Krishnamurti Subtitles
OJ82CNM3 - Nevoia de securitate
A treia discuţie cu doctorii Bohm, Hidley & Sheldrake
Ojai, SUA
17 aprilie 1982
| 0:05 | NATURA MINŢII |
| 0:16 | PARTEA a III-a Nevoia de securitate |
| 0:29 | Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri, |
| 0:31 | între J. Krishnamurti, David Bohm, Rupert Sheldrake şi John Hidley. Scopul acestor discuţii este de a explora problemele esenţiale ale minţii: Ce anume este dereglarea psihologică şi ce anume este necesar unei schimbări psihologice fundamentale ? |
| 0:49 | J. Krishnamurti este un filozof religios, scriitor şi educator, care a scris şi ţinut prezentări, pe aceste subiecte, timp de mulţi ani. El a fondat şcoli elementare şi secundare în SUA, Anglia şi India. |
| 1:03 | David Bohm este profesor de fizică teoretică la Facultatea Birkbeck, Universitatea din Londra, Anglia. A scris numeroase cărţi în domeniul fizicii teoretice şi al naturii conştiinţei. Profesor Bohm şi d-l Krishnamurti au mai dialogat anterior, pe multe subiecte. |
| 1:20 | Rupert Sheldrake este un biolog, a cărui carte, publicată recent, susţine că învăţatul, de către unii membri ai unei specii, afectează specia, în întregime. Dr. Sheldrake este, în prezent, fiziolog specializat în cultura plantelor, la International Crops Research Institute din Hyderabad, India. |
| 1:38 | John Hidley este un psihiatru, cu cabinet particular, care a colaborat cu şcoala Krishnamurti din Ojai, California, în ultimii şase ani. |
| 1:47 | În primele două dialoguri au fost făcute aprecieri ale procesului de auto identificare. O serie de subiecte au fost corelate acestui proces, incluzând problema suferinţei, rolul gândirii şi al memoriei, al imaginilor şi al unicităţii sau similitudinilor conştiinţei. Oare aceste procese pot fi observate şi care este relaţia dintre observaţie şi ordine, responsabilitate şi schimbare ? Discuţia de astăzi se focalizează pe problema: Oare există ceva ce se poate numi "siguranţă psihologică absolută" ? |
| 2:21 | - Am vrea să discutăm problema: Oare există o siguranţă profundă ? Oare ego-ul poate fi anulat ? Aţi sugerat că ... dacă e posibil, atunci problemele cu care individul vine la cabinet, problemele... |
| 2:41 | - Domnule, de ce căutăm siguranţă, exceptând-o pe cea fizică ? Cu excepţia siguranţei pământeşti, de ce dorim securitate ? |
| 2:55 | - Ei bine, cunoaştem momente de pace şi fericire şi le dorim stabile şi permanente. - Atunci... |
| 3:02 | acestea devin amintiri. |
| 3:04 | - Da. - Dar nu siguranţă efectivă. Amintirea că într-o zi eram fericiţi... şi că am vrea să redevenim astfel. Sau proiectezi o idee şi o speranţă de-a o atinge într-o bună zi. Dar, de ce fiinţele umane, probabil din întreaga lume, caută siguranţă ? Care este... raţiunea de a fi, adică... necesitatea securităţii ? Ce-i face pe oameni să solicite siguranţă ? Psihologic vorbind. |
| 3:44 | - Ei bine, sunt ocupaţi, sunt copleşiţi de problemele lor. Există sentimentul că, dacă pot rezolva problema, dacă pot afla care este răspunsul corect, dacă... |
| 3:58 | - Asta nu este siguranţă, cu certitudine. Există o mare incertitudine... un amplu sentiment al... deşertăciunii interioare, al singurătăţii. Cu adevărat, singurătatea este... Haideţi să luăm asta ca exemplu ! |
| 4:23 | Poate că sunt căsătorit, am copii ş.a.m.d., |
| 4:27 | dar tot mă simt... izolat şi singur. Şi este terifiant... deprimant... şi îmi dau seama că mă... izolează. Până la urmă, singurătatea este esenţa izolării, în care nu am nici o relaţie, cu nimeni. Oare este unul dintre motivele pentru care fiinţele umane caută siguranţă, manifestă această dorinţă pentru securitate ? - Da, pentru a umple acel gol. |
| 5:00 | - Sau este ceva mai profund de atât ? Ca să simţi siguranţă... în... împlinire, siguranţă în... Să te eliberezi... de teamă, să te eliberezi din propria agonie. Vreau să mă eliberez de toate acestea, astfel încât să mă simt complet în siguranţă, în pace şi fericire. - Oare asta dorim ? - Da. |
| 5:31 | - Acesta să fie motivul pentru care o căutăm ? |
| 5:34 | - Şi ne dorim să fie stabilă, în timp. |
| 5:37 | - Stabilă, permanentă - de parcă ar exista ceva permanent - acesta să fie motivul acestei dorinţe... a acestei căutări a siguranţei ? |
| 5:50 | - Da. |
| 5:55 | - Asta înseamnă... să te eliberezi de teamă. Şi, atunci, mă aflu complet în siguranţă. |
| 6:04 | - Se pare că trebuie să fiu astfel, pentru a putea funcţiona corespunzător. |
| 6:11 | - Funcţionarea corespunzătoare intervine ulterior. |
| 6:15 | - Adică ? |
| 6:16 | - Dacă sunt în siguranţă, funcţionez. - Da. |
| 6:20 | - Dacă sunt foarte legat de ceva, care cred că este fals sau adevărat, acţionez conform acelor principii. Dar, oare, fiinţele umane sunt incapabile să elimine această teamă, adânc înrădăcinată ? Ca exemplu aleg teama. Şi nu au fost capabile s-o elimine. |
| 6:47 | - Da, e corect ! - Temerile psihologice. |
| 6:50 | Şi... să te eliberezi de ele, înseamnă să te simţi într-o siguranţă atât de minunată. |
| 6:59 | - Afirmaţi că, dacă putem rezolva aceste probleme, la nivel fundamental... |
| 7:04 | - Altminteri care-i sensul, cum m-aş putea simţi complet în siguranţă ? |
| 7:12 | Deci, oare... |
