Krishnamurti Subtitles home


BR82CPJ2 - Putem trăi fără povara miilor de zile trecute?
Dialogul 2
Brockwood Park, Anglia
23 Iunie 1982



0:18 P: Mă întrebam domnule, cine ar putea să discute despre miracolul naturii şi minţii umane nu despre naşterea unui copil ci o minte slabă, veche, incapabilă de a percepe se poate ea reînoi total, îşi poate schimba percepţia? Cred că mai toţi ne confruntăm cu asta. Pe măsură ce înaitează în vârstă, fiecare constată că agerimea minţii, capacitatea de a percepe şi de a gândi profund se diminuează.
1:50 K: Întrebi dacă mintea poate fi foarte tânară şi veche în acelaşi timp?
2:07 P:Da. Ai folosit cuvântul "vechi". Şi vreau să cercetăm de asemenea natura cuvântului, ce înseamnă "vechi". Aş dori să începem cu asta pentru că ai folosit termenul şi te-am auzit spunând asta de câteva ori. Şi evident că acea calitate de vechi nu este legată de timp aşa cum este de exemplu ziua de ieri .
2:44 K:Da, să cercetăm asta.
2:48 P: Care este natura acestui vechi?
2:52 K: Natura umană, aşa cum o înţeleg oamenii şi dacă ai ascultat anumiţi-la televizor, oamenii de ştiinţă vorbesc despre calitatea creierului cum funcţionează acesta, etc- are propria protecţie naturală, propriile reacţii chimice când este în stare de şoc, sau durere, etc. Noi suntem ,creierele noastre sunt, foarte, foarte vechi, foarte, foarte bătrâne. Omul s-a dezvoltat din maimuţă, omul... a evoluat, etc, până acum. A evoluat în timp prin experienţe a acumulat multe cunoştiinţe atât interioare cât şi exterioare şi de aceea este foarte, foarte bătrân. Şi din câte înţeleg, văd nu este un creier personal. Nu există creierul meu şi al tău. Nu există asta.
4:20 P: Dar creierul meu şi al tău au evident o cantitate diferită de vechi în ele.
4:31 K:Stai un pic. Să nu vorbim acum de al meu sau al tău.
4:35 P: Când faci o afirmaţie...
4:39 K: Eu explorez începutul, aşez căteva cărămizi. Dacă este aşa, că suntem foarte bătrâni, foarte vechi şi că nu există creiere individuale -le-am redus la asta, aşa credem este creierul "meu" dar el nu a evoluat în timp ca fiind al meu!

P:Evident că nu.
5:18 K: Este absurd să credem asta.

P:Este evident.
5:22 K: Nu, este evident dar mulţi dintre noi cred că este un creier personal, că este creierul meu. De aici a apărut întregul concept individualistic. Să lăsăm asta pentru moment. Noi spunem că o minte atât de veche -creier sau minte, să lăsăm mintea de-o parte să privim creierul- un astfel de creier vechi care a fost atât de condiţionat şi şi-a pierdut....sau poate este foarte adânc ascuns în inconştient, adânc, că devine foarte, foarte ciudat, superficial, artificial şi comun. Înţelegi ce spun?
6:23 P:Dar o minte veche, aşa cum o descrii este rezultatul evoluţiei în timp.
6:35 K:Desigur. Evoluţia înseamnă timp.
6:38 P: În timp. Omul a căutat să afle timp de secole...
6:46 K: Omul şi-a pus întrebări încă de la inceputul timpului.
6:50 P:....dacă este posibil să se elibereze pentru că timpul include îmbătrânirea ea este acolo, cuvîntul vechi este martor.
7:07 K:Da, da. Înţeleg întrebarea.
7:11 P: Când spui că este necesar să avem o minte veche vorbeşti despre creier care are în sine...
7:27 K: Calitatea de a se deteriora. Desigur.
7:33 P: De ce este aceasta necesară? Aşa este!
7:37 K: Nu, este aşa datorită experienţei, cunoaşterea a adus limitarea, condiţionarea, l-a limitat. Corect? Cu cât acumulăm mai multă cunoaştere cu atât este mai mare limitarea.
8:11 P: Înţeleg că spui două lucruri Krishnaji. Unul presupune ceva vechi, o greutate a trecutului şi asta dă sens expresiei de foarte vechi.
8:31 K:Este vechi.

