cunoaşterea este aşa pentru că nu putem cunoaşte nimic în totalitate. Iar gândul care se naşte din aşa ceva este foarte limitat. Iar lumea în care ne trăim vieţile, carierele, anxietăţile, fricile şi regretele este rezultatul gândurilor noastre şi produsul activităţii noastre zilnice.
7:26 Asa că vă propun să privim viaţa ca pe un întreg: educaţia, ocupaţiile noastre, pasiunile, munca şi tot acest efort care există în interior- conflictele psihologice, anxietăţile, fricile, plăcerile, regretele, toate, să le tratăm ca pe un întreg: şi să nu lăsam gândul să se ocupe de ceva anume cu un tipar anume sau să se agaţe de o experienţă anume şi să privească viaţa de acolo. Putem face noi asta în dimineaţa asta? Împreună- eu şi voi- să ne întrebăm foarte serios de ce trăim în modul în care o facem. De ce este atâta dezordine în lume dar şi în noi înşine. Dezordinea exterioară diferă de cea interioară? Să vorbim împreună ca doi prieteni nu eu şi voi ca audienţă ci doi oameni care stau liniştiţi undeva într-o cameră sau gradină sau se plimbă prin pădure amical, ezitând şi întrebându-se. De ce există dezordine în interior şi exterior? Sunt ele oare separate? Sau sunt un proces unitar? Dezordinea din exterior nu diferă de cea din interiorul meu. Mai degrabă această dezordine este o mişcare din exterior în interior. Este ca un val care se duce şi se întoarce la nesfârşit. Şi oare putem să punem ordine în viaţă? Pentru că fără ordine nu există libertate, fără o ordine totală , nu ocazională, saptamânală, ci să avem în viaţa noastră această ordine care ne aduce nu doar libertatea ci şi iubirea. O minte dezordonată, confuză, conflictuală nu poate avea sau nu poate conştientiza ce este iubirea.
11:28 Să ne întrebăm deci: ce este ordinea? Poate exista ordine absolută? Şi folosim cuvântul "absolut" în sensul corect- complet, total, nu ordinea dată de intelect care se bazează pe valoare nu ordinea care este rezultatul presiunilor mediului sau adaptării la diverse norme la un anumit tipar. Când vorbim despre ordinea absolută spunem că nu există divizare şi nici dezordine. O să analizăm asta. Sper că înţelegeţi că: cercetăm dacă poate fi ordine în care să nu existe dezordine. Deci nu dezordine şi uneori ordine ci o ordine completă, totală. Să cercetăm împreună asta.
13:10 De ce mintea care include creierul răspunsurile emoţionale, senzoriale, etc., de ce mintea noastră acceptă să trăiască în dezordine? Dacă vă observaţi mintea care este viaţa voastră -care are la baza mintea voastră, gândurile, emoţiile, experienţele, amintirile, regretele, cerinţele, de ce mintea care include toate astea în conştiinţa sa de ce acceptă dezordinea? Nu doar dezordinea nevrotică, acceptarea dezordinii şi traiul în această stare, obisnuinţa cu dezordinea ce determină mintea să aibă acest simţ al divizării sentimentul ordinii, dezordinii, această ajustare continuă? Înţelegeţi? Sper că gândim împreună, da? Este asta inevitabil? Este starea noastră naturală? Daca este aşa trebuie să trăim cu acest conflict de la început şi până la moarte în această dezordine. Şi dacă nu este naturală-şi aşa este- care este cauza ei? Pe ce se bazează, care este rădăcina? Depinde aceasta bază de atitudinile sau de dorinţele noastre noastre individuale? Cineva vrea să ştie ce stă la baza acestei dezordini care este rădăcina sa. Şi cum facem să aflăm? Înţelegeţi întrebarea? Gândiţi-vă cum abordăm problema. Adică faptul că trăim în dezordine interioară şi exterioară. Cum abordăm problema să o rezolvăm? Cum credeţi voi? Înţelegeţi întrebarea? Vreţi să aflaţi ordinea în dezordine şi prin urmare o abordaţi direct? Înţelegeţi? Pentru că eu sunt în dezordine-presupunem- am această dorinţă de a face ordine iar această dorinţă dictează cum trebuie să fie ordinea. Dacă abordez problema dezordinii astfel încât să îi aflu rădăcina atunci nu mă abat de la direcţie, şi nu mă pierd în direcţii intelectuale, verbale, emoţionale şi acord întreaga mea atenţie cauzei. Urmăriţi raţionamentul?
