Krishnamurti Subtitles home


MA7879T3 - Oare libertatea depinde de timp ?
A treia discuţie publică
Madras (Chennai), India
6 ianuarie 1979



0:01 OARE LIBERTATEA DEPINDE DE TIMP ? Sper că nu consideraţi că-i cald. Eu o fac. Vă rog să nu faceţi fotografii.
1:36 Oare putem continua cu ceea ce discutam, ultimele două dăţi, când ne-am întâlnit aici ? Noi afirmam... - Nu-i aşa ? - că trebuie să reflectăm împreună... nu ce anume să gândim... ci cum să gândim. Şi noi suntem pe cale, aşa cum am spus anterior, să întreprindem, împreună, o călătorie, împărtăşind problemele... diversele incidente şi întâmplări care au loc în viaţa noastră zilnică. Şi... nu suntem preocupaţi de teorii... probabilităţi... presupuneri... ci de ceea ce se întâmplă în realitate. Cuvântul "realitate" se referă la ceea ce se întâmplă, de fapt, se întâmplă acum, nu numai în exteriorul nostru, ci, de asemenea, lăuntric. Şi am spus... că cineva poate face o corectă... examinare lăuntrică, numai atunci când înţelege ceea ce se întâmplă în exterior... fiindcă cineva se poate păcăli enorm, de unul singur... atunci când se examinează, când îşi examinează atitudinile, prejudecăţile. Dar, dacă abordăm totul plecând de la lumea exterioară nouă, atunci poate că vom avea... o observare clară a propriei persoane. Am mai spus că societatea în care trăim este creată de noi înşine, de fiecare fiinţă umană... nu prin intermediul vreunui decret divin. Societatea în care trăim este expresia lăcomiei noastre, a ambiţiei noastre, a poftei noastre de putere, a violenţei noastre ş.a.m.d.
4:28 Deci, în această după-amiază, dacă se poate... aş dori... - împărtăşind totul, fireşte - să vorbesc despre timp... să cercetez natura culturii noastre... şi a tradiţiei. Şi, de asemenea, am specificat, deunăzi, dacă nu vă deranjează că repet... că aceasta este o întâlnire, o adunare serioasă. Prin acel cuvânt, "serios", înţeleg... ceva important, ce are greutate... nu ceva banal... nu un lucru la care ajungeţi într-o seară plăcută, stând sub copaci şi ascultând un discurs, ci, mai degrabă, desfăşurăm în comun această investigaţie. Îngrijorarea noastră, aşa cum am specificat zilele trecute... este provocată de faptul că societatea noastră este atât de coruptă... atât de periculoasă, prin violenţa sa şi toate celelalte. Dacă fiecare fiinţă umană, fiecare dintre noi, nu produce radical, psihologic, o revoluţie în sinea sa, atunci nu există nici o posibilitate de a produce vreo schimbare în lume. Despre asta am discutat. Poate că vă amintiţi.
6:40 Poate că nu sunteţi de acord cu ceea ce discutăm... sau poate că sunteţi. Acordul sau dezacordul sunt irelevante. Nu avem de-a face cu opinii... idei... sau filozofii speculative. Avem de-a face cu ceea ce se întâmplă, de fapt, în viaţa noastră zilnică... fiindcă, aşa cum am specificat din nou, trebuie să pornim de aproape pentru a ajunge foarte departe. Dar majoritatea dintre noi pleacă de la teorii, idei abstracte, care sunt foarte departe de realitate şi, ca atare, sunt fără valoare, irelevante. Deci sper... că suntem înţeleşi în această privinţă, că nu suntem preocupaţi de filozofie, filozofia fiind aşa cum este înţeleasă în prezent: o serie de presupuneri, teorii, concepte, concluzii. Cuvântul "realitate" înseamnă, de fapt, iubirea vieţii, iubirea adevărului.