P:Pentru că a experimentat milioane de ani şi toate aceste experienţe...
8:37 K: L-au condiţionat, îngustat, l-au limitat.
8:41 P:Dar vechimea de care vorbeşti te referi la vechimea experimentată în timp?
8:52 K:O să ajungem şi acolo. Pentru moment însă... Să vedem cât de vechi este în sensul obişnuit al cuvântului. Şi cum timp de milioane de ani de experieneţe au condus la limitarea sa. Există deci calitatea deteriorării sale. Şi lumea modernă, noi trăim în aceasta, cu zgomotul, cu şocurile sale teribile şi agonia războaielor etc, l-au limitat şi mai mult, au condus la conflict. Pentru că limitarea conduce la conflict.
9:58 P: Există domnule o minte căreia aceste milioane de ani îi conferă densitate şi greutate.
10:16 K:Da, sigur că da.
10:19 P: Atunci este o minte fragilă.
10:22 K: Adică?

P: Fragilă, adică uşor de corodat.
10:29 K; Nu, mintea şi creierul, pentru moment... Despre care vorbeşti?

P:Vorbesc despre creier.
10:36 K: Atunci nu folosi cuvântul "minte".
10:37 P:Ok. O să folosesc cuvântul "creier". Creierul are o anumită greutate şi densitate care...
10:49 K: Da, o calitate inferioară, o greutate-corect.
10:53 P: O greutate. Asta înţelegi prin vechi?
10:59 K:Ce?
11:00 P: La asta te referi când spui vechi?
11:02 K: Nu chiar. Vreau să abordăm subiectul încet. Dacă admitem că acest creier este... prin evoluţia sa condiţionat şi astfel are o calitate particulară de a se distruge pe sine ne întrebăm dacă ea poate fi oprită - ma refer la deteriorarea creierului- dacă celulele sale se pot regenera în ciuda condiţionării-înţelegi? în ciuda agoniei, eşecurilor, mizeriilor, lumii complexe în care trăim dacă acest creier se poate regenera pentru a ajunge la cum era iniţial, la origine. Nu în sensul de individual ci aşa cum era la origine.
12:24 P: Vrei să spui că un copil are un asemenea creier?
12:34 K:Nu. Desigur că nu. Desigur că nu.
12:37 P: Atunci ce înţelegi prin original... originalitatea celulelor creierului?
12:51 K: Să aprofundăm un pic. Ce înseamnă cuvântul "original"? Unic, special.
13:07 P: Nu, este vorba de a calitatea de iniţial.
13:11 K:Adică primar.

P:Da.
13:14 K:Asta înseamnă originar. Neatins, necontaminat de cunoaştere.
13:24 P:Da.
13:29 K: Întrebarea este: poate un asemenea creier care a fost condiţionat timp de milioane de ani să ajungă să şteargă condiţionările şi să ajungă la acea calitate de prospeţime primordială a creierului? Nu ştiu, poate că întrebarea este greşită.
13:55 P: Dar este...cred că oamenii de ştiinţă ar spune că celulele creierului mor permanent.
14:08 K:Tot impul.
14:09 P: Aşa că numărul de celule disponibile...
14:15 K:Dar se şi regenerează. Unele celule dispar şi altele apar. Nu este ca şi cum celuele dispar mereu şi creierul se face bucăţi şi moare.
14:29 P: Nu, dar odată cu vârsta această regenerare scade..
14:36 K:Da, aşa este. Da, asta este problema, nu-i aşa dacă este posibil ca o minte condiţionată şi care aşa cum ai spus are această caracteristică de a se deteriora daca poate înlătura acea caracteristică?
15:07 P:Da.
15:09 K: Adică, dacă acest creier poate rămâne tânăr, plin de prospeţime, viu, original.
15:20 P:Da. Cum ai...
15:25 K:....porni de acolo. Cred că trebuie să ne întrebăm ce este conştiinţa? Corect? Pentru că ea face parte din creierul nostru, din noi adică din conştiinţa noastră. Corect? Ce este conştiinţa? Nu doar a fi conştient de lucruri, în interior şi exterior ci întregul conţinut al conştiinţei. Pentru că fără acest conţinut nu există conştiinţă aşa cum o ştim noi. Poate acest conţinut care formează conştiinţa să se oprească şi astfel să existe o dimensiune total diferită a conştiinţei? Înţelegi? Doarece creierul sau mintea, are această calitate a conştiinţei. Corect? Asta este conştiinţa! Conţinutul este conştiinţa.
16:57 P;Da, aşa este.

K:Aşa este. Conţinutul este:plăcerea, credinţa, entuziasmul, senzaţia, reacţia, credinţa, agonia, plăcerea, suferinţa, afecţiunea, etc. toate acestea formează conştiinţa. Corect? Atâta vreme cât acest conţinut există, trebuie datorită conflictului interior, confuziei din conştiinţă trebuie să meargă mai departe. Şi de asta îmbătrâneşte creierul -adică se perimează şi moare. Nu mai există nimic proaspăt.
17:48 P: Dar, domnule, este conţinutul conştiinţei identic cu celulele creierului?

