Krishnamurti - O acţiune care nu este rezultatul gândirii

Krishnamurti Subtitles

MA7879T2 - O acţiune care nu este rezultatul gândirii
A doua discuţie publică
Madras (Chennai), India
1 ianuarie 1979

0:01	O ACŢIUNE CARE NU ESTE REZULTATUL GÂNDIRII Sper că nu mă veţi considera fără maniere sau nepoliticos dacă vă întreb... cu politeţea de rigoare... de ce vă aflaţi aici. Care este motivul ? Ce v-a făcut să veniţi, să ascultaţi acest vorbitor ? Oare aţi venit numai din curiozitate... poate din cauza unui vechi obicei... Oare aţi venit din cauza unui vechi obicei... dintr-o... oarecare dorinţă iluzorie ? Sau... aţi venit, dacă vă pot întreba... cu o intenţie serioasă... pentru... a auzi ceea ce are de spus vorbitorul... şi dacă are vreo valoare... vreo semnificaţie, în viaţa cotidiană a cuiva ? Şi, dacă descoperiţi, de unii singuri... că ceea ce spune vorbitorul... este adevărat sau fals... dacă este fals, atunci, fireşte, că veţi da totul la o parte... dar, dacă este adevărat... raţional, logic, rezonabil, atunci, evident, din punct de vedere intelectual, ceea ce înseamnă teoretic, veţi accepta... şi nu veţi face nimic în privinţa asta. Dar, nu veţi accepta, pur şi simplu, ceea ce... s-a afirmat, la modul teoretic, şi, dacă acceptaţi asta cu inima, mintea, cu întreaga voastră fiinţă... atunci, fireşte că veţi face ceva în privinţa asta... atunci, fireşte... că vă veţi schimba viaţa, radical. Fiindcă despre asta vorbim... transformarea totală a oamenilor, care sunteţi voi.
5:08	Şi asta este ceva important fiindcă... orice cultură nouă... - fiindcă vechile culturi din lumea întreagă sunt pe moarte sau decad sau încep să degenereze - o nouă cultură poate lua fiinţă numai atunci când există, de fapt, oameni religioşi, profund serioşi, - nu sectanţi - care nu aparţin nici unei societăţi, nici unui grup, nici unui guru, nici unei religii anume... fiindcă religiile, aşa cum sunt, nu au nici un pic de sens. Deci, vă întreb, dacă se poate... cu politeţe... de ce sunteţi aici. Cred că ar trebui să ştiţi de ce vă aflaţi aici. Fie adăugaţi încă o iluzie, la viaţa deja iluzorie pe care o duce cineva... - Înţelegeţi ? - fie transformaţi ceea ce afirmă vorbitorul într-o iluzie, într-o falsă credinţă, într-o teorie. Şi, fiind ceva teoretic... are prea puţină valoare. Deci... dacă se poate întreba: De ce v-aţi mai deranjat să veniţi şi să-l ascultaţi pe vorbitor ? Puteţi descoperi, de unii singuri, de ce vă aflaţi aici ? Şi, dacă descoperiţi... Adică, dacă sunteţi cinstiţi cu voi înşivă şi nu puţin cam nebuni... puţin cam nevrotici... speraţi, oarecum, că se va întâmpla vreun miracol... că se va produce o revoluţie, o revoluţie psihologică în societate, astfel încât să vă liniştiţi, să aveţi case frumoase şi să fiţi, din punct de vedere financiar, fizic, în siguranţă deplină. Atunci, dacă că veţi atinge acel scop, atunci veţi fi înşelaţi, veţi fi păcăliţi.
