Krishnamurti Subtitles home


MA7879T6 - Dinamica meditaţiei
A şasea discuţie publică
Madras (Chennai), India
14 ianuarie 1979



0:01 DINAMICA MEDITAŢIEI Am uitat.
1:21 Mi-ar plăcea, dacă se poate... să vorbesc despre multe lucruri, în această după-amiază... şi... dacă putem, împreună... să abordăm ceva foarte simplu, dar extrem de complex. Mai întâi, avem de gând, împreună - Vă rog să ţineţi minte, întotdeauna, acest împreună, fiindcă n-am de gând să "galopez" de unul singur ! - vom aborda problema... dacă este posibil, cum să menţinem creierul foarte tânăr... problemă care n-a fost abordată, niciodată, de savanţi sau de guru şi de oamenii religioşi. Nu cunosc, poate c-au făcut-o, dar eu nu ştiu. Mi-ar plăcea, de asemenea, să abordez problema continuităţii... şi a progresului personal şi a morţii... şi... dacă este posibil, pentru fiinţele umane, în viaţa noastră obişnuită, de zi cu zi... să avem inima plină... să ştim, să fim conştienţi, să fie prezentă, în conştiinţele noastre, calitatea iubirii. Şi... de asemenea, dacă mai avem timp la dispoziţie, să abordăm problema meditaţiei, a unei minţi care este în meditaţie, nu ce anume este meditaţia sau cum să meditezi, ci... natura unei minţi care este... în întregime... implicată... în meditaţie. Meditaţia, atunci când este efectuată conştient, deliberat, nu este deloc o meditaţie. Vom aborda toate aceste lucruri, dacă putem, în această după-amiază.
4:20 Deci, mai întâi de toate... urmează să dezbatem, împreună... dacă creierul, care este parte integrală a minţii, cu capacitatea sa de a gândi, de a stoca... o mare cantitate de informaţii, cunoştinţe, experienţe, generaţie după generaţie, mileniu după mileniu, dacă acel creier... atât de puternic condiţionat... şi care, constant, se uzează, de unul singur... dacă creierul poate... să se întinerească, singur. Aceasta este o problemă foarte complexă - trebuie să înţelegeţi întrebarea, mai întâi... fiindcă sunt sigur, este cert, că această întrebare a fost pusă în multe moduri, poate, dar n-a fost abordată, niciodată, profund. Şi... dacă putem fi serioşi, măcar timp de zece minute, acordând o atenţie profundă, nu vorbelor rostite de mine, nu celor descrise sau abordate de vorbitor, ci să facem, împreună, o incursiune, în întreaga problemă a acestui creier, care este atât de vechi, care este atât de... extraordinar... de capabil, care are capacităţi infinite... care a evoluat în decursul timpului... acumulând foarte multă experienţă, cunoştinţe... şi... dacă un asemenea creier - al vostru, nu al meu, ci al vostru - se poate... despovăra singur de o continuitate... şi să pună capăt acestei continuităţi, pentru a o lua complet de la capăt. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea.
7:22 Oamenii de ştiinţă, cu care vorbitorul a vorbit foarte mult, susţin că există două părţi ale creierului, cea stângă şi cea dreaptă, cea stângă... păstrând toată informaţia, cunoaşterea, tehnologia, întreaga cunoaştere şi procesele active, iar cealaltă, cea dreaptă... fiind... nouă... nu prea condiţionată. Iar acel creier, nu prea condiţionat... avansează şi modelează sau controlează sau coordonează partea stângă. Înţelegeţi toate acestea ? Nu sunt specialist în creiere, nici nu am citit toate aceste cărţi, dar se poate observa ceva destul de diferit şi anume caracterul integral al creierului, nu partea lui stângă sau dreaptă... ci... acea calitate a creierului... care a... evoluat... prin diverse experienţe, prin diverse culturi, prin diverse limitări... rasiale, prin diverse presiuni de natură socială, economică. Acest creier este un instrument extraordinar. Şi dacă acel creier... care ne controlează întreaga gândire, toate activităţile, toate funcţiile senzoriale ş.a.m.d. dacă acel creier... poate... să devină complet inocent. Folosesc cuvântul "inocent" - Vă rog să fiţi atenţi ! - nu în accepţiunea de inocenţă creştină, cu mielul şi toate celelalte, ci folosesc cuvântul "inocenţă" în sensul... care provine din latină ş.a.m.d., de "a nu răni". Să nu răneşti, adică un creier care este capabil nu numai să nu-i rănească pe alţii, ci, de asemenea... nu este... capabil să fie rănit. Înţelegeţi ?
10:29 Vă rog să nu acceptaţi, doar, cuvintele... ci analizaţi-le, observaţi-le cu propria minte, cu propriul creier, fiindcă vom aborda ceva extrem de subtil şi foarte dificil. Dacă nu le observaţi, voi înşivă, le veţi pierde tot sensul. Trebuie s-o faceţi, trebuie să conlucraţi cu vorbitorul, nu numai să ascultaţi şi să treceţi mai departe. Noi punem o întrebare extrem de serioasă. Noi provocăm însuşi creierul... ca să descoperim dacă... are capacitatea, energia, motivaţia... intensitatea... de a... sfărâma această continuitate a trecutului, cu întreaga sa experienţă acumulată şi, tocmai punându-i-se capăt... neuronii, înşişi, suferă o transformare. Îmi înţelegeţi întrebarea ? Vă rog să înţelegeţi întrebarea, mai întâi, înainte de a fi sau nu de acord. Mi-aş fi dorit să fie numai câţiva oameni cu care să pot discuta.