17:54 Cum procedaţi voi, care trăiţi în această lume în dezordine atât în interior cât şi în exterior care este abordarea voastră? Pentru că trebuie să ştim foarte clar ce facem. Dacă este clar atunci să aflăm împreună care este cauza. Este o contradicţie în sine? Dorinţa a creat divizarea în noi pentru că acolo unde este divizare există conflict iar conflictul inseamnă dezordine. Conflictul este dezordine fie că ea este mică, mare, iar conflictul conduce la crize majore. Oare conflictul vostru, contradicţia din voi a spune una şi a face alta avand un ideal şi încercând mereu să se obişnuiască cu acel ideal generează conflictul? Este oare dorinţa voastră de a deveni ceva anume? Mă urmăriţi? Sau conflictul este creat de gând? Pentru că gândul în sine este limitat şi prin urmare se împarte în interior şi exterior în "tu" şi "eu" dorind să devină ceva ce nu este. Această divizare constantă devine contradictorie, conformistă, comparativă, imitativă-psihologic vorbind- sunt acestea expresii ale unei cauze centrale? Înţelegeţi? E clar până acum?
21:27 Care este deci cauza centrală, rădăcina acestor lucruri? Vă rog să ne gândim împreună şi să ne exersăm mintea şi astfel ştiţi cum să abordaţi problema pentru că sunteţi conştienţi de propriile contradicţii, conflicte, divizări, dorinţe. Şi în această conştientizare alcătuită din divizări, conflicte, credinţe, non-credinţe, etc. suntem noi conştienţi oare de toate acestea? Sau realizăm doar o parte? O parte care cere un răspuns imediat. Dacă sunt preocupat de modul în care trăiesc nu mă mai preocupă altceva pentru că am alte urgenţe. Am nevoie de bani, mâncare, am copii, responsabilităţi şi de aceea felul cum abordez problema va fi direcţionat spre a-mi găsi un job. Sau am gândit atât de mult după un anumit tipar, într-o anumită direcţie şi nu îmi dau seama că sunt prins într-un tipar şi de aceea când abrdez această problemă o fac prin prisma tiparului stabilit de propria mea minte. Sau dacă sunt emoţional, romantic, etc. atunci abordarea mea va fi neglijentă, imprecisă, inexactă.
24:07 Deci trebuie să ştim foarte clar cum abordăm problema pentru că dacă o facem prin prisma unui model nu o vom putea rezolva. Este deci mintea voastră liberă de tipare, de idei, direcţii? Înţelegeţi întrebarea? Vă rog să cercetăm împreună. Sunteţi conştienţi de confuzia din lume care se înrăutăţeste zilnic? Iar confuzia din noi pe care am moştenit-o, la care ne-am alăturat, societatea în care trăim care este atât de confuză, în care este atâta nedreptate, în care sunt milioane de oameni care mor de foame şi pe de altă parte avem o societate îmbogăţită. Avem tirania şi libertatea democratică de a vota, a gândi ce dorim, de a exprima ce vrem.
26:00 Aşa cum am spus şi ieri noi ca fiinţe umane, minţile si conştiinţele noastre sunt de fapt conştiinţa şi mintea umanităţii. Oriunde vă duceţi, în orice parte a lumii, este un om care suferă, este anxios, nesigur, singur, disperat în singurătatea sa, apăsat de regrete, şi nesigur ca şi restul lumii. Psihologic vorbind aşa cum am mai spus noi suntem umanitatea nu suntem separaţi de restul lumii. Această idee că sunteţi un individ, cu o minte proprie, este absurdă pentru că acest creier a evoluat în timp este creierul umanităţii şi este parte a ei, genetic, ş.a.m.d. Deci voi sunteţi lumea şi lumea sunteţi voi. Nu este o idee sau un concept utopic şi fără sens este un fapt. Şi acea minte este confuză. Şi vrem sa descoperim rădăcina.