8:07	Dar, dacă aţi venit... cu o intenţie serioasă... atunci acea intenţie serioasă trebuie să meargă, de asemenea, mână-n mână, cu calitatea de a fi sceptici... cu calitatea de a contesta... care solicită un răspuns... nu de la vorbitor, ci însăşi provocarea pe care o lansaţi, la care vă supuneţi... acea provocare solicită un răspuns de la voi înşivă. Cred că este important, pentru noi... când lumea se face bucăţi, când există o asemenea anarhie... când totul se prăbuşeşte în jurul nostru... este de datoria noastră, ca oameni serioşi... să ştim ce anume vrem, să ştim ce anume căutăm. Majoritatea dintre noi... căutăm o siguranţă fizică... bani... slujbă... o anumită siguranţă... fizică. Şi există alţii... cărora nu prea le pasă de siguranţa fizică, dar doresc o siguranţă psihologică, lăuntrică... şi, în căutarea acelei siguranţe, cad în multe capcane: ale binefăcătorilor... ale asistenţilor sociali... ale sectele mărginite, locale... într-o senzaţie de falsă meditaţie ş.a.m.d. Există o mulţime de capcane în jurul nostru. Deci trebuie să ne întrebăm, noi înşine, dacă pot sugera asta... ce anume încercăm să căutăm... ce anume dorim, ce anume solicită inimile şi minţile noastre.
11:31	Aşa cum spuneam ieri... dacă aţi urmărit asta şi dacă pot reveni puţin asupra ei, fiindcă vom continua ceea ce am abordat ieri... spuneam... că acţiunea face parte din viaţă... făcutul... făcutul, acţiunea, în viaţa noastră cotidiană, chinuitoare. Şi noi subliniam... că acţiunea născută din cunoaştere... trebuie să fie întotdeauna limitată. Corect ? Deoarece cunoaşterea reprezintă trecutul... şi când acţionăm purtând acea povară a trecutului... atunci asemenea acţiuni sunt incomplete, limitate, fragmentate. Şi oare există un gen diferit de acţiune, care nu este fragmentată, care nu creează regrete... care nu generează senzaţia de neîmplinire ? Şi noi spuneam că există o asemenea acţiune... şi anume să ai o intuiţie deplină asupra problemei în cauză. Am explicat... - dacă nu vă deranjează să ascultaţi din nou - că întreaga noastră activitate cotidiană... se bazează fie pe un principiu, fie pe un ideal, fie pe o amintire. Observaţi asta, în voi înşivă ! Eu nu fac decât să descriu, dar descrierea nu este... descrierea nu este acelaşi lucru cu obiectul descris. Corect ? Corect, domnule ? Cuvântul nu este lucrul în sine. Deci, poate că descriu... dar ceea ce este descris nu este ceea ce se întâmplă, de fapt. Deci, să nu ne lăsăm păcăliţi de descriere. Dar, descrierea v-ar putea ajuta să observaţi ceea ce se întâmplă, de fapt... ştiind că acel cuvânt nu este lucrul în sine. Corect ?
15:14	Dacă majoritatea dintre noi căutăm o siguranţă psihologică... ceea ce se pare că este năzuinţa umană, lupta umană... în relaţiile noastre reciproce, oricât de intime ar fi sau nu... această dorinţă, acest impuls, această constrângere... de a descoperi o siguranţă psihologică profundă, permanentă, care nu poate fi periclitată niciodată... care este integrală, prin ea însăşi... asta este ceea ce majoritatea dintre noi dorim. Nu ştiu dacă n-aţi examinat singuri asta. Şi, dacă aţi făcut-o, psihologic, lăuntric, atunci asta e ceea ce ne dorim. Nu-i aşa ? Şi... nu am pus niciodată sub semnul întrebării dacă există o asemenea siguranţă. În căutarea noastră a siguranţei psihologice... gândirea... a produs toţi zeii. În ei am investit dorinţa noastră de a descoperi siguranţă. Corect ? În zei, în ritualuri, tot acel circ care continuă în numele religiei... în asta am încercat să descoperim siguranţă. Şi oare există siguranţă în toate lucrurile care au fost concepute de gândire ? Corect ? Vă rog... asta este o provocare pentru voi. Trebuie să-i daţi răspuns. Nu puteţi răspunde cu toţii, asta ar fi imposibil dar vă puteţi răspunde în sinea voastră. Această provocare vă este pusă în faţă şi trebuie să-i daţi un răspuns şi nu s-o evitaţi. Iar, dacă o evitaţi... atunci consecinţele acelei evitări, ale acelei sustrageri, conduc la o altă iluzie, la o altă suferinţă. Evident. Pe când, dacă faceţi faţă acestei provocări... atunci descoperiţi... voi înşivă... dacă există o siguranţă psihologică... sau întreaga siguranţă psihologică este o iluzie. Prin acel cuvânt, "iluzie", înţeleg... că în timpul percepţiei senzoriale... atunci când acea percepţie este nuanţată de o credinţă... de o speranţă... de o dorinţă inconştientă... atunci ceea ce se produce este o iluzie. Aţi urmărit toate acestea ? Mă îndoiesc.