K:Desigur că da.
18:03 P: Atunci, pe măsură ce acest conţinut, datorită naturii sale, se uzează...
18:11 K:....prin conflict. Nu, nu, fii atentă.
18:14 P:Da. Înţeleg asta. Aceste lucruri uzează celulele creierului..
18:20 K:.....este conflict- dezordinea, şocurile, presiunea..
18:25 P: Asa că fizicul şi psihologicul sunt de fapt acelaşi lucru.
18:34 K:Da. Corect. Reacţiile fizice, cele psihologice, sunt ambele reacţii.
18:42 P:Pentru că, creierul este fizic. Conţinutul conştiinţei este psihologic.
18:48 K: Şi acesta este tot un proces al fizicului. Desigur.

P:Da.
18:57 K: Este deci, atât psihologic dar şi fizic cu toate reacţiile, aduse de gândul de durere, de agonie, de plăcere, de dobândire, ambiţie, etc. şi credinţa, este toate astea!
19:15 P:Şi crează dezordine şi... Dar natura celulelor creierului este că ele mor.
19:30 K:Da. Merg mai departe, tradiţia merge mai departe.
19:35 P: Este acolo, face parte din acestea.

K:Desigur că este acolo.
19:38 P:Prin urmare....
19:40 K: Şi de asemenea propria protecţie, reacţie, reacţiile chimice- din câte aud- celulele prin reacţiile lor produc anumite substanţe pentru a se proteja.
19:58 P: Adică sunt o creaţie a timpului.
20:00 K:Da, desigur este un produs al timpului.
20:04 P:Timpul se află în celulele creierului.
20:06 K:Acum, întrebarea este dacă această conştiinţă împreună cu conţinutul său, se termină adică: dacă se termină conflictul.
20:22 P: Dar dacă se termină conflictul se termină şi timpul?
20:30 K:Da, în fond asta spun şi sanyasinii, călugării, aceşti oameni s-au întrebat dacă timpul se poate opri. Corect? Desigur că s-au întrebat asta.
20:50 P:Da, dar tu vorbeşti acum de timp ca un proces psihologic al conflictului.
20:56 K:Conflict, da.
20:57 P:Nu de timp ca durată sau observare, sau...
21:00 K:Nu, nu, nu. Şi deci, ce anume încercăm să înţelegem sau mai bine zis să cercetăm?
21:10 P: Ce anume va determina această calitate care se naşte în mintea umană?
21:21 K:Calitatea de a se naşte în sensul... Să clarificăm ce înţelegi prin "naştere". Că apare un nou element.
21:34 P: Continuu-nu o să folosesc acest cuvânt.
21:38 K;Nu, nu poţi.

P: Hai să renunţăm la acest cuvânt. Dar o fiinţă care se abia se naşte şi este atât de pură...

K: Stai un pic. Trebuie să avem grijă. Ce înţelegi prin "naştere"? Un copil care se naşte şi creierul său are deja calităţile mamei şi tatălui şi de asemenea tradiţia, este treptat... totul este evident.
22:13 P: Dar "naşterea" are acea calitate, de nou. Naşterea este, nu exista şi apoi există.
22:23 K: Tu înţelegi prin "naştere" ca să clarificăm că vechiul ia fiinţă. O minte veche, un creier vechi, care nu este nici al meu şi nici al tău este creierul universal care se naşte într-un copil.
22:48 P: Renaşte prin acest copil.
22:50 K: Şi pe măsură ce copilul se maturizează creierul devine unul comun.
22:58 P: Dar ce înseamnă renaşterea pentru o minte liberă? Este vechiul care renaşte?
23:08 K: Hai să stabilim clar, Pupulji. Mai întâi este oare posibil să ne eliberăm de condiţionarea creierului care şi-a pregătit propria decădere şi ne întrebăm dacă acea conştiinţă poate renunţa la conflict. Apoi ca rezultat, apare o nouă naştere. Nu ştiu dacă mă urmăreşti. Atâta vreme cât creierul meu-pardon- cât creierul unei persoane care reprezintă conştiinţa sa, se află în conflict nimic nou nu poate apărea acolo. Este evident. înţelegi asta? Trebuie să vezi faptele că atâta vreme cât mă lupt continuu fac asta pentru a deveni cineva.
24:18 P: cred că este evident.
24:20 K: Bine. Dacă cineva observă asta, nu doar la nivel verbal ci se vede pe sine, atunci apare întrebarea dacă este posibil ca aceste lucruri să înceteze. Adică suferinţa, teama să ia sfârşit.
24:41 P: Vezi tu Krishnaji, pericolul vine din credinţa că s-ar putea sfârşi fără a se reînoi. Te rog ascultă. Există posibilitatea ca aceste lucruri să se termine şi să se diminueze.
25:09 K: Înţelegem deci două lucruri diferite prin "sfârşit".
25:20 P: Sfârşitul a ce?

