Krishnamurti Subtitles home


MA7879T4 - Ce anume produce dezordine într-o relaţie?
A patra discuţie publică
Madras (Chennai), India
7 ianuarie 1979



0:01 CE ANUME PRODUCE DEZORDINE ÎNTR-O RELAŢIE ? Oare aţi vrea să stăm tăcuţi pentru o vreme sau doriţi să vă vorbesc ? Nu am participat niciodată la întruniri. Am mers odată la o întrunire politică, în această ţară şi dr. Besant mi-a spus: "Fereşte-te de aşa ceva !" Şi...
1:19 mă întreb, adeseori, de ce ne adunăm laolaltă, în acest mod... ascultând un vorbitor... pe jumătate serioşi... curioşi... şi fără a dori, de fapt, să vă schimbaţi complet viaţa. Unii au devenit mai degrabă de mediocri... lipsiţi de perspicacitate... fără să aibă vreo aptitudine genială. Spun "genial" în sensul nu al vreunui anumit... talent... sau al unui anumit dar, ci genialitatea unei minţi... care înţelege viaţa, pe deplin... şi anume viaţa voastră, o existenţă vastă, complexă, contradictorie şi nefericită. Şi unii ascultă toate acestea... ce anume are vorbitorul de spus... şi, apoi, pleacă... înţelegând parţial... fără vreo intenţie profundă... şi fără a acorda o atenţie serioasă... pentru a produce... o profundă revoluţie psihologică. Şi cineva se întreabă, adesea, de ce fiinţele umane tolerează acest gen de viaţă pe care o duc. Poate că daţi vina pe circumstanţe, pe societate... pe organizarea politică... dar să dăm vina pe alţii nu ne-a rezolvat problema. Suntem în derivă... şi viaţa noastră pare să fie o atât de mare risipă... fie că mergem la muncă, de dimineaţă până noaptea, pentru următorii 50 de ani, sau cam aşa ceva, apoi ne pensionăm pentru a muri... sau pentru a vegeta sau a ne văicări sau pentru a dispărea în tăcere.
4:32 Şi, când cineva îşi analizează propria viaţă... cu toată frumuseţea sa extraordinară... cu imensitatea descoperirilor tehnologice umane... se întreabă de ce... există atât de puţină frumuseţe în viaţa noastră. Prin acel cuvânt înţeleg nu numai aparenţa frumuseţii... decorarea exteriorului... ci acea calitate... a unei grozave... comunicări cu natura. Dacă cineva pierde... contactul cu natura, atunci ratează relaţia cu alte fiinţe umane. Puteţi citi poezii... dacă aveţi această înclinaţie, puteţi citi toate sonetele frumoase... şi puteţi urma meandrele lirice ale vreunei poezii minunate... dar... imaginaţia nu înseamnă frumuseţe. Admirarea unui nor şi lumina iubitoare reflectată în acel nor şi un mic curs de apă... de-a lungul unui drum uscat... sau o pasăre cocoţată pe o ramură... toată acea încântare... rareori o sesizăm sau o apreciem sau o iubim... fiindcă suntem ocupaţi, cu propriile noastre probleme... cu propriile noastre griji... cu ideile şi obsesiile noastre ciudate. Nu suntem niciodată liberi. Şi frumuseţea este această calitate a libertăţii... care este complet diferită de independenţă.
7:39 Când ascultaţi toate acestea, mă întreb ce înţelegeţi din ele. Dacă vedem... un câine şi iubim acel câine sau o stâncă... sau un nor izolat, aflat în trecere... când nu avem acel sentiment al unei extraordinare comunicări cu lumea... care produce o mare frumuseţe... devenim fiinţe umane mărunte, mediocre... risipindu-ne viaţa extraordinară... şi ratând întreaga frumuseţe şi profunzime a existenţei. Dar mă tem că trebuie să revenim la... realitate. Deşi şi asta este ceva real, extraordinar de real. Ramura, umbra... lumina căzând pe o frunză... papagalul fâlfâind din aripi şi acestea sunt lucruri reale. Şi când înţelegem... legănatul unui palmier şi întreaga simţire a vieţii, atunci există un sentiment grozav, al unei frumuseţi profunde. Dar nu suntem interesaţi de toate acestea, nu-i aşa ? Mă tem că nu suntem. Vom asculta asta, şi-o vom lăsa să treacă. Poate că sună romantic... sentimental, dar frumuseţea nu este romantică, nici sentimentală, nici emotivă. Este ceva extrem de... palpabil, ca o... piatră... aflată în mijlocul unui curs rapid de apă. Deci, vom lăsa asta deoparte, pe moment... şi vom reveni la ceea ce spuneam ieri... şi eu cred... că parte din acele spuse... trebuie să fie repetate şi sper că nu vă deranjează... dacă cineva le repetă.
