Krishnamurti Subtitles home


BR83CPJ2 - De ce ne este frică să fim nimic?
Dialogul 2
Bockwood Park, Anglia
25 Iunie 1983



0:38 P: Am citit recent un articol într-un ziar care relata că a fost lansată o navetă care va călători în spaţiu, în acea parte a universului care nu are sfârşit pentru că nu exista frecare, nici timp, este infinită. Este cumva... Oare în sine... în creierul uman, în minte -spune-i cum vrei- există lucruri un om, un copac, natura care sa nu aibă sfârşit? Există o imagine oglindă a ceea ce există?
2:07 K: Tu te întrebi, dacă înţeleg bine dacă în mintea umană -vreau să fac o distincţie între creier şi minte şi despre asta vom discuta mai târziu- dacă în creierul uman există sau poate fi un spaţiu infinit, o eternitate, în afara timpul? Putem specula pe această temă, cum au făcut filozofii dar acea speculaţie nu este reală.
3:21 P:Nu. Dar a fost o intuiţie despre spaţiul exterior.
3:31 K: Creierul uman a setat o maşină care a intrat în întregul...
3:37 P: Nu, a fost o intuiţie a posibilităţii care a făcut posibil ca ei să experimenteze şi să dovedească asta.
3:49 K: Pentru a produce o maşină care să meargă dincolo de... va intra in univers.

P: Dacă nu postulezi ceva atunci nu poţi nici măcar...
4:02 K:Nu, eu mă întreb dacă- şi vreau să fiu clar- dacă noi acum în discuţie, speculăm sau teoretizăm sau chiar încercăm să aflăm dacă există o asemenea imensitate dacă există cu adevărat o mişcare care nu depinde de timp, este eternă. Corect?
4:39 P: Şi cum începi să cercetezi asta? Prin examinare, sau prin întrebări. Dacă nu pui întrebarea...

K:Am pus întrebarea.
4:50 P:Am pus o întrebare.

K:Am pus întrebarea.
4:52 P: Ceea ce rezultă din asta este speculaţie sau examinare depinde cum o abordezi. Dar întrebarea trebuie pusă.
5:08 K: Am pus întrebarea. Am pus întrebarea dacă un creier poate înţelege-nu înţelege- realizează adevărul că există sau nu o eternitate. Asta am întrebat, nu? Acum tu întrebi: cum începem să cercetăm asta? Cum începem să simţim uşor, cu grijă, calea în această întrebare fundamentală, întrebare care a procupat mii de ani dacă omul este legat de timp pentru totdeauna sau există sau poate fi, nu la nivel imaginativ, romantic, dacă poate exista în creier... sau dacă însuşi creierul poate realiza această stare de eternitate. Asta este întrebarea.
6:47 P:Dar pentru a cerceta asta ai început prin a face o distincţie între creier şi minte. Ai putea spune mai multe despre asta?
7:04 K: Noi spunem că acest creier este condiţionat cel puţin o parte din el. Că această condiţionare are loc prin experienţă. Că aceasta condiţionare este cunoaştere. Condiţionarea este memorie. Iar experienţa, cunoaşterea, memoria sunt limitate şi deci aşa este şi gândul. Noi am functţonat în aria gândului. Pentru a descoperi ceva nou, trebuie ca cel putin temporar, o perioadă gândul să nu fie în mişcare, să fie suspendat.
8:05 P:Creierul este material.

K:Da.
8:10 P:Are o activitate
8:16 K:Da. Are o activitate care nu este impusă de gând.
8:26 P: Dar secole Întregi, creierul a operat prin gând.
8:35 K:AŞa este. Asta spunem. Noi spunem că întreaga mişcare a creierului cel puţin o parte a lui care a fost folosită este condiţionată de gând. Iar gândul este mereu limitat şi de aceea este condiţionat spre conflict. Iar ceea ce este limitat va crea separare.
9:08 P:Atunci ce este mintea?
9:10 K: Mintea este o dimensiune total diferită care nu are legătură cu gândul. Să explic. Creierul, acea parte a lui care funcţionează ca instrument al gândului acel creier a fost condiţionat, acea parte. Atâta vreme cât acea parte a creierului rămâne în acea stare nu există comunicare, totală cu mintea. Deci, când nu există acea condiţionare atunci există comunicare între acea minte care este pe altă dimensiune care poate comunica cu acel creier şi poate acţiona folosind gândul.
10:21 P:Dar ai postulat deja...