K: Sfârşitul a "ceea ce este".
25:26 P:Sfârşitul a "ceea ce este".
25:28 K: Adică al conştiinţei mele. Toate gândurile pe care le-am avut tot ce am acumulat în timp, să se termine. Aşa că trebuie să clarificăm ce înţelegem prin sfârşit. Fie închei asta printr-un act deliberat de voinţă sau un ideal, scop, printr-un scop superior.
26:11 P: Vezi tu Krishnaji, când punem punct adică stop mintea devine tăcută imediat, fără vreun motiv anume.
26:33 K: Da. Uneori. Uneori, să nu ne grăbim.
26:38 P: Uneori se întâmplă fără motiv. Fără legătură cu ceva anume.

K: Voinţa.
26:46 P: Te laşi în voia sorţii?
26:53 K: Nu, nu, nu. Să clarificăm Pupulji mai întâi ce înţelegem prin "sfârşit". Acest sfârşit...îşi crează opusul?
27:08 P: Nu pentru că...

K: Uşor, lasă-mă… La asta ne referim în general. Termin cu ceva să obţin ceva.
27:15 P: Nu, eu nu mă refer Ia acest gen de sfârşit.
27:18 K:Mă refer la acel sfârşit în care percepţia a "ceea ce este" întreaga percepţie a conştiinţei mele întreaga, totala percepţie a conştiinţei -adică intuiţia. Care nu are un motiv, nu ţine de amintiri, este o percepţie imediată iar sfârşitul este... Există ceva dincolo de care gândul nu ajunge. Asta înţeleg eu prin sfârşit.
28:05 P: La fel cum pentru milioane de ani foloseşti cuvântul antic...
28:12 K: Nu, aia este parte a creierului vechi, desigur.
28:16 P: Nu. E ca şi cum milioane de ani s-ar privi pe sine?
28:24 K: Da. Asta este Asta este de fapt problema. Putem să spunem mai simplu Pupulji sau să definim mai bine. Noi spunem că, fii atentă, conştiinţa noastră a fost cultivată în timp. Corect?
28:48 P: Da, asta este uşor.

K: Stai un pic. Şi dacă acest lucru ia sfârşit, orice reacţie este urmată de o altă serie de reacţii. Adică, dacă eu vreau să închei ceva acea dorinţă crează o altă dorinţă de a avea ceva.
29:14 P: Da.
29:17 K: Este oare posibil să percepem fără să ne mişcăm către viitor? Înţelegei ce spun? Sfârşitul nu are viitor. Este doar sfârşit. Dar creierul spune "Eu nu pot sfârşi aşa pentru că am nevoie de un viitor pentru a supravieţui". Nu ştiu dacă mă înţelegi.
29:56 P:Da, pentru că în el este viitorul.
30:00 K: Da, desigur. Există oare acolo un sfârşit, o nevoie psihologică, conflicte....toate astea pot înceta! - fără să apară gândul "Ce se întâmplă dacă se termină?" Nu ştiu dacă mă înţelegi. Pentru că, vezi tu, eu pot renunţa la ceva dacă îmi garantezi că apare altceva. O să renunţ la suferinţă daca îmi garantezi că aşa o să fiu fericit. Sau că mă aşteaptă o recompensă foarte mare. Pentru că aşa este construit creierul meu.... -există recompensă şi pedeapsă. Pedeapsa este sfârşitul iar recompensa este câştigul. Şi atâta vreme cât aceste două elemente există în creier, va exista viitorul,continuarea prezentului, etc. Corect? Oare putem renunţa la aceste două principii? Când nu mai există suferinţă creierul nu mai caută o altă existenţă în rai.
31:45 P: Chiar dacă nu caută paradisul suferinţa corodează creierul. Suferinţa corodează creierul.
32:00 K: Da. Dar vezi tu Pupulji, este foarte important să înţelegem că acest creier al nostru caută siguranţa trebue să se simtă în siguranţă. De aceea tradiţia, amintirea, trecutul are o semnificaţie atât de mare. Corect? Are nevoie de siguranţă. Copilul are nevoie de siguranţă. Creierul nostru are nevoie de siguranţă, să aibă mâncare, haine şi un adăpost. Siguranţa este credinţa în Dumnezeu, într-un ideal, într-o societate viitoare mult mai bună - toate astea contribuie şi determină creierul să spună "Trebuie să fiu în siguranţă altfel nu pot funcţiona". Corect? Fizic vorbind, nu există siguranţă, persoana va muri, ştie asta, că va muri. Şi la nivel psihologic nu este în siguranţă. Merg prea repede?
33:34 P: Nu, nu este asta. Cu toate astea...
33:39 K: Ele sunt parte a conştiinţei mele.
33:41 P: …eu susţin că există o dorinţă centrală.
33:50 K: De a supravieţui..