8:24 Deci, mai întâi... de ce oare fiinţele umane, din lumea întreagă... au fost prinse în capcana tradiţiei... fie că este o tradiţie ce ţine o zi... sau o săptămână sau trei mii de ani. De ce ? Însuşi cuvântul "tradiţie" înseamnă, nu-i aşa, ceva transmis de la o generaţie la alta. Şi, de asemenea, cuvântul înseamnă, etimologic vorbind, trădare... vânzare. Şi... această tradiţie... care trebuie să fie transmisă, de la o generaţie la alta, înseamnă anumite valori... anumite credinţe... idealuri, ritualuri, concepte, concluzii. Acest lucru a continuat, s-a transmis, secol după secol. Şi la fel ca un tăvălug... a strivit fiinţa umană... prin aceste valori, concluzii ş.a.m.d. Şi... atunci când acele valori, concluzii... concepte, principii ş.a.m.d., au fost date la o parte, aşa cum se întâmplă acum... am revenit de unde am plecat. Suntem fiinţe umane violente, lacome, neliniştite, nesigure, şovăitoare, confuze. Asta se întâmplă, de fapt. Corect ? Din moment ce tradiţia a menţinut fiinţele umane pe un anumit făgaş, iar acele tradiţii sunt aruncate peste bord, aşa cum se face acum, ne aflăm... ne aflăm exact acolo de unde am plecat. Poate că avem mai mult... confort, mai multe băi, mai multe posibilităţi de a conduce maşini şi avem transporturi, telecomunicaţii ş.a.m.d., dar, ca fiinţe umane... suferim... suntem invidioşi... suntem violenţi... există enorm de multă teamă... suntem în totală nesiguranţă. Lumea devine din ce în ce mai periculoasă. Toate acestea sunt realităţi. Şi... această tradiţie... implică, nu-i aşa... un proces evolutiv... de la inventarea roţii până la avionul cu reacţie. A existat o evoluţie... care a durat extrem de multe secole... pentru a ajunge de la roată la avionul cu reacţie. Şi... în această tradiţie... există aşa-numita cultură. Cuvântul "cultură" implică a cultiva... a creşte, a înflori... atât mintea, cât şi inima umană. Şi... ca fiinţe umane, ce trăiesc într-o anumită tradiţie, a trebuit să înflorim, moral vorbind. Poate că a trebuit s-o facem şi intelectual, mai mult sau mai puţin... adică învârtim o grămadă de cuvinte, teorii, principii, idealuri şi încercăm să trăim în concordanţă cu ele... toate acestea fiind simple procese intelectuale. Cultura, aşa cum am specificat, implică... libertatea umană... nu să fim trecuţi pe sub tăvălugul unor secole întregi de tradiţie. Şi, în aşa ceva, nu poate exista cultură. Asta-i evident. Atunci când o minte respectă o tradiţie, ritualuri ş.a.m.d., în aşa ceva nu poate exista vreo posibilitate, pentru mintea umană, şi inima umană, de a creşte, a se dezvolta. Cunoaşteţi tot restul problemei. Tehnologic vorbind, am avansat extraordinar. Asta se bazează pe acumularea de cunoştinţe. Dar moral vorbind, sau în domeniul aşa-numit spiritual... sunt aproape nişte sălbatici, cu o mulţime de superstiţii... idealuri, principii, care nu au nici un fel de semnificaţie. Corect ? Ăsta e statutul vieţii noastre zilnice.
15:25 Tehnologic vorbind stăm excelent sau măcar încercăm asta. Şi nu ne-am provocat niciodată, pe noi înşine... să vedem dacă este posibil să trăim la cele mai înalte standarde etice. Şi, când observăm ceea ce se întâmplă în lume şi în noi înşine... asta este marea noastră provocare... pe care noi, fiecare individ, fiecare fiinţă umană... o cultivăm... în libertate.
16:31 Oare libertatea depinde de timp ? Timp însemnând... fragmentarea... acţiunii. Timpul înseamnă acţiune. Evident. Şi, în acea acţiune, există o separare, între ziua de ieri, de azi şi de mâine. Ziua de ieri... întâlnind prezentul, modificându-se singură şi continuând să avanseze în viitor. Aceasta este acţiunea timpului... în care există acea fragmentare. Pentru a ajunge de aici, acolo, este nevoie de timp. De la roată la avionul cu reacţie a fost nevoie de secole întregi, timp. Deci există două genuri diferite de timp: timpul biologic... şi timpul psihologic. Timpul... în care un copil trece prin adolescenţă, creşte pentru a deveni un bărbat ş.a.m.d. asta necesită timp, ani întregi, la fel cum unei seminţe plantate îi trebuie timp pentru a deveni copac. Şi noi ne punem întrebarea... dacă există, totuşi, un timp psihologic. Adică, evoluţia psihologică... înseamnă să devii ceva anume sau să fii. Sper că reuşim să comunicăm reciproc. Cred că este destul de important să înţelegem această problemă... că... timpul... - este ceva cu adevărat extraordinar, dacă stai să te gândeşti - că am depins de timp, am conceput întregul nostru progres uman ca pe o dezvoltare în timp. Am obţinut, tehnologic vorbind, o mare diversitate de realizări... şi pentru a realiza asta cineva trebuie să aibă enorm de mult timp la dispoziţie. Întreaga acumulare de cunoştinţe înseamnă timp. Şi noi întrebăm... dacă există, totuşi, un timp psihologic... adică o evoluţie psihologică. Adică: "Voi deveni ceva anume... voi dobândi bunătatea." Adică, însuşi cuvântul "a dobândi" implică timp: "Nu sunt asta, dar voi deveni aia !", atât... în lumea afacerilor, cât şi în acea aşa-numită lume a spiritului, a minţii. Oare fiindcă am... văzut cum o sămânţă creşte şi devine un copac, şi am acceptat acel lucru, ca pe un proces de dezvoltare în timp, ca atare, am continuat să folosim acel concept, acea convenţie, în domeniul psihologic ? Urmăriţi toate acestea ?
21:13 Psihologic vorbind, credem că noi creştem, că ne dezvoltăm, că vom deveni ceva anume... iar noi punem sub semnul întrebării exact acel concept, exact acea idee, acel sentiment, că vom deveni ceva anume. Corect ? Toate organizaţiile se bazează pe asta... atât cele lumeşti, cât şi cele aşa-numite religioase: "Acordă-mi timp şi voi atinge iluminarea..." prin exersare, prin anumite sisteme, prin procese mecanice. Ceea ce obţii în lume, în lumea mecanicistă, aplici cu aceeaşi atitudine, prin aceeaşi abordare sau ajungi la aceeaşi abordare în problema psihicului. Corect ?
