Krishnamurti Subtitles home


BR81CPJ2 - Trăind cu moartea
Dialogul 2
Brockwood Park, Anglia
Iunie 1981



0:08 P: Una din întrebări Krishnaji care cred că se află adânc în mintea oamenilor este cu privire la naştere şi dispariţie. Viaţa şi moartea. În jurul acestora două, miracolul naşterii şi teama faţă de moarte se învârte întreaga viaţă a omului... toate temerile, cererile, dorinţele, fricile, anxietăţile se află între aceşti doi poli.
1:03 K:Viaţă şi moarte.

P:Viaţă şi moarte. Într-un fel le înţelegem dar cred că doar minţile superficiale fac asta şi până când nu vom înţelege cu adevărat problema existenţei în întregime -care se afla între cele două- sfârşitul a tot: frica, anxietatea, întunericul şi umbrele care înconjoară acest cuvânt.
1:47 K: De ce foloseşti cuvântul "problemă"? De ce faci o problemă din intervalul dintre naştere şi moarte? De ce o numeşti aşa?
2:06 P: Naşterea şi moartea sunt fapte concrete dar mintea nu se poate desprinde de ele. Mintea se ataşează de una şi o respinge pe alta.
2:21 K: Dar eu întrebam doar...

P:De aici apare problema.
2:25 K: Dar de ce foloseşti cuvântul "problemă"?
2:29 P: Din cauza neclarităţii care însoţeşte un cuvânt adică bucuria şi splendoarea a ceea ce numim viaţă şi dorinţa de a ne agăţa de ea cu orice preţ şi a evita ceea ce înseamnă sfârşit.
2:49 K: Înţeleg asta.

P:Asta este o problemă. De aici apare regretul, apare frica, de aici...
2:58 K:.....toată mizeria.

P:......toate cererile.
3:02 K:Şi care este întrebarea?
3:04 P: Cum facem să explorăm, să ne eliberăm de aceste neclarităţi care însoţesc cuvântul? Cum ar putea mintea noastră să privescă mai simplu moartea şi să o observe aşa cum este? Dar noi nu putem face deloc asta.
3:26 K: Te referi aici la moarte, sau la perioada dintre viaţă şi moarte? Te referi aici la viaţa în sine cu toată complexitatea sa, mizeria, confuzia, nesiguranţa, etc. şi apoi la sfârşit? Te preocupă -şi folosesc acest cuvânt- să afli ce înseamnă moartea şi îndelungata perioadă de luptă, conflict, mizerie - de care ne agăţăm pentru a o evita pe cealalată- sau te referi la întreaga mişcare a ei?
4:22 P:Vezi există această mişcare a existenţei în care se află viaţa şi moartea. Dar dacă extinzi scopul nu cred că poţi ajunge... la angoasa şi regretul faţă de sfârşit.
4:59 K:Am înţeles.
5:00 P: Şi vreau să vorbim despre regretul faţă de sfârşit pentru că...
5:06 K: Asta este tot, sau te interesează -stai un pic- regretul faţă de sfârşit, acel regret sau te interesează întregul proces al vieţii, morţii, care include regretul, frica şi restul?
5:31 P: Cred că este corect ce spui este întreaga mişcare dintre viaţă şi moarte adică existenţa. Tu vorbeşti despre sfârşitul regretului.
5:48 K:Da.
5:50 P: Despre sfârşitul regretului. Vorbesc despre acea frică şi angoasă care este regretul faţă de sfârşit.
5:58 K: Ah, da, da, da.
6:00 P: Vezi tu, cele două sunt diferte.
6:02 K:Da, înţeleg. Regretul faţă de sfârşit.
6:05 P: Există un regret, o asemenea angoasă a ceva ce este şi încetează să mai existe ceva atât de minunat, frumos, umple viaţa si cunoaşterea persoanei care se află în spate şi care trebuie să se sfârşească.
6:23 K: Dar ce este sfârşitul? Ce înţelegi prin "sfârşit"? Ce este sfârşitul?
6:35 P: Sfârşitul este când: "ceea ce există" nu mai este perceput de simţurile noastre. Ceea ce există, susţine, încetează să mai fie, pentru totdeauna. Pentru "totdeauna".
6:54 K:Ce este asta? Nu prea înţeleg.
6:56 P: Ceva există şi natura sa de a fi, sfârşitul său dispariţia sa este pentru totdeauna! Cuvântul "eternitate"...
7:14 K: De ce foloseşti acest cuvânt "eternitate"?
7:16 P: Pentru că aici există ceva absolut.
7:19 K:Sfârşitul.

