Krishnamurti Subtitles home


BR83CB2 - Există o evoluţie a conştinţei?
A doua conversaţie cu David Bohm
Parcul Brockwod, GB
20 Iunie 1983



0:18 K: Am vorbit data trecută despre viitorul omului. Înţeleg că psihologii sunt preocupaţi de acest lucru? Sunt preocupaţi de modul în care fiinţa umană se conformează în societate sau mai mult?
0:58 B: Cred că cei mai multi psihologi vor, evident ca fiinţa umană să se conformeze societăţii, dar cred că unii poate cei care ne ascultă, se gândesc dincolo de asta, cum să transforme conştiinţa umanităţii.
1:13 K: Se poate transforma în timp conştiinţa umanităţii ? Despre asta ar trebui să discutăm azi.
1:22 B:Da. Am discutat şi data trecută şi am realizat că, această conştiinţă a umanităţii... Că în ce priveşte conştiinţa, timpul nu este relevant că este un fel de iluzie. Am discutat despre iluzia de a deveni.
1:44 K:Da, am făcut asta. Să mai spunem încă o dată că evoluţia conştiinţei este o aberaţie.
1:57 B:Evoluţia în timp, nu?

K:Da.

B: În timp, deşi pentru evoluţia fizică nu se aplică.
2:03 K:Da. Putem spune asta mai simplu? Nu există evoluţie psihologică sau evoluţia psihicului.
2:16 B:Da. Deoarece viitorul umanităţii depinde de psihic pare că viitorul umanităţii nu este determinat de acţiuni în timp.

K:Timp, da.

B: Şi asta ne conduce la întrebarea: ce e de făcut?
2:32 K:Păi, să începem de aici.

B:Da.
2:37 K: N-ar trebui mai întâi să facem diferenţa dintre creier şi minte?
2:45 B:Da, am făcut asta şi nu este clar. Există desigur câteva perspective. Una este că mintea este doar o funcţie a creierului -asta este viziunea materialistă. Mai este alta care spune că mintea şi creierul sunt două lucruri diferite.
3:01 K:Da, cred că sunt două lucruri diferite.
3:05 B:Dar trebuie să fie....
3:07 K:...o relaţie intre ele. O relaţie între acestea două.
3:11 B: Asta nu implică deci o separare.
3:16 K:Nu. Să luăm mai întâi creierul.

B:Da.

K:Nu sunt un expert în structura creierului şi restul. Dar persoana poate vedea, îşi poate observa activitatea creierului care este ca un calculator care a fost programat şi deci îşi aminteşte.
3:43 B:Este cert că mare parte a activităţii are loc aşa dar, persoana nu ştie dacă totul are loc aşa.

K:Nu. Şi este condiţionat.

B:Da.
3:54 K:Condiţionat de generaţiile trecute, de societate, de ziare, reviste, de toate activităţile şi presiunea din exterior. Este condiţionat.
4:10 B: Dar ce înţelegi prin această condiţionare, vezi tu...
4:12 K:Este programat; este setat pe un anumit tipar; trăieşte în întregime în trecut; şi se modifică prin prezent şi tot aşa.
4:31 B: Da, noi am fost de acord că o anumită condiţionare este utilă şi necesară.

K:Desigur.
4:36 Am discutat asta data trecută.

B:Da şi acum...
4:38 Dar condiţionarea care determină sinele ştii tu, care determină psihicul...
4:45 K:Psihicul.

B: Tu îi spui psihic.
4:48 K: Să îi spunem pentru moment aşa. Sinele.
4:51 B: Sinele, psihicul, despre asta vorbeşti de fapt.. Poate că nu este inutilă dar este dăunătoare.
4:58 K:Da. Despre asta discutăm.

B:Da.

K: Importanţa psihicului, aşa cum facem noi acum şi importanţa acordată sinelui crează mari probleme în lume pentru că separă şi deci există un conflict nu doar cu sine ci şi cu societatea, familia, etc.
5:35 B:Da. Şi este de asemenea în conflict cu natura.
5:37 K:Cu natura, un universul poţi spune.
5:40 B:Am spus data trecută că acest conflict apare datorită...
5:44 K:....separării.
5:46 B: Separarea apare pentru că gândul este limitat.

K:Gândul ete limitat. Corect.

B:Pentru că se bazează pe propria condiţionare, cunoaştere şi memorie este limitat, da.

K:Memorie, da.
5:55 Şi experienţa este limitată, deci cunoaşterea este limitată, memoria şi gândul. Gândul este limitat. Iar structura şi natura psihicului este mişcarea gândului.

B:Da.

K:În timp.
6:10 B:Da, acum aş vrea să pun o întrebare. Când vorbeşti despre mişcarea gândului nu îmi este clar ce este această mişcare. Am discutat despre mişcarea mâinii mele, o mişcare reală. Asta înţeleg asta. Dar acum, când discut despre mişcarea gândului mi se pare că discutăm despre o iluzie pentru că tu ai spus că a deveni este mişcarea gândului.

K:Asta este a deveni.

B:Deci tu spui...
6:35 K:Asta vreau să spun, mişcarea către a deveni.
6:38 B: Dar spui că această mişcare este iluzorie, nu?
6:41 K:Da, desigur, desigur.
6:43 B: Dar este mai degrabă ca mişcarea de pe un ecran pe care se proiectează un film, ca la cinema.

K:O cameră şi un ecran.

B: Noi spunem că nu există obiecte care se mişcă pe ecran şi că mişcarea reală este mişcarea proiectorului. Şi spunem că există o mişcare reală în creier care proiectează toate astea şi asta este condiţionarea?
7:01 K:Asta vreau să aflu. Să discutăm despre asta.
7:06 K: Am fost de acord:creierul este condiţionat.
7:11 B: Adică există o amprentă fizică reală.

K:Atât fizică dar şi...

B:Chimică.
7:16 K:....genetică dar şi psihologică.
7:20 B:Care este diferenţa dintre fizic şi psihologic?
7:24 K:Psihologic înseamnă centrat în sine. Corect?

B:Da.

K: Iar modul în care sinele se afirmă constant este mişcarea, condiţionarea.
7:51 B: Dar din câte am văzut asta este o iluzie, nu?
7:56 K: Noi am spus că este o iluzie.
7:57 B: Dar în interior are loc o mişcare reală. Creierul, de exemplu, face ceva. El a fost condiţionat fizic şi chimic.

K:Da, chimic.

B:Şi se întâmplă ceva la nivel fizic şi chimic atunci cand ne gândim la sine, corect?
8:15 K: Tu întrebi mai curând: oare creierul şi sinele sunt două lucruri diferite?
8:25 B: Nu, eu spun că sinele este rezultatul condiţionării creierului.
8:29 K:Da. Sinele este condiţionarea creierului.
8:34 B:Da. Dar oare sinele există ?
8:38 K:Nu, nu.
8:39 B: Dar aşa cum văd eu condiţionarea creierului ea implică o iluzie pe care o numim sine.
8:45 K:Corect. Corect. Poate dispărea această condiţionare?
8:52 B:Da.