22:29 Nu există nici un fel de evoluţie psihologică. Corect ? Vă rog să nu acceptaţi ceea ce se spune... sau să negaţi, ci, mai întâi, ascultaţi. Poate că aveţi propriile opinii, propriile concluzii, propriile credinţe, propriul mod de abordare a problemei timpului, dar, din moment ce v-aţi deranjat să veniţi aici, este evident că trebuie să ascultaţi ce are de spus şi celălalt individ. Ascultaţi, dar să nu ascultaţi formal, sau să ascultaţi interpunând propriile voastre opinii, propriile voastre valori comparative ş.a.m.d. Pur şi simplu ascultaţi ! Şi, apoi, după ce veţi fi ascultat, puteţi începe să examinaţi. Dar nu puteţi examina înainte de-a asculta. Asta implică să acordaţi atenţie... nu o atenţie parţială, fiind atenţi doar un minut sau câteva minute şi, apoi, gândindu-vă la altceva. Corect ? Ceea ce implică faptul că atenţia necesită libertate. Fiindcă, dacă faceţi o anumită cercetare, trebuie să aveţi libertatea de a observa. Corect ? Noi, de fapt, asta facem, sper eu, fără să acceptaţi ceea ce se spune şi să transformaţi asta într-o teorie sau o idee... că, de fapt, ascultaţi, pentru a afla, voi înşivă... dacă evoluţia... dezvoltarea treptată... există sau nu, din punct de vedere psihologic. Şi, dacă nu există, atunci cum ne confruntăm cu o problemă - Înţelegeţi ? - cu o reacţie, cu, să zicem, de exemplu, teama ? Urmăriţi toate acestea ? Trebuie să fim foarte bine înţeleşi în această privinţă. Timpul... înseamnă teamă. Timpul înseamnă plăcere. Timpul înseamnă suferinţă. Şi... oare iubirea... este implicată în timp ? Urmăriţi toate acestea ? Noi negăm... deplina... acceptare, până în prezent, a evoluţiei psihologice, în totalitate.
26:27 Deci urmează să examinăm acel lucru. Nu este nevoie să examinăm roata şi avionul cu reacţie. Sunt destul de clare, sunt lucruri evidente. Întreaga ştiinţă se bazează pe acumularea de cunoştinţe. Şi... nefiind împovăraţi cu acea cunoaştere, examinaţi din ce în ce mai mult şi acumulaţi mai multe cunoştinţe şi nu faceţi, tot timpul, decât să adăugaţi din ce în ce mai multe cunoştinţe... cunoaşterea însemnând trecutul. Acum... ne punem întrebarea: Oare timpul este necesar ? Timpul însemnând o acţiune fragmentată. Vă rog să trataţi asta, cu atenţie. Timpul înseamnă o acţiune divizată: ieri, astăzi, mâine sau din vremuri imemoriale, timpul care nu are început... şi timpul care se poate sfârşi. Eternitatea... se află în afara timpului... adică ceea ce are o continuitate nu este etern, ci încă face parte din timp. Urmăriţi toate acestea ? Dacă cineva se observă, pe sine însuşi... noi, ca fiinţe umane, suntem reprezentanţii întregii omeniri... fiindcă suferim, trecem prin tot felul de chinuri, ca orice altă fiinţă umană... suntem săraci, suntem bogaţi, suntem lacomi, suferim, suntem singuri, nu avem parte de iubire. Toate acelea aparţin restului omenirii. Deci, tu, ca fiinţă umană, reprezinţi restul omenirii, ceea ce nu este un concept teoretic. Îl poţi transforma într-un concept teoretic, dar atunci nu are nici o valoare, ca orice altă teorie. Dar, dacă cineva sesizează adevărul din el, realismul său... cu inima, cu mintea, atunci, o fiinţă umană... devine o fiinţă umană extrem de serioasă... şi dedicată... nu un individ... fiindcă noi nu suntem indivizi. Individual înseamnă... indivizibil... nu ceva sfărâmat, fragmentat. Şi majoritatea fiinţelor umane sunt fragmentate. Corect ? Deci nu suntem deloc indivizi. S-ar putea să credem asta, fiindcă avem un nume, avem un cont bancar, sau o maşină sau o soţie sau o casă, aşa că ne numim, noi înşine, indivizi. Cred că este o folosire eronată a acelui cuvânt. Noi suntem fiinţe umane... ca orice altă fiinţă umană care trăieşte în lume, cu probleme enorme, relaţiile noastre sunt foarte complicate... suferinţele noastre sunt nelimitate... şi aşa mai departe.
30:55 Deci... când ne dăm seama că noi suntem lumea şi că lumea înseamnă noi... - să vă daţi seama de asta, nu teoretic, jucându-vă cu cuvintele - atunci avem o responsabilitate enormă. Şi probabil că din acest motiv noi evităm acea responsabilitate, numindu-ne, noi înşine, indivizi. Şi... suntem reprezentanţii întregii omeniri - fiecare fiinţă umană este astfel - şi când acea fiinţă umană se transformă, ea însăşi, psihologic vorbind, afectează conştiinţa întregii omeniri. Vă rog să nu ascultaţi toate acestea ! Să nu le acceptaţi. Observaţi-le ! Examinaţi-le ! Şi... vorbitorul numai de asta este preocupat, nu de teorii ş.a.m.d. Adică... oare este posibil, pentru fiinţele umane... nu printr-un proces evolutiv... nu în timp, ci... fundamental, radical, esenţial, să se schimbe, total ? Fiindcă asta ne este provocarea, fiindcă tradiţiile s-au dus, religiile nu mai au nici o semnificaţie. Instituţiile au rolul lor limitat, dar ele nu pot transforma omul. Nici un guvern nu poate transforma omul. Ar putea să amelioreze circumstanţele externe, dar nu pot schimba nimic în profunzime, aşa cum s-a demonstrat în Rusia ş.a.m.d. Nu trebuie să trecem prin toate acele probleme.