| 7:16 | siguranţa fizică... a pâinii zilnice, a adăpostului, a hranei şi hainelor... conduce, cumulat, către problema psihologică ? Înţelegeţi ce spun ? |
| 7:30 | - Adică, de acolo provine sentimentul necesităţii siguranţei psihologice ? - Da, în parte. Fiindcă... cineva trebuie să aibă hrană şi haine şi adăpost. Este ceva de o importanţă absolută, altfel noi patru nu ne-am afla aici. |
| 7:50 | În această căutare... îmi doresc, în egală măsură, să am siguranţă psihologică. |
| 8:00 | - Par să fie echivalente. |
| 8:02 | - Da şi mă întreb dacă este într-adevăr aşa. |
| 8:05 | - Da. |
| 8:07 | - Sau dorinţa psihologică de a fi în siguranţă... blochează siguranţa fizică. |
| 8:24 | - Se pare că necesitatea siguranţei psihologice apare din... necesitatea de a funcţiona, în realitate. |
| 8:32 | - Vreau să fiu... în siguranţă psihologică. |
| 8:39 | Deci, sunt ataşat unui grup, unei comunităţi, unei naţiuni. |
| 8:45 | Care, apoi, mă împiedică să fiu în siguranţă. |
| 8:48 | Dacă, prin siguranţă, înţelegem o siguranţă pe termen lung. |
| 8:56 | Dar, dacă mă identific, în căutarea mea pentru siguranţă psihologică şi mă ataşez eu însumi de o naţiune, atunci exact acea izolare mă va distruge. |
| 9:13 | Deci... de ce căutăm aşa ceva ? |
| 9:18 | - Ok, deci afirmaţi că se face o greşeală şi anume prin identificarea şi ataşamentul nostru de ceva. Şi, a căuta siguranţă în asta, este fundamental greşit. |
| 9:29 | - Da, dar nu fundamental. N-aş spune corect sau greşit. |
| 9:34 | Mă întreb de ce anume ? De ce fac asta, fiinţele umane ? O realitate valabilă în întreaga lume, nu numai... pentru anumite comunităţi. Toate fiinţele umane vor... să se afle... într-o siguranţă de nezdruncinat. |
| 9:56 | - Da. - De ce ? |
| 10:03 | - Ei bine, cred că oamenii au unele răspunsuri. Vedeţi, să zicem că luăm cazul unui copilaş sau sugar. El simte nevoia de a fi iubit de părinţi şi, se pare că, într-o anume fază, copilul simte nevoia siguranţei psihologice, de care poate că se va elibera, crescând, dar, fiindcă nu este îngrijit corespunzător de către părinţi, foarte des, începe să se simtă pierdut sau, cum spuneaţi, singur... izolat... şi, apoi, apare necesitatea unei siguranţe lăuntrice. |
| 10:40 | - Copilul trebuie să fie în siguranţă. |
| 10:42 | - Da, atât psihologic cât şi fizic aţi zice ? |
| 10:46 | - Da, trebuie să fie. |
| 10:48 | - Da, dar, într-o anume etapă, asta s-ar schimba. |
| 10:50 | - Da. - Nu ştiu la ce vârstă. |
| 10:52 | - De ce... nu, la o anumită vârstă, sugarul sau copilaşul... trebuie să fie protejat. |
| 11:01 | - În orice mod: psihologic... - Da, psihologic... |
| 11:03 | - ... nu trebuie şocat psihologic. - ... îl protejezi cu afecţiune, |
| 11:06 | ţinându-l în poală, alintându-l sau alintând-o şi ţinându-l de mână, făcându-l să simtă că este iubit şi îngrijit. Asta îmi conferă mie sentimentul că cineva are grijă de mine şi că există siguranţă în asta. |
| 11:22 | - Da şi, apoi, presupun că va creşte şi nu va mai avea nevoie de ea. |
| 11:26 | - Corect. Mă întreb, pe măsură ce creşte... şi se confruntă cu lumea... de ce simte nevoia de siguranţă ? |
| 11:36 | - Ei bine, cred că prea puţini copii au avut parte de acea dragoste, din start. |
| 11:40 | - Asta e ! Deci, asta să fie problema ? |
| 11:46 | - Nu ştiu, dar acesta este un factor al problemei. |
| 11:49 | - Că noi, cu adevărat, nu iubim ? Şi, dacă cineva iubeşte, nu există nevoia de securitate. Nici măcar nu te gândeşti la siguranţă. Dacă te iubesc... nu intelectual, nu... fiindcă îmi oferi confort, sex sau una, alta... dacă am, cu adevărat, acest sentiment al iubirii pentru altcineva... care mai este nevoia de siguranţă ? Există responsabilitatea mea de a-ţi asigura securitatea. - Dar tu nu soliciţi asta. - Da. |
| 12:42 | - Dar fiinţele umane o fac. Şi oare asta înseamnă... că nu ne iubim unii pe alţii ? |
| 12:53 | - Da, înseamnă că ceea ce iubim este... - Cum adică eu te iubesc fiindcă îmi oferi ceva ? |
| 13:04 | - Mă faci să simt că-mi oferi acea securitate, după care tânjesc. |
| 13:07 | - Da. |
| 13:09 | Deci... nu, ne învârtim în jurul problemei. De ce ? De ce mi-aş dori siguranţă, astfel încât să mă simt complet mulţumit... fără teamă, fără anxietate, fără agonie ş.a.m.d ? Oare teama este rădăcina tuturor acestor lucruri ? |
| 13:37 | - Ei bine, se pare că am menţionat, deja, câteva lucruri ca rădăcini ale lor. Pe măsură ce copilul creşte fără iubire, el simte nevoia de iubire, şi-o aminteşte, încearcă să se întoarcă la ea şi s-o obţină ca adult. Se teme, fiindcă nu este protejat şi, ca adult, caută acea protecţie. |
| 13:56 | - Toate acestea se manifestă inconştient. Noi ştim că sinele... eul, ego-ul... este, în realitate, complet instabil. |
| 14:14 | - Deci natura lui e complet instabilă ? - Instabil, prin natura lui ! |
| 14:20 | Şi, ca atare, există această dorinţă puternică pentru... siguranţă exterioară sau interioară. |
| 14:28 | - De ce spuneţi că e complet instabil ? - Nu este ? |
| 14:33 | Nu este, oare, conştiinţa noastră... instabilă ? |
| 14:38 | - Par să existe două aspecte. Un aspect susţine că... numai dacă aş obţine una sau alta aş fi stabil. |
| 14:46 | - Da şi... există o contradicţie în asta. Aş putea să nu fiu. |