K: Asta este întrebarea.
8:54 B: Ea trebuie să aibă loc fizic, chimic şi neurofiziologic.

K:Da, da.

B: Prima reacţie a unui om de ştiinţă ar fi că este puţin probabil să se disipeze prin ceea ce facem. Unii oameni de ştiinţă pot crede că se poate întâmpla prin medicamente, modificări genetice sau cunoaşterea în detaliu a creierului. Poate aşa putem face ceva, nu? Cred că asta cred oamenii.
9:23 K: Pot toate acestea schimba comportamentul uman?
9:26 B: De ce nu? Unii oameni cred că s-ar putea.
9:32 K:Stai un pic, asta este ideea. S-ar putea, adică în viitor.
9:38 B:Da. Dar e nevoie de timp să descoperim asta.

K: Să descoperim asta. Între timp
9:43 omul se distruge pe sine.
9:45 B: Credem că ne vom descurca până atunci. (Râd amândoi) Pentru că ar putea critica ce facem noi considerând că este inutil. Pare că nu afectează pe nimeni şi nici nu face diferenţa în timp. Aşa apare întrebarea. Să presupunem...
10:09 K: Noi ştim foarte clar cum stau lucrurile.

B:Da.
10:13 K: În ce fel afectează asta umanitatea?
10:16 B: În timp, pentru a salva...
10:19 K:Cu siguranţă nu. Evident.
10:22 B: Şi atunci de ce ar trebui să facem asta?
10:23 K:Pentru că asta trebuie.
10:26 B:Independent.

K:Independent.
10:28 Nu are legătură cu recompensa sau pedeapsa.
10:31 B: Nici cu scopurile.

K:Da.
10:34 B: Facem ce trebuie chiar dacă nu ştim care va fi rezultatul?

K:Corect.
10:39 B: Vrei să spui că nu se poate altfel?
10:42 K: Da, nu se poate altfel.
10:45 B: Atunci trebuie să clarificăm asta. Unii psihologi cred, că dacă ne preocupă, aceste lucruri am putea obţine o evoluţie a conştiinţei, corect?
10:59 K: Ajungem la punctul în care sperăm să schimbăm conştiinţa în timp.
11:07 B:Da.

K: Oare?
11:10 B: Ne-am întrebat şi spunem că timpul este implicat, că tindem să devenim o iluzie şi că nu ştim ce facem. Am putea spune oare că acelaşi lucru se aplică şi unor oameni de ştiinţă care încearcă să facă asta fizic dar şi chimic sau structural; şi că şi ei sunt captivi în această situaţie şi datorită timpului ei încearcă să devina mai buni?

K:Da, aşa este. Corect (Râsete).

B: Ei nu ştiu de fapt ce fac.
11:38 K: Cei care folosesc experimente, psihologii chiar şi noi încercăm să devenim ceva.
11:47 K: Da, deşi la prima vedere nu pare . Pare că ei sunt total dezinteresaţi sau sunt observatori obiectivi care vor să rezolve o problemă dar dincolo de asta poţi simţi că există dorinţa de a deveni mai bun, asta vrea cel care face asta.

K:DEsigur, desigur.

B: Persoana nu este liberă.
12:06 K:Tocmai asta este. Ei nu sunt eliberaţi de asta.
12:08 B: Şi această dorinţă va duce la dezamăgire şi iluzie, etc.
12:17 K: Deci unde ne aflăm acum? Orice formă a dorinţei de a deveni este o iluzie iar a deveni implică factorul timp, timpul necesar pentru ca psihicul să se schimbe... Noi spunem că timpul nu este necesar.
12:36 B: Şi iată legătura cu cealaltă întrebare despre minte şi creier. Vezi tu, este necesar să înţelegem creierul şi activitatea sa în timp, ca pe un proces complex psihic dar şi chimic.
12:52 K: Eu cred că mintea este separată de creier.
12:56 B: Ce înseamnă separat? Pentru că ele sunt în contact.
12:59 K: Separate, pentru că în timp ce creierul este condiţionat, mintea nu este.
13:04 B: Să spunem că mintea este oarecum independentă de creier şi că deşi creierul este condiţionat...
13:10 K:... cealaltă nu este.

B: Trebuie să nu fie condiţionată.

K:...condiţionată.
13:14 B: Pe ce te bazezi când spui asta?
13:21 K: Să nu începem cu asta.
13:25 B: Atunci, ce te face să spui asta?
13:27 K: Atâta timp cât creierul este condiţionat, el nu este liber.
13:35 B:Da.
13:37 K: Iar mintea este liberă.

B:Da, asta spui.
13:41 Creierul nefiind liber nu poate fi imparţial să cerceteze obiectiv.
13:46 K:O să vorbim despre asta. Să ne întrebăm ce este libertatea.
13:48 B:Da.
13:50 K: Libertatea de a te întreba, de a cerceta are loc doar acolo unde există o conştientizare.
14:00 B:Da, asta este clar pentru că dacă nu eşti liber să cercetezi dacă nu poţi fi imparţial, atunci esti limitat.

K:Limitat.

B: În mod arbitrar.
14:10 K: Deci, atâta timp cât creierul este condiţionat relaţia sa cu mintea este limitată.
14:20 B: Da, acum avem o relaţie a creierului cu mintea şi invers.

K:Da, da.
14:26 Şi mintea fiind liberă are o relaţie cu creierul.
14:31 B:Da. Spunem într-un fel că mintea este liberă dar nu cu privire la condiţionarea creierului.

K:Da.

B: Dar cineva poate întreba: care este natura minţii? Aş putea întreba de exemplu: mintea este în interiorul corpului sau este în creier?
14:46 K:Nu, nu are legătură cu corpul sau cu creierul.
14:49 B: Are legătură cu spaţiul sau timpul?
14:51 K:Spaţiul-stai un pic- spaţiul -stai puţin. Are legătură cu spaţiul şi cu liniştea. aceştia sunt cei doi factori ai...
15:07 B:Dar nu cu timpul, nu?

K: Nu cu timpul. Timpul aparţine creierului.
15:13 B: Tu spui spaţiul şi linistea, ce fel de spaţiu? Nu este spaţiul în care ne mişcăm.

K:Nu, spaţiul...
15:24 Să explicăm altfel. Gândul poate inventa spaţiul.
15:34 B: Şi deci avem spaţiul pe care îl putem vedea iar gândul poate inventa tot felul de spaţii.
15:40 K:Şi spaţiul de aici până acolo.
15:42 B: Da, spaţiul în care ne mişcăm fizic practic .
15:45 K:Şi de asemenea spaţiul dintre două sunete.
15:48 B:Dintre două sunete.

K:Două sunete.
15:51 B: Adică aşa se numeşte intervalul . Intervalul dintre două sunete.
15:57 K:Da, intervalul dintre două sunete.

B:Două sunete.

K:Două gânduri.

B:Două gânduri.

K:Două note.

B:Da.
16:07 K:Spaţiul dintre doi oameni.