33:03 Deci... înţelegând toate acele lucruri, noi întrebăm: Oare există vreo posibilitate de a transforma omul... în care timpul... ca acţiune, care înseamnă separare, nu are nici un rol ? Mi-aţi înţeles întrebarea ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Fiindcă întreaga noastră lume etică, morală şi aşa-zis spirituală, se bazează pe timp. În lumea afacerilor, în lumea politică, din nefericire, sistemul ierarhic există... ordinea ierarhică. Şi... în aşa-numita lume a minţii şi a inimii avem, de asemenea, o ordine ierarhică. Acest lucru este atât de evident. Şi... oare este posibil ca o fiinţă umană, psihologic vorbind... să se schimbe... fundamental, fără a implica deloc timpul ? Înţelegi, domnule ? Aceasta este o întrebare foarte importantă, care trebuie să fie pusă. Poate că nu-i veţi descoperi răspunsul... dar cineva trebuie s-o pună. Corect ? Fiindcă am trăit un milion de ani, probabil mai mult sau mai puţin la fel, psihologic vorbind. A existat o revoluţie tehnologică şi un progres extraordinar. Deci, haideţi să aflăm, dacă este posibil, pentru o fiinţă umană... să se elibereze, complet, de această idee a evoluţiei, a evoluţiei psihologice, care presupune timp. Corect ?
35:33 Veţi examina asta ? O putem examina împreună ? Adică... tradiţia voastră spune: "Rezervă-ţi timp !" Corect ? Toate scripturile, religiile, totul, se bazează pe timp. Creierul nostru funcţionează în timp. Suntem condiţionaţi de timp... şi noi ridicăm o problemă, care... dă timpul la o parte... care neagă complet evoluţia. Corect ? Deci urmează să cercetăm dacă o fiinţă umană poate provoca, de fapt, această schimbare radicală, în care timpul nu este deloc implicat. Corect ? Ne înţelegem reciproc ? Corect ? Adică, oare împărtăşim acest lucru ? Oare suntem profund interesaţi de această problemă ? Sau numai aşteptaţi ca eu s-o examinez... s-o explorez, s-o cercetez, iar voi să ziceţi: "Da, asta-i posibil sau nu-i posibil, eu am opinii şi concluzii diferite !" şi, apoi, să plecaţi. Ceea ce implică faptul că voi nu împărtăşiţi deloc această problemă. Fiindcă... am trăit un milion de ani sau mai mult... şi, practic, am rămas la fel cum eram, psihologic, lăuntric. Corect ? Şi, să inversăm tot acest proces... oare este posibil ?
38:05 Cum examinăm... în ce mod sau ce capacitate mentală este necesară pentru a cerceta ceva, care pare să fie total imposibil ? O minte care este atât de puternic condiţionată de timp şi căreia i se face un nou gen de propunere... oare este capabilă, mai întâi de toate, să recepteze problema în sine... să recepteze întrebarea... sau... a fost condiţionată atât de puternic, încât este incapabilă până s-o şi asculte ? Deci, ce anume se întâmplă, de fapt, cu fiecare dintre noi ? Oare auziţi întrebarea. şi o transformaţi într-o noţiune abstractă, ceea ce înseamnă evitare... ori... fiind atât de puternic condiţionaţi, prin tradiţie, spuneţi: "Scuze, nici măcar nu voi asculta asta. Nu înseamnă nimic pentru mine." Sau... aveţi acea calitate a minţii care spune: "Haideţi s-o abordăm !" Nu teoretic, ci efectiv. Ceea ce înseamnă că teama, care este una dintre... reacţiile ce provin din atemporalitate, din vremuri imemoriale, oare fricii i se poate pune capăt, complet, fără a implica deloc timpul ? E clar ? Corect ? Poate că teama este un lucru ceva mai complicat şi ne vom ocupa de ea ceva mai târziu. Dacă... o fiinţă umană, încă din copilărie, a fost traumatizată psihologic... atât fizic, cât şi psihologic... - Ascultaţi asta, cu atenţie ! - dacă acea traumă, acea traumă lăuntrică, care se exteriorizează singură... prin izolare, prin împotrivire, prin dorinţa de a fi mai violent decât altul, fiindcă eşti traumatizat, oare acea traumă, care s-a acumulat... care a ajuns să fie preţuită, aproape iubită, oare acea traumă poate fi abandonată complet, instantaneu - Îmi înţelegeţi întrebarea ? - fără timp ? Corect ? Sesizaţi umorul situaţiei ? Nu este de râs, ci este ceva extrem de serios, dacă abordezi problema, dar întrebarea în sine este atât de provocatoare şi, ca atare, necesită atenţia ta, grija ta, necesită o implicare totală din partea ta.