12:12 Gândirea... este un proces material... fiindcă... gândirea este rezultatul memoriei... experienţei, cunoaşterii, stocate în creier, în neuronii în sine, hai să spunem că nu în celule, ci în creier - e destul de bine aşa. Şi... a funcţionat într-o anumită direcţie, evoluând continuu... iar gândirea... este un proces material. Nu există îndoială în această privinţă, fiindcă memoria face parte din creier, creierul este material... şi acest creier conţine memoria, experienţa, cunoaşterea, din care răsare gândirea. Deci gândirea este un proces material... iar gândirea are continuitatea sa... fiindcă gândirea se bazează pe cunoaştere, care înseamnă trecutul. Trecutul operează tot timpul, modificându-se, pe sine, în prezent şi continuând să existe. Deci există o mişcare continuă... care este reprezentată de activitatea creierului. Urmăriţi toate acestea ? Voi trece mai departe. Şi... în acea continuitate... creierul a descoperit siguranţă. Observaţi singuri asta ! O tradiţie continuă, valori, opinii, judecăţi, evaluări... concluzii ş.a.m.d. o tradiţie continuă... care condiţionează creierul şi acea continuitate are loc în timp... într-o anumită durată şi, astfel, pe acea durată, în acea continuitate, creierul a descoperit siguranţă. Urmăriţi asta ? Observă singur, domnule, fiindcă este viaţa ta, pentru numele lui Dumnezeu, nu a mea ! Observă tu însuţi ! Deci... în această continuitate a descoperit... sentimentul unei imense siguranţe... fiindcă creierul nu poate funcţiona decât în deplină siguranţă... fie siguranţa unei credinţe... siguranţa unei iluzii, fie siguranţa dată de diverse cunoştinţe. Asta ni se întâmplă. Deci, creierul are nevoie de siguranţă. Asta-i clar. Puteţi observa singuri asta, propria funcţionare a gândirii, dinamica gândirii voastre. La orice perturbare a acelei continuităţi... fie că creierul devine nevrotic... - când este profund zdruncinat se numeşte traumă - fie... atunci când există o mare provocare şi atunci când nu poate răspunde adecvat... atunci, fiindcă nu poate răspunde adecvat, descoperă că acea continuitate a sa, în care a găsit siguranţă, este perturbată. Urmăriţi toate acestea ? Observaţi asta ! Este atât de evident. Când abordezi asta, cu foarte mare atenţie, devine ceva foarte simplu.
16:55 Deci, întrebăm... dacă... un creier, care este creierul vostru... care este creierul tuturor fiinţelor umane... ce a evoluat din vremuri imemoriale... condiţionat prin culturi... religii, prin presiuni economice şi sociale, acel creier... a avut o continuitate neîntreruptă, până acum... şi, în acea perioadă... a descoperit un sentiment de siguranţă. Acesta este motivul pentru care acceptaţi tradiţia... fiindcă în tradiţie există siguranţă... în mimetism există siguranţă... în conformism există siguranţă... şi... există, de asemenea, siguranţă într-o iluzie. Evident. Toţi zeii voştri sunt iluzii, evident, create de gândire. Deci... există nu numai... acea continuitate evidentă... în care creierul caută siguranţă, ci el descoperă siguranţă, de asemenea, în tot felul de activităţi... iluzorii, în viaţa noastră zilnică... şi anume o credinţă sau o religie este o iluzie. Nu este nevoie de credinţă sau religie, dar, dacă ai credinţă Dumnezeu, în Iisus, în Krishna sau oricum aţi vrea să-i spuneţi... în acea religie, în acea credinţă sau în acea evlavie, există sentimentul de a fi protejat, de a fi... în sânul lui Dumnezeu - Înţelegeţi ? - ceea ce este o iluzie. Deci întrebăm, acum... dacă creierul... poate găsi... un final... al acestei continuităţi temporale... deoarece continuitatea temporală este considerată o avansare, un progres, o evoluţie, o evoluţie bazată pe continuitatea cunoaşterii. Iar noi contestăm toate acestea.
20:40 Deci, trebuie să reflectăm asupra morţii. Înţelegeţi ? Vă rog să nu vă lăsaţi stimulaţi de vorbitor... fiindcă, dacă sunteţi stimulaţi de vorbitor, atunci când părăsiţi acest loc stimulul dispare. Dar, dacă luaţi parte, de fapt... la această provocare, la această acţiune, atunci e a voastră, va fi permanentă, va rămâne. Dar, dacă sunteţi stimulaţi, e ca şi cum aţi lua un drog... poate că whisky sau orice aţi lua, vă va stimula pe moment, dar efectul va dispărea. Deci vă rog să nu vă lăsaţi stimulat de vorbitor ! Dacă sunteţi stimulaţi de vorbitor, atunci veţi depinde de el, atunci el devine autoritatea şi micul vostru guru nesuferit... iar eu nu sunt guru vostru... fiindcă asta necesită să fii o lumină pentru tine însuţi... nu o lumină pentru alţii.
22:22 Deci, urmează să abordăm problema... - Fiindcă face parte din creier, înţelegeţi ? - morţii. Moarte înseamnă sfârşitul total şi distrugerea creierului. Corect ? Fiindcă oxigenul nu mai poate ajunge la creier ş.a.m.d. Moartea implică un final... finalul continuităţii vieţii... viaţa pe care v-o administraţi acum. Urmăriţi toate acestea ? Viaţa voastră... iar opusul vieţii este sfârşitul. Corect ?
23:23 Deci, mai întâi trebuie examinată continuitatea a ceea ce noi numim trai... şi sfârşitul lui, pe care-l numim moarte. Şi, pentru a examina asta, orice fel de teamă... orice fel de opinie, judecată, evaluare, toate sunt lipsite de valoare. Trebuie să examinăm "ceea ce există", "ceea ce există în viaţa voastră", în viaţa voastră de zi cu zi. Asta este o realitate. Iar... omul, în decursul erelor, s-a agăţat de această continuitate... de continuitatea vieţii, viaţa pe care el şi-o administrează, sperând că viaţa următoare va fi o ocazie mai bună, se va naşte într-un palat sau va avea mai mulţi bani, sau va fi mai frumos, va avea ocazii mai bune şi toate acele chestii. Deci solicităm ceva, cu foarte mare claritate, şi anume nu numai să observi, să examinezi ceea ce noi numim viaţă... care constă în relaţiile noastre, ambiţiile noastre, lăcomia noastră, pofta noastră de putere, rang social, nelinişte, teamă, plăcere, suferinţă, ataşare, detaşare, lupta contrariilor... contradicţii. Asta este viaţa noastră... cu toţi zeii şi superstiţiile ei ş.a.m.d. idealurile, speranţa că într-o bună zi vom fi, cu toţii, fraţi, toate acelea. Acesta este traiul nostru zilnic. Şi... acesta a avut continuitate, generaţie după generaţie. Vă rog să observaţi asta, ceea ce facem este extraordinar.