| 14:52 | - Aş putea să nu fiu ? - Da, desigur. |
| 14:54 | - Nu sunt, încă, dar voi fi. - Voi fi, da. |
| 14:57 | - Acum, mult mai important, nu este acest... |
| 15:02 | sine, ca atare... într-o stare de... mişcare, incertitudine... ataşament... teama manifestată în ataşament, toate acestea. Aceasta este o stare de absenţă a stabilităţii. De aceea întreb, oare acesta este motivul... că fiinţele umane, la modul inconştient, cunoscând instabilitatea sinelui... doresc siguranţă, pe Dumnezeu... mântuitorul ? |
| 15:43 | - Dorind ceva absolut. - Da, complet |
| 15:48 | care i-ar oferi satisfacţie deplină. Deoarece conştiinţa noastră... reprezintă conţinutul său. - Corect ? - Da. |
| 16:09 | - Şi conţinutul se află mereu în contradicţie. Cred şi totuşi mă tem că nu am credinţă. |
| 16:18 | - De aceea spuneţi că e instabil, în esenţă. |
| 16:21 | - Evident că este instabil. |
| 16:23 | E atât de clar că e instabil. Doresc acest lucru şi altă dorinţă apare şi spune "Nu accepta aia, pentru numele lui Dumnezeu !". Există această contradicţie, această dualitate... toate acestea se manifestă în conştiinţa noastră: teama, plăcerea, teama de moarte. Cunoaşteţi toate acestea, ca aparţinând conştiinţei noastre. Deci ea este instabilă. |
| 16:54 | - Remarcând toate acestea... oamenii spun, în genere, că această problemă e prea profundă sau prea complexă şi nu are rezolvare. - Am putea face doar unele corecţii. - Da. |
| 17:07 | Şi, în acea corecţie, există tot instabilitate, absenţa stabilităţii. Deci, la modul inconştient... trebuie să existe nevoia de securitate. Aşa că-l inventăm pe Dumnezeu ! |
| 17:22 | - Continuăm să inventăm multe lucruri diferite, sperând în acea securitate. |
| 17:26 | - Noi l-am creat pe Dumnezeu, este creaţia noastră. Nu suntem creaţia lui Dumnezeu ! Mi-aş fi dorit să fim, fiindcă totul ar fi fost complet diferit. Deci, există această dorinţă iluzorie pentru siguranţă. |
| 17:45 | - Staţi aşa - de ce e iluzorie ? |
| 17:47 | - Fiindcă au inventat ceva, care speră să le aducă siguranţă. |
| 17:51 | - Da. |
| 17:56 | - Deci... dacă substanţa conştiinţei noastre poate fi... schimbată, între ghilimele... ar mai exista nevoia de securitate ? |
| 18:11 | - Dacă putem elimina aceste contradicţii ? - Da, contradicţiile. |
| 18:15 | - Atunci poate am avea siguranţă, deoarece conştiinţa ar fi stabilă. |
| 18:18 | - Deci, poate că nu am mai numi-o siguranţă. |
| 18:26 | Să ai siguranţă... care este, cu adevărat... o dorinţă dezgustătoare, scuzaţi-mă. Să ai siguranţă în ce anume ? În legătură cu ce anume? Personal, nu m-am gândit niciodată la siguranţă. Aţi putea spune, ei bine, că s-a avut grijă de mine, alţii au grijă de mine ş.a.m.d., deci nu e nevoie ca eu să mă gândesc la siguranţă, dar eu nu-mi doresc siguranţă. Desigur că am nevoie de hrană, haine, adăpost - e de la sine înţeles. |
| 19:07 | - Deci vorbiţi de siguranţă psihologică. - Vorbesc de o problemă mai profundă. |
| 19:13 | - Şi spuneţi că asta se întâmplă, |
| 19:15 | deoarece conţinutul conştiinţei nu mai este contradictoriu ? |
| 19:19 | - Există o conştiinţă. S-ar putea să nu fie ceea ce noi numim conştiinţă. Ar putea fi ceva complet diferit. Tot ceea ce cunoaştem este teama... recompensa şi plăcerea... şi... moartea... şi conflictul constant în relaţii. Te iubesc, dar... |
| 19:46 | - Între anumite limite. - ... între anumite limite. Nu ştiu dacă asta poate fi numită iubire. Deci conţinutul conştiinţei noastre numai în asta constă... care înseamnă eu... eu sunt conştiinţa mea. În această... existenţă complexă, contradictorie, dualistă... exact acel lucru creează nevoia de securitate. |
| 20:19 | - Da. |
| 20:22 | - Deci, putem noi, oare... elimina sinele ? |
| 20:28 | - Dar am tratat problema sinelui ? Se pare că există cineva, acolo... aici... care jonglează cu toate acestea, creând contradicţii. |
| 20:37 | - Dar, asta înseamnă că sunteţi diferit de acest lucru... de conştiinţă. |
| 20:45 | - Corect. |
| 20:46 | - Dar sunteţi acel lucru... sunteţi plăcerea, sunteţi teama, sunteţi... toate credinţele, tot ceea ce sunteţi. Cred că nu acceptaţi, cu plăcere, subiectul, ceea ce afirm eu, acum. Ar putea fi numai baliverne. |
| 21:09 | - Cred că mulţi oameni n-ar fi de acord cu asta. - Cred c-ar zice că... - Ştiu că mulţi n-ar fi de acord, |
| 21:14 | fiindcă n-au analizat asta şi nu vor decât să ignore totul. |
| 21:17 | - Hai să analizăm asta: există vreun sine separat, care ar putea aplana aceste contradicţii ? |
| 21:24 | - Nu ! - Dar cum de ştiţi asta ? |
| 21:27 | Adică mie mi se pare că... există... ei bine, acestea ar putea fi iluzorii, dar... e foarte uşor să gândeşti că cineva este separat de aceste probleme şi că există ceva, în interiorul cuiva, care ia decizii. |
| 21:42 | - Doctore, sunt cumva separat de teama mea ? Sunt separat de agonia prin care trec ? |
| 21:52 | - De depresie ? - Ei bine, cred că există ceva în noi, care poate analiza aceste lucruri. Şi asta poate sugera că există un anume gen de separare. |
| 22:00 | - Fiindcă există observatorul... - Da. - ... separat de obiectul observării. |
| 22:08 | - Da. - Aşa este ? |
| 22:10 | - Ei bine, aşa pare să fie. - Pare să fie aşa. |
