Krishnamurti Subtitles home


SA80Q4 - A patra întâlnire cu întrebări şi răspunsuri
Saanen, Elveţia
26 iulie 1980



0:30 Sper că nu va leşina nici unul dintre voi, din cauza acestei călduri.
0:45 Aşa cum am spus, şi sper că nu vă va deranja să vă reamintesc, aceste întrebări... sunt puse... astfel încât să le putem împărtăşi răspunsurile. Nu oracolul de la Delphi este cel care vorbeşte, ci, împreună... vom explora aceste întrebări. Şi, aşa cum am specificat... răspunsurile se află în întrebările în sine.
1:39 Păreţi a obiecta chiar şi la faptul că noi stăm liniştiţi, în fiecare zi, pentru a observa dinamica gândirii. Oare asta este, în definiţia dumneavoastră, o practică, o metodă şi, ca atare, e lipsită de valoare ?
2:03 Păreţi a obiecta chiar şi la faptul că noi stăm liniştiţi, în fiecare zi, pentru a observa dinamica gândirii. Oare asta este, în definiţia dumneavoastră... o practică, o metodă şi, ca atare, e lipsită de valoare ?
2:29 Mi-ar plăcea să plouă.
2:45 Aceasta este o întrebare. Prin "întrebare" noi înţelegem... semnificaţia de bază a acelui cuvânt este "a căuta", care e derivat din latină, greacă şi, de asemenea, din sanscrită. A căuta. Acum persoana întreabă: Ce este greşit să stăm liniştiţi, în fiecare dimineaţă, timp de 20 de minute, după-amiaza alte 20 de minute şi poate alte 20 de minute seara, sau mai multe ? Ce e greşit în asta ? Nu ştiu dacă aţi auzit de acea meditaţie ridicolă, care este practicată de cei ce aparţin... M.T. ? Aţi auzit despre acea Meditaţie Transcendentală ? Cuvântul "transcendental" e un cuvânt bun, dar a fost depreciat. Ei au învăţat că, stând liniştit, te poţi relaxa... îţi poţi observa, dacă doreşti, propria gândire, reacţiile tale, răspunsurile tale şi introspecţiile tale ş.a.m.d. Acum, în spatele tuturor acestor... aşa-zise meditaţii... care este motivaţia ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Care este motivaţia tuturor acelor oameni care stau liniştiţi - nu ştiu de ce stau liniştiţi - care stau liniştiţi, singuri sau într-un grup, care este motivaţia din spatele... dorinţei de a sta liniştit, o jumătate de oră pe zi ş.a.m.d. ? Care este motivul ? Oare nu este important să te întrebi... înainte de a sta liniştit, timp de 20 de minute pe zi sau jumătate de oră pe zi sau oricât ai sta ? Nu este important să afli de ce vrei să faci asta ? Oare este din cauză că cineva ţi-a spus... că, dacă stai liniştit, vei avea experienţe parapsihologice, că vei obţine un fel de iluzorie... - nu trebuie să folosesc cuvântul "iluzoriu" - un fel de pace, un fel de cunoaştere, un fel de iluminare, un fel de putere ? Iar noi, mai degrabă naivi... plătim... mii de dolari sau franci sau lire sterline, pentru a primi instrucţiuni... şi o mantra, pe care să le putem repeta. Cunosc câţiva oameni care au cheltuit mii şi mii de dolari... pentru a-l plăti pe omul care le-ar fi dat ceva în schimb, mai ales un cuvânt sanscrit... e mult mai romantic decât să spui Coca-Cola... şi... îl repetaţi. Aţi plătit ceva şi aţi primit ceva în schimb... şi care este motivaţia din spatele acestei acţiuni ? Dacă analizaţi asta, întrebaţi-vă de ce faceţi asta. Oare este pentru o recompensă... nu o recompensă financiară, ci o recompensă psihologică ? Oare... stând liniştiţi... atingeţi vreo stare de super conştiinţă ? Sau poate că voi doriţi... ceea ce v-a promis instructorul vostru ?