P: Nu, domnule.
33:53 K: Care este dorinţa centrală?
33:54 P: Este de a avea o minte… un creier care oferă posibilitatea unei noi existenţe.
34:16 K: Ah, stai un pic+stai, stai, cine cere asta? Stai un pic. Cine vrea un astfel de creier? Majoritatea oamenilor nu vor asta. Nu. Ei spun că ar dori ca lucrurile să rămână la fel.
34:31 P: Dar noi nu vorbim de majoritatea omenilor. Eu discut cu tine, sau X discută cu tine.
34:36 K: Să clarificăm.
34:38 P: Despre asta este vorba. Dacă vorbim despre siguranţă... există multe moduri în care putem obţine asta. Multe moduri de a fi în siguranţă.
34:53 K: Mă îndoiesc-nu!-mă îndoiesc că există siguranţă în sensul de vrem siguranţă.
34:59 P:Creierul nu va înţelege niciodată...
35:03 K: Oh, ba da, va înţelege.
35:05 P: Creierul nu va înţelege niciodată pentru că este...
35:10 K: De aceea spun că percepţia este importantă.
35:18 P: Percepţia a ce?
35:20 K: Mai întâi percepţia a "ceea ce este". Să continuăm încet ...de acolo.
35:26 P:Percepţia a "ceea ce este" include lucrurile creative pe care le-a făcut, precum şi lucrurile stupide, ce consideră important sau nu percepţia acestora şi sfârşitul lor.
35:49 K: Nu, nu, stai un pic Pupulji, să mergem încet, dacă nu te superi. Percepţia a ceea ce se întâmplă, nu? Atât fizic în exterior cât şi în interior. Ce se întâmplă în jurul meu şi psihologic în interior. Asta este "ceea ce este".

P: Da.
36:26 K: Întrebarea este: putem transforma "ceea ce este"? Corect? Conştiinţa noastră care este parte a creierului.
36:49 P: Dar golind acea conştiinţă... o astfel de golire....
37:07 K: Crezi că este posibil aşa ceva? Înţelegi? Este posibil să golim sau să ştergem cu totul trecutul? Trecutul este timpul, întregul meu trecut, conţinutul conştiinţei mele este trecutul, care poate proiecta viitorul dar rădăcinile sale sunt încă în trecut. Corect? Este oare posbil să îndepărtăm aceste lucruri? Este o întrebare foarte importantă nu doar din punct de vedere ideologic sau intelectual. Psihologic este oare posibil să nu mai purtăm povara a mii de ieri? Sfârşitul acestora este începutul a ceva nou.
38:16 P: Ai folosit o frază: dacă este posibil să nu mai purtăm povara zilelor de ieri. Povara este problema sau miile de zile trecute?
38:36 K: Zilele trecute sunt povara. Dar nu le poţi separa pe cele două.

P: Nu, nu, nu.
38:45 K: Dar cum le separi?
38:48 P: Pentru că acele zile trecute sunt fapte.
38:52 K: Sut fapte. Ah, în sensul acela. Dar eu vorbesc despre...

P: Povara este... atunci când am dat un anumit sens acestor experienţe trecute dar zilele trecute sunt....
39:21 K: Stai un pic. Ar mai exista mii de zile trecute dacă nu ar exista aminitirea acestor ani plini de regrete -sau orice altceva- le pot separa? -le pot separa în calendar.
39:39 P: Da, poţ domnule. Poţi separa mii de zile trecute de povara lor.
39:48 K: Arată-mi tu cum. Să clarificăm termenii. Când spunem mii de zile trecute, enciclopedia spune, cărţile, calendarul, pot spune că Egiptul a existat acum mii...
40:03 P: Hai să luăm viaţa unei persoane.
40:06 K: Da, viaţa unei persoane de patruzeci, cincizeci sau optzeci, nouăzeci, etc. sau douăzeci.
40:15 P: Poţi separa miile de zile trecute din viaţa persoanei de durere, regret, poveri, etc,. adică de povara acestor mii de zile. Putem deci renunţa la...