25:55 Şi... noi întrebăm: Care este semnificaţia morţii şi care este semnificaţia vieţii ? Am pus moartea în opoziţie cu viaţa, cu traiul. Deci, există teama de ceea ce noi numim viaţă şi evitarea sau distanţarea, pe cât posibil, de ceea ce noi numim moarte. Deci... continuitatea... în timp, continuitatea... suferinţei noastre, continuitatea fricii noastre... continuitatea ataşamentelor noastre... - Vă rog să urmăriţi asta, cu foarte mare atenţie ! - şi, atunci când acel ataşament este perturbat, sfărâmat, apare, din nou, o altă continuitate, un alt ataşament. Continuitatea implică timp. Corect ? Timpul este acţiunea gândirii. Timpul înseamnă mişcare. De aici până acolo ai nevoie de timp... sau, psihologic vorbind, să ajungi de la ceea ce nu este frumos la ceea ce este frumos. Deci, acţiunea acestei continuităţi necesită timp şi această acţiune este gândirea. Corect ? Şi asta ne este viaţa... viaţa voastră... nu o viaţă ideală, nu viaţa în rai sau în Moksha sau în libertate sau idealul unei vieţi nonviolente şi toate invenţiile pe care gândirea le-a... creat pentru a evada din realitate, din viaţa zilnică reală.
28:31 Deci, noi întrebăm dacă în acel trai... cu toată confuzia şi toate celelalte... se poate... ajunge să se afle ce anume este moartea. Aţi înţeles ? Corect, domnule ? Vă voi arăta asta, pas cu pas.
29:07 Suntem ataşaţi de o casă, de o persoană, de o credinţă... de o concluzie, de un concept, de un ideal ş.a.m.d. Suntem ataşaţi ! Analitic vorbind, eşti ataşat fiindcă, lăuntric, eşti disperat de singur... şi, fiind singur, doreşti ceva care să te scape de acest sentiment al izolării depline. Mă urmăriţi ? Asta se numeşte singurătate. Trebuie s-o fi experimentat, trebuie s-o fi cunoscut dacă aţi observat-o, cât de cât. Şi, astfel, te ataşezi de ceva anume, de regulă de o persoană, un ideal sau o experienţă pe care ai avut-o.
30:09 Acum, ataşamentul implică o continuitate. Nu-i aşa ? Însuşi cuvântul, în sine, implică o anumită durată. Când foloseşti cuvântul... "relaţie", să am o relaţie cu soţia mea - nu cu a mea - cu soţia sau cu soţul cuiva, tocmai acea dependenţă, acel ataşament, implică timp, o anumită durată. Oare urmăriţi toate acestea ? Devine puţin cam dificil ? Slavă Domnului ! Aşteaptă, domnule... poate că mă urmăreşti, verbal, dar cuvântul nu este lucrul în sine, descrierea nu este lucrul descris. Vă rog să ţineţi minte asta, tot timpul, că un cuvânt nu este lucrul în sine şi, dacă eşti prins în capcana cuvântului, vei rata lucrul real. Asta aţi făcut. Asta este o parte a intelectului, care apreciază stimularea prin cuvinte... şi se agaţă de acea stimulare şi, prin acea operaţiune intelectuală, aţi creat un asemenea dezastru în lume. Fiindcă intelectul este numai o parte şi nu întregul, în sine. Atunci când domină parţialul... trebuie să existe dezbinare, trebuie să existe cruzime, trebuie să existe violenţă... şi... şi asta e ceea ce intelectul a făcut... în lume. Intelectul i-a inventat pe hinduşi, pe budişti, pe creştini, pe musulmani, pe evrei, pe arabi şi sar, cu toţii, unii la gâtul celorlalţi. Şi, fiindcă am acordat o importanţă atât de mare intelectului... acesta a produs o mare suferinţă în lume. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să devenim mărginiţi. Din contră, noi specificăm faptul că atunci când intelectul, care este numai o parte a întregului, când acesta domină trebuie să existe decadenţă... degenerare - ceea ce se şi întâmplă în lume.
32:59 Acum, noi afirmăm... că ataşamentul, cuvântul în sine, implică... un sentiment al permanenţei... un sentiment al continuităţii, o anumită durabilitate... şi... în acel timp, în acea perioadă, sperăm să avem o companie constantă, deplină, în siguranţă. Corect ? Moartea îţi spune: "Pune-i capăt !" Asta înseamnă moartea... să pui capăt, total, ataşamentului tău. Fiindcă asta se va întâmpla, când vei înceta să mai respiri: urmează să laşi totul în urma ta. Aşa cum a spus-o bogatul: "Măcar o pot avea până-n ultima clipă." Corect ? Deci, vă rog să observaţia asta !
34:20 Oare puteţi cunoaşte implicaţiile, consecinţele ataşamentului... de o casă, de o proprietate, de soţia ta, de o credinţă, de un concept, de o concluzie, de o opinie, de Dumnezeu ? Ataşamentul ! Oare poţi... observa că implicaţiile sale sunt frica, gelozia, neliniştea, atunci când te temi că te vei pierde ş.a.m.d. ? Oare poţi, ascultând acum, să pui capăt, total, ataşamentului tău ? Acum nu veţi mai da din cap. Acesta este testul... şi nu sunteţi dispuşi să testaţi asta.
35:21 Deci, noi spunem: creierul... atunci când are continuitate, devine mecanic. Şi întreaga gândire, atunci, este mecanică. Nu există nici un gând nou... fiindcă întreaga gândire se bazează pe memorie, care este... rezultatul cunoaşterii ş.a.m.d. Deci nu există nici un gând nou.
