Krishnamurti Subtitles home


SA80Q2 - A doua întâlnire cu întrebări şi răspunsuri
Saanen, Elveţia
24 iulie 1980



0:46 Oare vă pot reaminti, dacă se poate... că aceste întrebări... sunt puse, de fapt, fiecăruia dintre voi... nu vorbitorului, chiar dacă el va încerca să le dea răspuns, dar sunt puse, de fapt, fiecăruia dintre voi. Şi, aşa cum am spus... răspunsurile la aceste întrebări se află în întrebările în sine... nu în exterior... fără nici o îndoială. Şi că, împreună, voi şi vorbitorul... explorăm întrebarea... şi, drept urmare, găsim răspunsul împreună. Nu e ca şi cum vorbitorul vă va oferi răspunsurile, ci împreună vom ajunge la ele. Şi sper că asta este clar, de la început... fiindcă, dacă ne bazăm pe altul, suntem pierduţi. Şi chiar vorbesc serios. Fiindcă acestea sunt problemele noastre, viaţa noastră zilnică, obositoare, plictisitoare şi sinuoasă, traiul nostru cotidian... cu toate incertitudinile şi suferinţele lui. Şi, dacă încercăm să găsim un răspuns, undeva, în exterior, în India sau... aici, de la un guru actual sau de la mine însumi, vorbitorul, atunci încercăm... atunci vom crea o autoritate... şi, drept urmare, ne vom distruge singuri.
3:11 Lucrez ca profesor şi sunt într-un conflict, constant, cu sistemul şcolar şi cu tiparele sociale. Oare ar trebui să renunţ la tot ceea ce fac ? Care este modul corect de a-ţi câştiga traiul ? Oare există un mod de trai care nu perpetuează conflictul ?
3:41 Lucrez ca profesor şi sunt într-un conflict, constant, cu sistemul şcolar şi cu tiparele sociale. Oare ar trebui să renunţ la tot ceea ce fac ? Care este modul corect de a-ţi câştiga traiul ? Oare există un mod de trai care nu perpetuează conflictul ?
4:16 O întrebare destul de complicată şi o vom aborda pas cu pas, dacă vom putea.
4:27 Ce anume este un profesor ? Nu numai într-o şcoală, facultate şi universitate... maestrul, discipolul... profesorul ş.a.m.d. Ce este un profesor ? Fie că un profesor oferă informaţii, despre istorie, fizică, biologie ş.a.m.d... fie... că el învaţă nu numai... odată cu elevul, cu studentul... ci, de asemenea, se cunoaşte pe sine însuşi. Există un întreg proces, al învăţării, predării... şi înţelegerii întregii dinamici a vieţii. Deci noi întrebăm: "Ce este un profesor ?" Oare este ceva diferit de subiectele tehnologice, cum ar fi fizica, chimia... arhitectura ş.a.m.d. ? În afară de acestea, ce este un profesor ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Oare există o asemenea persoană, care este un profesor psiholog ? Dacă eu sunt un profesor... nu de biologie... sau de fizică... ci unul care vă informează psihologic... atunci, oare veţi înţelege profesorul sau, oare, precizările mele vă vor ajuta să vă înţelegeţi singuri ? Îmi înţelegeţi întrebarea ?
6:49 Deci trebuie să exprimăm, cu foarte mare grijă şi claritate, ceea ce înţelegem prin a fi profesor. Oare există vreun profesor psihologic ? Sau numai profesori realişti, ca un profesor de chimie... ştiinţă, neurologie ş.a.m.d. Oare există un profesor care te va ajuta să te înţelegi pe tine însuţi ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Deci... atunci persoana afirmă: "Sunt un profesor, trebuie să mă lupt nu numai... cu sistemul şcolar legal şi educaţional, ci, de asemenea... propria mea viaţă este o luptă, constantă, cu mine însumi. Şi, oare, trebuie să renunţ la toate acestea ? Şi, apoi, ce mă voi face, dacă voi renunţa la toate acelea ?" Deci el întreabă nu numai ce înseamnă un adevărat profesor, ci, de asemenea, vrea să afle care este modul corect de a trăi. Sper... E bine ?
8:21 Ce credeţi că înseamnă traiul corect ? Aşa cum este societatea actuală, nu există un mod corect de a trăi. Corect ? Trebuie să vă câştigaţi traiul... trebuie să câştigaţi bani, aveţi o familie, aveţi copii, deveniţi răspunzători de ei şi, ca atare, acceptaţi asta, dacă aţi trecut printr-o universitate ş.a.m.d., aţi devenit un inginer, un profesor... un profesor de electromagnetism ş.a.m.d. În societatea care există acum, oare cineva poate avea un trai corect ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Sau... să cauţi un trai corect devine mai degrabă o utopie... dorinţa de-a avea ceva mai mult ? Deci mă întreb, eu însumi şi vă întrebaţi, voi înşivă, sper eu, ce înseamnă un trai corect ? Ce are de făcut cineva, într-o societate care este coruptă... care este atât de contradictorie, în esenţa sa, în care există atât de multă nedreptate ? Toate acelea, fiindcă asta e societatea în care trăim. Şi eu nu sunt numai un profesor, într-o şcoală sau într-o... facultate, în universitate... şi mă întreb, eu însumi: Ce să fac ? Înţelegeţi ? Vă întrebaţi şi voi asta sau aşteptaţi numai ca vorbitorul să vă spună ? Ce are cineva de făcut... într-o societate atât de decăzută... degenerată, - conflicte, războaie, violenţă şi teroare - ce poate face cineva ? Care este traiul corect ?