K:Desigur.
10:26 P:...o stare care se află în afara gândului.
10:31 K:Corect. Deci în afara timpului.
10:40 P: De vreme ce timpul pare să fie miezul problemei..
10:48 K:Timpul şi gândul.
10:53 P: Gândul este un produs al timpului. Adică gândul este timp.
10:57 K: Asta este ideea. Vrei să spui, de unde începe?
11:06 P:Nu. Poate dacă am cerceta subiectul trecerii timpului şi în ce moment este posibilă interceptarea?
11:24 K: Ce înseamnă "interceptarea" pentru că nu înţeleg de ce foloseşti acest cuvânt. Nimeni nu poate...
11:33 P:Nu mă refer la un interceptor..
11:36 K:Am înţeles.

P:... ci la...
11:40 K:...finalul său.

P: Voiam să folosesc alt cuvânt dar poţi folosi cuvântul "final".
11:45 K:Să folosim cuvinte simple.
11:49 P: Timpul există din vremuri străvechi.
11:52 K:Da, şi este gând!
11:54 P:Gândul există şi el din vremuri străvechi şi se proiectează într-un viitor de asemeni etern.
12:01 K:Mişcarea gândului.

P:Etern.
12:04 K:Nu. Viitorul este condiţionat de trecut, ca şi psihicul uman.
12:15 P: Deci dacă fiinţa umană se sfârşeşte, încetează să mai fie...
12:22 K: Nu mai este condiţionată.
12:33 P:Dar tot vei folosi gândul.
12:37 K:Nu.
12:38 P: Conţintul va suferi o schimbare dar mecanismul gândului va continua.
12:46 K:Mecanismul gândului va continua...Să le lăam pe rând. Gândul este acum instrumentul nostru de bază. Corect?
13:00 P:Da.
13:02 K: Şi după mii de ani de eforturi, acţiuni, acest instrument nu doar că s-a tocit dar a ajuns la limita sa! Pentru că gândul este limitat şi la fel şi timpul. Corect? Prin urmare este condiţionat, separat şi în permanentă stare de zbucium. Se poate oare termina asta? Asta este întrebarea.
13:45 P:Eu am folosit cuvântul "interceptare". Această mişcare a trecutului ca gând, ca ziua de ieri..
13:59 K:...sau de azi.

P:Dar ce este ziua de azi?
14:07 K:Astăzi este mişcarea modificată a trecutului. Amintire. Noi suntem un pachet de amintiri!

P:Este adevărat. Dar contactul cu timpul....
14:29 K: Stai un pic, ce înţelegi prin contactul cu timpul? Timpul este gând!
14:33 P:Timpul este un proces psihologic -eu nu vorbesc aici de contact...

K:Desigur. Să lăsăm asta.
14:39 P: Dar contactul cu timpul ca şi proces psihologic este în prezent, nu? Poate exista conştientizare...
14:53 P:Pupulji, să fim foarte clari. Timpul este gând. Corect? Nu face distincţie între timpul ca gând şi gând.
15:03 P:Nu, timpul este gând.

K:Deci timpul este gând.
15:07 P:Da. Ca trecut, prezent şi viitor.
15:12 K:Întrebi ce este "acum"?
15:16 P:Da, pentru că această interceptare de care vorbesc -o să folosesc cuvântul până îl vei îndepărta...
15:24 K:Bine. Interceptarea, nu prea înţeleg.
15:26 P: Interceptarea este contactul cu faptele.
15:32 K: Contactul cu faptul că întreaga mişcare a gândului...
15:39 P: Nici măcar asta, contactul cu "ceea ce este".
15:43 K: Care este ce: "acum"?
15:45 P:Indiferent ce. Ceea ce spui acum, indiferent ce iar eu te ascult este contactul cu "ceea ce este".

K:Ah, înţeleg. Adică- o să pun asta într-o formă pe care să o înţeleg. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt mişcarea timp-gând. Cum realizezi asta?
16:13 P:Da, cum...
16:15 K: Cum ajungi să vezi adevărul, faptul?
16:25 P:Ştiţi domnule, există simţul tactil.
16:30 K: Eu pot atinge, da, atingerea materialului.

