Krishnamurti - Religie, moarte şi meditaţie

Krishnamurti Subtitles

BR80T4 - Religie, moarte şi meditaţie
Discuţia Publică 4
Brockwood Park, Anglia
7 Septembrie 1980

1:14	Aceasta este ultima parte. Am vorbit despre multe lucruri: despre cât de complexă este viaţa şi dacă cineva se poate detaşa de toată confuzia şi să aibă o minte clară astfel încât acţiunile sale să fie precise, corecte fără urmă de regret, fără a răni sau a fi rănit. Am vorbit şi despre relaţii, despre faptul că viaţa este o mişcare în relaţie şi că relaţia se strică atunci când avem o imagine unii despre alţii şi că acea imagine separă oamenii. Am vorbit de asemenea despre nemulţumire, ordine. Aceasta este ultima conferinţă, cred că am obosit de cât am vorbit împreună despre ce este religia şi ce este meditaţia şi-scuze că menţionez şi moartea în această minunată dimineaţă. Am convenit să ne gândim împreună la aceste probleme: moartea, ce este religia şi care este semnificaţia meditaţiei.
3:33	Revin şi spun că nu suntem aici să ne distrăm intelectual sau altfel romantic, să ne stimulăm emoţiile sau imaginaţia ci suntem mai degrabă un grup de oameni serioşi preocupaţi să se transforme pe ei şi societatea. Acesta este adevăratul scop al acestor întâlniri: noi am creat din nefericire această societate şocantă şi dacă am făcut asta timp de generaţii şi am contribuit, am discutat împreună dacă este posibil să ne transformăm total atitudinea, valorile şi activităţile astfel încât să formăm împreună o societate diferită. Am abordat toate acestea cu mare grijă. Şi ar trebui să abordăm şi alte lucruri ca moartea, meditaţia şi ce anume este religia.
5:14	Cred că toate sunt conectate. Şi de asemenea aş vrea să remarc faptul că nu există gândire estică sau vestică. Există doar gândirea care nu este nici de Est şi nici de Vest. Doar gândirea. Iar gândirea poate urma o cale anume, o direcţie anume, urmând un specialist în religie sau economie dar este totuşi gând prin urmare nu există o separare între Est şi Vest, nici între Sud şi Nord. Deşi Nordul are capacitatea tehnologică- ei nu ar trebui divizaţi între Est şi Vest ci doar între Nord şi Sud. Cu cât mergi mai mult spre Sud cu atât tehnologia este mai puţin evoluată. În timp ce în Nord este mai mult. Există deci, doar gândirea. Nu există Est sau Vest. Cred că trebuie să fim foarte clari aici. Lumea Estică are propria sa filozofie, religie, superstiţii, manierisme şi lucruri inutile. Şi Vestul are superstiţiile sale, manierisme şi multe fleacuri. Ambele se aseamănă Estul şi Vestul şi Nordul şi Sudul.
7:32	Aşă că noi, aşa cum am menţionat împreună ne gândim la aceste probleme împreună. Ne gândim şi mergem dincolo de asta. Pentru că intelectul are o anumită valoare, are capacitatea de a discerne, evalua, distinge, calcula, crea, aminti. Acesta este intelectul. Şi dacă intelectul ne domină viaţa atunci el crează dezechilibru. Şi dacă ne domină emoţiile se întâmplă la fel. Şi trebuie să fim foarte clari de la început în aceste discuţii şi la sfârşitul lor că pe noi nu ne interesează o sectă anume, religie, formă de meditaţie, etc. Pe noi ne interesează să cercetăm aceste lucruri şi să găsim împreună adevărul în acestea. Adevărul nu este al meu sau al tău. Nu există o cale spre el. Când există o cale, acela nu este adevărul. Sper să nu vă supăraţi că repetăm că vorbim ca doi prieteni care sunt profund îngrijoraţi nu doar de ceea ce se întâmplă în lume ci şi de ceea ce se întâmplă în interior. Exteriorul este reflecţia interiorului. Există o relaţie constantă între cele două. Există o singură mişcare. Şi această mişcare a creat atâta confuzie în lume, atâta mizerie, anxietate, incertitudine, totală nesiguranţă. Şi acum suntem împreună eu şi tu, şi cercetăm natura religiei.