P:Sfârşitul. Nu mai există mâine.
7:24 K: Stai un pic. Sfârşitul a ce?
7:29 P: Sfârşitul a ceea ce susţine viaţa. Regretul este faţă de acest sfârşit.
7:36 K: Sfârşitul regretului şi sfârşitul... ce?- nu este eternitate?
7:44 P: Regretul că ceva atat de măreţ se sfârşeşte.
7:50 K: Stai un pic-este oare atât de măreţ?
7:53 P: Să îţi spun altfel.
7:56 K:Da.
7:58 P:Tu eşti. Tu eşti, iar faptul că s-ar putea să nu mai fii crează angoasă.
8:06 K: Da. Tu eşti.
8:08 P: Nu a fi în general...Tu exişti!
8:14 K:Stai un pic, ce înseamnă "exişti"?
8:16 P: Tu Krishnamuri, exişti.

K: Ah, bine.
8:19 P: Şi acel cuvânt este o mărturisire este angoasa că, Krishnamurti ar putea să înceteze să existe.
8:29 K:Înţeleg. Angoasa sfârşitului sau faptul că, K nu va mai exista? Înţelegi ce spun?
8:44 P:Dar cum faci disctincţia între ele?
8:52 K:Moartea este inevitabilă pentru această persoană. Corect?

P:Da.
8:59 K: La un moment dat totul se va sfârşi.

P:Da.
9:04 K:Pentru el nu contează.

P:Da.
9:09 K:Nu există frică, angoasă dar tu priveşti persoana şi spui "Of Doamne va muri."
9:21 P:Da.
9:21 K: Deci angoasa-dacă pot folosi cuvântul în sensul dorit de tine-este a ta.
9:29 P:Este angoasa mea.

K:Da. Şi de ce?
9:35 P: Nu este?
9:36 K:De ce ar trebui?

P:Este.
9:39 K: Nu, nu...

P: De ce întrebi "de ce"?
9:42 K:Mă interesează, vreau să ştiu de ce... Cineva moare... indiferent cine, un om frumos, urât, etc. fiinţa umană din acea persoană. Moare şi asta este inevitabil. Şi mă uit la acea persoană, am trăit cu ea, o iubesc şi persoana moare. Şi eu am o angoasă. Corect?

P:Da.
10:23 K:De ce? De ce mă aflu într-o stare groaznică -angoasă, lacrimi, singurătate- de ce regret? Nu discutăm despre asta intelectual.
10:49 P:Nu.

K::Nu. Este mai serios de atât. De ce fac asta? Am pierdut persoana. Mi-a fost dragă, prieten, etc şi se termină. Cred că este important să înţelegem sfârşitul. Sfârşitul. Pentru că apare ceva nou în acest sfârşit.
11:30 P: De asta spun că nu poţi întreba de ce.
11:35 K: Nu, este mai degrabă o interogare.
11:42 P:Dar nu este inevitabil? Cel care a fost esenţa existenţei mele, dispare.
11:54 K:Da, l-am iubit.

P:Da.
11:55 K: Mi-a fost partener-sexual, etc- şi m-am simţit bine.

P:Da.
12:06 K:Şi persoana dispare. Corect?