28:17 Care este cauza acestei divizări? Aşa cum am spus există divizare, între bărbaţi şi femei, între popoare, între grupuri, această divizare de credinţe, idealuri, concepte, concluzii istorice şi atitudini materialiste, toate acestea sunt divizări. Arabii şi Evreii de exemplu. Această divizare crează inevitabil conflict. Este un fapt. Şi noi spunem: care este cauza acestei divizări în noi şi în lume? Prin divizare am crezut sau ne-am imaginat că putem fi în siguranţă. Faptul că spunem că suntem Britanici ne dă o anumită siguranţă psihică; la fel şi pentru Francezi, Germani, fiecare grup care este perceput ca o idee, un concept, are un steag şi crede că în această izolare există siguranţă. Dar această izolare conduce inevitabil la divizare- Arabii şi Israelienii spun "Trebuie să fiu în siguranţă"- ca grup etc. Dar înţelegem noi oare faptul că atâta vreme cât există divizare există conflict? Noi credem că în această divizare - în această izolare, separare- există siguranţă deşi evident ea nu există. Ca naţiune putem construi un zid în jurul nostru dar acesta se va prăbuşi.
31:09 Care este deci rădăcina acestei divizări? Conform căreia fiecare din noi, fiecare finţă umană din lume crede, trăieşte după un tipar crede că este separat de ceilalţi. Problemele, anxietăţile, nevrozele fiecăruia, modul propriu de a gândi, etc. Centrul acestei idei este că suntem separaţi unii de alţii. Corect? Mergem mai departe?
32:23 Dar este acesta adevărul? Aşa cum microfonul este real este oare adevărat că suntem indivizi distincţi total diferiţi unii de alţii? Poate suntem înalţi, scunzi, avem părul negru, alb,etc.- există o diferenţă dar suntem diferiţi în interior? În interior trecem toţi prin....ştiţi voi. Iar cei care trăiesc în Estul îndepărtat trec prin aceleaşi lucruri-sau similare- ca şi noi. Deci nu există o separare la nivel psihologic. Şi atâta vreme cât acceptăm că suntem diferiţi există conflict şi deci separare şi confuzie.
33:45 Gândim împreună sau voi doar acceptaţi această idee şi apoi vă spuneţi "Să vedem dacă este adevărată sau nu"-ideea- înţelegeţi ce spun? Voi auziţi această exprimare- că atâta timp cât credeţi că sunteţi separaţi de alţii -psihologic- există conflict ţi dezordine. Acesta este un fapt. Când auziţi asta, faceţi abstracţie de acest lucru ca idee şi apoi vedeţi ce puteţi face? Nu ştiu dacă mă urmăriţi. Sau este un fapt. Dacă este un fapt atunci puteţi face ceva în această priviinţă. Dar dacă îl transformaţi într-o idee vă pierdeţi pentru că voi aveţi o idee eu am o alta, etc. Dar este ceva comun pentru noi ca fiinţe umane că dacă există separare în mine, în tine, există conflict şi dezordine şi confuzie. Dar mintea noastră este atât de condiţionată de milenii, mii de ani, -am fost condiţionaţi- de faptul că alţii ne-au spus că suntem diferiţi - de religie care ne spune că suntem separaţi că fiecare trebuie să se salveze pe sine- ştiţi deja întregul tipar care se repetă. Fiind atât de condiţionaţi este foarte dificil să acceptăm ceva anume care poate este adevărat- folosesc cuvântul "poate" pentru că nu sunt dogmatic. Dar acesta este un fapt. Eu vreau ca vorbitor să analizez, cu argumente, intelectual, rezonabil, şi în final cu acordul vostru să ajungem la acceaşi concluzie. Atunci nu va fi ceva dogmatic. Nu suntem dogmatici în priviinţa acestui cort, este un fapt.