B: Da, spaţiul dintre pereţi.
16:12 K: Şi tot aşa. Dar acel gen de spaţiu nu este spaţiul minţii.
16:18 B:Tu spui că nu este limitat şi nu este un interval.
16:21 K: Corect. Nu am vrut să folosesc cuvântul "limitat".
16:22 B: Dar este implicit.

K:Da.
16:24 B: Nu înseamnă că este legat de ceva anume.
16:27 K:Nu, nu este delimitat de psihic.
16:31 B: De psihic. Dar este delimitat de ceva anume?

K:Nu.

B:Nu. Psihicul de care vorbeşti este delimitat
16:37 pentru că am spus că este limitat, corect?
16:41 K: Poate deci creierul-asta vreau să aflu, să discutăm-poate creierul cu toate celulele sale condiţionate să se schimbe radical?
16:55 B: Da, am discutat adeseori despre asta. Nu ştim cu certitudine că toate celulele sunt condiţionate. Unii, de exemplu cred că doar unele sau anumite părţi ale celulelor sunt folosite iar altele sunt mai degrabă inactive, în stare latentă.

K: Nefolosite în totalitate sau doar ocazional.
17:11 B:Folosite ocazional.
17:13 Dar celulele condiţionate, oricare ar fi ele ne domină efectiv conştiinţa, corect?
17:19 K:Da, pot fi ele schimbate?

B:Da.
17:24 K: Noi spunem că se poate prin înţelegere.

B:Da, acum...

K: Înţelegerea fiind în afara timpului; ea nu este rezultatul amintirii; nici al intuiţiei, dorinţei sau speranţei; nu are legătură cu timpul şi gândul.

B: Da, tu spui că înţelegerea este a minţii?
17:56 Este natura minţii-corect?- activitatea minţii?
18:00 K:Da.
18:02 B: Spui deci că mintea poate acţiona în creier.
18:06 K:Da, am spus asta mai devreme.

B: Da, dar trebuie să...
18:09 este dificil de înţeles. Cum poate mintea acţiona asupra materiei?
18:18 K: Poate acţiona asupra creierului... Să spunem de exemplu, să luăm orice criză sau orice problemă. Problema- rădăcina ei este de fapt ceva care ne-a fost transmis. Şi ne întâlnim cu asta în toate amintirile trecute în prejudecăţi, etc. Şi astfel problema se multiplică. Rezolvi o problemă şi din soluţie apare o altă problemă aşa cum se întâmplă în politică şi tot aşa. Corect? Pentru a aborda o problemă sau să percepem problema fără intervenţia amintirilor trecute sau a gândurilor sau fără să apară proiecţii... în perceperea problemei.
19:22 B:Da. Asta înseamnă că percepţia este a minţii
19:26 că nu este...

K:Da, corect.
19:29 B: Spui de fapt că acest creier este un fel de instrument al minţii? Asta spui?
19:37 K:Un instrument al minţii când creierul nu este egocentric.
19:44 B: Da, dar dacă ne gândim la toate condiţionările ele pot fi rezultaul gândului care este stimulat şi menţine un program. Asta îi ocupă toate capacităţile.

K: Toate zilele chiar, da.
20:01 B:Întreaga capacitate a creierului.
20:04 Este ca un receptor radio care poate genera propriile zgomote şi nu percepe nici un semnal. Ar fi această analogie...
20:12 K:Nu chiar. Nu prea.

B:Nu este foarte bună, dar...

K: Vrei să elaborăm un pic?
20:24 Experienţa este întotdeauna limitată. Corect? Poate fac din acea experienţă o afacere extraordinară şi deschid un magazin pentru a vinde experienţa dar acea experienţă este limitată. La fel şi cunoaşterea. Iar această cunoaştere acţionează la nivelul creierului. Cunoaşterea este creierul. Corect? Iar gândul este o parte a creierului şi acel gând este limitat. Deci, creierul acţionează într-o arie foarte , foarte restrânsă.
21:13 B:Da. Şi ce îl împiedică să acţioneze într-o arie mai largă? Ce îl împiedică să acţioneze pe o arie nelimitată?
21:23 K:Gândul.

B: Gândul. Dar creierul
21:26 pare că funcţionează de unul singur, cu propriile programe, nu?
21:31 K: Da, ca un calculator care rulează propriile programe.
21:34 B:Da şi tu, de fapt întrebi dacă acest creier ar trebui să răspundă minţii.
21:43 K: Poate face asta doar dacă este liber de gândurile sale care sunt limitate.
21:51 B: Da, adică să nu fie condus de program. Vezi tu, noi avem totuşi nevoie de acel program.
21:55 K:Desigur, desigur. Avem nevoie de el pentru... Am vorbit despre asta.

B: Am vorbit despre multe, da. Dar inteligenţa...
22:06 Inteligenţa vine din minte?
22:09 K:Da, inteligenţa este mintea.

B: Este mintea.
22:12 K: Şi ajungem la... -trebuie să discutăm altceva. Pentru că şi compasiunea are legătură cu inteligenţa. Nu există inteligenţă fără compasiune. Iar compasiunea poate exista doar acolo unde există iubire. adică o eliberare totală de amintiri, gelozii personale şi alte lucruri de acest gen,
22:45 B: Şi această compasiune, iubire este de asemenea o stare a minţii?
22:49 K: Este. Nu poţi manifesta compasiune dacă eşti ataşat de o anumită experienţă sau ideal.
22:59 B:Da, iar este vorba dspre programele care ne ţin pe loc.
23:02 K:Da. Există de exemplu, oameni care merg în diferite ţări sărace unde muncesc foarte mult şi ei numesc asta compasiune. Dar ei sunt ataşaţi sau legaţi de o anumită formă de credinţă religioasă şi ce fac este mai degrabă milă, simpatie dar nu compasiune.
23:31 B:Da, înţeleg asta. Avem două lucruri care pot fi oarecum independente. Există creierul şi mintea deşi ele sunt în contact una cu alta. Spunem că inteligenţa şi compasiunea vin de dincolo de creier. Acum aş vrea să ne întrebăm cum au ele contact una cu alta.

K:Ah!
23:59 Contactul dintre creier şi minte poate exista doar când creierul este tăcut.
24:05 B:Da, asta este condiţia de bază condiţia ca ele să fie în contact. Creierul trebuie deci, să fie tăcut.
24:13 K: Dar domnule asta nu are loc prin antrenament. Nu printr-o meditaţie auto-conştientă pentru tăcere. Ea vine natural când persoana îşi înţelege condiţionările.
24:33 B: Da şi acea persoană poate vedea asta- dacă creierul tace şi putem spune că ascultă ceva mult mai profund, nu?
24:41 K:Mai profund, da. Şi dacă este tăcere se conectează cu creierul.

B:Da.