P:Acum...
16:35 K: Nu textil, tactil. Cum atingi acest lucru?

P: Cum atingi acest lucru?
16:47 K: Cum faci tu- ca să folosim cuvântul tău- să intri în contact . Cu faptul? Cu faptul că sunt o serie întreagă de aminitiri care sunt timp-gând.
17:02 P:Nu. Să fim mai concreţi. Gândul că azi după-amiază o sa plec şi că o să te părăsesc. Este un gând.

K:Este un gând. Este un fapt.

P: Un fapt. Dar există acolo o durere în faptul că te părăsesc care este emoţională, un element psihologic care vine să acopere faptul.
17:50 K:Da, care este? Ştii vorba: "A pleca înseamnă să mori puţin".

P:Da. Deci cum face cineva... Ce înseamnă să fii contactat? Nu faptul că plec.
18:06 K:Dar, ce?

P:Această durere.
18:10 K:Durerea. Înţeleg. Întrebi cumva... Durerea de a pleca, durerea, mii de dureri, a anilor, secolelor de durere, de singurătate şi de regret, etc, agonie, suferinţă, anxietate şi altele sunt astea separate de mine care le simte?
18:47 P:Poate nu sunt separate.

K: Sunt eu!
18:53 P:Şi la un moment dat, cum ating asta?
18:57 K: Nu prea înţeleg de ce foloseşti :"cum ating".
19:09 P: Doar în prezent....

K: Înţeleg ce vrei să spui.
19:15 P: Intregul edificiu se bazează pe asta.
19:19 K: Da, asta am spus. Asta am spus. "Acum" conţine trecutul, prezentul şi vitorul. Corect?

P:Da.
19:28 K:Să înţelegem asta. Prezentul este întregul trecut şi viitor. Acesta este prezentul. Prezentul sunt eu, cu toate amintirile de mii de ani şi acele mii de ani care s-au modificat tot timpul iar viitorul- ce este acum, prezentul.Corect?
20:05 P: Dar nici prezentul nu este static. Este...
20:15 K:Desigur, desigur, desigur. În momentul în care ai spus, nu mai este.

P:Nu mai este. Deci, ce vezi cu adevărat? Ce observi cu adevărat?
20:27 K: Observ faptul...

P:Care fapt?
20:31 K:Faptul- un moment- faptul că prezentul este întreaga mişcare a gândului. Pentru a vedea acest adevăr- să nu folosim cuvântul "a vedea"- pentru a înţelege, a percepe, că "acum" este timpul şi gândul.
21:13 P:Această percepţie este dată de creier?
21:20 K: Vine de la creier, prin percepţia ochilor, nervilor etc., sau această percepţie este o înţelegere care nu are nici o legătură cu timpul şi gândul.
21:39 P: Dar care apare în creier?
21:42 K: Da. Sau în afara sa, asta întrebi?
21:47 P:Este foarte important.
21:48 K: Ştiu, de aceea vreau să clarific. Este în creier sau este o înţelegere care apare când nu este condiţionare, care este funcţionarea minţii, adică inteligenţa supremă. Mă urmăreşti?
22:17 P:Nu te urmăresc.

K:Aha. Să clarificăm. Creierul, indiferent care parte a lui este condiţionat de timp şi gand, timp-gînd. Atâta vreme cât condiţionarea există, înţelegerea nu este posibilă. Poate înţelegi câte ceva ocazional, dar înţelegerea pură care înseamnă a înţelege totalitatea lucrurilor - da, o să folosesc cuvântul "totalitate" nu "întreg" pentru că acest cuvânt este folosit prea mult acum- este percepţia întregului. Corect? Acea înţelegere nu este dată de timp-gând. Deci acea înţelegere este parte a acelui creier care este într-o dimensiune diferită.
23:34 P: Fără a vedea nu poate exista întţlegere.
23:38 K:Asta spun şi eu.
23:43 P: Deci a vedea, a percepe... Folosesc acest cuvânt, percepe.

K:Da, a percepe.
23:49 P: A percepe- conţine ascultarea- pare a fi esenţa înţelegerii.
24:05 K: Vrei să repeţi asta, mai încet?
24:12 P: Să luăm cuvântul "înţelegere"- care înseamnă pătrundere, a vedea în ceva.
24:16 K:A vedea în ceva.