| 22:12 | - Ei bine, asta pare să fie problema, fiindcă pare să fie aşa. Adică, din experienţa mea, desigur şi a multor altor oameni, într-adevăr se pare că există un observator, observând lucruri, ca teama şi reacţiile proprii ale oamenilor. Şi apare mult mai clar, consider eu, în cazul insomniei. Atunci când cineva încearcă să doarmă, există altă parte care zice: "Continuă cu aceste griji prosteşti şi gânduri ridicole, la nesfârşit !" Mai există o parte care zice: "Chiar vreau să dorm !", "Aş vrea să pot opri toate aceste gânduri prosteşti." Şi, astfel, cineva experimentează, de fapt, o separare aparentă. - Desigur. |
| 22:48 | - Deci, asta nu este o simplă teorie, este un fapt, ce poate fi experimentat... - ... că există acest gen de separare. - Sunt de acord. |
| 22:59 | Deci... - Dar de ce există acea dezbinare ? |
| 23:05 | Cine a creat dezbinarea ? |
| 23:11 | - S-ar putea să fie o simplă realitate. |
| 23:14 | - Ce anume ? - Ar putea fi o realitate. |
| 23:17 | - Dacă e aşa, vreau să-l examinez, să aflu. |
| 23:20 | - Şi eu. Adică, este chiar un fapt, că o conştiinţă poate avea nivele, unele putându-le examina pe celelalte, pe rând ? |
| 23:28 | - Nu, aţi vrea să fiţi amabil să analizaţi: Teama este diferită de mine ? Adică s-ar putea să acţionez sub imperiul fricii, s-ar putea să zic că trebuie s-o reprim, s-o analizez logic, să-i transcend, dar... teama face parte din mine. |
| 23:47 | - Ei bine, adesea... - Nu inventăm separarea, decât atunci când vrem să acţionăm asupra ei. Dar, altminteri, frica mă reprezintă. |
| 24:01 | - Metoda comună de-a o analiza ar fi să zic: "Eu sunt înspăimântat !". De parcă "teama" ar fi separată de "eu". Vreau să scap din această stare de frică, aşa că vreau să scap, să las teama în urmă şi eu o voi depăşi, cumva, evadând din ea. - Aşa gândim în mod normal. - Ştiu asta. |
| 24:20 | - Deci, ce-i rău în asta ? |
| 24:22 | - Ei bine, menţii acest conflict. |
| 24:26 | - Cred că el afirmă c-ar putea fi inevitabil. |
| 24:29 | - Ar putea fi inevitabil. - Contest asta ! |
| 24:32 | - Da, dar atunci cum aţi propune să demonstraţi că nu este inevitabil ? |
| 24:38 | - În primul rând... atunci când există furia, momentul mâniei, atunci nu există separare. Corect ? |
| 24:50 | - Când eşti foarte furios... - Desigur că atunci. |
| 24:53 | - ... în mod normal se zice că-ţi pierzi controlul şi separarea dispare şi devii propria-ţi furie, da. |
| 24:59 | - La momentul de apogeu al furiei, nu există separare. Separarea se manifestă numai ulterior. "Eu am fost furios !" Corect ? Acum, de ce e aşa ? De ce se manifestă separarea ? |
| 25:20 | - Datorită memoriei. - Prin memorie, corect ! |
| 25:22 | Fiindcă am mai fost furios, anterior. Deci, trecutul... e cel ce evaluează, trecutul... o recunoaşte. Deci, trecutul este observatorul ! - Asta ar putea să nu fie evident. |
| 25:42 | De exemplu, s-ar putea să am reacţii fizice, de a pierde controlul, uneori ale mâinii sau ale trupului şi spun că observ acele reacţii fizice ale pierderii controlului şi aş vrea să-l recapăt, corect ? Cred că cineva ar putea simţi la fel, că reacţiile sale mentale sunt scăpate de sub control, că i-au scăpat de sub control, momentan şi încearcă să şi le recapete. Vedeţi, cred că aşa ar putea fi privit de mulţi oameni. |
| 26:14 | - Şi ce-i cu asta ? |
| 26:16 | - Apoi... nu e clar. Am clarificat faptul că este o excepţie ? |
| 26:23 | - Eu, domnule, încerc să precizez ceva şi nu ştiu dacă m-am făcut înţeles. Atunci când cineva este înspăimântat... realmente... nu există nici un fel de sine, separat de acea teamă. - Dar atunci se pare... - Atunci când există un interval de timp... |
| 26:46 | atunci apare separarea. Şi, prin interval temporal, înţeleg timp de gândire. Şi, atunci când intervine gândirea, apare separarea. Fiindcă gândirea înseamnă amintire... a trecutului. |
| 27:13 | - Gândirea implică memoria, da. |
| 27:15 | - Implică memoria ş.a.m.d. Deci gândul, amintirea... cunoaşterea, înseamnă trecutul. Deci... trecutul este observatorul... care spune că eu sunt diferit de teama mea şi trebuie s-o controlez. |
| 27:39 | - Hai să analizăm pe îndelete, fiindcă se pare că, din experienţă, observatorul este prezentul. Se pare că ar afirma: "Sunt aici, acum şi ce voi face data viitoare, când se va întâmpla "? |
| 27:52 | - Da. Dar ceea ce voi face în privinţa asta este răspunsul trecutului, fiindcă aţi avut, deja, acel gen de experienţă. Domnule... v-a fost teamă ? - Categoric. |
| 28:12 | - Profundă, înţelegeţi ? O teamă, cumva, care să vă fi zdruncinat cu adevărat. |
| 28:18 | - Da. - Una devastatoare. |
| 28:21 | Şi... |
| 28:24 | în acea secundă, nu există separare, fiindcă sunteţi consumat integral de ea. |
| 28:30 | - Da. |
| 28:33 | - Corect ? - Da, corect. |
| 28:35 | - Apoi, intervine gândirea... şi spune că mi-a fost teamă, dintr-un motiv sau altul, acum trebuie să mă apăr, să-mi explic teama ş.a.m.d. E atât de evident, că nu ştiu de ce mai discutăm. |
| 28:53 | - Cred că iarăşi revenim la reacţia fizică, care te poate consuma şi ea şi afirmaţi că, în momentul următor - şi nu am remarcat asta atunci - gândul intervine şi zice că e o reacţie fizică. |