K: Nu,cu mintea. Atunci mintea poate funcţiona prin creier.
24:54 B: Cred că în ceea ce priveşte creierul este util să vedem dacă este o activitate dincolo de gând. Cineva se poate întreba, de exemplu: este conştientizarea o funcţie a creierului?
25:11 K: Atâta vreme cât este vorba de o conştientizare în care nu există nici o alegere. Sunt conştient. Prin acea conştientizare eu aleg.
25:26 B: Da, cred că asta face lucrurile mai dificile. Ce este greşit în alegere?
25:31 K:Alegerea înseamnă confuzie.
25:34 B: Asta nu rezultă din cuvânt.
25:37 K:Ai de ales între două lucruri.
25:39 B: Da, pot alege un lucru sau altul.
25:43 K: Da, pot alege să cumpăr un lucru sau altul.
25:45 B: Sau să aleg o culoare pentru masa cumpărată.
25:47 K: Da, asta este o masă mai bună.
25:49 B: Nu trebuie să fiu confuz când fac asta. Dacă aleg culoarea care îmi place nu vad de ce crează asta confuzie.
25:55 K:Nu este nimic greşit în asta. Aici nu există confuzie.
25:59 B: Dar alegerea, când vine vorba despre psihic mi se pare că acolo este confuzie.

K: Asta este, vorbim despre psihic.

B: Limbajul face ca lucrurile să nu mai fie evidente.
26:08 K: Da, noi vorbim despre psihicul care alege.
26:11 B: Da, alege să devină real.

K:Da.
26:14 Alege să devină, există confuzie unde există alegere.
26:19 B:Da. Tu spui despre confuzie că psihicul alege să devină un lucru sau altul. Find confuz vrea să devină ceva mai bun.
26:31 K:Orice alegere implică dualitate.
26:36 B: Da şi acum mi se pare că avem o altă dualitate, între minte şi creier.
26:42 K:Nu, asta nu este o dualitate.

B: Este important să clarificăm asta.

K: Nu este o dualitate.

B:Şi ce face diferenţa?
26:50 K: Să luăm un exemplu simplu. Fiinţele umane sunt violente iar gândul a proiectat non-violenţa. Şi asta este dualitatea-faptul şi non-faptul.
27:10 B: Vrei să spui că există dualitate între fapt şi unele proiecţii pe care le face mintea.
27:18 K:Idealul şi faptul în sine.
27:20 B:Da. Idealul este ireal iar faptul este real.
27:23 K:Asta este. Idealul nu este real.

B:Da, asta este. Nu este real. Şi tu numeşti această diviziune dualitate.
27:33 De ce acest nume?
27:35 K:Pentru că ele sunt separate.
27:37 B: Păi aşa şi par.

K:Divizate, iar noi ne luptăm... Să luăm de exemplu
27:44 idealurile totalitare comuniste şi cele democratice ele sunt rezultatul gândului, etc. care este limitat şi asta crează haos în lume.
27:55 B:Da. Există deci o divizare. Dar cred că noi discutăm despre divizarea a ceva care nu poate fi divizat. Noi încercăm sa divizăm psihicul.

K:Corect.
28:09 Violenţa nu poate fi divizată în non-violenţă.
28:14 B: Iar psihicul nu poate fi divizat în violenţă şi non-violenţă.
28:18 K: Este ceea ce este.

B:Este ceea ce este, deci dacă este violent nu poate fi divizat într-o parte violentă şi una non-violentă.

K:Corect, deci...
28:24 Asta este foarte bine! Putem râmâne la "ceea ce este" nu la ce "ar trebui să fie", "ce trebuie să fie" şi să inventăm idealuri şi restul, nu?
28:39 B: Da, dar am putea să ne întoarcem acum la creier şi minte? Noi spunem că asta nu este divizare.

K: Oh, nu, asta nu este o divizare.

B: Sunt în contact, nu?
28:51 K: Noi spunem că există un contact între minte şi creier când creierul este tăcut şi are spaţiu.
28:58 B: Spui deci că deşi sunt în contact şi nu sunt divizate, pot exista independent... că mintea poate avea o oarecare independenţă faţă de condiţionarea creierului.
29:12 K: Trebuie să avem grijă, domnule! Hai să vedem. Să spunem că am un creier care este condiţionat să fie Hindus iar eu funcţionez, acţionez, întreaga mea viaţă este condiţionată de ideea că sunt Hindus. Mintea nu are legătură cu aceasta condiţionare.
29:42 B: Foloseşti cuvântul "minte" adică nu este mintea mea.
29:45 K: Oh, mintea, mintea, nu este a mea.
29:47 B: Noi vorbim despre minte în general.
29:49 K:Nici creierul nu este al meu.
29:51 B: Nu, dar există un creier anume, acesta sau acela. Spui că există o minte anume?
29:58 K:Nu.
30:00 B: Dar asta este o diferenţă importantă. Tu spui că mintea este universală.
30:04 K: Mintea este universală dacă putem folosi acest cuvânt urât.
30:07 B:Nelimitată şi nedivizată.

K:Da.
30:10 K: Şi nepoluată de gând.
30:17 B: Dar cred că este dificil pentru anumiţi oameni să spună: cum să cunoaştem ceva despre această minte? Prima senzaţie este că am idee despre mintea mea, nu?
30:26 K: Nu o poţi numi mintea ta. Ai doar un creier care este condiţionat. Nu poţi spune "asta este mintea mea".
30:36 B: Da, orice simt în interior simt că este al meu şi asta diferă de experienţa altuia.

K:Nu, eu mă întreb dacă este....
30:45 B: Pare diferit, cel puţin la prima vedere.
30:47 K:Da. Mă întreb dacă este diferit ce se întâmplă în mine ca fiinţă umană şi în tine ca persoană diferită. Noi trecem prin probleme asemănătoare, suferinţă, frică, anxietate, singurătate, etc. Avem propriile dogme, credinţe, superstiţii, toţi avem aşa ceva.
31:09 B: Putem spune că este asemănător dar pare că fiecare suntem separaţi de ceilalţi.
31:14 K:Prin gând. Gândul mă face să cred că sunt diferit de tine pentru că am un corp diferit de al tău şi o faţă diferită de a ta. Putem purta aceleaşi... Noi extindem aceleaşi lucruri în aria psihologică.
31:34 B:Da, am discutat despre asta. Dar acum dacă spunem "Ok, aceasta este probabil o iluzie".
31:44 K:Nu poate, este sigur o iluzie.

B:Bine,este o iluzie deşi nu este atât de evident când o priveşte cineva.
31:51 K:Desigur.

B: Acum, noi spunem că mintea.... că de fapt creierul nu este divizat
31:58 pentru că spunem, nu doar că suntem asemănători ci că suntem conectaţi, nu? Şi apoi spunem că dincolo de asta se află mintea care nu este divizată.
32:09 K:Nu este condiţionată.
32:10 B:Da şi asta implică faptul că un om simte că este separat, că are un minim de contact cu mintea, nu?

K:Absolut, corect.
32:20 Asta am spus.

B: Tu spui "fără minte".
32:22 (Râd amândoi)
32:25 K: De aceea este foarte important să înţelegem nu mintea ci propria condiţionare. Atunci ea, această condiţionare umană poate fi dizolvată. Asta este problema reală.
32:44 B:Da. Eu cred că este mintea -nu o vom numi aşa- dar fiinţa umană va ţine cont de sens mereu. Cred că vrem să înţelegem ce am spus până acum. Avem o minte universală, care se află într-un fel de spaţiu. Sau este propriul spaţiu?