7:43 Deci, oare nu este important, înainte de a vă afunda în astfel de activităţi, să aflaţi care vă este motivul, ce anume doriţi ? Nu este important ? Dar, vedeţi, noi nu facem asta. Suntem atât de nerăbdători şi naivi... încât... cineva ne promite ceva şi noi ne dorim acel lucru. Acum, dacă analizaţi motivul... este dorinţa de a obţine ceva anume... aşa cum, pentru un afacerist, dorinţa sa este de a câştiga o mulţime de bani. Ăsta este stimulentul său. Aici... năzuinţa psihologică este de a avea ceva anume, un lucru pe care credeţi că celălalt om, un guru sau un instructor, ştiţi voi întreaga problemă, vi-l promite. Nu puneţi sub semnul întrebării ceea ce vă promite, nu vă îndoiţi de ceea ce promite, nu spuneţi: "Dar tu o faci ?" "Tu chiar levitezi ?" Înţelegeţi la ce anume mă refer, nu-i aşa ? Dar ei spun: "Nu, sunt prea bătrân pentru aşa ceva, eu am făcut-o !" ştiţi voi, evită subiectul. Dar, dacă întrebaţi... omul care vă oferă ceva: "Oare merită... oare este adevărat... cine eşti tu să-mi spui ce să fac ?" atunci veţi descoperi că a sta liniştit, fără a-ţi înţelege propriul motiv, conduce la tot felul de iluzii, la necazuri psihologice. Şi vorbitorul a întâlnit zeci şi zeci şi zeci de astfel de oameni... şi ei au devenit, treptat, dezechilibraţi mental... oarecum nevrotici... şi ceva, psihologic vorbind, a luat-o razna. Să nu mă credeţi pe cuvânt în privinţa asta. O puteţi observa pe propriile voastre feţe, dacă faceţi asta.
10:47 Deci, dacă aceea este... intenţia, de a sta liniştit... atunci nu merită. Fireşte. Dar... să stai liniştit sau să stai în picioare sau să te plimbi... fără nici un motiv... - cuvântul "motiv" înseamnă mişcare... puterea de a te mişca - şi... atunci când te plimbi în linişte, singur sau cu altcineva... poţi privi copacii şi păsările şi râurile şi munţii şi soarele pe frunze ş.a.m.d. şi, exact prin acea observare, te observi şi pe tine însuţi... nu străduindu-te, făcând eforturi extraordinare de a obţine ceva anume. Ştiu că aceia dintre voi care sunt dedicaţi acestui lucru, celuilalt mod de a medita, veţi descoperi că e groaznic de greu să-l abandonaţi, fiindcă mintea vă este deja condiţionată, practicaţi acest lucru de câţiva ani şi sunteţi blocaţi. Şi cineva vine şi spune: "Ce aiureală mai e şi asta ?" şi, poate că... în rare ocazii devii raţional... şi spui: "Da, poate că e greşit !" Atunci începe necazul... conflictul dintre ceea ce ai descoperit, tu însuţi, că e greşit şi ceea ce ai practicat, în ultimii cinci, zece, trei ani. Şi lupta asta este numită progres, progres spiritual. Înţelegeţi toate acestea ?
13:17 Deci... dacă aţi observat, cumva, mintea flecăreşte mereu... - Corect ? - urmăreşte continuu un gând sau altul... trece de la un anumit set de răspunsuri senzoriale... la un alt set de răspunsuri senzoriale. Deci mintea, creierul, flecăreşte întotdeauna, conştient sau inconştient. Corect ? Aşa este, dacă îţi observi propria minte, asta se întâmplă. Deci... vrei să opreşti acea flecăreală... apoi încerci să înveţi concentrarea, forţând mintea să înceteze flecăreala şi, ca atare, conflictul începe din nou. Corect ? Asta e ceea ce facem cu toţii: flecărim, flecărim, vorbind la nesfârşit despre nimicuri. Acum, dacă vrei să observi ceva anume... un copac, o floare... crestele munţilor... trebuie să observi, trebuie să fii liniştit. Dar, vedeţi, pe noi nu ne interesează munţii... sau frumuseţea dealurilor şi a văilor şi a apelor, noi vrem să ajungem undeva, să obţinem ceva anume, spiritual, în esenţă, când suntem tineri, fiindcă suntem nemulţumiţi de societate, în realitate, cu toată corupţia ei permanentă, dar nu ne deranjează să fim corupţi spiritual. Corect ?