11:02 Spuneam, nu-i aşa... că, acolo unde există tradiţie, nu există cultură. Tradiţie... transmisă... de la o generaţie la alta... anumite concepte... credinţe, valori... principii, toate stabilite la modul teoretic... şi într-o asemenea... tradiţie statornică... ce are 3.000 de ani sau zece zile vechime... pe acel sol... cultura... nu poate înflori. Cultură înseamnă... să cultivi... să dezvolţi... nu numai latura teoretică a vieţii... ci întreaga... deplinătate a vieţii cuiva. Nu doar să funcţionezi, total, numai într-o anumită direcţie, politică... sau să posezi un anumit geniu, manevrând cuvintele sau piatra sau pictura... ci să dezvolţi, să cultivi mintea şi inima cuiva. Aşa ceva nu este posibil acolo unde există tradiţie, adică valori transmise. În acel sol... nimic nu poate creşte. Şi asta afirmam noi, ieri
13:43 şi, de asemenea, afirmam... că timpul... care este un lucru foarte complex... trebuie să fie cercetat, trebuie să fie luat în considerare. Spuneam că timpul... este o acţiune de separare. Corect ? Ieri... astăzi şi mâine... cunoaşterea pe care omul a acumulat-o, atât din punct de vedere ştiinţific... cât şi aşa-zis religios... iar experienţa... înseamnă trecutul. Şi acel trecut întâlneşte prezentul, se modifică pe sine şi merge mai departe, către viitor. Aceasta este întreaga dinamică temporală. Şi mai spuneam ieri că... minţile noastre sunt mult prea condiţionate... ca să poată accepta timpul ca pe o modalitate de... înţelegere... ca pe o modalitate de... a deveni... a te dezvolta, a evolua. Întreaga noastră viaţă, începând din copilărie, se bazează pe această idee, a devenirii, dezvoltării, evoluţiei. Într-un anumit sens... atât din punct de vedere biologic, cât şi fizic, timpul nu există. Ghinda care creşte devenind stejar... ea are nevoie de timp. Şi noi spuneam... că timpul psihologic nu există absolut deloc, ideea... că... în timp... psihologic vorbind, adică etic, moral, spiritual - dacă putem folosi cuvântul "spiritual", fără a fi romantici sau lipsiţi de sens - pentru a înţelege cu adevărat mintea religioasă, timpul este un element distructiv. Despre asta am vorbit ieri, mai mult sau mai puţin.
17:02 Dacă se poate... trebuie să cercetăm... ce anume este ordinea. Ordinea... - Vă rog numai să ascultaţi, fără a fi sau nu de acord ci exact aşa cum apare vântul, briza, în acelaşi mod, ascultaţi numai ! - ordinea... este o succesiune... în spaţiu. Înţelegeţi asta ? Nu. Am spus... că ordinea... nu poate exista... fără o succesiune... şi... trebuie să existe spaţiu. Vom examina asta... fiindcă... Ce se întâmplă cu mine astăzi ? Probabil că este vremea, caldă. Nu sunt obişnuit cu această vreme caldă. Viaţa noastră este dezordonată... confuză... contradictorie. Vorbim în termeni foarte simpli. Şi, acolo unde există contradicţie, nu există ordine. Acolo unde există... confuzie, conflict, nu există ordine. Şi traiul nostru, aşa cum ni-l ducem zilnic, este plin de contradicţii, confuzie şi conflict şi necinste. Corect ? Asta-i realitatea. Şi cineva se întreabă... dacă ordinea poate fi instaurată în această confuzie. Fiindcă, fără ordine... nu există eficienţă, nici măcar intelectuală sau, dacă ai aptitudini, trebuie să existe ordine. Ordinea nu are absolut nimic de-a face cu sentimentalismul... cu romantismul. Ordinea are o succesiune extrem de precisă, este logică, raţională. Deci avem de gând să cercetăm ce anume este ordinea... dacă putem avea ordine, nu doar planificată... nu ceva stabilit prin tradiţie sau de un guru sau de un lider sau de propriile noastre mici dorinţe şi constrângeri, ci avem de gând să cercetăm... ce anume este... ordinea... durabilă. Sunteţi interesaţi de asta ? Cum să producem ordine în viaţa noastră... astfel încât să nu mai existe contrarii, dualitate, contradicţii, necinste, politică, religioasă sau în relaţiile noastre reciproce. Sunteţi interesaţi de asta ? Sau doriţi să vă vorbesc despre meditaţie ? Pentru ca voi să vă puteţi retrage într-un fel de iluzie şi să credeţi că meditaţi. Fiindcă, vedeţi dumneavoastră, fără... a institui ordinea în viaţa noastră cotidiană... puteţi face orice doriţi, dar nu poate exista meditaţie. Corect ? Deci, noi clădim fundaţia... a ceea ce este meditaţia.
22:59 Dacă cineva îşi dă seama... ce este, de fapt, viaţa noastră cotidiană... cât de dezordonată este, cât de contradictorie este... controlată de diverse obiecte dorite... de setea de putere, rang social... trăind în aroganţă şi orgoliu... şi, totuşi, în acelaşi timp, vorbim despre oameni, despre bunătate şi citim cărţi şi, ştiţi voi, ne jucăm cu toate acele noţiuni. Şi asta indică, nu-i aşa, o viaţă groaznic de necinstită... o viaţă în totală contradicţie... ca a unui avocat excelent... care este capabil să pledeze şi să învingă partea adversă... şi să se ducă la vreun templu, aflat la kilometri depărtare, ca să se roage. Înţelegeţi contradicţia ? Şi ei sunt complet inconştienţi, în acest sens. Deci, primul lucru este... - Scuzaţi-mi vocea astăzi ! - primul lucru este să vă daţi seama cât de dezordonată ne este viaţa, să fiţi conştienţi de asta, nu cum să instituiţi ordine... în dezordine - Vă rog să ascultaţi asta ! - nu cum să instituiţi ordine în dezordine, ci să înţelegeţi natura dezordinii. Corect ? Când am înţeles natura dezordinii, atunci, din acea înţelegere... din acea... realitate evidentă, răsare frumuseţea ordinii, nu impusă sau disciplinată sau reprimată sau conformistă, ci, tocmai prin acea cercetare a dezordinii... firesc, din acea... cercetare, răsare ordinea. Corect ? Înţelegeţi asta ? Acum, haideţi s-o facem !