41:52 Suntem traumatizaţi încă din copilărie... lăuntric, psihologic, în pielea noastră, ca să zicem aşa. Şi... consecinţele acelei traume... sunt împotrivirea... clădirea unui zid în jurul propriei persoane, o izolare, pentru a nu mai fi rănit... temându-te mereu să nu fii traumatizat tot mai mult. Consecinţele acelei traume sunt violenţa, absenţa oricărei relaţii cu o altă persoană... fiindcă ai putea fi rănit ş.a.m.d. Consecinţele pot fi observate foarte clar. Acum, oare toate acele consecinţe, care sunt iniţiate de traumă, pot lua sfârşit ? Pentru a descoperi asta... Mă aşteptaţi pe mine să-i dau răspuns ? Pentru a descoperi asta - vom aborda problema foarte profund - ce anume este rănit ? Voi spuneţi "eul". Eul este imaginea pe care ţi-ai creat-o despre tine însuţi sau pe care societatea ţi-a impus-o. Societatea înseamnă relaţia ta cu altă persoană, care este creaţia ta. Deci nu... - Mă urmăriţi ? - Este ceva... Deci eşti rănit fiindcă ai o imagine despre tine însuţi. Imaginea este simbolul, ideea, numele, forma, întreaga structură a psihicului. Corect ? Acel lucru este rănit... şi condiţionarea ta este să treci peste acea traumă, treptat, să faci asta, s-o abordezi, s-o examinezi, s-o analizezi, să-i descoperi cauza şi acţiunea, toate necesitând timp. Corect ? Acum, oare este posibil să nu ai, deloc, o imagine despre tine însuţi ? Atunci nu există traumă. Înţelegeţi ? Corect ? Oare este posibil ? Atât timp cât ai o imagine, că eşti o persoană foarte puternică, dominatoare, agresivă, frumoasă, cu un intelect limpede ş.a.m.d. - imaginea pe care cineva şi-o clădeşte despre sine însuşi, începând din copilărie şi până la bătrâneţe şi moarte - ne întrebăm... spunem că, atât timp cât există o imagine, trebuie să existe o traumă... superficială sau extrem de profundă. Corect ? Acum, oare acea imagine... Observându-i natura reală, sesizând că, atât timp cât ai o imagine despre tine însuţi, obligatoriu vei fi rănit... iar consecinţele sunt că eşti violent, devii din ce în ce mai plictisit, fiindcă te izolezi, te temi ş.a.m.d. observând toate consecinţele, observând că imaginea este rănită... observându-i natura reală, nu doar abstractizarea sa teoretică, atunci însăşi percepţia este finalul acelei imagini. Corect ? Percepţia. Deci trebuie să examinăm ce înţelegem prin percepţie, observare.
46:24 Noi observăm... optic, vizual... lucrurile din jurul nostru şi le denumim... fiindcă asta face parte din pregătirea noastră, din condiţionarea noastră. Din clipa în care vezi acest lucru, îl numeşti copac. Şi... Adică asta este acţiunea cunoaşterii, ce funcţionează în cadrul percepţiei. Urmăriţi toate acestea ? Oare există o percepţie... fără acumularea datorată trecutului ? Să observi în afara timpului. Corect ? Adică... când observăm... observăm nu numai vizual, optic... ci, atunci când ne observăm pe noi înşine - dacă aţi făcut asta vreodată, ceea ce mă îndoiesc, majoritatea n-aţi făcut-o, sunt destul de sigur - dacă te observi pe tine însuţi, în acea observare există observatorul şi obiectul observării. Corect ? Cel... care observă şi obiectul observării... adică... gânditorul şi gândirea. Corect ? Gânditorul este gândirea însăşi. Nu există separare între gânditor şi gândirea în sine. Asta este ceva ce nu veţi accepta. Examinaţi asta, vă rog ! Gânditorul... este rezultatul a foarte multe manifestări ale gândirii... - Corect ? - ceea ce înseamnă trecutul. Gânditorul este generat de gândire. Deci gândirea este gânditorul în sine. Corect ? Nu există separare între gânditor şi gândire. Acea separare este creată de trecerea timpului... care este o acţiune separatoare. Pricepeţi toate acestea, domnilor ? Nu, nu, doamnă. Corect, domnule ? Trebuie să văd cel puţin o persoană care zice: "Da, am priceput."
49:28 Eu am priceput.
49:30 Nu, nu, n-aveţi cum să pricepeţi atât de repede.
49:39 Vedeţi, ceea ce încerc eu să subliniez este... condiţionarea noastră... de-a lungul mileniilor a fost de a face un efort... de a exista conflict. Conflictul, efortul, necesită timp. Corect ? Desigur că da... fiindcă... există o separare în timp. Corect, domnule ? Deci, întotdeauna există conflict... din copilărie şi până murim, există întotdeauna luptă, luptă, bătălie... din cauza acestei separări în timp. Corect ? Mă bucur că există cineva care vede la fel ca mine. Şi... oare este posibil... să acţionezi fără efort, fără trecerea timpului ? Adică, să percepi... şi însăşi acea percepţie este acţiunea... nu... apariţia unei idei şi, apoi, un interval temporal şi acţiunea în sine, ceea ce înseamnă separare în timp. În acea separare au loc diverse alte întâmplări: dacă trebuie să merg de aici până acolo, atunci se petrec alte lucruri. Deci, atunci când există separare, prin trecerea timpului, se petrec alte întâmplări... pe care le numim probleme. Sper că sesizaţi toate acestea. Corect, domnule ? Noi întrebăm: Oare creierul, care a fost atât de condiţionat, timp de milenii, timp de milioane de ani... poate percepe... şi tocmai acea percepţie să fie o acţiune instantanee ? Fiindcă nu avem timp. Noi decădem, ne degenerăm... suntem corupţi. Corect ? Şi, dacă permiţi să treacă timpul, devii tot mai degenerat... ceea ce se şi întâmplă. Asta se întâmplă când spui: "Nu voi degenera, ci mă voi genera." Deja ai pierdut. Aşa că spunem: Ce anume înseamnă să percepi ? Îmi înţelegi întrebarea, domnule ? Şi anume, oare pot, oare există posibilitatea de a percepe imaginea... care este traumatizată şi să sesizez... pericolul... atât... cel biologic, cât şi cel psihologic, pericolul de-a avea o imagine... să sesizez asta, instantaneu ? Şi însăşi observarea înseamnă finalul imaginii... care nu include timpul. Aţi priceput, domnule ? Măcar teoretic aţi priceput ? Deci, dacă aţi priceput asta, teoretic... ceea ce înseamnă un proces intelectual... Şi, observând, ce face intelectul: din clipa în care aţi priceput asta teoretic, a devenit deja o idee. Corect ? Desigur. Corect, domnule ? A devenit, deja, o idee. Ca atare, te-ai depărtat de percepţie. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Corect ?