P:Şi ăsta nu este regret?
12:15 K:Este. Când fiul, fratele moare există un regret imens.
12:24 P:Da.
12:28 K:Lăcrimez şi sunt anxios iar mintea spune "Trebuie să găsesc alinare" şi inventez ideea că ne întâlnim în altă viaţă şi reîncepem să trăim împreună Şi eu mă întreb de ce are omul acest regret. Ştiu că este regretabil, devastator. Ca şi cum întreaga existenţă ar fi zdruncinată. Ca şi cum un copac puternic este doborât şi tăiat. Asta se întâmplă. Cred că regret pentru că nu am înţeles niciodată pe deplin ce este acest sfârşit. Am trăit 40, 50, 80 de ani. Şi în tot acest timp nu am înţeles ce înseamnă sfârşitul.
13:44 P:Înţeleg.
13:46 KSfârşitul cum se termină ceva ce mi-a fost drag. Adică, credinţa în sfârşitul total sfârşitul ataşamentului. Sfârşitul lui, nu... sfârşitul acestuia şi continuarea în alt mod.
14:29 P: Ce împiedică mintea să accepte...
14:35 K:...sfârşitul.
14:37 P:Sfârşitul. Este o întrebare care...
14:41 K:Este desigur, frica. De exemplu -dau un exemplu oarecare comun tuturor- sfârşitul total fără motiv sau direcţie, ataşamentul, cu toată complexitatea şi implicaţiile sale, să nu ne ataşăm de nimic, de experienţe, amintiri, cunoaştere. Asta se întâmplă când vine moartea! Sfârşitul cunoaşterii -de asta se ataşează oamenii- ideea că acea persoană va muri. Am trăit cu el, mi-a fost drag, am avut grijă de el, am trăit... -toate acestea- frumuseţea şi conflictul şi restul. Să pot pune capăt total acestor amintiri. Asta este moartea. Corect? Asta se va întâmpla când fiul, fratele, soţia, soţul moare.
16:40 P:Ai spus adesea " Când trăieşti intri în casa morţii".
16:51 K:Da,

P: Ai folosit fraza asta. Ce anume înseamnă?
16:56 K: Da, am făcut asta.

P: Ce anume înseamnă?
17:00 K: Înseamnă să inviţi moartea în timp ce trăieşti. Nu vorbim de suicid sau să iei o pastilă şi gata. Vorbesc despre sfârşit. Cred că este foarte important asta. Cuvântul însuşi are un sens profund: sfârşitul a ceva. Sfârşiul amintirilor -ca să dau un exemplu simplu. Sfârşitul unei experienţe de care m-am ataşat m-am agâţat, ceva care mi-a dat plăcere o stare de bine. Mă agăţ de acea amintire. Şi trăiesc cu acea amintire în timpul vieţii mele şi când muncesc merg la birou dar amintirea este atât de dragă, extraordinar de vie şi mă agăţ de asta. Şi astfel nu aflu niciodată de înseamnă a termina. Cred că există ceva aici, aşa simt există ceva aici cu privire la sfârşit cu privire la tot ce am acumulat psihologic.
18:53 P:Ataşamentul... putem renunţa la el.
19:01 K:Ăsta este finalul, moartea!
19:03 P:Asta nu este moartea.
19:07 K: Ce anume înţelegi prin moarte? Moartea organismului?
19:11 P:Moartea...
19:14 K: Sau ce imagine am construit despre tine?
19:18 P: Când spui asta aş zice imaginea pe care am construit-o despre tine. Dar e mai mult decât atât.
19:27 K: Adică? Sigur că există mai mult decat atât eu doar mă întreb.
19:34 P:Mult mai mult.
19:35 K:Am trăit împreună, te-am adorat, etc. iar imaginea ta este adânc întipărită în mine.
19:48 P:Da.
19:50 K:Şi -nu vorbesc despre... faptul că mori iar imaginea se conturează şi mai mult desigur.
20:06 P:Da.
20:10 K: Aşez flori, scriu versuri, etc. Dar asta este doar imaginea care trăieşte. Iar eu voresc despre sfârşitul acestei imagini.
20:31 P:Domnule...
20:32 K:Pentru că eu nu pot... mintea nu are acces la o altă dimensiune dacă există o umbră a unei amintiri. Pentru că "acela" este în afara timpului "acela" este etern. Iar ca mintea să intre în "acel" ceva trebuie să dispară orice element legat de timp. Cred că este logic şi raţional. Şi la ce reacţionăm noi?
21:26 P: Dar viaţa nu este..nu este trăită...

K:Sigur că nu...
21:30 P...în termeni logici şi raţionali...