10:55 Sau, poate vă veţi pune o întrebare: Oare este posibil să trăieşti în această societate... nu numai ducând un trai corect, ci, de asemenea, să trăieşti fără conflicte ? Şi asta ne-a întrebat persoana. Oare este posibil ? Să-ţi duci un trai... în mod corect şi, de asemenea, să pui capăt tuturor conflictelor din sinea ta ? Corect ? Acum, oare acestea sunt două lucruri separate ? Să-ţi câştigi traiul cinstit şi să nu ai conflicte în sinea ta... sau cu societatea ? Oare acestea sunt două compartimente separate, etanşe ? Oare ne mişcăm împreună ? Sau ele merg împreună ? Dacă ştiu cum să trăiesc sau sunt conştient de asta sau duc o viaţă lipsită de orice conflicte... - ceea ce necesită o mare capacitate de a te înţelege pe tine însuţi şi ca atare un imens sentiment al... inteligenţei... nu inteligenţa isteaţă a intelectului... ci capacitatea de a observa... de a vedea, obiectiv, ce se întâmplă, atât în exterior, cât şi lăuntric... şi ştiind că nu există nici o diferenţă între exterior şi interior... Urmăriţi asta ? E ca o maree, care se retrage şi revine. E societatea pe care noi am creat-o. Şi oare pot trăi în această societate, fără vreun conflict în sinea mea şi, în acelaşi timp, să duc un trai corect ? Înţelegeţi ?
13:30 Acum, oare pe care din ele să pun accentul ? Aţi înţeles ? Un trai corect... o viaţă corectă. Sau... să descoperi cum să duci o viaţă, fără nici un conflict ? Acum, ce aţi face voi... când vi s-ar pune această întrebare... şi ar trebui să-i daţi răspuns ? Înţelegeţi asta ? Ce aţi face voi ? Care e mai importantă ? Pâinea zilnică... sau celălalt aspect ? Înţelegeţi ce spun ? Vă rog să nu fiţi atât de... Fiţi alături de mine ! Explorăm împreună această problemă, nu eu singur. Şi voi o exploraţi. Aşa că trebuie să conlucrăm... nu să mă lăsaţi pe mine să vorbesc şi voi să ascultaţi, să fiţi sau nu de acord, spunând "nu e ceva practic, nu e una sau alta", fiindcă este problema voastră. Deci ne întrebăm, reciproc: Oare există un mod de a trăi... care ar produce, firesc, un trai corect şi, în acelaşi timp, ai duce o viaţă statornică, fără nici cea mai mică umbră de conflict ? Oare este posibil ? Oare este posibil ca cineva să aibă o viaţă fără nici un fel de luptă ? Îmi înţelegeţi întrebarea ?
16:06 Oamenii au spus că nu poţi trăi în acel mod, decât într-o mănăstire... sau devenind un călugăr... fiindcă, atunci, societatea... are grijă de tine. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Societatea are grijă de tine, fiindcă ai renunţat la lume şi la toată suferinţa din lume şi voi vă dedicaţi servirii lui "Dumnezeu", în ghilimele. Corect ? Deci... din moment ce v-aţi oferit viaţa pentru ceva anume sau unei idei sau unei persoane sau unei imagini sau unui simbol... fiindcă v-aţi dedicat, atât de profund, în acel sens... puteţi solicita societăţii să aibă grijă de voi, ceea ce se întâmplă într-o mănăstire. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Putem continua ?
17:34 Acum, nimeni nu mai crede în mănăstiri... slavă Domnului. Nimeni nu spune: "Mă voi abandona, eu însumi, altcuiva." Corect ? Dacă te abandonezi, tu însuţi, va însemna că te abandonezi singur unei imagini, pe care tu ai creat-o despre altul sau unei imagini pe care ai proiectat-o. Înţelegeţi toate acestea ? Acum, haideţi oameni buni ! Deci...