54:12 Deci percepţia implică... înţelegerea cuvântului... faptul că acel cuvânt... are o valoare relativă, care înseamnă înţelegerea lui de către intelect şi, fiind conştient de asta, nu-l laşi să se transforme într-o idee. Înţelegeţi ? Iar... percepţia implică acţiunea intelectului... toate... reacţiile, la cel mai înalt nivel... şi vezi care este adevărata natură a unei imagini - Corect ? - şi, ca atare, îi pui capăt. Voi faceţi asta sau vă jucaţi cu cuvintele ? Vă rog, asta este... Înţelegeţi ? Noi afirmăm ceva care contrazice, total, ceea ce aţi acceptat până acum. Deci, ceea ce ascultaţi... nu lăsaţi asta să devină o tradiţie... fiindcă atunci sunteţi pierduţi. Dar, dacă ascultaţi, de fapt... - fiindcă noi spunem adevărul - că atât timp cât aveţi o imagine... creată de societatea voastră, de facultăţile, de universităţile voastre, de relaţia voastră cu altă persoană ş.a.m.d. atât timp cât aveţi o imagine despre voi înşivă, acea imagine va fi rănită şi acea traumă se exprimă sub forme diferite: încercarea de a domina oameni, încercarea de a te izola ş.a.m.d. Să observaţi... să ascultaţi adevărul acelor spuse... să ascultaţi cu întreaga voastră capacitate, să ascultaţi cu intelectul, cu fiecare nerv în parte... atunci, tocmai acea ascultare înseamnă percepţie şi sfârşitul acelei imagini... care nu depinde de timp. Înţelegeţi asta ? Adică... violenţa este unul dintre răspunsurile moştenite, încă din cele mai vechi timpuri. Corect ? Omul a fost violent din vremuri imemoriale. Şi... am făcut tot posibilul pentru a ne elibera de acea violenţă. Am inventat nonviolenţa, un ideal care nu se atinge niciodată, care este aruncat peste bord. Am încercat, pe orice cale, să fim blânzi, să fim buni, să fim generoşi şi, totuşi, în inimile noastre, în relaţiile noastre reciproce, suntem nişte oameni foarte violenţi.
57:59 Şi religiile, toate religiile au spus: "Încearcă, depune efort, uită de tine însuţi, nu fi violent, nu ucide !" dar, din vremuri imemoriale, încă facem acelaşi lucru. Deci, noi spunem că va dura un timp... pentru a spulbera acea violenţă. O mare amăgeală, mă înţelegi, domnule ? Ne-a trebuit peste un milion de ani şi tot n-am scăpat de ea şi noi credem că vom scăpa de ea peste un alt milion de ani. Între timp, lăsaţi-mă să fiu violent. Ăsta e jocul pe care-l jucăm. Deci, noi spunem: Oare este posibil să punem capăt acelei violenţe, instantaneu ? Asta înseamnă să înţelegem faptul că psihologic, lăuntric, nu există nici un fel de timp... că nu devenim ceva anume. Mă urmăreşti, domnule ? Nu devii, nu atingi iluminarea. Adică ne referim la întreaga acţiune a timpului.
59:29 Deci, noi spunem: observă... violenţa... ceea ce înseamnă să fii furios, să urăşti, să fii gelos - diverse forme de violenţă - şi să nu... evadezi într-o mişcare nonviolentă... care înseamnă contrariul ei. Deci, când observi realitatea, nu există un contrariu al ei. Urmăriţi toate acestea ? Observ violenţa din mine. Sunt violent. De ce ar trebui să existe nonviolenţa ? Asta îmi este condiţionarea, corect ? Asta îmi este speranţa, este conceptul meu teoretic, că într-o bună zi voi fi nonviolent. Ce era ? Despre ce vorbeam ? Despre violenţă. Deci... realitatea violenţei, realitatea în sine nu are contrariu. Corect ? Sesizaţi asta ? Dacă sesizaţi asta, aţi terminat, înţelegeţi ? Fiindcă întreaga noastră educaţie, toate religiile noastre, tot ceea ce este tradiţional a afirmat: depuneţi efort, scăpaţi treptat de ea - înţelegeţi ? Ceea ce înseamnă o acţiune în timp, adică o fragmentare. Timpul înseamnă fragmentare. Deci... atunci când există o observare a violenţei, numai a violenţei... observatorul care sesizează violenţa... - Mă urmăriţi ? - tocmai acel observator este cel violent. Corect ? Corect ? Deci observatorul este obiectul observării. Aţi început să obosiţi ? Înţelegi, domnule ? Din clipa în care există o fragmentare, asta înseamnă acţiune în timp, corect ? Şi, ca atare, trebuie să existe efort, ceea ce înseamnă că observatorul gândeşte, observatorul crede că el este diferit de ceea ce observă şi, ca atare, tocmai acea separare provoacă un conflict... conflict, reprimare ş.a.m.d. Dar, atunci când observatorul îşi dă seama că ceea ce observă face parte din el însuşi - Corect ? - atunci nu există separare... nu există nici un fel de dualitate. Corect ? Deci, oare poţi observa acest fapt, că eşti violent şi că în cadrul realităţii nu există separare ?