15:52 Deci, oare nu este posibil să fii liniştit ? Fireşte că da. Să priveşti o persoană sau să asculţi o melodie sau să asculţi ceea ce spune cineva, în linişte, fără să te opui, fără să spui: "Trebuie să schimb, trebuie să fac asta şi să nu fac aia !" ci numai să fii liniştit. Şi se pare că acest lucru este cel mai dificil. Deci practicăm sisteme de a sta liniştiţi. Observaţi cât de absurd este ? Să practici o metodă, un sistem, o rutină regulată, cotidiană, crezând că, ulterior, mintea se va linişti, în sfârşit. Dar ea nu va fi liniştită niciodată... va fi mecanică... va deveni blocată într-un anumit tipar, va deveni mărginită, insensibilă. Dar voi nu observaţi toate acestea, ci vreţi să obţineţi ceva anume... o iniţiere. Oh, pentru numele lui Dumnezeu, cât de copilăreşti sunt toate acestea !
17:32 Deci... dacă ascultaţi - acum sper că noi ascultăm - dacă asculţi în linişte, fără a spune că are sau nu dreptate, sunt ataşat de asta, cum oare să renunţ la asta, am promis să nu renunţ şi una sau alta ş.a.m.d. ci numai să asculţi ceea ce se spune... fără a opune rezistenţă, fiindcă vorbitorul nu spune ceva iraţional... ceva prostesc sau exotic... ci doar precizează ceva anume şi, dacă puteţi asculta asta... ceea ce precizează el... ceea ce este propria descoperire a faptelor tale... atunci mintea ta, tocmai în acel proces al cercetării, devine liniştită. Înţelegeţi asta ? Nu ştiu dacă aţi vorbit cu vreun savant serios... şi, dacă aţi făcut-o... Unul serios, nu unul dintre cei angajaţi de guvern... care încearcă să concureze cu un alt om de ştiinţă, ci adevăraţii oameni de ştiinţă, adică cei dispuşi să descopere ceva complet nou, să descopere cauza tuturor lucrurilor... care trec dincolo de cercetarea simplei materii. Acei oameni de ştiinţă trebuie să aibă o minte liniştită, în timp ce observă, cercetează. Deci...
19:37 oare putem noi, oameni obişnuiţi, cu toate necazurile şi neliniştile noastre... să fim liniştiţi ? Şi să ascultăm toate sugestiile propriei noastre dinamici ? Dar se pare că acest lucru este cel mai dificil. Nu este ! Dacă eşti interesat de ceva anume, atunci eşti atent, fireşte. Dar, dacă spui "sunt plictisit de mine însumi"... Deci este posibil să stai jos sau în picioare sau să mergi în linişte... fără să primeşti vreun imbold din partea altcuiva, fără vreo recompensă şi fără a avea vreo experienţă super-fizică, senzorială. Începeţi... de la... de la cel mai raţional nivel, pentru numele lui Dumnezeu... apoi puteţi ajunge foarte departe.
21:05 Am cancer... am cancer şi mă aflu, eu însumi, în următoarea dilemă: Oare să încerc să las medicina să-mi salveze viaţa, chiar dacă m-ar putea mutila sau oare să trăiesc cu această boală şi durere şi să suport consecinţele, care ar putea fi moartea cu seninătate, fără a face vreo operaţie ?
21:47 Am cancer... şi mă aflu, eu însumi, în următoarea dilemă: Oare să încerc să las medicina să-mi salveze viaţa, chiar dacă m-ar putea mutila sau oare să trăiesc cu această boală şi să suport consecinţele, care ar putea fi moartea, cu seninătate, fără a face vreo operaţie ?
22:18 Vreţi ca eu să decid asta ? Este o întrebare foarte serioasă. Cu toţii avem boli... dureri, dureri fizice... poate că unele... dureri de nesuportat. Şi... cineva poate avea cancer... care cred că este extraordinar de dureros. Mai întâi, haideţi să cercetăm cum să faci faţă durerii. Corect ? Sunteţi interesaţi de asta ? Cum să faci faţă durerii. Cum faceţi voi faţă durerii ? Analizaţi asta: aţi avut dureri... dureri de dinţi, dureri abdominale, diverse genuri de migrene - durere. Deci cum îi faceţi faţă ? Vă repeziţi imediat la o pastilă ? Un medicament ? O aspirină ? Deci, cum îi faceţi faţă ?