K: Ce?
40:31 P:...durere şi regret şi....
40:33 K: Tu poţi?

P: De ce nu?
40:36 K: Renunţă-dar ce înţelegi prin a "renunţa" ?
40:39 P: A percepe. Tocmai ai spus asta. A percepe "ceea ce este".
40:44 K: Ah da! Dar nu este o renunţare în sensul că - vezi tu, a renunţa implică două părţi.
40:54 P: Vezi, aici apare dificultatea. Pot renunţa la treizeci de ani de lucruri întâmplate, şaizeci? Nu, nu pot face asta. Corpul meu are şaizeci de ani.

K: Desigur. Nu am spus asta. Nu pot comite suicid. Am minţit, optzeci de ani -am optzeci şi şapte de ani sau optzeci şi opt, am optzeci şi şapte-am trăit atâta desigur că există dar eu vorbesc despre amintirea lor. Despre asta vorbesc. Spun că există mii de zile de ieri.
41:36 P: Cele două pot fi separate. Le poţi împărţi.
41:41 K: Nu, nu pot face asta. Corpul meu nu a existat mii de zile de ieri. Mii de zile de ieri, adică...
41:54 P: Tu vorbeşti despre mintea veche a omului.
42:01 K: Nu pot şterge asta. Creierul în întregime şi toate procesele care au loc în organism.
42:11 P: Şi ce fac atunci cu această minte veche? Cu mintea asta veche, nu... Vezi tu, omul a înţeles ce trebuie să facă cu aceste zile superficiale de ieri cu povara acestora.
42:32 K: Ştii ce înseamnă asta? Am şters cu adevărat sau terminat cu mii de zile trecute cu toate superficialitate, meschinăria, îngustimea, brutalitatea, cruzimea, ambiţia, etc. -toate superficiale - pot şterge toate astea, pot termina cu ele? Pot spune "am terminat cu ele- dar cine este cuţitul, care este cuţitul, cine termină cu asta? Este doar o parte.
43:15 P: Dar eu nu îndepărtez durerea.
43:20 K: Îdepărtez totul.
43:23 P: Dacă ar fi să discriminez şi să spun "aş renunţa la asta, iar la asta nu"...
43:28 K: Nu, asta este prea absurd.
43:29 P: Dar când spun "renunţ la" renunţ la toată povara.
43:38 K: Nu stai, un pic. Pupulji, am înţeles. Nu spune -dacă îmi permiţi- "renunţ la".
43:43 P: "Eu" nu renunţ.
43:45 K: Hai să clarificăm.
43:47 P: Să tăiem "eu".
43:50 K: Nu sunt de acord-vezi tu- a renunţa nu înseamnă... Când tai ceva există două părţi!
44:03 P: Da, eu vreau să spun... vezi e o mare confuzie aici.
44:13 K: Ştiu, apare confuzia -semantică-cea verbală.
44:16 P: Nu poţi renunţa la optzeci şi şapte de ani sau şaizeci şi cinci, şaizeci şi şase.
44:22 K: Sigur că nu. Nu ai şaizeci şi opt de ani!
44:25 P: Am şaizeci şi şase. Dar poţi renunţa-renunţa- cuvântul nu este bun.
44:33 K: Nu folosi cuvântul ăsta.
44:35 P: Ai folosit cuvântul: a vedea "ceea ce este".
44:39 K: Sfârşitul a "ceea ce este" este altceva.
44:43 P: De ce nu vrei să faci o distincţie între sfârşitul a "ceea ce este" şi a renunţa?
44:49 K: Pentru mine, sfârşitul înseamnă că nu există continuitate a ceva ce a fost anterior.
44:57 P: Ce înseamnă a renunţa?
44:59 K: Înseamnă -ca atunci când tai o bucată de lemn- rămân două părţi!
45:12 P: Cred că este ceva semantic.
45:15 K: Semantic. Dar eu întreb: dacă este posibil să renunţ la întregul conţinut al conştiinţei mele umane care a crescut timp de milenii. Iar acest conţinut este confuzia, vulgaritatea, grosolănia, micimea şi trivialitatea unei vieţi stupide.
45:50 P: Dar există şi bunătate acolo.
45:52 K: Da, le include pe toate. Stai puţin, vreau să fiu foarte.... Bunătatea este ceva diferit. Ea nu are ceva opus. Ea nu este rezultatul a ceva ce nu este bun. Ea apare când se termină ce nu este bunătate. Este altceva. Este oare posibil să terminăm acest conflict? Dacă el nu se termină- poate fi modificat...
46:45 P: Nu, domnule. Există un sfârşit al conflictului.
46:53 K: De ce spui asta?
46:56 P: Există un sfârşit al conflictului.
46:58 K: Există? Sau exsită uitarea a ceea ce a generat conflictul sau finalul...