18:16 ce putem face ? Oare pot eu, puteţi voi să duceţi o viaţă fără nici cea mai mică umbră de conflict ? Eu spun că este posibil, numai atunci când aţi înţeles semnificaţia vieţii. Adică viaţa înseamnă acţiune, viaţa înseamnă relaţii. Corect ? Relaţii şi acţiune, asta-i viaţa ! Ca atare, cineva trebuie să se întrebe: Ce înseamnă acţiunea corectă... în orice circumstanţă ? Urmăriţi toate acestea ? Vă rog, fiţi alături de mine ! Ce înseamnă acţiunea corectă ? Oare există un asemenea lucru ? Oare există o acţiune corectă, care este ceva absolut, nu ceva relativ ? Deci cineva trebuie să pătrundă în problema semnificaţiei acţiunii. Sunteţi interesaţi, cu toţii, de asta ? Ce este acţiunea, ce înţelegeţi prin acţiune ? Care înseamnă viaţa ! Corect ? Vorbind, acumulând cunoştinţe... având o relaţie, oricât de intimă, cu altcineva ş.a.m.d. Viaţa înseamnă acţiune, mişcare. Şi viaţa înseamnă, de asemenea, relaţia... cu o altă persoană... oricât de frivolă, oricât de profundă, oricât de superficială ar fi. Deci, trebuie să descoperim, împreună, dacă există o acţiune corectă şi o relaţie corectă... - Corect ? - dacă vreţi să dăm un răspuns profund acestei întrebări.
20:51 Care este relaţia noastră prezentă, cu o altă persoană ? Nu romantică, fantezistă, înflorită şi toate acele lucruri superficiale, care dispar în câteva minute, ci, de fapt, care este relaţia voastră cu o altă persoană ? Care este relaţia voastră cu o anumită persoană... poate intimă ? Implică sex, implică o dependenţă reciprocă, alinare reciprocă... încurajare reciprocă... posesiune reciprocă... şi, ca atare, gelozie, antagonism şi toate celelalte ? Şi bărbatul - sau femeia - pleacă la birou sau la vreun fel de muncă fizică şi acolo este ambiţios... lacom, competitiv... agresiv, dorind să aibă succes şi se întoarce acasă şi devine blând... prietenos... poate un soţ sau o soţie afectuoasă ş.a.m.d. Corect ? Asta este actuala relaţie cotidiană. Nimeni nu poate nega asta. Şi noi întrebăm: Oare aceea este o relaţie corectă ? Spunem că nu, desigur că nu, ar fi absurd să spui că aceea este o relaţie corectă. Deci afirmăm asta, dar continuăm să ne comportăm la modul uzual. Spunem că este greşit, că este absurd să trăieşti astfel, dar nu părem a fi capabili să înţelegem ce anume este relaţia... ci acceptăm tiparul impus de societate, de noi, de noi înşine. Corect ? Deci suntem pe cale să aflăm, singuri, care este relaţia corectă. Oare există un asemenea lucru ? Poate că o vrem, poate că ne-o dorim, poate că tânjim după ea... dar tânjitul, doritul, nu o produc. Deci ceea ce trebuie să facă cineva este s-o analizeze... cu seriozitate, pentru a afla adevărul.
24:03 Relaţia este, în genere, senzorială... senzuală. Începem cu asta. Atunci... din senzualitate... apare o... camaraderie... un sentiment de dependenţă... reciprocă... ceea ce înseamnă să creezi o familie, ai cărei membri sunt dependenţi reciproc. Şi, atunci când există incertitudine, în acea dependenţă... oala dă în foc. Deci spunem... că pentru a afla care este relaţia corectă... cineva trebuie să cerceteze acea... mare dependenţă reciprocă. De ce depindem unul de altul ? Depindem de poştaş, de calea ferată ş.a.m.d. Nu despre asta vorbim. Psihologic vorbind, în relaţiile noastre reciproce, de ce oare suntem atât de dependenţi ? Oare... fiindcă suntem disperat de singuri ? Urmăriţi toate acestea ? Şi... nu-i aşa că nu avem încredere în nimeni... nici măcar în propriul soţ, propria soţie, înţelegeţi ? Deci sperăm să avem încredere în cineva, poate în soţia mea, soţul meu, dar chiar şi asta este mai degrabă suspect. Şi, de asemenea, dependenţa ne conferă un sentiment de siguranţă... o protecţie... în faţa acestei imense lumi a terorii. Şi, de asemenea, spunem "te iubesc". În acea iubire... există mereu sentimentul... de a fi posedat şi de a poseda. Urmăriţi toate acestea ? Şi, atunci când există acea situaţie, atunci se ivesc toate conflictele. Acum, asta se întâmplă în relaţia noastră actuală, reciprocă, intimă sau de altă natură. Creăm o imagine, unul despre altul şi ne cramponăm de acea imagine. E bine ? Suntem pe calea cea bună ?