35:58 Deci... moartea implică finalul ataşamentului. Numai într-un final există un nou început. Înţelegeţi ? Vă rog, asta este ceva serios, nu vă jucaţi cu cuvintele. Fiindcă, în clipa în care ceva se sfârşeşte, ceva nou îi ia locul. Dar, dacă există continuitate, nu există nimic altceva, nu este nimic nou sub soare. Şi este foarte important acest final, fiindcă... numai atunci creierul... poate descoperi, de unul singur... o calitate a acţiunii... care este pe deplin... care nu aparţine trecutului. Mă întreb dacă explic bine toate acestea. Corect ? Mă urmăreşti, domnule ? Comunicăm puţin, reciproc ?
37:28 Deci... moartea implică sfârşitul... nu numai al organismului fizic, ci al tuturor lucrurilor pe care omul le-a acumulat. Dacă nu i se pune capăt... există această întreagă problemă: Ce se întâmplă cu mintea... cu întreaga activitate a conştiinţei - nu a ta sau a mea, ci conştiinţa umană - ce i se întâmplă ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Nu, n-o înţelegeţi. Vedeţi, trebuie să vi se explice orice amănunt, fiindcă nu vă prindeţi repede. Domnule... viaţa noastră zilnică este ca un mare fluviu... priviţi-o ca pe un mare fluviu şi... întreaga viaţă umană este astfel, în care există toate aceste complicaţii, probleme, durere, suferinţă, nelinişte, totul constituie acel fluviu... din care facem parte şi noi. Când acea parte moare, apa curge mai departe. Manifestarea acelui flux eşti tu, cu numele tău, cu aptitudinile tale ş.a.m.d. dar continui să faci parte din fluviu. Pricepeţi ceea ce spun ? Mă urmăreşti, domnule ? Eşti parte a fluxului. Şi... noi spunem că finalul acelei curgeri... - Mă urmăriţi ? - depărtarea totală de acel flux... înseamnă să nu aparţii niciodată acelui flux... fiindcă acel flux înseamnă conflict, confuzie, durere... ataşare, detaşare, sau ceea ce este corect - Mă urmăriţi ? - această bătălie care are loc în sinea cuiva. Deci, noi spunem că atunci când trăieşti, conştient, viu, cu toate necazurile şi activităţile tale, observă faptul că a pune capăt unui lucru, de bunăvoie, nu cu un motiv anume... să pui capăt, de bunăvoie, unui ataşament înseamnă începutul unui lucru cu totul nou. Aţi priceput ? Fiindcă "eul", "sinele", înseamnă o continuitate. "Eul" nu numai că s-a transmis genetic, timp de mii de ani, de la o generaţie la alta, ci este o continuitate şi ceea ce este continuu este ceva mecanic, nu există nimic nou în el. Corect ? Nu ştiu dacă voi... E minunat când ajungi la aşa ceva.
41:27 Acum, există un alt punct, un alt lucru. Există continuitate atât timp cât creierul - Vă rog să ascultaţi în linişte, fără a fi de acord, ci numai ascultaţi ! - atât timp cât creierul înregistrează. Corect ? Urmăriţi asta ? Atât timp cât înregistrez... traumele, durerea... creierul înregistrează toate acestea şi asta îi oferă continuitate. Asta conduce la ideea că "eu continui"... iar acea continuitate este considerată o progresivă... diminuare... o eliminare treptată a "eului". Mă urmăriţi ? Deci... atât timp cât creierul înregistrează... ca un computer... el este mecanic. Când eşti insultat sau lăudat asta înseamnă înregistrare. Şi... timp de mii şi mii de ani el a înregistrat. Mă urmăriţi ? Asta ne este condiţionarea, asta ne este întreaga dinamică, progresivă. Acum, întrebăm: Oare este posibil... - Vă rog să ascultaţi întrebarea, mai întâi ! - oare este posibil să nu înregistrezi, cu excepţia lucrurilor care sunt relevante... şi nimic altceva ? Aţi înţeles asta ? Nu, este destul de dificil. De ce ar trebui cineva să înregistreze că e rănit ? Corect ? De ce ar trebui să înregistrezi insulta sau linguşirea cuiva ? Corect ? Vă întreb, de ce ? Şi, atunci când înregistrezi, atunci când creierul înregistrează, acea înregistrare împiedică... observarea celeilalte persoane, care te-a insultat. Adică, observi persoana care te-a insultat sau care te-a linguşit cu mintea, creierul, care înregistrează, deci nu-l vezi niciodată, de fapt. Mă urmăriţi ? Urmăriţi ceea ce spun ? Oh, Doamne ! Haideţi, domnilor ! Creierul tău înregistrează din nou. Această înregistrare înseamnă o continuitate şi, în acea continuitate, există siguranţă. El zice: "Am fost rănit o dată, ca atare, voi înregistra asta, voi ţine minte, şi, drept urmare, voi evita să fiu rănit, atât fizic, cât şi psihologic." Corect ? Fizic vorbind, este relevant... dar, psihologic vorbind, oare este relevant ? Mi-aţi înţeles întrebarea ? Cineva a fost rănit. Cineva a fost rănit, fiindcă trauma este acţiunea timpului, care înseamnă clădirea imaginii pe care o are despre el însuşi şi, atunci când acea imagine este "înţepată", el este rănit. Corect ? Şi, atât timp cât ai acea imagine, vei fi întotdeauna rănit. Deci, oare este posibil să nu ai o imagine, şi, ca atare, nici înregistrarea ? Urmăriţi toate acestea ?