| 29:05 | - Da. - Acum înţeleg... care este diferenţa dintre cele două cazuri, că, în al doilea caz, e logic să spui că ştiu că am mai reacţionat astfel, corect ? Adică pot acţiona în cutare sau cutare mod. - Nu prea înţeleg ce spuneţi. |
| 29:24 | - Cineva... |
| 29:26 | poate simţi că a fost realmente copleşit de o reacţie şi apare acest gând. Dar, în multe domenii, asta este procedura normală, ca gândirea să intervină, dacă se întâmplă ceva zguduitor. Şi, apoi, un moment mai târziu, te gândeşti ce a fost, corect ? - Da. - În anumite cazuri ar fi corect, nu-i aşa ? |
| 29:46 | - Destul de corect ! - Dar, în acest caz, de ce nu e ? |
| 29:49 | - Aha, înţeleg ce spuneţi ! |
| 29:51 | Răspundeţi, domnule, răspundeţi ! Să zicem că daţi peste... un şarpe cu clopoţei, când vă plimbaţi. |
| 30:08 | Ceea ce mie mi s-a întâmplat foarte des. Întâlniţi un şarpe cu clopoţei. Şarpele sare la dumneavoastră şi vă feriţi, care este un răspuns fizic, auto protector şi inteligent. Nu este teamă ! |
| 30:35 | - Corect, nu este o teamă psihologică. |
| 30:38 | A fost denumită ca fiind un fel de teamă. |
| 30:41 | - Nu i-aş spune teamă psihologică. |
| 30:43 | - Nu este o teamă psihologică, ci este o simplă reacţie fizică. |
| 30:47 | - O reacţie fizică şi anume o reacţie inteligentă, de a nu fi muşcat de... |
| 30:54 | şarpe. |
| 30:55 | - Da, dar, un moment mai târziu, aş putea zice că ştiu că e şarpe cu clopoţei sau că nu e, fiindcă aş putea descoperi că e un alt şarpe, nu atât de periculos. |
| 31:04 | - Nu atât de periculos şi apoi... |
| 31:07 | - ... îl ignor. - Dar gândeşti asta şi e foarte normal. |
| 31:11 | - Da, da. - Corect ? |
| 31:13 | Dar, în acest caz, când sunt furios sau înfricoşat... |
| 31:17 | - Apoi intervine gândirea. - Şi nu-i în regulă. |
| 31:19 | - Nu-i în regulă. - Da. |
| 31:21 | - Oh, înţeleg unde vreţi să ajungeţi. |
| 31:25 | De ce spun că nu-i în regulă ? Fiindcă teama este devastatoare. Blochează mintea cuiva, gândirea şi orice altceva. Cineva se retrage în acea teamă. |
| 31:44 | - Da, înţeleg că afirmaţi că, atunci când intervine gândirea, atunci n-o poate face raţional, în plină teamă. - Da, asta încerc să spun. |
| 31:54 | - Deci, în cazul pericolului fizic, tot poate interveni raţional. |
| 31:57 | - Da. |
| 31:59 | - Teama devine iraţională ! - Da. |
| 32:01 | - De ce întreb aşa ceva ? De ce trebuie... De ce nu poate clarifica cineva această dezordine teribilă ? |
| 32:17 | - Ei bine, nu e clar. |
| 32:19 | - Uite, domnule... este o conştiinţă confuză. |
| 32:23 | - Da, e o conştiinţă confuză. - Conştiinţă confuză... |
| 32:26 | contradictorie... |
| 32:29 | înspăimântată. |
| 32:31 | Atât de multă teamă ş.a.m.d., că e o conştiinţă confuză. Acum, de ce nu o putem limpezi ? |
| 32:39 | - Ei bine, se pare că încercăm mereu asta, ulterior. |
| 32:42 | - Nu, eu cred că... dificultatea constă în faptul că nu recunoaştem, profund, că eu sunt această conştiinţă confuză. Şi, dacă e vorba de mine însumi, nu pot face nimic. Nu ştiu dacă înţelegeţi ideea. |
| 33:05 | - Afirmaţi că gândim că eul se crede separat de această conştiinţă confuză. |
| 33:10 | - Credem că suntem separaţi. Ca atare suntem obişnuiţi, prin condiţionare, să acţionăm asupra ei. Dar nu pot face asta prea bine, având această conştiinţă confuză, care sunt eu însumi. Deci, problema care se pune în acel caz este: În ce constă acţiunea ? Suntem obişnuiţi să acţionăm... asupra unei conştiinţe confuze. Când ar trebui să realizez că... nu pot acţiona, fiindcă eu sunt acea conştiinţă. |
| 33:53 | - Atunci ce mai e acţiunea ? - Este non-acţiune ! |
| 33:58 | - Ok. |
| 34:00 | - Ah, dar nu-i ok; este complet diferit. |
| 34:04 | - Da, cred că înţeleg. Pe de o parte există acţiunea conştiinţei, ca atare, care doar perpetuează lucrurile şi, dacă noi constatăm asta, încetează apoi să mai acţioneze. |
| 34:19 | - Nu este non-violentă. |
| 34:22 | - Mă scuzaţi, dar dumneavoastră afirmaţi că... în mod normal avem noţiunea unui "sine", care este separat, cumva, de o parte din fondul conştiinţei noastre confuze. |
| 34:32 | Dacă cineva ne crede minunaţi, nu vrem să fim separaţi, astfel, |
| 34:35 | dar, dacă ne temem sau cineva ne crede groaznici, atunci vrem să ne separăm de asta. |
| 34:41 | Deci, este mai degrabă ceva selectiv. |
| 34:43 | Şi, totuşi, simţim ceva, în interiorul nostru, care este separat de esenţa acestei conştiinţe dezordonate. De regulă, acţionăm astfel încât... să schimbăm fie esenţa conştiinţei, fie relaţia noastră cu ea, fie relaţia noastră cu lumea ş.a.m.d. Dar, în mod normal, nu examinăm această separare, aparentă, dintre sine, ego şi esenţa conştiinţei confuze. Asta e ceva ce nu înfruntăm. Dumneavoastră sugeraţi că... separarea pe care o putem experimenta, de fapt şi majoritatea dintre noi chiar o experimentăm, este, de fapt, ceva ce trebuie înfruntat şi analizat. Şi trebuie să ne confruntăm cu ideea că noi suntem, de fapt, conştiinţa confuză - ... şi nimic altceva. - Desigur, este evident. |
| 35:32 | - Dar nu este evident, ci e foarte non-evident. E un lucru foarte dificil de realizat, fiindcă suntem prea obişnuiţi să gândim că suntem separaţi de ea. |