K:Sigur că nu este. Nu este.
21:33 P: Adică logic şi raţional...
21:36 K: Sigur, nu este, dar este sfârşitul a tot ce ai acumulat psihologic, adică timpul. Iar pentru a înţelege ceea ce este veşnic, fără timp mintea trebuie să se elibereze de toate astea. Asta vreau să spun. Trebuie deci să existe un sfârşit.
22:08 P: Deci nu explorăm sfârşitul?
22:13 K:Ba da.
22:15 P:Şi cum anume facem asta?
22:18 K:Nu. Ce este sfârşitul? Sfârşitul continuităţii.
22:32 P: Asta este....
22:39 K: Continuitatea unui anumit gând, a unei direcţii, o anumită dorinţă. Acestea dau continuitate vietii. Naşterea şi moartea în acel interval conduc la continuitate, ca la un râu. Volumul de apă dă frumuseţea unui fluviu precum Gangele, Rinul, etc marile fluvii ale lumii, Amazonul, etc. Dar noi trăim la suprafaţa acestui mare fluviu al vieţii noastre. Şi am putea vedea frumuseţea lui. Doar dacă nu ne aflăm la suprafaţa sa. Iar sfârşitul său este continuitatea suprafeţei. Nu ştiu dacă înţelegi.
24:04 P: Sfârşitul său este continuitatea suprafeţei?
24:07 K:Nu.
24:09 P: Sfârşitul său este sfârşitul suprafeţei.
24:14 K:Sfârşitul suprafeţei.
24:26 P:Ce anume moare?
24:38 K: Ceea ce am acumulat în interior şi exterior. Am construit o afacere de succes care îmi aduce mulţi bani am gusturi bune, o casă frumoasă o soţie şi copii minunaţi, o gradină superbă. Şi toată viaţa am continuat să fac asta. Să termin cu asta.
25:25 P: Dar domnule...dacă nu vă supăraţi ...putem explora un pic? Îmi spuneţi că moartea corpului Krishnamurti conştiinţa sa se va sfârşi? Este important să aflu asta.
25:45 K: Ai spus două lucruri: conştiinţa lui K şi dispariţia corpului.

P: Dispariţia corpului.
25:55 K: Corpul va dispărea, evident. Folosit necorespunzător, prin accident, boală, etc-va dispărea. Ce este deci conştiinţa acelei persoane?
26:13 P: Această compasiune nesfârşită dacă pot spune aşa.
26:20 K:Da. Nu aş numi asta "conştiinţă".
26:33 P: Folosesc cuvântul "conştiinţă" pentru că este asociat cu corpul lui Krishnamurti.
26:41 K:Da, dar nu este...
26:42 P: Pentru că este asociat cu corpul lui Krishnamurti nu mă pot gândi la alt cuvânt. Pot spune "mintea lui Krishnamurti" pot spune "conştiinţa'.
26:52 K:Să rămânem la cuvântul "conştiinţă" şi să vedem despre ce este vorba. Conştiinţa fiinţei umane este conţinutul său.
27:07 P:Da.
27:09 K:Corect? Conţinutul este mişcarea de ansamblu a gândului. Limbajul, cariera, specializările, credinţele, dogmele, ritualurile, suferinţele, durerile, anxietăţile, singurătatea, sentimentul disperat de frică toate astea sunt mişcări ale gândului.
27:41 P:Da.
27:45 K: Dacă această mişcare încetează conştiinţa aşa cum o ştim nou, nu.
28:00 P: Dar gândul ca mişcare în conştiinţă-aşa cum o ştim- nu există în mintea lui Krishnamurti. Să spunem asta. Da, există o stare de a fi care se manifestă când sunt în contact cu el, sau când eu... Se manifestă. Deci, ori foloseşti...nu reduce asta doar la gând.
28:31 K: Nu, sunt atent cum mă exprim. Conştiinţa, aşa cum o cunoaştem noi este mişcarea gândului -urât, nobil, etc.

P:Da, da,da.
28:45 K: Este mişcarea gândului, a timpului.
28:49 P:Da, înţeleg asta.
28:52 K:Îţi este clar.