P:A vedea în ceva. A vedea în a vedea?
24:27 K:Nu. A vedea în ceva- doar un pic, să analizăm cuvântul. A vedea, a înţelege este totalitatea a ceva, vastitatea a ceva. Corect? A pătrunde este posibil doar când se opreşte gândul şi timpul. Gândul şi timpul sunt limitate, şi o asemenea limitare nu poate fi pătrundere.
25:20 P:Pentru a înţelege ce spui trebuie să îmi deschid urechile şi ochi. Din acel sunet, formă, din tot...
25:39 K: Sensul cuvintelor, etc, da.
25:41 P:...apare a vedea care merge dincolo. Încerc să ajung la ceva.
25:52 K: La ce anume? Eu nu...
25:54 P:Încerc să ajung la... Vorbeşti despre pătrundere. Aceasta nu poate apărea fără atenţie.
26:10 K:Nu. Nu introduce cuvântul "atenţie".
26:13 P: Sau vedere, a vedea.
26:14 K: Dacă ne putem lega de acest lucru, care este că pătrunderea nu poate exista atâta vreme cât timp-gândul joacă un rol.
26:27 P: Vezi, ne întrebăm care este prima? Cine apare prima?
26:36 K: Ce vrei să spui?
26:37 P: În conştiinţă, în abordarea mea eu nu pot incepe cu pătrunderea. Pot începe cu observarea.
26:49 K:Poţi începe doar prin a realiza adevărul că timpul psihologic şi gândul sunt mereu limitate. Acesta este un fapt!

P: Krishnaji, acesta este un fapt.
27:07 K:Aşteaptă, începem de la asta. Pri urmare orice ar face va fi mereu limitat şi prin urmare contradictoriu, separat şi în conflict permanent. Asta vreau să spun. Poţi vedea situaţia.
27:25 P: Poţi vedea acest fapt în afara ta.
27:28 K:Stai un pic. Poţi vedea asta politic...
27:31 P:Poţi vedea asta în afara ta.
27:32 K:Nu, stai. Poţi vedea asta în mod politic, religios, şi în toată lumea, este un fapt, că timpul şi gândul aduc prin actiunea lor haos în lume. Acesta este un fapt.

P:Da, da.
27:50 K:Acum. Întrebarea este: se poate încheia această limitare? Sau este omul condiţionat pentru totdeauna să trăiască în aria- timp-gând?
28:12 P: Vezi tu, este dificil să înţelegem asta: care este relatia dintre celulele creierului şi acţiunea simturilor -eu nu folosesc pentru moment cuvântul "gând"- într-o afirmaţie ca: "Nu vezi faptul că timpul, gândul sunt limitate?"

K:...sunt limitate.
28:49 P:Ce înseamnă exact asta, cum vede cineva asta? Este ca şi cum mi-ai spune că eşti o iluzie.
29:04 K:Ce?

P:Este ca şi cum mi-ai spune că Pupul este o iluzie.

K:Nu, nu am spus asta.
29:11 P:Dar o spun eu.

K: Nu, nu eşti o iluzie.
29:15 P:Dar domnule, exact asta este.

K:Nu.
29:18 P:Pentru că atunci când spui "De fapt, Pupulji este o aglomerare a trecutului..."
29:29 K: O miŞcare psihologică a timpului şi gândului care ete psihicul.

P: Care este psihicul.
29:36 K: Că psihicul este limitat.

P:... este limitat.
29:40 K: Orice face este limitat.
29:44 P: Şi atunci Întreb, ce este rau în a fi limitat?
29:48 K:Nu este nimic greşit. Dacă vrei să trăieşti în conflict permanent, nu este nimic rău.
29:55 P:Bine, să continuăm. Pentru a încheia, nu este suficient să spunem, să simţim că este limitat, trebuie să existe şi un sfârşit.

K: Am spus că este.
30:13 P:Care este natura acestui sfârşit?
30:16 K:Ce înţelegi prin sfârşit?

P: A vedea pur şi simplu...
30:18 K:Să luăm cuvântul "sfârşit", trebuie să clarificăm asta, noi spunem, înţelegem sensul aceluiaşi cuvânt a termina ceva- a termina cu ataşamentul, ...cu fumatul, una sau alta, a termina- sfârşitul.
30:40 P: Curentul nu mai curge.