37:06 Suntem oare noi- dacă vrem să înţelegem natura confuziei şi vrem ca ea să se termine, complet nu relativ- suntem noi oare conştienţi de acest lucru? Dacă da atunci apare întrebarea: ce putem face? Înţelegeţi? Ştiu că sunt separat, este un fapt pe care l-am acceptat. Atunci cum înlătur această separare? Vă rog să mă urmăriţi cu atenţie.
37:59 Este acest fapt al separării diferit de observator cel care observă faptul? Înţelegeţi întrebarea? Nu? Atunci o să explic puţin. Observ lăcomia. Eu sunt lacom. Este această lăcomie diferită de mine cel care observă, care spune "Sunt lacom"? Înţelegeţi întrebarea? Sau lăcomia este observatorul? Deci nu există separare între observator care spune "Sunt lacom" şi acţionează ca atare "Nu trebuie să fiu lacom. Trebuie să mă controlez. Să o reprim. Să merg dincolo de ea." -ceva de genul. Deci există separare şi această separare este conflict şi prin urmare dezordine. Ideea este însă că observatorul care spune "Sunt lacom" este el însuşi lacom. Aţi înţeles până aici? Dacă da, atunci vă întreb: este această confuzie, separare, diferită de observatorul care observă? Sau confuzia, separarea sunt de fapt eu? Întreaga mea fiinţă este aşa. Mă întreb dacă aţi ajuns la concluzia asta altfel nu putem merge mai departe. Este foarte important să înţelegeţi odată pentru totdeauna, acest fapt. Dacă înţelegeţi asta întreaga voastră viaţă se va schimba pentru că nu va mai fi nici un conflict. Subliniez asta...
40:34 Presupun ca sunt ataşat de cineva. Acest ataşament are nenumărate consecinţe: durere, gelozie, anxietate, dependenţă, toate faţetele ataşamentului. Datorită acestui ataşament faţă de o persoană care produce divizare- sunt ataşat de voi ca şi auditori. Slavă domnului că nu! Dar sunt ataşat de voi. Vă rog să fiţi atenţi. Sunt ataşat de voi. Şi separarea apare imediat. Este oare acest ataşament sentimentul de dependenţă aderare, agăţare de cineva diferit de mine? Sau eu sunt asta? Eu sunt ataşamentul. Dacă cineva realizează asta conflictul dispare - înţelegeţi? Aşa este. Eu nu trebuie să scap de el, nu trebuie sa fiu independent, detaşat. Detaşarea este ataşament. Înţelegeţi? Dacă încerc să fiu detaşat sunt ataşat de această detaşare. Mă întreb dacă mă urmăriţi!
42:36 Este clar că nu există separare cand spun "Sunt ataşat" -Sunt ataşat, eu sunt starea de ataşament. Atunci aţi înlăturat total conflictul nu-i aşa? Înţelegeţi asta? Eu sunt asta. Mă întreb dacă înţelegeţi. Putem continua de aici?
43:12 Deci eu sunt confuzia, nu faptul că realizez că sunt confuzia sau că mi s-a spus asta faptul este că: eu ca fiinţă umană sunt într-o stare de confuzie. Orice acţiune aş face generează mai multă confuzie. Înţelegeţi întrebarea? Sunt deci într-o stare de confuzie totală. Şi toată lupta de a o depăşi, de a o suprima de a fi detaşat, se pierde. Mă întreb dacă s-a întâmplat asta. Vedeţi cât de greu este pentru mintea noastră să fie precisă în legatură cu asta, să înţeleagă, să se elibereze, să aibă timp pentru asta.