26:07 Mai întâi, haideţi să fim conştienţi... ca fiinţe umane, care deţin aptitudini atât de extraordinare. Uitaţi ce s-a făcut, din punct de vedere tehnologic, au fost realizate lucruri imense. Şi, ca fiinţe umane, care sunt extraordinar de capabile... au imaginat aproape orice formă de concept, principii, idei, proiecţii religioase, au inventat ritualuri care sunt extrem de frumoase, unele dintre ele, dar nu au nici un fel de semnificaţie. Şi... mintea umană... Nu ştiu dacă v-aţi cercetat propriile minţi. Dacă aţi făcut-o, aţi putut observa ce calităţi grozave are. Slavă Domnului ! Şi... pentru a provoca o asemenea minte... trebuie să-i soliciţi să funcţioneze la performanţe maxime. O veţi face, în timp ce vorbim... astfel încât mintea voastră... - mintea voastră însemnând... nu numai diversele forme de activităţi senzoriale... mintea voastră însemnând emoţiile... afecţiunea, iubirea, grija, atenţia, capacitatea intelectuală... şi... acel sentiment al unei mari iubiri, toate acelea reprezintă mintea... deplinătatea minţii voastre - pentru a provoca asta... - Înţelegeţi ce spun ? - trebuie ca ea să funcţioneze la capacitate maximă... la performanţele sale maxime. Fiindcă, dacă n-o provocaţi... trăim în dezordine. Urmăriţi toate acestea ?
29:04 Deci cercetăm ce anume o constituie... de ce fiinţele umane... secol după secol, au acceptat să trăiască în dezordine... politică... religioasă... economică, socială şi în relaţiile noastre reciproce. Înţelegeţi ? De ce ? De ce am acceptat să trăim în acest mod ? Corect ? De la cine aşteptaţi să primiţi răspunsul ? Înţelegeţi ? O provocare implică un răspuns din partea voastră... să răspundeţi cu întreaga voastră capacitate... şi nu să aşteptaţi ca vorbitorul să răspundă şi să vă arate cum să răspundeţi. Mă urmăriţi ? Înţelegeţi ce spun ? V-am provocat mintea. Vorbitorul a spus... să vă exersaţi întreaga voastră capacitate... să vă folosiţi întreaga energie pentru a descoperi... dacă este posibil să trăieşti într-o lume aflată în degenerare, coruptă, imorală... dacă puteţi duce o existenţă raţională, o viaţă care să fie întreagă, pe deplin. Asta vă este provocarea. Înţelegeţi ? Care este răspunsul vostru la această provocare ? Întreg, cuvântul "întreg", înseamnă, mai întâi, ceva sănătos... atât fizic... cât şi psihologic... cu întreaga capacitate a minţii voastre şi, ca atare, cu o judecată sănătoasă. Şi cuvântul "întreg" mai înseamnă şi sfânt, sacru... adică în deplinătatea vieţii.
32:18 Deci întrebăm... dacă voi, ca fiinţe umane... sunteţi conştienţi de dezordinea şi degenerarea totală din lumea din jurul vostru şi din voi înşivă, de procesul de degenerare care are loc ? Sunteţi conştienţi de asta ? Conştient în sensul... să observi ceea ce se întâmplă, de fapt... nu să-ţi imaginezi ce se întâmplă sau să-ţi faci o idee despre ceea ce se întâmplă... ci realitatea efectivă: degenerarea politică, religioasă, socială, morală, a omului. Şi nici o instituţie... nici un guru... nici un principiul sublim, nu vor opri această degradare. Sunteţi conştienţi de asta ? Dacă suntem... atunci ce avem de făcut ? Corect ? Corect, domnule ? Ce vom face ? Care este acţiunea voastră... - nu la vreo dată viitoare - care este acţiunea voastră imediată ? Oare vă veţi alătura vreunei secte... veţi urma vreun guru sau veţi reveni la vechea voastră tradiţie, repetând vreun ritual sau altul, pentru a scăpa de realitatea că creierul vostru urmează să... îmbătrânească, să degenereze. Sau... împreună - voi şi cu mine - vom cerceta, explora... de ce fiinţele umane au devenit astfel ? Se întâmplă în toată lumea, nu e numai specialitatea acestui tărâm spiritual. Scuze că folosesc cuvântul "spiritual", fiindcă sunteţi atât de mândri de propria voastră cultură. Este ca şi cum un politician... ar spune... "Suntem foarte vechi, cultura noastră este străveche." Apoi, asta îi conferă o anumită senzaţie de demnitate... dar în inima lui... el este ştiţi voi cum, nu trebuie să vă spun eu asta. Deci, ce vom face ? Aş sugera ca, mai întâi, să ne observăm propria viaţă... aşa cum este ea, de fapt, ce se întâmplă în viaţa noastră, fiindcă viaţa noastră în acţiune înseamnă societatea ca atare. Corect, domnule ? Aţi priceput ? De acord ? Viaţa noastră în acţiune înseamnă societatea noastră... şi nu poţi transforma acea societate, dacă nu te transformi tu însuţi. E ceva atât de evident. Comuniştii, liberalii, socialiştii, n-o vor transforma. Sau lectura noastră din Gita, din Upanişade, n-o vor transforma sau dacă devenim extrem de interesaţi de ceea ce are de spus budismul sau dacă urmăm meditaţia Zen. Ştiţi voi că nici una dintre acelea nu vor rezolva problema. Nu ştiu ce s-a întâmplat astăzi.