19:35	Am afirmat că minţile noastre sunt pline cu o mulţime de iluzii. Avem o siguranţă fizică, unii dintre noi... şi marea majoritate a omenirii are prea puţină siguranţă fizică. Asta este o altă poveste, pe care n-o vom aborda, de ce oamenii au produs această dezbinare extraordinară dintre săraci şi bogaţi... şi nici un fel de... revoluţie fizică nu a rezolvat această problemă. Poate că există o cale de-a o rezolva, pe care poate că o vom discuta mai târziu... dar pe moment nu o vom discuta, nu vom aborda acest subiect. Noi afirmăm... că o acţiune născută din... cunoaştere... cunoaştere fiind ceea ce am acumulat, atât biologic, cât şi psihologic, atunci când acea acţiune se naşte, din ceea ce am experimentat deja, din ceea ce am cunoscut, acea acţiune trebuie, inevitabil, să conducă tot la o iluzie. Şi... noi afirmam... că există o acţiune... aşa cum am subliniat ieri şi, dacă v-aţi gândit serios la ea, există o acţiune... care nu este rezultatul gândirii. În regulă ? Pot continua ? Nu ştiu cât de mult înţelegeţi. Chiar mi-ar plăcea să pot comunica asta... nu numai la modul verbal, teoretic... ci, realmente, să comunic altcuiva, din adâncul inimii, din întreaga fiinţă, că există un mod diferit de a trăi... în care nu există conflict... nu există durere, suferinţă... nu există teamă... şi... există o anumită calitate a raţiunii, care se simte, pe deplin, în siguranţă. Dar, pentru a descoperi acel mod de a trăi, cineva trebuie să fie activ... cineva trebuie să dea atenţie acestei probleme.
23:12	Vă simţiţi, cu toţii, confortabil ? Da ? Fiindcă, dacă nu vă simţiţi confortabil, nu veţi putea să fiţi atenţi. Corect ? Fiindcă vom discuta despre această calitate a atenţiei... şi apoi vom continua să aprofundăm subiectul. Majoritatea dintre noi cunoaştem... ce anume este concentrarea. Fiecare şcolar este învăţat cum să se concentreze, asupra unei cărţi, asupra uneia sau alteia, astfel încât să-şi focalizeze mintea pe un anumit lucru... opunând rezistenţă oricărei distrageri... întregii activităţi a gândirii, opunând rezistenţă întregii activităţi a gândirii şi concentrându-se. Ştiţi asta, nu-i aşa ? E ceva evident. Şi... pe măsură ce se poate concentra tot mai mult, fără nici o interferenţă din partea altor... activităţi ale gândirii, cineva crede că a realizat ceva anume. Noi spunem că atenţia nu are absolut nimic de-a face cu concentrarea. În regulă ? Examinează critic ceea ce s-a spus, domnule ! Nu accepta ! Nu înghiţi... cârligul, undiţa şi toate celelalte. Descoperă dacă ceea ce spune vorbitorul este corect sau nu... corect însemnând exact... precis... nu ceva vag, romantic, lipsit de sens. Concentrarea... pune accent... acordă... importanţă... unei anumite activităţi a gândirii. Corect ? Pe când atenţia... nu este produsul gândirii. Jucaţi-vă cu noţiunea asta ! N-o acceptaţi, ci doar analizaţi-o. Fiindcă... majoritatea dintre noi ştim ce este neatenţia. Atunci când ascultaţi vorbitorul... îl ascultaţi timp de un minut sau două sau poate chiar mai puţin de atât, iar gândurile voastre cutreieră prin alte părţi... şi încercaţi să vi le readunaţi şi să ascultaţi. Nu asta faceţi ? Dumnezeule !