P:Da.
28:54 K: Conştiinţa umană aşa cum o ştim este asta.
28:59 P:Da.
29:02 K: Când, după ce se întreabă, gîndul ajunge la final -nu in lumea materială, ci psihologică- gândul se sfârşeşte dar conştiinţa aşa cum o cunoaştem noi, nu!
29:32 P: Poţi folosi orice alt cuvânt.
29:34 K: Îl aleg pe acesta.
29:36 P: Dar este o stare a fiinţei care se manifestă ca şi Krishnamurti.
29:43 K:Da, da.

P: Şi ce cuvânt să folosesc?
29:47 K:Ai perfectă dreptate nu îţi cer să schimbi cuvintele. Dar... Tu spui de exemplu, prin meditaţie -cea reală nu cea falsă care este popularizată azi meditaţia reală- ajungi la un punct absolut.
30:19 P:Da.
30:23 K: Şi văd şi simt asta. Pentru mine este o stare extraordinară. Contactul..prin tine, simt asta. Şi mă străduiesc să prind să am, orice cuvânt al tău.Corect? Dar este acolo. Nu "îl ai" -este acolo. Nu îl ai tu Pupuji-este acolo. Nu este al cuiva-este acolo!
31:11 P:Dar este acolo datorită ţie.
31:15 K:Ah!

P:Vezi domnule?
31:17 K: Este acolo dar nu datorită mie-este acolo!
31:21 P:Unde?
31:31 K: Bine, nu are un loc anume.
31:44 P: Până la un punct pot accepta asta. De fapt, nu, nu accept.
31:51 K:Mai întâi nu este al meu sau al tău. Bine?
31:56 P:Ştiu doar că se manifestă în persoana lui Krishnamurti.
32:05 K:A lui X, desigur.
32:08 P: Şi când spui că nu are un loc anume nu pot accepta asta.
32:13 K: Evident.

P:Are un loc...
32:16 K: Pentru ca l-ai identificat pe K cu "acela".
32:22 P:Dar K este "acela".
32:24 K: Poate că da, însă tot K spune că nu are legătură cu K sau altcineva-este acolo. Frumuseţea nu este a mea sau a ta, este acolo în copac, în flori-mă urmăreşti? este acolo.
32:55 P: Dar vindecarea şi compasiunea care se află în K nu sunt acolo.
33:05 K:Sigur că nu.
33:06 P:Deci vindecarea şi compasiunea lui K la asta mă refer.
33:13 K: Dar K nu este "acela".
33:19 P: Dar se manifestă şi va înceta să se manifeste asta spun.
33:26 K: Am înţeles.

P: Vă rog să vedeţi asta.
33:29 K:Desigur. Înţeleg ce vrei să spui. Şi mă întreb.
33:38 P: Adică?
33:45 K: Poate se manifestă prin X. Dar "acela" manifestat sau care se manifestă nu aparţine lui X.
34:05 P: Poate nu aparţine lui...
34:07 K: Nu are nici o legătură cu K, X,
34:13 P: Pot accepta şi asta că nu îi aparţine lui K. Dar K şi "acela" sunt inseparabili.
34:22 K: Da, bine, dar vezi tu când identifici acel "ceva" cu o persoană..
34:33 P:Nu pot...
34:35 K:....să îi separ. Este o problemă delicată asta.
34:39 P: Da, vreau să mergem încet.
34:43 K:Tocmai.
34:45 P:Vezi tu, de exemplu Buda indiferent de conştiinţa sa sau care s-a manifestat prin el a încetat să mai existe. A încetat ca manifestare.
35:04 K: Mă îndoiesc de asta. Mă îndoiesc că... Nu... Trebuie să fim foarte atenţi. Tu spui -să vorbim despre Buda nu despre mine- tu susţii că acea conştiinţă a persoanei Buda a încetat să existe când a murit. Corect? S-a manifestat prin el
35:37 P: Da, s-a manifestat prin el.
35:39 K: Şi el era "acela".

P:Da.
35:42 K: Şi când a murit a dispărut "acela".
35:49 P: Nu ştiu dacă pot spune că a dispărut. Spun doar că nu a mai putut fi contactat. Asta spun Krishnaji.
36:01 K: Bineînţeles că nu.
36:04 P: De ce spui asta?
36:12 K:Pentru că -meditaţia şi restul- el a fost iluminat şi a venit la el.
36:20 P:Da, da.
36:21 K: Prin urmare el şi "acela" au fost... nu a existat separare.