10:33	Nu cunoaştem rădăcina cuvântului "religie". După ce am căutat în diferite dicţionare, cred că înseamnă să ne concentrăm energia pentru a afla adevărul. Cred că asta înseamnă, dupa ce am studiat diferite dicţionare Franţuzeşti, Englezeşti, Italiene. Implică de asemenea hărnicie şi neglijenţă. O minte trebuie să fie harnică să afle ce este adevărul. Şi dacă există neglijenţă este o confuzie şi o pierdere de energie. Nu este doar o afirmaţie, aşa este. Când mintea se risipeşte în toate trivialităţile: în bârfă, în a fi rănită sau a răni pe alţii, în violenţă, când este prinsă în propriile activităţi toate acestea sunt neglijenţă. În timp ce o minte religioasă cere sârguinţă, precizie, claritate, să fie obiectivă şi interiorizată, încât să nu existe iluzie, înşelătorie ci integritate totală. Această minte se poate numi religioasă. Dar religia aşa cum există nu este religie. Toată propaganda, imaginile din Vest şi din Est, ritualurile, aspectul şi toate afacerile, nu au nimic de-a face cu religia. Poate nu sunteţi de acord cu asta. Dacă sunteţi un creştin devotat, sau un Catolic practicant probabil nici nu veţi asculta ce spun. Şi când vorbitorul merge în India spune acelaşi lucru: că religia lor, superstiţiile, imaginile şi toate ritualurile fără sens nu au nici o legătura cu adevărul. Şi multi dintre ei au spus: "Ar trebui să arzi de viu" "sau sa fii dus într-un lagăr de concentrare". Şi poate dacă aţi trăi în Evul Mediu aţi fi: torturaţi, numiţi eretici, arşi pe rug în numele lui Dumnezu, al păcii ş.a.m.d. În India ei sunt un pic mai altfel. Ei spun că sunteţi parte, dar că nu vi se potriveşte vouă, nouă şi totuşi mergeţi acolo.
15:02	Asa că noi spunem aşa: o minte religioasă nu aparţine unei societăţi, naţionalităţi, nu crede în ceva anume, o asemenea minte s-a îndoit aşa că se întreabă, nu acceptă, nu ascultă, de decretele unei religii, organizaţii, secte, guru. Poate observa fără observator (despre care am vorbit ieri şi în celelalte conferinţe). Iar minţile noastre au fost atât de condiţionate, captivate, subjugate, de toţi aceşti preoţi din lume -asta este treaba lor. A început cu Egiptenii, acum patru mii cinci sute de ani, preoţii erau cei care conduceau, cei care ştiau ei erau interpreţii zeităţilor şi omului ei erau intermediarii- experţii în retail! Şi asta a continuat până acum în India, Asia şi în Vest. Şi după două mii de ani sau cinci sute de ani, minţile noastre au fost condiţionate în aşa fel încât noi ca fiinţe umane nu mai putem să găsim adevărul noi înşine, ci trebuie să ne conducă cineva, să ne îndrume paşii pentru că minţile noastre nu mai pot face asta. Asta se întâmplă de trei mii, cinci sute de ani.
18:21	Şi dacă cineva pune de-o parte toate astea: că nu există un salvator, guru, secta, grup care să vă conducă... oare este posibil să avem aşa o minte? Vorbim împreună ca de la o fiinţă umană la alta. Şi am spus ieri şi repetăm dacă nu vă deranjează, că suntem restul umanităţii: fiecare dintre noi trece prin anxietăţi, probleme, regrete, frici, lipsa de siguranţă şi asta se întâmplă cu fiecare om. Poate cineva trăieşte într-o societate abundentă dar în interior, psihologic vorbind este la fel de nesigur, deprimat, dezintegrat, anxios atât în Vest cât şi în Est. Este exact la fel sau similar. Suntem deci umanitatea.
20:28	Şi când vorbim despre religie ne preocupăm cu o minte religioasă nu cu o anumită minte religioasă. Daca este una anume nu este o minte religioasă. Sper că înţelegeţi asta. Am spus că religia implică o minte care nu este neglijentă care să ignore învăţarea. Nu învaţă doar din cărţi ci din însăşi mişcarea sa, din mişcarea gândului, ce face, consecinţele sale, învaţă despre ataşamente, consecinţele sale, învaţă. Nu învaţă despre ceva anume ci despre calitatea minţii care învaţă nu doar să acumuleze cunoştiinţe ci să se mişte fără o anumită direcţie -calitatea învăţării. Sper că înţelegeţi asta. Şi acea învăţare aduce cu sine disciplina. Disciplina înseamnă a învăţa, nu a urma, a imita, a se conforma, a compara, ci a învăţa despre comparaţie, despre imitaţie, conformitate. O asemenea minte este harnică, învaţă despre aşa zisele religii ale lumii. Daca înţelegeţi religia din care faceţi parte înţelegeţi religiile lumii nu trebuie să citiţi cărţi despre alte religii sau să faceţi studii de religie comparată. Dacă ştiţi cum funcţionează mintea umană aţi înţeles întreaga structură a religiei cu ritualurile şi nonsensul lor.