47:10 P: Vrei să spui că sfârşitul conflictului conduce la apariţia altuia?
47:22 K: Da. Înţelegi implicaţiile conflictului profunzimea sa, nu superficialitatea că eu nu sunt Englez, sau Francez şi nu aparţin unei ţări anume sau religii sau rase. Astea sunt lucruri superficiale. Vorbesc despre ceea ce este adânc...
47:46 P: Vorbeşti despre conflict ca separare de altceva sensul separatismului.
47:52 K: Separatismul. Ăsta este real. Izolarea. Care aduce inevitabil conflictul. Este asta posibil? Ce înseamnă? Deci, creierul este total... nu există conflict. Aşteaptă un pic. Pot apărea probleme-mă urmăreşti?- dar dacă ele sunt rezolvate, dispar. Problemă înseamnă conflict.
48:45 P: De ce ar apărea probleme?
48:48 K: Dicţionarul spune că acest cuvânt problemă este de fapt o provocare. Asta înseamnă problemă. Ceva la care trebuie să faci faţă. Noi rezolvăm problema intelectual sau fizic, etc, dar asta crează în continuare probleme. De exemplu politicienii, ce fac ei. Cucereşti ceva şi ca rezultat apar alţi factori care crează alte probleme. Problema este menţinută mereu. Eu spun că nu este nici o problemă. Fizic şi psihologic nu este nici o problemă, dacă nu pot trăi câteva luni la Brockwood nu fac asta, dacă nu mă hrăneşte nimeni, e ok -înţelegi-? Nu există nici o problemă. Dacă apare ceva nou fie creierul meu nu poate rezolva asta şi prin urmare devine o problemă...
50:31 P: Vrei să spui domnule....
50:33 K: Asta este ideea.
50:36 P: ...pentru naşterea unu nou...
50:38 K: Asta este, înţelegi. Trebuie să fie aşa. Şi naşterea noului este cel mai vechi. Vezi asta?
50:53 P: Putem să discutăm un pic despre asta? Vrei să spui mai multe despre asta?
51:01 K: În fond acesta este terenul dincolo de care nu mai există altceva. Aceasta este originea dincolo de care nu există altă origine. Vezi tu, Pupulji cam asta este problema-nu e chiar o problemă- este cu adevărat întrebarea poate oare creierul să se elibereze de propriile sale legături. În fond sfârşitul a ceva nu înseamnă libertate totală, corect? Pot să termin să spunem de exemplu cu rănile mele-dacă le am- pot asta foarte simplu. Dar imaginile pe care le-am creat despre mine, acele imagini suferă şi problema este cel care crează imaginile. Corect? Şi asta ne conduce mai mult către altceva şi anume: să trăim o viaţă lipsită de imagini. Aşa nu există nici o rană, frică şi dacă nu există nici o frică, nu există nici dorinţa de siguranţă, Dumnezeu, confort şi restul. Aş spune: cel mai vechi, dar foarte puţini pot... - nu, nu aş spune asta- care este priginea vieţii trebuie să fie cel mai vechi dincolo de gândul vechi sau nou. Asta este originea vieţii. Când mintea- care include creierul- când mintea ajunge la acel punct în care totul este original, nou, necontaminat- oare este asta posibil? Meditaţia a fost uan dintre căile de a ajunge acolo. Prin tăcerea minţii oamenii au sperat că vor fi ajutaţi. Vezi tu, noi toţi vrem să ajungem acolo. Asta spun. Ca nu este nevoie de efort. Cuvântul "efort " înseamnă conflict. Ceea ce nu conţine conflict nu poate fi abordat prin conflict. Desigur că nu.
55:11 P: Asta înseamnă că în învăţătura ta nu există abordare parţială?
55:21 K: E imposibil. Cum ar putea fi? Dacă abordez prin diferite căi aşa cum au spus Hinduşii -Karma Zoga şi restul- este doar parţial. Nu putem aşa! Asta este adevărata problemă.
55:49 P: Ce faci? Eşti o fiinţă umană obişnuită.
55:52 K: Nu, nu poţi face nimic. Ăsta este primul lucru. Poţi face doar activtăţi fizice. Dar psihologic, nimic.
56:05 P: Ce înţelegi prin activităţi fizice?
56:08 K: Să creezi o grădină, să construieşti case, tehnologie, bla,bla,bla.