27:35	Deci mintea voastră flecăreşte şi, ocazional, flecăreala încetează şi sunteţi atenţi, ascultaţi. Dar, în majoritatea timpului, există o activitate constantă... şi, în acea persistenţă... se manifestă o anumită cerinţă, creată de anumite circumstanţe sau de voi înşivă, de... a te focaliza... a te concentra pe o anumită activitate... şi de a opune rezistenţă oricărei alte activităţi a gândirii. Urmăriţi toate acestea ? Corect, domnule ? Dacă înţelegeţi această dinamică... în care gândirea... implică atenţia, într-o anumită măsură, concentrarea într-o anumită măsură... atunci exact acea gândire se deplasează în alte direcţii... - Corect ? - şi atunci există un impuls, o strădanie, de a menţine gândirea pe un anumit făgaş. Corect ? Asta este ceea ce se numeşte, de regulă, concentrare. Atenţia... participarea... în acea atenţie, dacă participi, cu adevărat, nu există nici un centru din care să se manifeste atenţia. Corect ? Arătaţi, cu toţii, atât de derutaţi. Domnule... este important să înţelegi asta... fiindcă există atenţia... şi neatenţia, există două lucruri cu care trebuie să te confrunţi. Corect ? Mă urmăriţi ? Oare comunicăm ? Oare comunic ceva anume sau absolut nimic ? Cu atât mai rău. Vedeţi... aţi acordat vreodată atenţie, cu mintea, cu inima, cu nervii voştri, cu întreaga voastră fiinţă, unui anumit lucru... care să nu prezinte nici o... asemănare cu altceva... în care să nu existe senzaţia devierii... sau a distragerii atenţiei ? Deci sunt implicate trei lucruri: concentrarea, distragerea atenţiei şi atenţia. Corect ? Majoritatea dintre noi, atunci când ne concentrăm, ne temem de distragerea atenţiei. Corect ? Mi-aş dori... să putem conversa în tăcere, ca acum. Acum, oare există vreo distragere a atenţiei ? Poate că gândirea, însăşi, este o distragere. Vă voi demonstra asta, într-o clipă. Atunci când spui că există o distragere a atenţiei... asta implică faptul că gândirea s-a hotărât... să acorde atenţie... să se concentreze asupra unui anumit subiect. Şi, atunci când există orice fel de abatere de la asta, acea abatere e numită o distragere a atenţiei. Corect ? Acum, oare aia este o distragere ? Noi afirmăm că nu există nici o distragere a atenţiei. Corect ? Fiindcă gândirea - Vă rog să ascultaţi ! - exact gândirea este cea care a spus: "Trebuie să mă concentrez asupra acelui lucru !" dar tocmai acea gândire se abate în altă direcţie... şi asta este numită distragere a atenţiei. Dar oare este o distragere ? Fiindcă gândirea a... indicat într-o anumită direcţie şi exact acea gândire se abate de la ea. Şi asta se numeşte, de regulă, o distragere. Corect ? De ce o numiţi distragere a atenţiei ? Este tot o activitate a gândirii. Corect ? Deci, orice activitate a gândirii... este o altă distragere a atenţiei. Mă întreb dacă pricepeţi asta. Nu, n-o faceţi.
33:59	Deci ceea ce încercăm să arătăm este faptul că există două stări ale minţii: neatenţia, în care nu există nici un fel de atenţie şi atenţia. Corect ? Şi... să fii conştient de neatenţie înseamnă să fii atent... activitate în care nu există distragere. V-aţi prins ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Fiindcă întotdeauna ne zbatem între cele două: neatenţie şi atenţie şi asta ne consumă întreaga energie. În meditaţie, de exemplu, despre care nu este momentul să vorbim acum, aceasta este bătălia care se poartă: să fii complet atent... şi, o secundă mai târziu... complet... neatent. Corect ? Acum, noi afirmăm că neatenţia... nu este o distragere... dar să fii conştient de acea... lipsă de atenţie, să fii conştient de faptul că nu eşti atent, este suficient de bine. Înţelegeţi ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Astfel încât mintea ta să nu fie niciodată în conflict... deoarece conflictul este o risipă de energie. Deci revenim la subiect. Acum, că am explicat ce anume este atenţia, - nu că am explicat-o, ci am subliniat realitatea atenţiei - atunci, când există atenţie, nu există nici un centru din care să izvorască atenţia... aşa cum există în concentrare, care, atunci, este ceea ce numiţi distragere a atenţiei... în timp ce există atenţie şi există neatenţie. Când cineva este conştient de faptul că nu este atent, tocmai acea conştientizare înseamnă atenţie... în care nu mai există nici un fel de distragere. Mă întreb dacă aţi priceput asta. V-aţi prins, domnule ? Măcar verbal aţi priceput ? Teoretic ? Ceea ce nu înseamnă mai nimic, dar măcar există o speranţă.