K:Dacă vrei să spui aşa... Miţcarea gândului şi timpului, încetează, psihologic. Care este dificultatea? Faci să fie complex deşi este simplu
31:00 P:Există un anumit punct al percepţiei care face parte din înţelegere. Care este acel punct?
31:08 K:Ce vrei să spui prin punct de înţelegere?
31:10 P: Când văd asta... În care timp-spaţiu văd asta?
31:16 K:Uite Pupul, hai să simplificăm. Timpul şi gândul au divizat lumea, politic, geografic, religios, asta este un fapt. Corect? Nu vezi acest fapt?

P:Nu, domnule. Eu ma uit în afară...
31:36 K:Stai un pic. Nu privi afară.
31:39 P:Nu. Nu văd acest fapt.
31:41 K:Cum adică nu îl vezi?
31:42 P:Pentru că dacă îl vad, cu adevărat...
31:46 K: Ar trebui să opreşti acel lucru.

P:... se va fi terminat.
31:49 K: Asta spun şi eu.

P: De ce, domnule, dacă este atât de simplu, deşi nu cred, pentru că este foarte întortocheat.
32:00 K:Nu. Asta este ideea- eu spun ceva ce noi probabil...ca să spunem altfel- dacă înţelegi ceva, acea mişcare a gândului şi timpului, separă la oricare nivel, în orice loc, în orice arie, este o mişcare de conflict permanent. Acesta este un fapt. Britanicii au luptat pentru pământ. Este un fapt. Pentru că Britanicii, Francezii, Germanii, Ruşii- sunt toţi dezbinaţi. India împotriva cuiva.... este o mişcare a timpului şi gândului. Este un fapt!
32:52 P:Da, dar poţi vedea asta când este în afara ta.
32:55 K:Asta este ideea. Dacă poţi vedea în exterior, această mişcare şi ce produce în lume, mizeria cauzată, atunci...în interior, psihicul este timp şi gând este mişcarea timpului şi gândului. Această mişcare a creat asta! Simplu. Mişcarea pishologică, mişcările psihologice care dezbină au creat acest fapt exterior. Corect? Eu sunt Hindus, mă simt în siguranţă. Eu sunt German, mă simt în siguranţă în lume, am sentimentul că aparţin la ceva.
33:56 P:Vezi Krishnaji, aş spune că toate astea: a fi Hndus, lăcomia, toate, persoana le-a văzut ca produsul mişcării timp-gând.
34:16 K: Asta spun şi eu.

P: Dar asta, nu este chiar...
34:21 K:Ce găseşti greu în asta Pupul?
34:22 P: În toate astea există ceva de genul "Eu exist".
34:31 K: Eu nu înţeleg că psihicul este asta!
34:35 P: Este de fapt în esenţă natura.....
34:39 K: De ce nu? Pentru că- este destul de simplu, de faci din asta complicat?- pentru că m-am gândit că psihicul este altceva decât starea condiţionată. M-am gândit că era ceva în mine, sau în creier, sau în altă parte, care este nelimitat, este Dumnezeu, este asta sau aia şi dacă ajung acolo totul va fi bine. Asta face parte din condiţionarea mea. Pentru că sunt nesigur, confuz, Dumnezeu îmi dă siguraţă, protecţie, certitudine. Asta este tot. Dumnezeu, principiul suprem sau o altă credinţă.
35:30 P: Care este natura locului de unde apare înţelegerea?
35:33 K: Ţi-am spus. Înţelegerea apare doar atunci când ne-am eliberat de gând.
35:48 P: Este neâncetat....

K:Nu, nu este. Complici ceva foarte simplu, de fapt toţi facem asta. Dacă cineva vrea să trăiască în pace, adică...să înflorească, să înţeleaga lumea extraodinară a păcii. Pacea nu poate fi adusă de gând.
36:29 P:Vezi tu, te rog să înţelegi Krishnaji, însuţi creierul ascultă această afirmaţie.
36:41 K:Da, ascultă. Şi ce se întâmplă apoi? Un moment. Ce se întâmplă? Dacă ascultă, este tăcut.