27:43 Şi, ca atare, cineva îşi dă seama că, din momentul în care eşti legat de altcineva, legat de o idee, legat de un concept, corupţia s-a declanşat. De acest lucru trebuie să vă daţi seama şi nu vrem să ne dăm seama de asta. Înţelegeţi asta ? Sunt legat de voi... de un auditoriu, de prieteni ş.a.m.d... sunt, atunci, dependent de voi... pentru a mă încuraja... pentru a mă împlini, eu însumi, vorbindu-vă. Drept urmare încurajez vanitatea... cu tot ceea ce urmează, care înseamnă corupţie. Deci, oare putem trăi împreună, fără a fi legaţi... fără a fi dependenţi unul de altul, psihologic vorbind ? Deci, dacă nu descoperiţi asta... întotdeauna veţi trăi în conflict, fiindcă viaţa înseamnă relaţii. Corect ? Deci, oare putem, obiectiv, fără vreo motivaţie, să observăm consecinţele ataşamentului... şi să-l abandonăm, imediat ? Ataşamentul nu este opusul detaşării. Înţelegeţi ? Vă rog concentraţi-vă la asta, lăsaţi-vă creierul să lucreze ! Sunt ataşat... şi mă lupt să mă detaşez... şi, ca atare, eu creez contrariul. Dar nu există un contrariu, nu există decât ceea ce am... şi anume ataşamentul. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea. Din clipa în care am creat contrariul, conflictul ia fiinţă. Dar nu există decât realitatea ataşamentului... nu încercarea de a te detaşa. Numai realitatea că sunt ataşat... şi observ toate consecinţele acelui ataşament... în care, de fapt, nu există iubire. Şi, oare, ataşamentul poate lua sfârşit ? Nu să cauţi să te detaşezi. Aţi înţeles asta ? Deci, vă rog să urmăriţi asta, în continuare. Mintea a fost instruită... a fost educată să creeze contrariul. Creierul a fost condiţionat, educat, instruit... să observe "ceea ce există" şi să-i creeze contrariul: "Sunt violent... dar trebuie să nu fiu violent !" şi, ca atare, apare un conflict. Corect ? Observaţi asta ? Dar, atunci când observ numai violenţa... natura ei, cum de apare ş.a.m.d., o observ, nu o analizez, o observ, atunci... nu există decât asta şi nu contrariul. Corect ? Deci elimini, în totalitate, conflictul contrariilor. Mă ajut de...
33:01 Vorbim despre a avea o viaţă fără conflicte. Subliniem cum anume se poate face şi cum ar trebui să se facă şi este necesar, dacă cineva vrea să trăiască în acel mod. Să ai de-a face numai cu "ceea ce există"... orice altceva neexistând. Înţelegeţi asta ? Sunt furios. Nu spuneţi "n-ar trebui să fiu". Rămâneţi furioşi, înţelegeţi natura furiei... sau natura lăcomiei ş.a.m.d. Deci eliminaţi, complet... cearta, lupta contrariilor. Şi...
34:03 când cineva trăieşte în acel mod şi este posibil să trăieşti în acel mod, atunci rămâne, pe deplin, cu "ceea ce există", nu încearcă să-l reprime, să treacă dincolo de el, să scape de el şi, atunci, "ceea ce există" se diminuează. Experimentaţi asta ! Înţelegeţi ce spun ? Oh, nu.
34:37 Uite domnule... fiul meu este mort. Fiul meu este mort. Sunt ataşat de acel fiu. Mi-am pus toate speranţele în acel copil. Vreau să mă împlinesc... prin intermediul fiului. Şi... din nefericire, a avut loc vreun accident şi el s-a dus. Şi vărs lacrimi, singurătate, disperare... şocul pierderii. Apoi... mă depărtez de asta. Corect ? Mă duc la biserică, citesc - evadări ! Pe câtă vreme, dacă aş rămâne, complet, în acea realitate... că el s-a dus... şi că sunt singur, fiindcă am fost dependent de el... că n-am înţeles niciodată acest sentiment al izolării, am fugit de el întreaga mea viaţă... deci, când rămân cu "ceea ce există" atunci pot aborda asta, pe deplin, total şi pot trece mai departe. Înţelegeţi ce spun ? Vă rog s-o faceţi, domnule !
36:47 Aşa cum am spus deunăzi... acesta este un discurs serios... o adunare serioasă... nu pentru vizitatori ocazionali... pentru o curiozitate ocazională, pentru o critică ocazională. Dar cineva trebuie să critice, cineva trebuie să se îndoiască... nu de ceea ce spune vorbitorul, ci să înceapă să se îndoiască de toate lucrurile de care se cramponează. Şi apoi să se îndoiască de vorbitor, nu să înceapă prin a se îndoi de spusele lui. Ceea ce spune el se referă la tine însuţi. Deci...
37:39 atunci când există libertate în relaţii, ceea ce nu înseamnă să faci numai ce-ţi place... Este evident că numai asta face toată lumea. Dacă nu-mi place femeia actuală, o schimb, ies cu o altă femeie... şi se produce agonia divorţului şi toate acele probleme. Pe când, dacă am înţeles, de fapt, natura relaţiei, ea nu poate exista decât atunci când nu există ataşament, când nu există imagini reciproce. Atunci există o comuniune reciprocă, reală.