23:50	Şi de ce oare omul vorbeşte mereu de religie? De la vechii Egipteni şi chiar inainte de ei, religia a avut un rol extrem de important în viaţă - de ce? Noi cautăm: fericire, pace, un final care să nu fie distructiv, ci sigur, în pace, şi pentru că dorim ce nu regăsim în viaţă, în viaţa de zi cu zi proiectăm. Gândul proiectează ceva de durată, ceva etern, care nu poate fi corupt, ceva dincolo de imaginaţie, gând. Cineva proiectează ceva opus propriei condiţii şi apoi venerează acel lucru. Asta se întâmplă dacă aţi observat nu doar acum ci în întreaga istorie. Omul vrea să scape de sine pentru că trăieşte într-o constantă anxietate, luptă, durere. Şi vrea să găsească ceva dincolo de asta. Aşa că trăieşte într-o lume de credinţe. Aceasta este realitatea dar acelea nu. Putem oare să ne eliberăm de non-realitate sa trăim cu realitatea şi să o transformăm? Înţelegeţi ce spun? Să gândim împreună, avem multe de vorbit astăzi.
26:57	Asta înseamnă că mintea nu poate scăpa. În fond toate, ritualurile care au loc în numele religiei nu au nici o legătură cu viaţa voastră de zi cu zi şi prin urmare sunt o evadare din tortura zilnică. Poate nu este tortură, poate este conflict, poate durere, anxietate. Iar mintea care scapă de ceea ce se întâmplă de fapt nu este o minte religioasă. Aceasta nu este o afirmaţie dogmatică. Este logică, sănătoasă, raţională. Şi dacă nu există o religie anume în care să credem ne închinăm unei anumite forme, sau urmăm pe cineva care are o interpretare mai interesantă şi aderăm la asta. Asa că mintea nu este liberă pentru a se observa pe sine. Şi toate evadările, angajamentele sunt de fapt o neglijenţă. Acesta nu este crez dogmatic. Aşa că să nu îl daţi de-o parte. Noi cercetăm procesul extrem de complex al vieţii. Şi dacă nu vrem să înţelegem asta, dacă nu ne eliberăm de regrete, durere, anxietate, depresie, nevroză, să aflăm ce este adevărul, totul este o iluzie, fără sens. Prima dată trebuie să curăţăm "puntea". Să aşezăm fundaţia în viaţa noastră, curentă, astfel încât să nu existe nici o urmă de conflict -despre care am vorbit ieri.
30:10	Noi spunem, cercetăm împreună şi ne uităm dacă mintea poate face asta. Nu prin voinţă pentru că iaraşi este în zadar. Nu prin compulsie, sau recompensă şi pedeapsă. Am încercat toate astea. Şi suntem încă în acelaşi loc! Trebuie să fim serioşi -şi viaţa cere asta de la noi- circumstanţele cer să fim serioşi. Deşi lumea se distruge pe sine prin naţionalism, separare ş.a.md., -şi noi vedem asta- noi abia discutăm, ne plângem că viaţa nu valorează prea mult, dar dacă vrem cu adevărat să aflăm dacă mintea umană sau condiţia umană se poate schimba, radical, atunci o asemenea minte trebuie neparat să se întrebe şi nu doar în anumite părţi ale vieţii ci cu privire la întreaga ei structură, întregul tipar al vieţii.