37:20 Deci... haideţi să observăm ce se întâmplă în viaţa noastră... în viaţa noastră cotidiană. Viaţa noastră cotidiană se bazează pe relaţii. Fără relaţii... nu aveţi cum să existaţi. Corect ? Care este relaţia noastră... reciprocă ? Nu faptul că voi doi staţi laolaltă, nu la asta mă refer, ci la relaţia cu soţia ta, cu soţul tău, cu şeful tău, cu muncitorul din fabrică, cu angajatul tău, care este relaţia voastră reciprocă ? Oare în acea relaţie există ordine ? Nu o activitate egocentrică, în opoziţie cu o altă activitate egocentrică. Mă urmăriţi ? Asta înseamnă contradicţie. Poate că sunt căsătorit, am copii, fac sex şi toate celelalte... şi, dacă sunt egocentric, preocupat numai de propriul meu succes, de ambiţia mea, de statutul meu social... preocupat numai de... - toate celelalte - şi ea este preocupată tot de ea însăşi, de problemele ei, frumuseţea ei, de modul cum arată ş.a.m.d. cum ar putea exista vreo relaţie între cei doi oameni ? Înţelegeţi toate acestea ? Dacă tu ai o credinţă, iar ceilalţi au un alt gen de credinţă sau alt gen de principii sau alt gen de dogme, nu există relaţie. Nu aţi remarcat toate acestea ? Deci, oare este posibil... să ne punem în ordine relaţiile... cu soţia sau cu soţul nostru ? Nu cu universul... nu cu cosmosul... nu cu Dumnezeu. Dumnezeu este o invenţie a intelectului. Poţi avea o relaţie extraordinară cu acele lucruri pe care le-ai inventat, cu iluziile. Dar, trebuie să ai o relaţie cu soţia ta, cu soţul şi copiii... astfel încât să nu existe nici un conflict între voi. De acolo începe ordinea. Corect ? Corect, domnule ? Acum, cum produci ordine acolo, fiindcă ordinea am spus... - Vă rog să ascultaţi asta, ascultaţi măcar frumuseţea exprimării ! - ordinea înseamnă o succesiune în spaţiu, pe care urmează s-o examinăm: ce anume înţelegem prin spaţiu, ce anume înţelegem prin succesiune, ce anume înţelegem prin ordine.
41:25 Dacă nu avem relaţii reciproce... atunci există teamă. Fie că unul îl domină pe celălalt... fie sunt separaţi, dar se întâlnesc numai în pat. Deci, trăim o viaţă brutală, în comun. Nu aţi remarcat toate acestea ? Nu cunoaşteţi toate acestea ? Şi... în ce mod putem produce ordine, astfel încât să fie... durabilă... nu într-o zi să fie ordine, iar în următoarea zi să fie dezordine ? Ce anume produce această contradicţie în relaţii ? Contradicţia dintre vocea mea şi ceea ce am de gând să spun. Probabil că ar fi trebuit să beau puţină apă, înainte de a veni aici. Înainte. Să continuăm. Ce anume produce această separare dintre voi, dintre soţie, soţ şi copii ? Separarea înseamnă dezordine. Corect ? Corect, domnilor ? Musulmanul şi hindusul, evreul şi arabul... comunistul, totalitarismul şi libertatea... aceste contrarii... reprezintă esenţa dezordinii. Corect ? Deci, ce anume produce dezordine, în relaţiile noastre umane, cele mai intime sau nu chiar atât de intime ? V-aţi gândit vreodată la asta ? Haideţi, domnilor ! Sau poate că vă este teamă să examinaţi această... dezordine ? Fiindcă, atunci când devii conştient, soţia ta şi tu însuţi deveniţi conştienţi de această dezordine... fie o acceptaţi şi trăiţi în ea, fie... trebuie s-o analizaţi, s-o abordaţi, s-o cercetaţi şi asta poate produce o schimbare extraordinară şi există teama de schimbare. Urmăriţi ceea ce spun ? Corect, domnule ? El e prietenul meu şi măcar cu el pot vorbi.