38:31 Şi de asemenea: Ce este acţiunea corectă ? Mă urmăriţi ? Asta spune el. Viaţa înseamnă relaţii şi acţiune. Nu poţi scăpa de acestea două. Ce înseamnă acţiune corectă ? Care trebuie să fie corectă în orice circumstanţe... chiar dacă eşti în cultura occidentală sau în cea orientală... în lumea comunistă. Acolo este mai dificil, fiindcă nu îndrăzneşti să vorbeşti... nu îndrăzneşti să acţionezi: acţionezi numai potrivit decretelor dictatorului şi grupului său. Deci, acolo, nu există sentimentul libertăţii. Deci întrebăm: Ce este acţiunea corectă ? Pentru a afla asta, trebuie să cercetăm ce înseamnă acţiunea noastră, acum. Corect ? Pe ce anume se bazează acţiunea noastră... fie pe un ideal... - Corect ? - fie pe un principiu... fie pe anumite valori. Sau... "fac ceea ce vreau". Vă rog să cercetaţi toate acestea. Fie că este vorba de nişte idealuri planificate... concepte, experienţe... sau valori... sau... să faci ce-ţi place. Din clipa în care vrei să faci ceva, fă-o ! Ceea ce este ultimul răcnet al psihologilor... să nu ai inhibiţii, fă ce doreşti. Asta este ceea ce se întâmplă, de fapt, în lume. Şi asta înseamnă acţiune corectă ? Ce înseamnă acţiune ? Făcutul ! Corect ? Făcutul acum ! Asta e acţiunea. Oare acea acţiune este bazată pe experienţa ta trecută ? Dacă e aşa, atunci acţionezi potrivit amintirii unei experienţe trecute, deci trecutul îţi dictează acţiunile din prezent. Corect ? Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Sunteţi interesaţi de toate acestea ? Spuneţi-mi ! Sunteţi interesaţi de toate acestea ? Chiar vreţi să aflaţi ce este acţiunea corectă ? Poate că vreţi, pe moment... dar necesită o cercetare extraordinară a tuturor acestor lucruri... nu să acceptaţi nişte... afirmaţii autoritare.
42:31 Deci noi spunem: acţiunile noastre sunt bazate pe amintiri, pe experienţa trecută sau pe un concept planificat... fie potrivit lui Marx... fie bisericii... fie vreunei afaceri idealiste, romantice, adusă aici in India. Ceea ce înseamnă că acţionaţi, mereu, potrivit trecutului sau viitorului seducător. Corect ? E o realitate. Şi, oare, aceea este acţiune ? Am acceptat asta ca fiind acţiune. Asta ne este norma, ăsta ne este tiparul. Creierul ne este condiţionat, mintea noastră ş.a.m.d., inima noastră, potrivit acelui tipar. Noi punem asta sub semnul întrebării. Noi ne îndoim de asta. Noi spunem că nu este acţiune. Acţiunea poate exista numai atunci când există eliberare deplină, de trecut şi de viitor. Şi, când folosim cuvântul "corect", înseamnă exact... adecvat... acţiune care nu este bazată pe un motiv... acţiune care nu este direcţionată, dedicată cuiva. Să înţelegi toate acestea - ce este acţiunea corectă... relaţia corectă - înţelegerea lor produce inteligenţă. Înţelegeţi ? Nu inteligenţa intelectului, ci... acea inteligenţă profundă care nu este a ta sau a mea... şi acea inteligenţă va dicta ce vei face, pentru a-ţi câştiga traiul. Aţi înţeles ? Fără acea inteligenţă, traiul vostru... va fi dictat de circumstanţe. Când există acea inteligenţă, ai putea fi un grădinar, un bucătar sau altceva, fiindcă nu va conta. Vedeţi, acum, minţile noastre... sunt... dresate să accepte statutul social... rangul. Şi, când cineva va fi înţeles toate acestea, în însăşi acea înţelegere se află inteligenţa, care îţi va arăta cum să duci un trai corect. Corect ?
46:21 Acum aţi auzit asta, timp de 45 de minute, o singură întrebare. Veţi face ceva în privinţa asta ?
46:34 Nu. Sau... veţi continua la modul vostru obişnuit ? De aceea necesită o cercetare extrem de atentă... negarea oricărei forme de experienţă, în acea cercetare. Deci există un mod de a trăi în care nu există conflicte... şi, fiindcă nu există conflicte, există inteligenţă, care vă va arăta calea către traiul corect. (zgomot produs de avioane) Sper că se distrează !
47:56 Oare este posibil să fii treaz, atât de deplin, în momentul percepţiei, încât mintea să nu înregistreze evenimentul ?
48:09 Oare este posibil să fii treaz, atât de deplin, în momentul percepţiei... încât mintea să nu înregistreze evenimentul ?
48:26 Aţi înţeles întrebarea ? Corect ? Nu ? Vreţi s-o citesc din nou ? Oare este posibil să fii treaz, atât de deplin, în momentul percepţiei... încât mintea să nu înregistreze evenimentul ?
48:56 Creierul nostru... Acum cercetăm întrebarea ! În întrebare se află răspunsul. Vă voi arăta ! Vom cerceta asta, întrebarea. El spune: Oare este posibil să nu înregistrezi... deloc... traumele tale... eşecurile cuiva, disperările, neliniştea, experienţa, înţelegeţi ? Toate lucrurile care se petrec, lăuntric sau extern, să nu le înregistrezi, astfel încât mintea să fie întotdeauna liberă. Asta e întrebarea.