32:04	Şi am mai menţionat că unul din factori este moartea. Am alungat religia din viaţa noastră. Şi am alungat moartea din viaţa noastră. Am amânat-o. De ce facem asta? De ce noi, mintea umană alungăm dorinţa de a şti adevărul? Nu să trăim în iluzii dar de ce - religios- vorbesc- am alungat dorinţa de a trăi o viaţă activă? De ce? Înţelegeţi întrebarea? Pentru că cei mai mulţi dintre noi vor să le fie mai uşor. Suntem probabil foarte leneşi. Noi nu cerem foarte mult de la noi. Suntem mereu satisfăcuţi cu lucrurile mici oferite de viaţă, nu răspundem unei provocări mai mari. Şi am alungat şi moartea din viaţa noastră - de ce? Moartea nu este parte din viaţă? Indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni, bolnavi sau senili- vrem mai degrabă să aflăm de ce devin oamenii senili. Nu ştiu dacă vă interesează asta. Vorbesc serios. De ce ajung oamenii să fie senili? Înţelegeţi întrebarea? Pe masură ce îmbătrâneşte, omul devine senil. Uităm, repetăm, ne comportăm copilăreşte sau ne alăturam unei religii recunoscute- ceea ce înseamnă tot senilitate. Vă rog să nu râdeţi. Nu este de râs. Asta se întâmplă în lume. Şi este tragic că este aşa.
35:53	Şi dacă mama, soţul, fiul, fiica, încep deja să fie senili nu veţi mai râde, ci veţi plânge. Şi ne mai întrebăm, de ce devine senilă fiinţa umană? Uitaţi-vă domnule. Ce este senilitatea? Celulele creierului ies din funcţiune. Acesta este un fapt. Prin efort şi luptă constantă această dorinţă eternă de a deveni ceva, stresul interior, tensiunea interioară, care afectează inevitabil creierul. Logic că trebuie. Şi senilitatea vine inevitabil acolo unde există separare, o prăpastie în afaceri, familie, religie şi distracţie. Înţelegeţi? Această separare este schizofrenică. Mă întreb dacă înţelegeţi toate astea.
38:01	Şi această luptă constantă de a fi sau a deveni şi apoi a nu deveni, care este la fel cu a deveni trebuie inevitabil să scoată din funcţiune celulele creierului mai repede decât se pot reface- înţelegeţi? Creierul are capacitatea de a se reînoi. Am vorbit ieri am avut o intuiţie-vă amintiţi? Poate unii dintre voi eraţi aici. Şi anume o intuiţie cu privire la religie. Ce este religia? Nu ritualurile şi tot circul existent dar de ce fiinţele umane au căutat mult timp, de ce fiinţele umane au căutat un fel de unificare, să aibe o intuiţie despre asta- nu prin logică, sau raţiune, sau cunoaştere, sau acumularea unui argument şi opinii care se contrazic, ci să găsească adevărul adică a avea o intuiţie despre dorinţa omului care vrea ceva mai mult. Urmăriţi toate astea? Acea intuiţie, am spus, produce o mutaţie în celulele creierului. Am discutat asta cu câţiva oameni de ştiinţă, unii au fost de acord, poate veţi fi şi voi.
40:32	Poate deci să se păstreze mintea tânară şi să nu ajungă senilă? Înţelegeţi întrebarea? În fond inocenţa înseamnă să nu răneşti şi să nu fi rănit. Sensul cuvântului este: să nu răneşti şi să nu fi rănit. O minte care nu a fost niciodată rănită. Mă urmăriţi? O asemenea minte nu poate fi senilă. Înţelegeţi? Şi asta necesită o mare dorinţă de a învăţa despre sine.
41:52	Şi spuneam înainte de senilitate: de ce am alungat moartea din viaţă? Adică de ce sunt minţile noastre prinse în capcana timpului? Aceasta nu este o muncă intelectuală. Cercetăm viaţa noastră complexă. Timp înseamnă zi de zi, ieri, azi, mâine, 24 de ore. Dar există şi timpul interior. Timpul psihologic. Urmăriţi asta? Ne întrebăm de ce mintea umană este prinsa în timpul psihologic. Urmăriţi toate acestea? Discutăm împreună nu doar eu. Ne întrebăm de ce se împiedică mintea de amintirile trecute, regrete, ataşamente- iar ataşamentele aparţin mereu trecutului- nu ne ocupăm de asta acum. De ieri, acum o mie de ieri, azi, se modifică şi viitorul care este mişcarea timpului. Această mişcare este timpul psihologic. Ne întrebăm de ce este prinsă mintea în asta? În timp. Noi ştim că speranţa joacă un rol important în viaţa noastră. "Sper să devin", "Sper să ne întâlnim mâine"-psihologic. Ne vom întâlni mâine dar eu am proiectat deja dorinţa mea de a te întâlni şi mi-am creat o speranţă. Înţelegeţi?