44:29 Ce se intampla apoi? Eu sunt confuzia; şi nu faptul că eu realizez că sunt confuzia. Vedeţi diferenţa? Eu sunt asta. Ce s-a întâmplat? Toate acţiunile de a scăpa, de a suprima, s-au terminat. Dacă nu, rămâneţi acolo. Eliberaţi-vă mai întâi de dorinţa de a ieşi, de toate simbolurile verbale ale dorinţei şi rămâneţi total cu faptul că voi ca fiinţă umană sunteţi într-o stare de confuzie. Şi ce se întâmplă apoi? Suntem doi prieteni care discută, nu este terapie de grup sau altceva, sau analiză psihologică. Nu este asta. Ci doi oameni care vorbesc împreună. Să spunem că am ajuns la acel punct logic, raţional, fără emoţii, şi prin urmare sănătos. Pentru că a fi sănătos este cel mai dificil lucru. Am ajuns deci în acest punct: şi anume: eu sunt acel lucru. Ce s-a întâmplat în minte? Putem continua de acolo?
46:42 Înainte îmi consumam energia încercam să suprim, să înţeleg cum să nu fiu confuz mergând la acelaşi guru sau altul -mă urmăriţi?- -toate acestea erau pierdere de energie. Când realizez că eu sunt confuzia ce se întâmplă? Haideţi urmaţi-mă. Mintea mea este complet atentă la confuzie. Corect? Mintea mea este într-o stare de atenţie totală cu privire la confuzie. Urmariţi asta? Oare? Prin urmare ce are loc? Atunci cand suntem total atenţi nu există confuzie. Confuzia apare atunci când nu există atenţie. Când este separare, cand nu este atenţie. Mă întreb dacă înţelegeţi asta!
48:21 Acolo unde există atenţie totală fără consum de energie şi spun "Cum să fiu total atent?"- este risipă de energie. Vedeţi însă că unde este confuzie datorată lipsei de atenţie în acea lipsă de atenţie este atenţie. Înţelegeţi? Haideţi domnilor. Aţi înţeles cate ceva nu? Cu acea atenţie vom începe să urmărim nu numai frica, plăcerea, suferinţa. Corect?
49:17 Pentru că este important să ne eliberăm de frică. Mintea nu a fost niciodată liberă. O puteţi acoperi, suprima, poate nu o conştientizaţi poate sunteţi foarte încântaţi de lumea exterioară şi nu de fricile adânc înrădăcinate în voi. Şi unde este frică nu există libertate, iubire, există nemulţumire Urmăriţi asta? Vă rog domnilor să nu ne pierdem timpul cu toate astea. Domnilor, trebuie să aveţi capacitatea de a fugi- nu fizic, ci interior să săriţi, nu să mergeţi ca un melc.
50:44 Cineva vede ce impact are frica în viaţa lui. Eu mă tem de tine pentru că mă intimidezi, mă persecuţi, imi impui ce să fac, ca preot îmi spui ce să fac, etc., şi eu nu fac asta pentru că sunt nemulţumit de altceva şi prin urmare mă tem. Înţelegeţi? Nemulţumirea conţine teamă. Iar frica întunecă mintea. Ştiţi că nu vorbim despre teama nevrotică ci de frică în sine nu de ceva anume. Când înţelegem rădăcina fricii frica de ceva anume dispare. Înţelegeţi ce spun? Mă tem de întuneric - asta este frica mea- şi vreau să o rezolv. Mă preocupă această frică. Dar dacă înţeleg frica în general celălalt lucru nu există. Mă înteb dacă înţelegeţi asta.