24:11 În regulă, haideţi să simplificăm asta. Cum faceţi faţă unui zgomot ? Trece un tren, patru trenuri în ora în care stăm aici. Cum faceţi faţă acelui zgomot ? Noi vorbim... reflectăm împreună şi trece acest tren, în goană. Cum recepţionaţi asta ? Îi opuneţi rezistenţă ? Sau lăsaţi sunetul să treacă prin voi şi a dispărut ? Urmăriţi ce spun ? Ce anume faceţi ? Nu vă dau indicaţii, vă rog ! Nu sunt guru vostru, nu-mi sunteţi discipoli, nu sunt o autoritate pentru voi. Slavă Domnului ! Cum faceţi faţă acestui zgomot extraordinar, care este atât de deranjant ? Oare îl lăsaţi... să vină, fără a-i opune vreo rezistenţă şi-l lăsaţi să dispară ? Înţelegeţi ? Faceţi asta ?
25:32 Acum, dacă aveţi o durere - şi vorbitorul a avut parte de ea, ca orice fiinţă umană - îi permiteţi... să se termine ? Sau vreţi să-i puneţi capăt cu vreun medicament ? Îmi urmăriţi întrebarea ? Să spunem că staţi în scaunul stomatologului... - vorbitorul a tot avut parte de asta - staţi în scaunul stomatologului... el lucrează cu freza. Oare vă asociaţi durerii şi vă identificaţi, voi înşivă, cu durerea ? Desigur că, dacă durerea este prea intensă, vă dă vreun fel de novocaină sau orice v-ar da. Dar, dacă nu este chiar de nesuportat... oare observaţi durerea... fără a vă identifica, voi înşivă, cu ea, spunând: "Dumnezeule !" Înţelegeţi ce spun ? Ce anume faceţi ? Oare există o identificare imediată cu durerea ? Sau vă disociaţi de ea şi o observaţi ? Când aveţi dureri, vă crispaţi, instinctiv... dacă staţi în acel scaun. Dar, dacă nu vă identificaţi cu durerea, vă puteţi da mâinile la o parte, în linişte şi o suportaţi... fără prea mult efort. Ceea ce înseamnă... că este posibil ca cineva să se disocieze de dinamica actuală a durerii. Cercetaţi asta ! Nu spuneţi că "e aşa sau nu". Aflaţi, voi înşivă, cât de mult, cât de departe, cât de profund, cineva nu se poate identifica: "Ah, ce mult sufăr !" Înţelegeţi ?
28:13 Acum persoana întreabă... are cancer - mă scuzaţi... şi oare ar trebui să ia un medicament sau să se opereze sau să-l suporte ? Cunosc oameni care au cancer... i-am observat şi nu vor să ajungă pe masa de operaţie. Şi suportă acea durere imensă. Fie că acea durere afectează creierul, care are propria sa capacitate de a se proteja... Nu ştiu dacă aţi trecut prin asta, doar clarific ceva. Înţelegeţi ce spun ? Dacă cineva are dureri mari, de nesuportat... creierul... are propria sa capacitate de a se proteja împotriva durerii. Neurologii care cercetează acest fenomen au descoperit - fiindcă am vorbit cu unii dintre ei - au descoperit că creierul deţine capacitatea de... - prin vreo reacţie chimică - de a se proteja singur, nu la prea multă durere, ci în faţa unei anumite dureri. Să nu mă credeţi pe cuvânt în privinţa asta ! Vorbitorul a descoperit asta cu mult timp în urmă... că creierul are capacitatea de a se proteja singur împotriva pericolului... împotriva durerii, împotriva mâhnirii, în oarecare măsură. Dincolo de acel prag, creierul devine inconştient, este un abandon. Şi persoana întreabă: "Ce să fac ?" Corect ? Cum poate vorbitorul să decidă aşa ceva ? Poate că pot să-l ţin pe el sau s-o ţin pe ea de mână, pentru o vreme... dar asta nu va rezolva problema. Poate că cineva are un intens sentiment al... neidentificării cu durerea, dar este imposibil, când durerea este îngrozitoare. Şi... dacă cineva poate suporta... fără operaţie, durerea extraordinară pe care o are... cineva trebuie, de asemenea, să fie conştient că îşi poate traumatiza creierul. Înţelegeţi ce spun ? Nu aţi remarcat asta la voi înşivă ? Că poţi suporta durerea numai până la un punct, deoarece creierul are capacitatea... de a produce anumite răspunsuri chimice, care îl vor proteja împotriva durerii. Dar, dacă durerea este prea mare, desigur că aşa ceva este imposibil. Este clară acea întrebare ?
32:37 Ce este... iluminarea ?
32:47 Cine pune această întrebare ? Adică, cine pune această întrebare ?