45:07 Ce anume provoacă această dezordine ? Acum, afirm ceva anume - Vă rog să ascultaţi cu atenţie ! - noi cercetăm, nu spun că este corect sau greşit. Oare să fie dorinţa ? Prin dorinţă înţeleg... răspunsurile senzoriale... cu ale lor... imagini - pe care gândirea le-a creat - şi acţiunea, impulsul provocat de acea dorinţă. Îmi înţelegeţi... Doamne ! Prin dorinţă înţeleg... vorbitorul înţelege prin dorinţă - Vă rog să cercetaţi, pe măsură ce avansăm, nu acceptaţi ce spune el ! - percepţia, observaţia... observaţia senzorială... contactul... senzaţia... şi alături de senzaţie se află imaginea pe care gândirea a creat-o şi dorinţa. Aţi înţeles asta ? Este destul de clar ? Vezi un lucru drăguţ... văzutul... palpatul, mirosul... gustul... şi senzaţia... senzaţia... care este identificată cu imaginea pe care gândirea a creat-o... şi dorinţa este rezultatul ei. Corect ? E clar ? Deci, eu întreb, noi întrebăm: Oare unul dintre factorii acestei contradicţii, această absenţă a relaţiilor - folosesc cuvântul "relaţie" în accepţiunea sa corectă, de a fi într-un contact reciproc, deplin, nu numai într-un contact senzorial, nu numai în contact sexual, ci de a fi în contact la modul holistic, în întregime, cu altă persoană - oare acest lucru... este împiedicat de dorinţă ?
48:38 Deci, noi cercetăm: "Oare dorinţa înseamnă iubire ?" Fiindcă, odată cu dorinţa... apare frica... şi unul dintre factorii determinanţi ai dezordinii este frica. Corect ? Chiar trebuie să aprindeţi toate aceste lămpi ? Uf ! Deci noi afirmăm că factorii determinanţi ai dezordinii sunt dorinţa... şi... teama... şi căutarea neîncetată a plăcerii. Am explicat ce înseamnă dorinţa. Odată cu dorinţa apare intenţia. Intenţia înseamnă acţiune, acţiunea concentrată a dorinţei. Corect, domnilor ? Pur şi simplu cercetaţi asta. Iar noi funcţionăm... viaţa noastră se bazează pe dorinţă, poftă... şi... împlinirea ei, şi prin asta apare frustrarea. Şi din asta apare frica... diverse forme de teamă: teama de a nu avea succes, teama de a-ţi pierde slujba, teama de a fi singur, teama de a nu avea parte de iubire sau de a-ţi fi dăruită dragostea... teama de a pierde obiectul ataşamentului... teama de întuneric, teama de durerea fizică ş.a.m.d. Sunteţi familiarizaţi cu toate acestea, nu-i aşa ?
51:27 Deci, noi spunem că factorii esenţiali ai dezordinii sunt acţiunea dorinţei... întotdeauna... însoţită de imaginea realizării... şi frica, teama care n-a fost eliminată de fiinţele umane: teama de moarte, teama de singurătate... teama de a nu avea... capacitatea de a acţiona în stil mare ş.a.m.d. Şi, de asemenea, una dintre cauzele dezordinii este această căutare neîncetată a plăcerii. Deci urmează să examinăm aceste trei lucruri, cu mare atenţie, fiindcă preocuparea noastră este de a produce ordine şi, pentru a produce ordine, cineva trebuie să înţeleagă confuzia în care trăim, iar confuzia este provocată de această acţiune a dorinţei, cu obiectele ei schimbătoare. Poate că nu doreşti, când eşti tânăr... poate că nu doreşti să ai un măreţ statut social, un rang mare, multă bogăţie... dar, odată ce îmbătrâneşti, lucrurile se schimbă. Pe măsură ce te apropii de moarte, doreşti iluminare, pe Dumnezeu ş.a.m.d. Deci obiectele dorinţei se schimbă, constant. Şi frica... este unul dintre factorii esenţiali ai dezordinii din relaţiile noastre, intime sau nu... şi pofta... urmărirea personală a plăcerii. Deci aceştia sunt factorii esenţiali, profunzi, ai dezordinii... din viaţa noastră. Am explicat procesul apariţiei dorinţei: privitul... palpatul, gustatul, mirosul, răspunsurile senzoriale, din acele răspunsuri senzoriale apare o senzaţie, de contact, apoi... gândirea spune: "Ce minunat ar fi dacă aş putea avea aşa ceva." Asta fiind gândirea ce creează imaginea unei maşini, pe care tu o conduci şi te distrezi. Deci aceea este acţiunea dorinţei.
54:57 Noi spuneam: "Ce anume este frica ?" Vă rog să rămâneţi alături de mine, să descoperiţi, voi înşivă, fiindcă am trăit cu teamă, generaţie după generaţie. Avem creiere bune. Avem capacitatea de a scăpa de frică, nu de a trăi cu ea. Să trăieşti cu frică înseamnă să trăieşti în întuneric. Să trăieşti cu frică înseamnă să negi frumuseţea întregii existenţe... frumuseţea Pământului, frumuseţea cerului. Deci trebuie s-o înţelegem, nu teoretic, ci să cercetăm, profund, înseşi rădăcinile fricii.