52:35 Nu ne interesează o frică anume- un om care se teme de public, un bărbat care se teme, sau o femeie care se teme de ceva, ci ne interesează frica în general. Putem să o dizolvăm în totalitate, astfel încat frica fizică -înţelegeţi? mergem din aproape în aproape- frica fizică şi complexul de frici ale psihicului fricile interioare să nu mai existe? Fricile fizice pe care cineva pe poate gestiona simplu. Dar dacă eşti ataşat de aceste frici şi eşti îngrijorat să le rezolvi doar pe acestea cand eşti ataşat de ele se crează separare şi prin urmare conflict. Mă urmăriţi? Dacă înţelegem deci mai întâi fricile psihologice ne putem ocupa apoi de cele fizice nu invers-este clar? Vedeţi acum de ce. Pentru că dacă mă preocupă doar fricile mele adică: am cancer sau altă boală, sau un incident anume care îmi deformează mintea şi prin urmare sunt speriat şi ocupat doar cu asta cred că trebuie să o rezolv pe aceasta prima. Înţelegeţi? Atâta timp cât vrem să ne ocupăm de o frică adâncă de adâncimea, natura şi caracterul ascuns al fricii veţi rezolva acea frică fizică. Nu faceţi invers -mai întâi frica fizică şi apoi cealaltă. Asta este ce vrem toţi să facem. Înţelegeţi? Daţi-mi întâi pâinea şi vorbim apoi de restul. Noi spunem deci că
55:19 fricile psihologice sunt mult mai importante. Asta ne face nişte fiinţe umane urâte. Când ne este frică devenim violenţi, vrem să distrugem în numele lui Dumnezeu, al religiei, al revoluţiei sociale, etc. Oare putem noi ca oameni care am trăit cu aceste frici atât de mult timp să ne eliberăm de ele? Trebuie să ne întrebăm asta. Cum abordăm problema fricii? Cu dorinţa de a o rezolva? Înţelegeţi? Dacă da, vă separaţi iar de frică. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Corect? Continuăm? Abordaţi acest lucru ca un observator căruia îi este frică
56:38 şi vrea să rezolve problema? Sau realizaţi că voi sunteţi frică? Aşa este? Continuăm de aici? Aţi acordat toată atenţia acestui fapt? Că voi ca fiinţe umane care sunteţi umanitatea şi această fiinţă umană este speriată, trăieşte în frică, conştient sau inconştient, superficial, în frică psihologică superficială sau în frici adânc înrădăcinate. Fricile ascunse devin vizibile când sunteţi atenţi. Înţelegeţi? Mă urmăriţi? Putem continua? Nu trebuie să mă aprobaţi. Cercetaţi şi vă priviţi fără să fiţi de acord cu mine, ce spun eu nu este important. Adică el nu este important (vorbitorul). Este important să plecaţi din cort fără frică. Când deveniţi conştienţi de frică încercaţi să scăpaţi de ea? Încercaţi să găsiţi un răspuns? Să o depăşiţi? Dacă faceţi asta vă disipaţi şi deci vă divizaţi. Creaţi un conflict despre frică şi cum să scăpaţi de ea. Mă urmăriţi? Apar toate astea. Dar dacă realizaţi că frica sunteţi voi atunci nu mai trebuie să faceţi nici o mişcare. Pentru că voi sunteţi acel lucru şi prin urmare toată atenţia voastră este direcţionată, în acea atenţie este conţinută frica. Corect?
59:17 Aţi obosit? Voi decideţi. Vedeţi, pe măsură ce dorim să depăşim acest lucru însuşi trebuie depăşit. Înţelegeţi? Dar dacă spuneţi "da este un fapt şi realizez asta nu vreau să mă îndepărtez de acest lucru" atunci el dispare complet, nu parţial, nu pentru o zi. Dispare atunci când sunteţi complet atenţi la el. La fel este şi cu plăcerea. Atenţie însă! Aici trebuie să fim atenţi.
1:00:24 Nu ştiu dacă aţi observat că în ce priveşte fiinţa umană lucrul care îl motivează este plăcerea, căutarea plăcerii şi evitarea regretului. Înţelegeţi? Vedeţi imaginile, tablourile, scrierile vechi, simbolurile, totul spune "Caută asta, evită aia." Ca şi cum aţi putea împărţi viaţa - în frici, plăceri, regrete, serviciu- înţelegeţi? Toate sunt una. Nu-i aşa? Dar priviţi ce am făcut. Mintea noastră a fost condiţionată, a acceptat să trăiască în acest etalon de căutare constantă a plăcerii. Doamne- acel lucru este esenţa plăcerii. Acel lucru are diferite nume dar impulsul este de a atinge acea plăcere ultimă sublimă pentru a nu mai fi vreodată deranjat, în conflict, etc. Şi trebuie să înţelegem acel lucru nu să îl suprimăm sau să fugim de el.