49:46 Acum, haideţi să începem s-o examinăm ! Adică... creierul... evoluând, în timp... are sarcina de-a înregistra. Cineva mi-a spus: "Eşti un idiot !" Asta mi s-a spus adesea... politicos şi nepoliticos. Şi... creierul înregistrează, instantaneu, aşa ceva. M-ai acuzat că aş fi un idiot. Nu-mi place, fiindcă am o imagine despre mine însumi... că nu sunt un idiot... şi... când mă numeşti idiot, sunt rănit. Asta înseamnă să înregistrezi. Trauma există atât timp cât am o imagine despre mine însumi. Şi... toată lumea va călca pe acea imagine. Corect ? Şi există o traumă, am înregistrat asta. Mintea, creierul, a înregistrat asta. Şi rezultatul înregistrării este să clădesc un zid în jurul meu. Ca să nu mai fiu rănit vreodată. Mă tem, aşa că mă chircesc în sinea mea... clădesc un zid de apărare şi mă simt în siguranţă. Acum, persoana întreabă: Oare este posibil să nu înregistrezi acea traumă şi... chiar din clipa în care sunt numit un idiot ? Înţelegeţi ? Să nu înregistrezi acel incident, exprimarea verbală, insulta, implicaţiile sale şi imaginea pe care o am în privinţa mea. Oare este posibil să nu înregistrezi, deloc, nu numai insulta, ci şi linguşirea ? Şi am avut parte şi de multe din astea. Înţelegeţi ? Cineva a avut parte de amândouă. Ca atare, oare este posibil să nu înregistrezi nici una dintre ele ? Corect ? Şi... creierul a fost educat să înregistreze... fiindcă, atunci, prin acea înregistrare, se simte în siguranţă, există securitate... există putere... o vitalitate anume. Şi, ca atare... prin acea înregistrare... mintea creează imaginea cuiva despre sine însuşi. Corect ? Şi acea imagine va fi rănită, constant. Deci, oare este posibil să trăieşti fără nici o imagine ? Analizează asta, domnule ! Vă rog să nu adormiţi ! O singură imagine despre tine însuţi, despre soţul, soţia, copiii, prietenii tăi ş.a.m.d. despre politicieni, despre preoţi, despre idealuri. Nici măcar... vreo urmă de imagine ? Noi spunem că este posibil, trebuie să fie, altminteri veţi fi răniţi întotdeauna, veţi trăi, întotdeauna, potrivit unui tipar. În aşa ceva nu există libertate. Şi... atunci când mă faci idiot... trebuie să fiu foarte atent, în acel moment. Corect ? Atunci când oferi o atenţie deplină, nu există înregistrare. Numai atunci când nu există atenţie, prin neatenţie, atunci înregistrezi. Mă întreb dacă aţi prins asta. Devine prea dificil ? Prea abstract ? Adică...
55:32 mă linguşiţi. Îmi place. Plăcerea din acel moment înseamnă neatenţie. În acel moment nu există atenţie. Ca atare, are loc înregistrarea. Dar, atunci când mă flataţi, - în loc să mă faceţi idiot, acum aţi trecut la cealaltă extremă - mă flataţi... trebuie să ascult asta în totalitate, fără vreo reacţie. Atunci nu există... un centru... care înregistrează. Adică, va trebui să abordăm problema atenţiei. Oh Doamne !
56:46 Majoritatea oamenilor ştiu ce înseamnă concentrarea... de la un moment la altul. Corect ? De la o dorinţă, o speranţă, la alta. Mă concentrez... la slujba mea... mă concentrez pentru a-mi putea controla mintea... mă concentrez pentru a obţine un anumit rezultat. În acea concentrare, trebuie să existe conflict, fiindcă vă concentraţi, gândurile dau năvală... şi, ca atare, încercaţi să le îndepărtaţi. Ştiţi toate acestea, nu-i aşa ? Şi asta e o luptă constantă, să te concentrezi şi să îndepărtezi gândurile. Pe când atenţia... înseamnă: nu există nici un moment de la care să începeţi să participaţi. Mă întreb dacă vă daţi seama de asta. Urmăriţi toate acestea ? Nu ştiu... scuzaţi-mă !