P:Da.
36:27 K: Eu discipolul său am spus "Doamne, a murit. Şi odată cu moartea lui totul s-a terminat."
36:37 P:S-a terminat.
36:39 K:Şi eu spun că nu. Ceea ce este bun nu se poate sfârşi. Ca şi răul- dacă folosesti cuvântul fără să implice prea mult întuneric în cuvânt- răul continuă să existe în lume. Corect? Acel rău este total diferit de ceea ce este bun. Deci binele se manifestă...există mereu a existat aşa cum- nu opusul lui- cum a continuat să existe răul.
37:43 P:Dar ne îndepărtăm.

K:Ştiu, ştiu asta.
37:47 P:Ne îndepărtăm uşor.
37:48 K:Nu sunt sigur de asta nu contează. Mergem mai departe.
37:56 P: Spui că nu dispare odată cu...
38:00 K:Binele nu dispare niciodată.
38:02 P:Vorbesc despre compasiunea de a exista. Dar acum pot avea contact cu ea.
38:17 K:Da. Dar poţi intra în contact chiar dacă a dispărut persoana. Asta este ideea. Nu are legatură cu persoana.
38:40 P: Când spui să fii o lumină pentru sine asta implică contactul în absenţa persoanei? Ce înseamnă când spui poate fi contactat şi fără persoană?
38:56 K:Nu contactat, este un cuvânt urât. Poate fi perceput, trăit, poate fi... este acolo şi poti ajunge la el, să îl priveşti. Şi pentru a ajunge şi a primi trebuie ca.... gândul ca şi conştiinţa aşa cum o ştim trebuie să se sfârşească. Gândul chiar este duşmanul "aceluia". Gândul este evident duşmanul compasiunii. Corect? Şi pentru a avea scânteia nu este nevoie de vreun sacrificiu ci de o inteligenţă trează care vede mişcarea gândului şi această conştientizare conduce la sfârşitul gândului. Asta este meditaţia reală. Corect?
40:38 P: Şi atunci care este semnificaţia morţii?
40:43 K:Nici una. Nu, nu. Nu are semnificaţie pentru că oricum trăim cu moartea mai tot timpul. Pentru că mereu terminăm câte ceva. Nu cred că vedem importanţa sau frumuseţea sfârşitului. Noi vedem continuitatea cu valurile sale frumoase şi cu.. toată superficialitatea sa.
41:31 P: Mâine voi pleca de aici. Mă desprind total de tine?
41:37 K: Nu, nu de mine. Te desparti de "acela" de acea eternitate cu întreaga sa compasiune, etc dacă nu mai este...o amintire. Înţelegi? Este simplu, nu? Mă întâlnesc cu Buda. L-am ascultat cu atenţie. Mi-a făcut o impresie puternică. Şi a rămas în mine ce a spus el. Şi el dispare. El mi-a spus foarte atent "Fii o lumină pentru tine însuţi". Iar acel adevăr este în mine este sămânţa care încolţeste în mine. Iar dacă el pleacă sămânţa încolţeşte. Poate îmi va lipsi. Spun "Îmi pare rău era un prieten, am pierdut un prieten" sau cineva la care am ţinut. Dar important este că sămânţa adevărului, a fost plantată de vigilenţa mea, conştiinţa şi ascultarea mea conştientă. Acea sămânţă va înflori. Altfel ce sens are să o aibă cineva? Dacă X a devenit iluminat - folosim acest cuvânt- imensa compasiune, iubire şi restul dacă doar el le are şi moare, care este sensul-care?
44:08 P: Pot să întreb ceva? Care este sensul acestei existenţe? Care este sensul existenţei sale?
44:25 K: Care este sensul existenţei sale?
44:29 P: Da.