1:02:17 De ce plăcerea, regretul, frica au devenit atât de importante în viaţa noastră? De exemplu regretul- înţelegeţi cuvântul "regret" suferinţa omului, de secole, în timp de război, distrugerea fiinţelor umane, a naturii, a animalelor, balenelor, etc. Omul nu suferă doar el ci cauzează suferinţă. Asta este o parte din noi, parte a conştiinţei noastre. Şi noi încercăm să evităm asta pentru că nu am rezolvat-o credem că trebuie să căutăm plăcerea. Putem avea ceva precis ceva real. Aşa că acest lucru devine dominant şi fricile, regretul, anxietatea, sunt pe fundal; nu numai plăcerea sexuală, amintirea, imaginile şi restul care sunt în mintea noastră dacă vă uitaţi vedeţi ce se întâmplă. Întreaga minte vi se umple de asta nu de actul real ci de această construcţie pe care o numim dragoste. Deci plăcerea, iubirea, suferinţa, frica sunt obscure, sunt legate între ele.
1:04:40 Întrebarea este deci: veţi aborda separat frica, plăcerea, regretul? Înţelegeţi? Una câte una. Sau veţi putea să vă ocupaţi de întreg? Înţelegeţi? Pentru că mintea noastră fiind împărţită, le ia pe rând şi speră ca rezolvându-le astfel va pune capăt fărâmiţării, fragmentării. Şi cum veţi face să vă ocupaţi de întreg? Înţelegeţi întrebarea? Să gestionaţi dezordinea, plăcerea, frica, regretul ca o mişcare totală a vieţii. Înţelegeţi întrebarea? Nu ca pe ceva separat- ci ca pe un întreg. Puteţi face asta? Adică, să vă uitaţi la voi înşivă ca şi cum v-aţi privi într-o oglindă psihologică vă priviţi ca fiinţă întreagă sau vă uitaţi doar la o anumită parte? Înţelegeţi? De exemplu dvs. domnule. Cum vă vedeţi? Aveţi joburi diferite, soţia şi copiii sunt diferiţi, religia dvs. este diferită, gândiţi diferit, faţă de alţii aveţi experienţe care diferă de ale altora, aveţi idealuri, intenţii, ambiţii, etc. proprii-corect? Le puteţi vedea ca pe o mişcare unitară? Înţelegeţi ce vreau să spun? Haideţi, domnilor. Asta este singura cale de a rezolva întregul nu prin fragmentele sale.
1:07:36 Şi cum poate o minte care este fragmentată de generaţii întregi, cum poate această minte, creierul, emoţiile-mintea, cum poate acea minte să se apropie sau să realizeze întregul? Care este mai important? Nu mai mult-ce este necesar- mă urmăriţi? Veţi aborda toate astea fragmentat -întreaga viaţă- mai întâi afacerile, banii, casa, soţia, copiii, sexul, putin câte puţin? Sau întreaga existenţă? Poate mintea vedea întregul? Sau vă străduiţi să îl vedeţi în totalitate? Dacă vă străduiţi să vedeţi întregul, în mare, nu veţi rezolva mare lucru pentru că veţi crea separare, conflict, confuzie. Dar veţi vedea că viaţa este o mişcare şi că pentru a vedea trebuie să învăţaţi -înţelegeţi?- să învăţaţi, nu de la mine, ci de la voi prin observaţie. Învăţaţi să observaţi separarea şi vedeţi cât de zadarnic este să abordaţi asta de fapt nici nu puteţi- nu vă apropiaţi de întreg printr-un fragment Trebuie să aveţi o minte care să cuprindă întregul şi asta este posibil doar când mintea se eliberează de confuzie, frică. Atunci nu mai există umbra fragmentării: eu, tu, ţara mea, ţara ta -toate astea. Asta înseamnă că atunci când există libertate totală putem percepe întregul. Şi de aici- înţelegerea, inteligenţa. Acea inteligenţă poate acţiona în lume, poate face o actvitate, sau nu, poate face orice. În prezent însă noi ne ocupăm de părţi şi prin urmare creăm haos în lume. Corect? Am terminat pentru astăzi.
1:11:13 Putem continua mâine când ne întâlnim?
0:00