P:Este tăcut.
36:53 K:Nu ruminează, nu continuă cu: "Ce înseamnă oare asta?", nu este galagios, este tăcut. Corect? Stai un pic. Atunci când ascultă- nu îşi induce tăcerea- când ascultă cu adevărat şi este liniştit, atunci poate înţelege. Nu trebuie să explic în zece feluri diferite limitarea gândului, aşa este.
37:30 P: Înţeleg ce vrei să spui. Mai există ceva mai departe...
37:44 K:Oh, da, există. Există mult mai mult. Adică: a asculta este un sunet? Un sunet într-o anumită zonă. Sau ascult ce spui fără ajutorul sunetului cuvintelor? Dacă există un sunet verbal eu nu ascult eu înţeleg doar cuvintele. Dar dacă vrei să îmi transmiţi mai mult decât cuvintele, dacă cuvintele tale fac un sunet în auzul meu nu pot înţlege pe deplin ce vrei să îmi comunici. Aşa că vreau să aflu mai multe... şi am început cu prezentul. Prezentul este acum, acum este mişcarea timp-gând. Corect? Este întreaga structură. Dacă structura timp şi gând are un final "acum" are un cu totul alt înţeles. Acum este nimic. Când folosesc cuvantul "nimic" zero conţine toate cifrele. Corect? Deci conţine tot. Dar nouă ne este frică să fim nimic.
40:15 P:Când spui că, conţine tot înţelegi prin asta esenţa umană, rasa şi mediul şi natura şi cosmosul?
40:34 K:Nu, mai degrabă, aş... Vezi, tu, eu vorbesc de faptul, de a realiza că nu este nimic. Psihicul este o aglomerare de amintiri-corect? Iar aceste amintiri sunt moarte. Ele operează, funcţionează, dar sunt rezultatul unei experienţe trecute. Eu sunt o mişcare a amintirilor. Corect? Şi dacă înţeleg asta, nu mai este nimic. Eu nu exist.
41:27 P: Ai spus ceva de sunet.
41:31 K:Da.

P: Şi de ascultare.
41:36 K: A asculta fără sunet. Vezi frumuseţea?
41:43 P:Da, este posibil când mintea este nemişcată.
41:49 K:Să nu aducem încă mintea în discuţie. Când creierul este tăcut şi nu există nici un zgomot făcut de cuvânt.
42:02 P: Nu există sunet făcut de cuvânt.
42:05 K:Desigur. Asta este adevărata ascultare. Cuvântul mi-a dat ce vrei să îmi transmiţi. Corect? Vrei să îmi spui: "O să plec în după amiaza asta". Eu ascult asta...
42:19 P:Dar creierul nu este antrenat să asculte.
42:21 K:Da. Când creirul este activ, este zgomot, sunet. Să mergem mai departe- vom include ne întoarcem la acest sunet pentru că este foarte interesant ce este sunetul. Sunetul poate exista - sunetul pur- doar când există spaţiu şi tăcere, altfel este doar zgomot. Şi vreau să ne întoarcem la întrebarea: toată educaţia cuiva, experienţele trecute şi cunoaşterea sunt o mişcare către a deveni, atat la nivel interior, psihologic dar şi exterior. A deveni înseamnă să acumulăm amintiri. Corect? Din ce în ce mai multe pe care le numim cunoaştere. Corect? Şi atâta vreme cât există această mişcare există frica de a nu fi nimic. Dar când cineva realizează, înţelege această eroare iluzia de a deveni ceva anume adica acea percepţie, acea înţelegere, de a vedea că nu este nimic, aceasta devenire este timp-gând şi conflict şi atunci aceste lucruri pot înceta. Adică mişcarea psihicului care este timp-gând. Această încetare este a fi nimic. Corect? Nimic care conţine întreg universul. Nu micile mele frici, anxietăţi şi probleme şi regrete cu privire la- ştii tu- zeci de lucruri. În fond, Pupulji, nimic înseamnă întreaga lume a compasiunii. Compasiunea este nimic. Şi prin urmare acel nimic este suprema inteligenţă. Asta este tot. Nu stiu dacă am reuşit să explic asta. Deci, de ce sunt fiinţele umane - obişnuite, inteligente- speriate de a nu fi nimic? Dacă pot vedea că sunt o iluzie verbală că sunt nimic, amintiri moarte, acesta este un fapt! Dar eu nu vreau să mă gândesc, că sunt doar amintiri. Dar adevarul ăsta este. Dacă nu am aminitiri, sau dacă sunt în stare de amnezie sau înţeleg întreaga mişcare a aminitrii, care este timp-gănd şi văd că: atâta vreme cât există această mişcare există un nesfârşit conflict, suferinţă, durere. Şi când înţeleg asta nimic inseamna cu totul altceva. Şi acel nimic este prezentul. Nu este prezentul variabil, nu mai este o zi şi apoi următoarea. A fi nimic înseamnă: nu există timp, prin urmare nu există sfârşitul unei zile şi începutul alteia. Este chiar interesant, dacă cineva studiază asta, nu teoretic ci în realitate. Astrofizicienii încearcă să înţeleagă universul. Ei îl pot înţelege doar în termeni de gaze şi... dar imensitatea sa ca parte a fiinţei umane nu este acolo, ci aici. Asta înseamnă...Că trebuie să nu existe nici o umbră de timp şi gând. În fond asta este meditaţia reală Pupul, cuvântul "shunya" din sanscrită asta înseamnă. Dar noi l-am interpretat în zeci şi sute de moduri diferite, sunt comentarii despre diverse lucruri dar de fapt noi nu suntem nimic! Decât cuvinte. Şi păreri, judecăţi-afaceri mărunte. Şi de aceea vieţile noastre sunt neînsemnate. A cuprinde, a înţelege că zero conţine toate numerele. Corect? Deci nimic, lumea -nici durerea, etc...toate sunt atât de mici. Ştiu, sună...când sufăr este singurul lucru pe care îl am. Sau când există frica, este singurul lucru. Dar eu nu văd că este un lucru atât de mic! După ce ai ascultat acestea, ai realizat ceva? Ar fi bine, dacă ai putea pune aceste lucruri în cuvinte, Pupulji, . Ce anume ai reuşit tu şi cei ce vor asculta aceste lucruri- poate sunt fleacuri, sau poate adevăr- care vor asculta aceste lucruri, vor realiza, capta, vor vedea imensitatea acestora?
50:59 P: Există un sfârşit al naturii psihologice a sinelui pentru că a devenit...