K: Să îl manifeste pe "acela". Să fie întruchiparea "aceluia" să fie...ştii tu. De ce ar trebui să fie un motiv? O floare există pur şi simplu. Frumseţea există fără motiv, există. Eu încerc să găsesc un motiv, floarea nu. Nu complic toate lucrurile să le las într-o ceaţă misterioasă nu fac asta. După cum am spus, este acolo şi oricine poate ajunge şi poate sta acolo. Iar moartea Pupuji este ceva... precum naşterea, care trebuie să fie un eveniment extraordinar pentru mamă şi poate şi pentru tată dar naşterea şi moartea sunt atat de depărtate -mă urmăreşti? Şi toată această continuitate constituie mizeria omului. Şi dacă acea continuitate se poate sfârşi zilnic trăieşti cu moartea. Care devine atunci o totală reînoire a ceva care nu are continuitate. De aceea cred că este important să înţelegem sensul cuvântului "sfârşit". Sfârşitul total al experienţei sau ceea ce a fost experimentat şi rămâne în mintea noastră ca amintire. Aş vrea- am făcut asta uneori- să ne întrebăm dacă o fiinţă umană poate trăi -în afară de cunoaşterea fizică, să conducă o maşină, să scrie o scrisoare şi restul cunoaşterii- poate trăi fără timp şi cunoaştere? Urmăreşti ce spun?
47:54 P: Este ce am spus până acum, adică a trăi cu sfârşitul la asta te referi când întrebi asta?
48:04 K: Da. De asta am deschis subiectul.
48:07 P: Adică atunci când mintea este capabilă să trăiască cu sfârşitul, sfârşitul timpului şi al cunoaţterii.

K: Da, asta este. Poate că sunt doar cuvinte.
48:29 P:Dar domnule, asta nu implică.... Ideea este că: nu poţi face nimic dar poţi observa şi asculta. Şi în... Acum vreau să...dacă îmi permiţi.
48:53 K:Sigur.

P: Există un curent al cunoaşterii.
48:56 K:Da,există un curent al cunoaşterii.
48:58 P:Un curent al cunoaşterii. Când spun: pot sau nu fii liber, pot sta sau renunţa, acesta este un element al acestui curent al cunoaşterii care spune asta.
49:11 K:Desigur.

P:Prin urmare....
49:12 K:....nu are sens.

P:Nu are sens. Iar curentul cunoaşterii unui om se grăbeşte -pentru că provocarea sau orice altceva, face asta. Singurul lucru posibil este o conştientizare în care dispare acea grabă.
49:30 K: Şi prin percepţie, dispare. Înflorirea şi moartea sa.

P: Descreşterea. Poate omul face altceva în afară de a fi atent la această creştere şi descreştere?
49:47 K: Vrei să zici să înţelegi cu adevărat... să accepţi- pentru moment- că nu poţi face nimic? Asta spui?

P:Nu poţi face nimic.
50:11 K:Nu sunt sigur de asta.
50:14 P: Asta vreau să ştiu. Spune-mi.
50:21 K: Asta este mai degrabă o declaraţie finală: "Nu pot face nimic?"
50:30 P: Nu, domnule. Pot sau nu...

K:Să aflăm.
50:34 P:Vezi tu fie pot face- iar următoarea întrebare ar fi...
50:41 K:..ce pot face?

P:Ce pot face?
50:42 K:Înţeleg.

P: Dacă spun că nu pot face...
50:46 K:Ce te face să spui asta: "Nu pot"?
50:49 P:Pentru că...
50:51 K:Nu,să vedem împreună, ajută-mă, hai să vedem. Ce te face să spui "Nu pot face nimic?" În legătură cu ce?
51:02 P: Cu ieşirea dinacest curent al cunoaşterii.
51:05 K:Nu, nu.
51:06 P: Da, despre asta vorbim. Există un curent al cunoaşterii.
51:11 K: Da, există un curent-asta-i tot. Care se manifestă fie...
51:14 P:Fie eu sunt o entitate separată de acest curent...
51:18 K:Ceea ce nu eşti.
51:20 P: Cercetând, văd..

K:Că nu eşti.
51:23 P:...că cineva nu este.

K:Destul de simplu.
51:25 P: Şi dacă eu sunt curentul cunoaşterii atunci graba acelui curent...
51:31 K:Înţeleg, înţeleg asta. Dacă afirmi că eu sunt curentul cunoaşterii şi nu pot face nimic te joci doar cu cuvintele.
51:44 P:Înţeleg că de îndată ce ai verbalizat, poate deveni..
51:49 K:Da.
51:52 P:Dar ce putem face? Ce este... Care este starea minţii?
52:02 K:Aşa este mai bine.