33:12 Domnule, daţi-mi întrebarea dumneavoastră în scris.
33:15 Face parte din tensiunea indusă de boală şi poate fi vindecată.
33:21 Dacă este posibil să se vindece ?
33:23 Ah, este o întrebare total diferită. Înţeleg. Domnule, asta vreţi să întrebaţi ? Vă rog, domnule ! Este posibil să vindeci oameni. Scuze domnule, aşteaptă o clipă ! Dacă nu scrieţi întrebarea, nu voi răspunde la ea.
33:52 Nu, domnule, cred că e din cauză că oamenii suferă de cancer, dar acesta poate fi vindecat, asta-i tot.
34:00 Voi analiza. Ia loc domnule, te rog; dacă îmi permiţi, voi explica asta. Problema este - o clipă domnule, nu fi sau nu de acord, hai să examinăm asta. Există oameni... care vindecă, doar punând mâna pe cineva. O clipă, domnule, s-a dovedit asta ! Nu fi sau nu de acord. Pentru numele lui Dumnezeu, analizează asta !
34:49 Există oameni în India... şi există câţiva oameni în Anglia, care au această capacitate... nimic de natură spirituală, divină etc., de a pune mâinile pe capul cuiva, care are mari dureri, părând să vindece acea durere. Şi, dacă pot spune asta, vorbitorul a făcut-o - nu veni ca să te vindec - destul de mult. Şi... vă rog să ţineţi minte, să nu vă doriţi să vă vindec eu. Mergeţi la altcineva ! Şi... este posibil. Dar, pentru a avea o asemenea capacitate de vindecare... cu adevărat, profund, trebuie să nu existe nici o umbră de egoism. Nu este vorba despre a vindeca şi a primi bani. Trebuie să nu existe nici măcar un freamăt de egoism, în centrul meu, al vindecătorului. Asta este o problemă complet diferită. Ce este iluminarea ?
36:42 Repet, este unul dintre acele cuvinte care au provenit din India... a fi iluminat. Să fii iluminat în ce privinţă ? Vă rog să fiţi raţionali, nu iraţionali. Când spun "iluminat", sunt iluminat în ce privinţă ? Să spunem, de exemplu, că sunt iluminat în privinţa relaţiei mele cu altcineva. Adică, am înţeles relaţia mea cu altcineva, că este bazată pe imaginea mea, despre altcineva, oricât de intimă ar fi. Acea imagine a fost clădită timp de mulţi ani, prin reacţii constante: indiferenţă, alinare... - Înţelegeţi ? - cicăleală, toate acele lucruri care se întâmplă între bărbat şi femeie. Deci imaginea este clădită... şi ea şi-a clădit o imagine despre tine... deci relaţia este între aceste două imagini... ceea ce este evident. Şi aşa ceva noi numim relaţie. Acum...
38:12 percep adevărul acestei afirmaţii şi spun că sunt iluminat în privinţa ei. Sunt iluminat în privinţa violenţei. Observ cu claritate, fără vreo denaturare, cu privire limpede... întreaga dinamică a violenţei. Observ cum se naşte suferinţa şi sfârşitul suferinţei înseamnă că sunt iluminat în privinţa ei. Dar noi nu la asta ne referim. Corect ? Noi ne referim la altceva. "Eu sunt iluminat, îţi voi povesti despre asta. Vino la mine !" Iar tu, mai degrabă naiv, spui: "Da, spune-mi totul despre asta !" Domnule... nu vreau să abordez toate aceste lucruri, nu ştiu dacă vă interesează.