46:20 Fiindcă noi aşternem... - Vă rog să ascultaţi cu atenţie ! - aşternem fundaţia... pentru... a descoperi ce este meditaţia. Fiindcă, dacă-ţi este teamă, poţi să faci ce vrei, dar nu există meditaţie. Dacă eşti naţionalist, dacă eşti ambiţios, dacă eşti lacom, dacă eşti una sau alta, poţi sta în alertă tot restul vieţii... dar nu vei şti niciodată ce este meditaţia. De aceea am spus, cu foarte mare atenţie, încă de la începutul acestor dezbateri, că să ne înţelegem pe noi înşine face parte din meditaţie... înţelegerea suferinţei, a durerii, a fricii... a neliniştii... astfel încât mintea, conştiinţa ta, cu tot conţinutul ei, să fie curăţată. Deci, oare este posibil, ne întrebăm, să nu înregistrezi... psihologic vorbind... dar să înregistrezi nu numai ceea ce este... necesar, ci şi relevant ? Fiindcă atunci când am stabilit... când există ordine în viaţa noastră, ordine... pe care am abordat-o cu foarte mare atenţie, deunăzi, atunci când există ordine, există libertate. Numai o minte dezordonată este în căutarea libertăţii. Când există ordine deplină... atunci tocmai acea ordine înseamnă libertate. Iar noi spunem: Oare este posibil... să nu înregistrezi decât cunoştinţe... necesare existenţei ? Vă rog să ascultaţi asta ! Conlucraţi cu mine. Să înregistrezi numai cunoştinţe necesare, relevante, pentru... a duce o viaţă ordonată... în sensul comun al cuvântului: să mergi la muncă, să conduci o maşină, să-ţi recunoşti soţia sau soţul, să-ţi recunoşti numele ş.a.m.d. cunoaştere... care este relevantă, care este necesară. Acum, noi spunem: psihologic, lăuntric, nu există nimic necesar sau relevant pentru a fi înregistrat. Oare este posibil ? Înţelegi, domnule ? Intelectual... logic, poţi observa asta... sau teoretic, dar... să produci, să ajungi la aşa ceva - Mă urmăriţi ? - să vezi asta întâmplându-se în viaţă, este o situaţie cu totul diferită. Acum, am de gând să abordez asta, dacă se poate... fiindcă am atât de multe lucruri despre care să vorbesc. Aş vrea să vă pot vorbi în fiecare zi, dar nu pot. Şi poate că vă doriţi să nu pot.
50:39 Deci, mai întâi de toate, pentru a aborda asta, foarte profund... trebuie să fie înţeleasă natura conştiinţei voastre. Îmi pare rău că fac totul să pară atât de dificil, dar nu este. Ce este conştiinţa voastră ? V-aţi întrebat vreodată, voi înşivă ? Conştiinţa voastră constă din conţinutul ei. Corect ? Fără conţinutul ei, nu există. Corect ? Observaţi asta ? Haide, domnule ! Ajută-mă ! Corect ? Deci, conţinutul vă generează conştiinţa. Conţinutul constă din tradiţia noastră, neliniştea noastră, din numele nostru, poziţia socială - Mă urmăriţi ? - Acela este conţinutul... şi asta ne este conştiinţa. Iar gândirea nu este satisfăcută de această conştiinţă şi spune că trebuie să existe o super-conştiinţă... mai presus de toate acestea. Dar acea mişcare, de la inferior la superior, este tot o acţiune a gândirii. Gândirea este un proces material, ca atare, încă face parte din această conştiinţă. Mă întreb dacă pricepeţi asta. Înţelegeţi ? Aţi înţeles-o ? E parte a conştiinţei şi, totuşi, gândirea spune că există o conştiinţă infinită, conştiinţa cosmică, conştiinţa supremă. Încă se află în domeniul acestei conştiinţe... care are continuitatea sa, iar continuitatea e dată de conţinutul său. Corect ? Observaţi asta chiar şi teoretic, intelectual vorbind şi e suficient. Şi... această conştiinţă are continuitatea sa... ataşamentul şi toate celelalte.
53:05 Deci, noi spunem: Oare poate această conştiinţă... cu întreg conţinutul ei... - care face parte din creier care face parte din minte, minte însemnând creier, emoţii ş.a.m.d. mintea face parte din această conştiinţă - oare poate această întreagă conştiinţă să-şi dea seama de conţinutul său... să-şi dea seama de vechimea sa... şi să ia o parte a acelei conştiinţe drept ataşament şi să-i pună capăt... - Înţelegeţi ? - de bunăvoie ? Asta înseamnă că întrerupeţi acea continuitate. Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Ceea ce înseamnă că noi întrebăm: Oare este posibil să înregistrezi numai ceea ce este necesar, relevant şi nimic altceva ? Înţelegeţi frumuseţea acelei întrebări, implicaţiile acelei întrebări, profunzimea acelei întrebări ! Noi spunem că este posibil. Voi explica asta, dar explicaţia nu este realitatea în sine. Nu vă lăsaţi prinşi în capcana explicaţiilor. Prin intermediul explicaţiei trebuie să ajungeţi la realitate, altminteri explicaţia nu are nici o valoare. Cronicarii oferă explicaţii, dar nu ajung niciodată la realitatea în sine. Corect ? Deci, noi spunem... ceea ce are continuitate... este mişcarea temporală, este dinamica gândirii, dinamica cunoaşterii, ce vine din trecut, se modifică, pe sine, în prezent şi trece mai departe. Acesta este întregul proces al înregistrării. Corect ? Urmăriţi asta ! Întreaga acţiune a înregistrării de către creier, altminteri n-am putea avea cunoaştere. Deci, asta este întreaga acţiune, iar noi afirmăm că acea acţiune a luat în stăpânire domeniul psihologic. Corect ? Fiindcă cineva observă necesitatea cunoaşterii... altminteri n-aţi putea funcţiona, eu n-aş putea vorbi - dar nu voi aborda vorbirea mea, asta e o problemă diferită, este o problemă extraordinar de interesantă, dar n-o voi aborda acum. Unde rămăsesem ?
56:22 Cunoaşterea este necesară pentru a putea funcţiona.