37:22	Acum, oare veţi fi atât de atenţi... fără concentrare... fără efort, la ceea ce se spune ? Asta înseamnă că nu există nici o distragere. Poate că eşti atent, asculţi pentru o clipă şi apoi te abaţi de la subiect... şi eşti conştient de faptul că te abaţi de la subiect. Tocmai acea conştientizare a abaterii de la subiect înseamnă atenţie. Corect ? V-aţi prins, domnule ?
38:10	Noi afirmam ieri... că întreaga viaţă înseamnă acţiune. Fie că staţi într-o peşteră din Himalaya, ca un pustnic sau într-o mănăstire... sau duceţi o viaţă obişnuită, viaţa, întreaga existenţă, înseamnă acţiune... aşa cum întreaga viaţă înseamnă relaţii umane. Relaţia înseamnă acţiune. Şi... acţiunile noastre, aşa cum sunt ele acum, politice, religioase - de orice natură - asemenea acţiuni generează şi mai multă suferinţă, mai multă confuzie, mai multă durere, ceea ce se şi întâmplă politic, dacă sesizaţi, ceea ce se şi întâmplă în religie, cu structura ei ierarhică. Într-un final vei atinge iluminarea... "fă asta, asta, asta şi o vei obţine". Morcovul din faţa măgăruşului ! Iar noi punem sub semnul întrebării întreaga dinamică a ceea ce se numeşte acţiune. Înţelegeţi ? Contestăm asta... noi spunem că acţiunea... bazată pe un principiu, pe un ideal, o rememorare... o amintire, cunoaştere, că o asemenea acţiune este fragmentată, incompletă... şi, ca atare, va conduce la mai multă suferinţă, mai multă durere, mai multă confuzie... ceea ce se şi întâmplă în viaţa noastră zilnică, dacă sesizaţi asta. În timp ce există o altă acţiune... dacă sunteţi atenţi - Vă rog să fiţi atenţi ! - Dacă nu sunteţi atenţi, dacă gândurile voastre cutreieră aiurea, fiţi conştienţi de asta... şi tocmai acea conştientizare a neatenţiei voastre... înseamnă să fiţi atenţi la ceea ce se spune. Aţi înţeles ?
41:03	Deci, noi spunem că există o acţiune... care nu se bazează pe cunoaştere. Pentru a înţelege asta, mult mai profund decât ieri... trebuie să abordaţi întreaga problemă a semnificaţiei gândirii... ce este gândul... de ce fiinţele umane, din lumea întreagă, au acordat o importanţă atât de extraordinară gândirii. Şi voi acordaţi importanţă gândirii, nu-i aşa ? Tot ceea ce faceţi se bazează pe gândire. Slujba, cunoaşterea tehnologică... zeii, bisericile, totul este generat de gândire. Corect, domnilor ? Contestaţi asta ? Gândirea... este rezultatul memoriei, este răspunsul memoriei. Corect ? Dacă te afli într-o stare amnezică, nu poţi gândi... dar, dacă nu sunteţi - sper că nu sunteţi - şi nu sunteţi... gândirea voastră este rezultatul secolelor de... experienţă, cunoaştere acumulată, care este stocată în creier... ceea ce este atât de evident. Dacă te vei studia, pe tine însuţi... acţiunile tale sunt repetitive, câteodată libere... permanent prins în capcana unei rutine... într-un făgaş. Şi, dacă-ţi observi propria gândire... vei vedea că gândirea ta este... un proces material... care este rezultatul cunoaşterii. Corect ? Este un proces material. Nu este ceva extraordinar, super spiritual. Corect ? Corect, domnilor ?