K: Nu este în mine sau în creierul meu.

B: Dar are un spaţiu.
33:10 K: Trăieşte în spaţiu şi în tăcere.

B: Trăieşte în spaţiu şi în tăcere.
33:15 Dar este spaţiul minţii, nu-i aşa?
33:17 Nu este un spaţiu ca cel pe care îl ştim?

K:Nu, nu.
33:21 De aceea am spus că spaţiul nu este invenţia gândului.

B: Este oare posibil să percepem acest spaţiu
33:31 când mintea este tăcută, să fim în contact cu acesta?
33:36 K: Nu este vorba de a percepe.Să vedem.

B: Când creierul este....

K: Tu întrebi dacă mintea poate fi percepută de creier.
33:48 B: Sau măcar să fie conştientă, un simţ anume...

K:Da, da.
33:54 Noi susţinem că da; prin meditaţie. Poate nu îţi place cuvântul ăsta.

B:Nu mă deranjează.
34:03 K:Cred că este posibil să... Vezi domnule, aici este dificultatea. Când folosim cuvântul "meditaţie" noi înţelegem în general că există cineva care meditează. Meditaţia este de fapt un proces inconştient, nu unul conştient.
34:27 B: Cum poţi spune că meditaţia are loc şi că este inconştientă?
34:32 K:Ea are loc atunci când creierul este tăcut.
34:37 B: Şi înţelegi prin conştiinţă mişcarea gândului.

K:Da, mişcarea gândului.

B: Sentimentul, dorinţa, voinţa şi toate celelalte, corect?

K:Da.

B: Dar există un fel de conştiinţă, nu?
34:47 K:Oh, da. Depinde ce înţelegi prin conştiinţă.

B:Da.

K: Conştiinţa a ce?
34:55 B: Nu stiu, a ceva profund.
35:06 K: Vezi, iar foloseşti cuvântul "profund", care este o măsură. Dar eu nu l-aş folosi.
35:17 B: Atunci să nu îl folosim. Să spunem un fel de... Există un fel de inconştient de care nu suntem deloc conştienţi. O persoană poate să nu fie conştientă de anumite probleme, conflicte.
35:30 K: Să analizăm asta. Un pic mai mult. Dacă eu fac ceva conştient, atunci este activitatea gândului.
35:41 B:Da.

K:Corect?

B: Este gândul care se reflectă pe sine.
35:47 K: Da, este activitatea gândului. Dacă eu meditez conştient, practic meditaţia, fac diverse, eu le numesc nonsens atunci creierul se conformează unei alte serii de tipare.
36:05 B: Da, mai degrabă devine ceva.

K: Devine ceva, corect.

B: Da, persoana încearcă să devină mai bună.
36:12 K:Nu există iluminare în devenire. Nu poţi fi "iluminat" dacă pot folosi cuvântul doar spunând "o să fiu o persoană iluminată".
36:23 B: Dar, pare destul de greu de comunicat ceva care nu este conştient.
36:29 K:Asta este dificultatea.
36:31 B: Şi totuşi nu este ca şi cum ai fi dat afară. Sau dacă o persoană este inconştientă este scoasă afară, dar nu te referi la asta.

K:Bine înţeles că nu!

B: Sau că este anesteziat, sau...
36:44 K:Nu, dar putem să spunem aşa:
36:48 meditaţia conştientă, activitatea conştientă de a controla gândul, dorinţa persoanei de a se elibera de condiţionare, nu este libertate.
37:00 B:Da, cred că asta este clar, dar devine neclar cum să comunicăm-ce altceva mai este?-înţelegi.
37:07 K:Stai un pic. Te referi la ce există dincolo de gând.
37:20 B:Sau când gândul este tăcut.

K: Tăcut. Ce cuvânt ai folosi?
37:26 B: Aş sugera cuvântul "conştientizare". Sau cuvântul "atenţie"?
37:32 K:Prefer atenţie.

B:Da.
37:39 K: Ai spune că în atenţie nu există un centru precum "eu"?
37:46 B: În atenţia de care vorbeşti, da. Este un fel, folosit des când noi suntem atenţi la ceva pentru că ne interesează.
37:54 K:Atenţia nu este concentrare.

B:Da, vorbeam despre concentrare. Dar noi discutam despre un fel de atenţie în care "eu-l" nu este prezent şi în care nu există activitatea condiţionării.
38:07 K:Nici activitatea gândului.

B:Da.
38:11 K: Gândul nu are loc când este atenţie.
38:16 B: Da, ai putea spune mai multe? Ce înţelegi prin atenţie? Am putea folosi un cuvânt alternativ? Înseamnă să fii cu mintea la ceva?
38:28 K:Nu, nu. Ar ajuta să spunem: concentrarea nu este atenţie, corect? Efortul nu este atenţie. Când fac un efort să obţin ceva asta nu este atenţie. Atenţia poate apărea când nu există sinele.
38:59 B: Dar asta ne face să ne învârtim într-un cerc vicios pentru că începem când există sinele. Există o persoană care spune că meditaţia este necesară, începe cu sinele, spune "sunt aici".
39:10 K: Nu, eu am folosit cu grijă cuvântul. Meditaţia înseamnă măsură,
39:16 B:Da.
39:17 K: Când există măsură, adică devenire, asta nu este meditaţie. Să spunem altfel.
39:23 B: Da. Să vorbim despre când nu este meditaţie.
39:26 K:Corect. Prin negaţie, celălalt există.
39:31 B: Dacă reuşim să negăm toată activitatea a ceea ce nu este meditaţie, apare şi meditaţia.
39:38 K:Corect. Corect.
39:40 B: Ceea ce nu este meditaţie, dar noi credem că este.
39:43 K:Da, corect. Este foarte clar. Atâta vreme cât există măsură, adică devenire, care este un proces al gândului, nu poate exista meditaţie sau tăcere.
39:58 B:Vezi tu, această meditaţie indirectă, această atenţie....ea este a minţii, nu?

K:Atenţia este a minţii.
40:09 B: Şi este în contact cu creierul, nu?

K:Da. Am spus asta. Atâta vreme cât creierul este tăcut, sunt în contact.
40:18 B: Adică, adevărata atenţie este în contact cu creierul, când acesta este tăcut.

K: Tăcut şi are spaţiu.
40:26 B:Ce este acest spaţiu?
40:29 K:Acum creierul nu are spaţiu
40:31 pentru că este preocupat de sine, este programat, centrat pe sine şi este limitat.

B: Ai spune că în plus, acest creier...
40:43 Mintea se află în propriul spaţiu; dar şi creierul are un spaţiu propriu?
40:47 K: Un spaţiu limitat.

B:Un spaţiu limitat.

K:Desigur. Gândul are un spaţiu limitat.
40:51 B: Deci când, gândul este absent, creierul are un spaţiu propriu?
40:54 K:Corect. Corect.
40:56 Creierul are spaţiu, da.