56:32 Am afirmat că cunoaşterea înseamnă continuitate... şi... în această continuitate, creierul a găsit siguranţă, în această continuitate şi, ca atare, trebuie să înregistreze. Corect ? Dar cu cât... dar cunoaşterea este întotdeauna limitată. Nu există cunoaştere atotputernică. Deci creierul... descoperind siguranţă în această dinamică a cunoaşterii... se agaţă de ea... şi interpretează orice incident, accident, în concordanţă cu trecutul. Ca atare, trecutul are o importanţă extraordinară pentru creier, fiindcă creierul, însuşi, reprezintă trecutul. Şi... propriul vostru intelect spune, logic, aşa cum am explicat, intelectul spune... - ceea ce este o explicaţie teoretică a intelectului - intelectul spune: "Observ, cu foarte mare claritate, că ceea ce are continuitate nu are nimic nou în el, nu există nici o nouă aromă, nu există nici un cer nou, nici un tărâm nou". Şi, astfel, intelectul spune: "Oare există un sfârşit al acelei continuităţi, fără a fi pus creierul în pericol ?" Mă urmăriţi ? Fiindcă fără... continuitate, creierul se simte pierdut. Deci el spune: "Dacă pun capăt continuităţii..." - intelectul îşi spune în sinea sa - spune: "Dacă pun capăt continuităţii, atunci ce urmează ?" Creierul necesită siguranţă, deci ce urmează ? Dacă poate descoperi ceva... în acel final şi acel început, atunci spune: "În regulă, am priceput, sunt în siguranţă." Înţelegeţi ? Acum, creierul a spus: "Nu pot funcţiona decât în condiţii de siguranţă !" - fie că este falsă sau reală, siguranţă să fie - iar continuitatea i-a oferit siguranţă, care constă în procesul de înregistrare. Mă urmăriţi ? Înregistrarea. Adică înregistrarea... asta i-a oferit siguranţă. Şi vii tu şi-mi spui, îi spui creierului: "Înregistrează numai ceea ce este necesar, relevant, şi nu înregistra nimic altceva." Îmi înţelegeţi întrebarea ? Dintr-o dată, se simte pierdut. Spune: "Ce înţelegi prin asta ?" Fiindcă funcţionează în afara condiţiilor de siguranţă, deci spune: "Oferă-mi siguranţă şi mă voi conforma." Înţelegeţi asta ?
59:59 Eu afirm că există siguranţă, dar nu acest gen de siguranţă... şi anume... să pui cunoaşterea... gândirea... la locul ei potrivit. Corect ? Însăşi ordinea în viaţă este... posibilă, numai atunci când... creierul a înţeles că trăieşte în dezordine, pe care el o numeşte siguranţă. Şi, atunci când îşi dă seama că siguranţa implică să pui totul în ordine... adică tot ce este relevant... şi nimic din ceea ce este irelevant - Urmăriţi toate acestea ? - atunci creierul spune: "Am înţeles asta... am priceput asta." Şi anume: "Am o intuiţie asupra întregii acţiuni a continuităţii." Corect ? Mă urmăriţi ? Are o intuiţie în acest sens şi acea intuiţie este rezultatul unei depline... ordini... şi anume, creierul a pus totul la locul potrivit. Atunci există o intuiţie deplină asupra întregii dinamici a conştiinţei... şi, ca atare, asta înseamnă... creierul nu va înregistra ceea ce nu este... numai ceea ce este necesar şi nimic altceva. Aţi priceput ? I-aţi prins semnificaţia ? Asta implică faptul că... activitatea creierului suferă o schimbare... însăşi structura cerebrală suferă o schimbare, fiindcă să vezi ceva complet nou, pentru prima dată, asta conduce la apariţia unei noi funcţii. Înţelegeţi toate acestea ? Domnule, braţul tău, acest braţ s-a dezvoltat pentru a îndeplini o funcţie. Corect ? Deci, atunci când creierul descoperă o nouă... când vede ceva nou, ia naştere o nouă funcţie - Corect ? - un nou organism îi ia locul. Mă rog, nu contează... Deci, noi spunem... că este necesar, în întregime, pentru ca mintea, pentru ca creierul să devină foarte tânăr, proaspăt, inocent, viu, tineresc, să nu existe nici un fel de înregistrare psihologică. Şi...
1:03:19 trebuie, de asemenea, să punem întrebarea: Oare există iubire în această conştiinţă ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Oare iubirea are continuitate ? Înţelegeţi ? Vă rog să ascultaţi întrebarea, mai întâi ! Să nu fiţi sau nu de acord, ci numai ascultaţi-o. Am spus că conştiinţa înseamnă continuitate... tradiţie şi toate celelalte. Şi, oare iubirea face parte din acest domeniu sau este complet în afara domeniului ? Înţelegeţi ? Întreb, contest. Nu spun că este sau nu aşa. Urmează să abordăm asta. Fiindcă, dacă se află în acest domeniu al conştiinţei... încă face parte din gândire. Corect ? Deoarece conţinutul conştiinţei noastre este generat de gândire. Credinţe, zei, superstiţii, tradiţii, toate acelea - teama - fac parte din gândire. Şi oare iubirea face parte din gândire ? Înţelegeţi ce... Oare face parte din această conştiinţă ? Ceea ce înseamnă: Oare iubirea înseamnă dorinţă... oare iubirea este... plăcere, sex şi toate celelalte ? Oare iubirea face parte din acest... proces al gândirii ? Ceea ce înseamnă: "Oare iubirea este o rememorare ?" Urmăriţi toate acestea ? Iubirea nu poate exista... sau nu poate lua fiinţă ca roua proaspătă a dimineţii... dacă intelectul primează. Corect ? Iar civilizaţia noastră a venerat intelectul. Adică, l-a venerat fiindcă a creat teorii: că există Brahman, că nu există Brahman, că există Dumnezeu, că nu există Dumnezeu. A creat... principiile, idealurile, entitatea supremă sau dualitatea supremă sau trinitatea supremă. Deci... vă întreb: Oare iubirea... face parte din acest flux, al conştiinţei ? Oare iubirea poate exista atunci când există gelozie ? Oare iubirea poate exista când sunt ataşat de soţia mea, de soţul meu, de copiii mei ? Oare iubirea poate exista când există amintirea unui raport sexual... o rememorare, imaginea, toate acelea ? Oare iubirea înseamnă o continuitate ? Vă rog să abordaţi asta, aflaţi, pentru numele lui Dumnezeu, fiindcă acel lucru nu există în inima voastră, de aceea lumea este într-o asemenea dezordine.