P:Care este starea minţii...
52:08 K:...care...
52:09 P:...care este atât de sensibilă atât când apare dar şi când dispare? Vezi tu, trebuie să...

K: Dar de ce foloseşti... Dacă este senzitiv nici nu apare nici nu se sfârşeşte De aceea trebuie să fiu atent.
52:34 P:De asta spun că nu cunoaştem acea stare. Nu cunosc acea stare în care este atât de senzitiv în care nu este prezenţă. Simplul fapt că este acolo este prezenţă.
52:46 K:Prezenţă. Stai un pic. Poţi face ceva în legătură cu asta? Nu să încerci să schimbi ci să modifici sau să raţionalizezi, să scapi, atat. Poţi oare să vezi cum apare furia să fii conştient de asta să o laşi să se dezvolte şi apoi să se termine? Când folosesc cuvantul "dezvolte" vreau să spun să nu devii violent să loveşti pe cineva. Să vezi cum apare furia să vezi că vrea să se exprime să priveşti mişcarea acelei furii şi să o laşi să se dezvolte. Şi aşa cum se dezvoltă, moare ca o floare care se naşte dimineaţa şi moare seara.
54:00 P: Nu am înţeles niciodată asta. Mintea capabilă să observe cum apare furia? Cum pot observa apariţia?
54:19 K:Stai, stai, stai. Poate că mintea nu a înţeles mişcarea violenţei.
54:26 P: Nu, dar vreau să te întreb ceva care m-a preocupat mult. Cum poate cineva să observe fără observator?
54:38 K:Acum apare ceva nou.
54:40 P:Pentru că altfel...

K:Desigur.
54:41 P:...esti prins. Să observi cu observatorul...
54:46 K:Desigur. Vorbesc despre mintea umană în general care s-a separat pe sine ca observator şi observat.
54:56 P: Da, atunci poţi observa cum apare furia.
55:00 K:Stai, stai, Deci, ce se întâmplă? Mintea poate face ceva.
55:04 P: Da, poţi observa cum apare furia, poţi privi manifestările sale şi poţi să nu intervii.
55:17 K: Să le laşi să dispară.

P: Şi apoi să descrească.
55:18 K:Da. Poţi face asta. Despre asta vorbesc.
55:23 P:Adevărat. Asta se poate face. Şi asta face mintea...o minte conştientă asta face.

K:Da. Asta spun. Poate face ceva -vezi- nu să spună "Nu pot face nimic". Mintea care spune "Nu pot face nimic" este inertă. Corect? Doar mintea care spune "Pot face ceva" acţionează. Şi doar mintea care spune "Nu pot face ceva" este absolut tacută. Dar asta este...mă urmăreşti? Este ca şi cum ai spune unui elev "Stai liniştit". Dar bietul nici macar nu ştie ce înseamnă asta. Este plin de vitalitate, sare, vorbeşte, ţipă plânge. Pentru el asta este viaţa. Am văzut noi oare noi în acest dialog semnificaţia morţii? Extraordinara frumuseţe a sfârşitului? Chiar şi sfârşitul învăţării, sfârşitul dorinţei de a experimenta, sfârşitul a orice a necesitat luptă, dorinţă. Cred că în asta stă frumuseţea. De aceea cred că moartea are o vitalitate şi este de o frumuseţe extraordinară. Este asta suficient?
58:18 P:Crezi că mintea poate învăţa, mintea însăşi să facă faţă acestei morţi?
58:39 K: Ce este de învăţat Pupul? Este foarte interesant. Nu este nimic de învăţat cu excepţia câtorva lucruri. Ce este de învăţat?

P: Nu, dar mintea.... Ceea ce afirmi tu.... că mintea trebuie să o primească fără să se agite.
59:02 K:Da, da. Fără...
59:05 P:Fără agitaţie. Să primească o astfel de afirmaţie fără agitaţie este singura cale ca atunci când vine moartea să nu existe agitaţie.
59:20 K:Corect, corect. Corect. Nu.....
59:27 P: Folosesc cuvântul "agitaţie".

K:Înţeleg. Ne oprim? Da. Am încheiat.