B:Nelimitat?
41:01 K: Nu, doar mintea are un spaţiu nelimitat.

B:Nelimitat.
41:10 K: Când creierul meu se linşteşte cu privire la o problemă la care m-am gândit şi spun "Nu mă mai gândesc la asta" atunci se crează un anumit spaţiu. În acel spaţiu rezolvi problema.
41:22 B: Şi dacă mintea este tăcută, nu se mai gândeşte la problemă atunci spaţiul este încă limitat?

K:Da.
41:28 B: Dar este deschis către atenţie.

K: Către minte.
41:32 B:Vrei să spui că mintea, cu ajutorul atenţiei, sau în atenţie ia contact cu creierul?
41:40 K:Da, când creierul este atent.
41:46 B:Şi ce se întâmplă cu creierul?
41:50 K: Ce se întâmplă cu creierul pentru a acţiona? Corect? Pentru a... Stai, să clarificăm. Noi am spus că inteligenţa se naşte din compasiune şi iubire. Că inteligenţa acţionează când creierul este tăcut.
42:17 B: Da, acţionează prin atenţie?
42:21 K:Desigur, desigur.
42:24 B: Deci se pare că atenţia este legătura.

K:Legătura, sigur că aşa este . Atenţia, am spus deja,
42:29 atenţia există doar când nu este sinele.
42:32 B:Da. Spui deci că, iubirea şi compasiunea sunt fundaţia din care prin atenţie apare inteligenţa, .

K:Da, funcţionează prin creier.

B:Această inteligenţă...Să spunem că avem două întrebări:
42:53 una se referă la natura acestei inteligenţe şi a doua ce efect are asupra creierului?
42:59 K:Pai, să vedem. Şi folosim iar negaţia. Iubirea nu este gelozie,etc. Iubirea nu este personală dar poate fi.
43:15 B: Atunci nu este ceea ce spui.

K:Da. Iubire nu înseamnă ţara mea, ţara ta., "Îmi iubesc Dumnezeul". Nimic din toate astea.
43:25 B: Dacă vine de la mintea universală...
43:29 K: De aceea spun că iubirea nu este ceva... ea nu are legătură cu gândul.

B:Da.
43:39 Nu apare în creier, nu îşi are originea în acesta.
43:43 K: Da, nu este iubirea mea.

B:Da.

K: Din acea iubire apare compasiune şi inteligenţă.

B:Această inteligenţă, natura ei este...
44:00 Această inteligenţă-am putea spune- este capabilă să "înţeleagă" profund, eu nu simt...
44:08 K:Nu, nu să "înţeleagă". Stai, să studiem un pic asta.
44:12 B:Ce va face? Va percepe?
44:16 K:Pin percepţie acţionează.

B:Da. Percepţia a ce?

K:Percepţia...
44:28 Hai să discutăm despre percepţie. Percepţia poate exista doar atunci când gândul nu îi dă un sens.

B:Când nu este?...

K:Nu este dat un anume sens sau... Când mişcarea gândului nu o afectează, atunci există percepţie care este înţelegerea problemei sau a complexului uman.
45:02 B:Originea acestei percepţii se află în minte?
45:08 K: Percepţia porneşte din minte? Să vedem. Da. Când creierul este tăcut.
45:21 B: Da, am folosit cuvintele "percepţie" şi "inteligenţă" cum sunt ele legate sau care este diferenţa?
45:29 K:Dintre percepţie şi inteligenţă?
45:31 B:Da.

K:Nici una.
45:33 B: Deci percepţia este inteligenţă.

K: Da.

B:Inteligenţa este percepţia a "ceea ce este"corect? Iar atenţia face legătura.
45:44 K:Să luăm o problemă şi să o studiem, va fi mai uşor de înţeles.
45:57 K:Să luăm problema suferinţei. Fiinţele umane au suferit foarte mult, în războaie, prin intermediul bolilor, chiar şi psihice şi datorită relaţiilor dintre oameni. Omul a suferit foarte mult. Cum se poate rezolva asta?

B:Da. Aş spune că este dificil din cauza programului. Suntem condiţionaţi, nu?

K:Da, în întregime.

B: Şi totul este înregistrat atât fizic cât şi chimic.

K:Suntem condiţionaţi.
46:35 Şi asta are loc de secole.
46:38 B: Este deci foarte profund.
46:41 K:Foarte, foarte profund. Se poate termina?
46:48 B:Da şi nu prin acţiunea creierului.

K:A gândului, nu.

B: Deoarece creierul este prins în această suferinţă şi nu poate acţiona asupra propriei suferinţe.
46:57 K:Desigur că nu poate. De aceea gândul nu poate rezolva asta.

B:Da, pentru că acest gând...

K:Gândul a creat asta.
47:03 B:...a creat asta şi este oricum incapabil să o oprească.
47:07 K: Da, gandul a creat războaiele, mizeria, confuzia iar gândul a devenit personajul principal în relaţiile umane.
47:18 B: Cred că oamenii ar putea accepta asta şi să se gândească totuşi că gândul face şi lucruri bune nu doar rele.
47:26 K:Nu, gândul nu poate face bine sau rău. Este gând, este limitat.
47:31 B: Gândul nu poate opri suferinţa. Deoarece suferinţa este condiţionarea creierului, fizică şi chimică, gândul nu poate să ştie ce este.

K: Adică, mi-am pierdut fiul şi sunt...

B: Da, dar nu ştiu ce se întâmplă în mine. Nu pot schimba suferinţa din interior, chiar dacă mă gândesc nu ştiu ce anume este. Tu spui că este inteligenţa.
47:53 K:Dar noi ne întrebăm dacă suferinţa poate lua sfârşit. Asta este problema.
47:59 B:Da şi este clar că nu putem face asta doar cu ajutorul gândului.
48:02 K:Gândul nu poate face asta.

B:Nu. Bine. Acum , pentru că...
48:05 K:Asta este ideea. Dacă intuiesc...
48:09 B: Această inspiraţie va veni din actiunea minţii prin inteligenţă şi atenţie.

K:Inteligenţă. Când avem acea inspiraţie, inteligenţa înlătură suferinţa.
48:19 B: Da, tu spui că există un contact între materie şi minte care înlătură întreaga structură fizică şi chimică, care ne face să suferim.
48:29 K:Corect. Atunci există nişte mutaţii în creier. Am discutat despre asta acum câţiva ani.

B: Da şi acea mutaţie şterge întreaga
48:41 structură care ne face să suferim.

K:Da, prin urmare
48:43 este ca şi cum- am urmat o anumită tradiţie şi brusc o schimb, are loc o schimbare în creier care mergea spre Nord. Acum merge spre Est.
48:58 B:Da, este o noţiune importantă din punctul de vedere al ştiinţei tradiţionale pentru că dacă acceptăm că mintea este diferită de materie atunci oamenii vor putea să spună mai greu că mintea va face....