56:03 Teama înseamnă timp. Fiindcă, examinaţi-o cu atenţie... există teama fizică... de durerea corporală... rememorarea acelei dureri... şi speranţa că acea durere nu se va mai produce din nou... adică ceva ce durează în timp. Corect ? Urmăriţi asta ? Vă rog, trebuie să vă gândiţi la asta, fiindcă este foarte important pentru noi să înţelegem asta... fiindcă mintea solicită ca fiinţele umane să fie libere... fiindcă, atunci când eşti liber, viaţa devine ceva cu totul diferit. Şi o persoană care este împovărată de teamă nu poate fi niciodată liberă. Şi, atunci când mintea este învăluită de teamă, nu este posibilă claritatea... intuiţiei... a unei percepţii pure, nealterate, a lucrurilor. Deci, noi întrebăm, noi afirmăm, că timpul este acţiunea fricii. Am avut dureri săptămâna trecută... rememorarea acelei dureri... o durere fizică... şi există teama că acea durere ar putea reveni. Corect ? Corect ? Aceea este o temere. Teama fizică, de a fi rănit, de a suporta durerea, sau de a fi bolnav şi speranţa că asta nu mai reveni niciodată.
58:35 Acum, oare puteţi... - Vă rog să ascultaţi asta ! - oare puteţi... atunci când aveţi dureri, dureri fizice... când încetează, să uitaţi total de ele, să nu le înregistraţi deloc ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Aţi înţeles ce-am spus ? Sunt sigur că majoritatea dintre noi au avut un fel de durere fizică, de natură diferită, diversă, multiple variante de dureri fizice. Când asta se întâmplă... trebuie observată... şi nu trebuie lăsată acea durere să fie înregistrată de creier. O faceţi, în timp ce vorbim ? Acum, haideţi s-o examinăm un moment. Capacitatea cerebrală... constă în... înregistrarea a tot ceea ce i se întâmplă. La fel ca un computer, el înregistrează. Trebuie să fi remarcat asta, evident. Ceea ce se întâmplă, fizic vorbind, este înregistrat. Şi, apoi, acea întâmplare înregistrată devine rememorare şi acea rememorare, acea amintire a acelei dureri... produce teama că ea ar putea apărea din nou. Noi solicităm un lucru foarte simplu, dar foarte subtil. Abordaţi acest lucru. Veţi vedea şi singuri. Să ai durere fizică şi să nu... laşi asta să devină... o amintire. Înţelegi, domnule ? Urmăriţi ceea ce spun ?
1:01:04 Acum, numai aşteptaţi. Mă răniţi punându-mi o poreclă, sau mă flataţi, aşa cum a făcut-o cineva ieri. Să nu înregistrezi lauda sau insulta... astfel încât creierul tău să rămână limpede. Atunci când înregistrezi, există o activitate temporală. Corect ? Deci, noi spunem că teama... este o activitate... temporală. Putem înţelege durerea fizică. Ştiu asta, o pot observa... cu foarte mare atenţie, atunci când se întâmplă, cu extrem de multă atenţie sau... o las să se întâmple şi nu fac nici un fel de asociere cu ea. Vă spun ceva ce, de fapt, i s-a întâmplat vorbitorului. Nu inventez asta. Apoi... teama se leagă... de ceea ce s-ar putea întâmpla... sau de ceea ce s-a întâmplat... şi de rememorarea acelui fapt... şi proiectarea acelei amintiri în viitor, spunând: "Mi-e teamă !" Înţelegeţi ? Adică... deplasarea din trecut... prin prezent, către viitor. Majoritatea dintre noi ne temem, dar de ce anume ? Examinaţi-vă, domnilor, cercetaţi-vă ! De ce anume vă temeţi ? Poate că nu vă temeţi când staţi aici, acum. Evident. Dar... când plecaţi de aici... teama revine... la modul conştient sau ascunsă profund. Care vă sunt temerile ? Teama de moarte, teama de singurătate... teama de a nu atinge iluminarea... teama... de-a nu avea foarte mult succes şi de-a nu avea o mulţime de bani... teama de a fi dominat de altcineva... fie că este soţul sau soţia. De ce anume se teme cineva ? Şi... o puteţi analiza ? Vă rog să ascultaţi ! În analiză... există... Mulţumesc, domnule. - Pot să beau ? - Da.
1:05:01 S-ar putea să mă ajute, dar mă îndoiesc. În analiză sunt implicate câteva lucruri. Există analistul... şi lucrul care urmează să fie analizat. Corect ? În analiză este implicat timpul. Mă urmăriţi ? Am ceva de analizat... tot timpul, ceea ce include timpul. Şi... fiecare analiză trebuie să fie completă... altminteri îmi amintesc, rememorarea continuă şi, prin acea rememorare, analizez. Ca atare, nu e niciodată completă. Înţelegeţi ? Nu contează, veţi aborda asta. Mai întâi de toate, în analiză există analistul şi obiectul analizei. Analistul este cel analizat. Corect ? Adică, gândirea s-a separat, ea însăşi, în analist... şi lucrul care trebuie să fie analizat. Deci, s-a creat o dezbinare. Gândirea, ca proces în sine, este limitată şi, ca atare, este fragmentată şi, ca atare... are capacitatea de a dezbina. Ceea ce este limitat... este întotdeauna capabil să producă dezbinare. Ceea ce este întreg nu poate fi niciodată dezbinat. Mă întreb dacă aţi surprins toate acestea ! Vă rog să nu vă uitaţi la mine ca la un guru, asta-i tot. Acesta este ultimul lucru.