| 35:39 | - Deci e condiţionarea noastră. Oare putem să ne depărtăm de condiţionarea noastră ? Eu sunt propria mea condiţionare. Şi apoi acţionez asupra acelei condiţionări, separându-mă pe mine însumi. Dar, dacă eu sunt asta... nu acţionez, ceea ce este, de fapt, cea mai potrivită acţiune. |
| 36:07 | - Modul cum va fi înţeles acest lucru, mă tem, este că, dacă nu acţionez asupra lui, va rămâne exact aşa cum este. |
| 36:16 | - Sugeraţi că, recunoscând acest lucru, |
| 36:18 | se manifestă un fel de proces de recunoaştere, de confruntare... |
| 36:23 | - Nu-i o confruntare ! Pe cine să confruntăm ? Dacă n-o recunoşti, cine ar trebui s-o facă ? Vedeţi, mereu gândim în acei termeni. Eu sunt aia - şi gata ! Nu ajungem niciodată să realizăm asta... complet. Există o anumită parte a mea, care este clară... şi acea claritate va acţiona asupra părţii neclare. Asta se întâmplă mereu ! |
| 37:02 | - Da. - Afirm că întreaga esenţă a conştiinţei cuiva este neclară, confuză. Nu există nici o parte a ei care să fie clară. Credem că există o parte, care este observatorul ce se separă, pe sine însuşi, de dezordine. Deci, observatorul este cel observat. - Guru şi alţii. - Corect. |
| 37:38 | - Puneţi problema acţiunii, dar, dacă e aşa, cum poate avea loc acţiunea ? - Aş spune, nu... Când există percepţia a ceea ce înseamnă adevăr, |
| 37:56 | exact acel adevăr... este suficient, este finalul. |
| 38:01 | - Aţi mai spus, de exemplu, că tocmai acea dezordine realizează propria stare. - Da, dezordinea e terminată. |
| 38:13 | - Deci, sugeraţi, cumva, că realizarea acelei dezordini, în sine, dizolvă cumva dezordinea. |
| 38:19 | - Da. Nu o realizare separată, că eu mă aflu în confuzie. Ci faptul că dezordinea este a conştiinţei şi gata. Şi nu pot acţiona asupra ei. Fiindcă... anterior, să acţionezi asupra ei ar fi fost o risipă de energie. Fiindcă nu am eliminat-o niciodată. Am luptat cu ea, am făcut jurăminte şi multe alte lucruri, pentru a rezolva această problemă neclară. Şi n-a fost clarificată niciodată ! Poate c-a fost parţial, ocazional. |
| 39:04 | - Ei bine, cred că acesta e un alt aspect al problemei. În terapie sau... în vieţile noastre, părem să avem intuiţii, care sunt parţiale, deoarece clarificăm o anumită problemă şi căpătăm ceva claritate şi ordine, pentru o perioadă. Şi, apoi, problema revine, în vreo altă formă sau... |
| 39:25 | - Da. - ... sau în aceeaşi formă. Sugeraţi că trebuie acţionat dincolo de limite, cumva. - Anterior... observatorul a acţionat asupra ei... asupra conştiinţei confuze, corect ? |
| 39:44 | Spunând "am clarificat asta, acordă-mi timp ş.a.m.d." Dar... asta este o risipă de energie. - Corect. |
| 39:54 | - Când... realizezi că asta eşti... nu risipeşti energie... adică atenţie. Nu ştiu dacă vreţi să abordăm asta. |
| 40:09 | - Nu, e foarte interesant, continuaţi vă rog ! |
| 40:16 | - Aţi fi de acord că... acţionând asupra ei... e o risipă de energie ? |
| 40:25 | - Da. - Creează mai multă dezordine. - Nu, creează mai multă dezordine... |
| 40:32 | dar mai există acest conflict, constant, dintre ego şi non-ego. Între mine, care sunt observatorul... şi mă lupt cu el. - Corect. - Îl controlez, îl reprim, îmi provoacă griji - înţelegeţi ? Dar asta este, în esenţă, o risipă de energie. Cu toate că... eu însumi sunt această conştiinţă confuză. Am ajuns să realizez asta, prin intermediul atenţiei. Nu eu sunt cel care a realizat - scuze ! - Afirmaţi că însăşi conştiinţa a ajuns să realizeze asta ? |
| 41:17 | - Da. - Adică nu eu, corect ? - Da. |
| 41:21 | Acestei conştiinţe îi rezerv întreaga atenţie. Nu "eu însumi", fiindcă există atenţie... şi neatenţie. Neatenţia înseamnă energie risipită. Atenţia înseamnă energie. Când se observă dezordinea acestei conştiinţe, acel fapt... poate exista numai în cazul atenţiei integrale. Şi, când există atenţie nedivizată, nu mai există nici o confuzie. Numai neatenţia este cea care creează problemele. Respingeţi-o ! |
| 42:15 | - Dar, domnule, n-am înţeles tot ce spuneţi. Această atenţie nedivizată, despre care vorbiţi, poate avea acest efect numai dacă este, cumva, complet în prezent... - ... neapelând la memorie. - Desigur. |
| 42:28 | Asta este atenţia ! Dacă ascult ceea ce tocmai aţi afirmat, neapelând la memorie, ceea ce înseamnă atenţie... vă ascult... nu numai cu simţul auzului... ci cu cealaltă "ureche"... şi anume vă acord... întreaga mea atenţie, pentru a desluşi ce anume spuneţi. Ceea ce se petrece, de fapt, în prezent. Nu există un centru al atenţiei ! |
| 43:13 | - Fiindcă atenţia şi lucrul urmărit devin una, asta afirmaţi ? Adică nu există un centru al atenţiei fiindcă... atenţia e tot ce poate exista, atenţia şi lucrul urmărit sunt tot ce există. |
| 43:27 | - Ah, nu, nu ! Există dezordine, fiindcă am fost neatent. - Corect ? - Da. |
| 43:38 | - Atunci când există... realizarea faptului că observatorul este cel observat... acea stare de observare, în care nu există observator, aflat în trecut, este, de fapt, atenţia ! Domnule, nu ştiu dacă aţi abordat problema meditaţiei. Ştiu că e un alt subiect. |
| 44:07 | - Ar putea fi un subiect relevant. Se pare că... ceea ce descrieţi s-ar putea întâmpla parţial. |
| 44:16 | - Se poate întâmpla şi apoi vă treziţi, parţial... în dezordine şi parţial în non-dezordine. Am revenit în aceeaşi poziţie. |