K:Mintea este de fapt....
49:15 Ai spune că mintea este energie pură?
49:19 B: Am putea spune aşa dar şi că materia este de asemenea energie.
49:24 K:Şi pentru că materia este limitată aşa este şi gândul.
49:27 B:Da, dar spunem că energia pură a minţii poate ajunge la energia limitată a materiei.
49:33 K:Da, corect. Şi poate schimba limitarea.
49:36 B: Da, să înlăture ceva din ea.
49:38 K: Când vedem o problemă sau o provocare cu care ne confruntăm.

B: Da şi am crezut
49:52 că putem apela la toate modelele tradiţionale sau am încercat asta şi nu merge pentru că....
49:57 K:Nu a funcţionat.

B:Dar asta nu este de ajuns. Trebuie să spunem asta pentru că unii ar putea crede că se poate şi nu este de fapt aşa.

K:Nu se poate.

B:Pentru că gândul nu poate ajunge la baza propriei baze chimce din celule şi să facă ceva cu acestea.
50:12 K:Da, domnule am spus asta deja. Gândul nu se poate schimba pe sine.
50:19 B:Da şi practic tot ce a făcut umanitatea se bazează pe gând. Există o arie limitată unde totul este în regulă dar nu putem, aşa cum am spus deja să facem nimic în viitor dacă facem ca până acum.

K:Eu sunt ceea ce sunt. Când asculţi politicienii
50:41 care sunt foarte activi în lume ei crează continuu probleme iar pentru ei gândul este cel mai important.
50:54 B: Ei nu ştiu de fapt nimic.
50:58 K:Exact. Noi spunem că vechiul instrument care este gândul este perimat cu excepţia câtorva arii.
51:08 B: El nu a fost potrivit decât în acele arii.
51:11 K:Desigur, desigur.
51:13 B:Iar omul a fost mereu în dificultate din câte imi amintesc, în toata istoria sa.
51:18 K:Da, omul a avut mereu probleme, tulburări, frici. Nu trebuie să reducem asta la un argument intelectual. Dar ca fiinţe umane care ne confruntăm cu confuzia din lume putem găsi vreo soluţie?
51:44 B:Da şi asta conduce la întrebarea mea. Se pare că există puţini oameni care vorbesc despre asta şi care gândesc şi poate meditează la asta, etc. dar cum va afecta acest lucru întreaga umanitate?
52:01 K:Probabi foarte puţin. Dar de ce întrebi... dacă va afecta umanitatea? Poate da, poate nu.

B:Poate nu. Poate da sau poate nu.

K: Dar apare întrebarea: şi care este sensul?
52:17 B:Da, asta este ideea. Cred că este ceva instinctiv care ne face să punem această întrebare.
52:23 K:Da. Cred că întrebarea este greşită.
52:24 B: Dar asta este întrebarea greşită. Primul impuls este să spui "Ce este de făcut pentru a opri această imensă catastrofă?"
52:30 K:Da. Dar dacă fiecare dintre noi indiferent cine ascultă vede adevărul celor zise că gândul prin activitatea sa interioară şi exterioară a creat această teribilă încurcătură, suferinţă atunci persoana trebuie să se întrebe: cum poate lua asta sfârşit ? Dacă gândul nu se poate opri, ce se poate face?

B:Da.
52:59 K: Care este instrumentul care va pune capăt acestei mizerii? Este un nou instrument care este mintea, etc.

B:Da.

K: Care este inteligenţa. Dar dificultatea constă în faptul că oamenii nu ascultă toate acestea. Ei au concluzionat deja, atât oamenii de ştiinţă cât şi laicii ca noi, nu vor asculta.
53:27 B: Da, la asta mă gândesc când spun că puţini oameni nu vor produce vreun efect.

K:Desigur, desigur. Cred de fapt
53:36 că lumea a fost schimbată de câţiva oameni. Hitler a fost...bun sau rău, dar nu asta este ideea.
53:43 B: Păi nu făcut schimbări fundamentale.
53:45 K: Nu, au schimbat lumea la nivel superficial. Revoluţia Bolşevicilor, comuniştii, au făcut schimbări dar au repetat acelaşi tipar. Revoluţia fizică nu a schimbat lumea la nivel psihologic.
54:03 B:Crezi că este posibil ca anumite creiere să fie în contact cu mintea astfel încăt să poată să influenţeze umanitatea, adică dincolo de efectul comunicării lor?
54:20 K:Da, asta este. Corect.
54:21 B: Adică oricine face asta poate comunica în mod obişnuit şi va avea un anumit efect dar este posibil ca asta să decurgă oarecum diferit, nu?

K:Vezi tu, cum...
54:40 -m-am gândit adesea la asta- cum transmiţi toate aceste idei subtile şi complexe cum transmiţi asta unei persoane care îşi urmează tradiţia care este condiţionat şi nici nu are timp să asculte?
55:00 B: Da, asta este întrebarea. Putem spune că această condiţionare nu poate fi absolută, nu poate bloca în totalitate altfel nu ar mai exista o cale de scăpare. Poate gândul ca şi condiţionarea are o anumită permeabilitate.

K: Vreau să spun, papa nu ne va asculta
55:20 dar el are o influenţă imensă.
55:23 B: Poate că fiecare persoană are ceva de ascultat, de găsit?
55:29 K:Dacă are un pic de răbdare, domnule. Cine va asculta? Politicienii nu vor asculta. Idealiştii la fel. Nici totalitarii. Cei profund religioşi la fel. Poate că asta este de fapt problema: că o persoană numită ignorantă care nu este educată şi condiţionată de profesie, carieră, bani poate bietul om care spune "Sufăr, hai să terminăm cu asta."
56:06 B: Da, dar nici el nu ascultă. Vrea o slujbă mai bună.
56:11 K:(râde) Da, desigur. El spune "Hrăniţi-mă mai întâi pe mine." Discutăm de şaiseprezece ani despre asta. Cel sărac nu va asculta, nici cel bogat, nici cei instruiţi şi nici ceI dogmatic şi nici cei religioşi. Poate este ca un val, trebuie să prindă pe cineva. Cred că este greşit să întrebăm, afectează?
56:45 B: Da, bine. Spunem că asta ţine de timp care este devenire. Aduce în psihic iarăşi devenirea.
56:54 K:Dar, dacă spui "Trebuie să influenţeze umanitatea..."
57:00 B: Tu spui că va afecta umanitatea
57:03 mai degrabă prin gând decât prin...

K:Da, da.

B:Vorbim foarte serios despre asta...

K: Poate acţiunea nu se va vedea imediat.
57:13 B: Da. Vorbeai serios când ai spus că mintea este universală şi nu este iîn spaţiul obişnuit nu este separată...
57:22 K: Este periculos să spunem asta -mintea este universală- pentru că unii oameni spun "mintea" şi asta a devenit o tradiţie.
57:31 B: Putem transforma asta într-o idee.
57:35 K:Desigur, tocmai asta este periculos.