1:07:32 Deci, noi spunem... că analiza nu va rezolva problema. Puteţi descoperi cauza... şi, descoperind cauza şi efectul acelei cauze, efectul devine cauza următoarei întâmplări. Deci este o înlănţuire constantă: cauza devenind efect şi efectul devenind cauză. Corect ? În acel cerc vicios nu există... răspuns. Va trebui să reflectaţi singuri la acest lucru, dacă aveţi o asemenea înclinaţie... fiindcă suntem atât de obişnuiţi să analizăm, încât percepţia directă este împiedicată. Deci noi întrebăm... care este cauza acestei temeri extraordinare, pe care o au fiinţele umane... atât la nivel conştient, cât şi temerile profunde, ascunse ? Dacă observaţi sau examinaţi teama... teama nu este niciodată reală. Înţelegeţi ? Nu faceţi decât s-o înregistraţi, fie atunci când totul s-a terminat, fie dacă nu cumva s-ar putea întâmpla în viitor. Corect ? Nu ştiu dacă înţelegeţi asta. În regulă, lăsaţi-mă s-o formulez diferit. De ce oare lucrez aşa din greu pentru voi ? Deunăzi... un om m-a întrebat, când plecam de la dezbatere, el mi-a spus: "Ne întrebaţi de ce venim aici... din ce motiv, curiozitate sau ce anume." Şi el a spus: "De ce ne mai vorbiţi ?" Vreţi să ştiţi de ce vă vorbesc ? Fiindcă, domnule... sau mai bine lăsaţi, nu contează. Nu este important.
1:10:43 La fel ca plăcerea... în momentul plăcerii... nu există înregistrare. Înregistrarea are loc abia o secundă mai târziu. N-aţi remarcat asta ? N-aţi remarcat ? Sexuală, în orice formă de plăcere, atunci când se produce, de fapt... nu sunteţi conştienţi de faptul că este numită plăcere. Dacă aţi fost furioşi - sper că n-aţi fost - dacă aţi fost foarte furioşi, în momentul producerii acelui... sentiment... este numai un sentiment, dar, când începeţi să-l denumiţi, ceea ce se produce o secundă mai târziu, devine furie. Apoi spui: "Trebuie să mă controlez, trebuie să nu fiu furios !" şi urmează toate celelalte. Deci, vă rog numai să ascultaţi ! În momentul în care ţi se întâmplă ceva plăcut... nu există înregistrare... creierul nu... funcţionează. Doar după o secundă intervine gândirea şi spune: "Ce minunat a fost... mâncarea aia a fost atât de bună... acel apus a fost atât de minunat... trebuie să am mai multă mâncare de acest fel sau trebuie să privesc mai multe apusuri, cu asemenea încântare." Mă urmăriţi ? Deci, oare sunteţi conştienţi, în momentul apariţiei fricii... în secunda în care răsare acel lucru ? Şi, pe măsură ce se produce... să nu laşi gândirea să intervină, să o recunoască, din experienţa anterioară, spunând "Asta-i furie !" ci să-ţi dai seama că gândirea nu este permisă în clipa acţiunii ? Înţelegeţi toate acestea ? Asta necesită o mare vigilenţă. Deci... dacă mintea este atât de vigilentă, la momentul apariţiei acestui sentiment numit teamă... îl sesizează şi însăşi sesizarea lui, realitatea lui, împiedică gândirea să intervină. A înţeles cineva ceva din asta ? O faceţi ?
1:14:06 Deci... teama şi plăcerea merg laolaltă. V-aţi dat seama şi de asta ? Nu puteţi avea una dintre ele şi s-o negaţi pe cealaltă. Deci... pentru a le cerceta pe amândouă... observaţi întreaga dinamică a fricii şi a plăcerii... şi dorinţa care este implicată, în teamă, dar şi în plăcere... observaţi întreaga lor natură şi structură... nu intelectual, teoretic, ci realist, aşa cum priviţi acest microfon... apoi ajungeţi la concluzia... că teama... sau plăcerea, nu diferă de observatorul în sine. Observatorul este teama în sine. Vă rog să ascultaţi asta ! Nu există gânditor, fără gândire. Gândirea a separat gânditorul şi... ea însăşi s-a distanţat de lucrul pe care l-a creat. Corect ? Deci, gânditorul întotdeauna încearcă să controleze, să modeleze gândirea. Deci teama... nu este separată de observatorul în sine. Faci parte din ea. Şi, atunci când spui "trebuie s-o controlez, trebuie să am curaj, trebuie să scap de ea, trebuie s-o evit, trebuie s-o analizez", joci un joc cu tine însuţi. Pe când, dacă ai recunoaşte realitatea, adevărul este că teama eşti tu însuţi. Tu eşti rezultatul timpului... tu eşti rezultatul... gândirii... ambele puse laolaltă de diverse... Nu voi aborda asta, e foarte simplu. Deci, teama eşti tu însuţi... şi, când îţi vei fi dat seama de asta, nu va mai fi posibil să acţionezi... şi, ca atare, nu faci decât s-o observi, pur şi simplu. Când observi, tocmai lucrul pe care-l observi... suferă o schimbare radicală. Faceţi asta ? Veţi face asta ? Oare veţi observa... fără observator... fiindcă