1:03:11 Deci, ce anume s-a petrecut în minte ? Ce s-a petrecut în mintea ta, atunci când nu faci altceva decât să observi realitatea şi nu-i inventezi contrariul ? Înţelegeţi ? Faptul că eşti gelos... faptul că eşti invidios, asta este o realitate... şi observatorul este cel observat, adică invidia. Deci nu există nici un conflict sau suprimare, în privinţa unei anumite reacţii. Reacţia este o realitate în sine. Acum, oare mintea poate observa, pe deplin, această reacţie, care este o realitate, numită gelozie ? Ai priceput, domnule ? Observă, fără nici o acţiune în timp. Din clipa în care aveţi o acţiune în timp, aţi produs o separare. Oare asta chiar are loc, de fapt ? Fiindcă noi spunem: elimină, complet, orice formă de conflict... prin care am fost condiţionaţi, vreme de mii de ani. Să trăieşti fără nici un fel de conflict... ceea ce înseamnă să trăieşti fără nici un fel de problemă. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. S-ar putea să aveţi probleme tehnologice: cum să mergeţi pe Lună - le-a luat ceva timp, cred că au lucrat circa 300.000 de oameni, numai în acel scop. Asta a durat mulţi ani. Dar... dacă înţelegem natura timpului... întreaga structură a timpului, atât a celui psihologic, cât şi a celui fizic... atunci retrogradăm timpul fizic la locul său potrivit. Trebuie să prind un autobuz, un tren, un avion, orice ar fi, să merg la muncă ş.a.m.d. - cunoaştere. Dar... psihologic vorbind, nu există timp. Ceea ce înseamnă să duci o viaţă fără nici măcar o problemă. Aţi abordat vreodată această problemă ? Corect ? Meditaţia nu este o problemă... pe care voi toţi o transformaţi într-o problemă: cum să stai, cum să respiri, cum să-ţi ţii respiraţia, ştiţi voi, sistemul, metoda, diverşii guru care oferă diverse trucuri ş.a.m.d.
1:07:06 Ce-i aia o problemă ? Vă arăt cum s-o faceţi, aşa că vă rog s-o aplicaţi ! Testaţi-o în viaţă şi veţi vedea că funcţionează ! Ce-i aia o problemă ? O problemă este ceva ce n-aţi rezolvat încă. Există probleme matematice, probleme ştiinţifice, biologice. Nu la acelea ne referim, ci ne referim la probleme psihologice... dintre fiinţe umane... problemele care există... în relaţia voastră cu alte persoane, soţ, soţie - le ştiţi voi pe toate celelalte. O problemă înseamnă, implică nerezolvarea ei. Acum, oare puteţi rezolva acea problemă, imediat ce apare, nu s-o purtaţi după voi... nici măcar o zi ? Fiindcă, uitaţi ce se întâmplă: o problemă care continuă să existe... face creierul să devină mărginit... realmente. Puteţi testa asta şi singuri. Activitatea creierului este încetinită. Fiindcă este împovărat, devine el însuşi incapabil. Nu deţine capacitatea de a fi elastic, atunci când duci după tine o problemă, extrem de mulţi ani... sau numai pentru o săptămână. Deci, întrebarea este: Oare puteţi pune capăt unei probleme, imediat ce apare ? Înţelegeţi ? Sunteţi interesaţi de toate acestea ? Domnule... fă-o ! Nu accepta cuvintele, ci testează asta, de fapt. Abia atunci merită. Dar, dacă zici: "Da, drăguţă idee, frumos lucru, dar nu-l pot face !"... sau spui: "Spune-mi cum s-o fac !"... nu există nici un "cum"... fiindcă acel "cum" implică o metodă, un sistem, cineva care să-ţi spună ce să faci. Dacă cineva îţi spune ce să faci, ai revenit la vechiul joc al tradiţiei. Corect ? Deci, o minte care este limpede nu depinde de nici o tradiţie. Deci, cineva are o problemă. Problema implică... ceva la care nu s-a reflectat încă, nu s-a cercetat, rezolvat. Problemele noastre există... în domeniul relaţiilor umane. Corect ? Şi... între bărbat şi femeie, sexuale, non-sexuale, prieteneşti, neprieteneşti - Înţelegeţi ? - întreaga comunicare, de la bărbat la bărbat, de la femeie la bărbat, întreg domeniul comunicării, nu numai o anumită problemă, fie că este sexuală, sau una sau alta.