| 44:26 | - Da. |
| 44:28 | - Dar credeţi că genul de atenţie, pe care o descrieţi, este genul de lucru pe care multă lume îl experimentează, ocazional, în momente de mare frumuseţe, sau, uneori, ascultând o piesă muzicală foarte plăcută, când cad în reverie ş.a.m.d. ? Credeţi că mulţi dintre noi am întrevăzut acest gen de experienţă ? |
| 44:46 | - Asta e ! Când văd un munte... maiestuozitatea, demnitatea şi profunzimea lui, totul mă copleşeşte. Un copil, cu o jucărie, se lasă absorbit de jucărie. Muntele m-a absorbit pe mine ! Jucăria l-a absorbit pe copil. Adică poate exista ceva, exterior mie, care mă va absorbi... care mă va face paşnic. Ceea ce înseamnă că există un factor extern... care mă menţine liniştit: Dumnezeu, rugăciunea, admirarea unui peisaj ş.a.m.d. Dacă resping acel factor exterior, complet... nimic nu mă poate absorbi. Să zicem că... dacă mă absorbi dumneata, când ai plecat, redevin eu însumi. |
| 45:52 | Deci, resping orice noţiune de factor extern, care să mă poată absorbi... |
| 45:59 | şi, deci, rămân eu însumi, asta e ideea. |
| 46:01 | - Înţeleg. - Deci sugeraţi că, atunci când se întâmplă, parţial, depindem de ceva anume. |
| 46:08 | - Da, desigur ! - Înţeleg. |
| 46:11 | - E ca şi cum aş depinde de soţia mea. - Sau de terapeutul meu sau problema mea. - Una sau alta ! |
| 46:17 | Aşa cum un hindus, catolic sau altcineva depind de ceva anume. |
| 46:24 | Drept consecinţă, dependenţa necesită ataşament. |
| 46:29 | - E posibil să vă ascult spunând asta şi să înţeleg la ce vă referiţi şi să încerc să aplic aşa ceva. |
| 46:36 | - Ah, o puteţi face ! Asta înseamnă că acţionaţi din nou. Doriţi să obţineţi ceva din asta. La schimb, eu vă ofer asta şi dumneavoastră îmi oferiţi altceva. Nu e decât un schimb. Aici nu-i aşa, fiindcă analizaţi ceva anume, care necesită o mare concentrare şi multă inteligenţă... şi atenţie, care spune: "Uite, de ce e atâta dezbinare în lume ?" Deoarece conştiinţa noastră este confuză şi, ca atare, lumea este în dezordine. Deci... din asta apare problema: Oare este posibil să te eliberezi de ego ? Conştiinţa confuză este, de fapt, ego-ul ! |
| 47:38 | - Nu-i posibil să mă eliberez de fondul conştiinţei, de diverse experienţe, atât timp cât am ochii deschişi şi văd tot felul de lucruri diferite. Acum... ceea ce afirmaţi referitor la atenţie, când cineva priveşte un munte, de exemplu... sugeraţi, cumva, că dacă eu... acord acelaşi gen de atenţie oricărei alte experienţe... atunci... |
| 48:03 | - Vedeţi, este iarăşi experienţa dumneavoastră ! |
| 48:06 | - Da, corect. - Dar dumneata eşti experienţa în sine ! |
| 48:11 | - Da. |
| 48:13 | - Corect ? Asta înseamnă că nu există deloc experienţă. |
| 48:23 | - Adică nu există decât atenţia ? |
| 48:28 | - Experienţa implică amintire... timp... adică ceva din trecut. Ca atare, experimentatorul este cel experimentat. Dacă sunt în căutarea iluminării... iluminare sau cum veţi dori să-i spuneţi... atunci voi încerca să fac tot felul de lucruri, pentru a o atinge. Dar nu ştiu ce anume este iluminarea. Nu ştiu ! Nu fiindcă ai spus-o tu sau Buddha sau altcineva. Nu ştiu. Dar sunt pe cale să aflu. Ceea ce înseamnă că mintea trebuie să fie complet eliberată... de prejudecăţi, de teamă şi tot restul acelei confuzii. Deci grija mea nu este iluminarea, ci dacă... fondul conştiinţei mele poate fi curăţat sau cum aţi vrea să-i spuneţi. Asta-i grija mea ! Nu atât grijă, ci asta urmăresc, de fapt. Şi, atât timp cât sunt separat de conştiinţa mea, o pot experimenta, o pot analiza, o pot face bucăţi, pot acţiona asupra ei. Ceea ce înseamnă... un conflict permanent între mine şi conştiinţa mea. Mă întreb, de ce oare acceptăm toate acestea ? De ce accept că sunt un hindus ? De ce accept că sunt un catolic ? - Înţelegeţi ? - Da. |
| 50:26 | - De ce acceptăm ceea ce afirmă alţi oameni ? |
| 50:30 | - Noi înşine facem afirmaţii. - Noi înşine facem afirmaţii. - Da. |
| 50:34 | Nu numai că facem afirmaţii, dar este încurajat, sprijinit, alimentat de alţi oamenii. De ce ? De ce acceptăm ? El e profesor şi mă învaţă, accept asta. Fiindcă ştie mult mai multe decât mine, merg la ora lui şi sunt informat, prin ceea ce predă. Dar nu e guru meu ! Nu este... ghidul meu comportamental. Îmi oferă informaţii despre biologie şi sunt interesat. Vreau să studiez, vreau să aprofundez domeniul ş.a.m.d. Dar, de ce acceptăm autoritatea psihologică... autoritatea spirituală ? Iarăşi, revenim la securitate. Nu ştiu ce să fac, dar tu ştii mai bine decât mine. Eşti guru meu ! Refuz acea atitudine ! |
| 51:44 | - Dar nu ajungem la aceleaşi probleme, dacă pornim nu de la... autoritate, ci de la responsabilitate ? Să zicem că sunt tată, am acest copil... - ... am căzut de acord... - Trebuie instruit, desigur. |
| 51:58 | - Trebuie să ai grijă de copil. - Desigur. |
| 52:01 | - Bun. |
| 52:01 | Dar, acum, pentru a putea hrăni copilul, devii preocupat de siguranţa socială: - ... slujbă, contract, casă... - Desigur. |
| 52:09 | - ... protejarea casei de jefuitori ş.a.m.d. |
| 52:11 | Apoi ajungi la aceleaşi probleme, privind preocuparea pentru siguranţă, plecând nu de la autoritate, ci de la responsabilitate, pentru alţii, pentru copil, de exemplu. |