B:Da. Dar tu spui că
57:41 -de fapt întrebarea este: trebuie să intrăm în contact direct cu asta pentru a deveni real, nu?
57:46 K:Desigur, asta este. Şi putem intra în contact doar în absenţa sinelui ca să spunem simplu. Când nu există sinele, există frumuseţe, tăcere, spaţiu; adică inteligenţa care se naşte din compasiune, şi care acţionează asupra creierului. Este foarte simplu.
58:14 B:Da. Ar merita să discutăm despre sine, de vreme ce sinele este activ...
58:24 K:Asta este o tradiţie a noastră de mii de ani.
58:29 B:Există un aspect al meditaţiei care ne poate fi de ajutor când acţionează sinele. Să presupunem că o persoană spune "Ok, sunt prinsă în sine dar vreau să ies. Dar vreau să ştiu ce ar trebui să fac."

K:Ah! Vezi tu, asta este...

B: Nu vreau să folosesc cuvntele "ce ar trebui să fac" dar ce părere ai?
58:51 K: Este foarte simplu. Este observatorul diferit de observat?
58:59 B: Să spunem "Da, aşa pare" şi apoi?
59:02 K:Nu. Este o idee sau este real?
59:06 B:Ce vrei să spui?
59:07 K: Real este când nu există separare între gânditor şi gând.
59:12 B:Da, să presupunem că spun, în mod obişnuit omul spune că observatorul este diferit de cel observat. Să pornim de aici.

K: Pornim de aici. O să-ţi arăt. Priveşte.
59:21 Eşti tu separat de furia, invidia şi suferinţa ta? Nu eşti.
59:29 B: La prima vedere ar părea că sunt că vreau să o controlez, corect?
59:33 K:Nu controlezi, tu eşti toate astea.
59:35 B:Da, cum fac să văd asta?
59:39 K:Tu îţi ştii numele tău. Eşti forma ta, corpul tău. Eşti toate acţiunile şi reacţiile. Tu eşti credinţele tale, fricile, eşti suferinţa şi plăcerea. Tu eşti toate astea.
59:54 B: Da, dar prima experienţă este că eu sunt primul iar acestea sunt proprietăţi ale mele, calităţi pe care pot sau nu să le am. Pot să fiu sau nu furios, pot să am o credinţă sau nu.
1:00:07 K:Desigur, contradicţiile. Tu eşti toate astea.
1:00:09 B: Dar vezi, nu este evident. Când spui că eu sunt toate astea spui că nu pot fi altfel?
1:00:15 K:Nu. Acum eşti toate astea. Dar poate fi altfel.
1:00:19 B:Da. Bine. Deci sunt toate astea. În loc să spun ca până acum că mă uit la calităţile mele...

K:Asta este.

B:Adică eu, observatorul admit că sunt furia, dar simt că în calitate de observator nu sunt furia ci un observator care priveşte furia.

K:Desigur.

B:Dar tu imi spui că acest observator imparţial este una cu furia pe care o observă.
1:00:44 K:Desigur. Mă analizez pe mine iar analizatul este tot una cu ce analizez.
1:00:51 B:Da. El este influenţat de ceea ce analizează.

K:Desigur.
1:00:54 B: Deci, dacă privesc furia timp furia, pot vedea că sunt influenţat de ea. Şi în acel moment spun "Sunt una cu furia" nu?
1:01:07 K: Nu sunt una cu furia, sunt furia.
1:01:09 B:Sunt. Dar acea furie şi eu suntem una, corect?
1:01:11 K:Da. Observatorul este cel observat. Şi când se întâmplă asta ai eliminat orice conflict. Conflictul există când sunt separat de calitatea mea.
1:01:32 B:Da, asta pentru că eu cred că sunt separat şi pot încerca să schimb asta, dar de vreme ce sunt ce vreau să schimb acel lucru vrea să se schimbe pe sine şi rămâne la fel de fapt, nu?

K:Da. Asta este.
1:01:42 Când eu sunt calitatea separarea încetează. Corect?
1:01:51 B: Când văd că acea calitate sunt de fapt eu atunci lucrurile îşi schimbă sensul.
1:01:56 K:Nu, nu. Ce s-a întâmplat înainte: eu nu sunt calitatea, deci există conflict, fie reprimare, evadare şi restul, toate astea sunt un consum de energie. Când eu sunt "calitatea" acea energie care s-ar pierde este folosită pentru a privi, a observa.
1:02:25 B: De ce este atât de important ca să fiu acea calitate?
1:02:29 K: O să-ţi arăt.

B:Da.

K: Este important să nu existe separare între calitate şi mine.
1:02:37 B: Când nu percep că există o diferenţă...

K:Corect. Altfel spus.

B:....atunci mintea nu se luptă cu sine.

K:Da, aşa este.

B: Dacă există o iluzie a diferenţei mintea este obligată să se lupte cu sine.

K:Da, creierul.

B:Creierul se luptă cu sine.

K:Corect.
1:02:55 B: Pe de altă parte când nu există iluzia diferenţei creierul se opreşte din luptă, corect?
1:03:00 K:Da, din luptă. Şi astfel ai o imensă energie.
1:03:02 B:Da. Se eliberează energia naturală a creierului, nu?

K:Da, da. Adică-energia înseamnă ateţiie.
1:03:10 B:Da. Energia creierului permite atenţiei să apară din...
1:03:15 K:...pentru ca acel lucru să se dizolve.
1:03:16 B:Da. Stai un pic, am spus înainte că
1:03:18 atenţia este legătura dintre minte şi creier. Dar creierul trebuie să aibă multă energie pentru a permite legătura.
1:03:25 K:Corect. Este acelaşi lucru.
1:03:27 B:Da. Adică, un creier cu energie scăzută nu poate permite acest contact.
1:03:30 K:Desigur că nu. Dar cei mai mulţi dintre noi avem o energie scăzută pentru că suntem atât de condiţionaţi.
1:03:56 B: Tu spui de fapt că aşa putem începe.
1:04:00 K:Da, domnule. Simplu.

B:Da.
1:04:04 K:Începeţi cu "ce este" , "ce sunt". De aceea auto-cunoaşterea este atât de importantă. Ea nu este un proces acumulat de cunoaştere la care să ne uităm este învăţarea permanentă de sine.
1:04:25 B: Dacă o numeşti auto-cunoaştere, atunci nu este cunoaşterea despre care am vorbit înainte şi care este condiţionare.
1:04:31 K:Corect. Cunoaşterea condiţionează.
1:04:33 B:Dar tu spui că auto-cunoaşterea nu este condiţionare. Atunci de ce o numeşti cunoaştere? Este un alt fel de cunoaştere?
1:04:40 K:Da, da. Cunoaşterea condiţionează.
1:04:43 B: Da, dar acum avem auto-cunoaşterea.
1:04:45 K: Auto-cunoaşterea care înseamnă să te cunoşti şi să te înţelegi, să ştii la un nivel subtil, complex, asta înseamnă să trăieşti.
1:04:57 B:Adică să te cunoşti în fiecare moment în fiecare lucru care se întâmplă.
1:05:02 K:Da, să ştii ce se întâmplă.

B: În loc să stochezi asta în memorie.
1:05:06 K:Desigur. Asta nu este decăt reacţia gândului:
1:05:11 încep să descopăr ce sunt, etc. Cred că ar trebui să ne oprim. Corect?