45:05	Ne întrebăm de ce trăieşte mintea în timp? A evoluat în timp. Pentru a avea mintea de acum ea a evoluat milenii, mii de ani. Şi asta este evident normal, sănătos. Dar ne întrebăm de ce în interior, psihologic timpul a devenit atât de important? Înţelegeţi întrebarea? Întrebaţi-vă şi voi vă rog. Oare pentru că evităm mereu ceea "ce este" pentru a deveni altceva? Înţelegeţi ce spun? Ne mişcăm de aici acolo. Psihologic sunt asta dar ar trebui să fiu altceva. Sunt nefericit-psihologic- dar ar trebui să fiu fericit. "Trebuie să" sau "va fi" sau "ar trebui" sunt mişcări ale timpului. Mă întreb dacă mă urmăriţi. Vă rog, este viaţa voastră. Deci mintea este prinsă de timp pentru că se îndepărtează mereu de ceea "ce este". "Se va schimba cu timpul", "Va fi bine mai dă-mi puţin timp" ca şi cum am dezvolta un muşchi. Muşchiul poate nu va fi suficient de puternic dar dacă facem ceva care să îl întărească va deveni puternic. Cu aceeaşi mentalitate spunem "Sunt asta, voi fi asta, am nevoie de timp". Dar ceea "ce este" se va schimba în timp? Înţelegeţi întrebarea? Sunt anxios, foarte anxios. Se poate schimba anxietatea în timp? Înţelegeţi întrebarea? Adică voi deveni, sau voi fi într-o stare fără anxietate? Să vedem ce am făcut. Sunt anxios, am proiectat o stare în care nu sunt aşa şi ca să fiu aşa am nevoie de timp. Dar nu mă întreb dacă anxietatea pe care o am poate fi schimbată imediat. Înţelegeţi întrebarea? Şi să nu mă leg de timp. Urmăriţi toate astea? Să vedem ce se întâmplă. Sunt anxios. Sper să nu mai fiu aşa. Există un interval de timp, un răgaz. În acel interval de timp au loc toate activităţile, presiunile, neglijenţele. Înţelegeţi? Aşa că nu rezolv niciodată anxietatea. Mă întreb dacă urmăriţi toate astea.
49:59	Sper să ajung la o stare în care să nu mai fie anxietate, aşa că mă lupt şi iar mă lupt. Ca şi cum un om fiind violent inventează non-violenţa în intervalul de timp când este violent aşa că nu atinge starea de non-violenţă. Mă întreb dacă înţelegeţi asta.
50:32	Aşa ca întrebarea este: pot să transform imediat starea prezentă? Adică să nu lăsăm timpul să intervină. Mă urmăriţi? Ascultaţi şi veţi afla că de fapt este simplu. Dacă aplicăm asta minţii putem rezolva orice s-a mai făcut-am ajuns pe lună, am construit submarine incredibile, am făcut lucruri extraordinare. Psihologic suntem atât de şovăitori, de incapabili sau am devenit aşa. Şi dacă nu îngădui timpul sau nu gândesc în termen de timp atunci faptul nu există . Mă întreb dacă vedeţi asta. Pentru că permitem timpului să aibă importanţă. Dacă nu există timpul, lucrurile se rezolvă. Presupun că mor acum, nu este nici o problemă. Înţelegeţi ce spun? Când ţin cont de timp mă tem de moarte. Mă întreb dacă înţelegeţi toate astea. Dar pot să trăiesc în absenţa timpului- şi asta este extraordinar dacă cercetăm asta psihologic. Timpul înseamnă acumulare. Timpul înseamnă aducere aminte. Timpul înseamnă să acumulăm ce ştim despre noi tot ce implică timp. Dar când nu există deloc timp, psihologic, nu există nimic. Înţelegeţi? Aţi priceput sensul? Înţelegeţi ceva? Haideţi.
53:05	Noi spunem, de fapt gândim împreună: pentru că am permis ca timpul să fie un factor care intervine între viaţă şi moarte apare frica. Aşa înţelegem modul de a trăi şi deci de a muri care poate fi găsit în a trăi. Înţelegeţi? De acord? Nu. Adică, moartea este sfârşitul, aşa este? Sfârşitul. Finalul a ceea ce am, soţia, copiii, casa, contul din bancă -în special acesta. Sfârşitul a ceva. Sfârşitul este indiscutabil. Nu-i spun morţii "Stai un pic". Aşa că unde este sfârşit este un început. Mă urmăriţi? O să reuşiţi.