58:26 Cineva se întreabă dacă aţi acordat, vreodată, atenţie vreunui lucru. Oare acum participaţi... la ceea ce se spune ? Adică, participând, oferindu-vă atenţia... ceea ce înseamnă că nu există nici un alt gând, nici o altă mişcare... nici o interpretare, nici o motivaţie, pur şi simplu ascultând, pe deplin. Deci există o diferenţă între concentrare, care se face de la moment la moment şi, ca atare, i se opune rezistenţă... şi atenţie, în care nu există un centru asupra căruia să vă concentraţi şi, ca atare, acea atenţie este... atotcuprinzătoare, nu are nici un fel de graniţe. Aţi înţeles ? Nu urmăriţi numai ceea ce spune vorbitorul, ci, pur şi simplu, observaţi adevărul spuselor sale. Şi anume, concentrarea, inevitabil, produce rezistenţă: deveniţi tăcuţi... evitaţi zgomotele, evitaţi întreruperile ş.a.m.d. întreg creierul vostru este centrat asupra unei idei... ideea putând fi excelentă ş.a.m.d. Deci ce se întâmplă acolo ? Există separare... controlorul şi cel controlat. Corect ? Controlorul... este gândul care spune "am înţeles şi trebuie să controlez asta." Mă întreb dacă observaţi asta. Controlorul este cel controlat. Lăsaţi-mă să mă exprim diferit ! Gânditorul este gândul în sine. Nu există nici o separare între gând şi gânditor. Observaţi asta domnilor ? Corect ? Deci se elimină, în totalitate, dezbinarea, atunci când cineva îşi dă seama că gânditorul este gândul în sine. În concentrare, controlorul este cel controlat. Când cineva observă, de fapt, adevărul acestor spuse, atunci... apare atenţia, în care ar putea exista concentrare. Poate că va trebui să mă concentrez... să fac ceva anume... dar acea concentrare provine din atenţie. Aţi înţeles ? (Vorbeşte în limba italiană) Ah ! Era în italiană, mă scuzaţi ! Mai bine traduc asta. Nu trebuie s-o citesc în italiană, numai s-o traduc.
1:02:47 În discursurile dumneavoastră, vorbiţi despre moarte, ca despre o anihilare totală... a întregii noastre existenţe... dar... sunteţi, de asemenea, ferm...
1:03:29 Am să pun eu întrebarea. E bine, domnule ? Îmi permiteţi ? Este scrisă de prietenul nostru italian şi el pune această întrebare:
1:03:40 În discursurile dumneavoastră, aţi afirmat... că există o anihilare totală... şi, de asemenea... - adică după moarte - şi, de asemenea, aţi afirmat că există nemurire, eternitate. Şi ce înseamnă acea stare a eternităţii, o existenţă atemporală ? Oare cineva poate exista în acea stare ?
1:04:14 Aţi înţeles întrebarea ? Este clară ? O voi repeta. Persoana întreabă: În discursurile dumneavoastră, aţi afirmat că moartea e o anihilare totală... şi, de asemenea, aţi afirmat că există nemurire, o stare a existenţei atemporale. Oare cineva poate... trăi în acea stare ?
1:04:49 Aceasta este întrebarea. În primul rând, am afirmat... - vă rog să ascultaţi - nu am folosit cuvântul anihilare. Am spus că moartea este un final. Corect ? Aşa cum punem capăt ataşamentului. Atunci când pui capăt la ceva anume, cum ar fi ataşamentul, începe ceva complet nou. Corect ? Este ceva evident. Când m-am obişnuit să fiu furios, întreaga mea viaţă sau lacom, agresiv, le pun capăt. Atunci se întâmplă ceva complet nou. Corect ? Dacă aţi făcut asta. L-am urmat pe guru meu, cu toate fleacurile pe care mi le-a oferit... şi... îmi dau seama de absurditatea acestui fapt. Îi pun capăt ! Uitaţi ce se întâmplă. Există o senzaţie de eliberare... de povara pe care am cărat-o inutil. Am spus că moartea e ca şi cum ai pune capăt unui ataşament.
1:06:48 Şi, de asemenea, am afirmat: Ce anume este acel lucru... care a continuat prin viaţă ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Punem moartea în opoziţie cu viaţa. Corect ? Oare aşa e ? Aşa am pus-o ! Spunem că moartea survine la final. Acel final poate fi peste 10 ani sau 50 de ani sau poimâine. Sper să fie peste 10 ani pentru voi, dar... aceasta este iluzia noastră, aceasta e dorinţa noastră şi acesta ne este impulsul. E ca şi cum ai întreba cum să te confrunţi cu moartea. Urmăriţi ceea ce spun ? Eu spun că nu puteţi înţelege asta, cum să vă confruntaţi cu moartea, fără a înţelege cum să vă confruntaţi cu viaţa. Moartea nu este opusul vieţii. Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea. Chiar vreţi să abordez toate astea ? Nu sunteţi obosiţi ? Sunt surprins !