1:07:38 Pentru a ajunge la această iubire... întreg fluxul conştiinţei trebuie să ajungă la un final... - Corect ? - conştiinţa fiind gelozia ta, antagonismul tău, ambiţiile tale, dorinţa ta de-a avea un statut social, dorinţa ta de a deveni mai mare şi mai nobil ş.a.m.d. sau goana după putere... - Înţelegeţi ? - putere, poate supranaturală, ştiţi voi... levitaţie şi toate celelalte chestii... sau putere, rang, politic, religios sau putere asupra soţiei tale, asupra soţului tău, asupra copiilor tăi. Toate acelea sunt implicate. Atunci când există oricât de puţin individualism, iubirea nu poate exista. Şi esenţa egocentrismului este procesul înregistrării. Şi am spus, cu câteva zile în urmă sau ieri, că finalul suferinţei este începutul compasiunii. Dar am folosit suferinţa ca pe o modalitate de a progresa, de a deveni tot mai buni. Din contră, când îi pui capăt, atunci se produce ceva infinit de nou. Acum...
1:09:27 acum putem vorbi despre meditaţie. Să nu vă aşezaţi în vreo poziţie oarecare. Nu vă aşezaţi brusc, spunând: "Am de gând să meditez !" Staţi confortabil, asta-i tot. Domnule, există câteva lucruri implicate în meditaţie. Mai întâi, trebuie să existe spaţiu... nu numai un spaţiu fizic, ci spaţiu liber în interiorul minţii... ceea ce înseamnă... să nu fie ocupată. Înţelegeţi asta ? Înţelegeţi asta ? Fiindcă toate minţile noastre sunt ocupate. Cum aş putea opri flecăreala ? Trebuie să mă preocup să găsesc spaţiu liber. Trebuie să fiu tăcut. Mă urmăriţi ? Această ocupare e ca o soţie casnică, preocupată de gătitul ei, de copiii ei, ca un adept faţă de zeul său, un bărbat cu ocupaţia sa, cu sexul, cu serviciul său, cu ambiţia sa, cu rangul său. Mintea este ocupată, în întregime... ca atare nu mai există spaţiu în ea. Mă urmăriţi ? Am stabilit ordine în viaţa noastră... nu ordinea dată de disciplină, control, asta este exclusă, ci am restabilit ordinea, fiindcă am observat, la modul inteligent, că ordinea poate surveni numai prin înţelegerea dezordinii. Am abordat asta. N-am să intru în amănunte.
1:11:57 Deci am produs ordine în viaţa noastră, ordine în relaţiile noastre... [imagine statică până la final de film] ceea ce este foarte important, fiindcă viaţa constă din relaţii, dintr-o dinamică, o acţiune a relaţiilor. Dacă nu există ordine în relaţia cu soţia ta, cu soţul tău, cu copiii tăi, cu vecinul tău, fie că acel vecin este foarte aproape sau foarte departe de tine, uită de meditaţie. Fiindcă, dacă încerci să meditezi când există dezordine în viaţa ta, atunci vei cădea în capcana iluziilor. Deci, de asta am spus... în aceste dezbateri, dacă aţi fost serioşi, dacă m-aţi urmărit, că am produs ordine, o ordine absolută... nu o ordine temporară, ci una absolută. Acea ordine se poate racorda la ordinea cosmică. Înţelegeţi ? Are o relaţie cu ea, dar nu trebuie să intru în amănunte. Lăsaţi-mă numai s-o abordez puţin. Acea ordine are o relaţie cu ordinea cosmică. Ordinea cosmică înseamnă apusul soarelui, răsăritul lunii, cerul minunat al unei seri, cu toată frumuseţea lui. Şi numai examinarea universului, printr-un telescop, nu înseamnă ordine. Există ordine aici, în viaţa noastră. Atunci, acea ordine are o relaţie extraordinară cu universul. Înţelegeţi toate acestea ? Nu contează.
1:13:50 Deci, noi spunem... când o minte este ocupată, nu există ordine, nu există spaţiu. Când mintea este plină de probleme, cum ai putea avea spaţiu liber ? Deci, fiecare problemă, pe măsură ce apare, trebuie rezolvată imediat, mai întâi, pentru a avea spaţiu liber. Înţelegeţi ? Asta nu face parte din meditaţie, să cari după tine probleme, zi după zi, la nesfârşit. Am întâlnit, deunăzi, o doamnă, care mi-a spus: "Când erai un băieţel, m-ai rănit... psihologic... şi încă mai port după mine acea traumă. O traumă de 60 de ani. Oh, dumneata nu vezi asta." Deci este posibil să nu fii ocupat... ceea ce nu înseamnă iresponsabilitate. Înţelegeţi ? Din contră, atunci când nu sunteţi preocupaţi, vă îndreptaţi atenţia către responsabilitate. Numai mintea ocupată, este... confuză şi, ca atare, responsabilitatea devine... neplăcută... şi responsabilitatea, atunci, poate implica vinovăţie ş.a.m.d. Deci... vă rog să nu întrebaţi cum să nu fiţi preocupaţi. Dacă spui: "Te rog arată-mi un sistem, o metodă ş.a.m.d." atunci vei fi preocupat de sistem, de metodă, de slogane ş.a.m.d. Dar, dacă observi, dacă ai o intuiţie, dacă observi că o minte ocupată este una distructivă... că nu este o minte liberă, că nu are spaţiu... dacă observi asta, atunci se întâmplă.