55:03	Presupun că eu vorbitorul când m-am eliberat de ataşamente nu doar faţă de persoane, idei, ci de întreg lanţul de ataşamente cu toate consecinţele acestuia când acesta se termină sunt într-o altă stare de spirit. Nu-i aşa? M-am ataşat de mobila mea şi asta a fost o povară care dacă se termină apare libertatea. Deci sfârşitul este mai important decât începutul. Pot eu oare să închei asta? Anxietăţile, fricile mele? Nu contul din bancă pentru că este prea riscant. Vorbesc serios. Nu contul din bancă. Nu vorbesc despre asta. Ci despre finalul psihologic. Să termin cu incertitudinea. Când sunt confuz să termin nu să spun "trebuie să ştiu de ce sunt confuz, din ce cauză ci să mă eliberez de confuzie"- asta cere timp. Este neglijenţă. Mă întreb dacă mă urmăriţi. În timp ce a fi harnic înseamnă să conştientizez mişcarea timpului şi să termin imediat cu anxietatea. Deci nu există o acumulare psihologică ca şi cunoaştere.
57:37	Moartea este sfârşitul. Finalul a tot. Ştiu ce veţi spune apoi: "Dar reîncarnarea?" Ştiu toate astea. O să vorbim dacă avem timp. Nu evit subiectul. Dacă nu ştiu o să spun asta. Nu sunt ipocrit. Moartea este un final şi eu trăiesc. Trăim, acţionăm, facem afaceri, etc. Putem să punem punct la totul psihologic? Înţelegeţi ce spun? Puteţi renunţa imediat la ataşamente? Furia, violenţa, lăcomia, să facem asta sau aia, să încetăm cât încă trăim. Deci a trăi este a muri. Înţelegeţi? Nu a trăi şi apoi a muri. Mă întreb dacă mă urmăriţi. A trăi înseamnă a muri altfel nu suntem vii. Şi mulţi dintre noi se tem de moarte pentru că nu am apucat să trăim cu adevărat, nu am trăit deloc. Am trăit în conflict, în luptă, durere, anxietate, etc. Şi numim asta viaţă. Viaţa nu este asta. Dacă punem punct atunci trăim. Atunci trăiţi şi muriţi. Ele există împreună ca o floare care are parfum, parfumul nu este separat de floare este acolo.
1:00:28	Şi asta înseamnă sfârşitul senilităţii dacă vreţi să discutăm despre asta şi mintea nu îmbătrâneşte niciodată. O maşinărie cu combustie internă ca de exemplu o maşină se mişcă datorită fricţiunilor. Dar când nu există fricţiuni mintea menţine.... Dar nu este mintea voastră este mintea umană. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Pentru că voi, mintea voastră s-a format în milioane de ani este mintea unui Indian, Chinez, Rus, a altor fiinţe umane, pentru că şi ele trec prin aceleaşi dureri, anxietăţi, regrete, plăceri, bucurii şi iubiri ocazionale. Deci creierul vostru, mintea voastră este mintea umanităţii. Dacă puteţi înţelege acest fapt atunci vom trăi fără separare care cauzează atâta dezordine în lume.
1:02:24	Cu prvire la reîncarnare, ce anume se reîncarnează? Adică, trăiesc, voi muri şi sper că în următoarea viaţă o să pot trăi într-o casă mare. Nu, vă rog. Sau o viaţă mai bună, mai mulţi bani, una ori alta. Ce anume continuă? Înţelegeţi întrebarea? Trebuie să vă gândiţi serios la asta. Am trăit 50, 30 sau 100 de ani. Am acumulat multe informaţii, cunoaştere. M-am luptat, am încercat să fiu virtuos. Am încercat să fiu toate astea. Şi am devenit o entitate. Acel "eu" care s-a acumulat, s-a luptat, a dobândit, a experimentat, a trecut prin regrete, depresie, sărăcie, chiar anumite lipsuri. Şi apoi mor. Şi imi spun: "De ce să nu continui ca să îmi fie mai bine în viaţa viitoare?" Prin fapte bune, prin...etc, voi deveni mai bun. Acesta este centrul pe care l-am acumulat, care are amintiri, a suferit ce este acest centru? Înţelegeţi? Dacă acest centru are o continuitate, atunci există reîncarnare. Se va reîncarna în viaţa vitoare, sufletul-creştin, indienii au un alt cuvânt, şi tot aşa. Dar esenţa este acest centru, nu-i aşa? Îi puteţi spune cum vreţi voi dar asta este. Ce este acest centru? Este el permanent? Dacă este permanent, poate continua să se modifice, să se schimbe, dar miezul lui va dăinui. Mă întreb dacă urmăriţi asta. Este foarte simplu.