1:08:37 Cred că o întrebare mult mai importantă... nu este: "Cum să înfrunţi moartea ?" "Ce este nemurirea ?" dacă acea nemurire este o stare în care cineva poate trăi. Ceea ce este mult mai important este cum să înfrunţi viaţa... cum să înţelegi acest lucru teribil, numit viaţă. Dacă nu înţelegem asta, nu teoretic, nu intelectual, ci trăind-o, descoperind ce înseamnă să trăieşti... Fiindcă, pentru noi, să trăim aşa cum o facem este lipsit de sens. Chiar dacă sunteţi un discipol, ce are toate bijuteriile ş.a.m.d. nu are nici un sens ! Să mergi la birou, zi după zi, pentru următorii 50 de ani... ca un sclav... mergând la biserică, ştiţi voi, toate aceste lucruri. Care este sensul tuturor acestor lucruri ? Poate că daţi vieţii un sens... aşa cum o fac oamenii... spunând că viaţa este asta, viaţa trebuie să fie aia. Dar... fără toate aceste nonsensuri romantice, iluzorii, idealiste, viaţa asta este, suferinţa noastră zilnică, competiţia, disperarea, depresia, agonia... cu umbrele unor străfulgerări ocazionale de frumuseţe, iubire. Asta ne e viaţa ! Putem înfrunta asta... s-o înţelegem în totalitate... încât să nu avem conflicte în viaţă ? Adică, să laşi să moară tot ceea ce a clădit gândirea. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Gândirea mi-a clădit orgoliul. Gândirea a spus: "Trebuie să fii asta !" Gândirea a spus: "Eşti mult mai deştept decât alţii." Gândirea a spus: "Realizează-te, devino cineva... luptă... concurează !" ca la Olimpiadă. Asta e ceea ce a clădit gândirea, care înseamnă existenţa mea, existenţa voastră. Zeii noştri, bisericile noastre, guru noştri, ritualurile noastre, schimbarea numelor noastre în nume indiene, toate acelea reprezintă activitatea gândirii. Şi gândirea, aşa cum am spus, este... o mişcare... a memoriei... experienţei, cunoaşterii. Şi anume, experienţa conduce la o anumită cunoaştere, stocată în creier, ca memorie şi acea memorie este o mişcare a gândirii. Aşa este, dacă observaţi. Deci gândirea este un proces material. Corect ? Deci gândirea a făcut asta, viaţa mea asta este... eu sunt diferit de tine, trebuie să parvin. Înţelegeţi ? Şi...
1:13:17 atunci când gândirea predomină în viaţa noastră... aşa cum o şi face... atunci... gândirea neagă iubirea. Corect ? Iubirea nu înseamnă aducere aminte. Iubirea nu înseamnă experienţă. Iubirea nu înseamnă dorinţă sau plăcere. Nu, veţi fi de acord cu asta, dar... Deci asta ne este viaţa. Şi, trăind în acel mod... am separat viaţa de lucrul numit moarte, care este un final... şi suntem înspăimântaţi de ea. Dacă şi când, noi... negăm tot ceea ce gândirea a creat în sinea noastră, îi punem capăt... - Înţelegeţi ce spun ? - asta necesită un extraordinar... curaj... nu toate acele idealuri fără sens: ataşamentele voastre... speranţele voastre, orgoliile voastre... senzaţia importanţei voastre... tot ceea ce trebuie să deveniţi. Când acea devenire se termină, pe deplin, ce mai aveţi ? Aţi rămas cu moartea, nu-i aşa ? Deci să trăieşti... înseamnă să mori... şi, ca atare, e o reînnoire. Oh, nu înţelegeţi toate acestea. Făceţi-o şi veţi descoperi ! Dar... suntem educaţi să fim indivizi... eu şi tu... ego-ul meu şi ego-ul tău. Oare nu asta-i realitatea ? Sau... noi suntem întreaga omenire... fiindcă trecem prin ceea ce trece fiecare fiinţă umană: pofte sexuale... răsfăţ, suferinţă... mari speranţe, teamă, anxietate... un imens sentiment al singurătăţii. Prin toate acestea am trecut fiecare, asta ne e viaţa. Deci... noi suntem întreaga omenire, nu suntem indivizi. Ne place să credem că suntem, dar nu suntem. Poate că eşti isteţ, fiindcă scrii o carte, dar asta nu te transformă într-un individ. Ai un dar... dar, când ai un dar, de a cânta sau de a dansa sau orice ar fi, acel dar este interpretat ca "darul meu". Şi când acceptaţi asta, ca pe darul vostru, orgoliul, ştiţi voi, tot circul din jurul lui începe din nou.
1:17:34 Deci există o viaţă în care nu există vreun centru, ca "eu"... şi, ca atare, viaţa este... o plimbare mână-n mână cu moartea. Şi, ca atare, prin acel sentiment al... finalului deplin... timpul a ajuns la final. Fireşte, fiindcă timpul înseamnă mişcare, mişcarea înseamnă gândire, gândirea înseamnă timp. Şi... atunci când spui: "Oare eu trăiesc în acea eternitate ?" atunci nu înţelegi, nu poţi înţelege, nu eşti... Vedeţi, domnule, ce am făcut ? "Vreau să trăiesc pentru eternitate !" "Vreau să înţeleg nemurirea !" Ceea ce înseamnă că trebuie să fac parte din ea. Dar ce eşti tu ? Un nume, o formă şi tot ceea ce gândirea a inventat. Asta suntem, de fapt. Şi ne cramponăm de asta. Şi vine moartea, prin boală, accident, bătrâneţe - ce speriaţi suntem. Şi întotdeauna există preotul, după colţ, spunându-ţi că vei merge în rai. Sau, dacă nu faci ce-ţi spune, mergi în iad. Nu stă numai preotul după colţ, ci şi guru e după colţ. Sunt toţi la fel.
1:19:55 Deci, oare cineva poate duce o viaţă atât de lipsită de centru... şi, ca atare, fără conflicte... şi, numai atunci... acea stare mentală, care este atemporală, ia fiinţă.
1:20:31 Pot să mă ridic ?