1:11:03 Avem de-a face cu întreaga problemă umană... a relaţiilor... nu cu o anumită problemă. Fiindcă, dacă examinăm numai o anumită problemă, atunci avem de-a face numai cu o parte şi nu cu întregul. Este clar ? Oh, haideţi, domnilor ! Deci avem de-a face cu întreaga problemă a relaţiilor umane... cu şeful... de la fabrică, când vii acasă, cu soţia, cu soţul, sex... fără sex, dominare, dorinţa de a poseda, ataşamentul. Toate acelea implică o problemă. Corect ? Mai întâi de toate, de ce avem probleme ? De ce trăim având probleme ? Înţelegeţi ? Oare fiindcă suntem leneşi... oare fiindcă am acceptat, ca pe o regulă în viaţă, să avem probleme ? Sau poate că am avut probleme, vreme de mii de ani şi de ce să nu avem acum, în continuare ? Ceea ce înseamnă că mintea, creierul, a acceptat problemele ca făcând parte din viaţă. Corect ? Deci, refuzaţi să acceptaţi problemele. Înţelegeţi ? Provocaţi creierul şi mintea ca să nu mai aibă probleme. Nu, nu fi de acord, domnule ! Trebuie s-o faci ! Ceea ce înseamnă... dacă apare o problemă... aşa cum va şi apărea, inevitabil... dacă nu ai iubire adevărată în inimă - Corect ? - nu iubire sexuală, nu dragoste de putere, rang social şi toate acele nonsensuri, ci... Nu voi aborda asta, fiindcă ne conduce la altceva. Cum să te descurci cu o problemă - Corect ? - fără a permite nici măcar un interval de o secundă ? Corect ?
1:13:47 Vom aborda asta. O problemă apare atât timp cât există un centru. Corect ? Atât timp cât există un centru, trebuie să existe o circumferinţă, un diametru - Mă urmăriţi ? - întregul cerc. Întregul cerc este problema noastră. Corect ? Să nu ai nici un centru... înseamnă să nu ai probleme. Te rog, domnule, observă ce implică asta, nu doar scuturi din cap şi spui: "Da, sunt de acord cu tine." Asta nu are nici un sens, ci numai dacă observi ce anume implică. În primul rând, profunzimea lui, frumuseţea lui, raţiunea lui... bunul său simţ, fiindcă atât timp cât există un "eu" în centru... trebuie să am probleme. Corect ? Ar putea exista diverse probleme periculoase, probleme distructive sau probleme superficiale. Şi, atât timp cât există o problemă, nu există iubire. Dar, desigur că asta nu există, deci putem sări peste asta. Vom reveni la ea mai târziu.
1:15:42 Deci... oare este posibil să trăieşti în lume... în lumea modernă, având o soţie, un soţ, copii, mergând la muncă ş.a.m.d. fără a avea un centru ? Înţelegi, domnule ? Observă realitatea, realitatea, că, atât timp cât ai un centru, trebuie să existe probleme. Şi dacă spui: "Asta mi-e viaţa, plină de probleme." atunci e perfect aşa, continuă. Dar, dacă spui: "Problemele sunt cele mai distructive... nu numai pentru creier, ci pentru integritatea minţii." mintea ta este pregătită... vie, activă... fiindcă fiecare problemă este ca o pătură care te sufocă. Deci, dacă observi realitatea că centrul este cel care generează probleme... - Corect ? - - nu... nu numai să asculţi asta, ci să sesizezi adevărul afirmaţiei în sine - atunci ce se întâmplă ? Înţelegeţi ? O minte... o fiinţă care nu are un centru... şi trebuie să trăiască alături de o soţie şi un soţ... şi în întreaga noastră cultură - nu întreaga cultură, nu i-aş spune cultură - în întreaga lume... înseamnă că este activă... în fiecare clipă. Viaţa înseamnă acţiune. Corect ? Dar, atunci când acţionezi dintr-un centru, atunci generezi întreaga problemă. Mă întreb dacă sesizaţi asta, dacă sesizaţi cadrul ei generic... aspectul ei integral. Adică, mintea, care a funcţionat având un centru, a creat nenumărate probleme... - politice, economice, sociale... şi în relaţiile intime sau non-intime. Şi să ai probleme este cel mai distrugător mod de a trăi. Asta distruge prospeţimea creierului - Înţelegeţi ? - prospeţimea minţii. Dacă asculţi asta şi sesizezi adevărul, s-a terminat. Nu mai există "cum"... nu mai există decât actul ascultării.
1:19:37 Tradiţie... înseamnă - cuvântul în sine - să transmiţi, de la o generaţie la alta, valori, ritualuri, dogme, credinţe, zei, puja, întreaga... capcană în care omul este prins... şi, în acea... tradiţie, nimic nu poate înflori. Este ceva ca un tăvălug, care trece peste fiinţele umane... şi, dacă accepţi asta, în regulă, împacă-te cu situaţia şi fii fericit. Dar nu vei da răspuns provocării lumii, provocării globale, şi anume că omul trebuie să se elibereze, singur, de orice, pentru a putea înflori. Şi înflorirea nu poate avea loc decât în solul relaţiilor umane. Corect, domnule ? Nu altundeva, prin Himalaya sau în vreo mănăstire. Chiar şi acolo, omul este în relaţie cu fiinţele asemenea lui. Şi cultura, care înseamnă să creşti... să te dezvolţi, să ai cele mai înalte standarde etice... nu este posibilă, dacă mintea ta nu a devenit decât o maşină... ceea ce face tradiţia. Şi... tradiţia a spus să accepţi timpul. Şi vine cineva, unul ca mine, şi spune: "N-o face !" "Nu vei descoperi lumina, iluminarea, la finalul timpului... o vei descoperi acolo unde te afli acum." În regulă, domnilor.
1:22:22 Cred că ne vom întâlni mâine, dacă doriţi asta.