1:05:20	Trebuie să aflăm deci ce este acest centru. Dacă spunem că este centrul lui Dumnezeu, atunci acest centru crează aceste daune. Se pare că Dumnezeu este răutăcios. Mă întreb dacă v-aţi confruntat cu asta. Sau acest centru este menţinut de gând. Înţelegeţi? Numele, forma, familia, fostele mele familii, mama, tata, ş.a.m.d., genetica, ereditatea, toată durerea şi regretele acumulate de generaţii formează acest centru, menţinut de gând. Spun că sunt Hindus. Voi că sunteţi Catolici, pentru că aţi fost obişnuiţi din copilărie să acceptaţi Catolicismul. Mă nasc în India şi dacă sunt suficient de prost spun:"Da, sunt Hindus." Acel centru este deci rezultatul unor continue modificări de mişcare ale gândului. Ştiu că cei care cred în reîncarnare vor avea de obiectat pentru că le place să creadă că există un viitor. Poate fi iluzoriu, fără sens, dar îi face să se simtă mai bine. Şi toţi vrem confort într-un fel sau altul. Iar moartea înseamnă şi sfârşitul acestuia. Şi când există un final, mintea este total diferită. Mă întreb dacă vedeţi asta. Nu mai acumulează. Nu mai experimentează. Mintea nu este moartă, statică, ci atât de vie încât nu mai este nimic de acumulat-înţelegeţi?
1:08:22	Şi mai este o problemă-nu chiar: ce este meditaţia? Vă rog să staţi cum trebuie! Văd că se întâmplă! Oamenii, fiinţele umane au căutat mereu pentru că mintea lor trăncăneşte veşnic, se mişcă continuu de la un lucru la altul, mânată de dorinţa, de recompensă şi evitarea durerii, încercând mereu să găsească o anume linişte, pace măcar zece minute de linişte. Omul a căutat deci asta. Mergeţi la biserică, staţi liniştiţi acolo. Sau într-o minunată catedrală când nu este nimeni şi staţi liniştiţi acolo. Este ciudat că în toate aceste biserici nu există nici un moment de linişte decât dacă sunt goale. Înţelegeţi ce spun? Preotul face ceva, voi la fel, toată lumea scandează, răspunde, este tămâie, asta, aia, niciodată linişte, în afară de momentele în care nu există oameni acolo. La fel este şi în temple, şi în moschei. Este oare pentru că autoritatea din biserici temple, etc. nu doreşte linişte pentru că începeţi să vă puneţi întrebări? Înţelegeţi? Pentru că dacă sunteţi liniştiţi aţi putea să vă întrebaţi. Şi aţi putea începe să aveţi dubii. Dar dacă sunteţi ocupaţi mereu nu aveţi timp să priviţi în jur, să vă întrebaţi, să aveţi dubii, să întrebaţi. S-ar putea să fie cea mai mare farsă a minţii umane.
1:11:48	Ne întrebăm deci, ce este meditaţia. Şi de ce ar trebui cineva să facă asta? Este natural? Natural-înţelegeţi? Ca respiratul, văzul, auzul. Este natural? Şi de ce am făcut să nu fie natural? Stăm în posturi, urmăm sisteme. Meditaţia budistă, tibetană, creştină sau meditaţiile tantra. Poate nu le ştiţi. Unii poate că da. Iar meditaţia este stabilită de un guru preferat. Ne întrebăm dacă nu sunt toate acestea anormale. Mă urmăriţi? De ce ar trebui să stau într-o anumită poziţie când meditez? De ce ar trebuie să practic continuu să ajung ..unde? Înţelegeţi întrebarea? Să urmăm un sistem: 20 minute dimineaţa, la pranz, şi apoi seara să ne liniştim mintea. Dacă îmi liniştesc puţin mintea, mă relaxez şi fac alte prostii toată ziua. Aceste lucruri sunt reale.