44:13	Gândirea este mereu activă. Nu este niciodată liniştită... şi omul a spus că ai putea s-o linişteşti pentru a... - Înţelegeţi ? - pentru a descoperi un fel de conştiinţă spirituală supremă, de a cărei existenţă mă îndoiesc. Nu există nici o conştiinţă spirituală supremă, nu există decât conştiinţa. Omul a inventat super, super, super conştiinţa, care invenţie este produsul gândirii. Şi oamenii care vorbesc despre o super conştiinţă sunt veneraţi... sunt consideraţi guru extraordinari, fiindcă şi voi vă doriţi o super conştiinţă. Dar n-aţi cercetat niciodată faptul că gândirea a produs acest întreg... domeniu al conştiinţei. Orice ai gândi... tot face parte din acea conştiinţă. Înţelegeţi asta ? Ne deplasăm împreună ? Sau sunteţi obosiţi ? Dacă sunteţi, haideţi să facem o pauză. Pot continua să vorbesc singur... fiindcă cercetez asta, pe măsură ce continui. Dacă sunteţi obosiţi, vă rog să luaţi o pauză... fiindcă solicităm... creierului vostru să gândească într-un mod nou... să privească lucrurile dintr-o nouă perspectivă, nu în vechiul mod, tradiţional... să vă priviţi viaţa de parcă ar fi nouă... proaspătă... şi asta este o provocare ce poate obosi creierul. Dacă doriţi, spuneţi-mi să vă acord un moment, să vă las în linişte, pentru a putea recapitula.
47:04	Deci spunem... că gândirea... a creat societatea noastră... şi toate suferinţele pe care le implică acea societate: separarea pe clase sociale, omul bogat, omul sărac, omul puternic, omul care are un rang, omul măreţ şi săracul, asupritul ş.a.m.d. Şi toţi zeii Pământului au fost creaţi de gândire. Templele... în care zeii ar trebui să trăiască, sunt creaţia gândirii. Toate ritualurile... dogmele, credinţele, puja... pe care-l faceţi zilnic, cu speranţa că veţi obţine un fel de pace... şi toate aşa-numitele meditaţii... cea transcendentală şi alte meditaţii lipsite de sens... se bazează pe gândire... iar gândirea este întotdeauna limitată. Corect ? Nu există gândire nelimitată. Gândirea poate crede că este nelimitată... că poate descoperi necuprinsul. Asta face parte din iluzia sa, fiindcă gândirea este rezultatul cunoaşterii, al memoriei... şi, ca atare, este ancorată în timp şi, ca atare, este limitată. Corect ? Sunteţi atenţi la toate acestea ? Ascultaţi toate acestea ? Atunci când pun o întrebare... gândirea voastră intră în acţiune... şi începe să se întrebe, să caute, pentru a descoperi răspunsul şi, pentru a descoperi răspunsul, apelează la memorie. Unde am citit ? Cine mi-a spus ? Mă urmăriţi ? Activitatea continuă. Pe când, dacă vi se pune o întrebare, al cărei răspuns nu-l ştiţi... şi nu-l puteţi găsi în cărţi... la guru vostru, oriunde, atunci mintea voastră, creierul vostru, fireşte, spune: "chiar că nu ştiu". Corect ? În acea poziţie vă aflaţi ? Mă urmăriţi ? Oare puteţi spune vreodată, în sinea voastră, "nu ştiu" ? Fiindcă acea însuşire a minţii care spune "nu ştiu", nu caută să ştie... fiindcă, imediat ce caută, gândirea intră în acţiune şi atunci proiectează ceea ce doreşte şi veţi spune "am descoperit". Înţelegeţi toate acestea ? Aţi început să obosiţi ?
51:08	Deci... pentru a cerceta... trebuie să ai o minte care nu cunoaşte. Şi cercetăm existenţa unei acţiuni, de care nu suntem deloc conştienţi. Ne cunoaştem acţiunile care se bazează pe memorie, asta este ceva simplu, clar. Şi cunoaştem... acţiunea tehnologică a cunoaşterii, acumulările făcute de mii de oameni, de oameni de ştiinţă muncind, acumulând. Şi, din acea acumulare au creat lucruri extraordinare... cea mai minunată chirurgie... cele mai extraordinare şi delicate lucruri pe care le fac. Şi, de asemenea, tehnologic vorbind, ei pregătesc războiul distrugător, materialul pentru războaie. Şi, de asemenea, gândirea a creat... iluziile... - Corect ? - "eu cred în Dumnezeu... eu sunt naţionalist... eu aparţin acestui partid care va salva omenirea... guru meu este cea mai minunată fiinţă"... şi aşa mai departe. Toate acelea reprezintă acţiunea gândirii. Deci, indiferent cum ar fi gândirea, în acţiunea sa trebuie să fie, inevitabil, limitată. Acum, oare aveţi o intuiţie în acea privinţă ? Înţelegeţi ? Dacă sunteţi foarte atenţi la ceea ce se spune... atunci veţi observa întreaga activitate a gândirii: gândurile ascunse, gândurile deschise, gândurile care sunt extraordinar de secrete, ascunse, care nu vor să fie accesate, întreaga structură şi natură a gândirii. Când ai o intuiţie în acest sens, gândirea îşi asigură propriul rol. Pricepeţi ce spun ? Aţi priceput ce-am spus ?