K:Stai un pic Pupulji, te-am întrebat ceva pentru că va fi de ajutor tuturor dacă ai putea, după ce ai ascultat să ne spui răspunsul tău, care este reacţia ta, ce ai realizat, ce ai...spune ceva! Am înţeleg, am prins esenţa?
51:37 P:Domnule, este foarte... Nu mă întrebaţi asta... pentru că orice aş spune ar suna... Pentru că pe masură ce vorbeai exista imensitatea.
52:08 K:Da. Sati un pic. A existat asta, am simţit. A existat o anumită tensiune. Dar ea este temporară, este de moment, pentru o secundă şi apoi a dispărut? Apoi întreaga problemă cu amintirea acestui lucru, captarea sa, invitarea sa...
52:35 P:Oh, nu. eu cred ca ne-am mişcat de acolo. Şi un alt lucru pe care îl realizează cineva este că cel mai dificil lucru , este de fapt simplu.
52:59 K: Este simplu, corect. Dacă ceva este foarte simplu, poţi înţelege complexitatea lucrurilor. Dar noi începem cu toate lucrurile complicate şi nu vedem simplitatea lor. Aşa am fost învăţaţi. Ne-am antrenat creierele să vedem complexitatea şi apoi să găsim răspunsul la ea. Dar nu vedem cât de simplă este viaţa -faptele, mai degrabă.
53:52 P: În tradiţia Indiană, dacă putem merge mai departe..
53:55 K:Ma bucur.
53:57 P: Toate elementele s-au născut din sunet, toate Panchamahabhutas.
54:08 K:Vezi tu...
54:12 P:Sunetul care reverberează şi totuşi nu este auzit.
54:20 K:Asta este, asta este. Dar de fapt Pupulji, mai ales în tradiţia Indiană, de la Buda la Nagarjuna şi toţi vechii Hindusi au spus că există o stare de nimic, care neagă toate lucrurile. Nagarjuna a spus- a ajuns la acel punct, din câte înţeleg, dar poate greşesc, aşa mi s-a spus- în care a negat totul, fiecare mişcare a psihicului.
55:12 P: Fiecare mişcare a celulelor creierului pe măsură ce devenea.
55:17 K:Da, da. Asta este în tradiţie sau în cărţi. De ce nu au urmărit ei asta? Chiar şi cel mai inteligent dintre ei, cel mai devotat religios- nu faţă de o anumită structură ci faţă de sentimentul divin, în sensul de ceva sacru- de ce nu au urmărit, negând-nu lumea, nu poţi nega lumea. Ei au negat lumea şi au creat dezordine în viaţa lor!- dar negarea totala a "eu-lui".
56:16 P: Tu ştii că renunţarea- lasă-mă să folosesc acest cuvânt- este negarea "eu-lui".
56:29 K: Da, dar "eu-l" exista încă! Poate renunţ la casă poate mă îndepărtez de aminitirile mele dar-mă urmăreşti?
56:42 P: De fapt renunţarea nu este niciodată faţă de exterior.
56:46 K:Ci de interior. Asta ce înseamnă? Să nu te ataşezi. Chiar şi de cel mai înalt principiu al tău. Nu te ataşa de un petic de haină. Cred că de fapt noi suntem prinşi, cu adevărat într-o reţea de cuvinte, în teorii şi nu în realitate. Eu sufăr, trebuie să găsesc o cale să scap, dar nu în nişte iluzii absurde. De ce oamenii nu se confruntă cu faptul şi nu îl schimbă? Înţelegi întrebarea mea? Pentru că trăim în iluzia ideilor, idealurilor şi concluziilor- ireale? Asta este atât de evident.
58:04 P: Noi trăim cu istoria umanităţii. Asta este istoria umanităţii.