P: Dar fizicul continuă. Fizicul contnuă

K: Continuă.
56:18 P: Şi atunci ce face omul?
56:20 K: Dar dacă nu există frica psihologică nu există separare, în ţări, etc. -nu există separare? Mă urmăreşti?
56:32 P: Da, dar există frica psiholgică.
56:35 K: Tocmai asta este. Prin urmare niciodată nu vei avea un creier care a trăit în izolare psihologică adică în conflict nu poate ajunge în acel loc. Locul care este originea vieţii. Evident că nu. Cum poate mintea mea măruntă, care se preocupă de propriul sine, să ajungă acolo?
57:05 P: Este zadarnic domnule. Atunci întreaga viaţă este zadarnică dacă după toate astea nu ai făcut primul pas. Atunci unde te afli?
57:20 K: Care ste primul pas? Stai un pic, spune, care este primul pas?
57:24 P: Aş spune că este să vezi orice este.
57:32 K: Să vezi "ceea ce este". Aşteaptă. Cum vezi asta, cum abordezi asta? De aste depinde în totalitate "ceea ce este" sau tu vezi doar parţial "ceea ce este". Dacă vezi "ceea ce este" în întregime- atunci gata.
58:00 P: Dar vezi că nu funcţionează aşa.
58:04 K: Sigur că nu. Pentru că minţile noastre, gîndurile sunt fragmentate, prin urmare eu abordez viaţa sau "ce este de fapt" cu mintea mea fragmentată, cu creierul fragmentat care este divizat...
58:16 P: Iar eu spun că în timp fragmentele se reduc. Nu sări la mine. Aşa este.
58:28 K: Ştiu ce vrei să spui. Este simplu.
58:30 P: Cu timpul fragmentele se reduc. Şi este posibil să te ascult, pentru ca mintea să fie liniştită fără mişcare, fără efort, dar este liniştită, nu este primul pas!
58:51 K: Nu. CÎnd tu spui, ai folosit cuvintele primul pas pentru a observa sau a percepe "ceea ce este". Corect? Asta ai spus. Dacă percep parţial, atunci să ştii, asta conduce la alte complicaţii. Corect? Percepţia parţială conduce la probleme parţiale. Corect? Şi întreb dacă este posibil să vedem în întregime "ceea ce este"? Să vedem întregul nu fragmentul. Asta înseamnă-stai un pic -că trebuie să văd dacă am o viaţă fragmentată. De aici ar trebui să pornesc. Pentru că dacă abordez viaţa, conştiinţa mea, felul în care gândesc, simt, acţionez şi restul, dacă abordez asta fragmentat, atunci sunt pierdut. Asta se întâmplă în lume. Sunt pierduţi. Aceşti oameni care ne guvernează, care ne spun ce este bine sau rău şi restul. Este posibil să privim viaţa ca întreg fără fragmentare? Pupul, asta este...
1:00:58 P: De ce nu a văzut mintea antică asta?
1:01:06 K: Nu poate, nu a putut. Cum poate o ordine totală...
1:01:13 P: Dar ai spus că...
1:01:17 K: Aşteaptă un pic, terenul antic original este cel mai vechi.
1:01:23 P: Nu, asta este acolo.

K: Nu, nu,
1:01:28 P: Cum adică nu?

K: Doar dacă... Este acolo ca idee menţinută de oameni de genul "acolo este Dumnezeu". Asta este doar o idee, un concept, o proiecţie a dorinţelor noastre de a ne simţi confortabil de a fi fericiţi şi restul. Pot trăi o viaţă, poate omul avea o viaţă în care să nu existe o acţiune fragmentată? Dacă cineva întreabă "de unde să încep?" Aş spune"de acolo". Află mai întâi dacă duci o viaţă fragmentată. Ştii ce înseamnă asta: să spui una şi să faci alta, întregul mod de viaţă fragmentat care înseamnă izolare şi prin urmare lipsa relaţiilor cu restul umanităţii. Deci începe de acolo. Ştii ce înseamnă asta? Ce mult trebuie să te întrebi ca să afli?
1:03:40 P: Ce este această întrebare?
1:03:42 K: Observaţia. Să observ foarte clar fără nici o influenţă, direcţie, motiv, cum este fragmentată viaţa mea. Să observ doar. Nu să spun "Sunt fragmentat şi ar trebui să fiu întreg". Ideea de a deveni întreg este altă fragmentare. Observ modul în care există fragmentarea. Asta înseamnî că gândul este un fragment. Corect? Şi asta este cauza fragmentării. Eu devin ceva diferit de tine.
1:04:58 P: Deci ideea naŞterii unui nou...
1:05:01 K:...nu este posibil decât dacă ai asta. Evident. Mai bine ne oprim.