54:11	Semnificaţia cuvântului "artă"... înseamnă să pui totul la locul potrivit... arta trăirii... nu picturile şi sculpturile, care posedă propria manifestare artistică, ci noi vorbim despre arta trăirii... şi în cadrul ei, arta înseamnă să pui... toate lucrurile la locul lor, astfel încât să existe ordine. Deci arta trăirii înseamnă ca gândirea să-şi descopere propria menire. Aţi înţeles asta ? O puteţi face ? Adică, să-i acorzi cunoaşterii locul potrivit... şi... psihologic vorbind, cunoaşterea nu are nici un loc. Aţi înţeles, doamnă ? Nu ? Măcar cineva spune că nu. Mă bucur.
55:57	Cred că majoritatea dintre noi n-am observat niciodată acţiunea gândirii. Corect ? Majoritatea dintre noi nu ne-am întrebat niciodată ce este gândirea... de ce omul a acordat o importanţă atât de extraordinară gândirii. Şi, însuşi procesul gândirii... născut din experienţă, din cunoaştere şi memorie, stocată în creier, acel proces al gândirii este întotdeauna limitat. Corect ? Asta-i clar ? Gândirea este limitată. Gândirea este fragmentată. Prin fragmentat înţeleg ceva sfărâmat... ca o vază, care, atunci când o spargi, se face cioburi. Deci gândirea este sfărâmată, limitată. Corect ? Fiindcă este născută din cunoaştere... şi cunoaşterea înseamnă trecutul... cunoaşterea nu înseamnă întregul. Corect ? Observaţi asta ? Nu poate fi niciodată întregul. Deci gândirea... orice face, trebuie să fie ceva limitat... şi orice acţiune, născută din acea limitare, trebuie să includă regrete... confuzie... sentimentul vinovăţiei, nelinişte... şi un conflict nesfârşit... fiindcă gândirea este limitată în acţiunea sa. Corect ? E clar ? Clar nu numai teoretic, ci lăuntric, pur şi simplu s-o ştiţi, aşa cum vă ştiţi limba, aşa cum vă cunoaşteţi ochii, chipul - pe care le ştiţi.
58:16	Deci gândirea nu te poate conduce niciodată către incomensurabil... către ceea ce nu poate fi măsurat. Gândirea este măsurabilă. Corect ? Şi, ca atare, ceea ce se poate măsura este limitat Chiar dacă ar măsura 100 de yarzi, tot limitată ar fi. Corect ? Deci, atunci când gândirea caută iluminarea... când încearcă să mediteze... acea meditaţie, acea luptă, toate acele lucruri prin care treceţi, sunt întotdeauna limitate şi, ca atare, sfărâmate, fragmentate. Corect, domnule ?