K:Asta este istoria umanităţii. Iar umanitatea sunt eu. Iar eu sunt asta- o suferinţă nesfârşită. Şi dacă vrei să termini cu această suferinţă, termină cu "eu". Sfârşitul "eu-lui" nu este o acţiune de voinţă. Nu vine prin post -ştiţi lucrurile acelea copilăreşti că oameni care au făcut asta au fost numiţi "sfinţi".
58:55 P: Este de fapt sfârşitul timpului, nu?
58:57 K: Da. Sfârşitul timp-gând. Asta înseamnă să asculţi fără sunet, să asculţi universul fără un sunet. Vorbeam ieri la New York şi era acolo un om, un doctor -foarte cunoscut cred. Şi a spus, sunt de acord cu toate întrebările astea domnule, dar problema de bază este dacă celulele creierului care au fost condiţionate pot face o mutaŢieţ Apoi lucrurile sunt simple. Am spus că este posibil doar prin înţelegere şi gata, aşa cum am făcut noi. Vezi, nimeni nu vrea să asculte până la capăt. Ascultă parţial, sunt de acord, adică mergem împreună până la un punct şi apoi ne oprim. Dacă un om spune "Vreau să fie pace în lume şi prin urmare trebuie să trăiesc în pace" atunci este pace în lume. Dar el nu vrea să trăiască în pace, face exact opusul: are ambiţii, frici, este arogant, toate astea. Aşa că am redus imensitatea la niste reacţii nesemnificative. Realizezi asta Pupul? Şi de aceea trăim vieţi meschine. Şi asta se aplică de sus până jos.
1:02:04 P: Ce înseamnă sunetul pentru tine?
1:02:13 K:Sunetul este copacul. Sunetul-stai un pic-să luăm de exemplu muzica, cântatul pur Indian, Vedic sau Gregorian, ele sunt atât de asemănătoare. Şi cel ce ascultă aceste cântece de rugăciune -care sunt, ştii asta... Asculţi sunetul valurilor, al vântului puternic care trece printre copaci, sunetul unei persoane cu care ai trăit mulţi ani. Te obişnuiesti cu asta. Dar dacă nu te obişnuieşti cu asta atunci sunetul are o semnificaţie extraordinară. Auzi totul din nou. Să zicem de exemplu, că tu îmi spui că timpul şi gândul reprezintă mişcarea din viaţa omului, prin urmare este limitată. Tu mi-ai comunicat acum un fapt simplu şi eu ascult. Ascult sunetul cuvintelor am captat semnificaţia, profunzimea lor. Şi nu pot pierde asta! Nu este ca şi cum am auzit acum şi apoi dispare. Am ascultat în totalitate. Asta înseamnă că sunetul a transmis faptul că este aşa.. Şi ceea ce este aşa, este absolut, mereu. Cred că în tradiţia Ebraică doar Iehova poate spune "Eu sunt" la fel ca "Tatvamasi" în sanscrită. Cred că este suficient.