| 52:20 | - Desigur. |
| 52:23 | - Atunci, care este răspunsul la acea problemă ? - E uşor să respingi responsabilitatea... - Desigur, am bani, dacă îi câştig... |
| 52:31 | am slujbă, ş.a.m.d., trebuie să am grijă de mine, de slujitori, dacă am, de copiii mei. Poate şi de copiii lor. Sunt responsabil de toate acestea. - Da. |
| 52:44 | - Fizic vorbind, sunt responsabil. Să-i hrănesc, să le dau bani cât trebuie, să le permit copiilor lor să meargă la şcoli potrivite, ca şi copiii mei. Sunt responsabil de toate astea. |
| 52:59 | - Dar asta nu vă va aduce în aceeaşi poziţie de nesiguranţă ş.a.m.d., pe care încercaţi s-o... dizolvaţi, prin această respingere a autorităţii ? |
| 53:14 | - Nu văd de ce aş avea nevoie de o autoritate spirituală sau psihologică. Fiindcă, dacă ştiu cum să mă "citesc" singur, nu am nevoie de altcineva să-mi spună asta. Dar noi nu am încercat, niciodată, să citim, în profunzime, "cartea" care suntem, de fapt. Vin la dumneata şi spun: "Te rog, ajută-mă să citesc !" Şi, atunci, totul este pierdut. |
| 53:43 | - Dar cred că ceea ce întreba Rupert este: Dacă... începem prin... prin a ne asuma responsabilităţi pentru alţi oameni... asta presupune... - Ce ? - Capacitatea mea de a-i întreţine. - Care trebuie să fie sigură. |
| 54:01 | - Da, sigură pe cât se poate. Nu în ţări unde există un şomaj teribil. |
| 54:08 | - Deci, afirmaţi că nu presupune vreo insecuritate psihologică. |
| 54:11 | - Desigur că nu. Dar, când afirm că el e servitorul meu, am de gând să-l ţin în acea poziţie. - Înţelegeţi ? - Nu, precizaţi ! |
| 54:21 | - Îl tratez ca pe un servitor. - Da. |
| 54:25 | - Care devine iresponsabil. |
| 54:28 | Nu ştiu, e ceva natural. |
| 54:30 | - Dar, dacă e servitor, poate sta sau poate pleca. - Şi copilul poate pleca. - Aha, e parte din familie. |
| 54:39 | - Cred că problema e cam aşa: să presupunem că eşti responsabil de o familie şi condiţiile sunt dificile. Poate nu ai slujbă şi începi să-ţi faci griji şi devii nesigur, psihologic. |
| 54:49 | - Da. |
| 54:50 | Nu-mi fac griji - asta e, nu mai am bani ! Deci, prietene, nu mai am bani. Dacă vrei să stai, împărţim puţina hrană pe care o am şi asta e. - Deci, afirmaţi că, chiar dacă sunteţi şomer şi responsabil de o familie, |
| 55:06 | asta nu va perturba ordinea mentală, corect ? |
| 55:09 | - Desigur că nu. |
| 55:10 | - Veţi găsi un mod inteligent de a... - Te descurca în situaţia asta. |
| 55:15 | - Dar acest gen de grijă, ca rezultat al responsabilităţii, e relativă. |
| 55:19 | - Nu i-aş spune grijă. |
| 55:21 | Sunt responsabil... |
| 55:23 | şi, ca atare, am grijă de ei, atât cât pot. |
| 55:28 | - Şi dacă nu puteţi ? |
| 55:32 | - Nu pot. |
| 55:34 | De ce ar trebui să fiu îngrijorat şi necăjit ? Nu pot şi asta e ! |
| 55:40 | - Afirmaţi că e posibil să te eliberezi complet de griji, de exemplu, când te confrunţi cu mari dificultăţi. |
| 55:46 | - Da. Vedeţi, asta susţin de fapt. Acolo unde există atenţie... nu e nevoie să... nu există grijă, fiindcă nu există un centru din care să vă implicaţi. |
| 56:02 | - Încă există probleme şi cineva tot ar mai putea avea responsabilităţi. |
| 56:06 | - Desigur că există probleme, deci le rezolv. |
| 56:09 | - Dar, dacă nu le puteţi rezolva ? - Atunci nu pot. |
| 56:13 | De ce mi-aş face griji ? |
| 56:15 | Nu pot fi regina Angliei. |
| 56:17 | - Nu. - Nu şi atunci de ce mi-aş face griji ? |
| 56:20 | - Dar dacă sunteţi un indian sărac şi şomer şi familia vă este înfometată, |
| 56:23 | aţi încercat tot ce se putea şi aţi eşuat şi nu vă faceţi griji. De fapt, surprinzător e că mulţi indieni săraci, în exact acea situaţie, n-au griji. Acesta e cel mai uimitor lucru, în privinţa lor. Dar, desigur, apar oameni, care privesc din exterior, spunând că e fatalism. - Da, corect. |
| 56:40 | - Şi este privită, adesea, ca o boală în India, tocmai faptul că atât de mulţi oameni reuşesc să nu aibă griji, în aceste cazuri - ... în măsura în care ne-am aştepta noi. - Vreau să vă întreb ceva. |
| 56:50 | Aţi ascultat toate acestea, despre conştiinţa confuză. Cineva realizează asta şi o goleşte de conţinut: teamă şi toate celelalte. - Vă interesează asta ? - Da. |
| 57:10 | - În totalitate ? - Da. |
| 57:13 | - Asta ce înseamnă ? |
| 57:16 | - Înseamnă că am ascultat. - Nu, înseamnă... |
| 57:20 | un dialog, o conversaţie între noi... pe care o aprofundaţi, ulterior, tot mai mult. Ceea ce înseamnă că trebuie să aveţi libertatea de a examina... eliberat de prejudecăţile dumneavoastră... de experienţa dumneavoastră precedentă. Desigur, fiindcă altfel nu puteţi examina asta. Nu puteţi investiga, însemnând... explorare, înţelegeţi ? Împingând limitele tot mai departe. Acum, suntem dispuşi să facem asta ? Astfel încât, de fapt, să nu existe ego ? Dar, când nu există ego, asta nu înseamnă că... vă neglijaţi soţia, copiii - înţelegeţi ? Asta ar fi atât de absurd, ca şi cum... aţi deveni un sannyasi, care s-ar retrage în munţi... sau un călugăr retras la mănăstire. Asta este o evadare extraordinară ! Fapt este că trebuie să am grijă de soţia mea şi de copii şi servitor, dacă am. Pot fi... atât de complet... eliberat de ego, încât să pot aborda inteligent aceste probleme ? |