1:16:11 Atunci, următoarea problemă este... - Oh, Doamne ! - este atenţia, neatenţia şi distragerea atenţiei. Mă urmăriţi ? Atenţia... neatenţia, concentrarea şi distragerea atenţiei. Aţi obosit ? Noi afirmăm că nu există nici o distragere a atenţiei. Vă rog să examinaţi, cu mare atenţie, acea idee. Nu există un asemenea lucru, numit distragerea atenţiei. Voi explica, voi aborda asta. Atunci când încerci să te concentrezi... numai atunci poate exista distragerea atenţiei. Corect ? Adică... gândirea spune... - Vă rog să ascultaţi cu atenţie ! - gândirea spune: "Mă voi concentra asupra ei !" asupra imaginii, ideii, cuvântului "OM" sau orice ar fi, "Mă voi concentra asupra ei !" iar gândirea îşi focalizează energia pe acea problemă. Dar gândirea mai şi rătăceşte aiurea... şi, atunci, gândirea spune că asta e o distragere a atenţiei: "Trebuie să revin la asta !" Ambele sunt activităţi ale gândirii. Urmăriţi toate acestea ? Deci, nu există distragere a atenţiei, ci există numai activitatea gândirii. Corect ? Iar concentrarea implică izolare... opoziţie. Corect ? Deci, noi spunem... acolo unde există concentrare, care înseamnă gândire, se focalizează energia asupra unui anumit lucru, a unei imagini sau asupra oricărui lucru pe care aţi vrea să vă concentraţi şi... în, acel proces de concentrare, gândirea rătăceşte aiurea. Şi asta numiţi voi distragere a atenţiei, dar această concentrare şi abaterea ei fac parte din gândire, înseamnă gândirea în sine. Deci, să nu-ţi mai spui vreodată: "Mi s-a distras atenţia."... fiindcă elimini conflictul dintre concentrare şi distragerea atenţiei. Pricepeţi ceea ce spun ? Haideţi, domnilor ! Iar noi spunem că... dacă aţi înţeles asta, atunci urmează atenţia.
1:19:26 Să fii prezent ! Sunteţi prezenţi acum ? Prezenţi, care ce înseamnă ? Dacă sunteţi prezenţi cu adevărat, profund, atunci nu există un centru din care să fiţi atenţi. Corect ? Înţelegeţi ? Şi acea atenţie nu poate, aşa cum aţi vrea voi, să continue. Corect ? Mă urmăriţi ? Continuitatea înseamnă neatenţie. Aţi înţeles asta ? Vă voi explica. Atunci când sunteţi atenţi, asta înseamnă să ascultaţi - Voi explica ce anume înseamnă asta ! - să ascultaţi, arta ascultării, arta observării, arta învăţării. Aceasta este întreaga activitate a atenţiei. În acea atenţie nu există un centru care spune: "Învăţ, ascult, observ." Nu există decât acest sentiment imens al întregirii, care înseamnă să observi, să asculţi, să înveţi. Şi... în acea atenţie nu există o activitate a gândirii. Nu ştiu dacă aţi remarcat asta. Nu există o activitate a gândirii. Atunci, acea atenţie nu poate fi menţinută, atunci gândirea spune: "Trebuie să aflu cum să obţin, sau să ajung la ea sau să ating acea atenţie." Această îndepărtare, această acţiune de a dori să captezi acea atenţie, este neatenţie, este lipsa atenţiei. Aţi înţeles asta ? Acum, să fii conştient, să fii conştient de această îndepărtare... de atenţie, înseamnă să fii atent. V-aţi prins de asta ? Aţi înţeles ? Deci...
1:22:15 am spus că mintea trebuie să aibă la dispoziţie un spaţiu larg, nelimitat şi asta se poate întâmpla numai atunci când nu există flecăreală, când nu există probleme, fiindcă problemele au fost... Şi... activitatea minţii adormite este, de asemenea, liniştită, nu visează constant, fiindcă vă rezolvaţi problemele pe măsură ce apar. Nu voi aborda asta, sunt prea multe de spus. Deci... ai la dispoziţie un spaţiu larg... şi nu poţi avea la dispoziţie un spaţiu larg, decât atunci când nu există centru. Din clipa în care aveţi un centru, trebuie să existe o circumferinţă... trebuie să existe un diametru, o deplasare, din acest centru, către periferie. Deci, spaţiul implică absenţa centrului. Ca atare, este absolut nelimitat. Şi... noi afirmăm: concentrarea... este... o distragere a atenţiei din partea gândirii. Gândirea, în sine, este o distragere a atenţiei. Iar atenţia implică să-ţi consumi întreaga energie pentru a asculta, a vedea... - Corect ? - activitate în care nu există centru. Atunci... apare... o minte, care a... înţeles ordinea şi este eliberată de teamă, punând capăt suferinţei, care a înţeles natura plăcerii şi i-a rezervat... locul potrivit ş.a.m.d. Atunci... întrebarea este: Care este calitatea acelei minţi, care este pe deplin liniştită ? Nu cum să ajungi la linişte, cum să ai o pace a minţii. Asta vă doriţi, cu toţii, o pace a minţii... şi nu o veţi avea decât parţial ! Noi spunem că este calitatea minţii care este absolut, atemporal, de liniştită.
1:25:02 Acum... există liniştea dintre două note muzicale, există liniştea dintre două gânduri, există liniştea dintre două acţiuni... există liniştea dintre două războaie... există liniştea dintre soţ şi soţie, înainte de a începe să se certe, înainte să se întâmple tot felul de lucruri ş.a.m.d. Nu vorbim despre acele genuri de tăceri, fiindcă acelea sunt temporare, ele dispar... ci noi vorbim despre liniştea... care nu este produsă de gândire, care nu poate fi cultivată... care survine numai atunci când vei fi înţeles întreaga dinamică a existenţei. Înţelegi, domnule ? Şi, atunci... acolo răsare... în asta există tăcere, nu există întrebare şi răspuns, nu există contestare, nu există căutare, totul a luat sfârşit. În acea tăcere, dacă ai ajuns la ea, cu o măreaţă senzaţie de spaţiu şi frumuseţe şi cu o extraordinară senzaţie de energie, atunci survine ceea ce este etern, atemporal de sacru, care nu este produsul civilizaţiei sau produsul gândirii. Aceea este întreaga dinamică a meditaţiei.