59:10	Acum, afirmăm că există o acţiune care nu este născută din gândire. Sunteţi interesaţi ? Acum veţi acorda atenţie ? Asta înseamnă să nu aveţi nici un centru din care să ascultaţi. Dacă ascultaţi dintr-un centru, aţi introdus deja sentimentul distragerii atenţiei. Înţelegeţi asta ? Deci, oare puteţi fi atenţi ? Noi afirmăm... că există o acţiune care nu depinde de timp. Repet, nu trebuie să introduc timpul, deocamdată, fiindcă va conduce către altceva; vom vorbi despre el. Există o acţiune care nu este rezultatul memoriei. Voi sublinia altceva şi voi reveni la asta. În relaţia ta cu o altă persoană, oricât de intimă ar fi... sau non intimă... atunci când memoria intervine în relaţia ta... ce se întâmplă ? Există o dezbinare inevitabilă. Corect ? Nu aţi remarcat-o ? Eşti ataşată de soţul tău - sau de soţie, fată sau orice ar fi - şi, în acea relaţie, există întreaga acţiune a gândirii... care s-a constituit, s-a clădit dintr-un constant... contact reciproc, dintr-un sentiment al... imaginilor... care sunt amintiri. Corect ? Şi acele amintiri, acele imagini, vă dezbină, pe tine şi soţul tău, fata sau băiatul tău. Deci întotdeauna există o separare. Corect ? Deci întrebăm, plecând de la asta - nu vom aborda problema mai profund - întrebăm, plecând de la asta: Oare iubirea este o rememorare ? Corect ? Când cineva spune soţiei sale, sau soţului sau fetei, orice ar fi, "te iubesc"... oare asta este o rememorare ? Sau atunci când spui că-ţi iubeşti zeul, imaginea, cu un devotament emoţional extraordinar, oare aia este iubire ? Vom aborda această problemă, mult mai profund, cu altă ocazie. Ceea ce subliniem este că acolo unde există o activitate a gândirii... gândirea însăşi fiind limitată, trebuie să producă dezbinare... naţională, politică, religioasă, întreaga structură a activităţii umane... care distruge lumea. Tu mergi pe lună şi plantezi un drapel acolo. Asta este o acţiune mărginită. Când îţi venerezi permanent zeul meschin, care a fost conceput de gândire, asta este o acţiune limitată. Deci, atunci când ai o intuiţie, în acest sens, intuiţie însemnând faptul că mintea cuprinde imaginea de ansamblu, întreaga structură şi natură a gândirii, atunci gândirea este redusă la propriul ei rol, limitat. V-aţi prins ? Aţi înţeles ceva din asta ? Haideţi, domnilor ? Deci, când veţi fi înţeles asta,
1:04:15	când gândirea îşi va fi înţeles propriul rol limitat... atunci... acţiunea... nu va fi rezultatul gândirii. Atunci acţiunea este rezultatul acelei intuiţii depline... asupra naturii gândirii. S-a prins cineva ? Aţi înţeles toate acestea ? Probabil c-ar trebui să vă citesc Bhagavad Gita şi aţi fi, cu toţii, fericiţi... sau să vă citesc nişte comentarii la comentariile altui comentariu. Dar asta necesită cooperarea voastră activă pentru a descoperi realitatea. Trebuie să gândiţi, trebuie să vă străduiţi... ceea ce înseamnă să vă străduiţi să aflaţi cum gândiţi, cum întreaga voastră viaţă este bazată pe gândire. Trebuie să prindeţi un autobuz, iar prinderea autobuzului are propria sa raţiune, propriul rol, dar, atunci când gândirea... se implică în întreaga structură psihologică a omului... atunci gândirea a limitat psihicul uman. Înţelegeţi asta ?
1:06:07	Deci, doamnelor şi domnilor... mai avem încă cinci minute. Nu ştiu cât de mult învăţaţi... să învăţaţi, nu să acumulaţi cunoaştere şi amintiri, să învăţaţi... să descoperiţi... această calitate a intuiţiei... de la care porneşte acţiunea. Vedeţi, ceea ce afirmăm, de fapt, este... că omul... deţine aptitudini extraordinare - şi bărbatul şi femeia, vă rog, nu disputăm emanciparea femeii. Omul are aptitudini extraordinare... şi acele aptitudini sunt limitate de gândire. Şi, dacă gândirii i se rezervă rolul potrivit, se eliberează o energie extraordinară... nu pentru a crea mai multă dezordine... ci pentru a duce o viaţă în care nu există nici măcar umbra vreunui conflict... o viaţă excelentă, la superlativ... o viaţă care are această calitate extraordinară a compasiunii, a iubirii. De aceea cineva trebuie să înţeleagă natura gândirii. Gândirea nu înseamnă iubire. Şi, atunci când cineva îşi venerează intelectul... aşa cum o faceţi cu toţii... fiindcă... studiaţi sau citiţi sau vi se citeşte din Gita, Upanişade, cu diversele lor comentarii... atunci încurajaţi capacitatea intelectuală... şi, ca atare... negaţi iubirea.
1:09:37	Nu trebuie să stăm prea mult, în tăcere... fiindcă putem fi înşelaţi.