1:13:41	Există oare o cale de a medita care diferă de toate lucrurile de mai sus? Înţelegeţi întrebarea? Până acum am spus că mediaţia înseamnă să ne liniştim întâi mintea, pentru ca ea să poată observa. Să avem o minte centrată total, concentrată total. În care să nu existe decât un gând. O poză, o imagine, un centru la care să ne uităm. Nu ştiu dacă aţi trecut prin toate astea. Eu m-am jucat cu ele, o jumătate de oră cu fiecare din aceste meditaţii, zece minute, cinci minute şi degeaba.
1:15:07	Aşa că trebuie să vă întrebaţi cine controlează şi cine este controlat? Aţi obosit? Dacă observaţi întreaga noastră viaţă este aşa- a controla şi a nu controla. Trebuie să îmi controlez emoţiile, gândirea. Pot să îmi controlez gândirea doar printr-o practică constantă. Şi ca să practic trebuie să am un sistem. Sistemul implică un proces mecanic, care să facă mai mult mintea mecanică - este deja mecanică dar noi vrem mai mult- aşă că ea devine din ce în ce mai plictisitoare. O să discutăm despre asta. De ce? Folosiţi meditaţia transcedentală sau oricare alta, de ce faceţi asta? Pentru că vreţi să aveţi o experienţă, fie prin intermediul drogurilor -desi ştiţi că vă fac rău- şi astfel renunţaţi dar practicând altceva experimentaţi altceva.
1:16:53	Nu ştiu dacă v-aţi pus problema experienţei: de ce doresc fiinţele umane să experimenteze. Dacă mintea este adormită o experienţă este o provocare. Sau mintea este trează şi nu are nevoie de asta. Nu ştiu dacă mă urmăriţi. Trebuie deci să aflăm dacă mintea este adormită, sau plictisită de experienţele pe care le aveţi: sex, droguri şi toate celelalte iar voi vreţi ceva dincolo de asta. Pentru că tânjiţi după experienţe: mai încântătoare, extravagante, de împărtăşit, etc. De ce vrea mintea să experimenteze? Întrebaţi-vă vă rog. Există doar un lucru: o minte care este foarte clară este liberă de toate complicaţiile, ataşamentele, etc. o asemenea minte este propria sa lumină. Prin urmare nu vrea să experimenteze nu este nimic de experimentat. Nu puteţi experimenta iluminarea. Simpla idee de experienţă, este atât de absurdă "Am atins iluminarea"-nu este corect. Nu puteţi experimenta adevărul pentru că trebuie să existe cineva care să experimenteze experienţa. Dacă nu există cel care trăieşte experienţa, experienţa nu există. Mă întreb dacă realizaţi toate astea. Dar noi suntem ataşaţi de cel care trăieşte experienţa şi prin urmare vrem din ce în ce mai mult.
1:19:49	Iar meditaţia aşa cum este ea acceptată acum, înseamnă practicarea unui sistem, respiraţia corectă, a sta în poziţia corectă, poziţia lotus sau oricare alta, dorind sau tânjind la experienţe majore sau extreme. Asta facem. Şi de aceea este o luptă continuă, fără de sfârşit. Asta nu opreşte lupta avem doar speranţa că o va face. Înţelegeţi? Uitaţi ce am făcut. Eu mă lupt, lupt, lupt să opresc lupta şi asta este cândva în viitor. Priviţi ce truc joc cu mine însumi. Sunt prins în timp. Nu spun:"De ce să mă lupt?" Iluminarea înseamnă să pun capăt luptei. Să nu mai existe nici umbră de conflict. Dar noi nu vrem să facem aceste eforturi. Suntem prinşi în timp. A ne elibera de timp înseamnă să fim liberi, pur şi simplu să observăm şi atunci mintea devine extraordinar de liniştită. Nu trebuie să reduceţi mintea la tăcere -înţelegeţi? Dacă puneţi capăt conflictelor mintea devine liniştită. Şi când mintea este complet liniştită fără nici o mişcare a gândului atunci poate veţi vedea ceva, poate există ceva sacru dincolo de aceste cuvinte. Şi asta a căutat omul mereu, ceva care nu poate fi măsurat, este dincolo de gând, este incoruptibil, fără nume, etern. Şi asta se întâmplă doar când mintea este total liberă şi complet liniştită.
1:23:15	Trebuie să începem de aproape -înţelegeţi. De foarte aproape. Şi când începem de aproape nu există departe -înţelegeţi? Când începeţi de aproape nu există distanţă şi prin urmare nici timp. Şi doar atunci poate exista ceva sfânt. Da.
1:24:03	Sper că v-aţi simţit bine.
0:00