observatorul înseamnă trecutul şi observatorul va împiedica... o percepţie limpede, obiectivă... directă. Deci, dându-şi seama de asta, observatorul spune: "Nu am ce căuta în observare." Şi, ca atare, observarea sa este pură. Atunci când observi teama... fără observator, care înseamnă trecutul, atunci tocmai acea teamă, care este observată, suferă o schimbare radicală, nu mai este teamă. Măcar veţi ţine minte asta ? Observaţi, teoretic, ce anume implică. Acea... teamă... şi evitarea ei sau reprimarea ei sau transpunerea ei sau să spui "trebuie să lupt cu ea", toate acelea nu vor elimina acea teamă, fiindcă ai făcut toate acele lucruri... şi a rămas alături de tine, timp de mii de ani. Iar noi afirmăm ceva complet diferit. Noi spunem că teama eşti tu însuţi. Tu eşti rezultatul trecerii timpului... şi... oare poate exista observarea acelei temeri, fără implicarea timpului, fără rememorare ? Numai s-o observi. Adică, oare te poţi uita la soţia ta sau la soţul tău ca şi cum te-ai uita la ea pentru prima dată în viaţă... fără amintirea tuturor plăcerilor sexuale, a sâcâielilor, gâlcevilor, dominărilor, s-o priveşti fără nici una dintre ele ? Deoarece cunoaşterea te împiedică să observi. Şi tocmai eliberarea de cunoaştere este cea care va pune capăt fricii... total, nu parţial... nu numai acestei temeri sau acelei temeri, ci rădăcinilor fricii.
1:20:10 Şi, în acelaşi mod... puteţi examina plăcerea ? Corect ? Aveţi o mulţime de plăceri, nu-i aşa ? Plăcere sexuală... plăcerea de-a avea bani, plăcerea de-a avea un rang social, plăcerea de a fi cineva, politic vorbind - cunoaşteţi toate acele probleme - plăcerea de-a avea putere... plăcerea de-a avea o minte performantă... plăcerea de-a avea un trup frumos... plăcerea care provine din comparaţie, cu temerile ei... plăcerea de-a imita pe cineva şi de a deveni mai presus decât cel pe care-l imiţi. Corect ? Există toate aceste extraordinare forme ale plăcerii: plăcerea de-a atinge iluminarea... care este plăcerea supremă, în căutarea lui Dumnezeu, ceea ce este ceva de-a dreptul strident. Deci, poţi cerceta, în tine însuţi, întreaga natură a fricii... a plăcerii ? Aşa cum am spus... plăcerea este acţiunea dorinţei, fragmentată... în timp. Trebuie observată în amănunţime, cu acurateţe, cu mare precizie, trebuie observată, nu analizată.
1:22:12 Deci, noi spunem: cauzele dezordinii... sunt dorinţa... teama... şi căutarea eternă a plăcerii. Asta nu înseamnă să reprimi... încântarea pe care o simţi când vezi un lucru frumos... încântarea şi bucuria provocată de un cer minunat, privind luceafărul de dimineaţă, strălucitor, singuratic... sau privind Crucea Sudului. Însuşi acel privit al cerurilor este o mare delectare. Dar, din clipa în care gândirea spune: "Trebuie să mă întorc pe acel balcon şi s-o privesc pe Venus, luceafărul de dimineaţă !" atunci începe întreaga căutare a plăcerii. Numai să priveşti.
1:23:19 Deci, noi afirmăm că acestea sunt cauzele esenţiale ale dezordinii. Când veţi fi înţeles asta, nu... teoretic, ci, de fapt... să-i puneţi capăt... atunci veţi avea bucurie în inimi. Bucuria nu înseamnă plăcere... dar, din clipa în care vă amintiţi bucuria, zicând: "Am avut cea mai minunată clipă de fericire cât îmi doresc să revin la asta." atunci devine plăcere şi aţi pierdut-o. Aceasta este succesiunea... din viaţa noastră, să stabilim ordinea în familia noastră.
1:24:14 Şi... ce anume este spaţiul ? Este 6 şi 25 de minute. Cred că sunteţi prea obosiţi. Nu mă pot ocupa de spaţiu. Necesită o investigaţie foarte profundă, spaţiul din minte. Asta înseamnă... o minte care nu este niciodată ocupată... cu nici o problemă. Dar minţile noastre sunt atât de ocupate, atât de aglomerate de credinţe, preocupări, de tot felul de lucruri, confuzie, iluzie, încât nu există spaţiu. Deci, acolo unde nu există spaţiu, nu poate exista succesiune şi ordine. Şi... dacă nu există ordine în viaţa noastră cotidiană... - Pentru numele lui Dumnezeu, daţi-vă seama de asta ! - în fiecare moment din vieţile noastre de zi cu zi, atunci meditaţia voastră nu este decât o evadare din viaţa voastră urâtă, iar evadarea în meditaţie nu conduce decât la iluzie. Deci, trebuie să clădim fundaţia... pentru a descoperi ceva ce este mai presus de gândire... ceva ce este incomensurabil, pentru care nu există cuvânt care să-l denumească. Dar asta nu poate căpăta fiinţă fără sentimentul unei mari ordini, în care există libertate deplină.