39:30 Vedeţi, trebuie să înţelegem - dacă vreţi, cu adevărat, să abordaţi iluminarea - vocea adevărului, nu vocea mea, ci vocea adevărului. Trebuie să abordăm, cu foarte mare grijă, problema timpului. Aşa-numiţii oameni iluminaţi... au spus că au ajuns la iluminare în decursul timpului... treptat... viaţă după viaţă, dacă credeţi în reincarnare. Am ajuns la momentul în care sunt iluminat în privinţa a tot ceea ce există. Corect ? Ceea ce înseamnă că este un proces gradat... de experimentare... cunoaştere... o deplasare, constantă, din trecut către prezent şi viitor, un ciclu. Corect ? Deci, oare... dacă vă interesează asta... oare este iluminarea, realizarea supremă... o problemă de timp ? Oare este... Sper că nu vă plictiseşte asta, nu-i aşa ? Oare este un proces gradat... ceea ce înseamnă că e un proces temporal... un proces al evoluţiei... de a deveni, treptat, iluminat ? Înţelegeţi ? Deci cineva trebuie să înţeleagă natura timpului... nu a timpului cronologic... ci a structurii psihologice care a acceptat timpul. Urmăriţi asta ? Adică... am speranţa că voi ajunge, într-un final, acolo. Dorinţa, care face parte din speranţă... spune, într-un final: "Voi ajunge acolo !" Şi aşa-numiţii oameni iluminaţi - şi nu sunt, fiindcă, din momentul în care spun "sunt iluminat", atunci nu sunt. E numai orgoliul lor. E ca şi cum un om ar spune: "Sunt cu adevărat umil !" Când un om spune asta, ştiţi ce este de fapt. Umilinţa nu este opusul trufiei. Atunci când trufia dispare, se manifestă cealaltă. Acei oameni care au afirmat că sunt iluminaţi... spun că trebuie să parcurgeţi asta, pas cu pas: practică asta, fă aia, nu face asta, devino discipolul meu, îţi voi spune ce să faci, îţi voi da un nume indian sau un nou nume creştin ş.a.m.d. Iar tu, un fel de fiinţă umană iraţională, accepţi acest nonsens.
44:06 Deci noi spunem, ne întrebăm de fapt, oare aceea e iluminarea supremă ? Înţelegeţi semnificaţia acelui cuvânt ? O minte care nu are... nu are... conflict... nu are sentimentul... strădaniei, mişcării, deplasării, dobândirii. Deci trebuie să înţelegem această problemă a timpului, care înseamnă o devenire constantă... sau o non-devenire... ceea ce este acelaşi lucru. Corect ? Devenirea şi non-devenirea. Şi, atunci când acea devenire este înrădăcinată în minte... acea devenire îţi condiţionează întreaga gândire, întreaga activitate. Atunci... se pune problema folosirii timpului numai ca mijloc al... devenirii, desăvârşirii. Dar, oare, există un asemenea lucru, numit devenire ? Înţelegeţi ? "Eu sunt... violent... voi fi nonviolent." Adică, să devii... o idee. Corect ? Eu sunt violent şi apare nonviolenţa. Proiectez ideea de nu fi violent... deci creez o dualitate: violent şi nonviolent. Şi, ca atare, există conflict. Atunci spun: "Trebuie să mă controlez, trebuie să mă potolesc, trebuie să analizez, trebuie să merg la un psiholog, să fac psihoterapie ş.a.m.d."
46:33 Fără a crea contrariul... nonviolenţa... realitatea constă în violenţă, nu în nonviolenţă. Corect ? Realitatea. Nonviolenţa este o non-realitate. Dacă aţi observa asta vreodată, adevărul acelei afirmaţii... adică, sunt violent... iar conceptul nonviolenţei produce acest conflict al contrarilor. Non-realitatea nu are nici o valoare... numai realitatea are... care este că sunt violent. Acum, trebuie să observi întreaga dinamică a violenţei: mânie, gelozie, ură, competiţie, mimetism, conformism ş.a.m.d. trebuie observată fără nici o orientare, fără nici o motivaţie. Corect ? Atunci, dacă faci asta... pui capăt violenţei... ceea ce înseamnă o percepţie şi o acţiune imediată. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. E bine ? Aţi înţeles ?
48:12 Deci, cineva poate înţelege că... iluminarea, sentimentul... realităţii supreme ş.a.m.d., nu depinde de timp. Asta se opune întregii lumi psihologice, religioase... creştinii cu sufletele lor, cu mântuitorii lor, cu devenirea lor finală etc. Noi afirmăm...
48:53 că percepţia înseamnă acţiune, nu că există percepţia, apoi un mare interval şi apoi acţiunea. În acel interval voi creaţi ideea. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Domnule, aici clarificăm ceva şi anume: Oare poate mintea, creierul - ştiţi voi, întreaga structură nervoasă umană, dar şi structura psihologică - să se elibereze de această povară, a timpului exprimat în milioane de ani... astfel încât să observi ceva, cu claritate ? Iar acţiunea este imediată, fără excepţie ! Acea acţiune va fi raţională, nu iraţională. Acea acţiune poate fi explicată logic, raţional.
50:09 Deci noi afirmăm că lucrul esenţial, care este adevărul... nu poate fi obţinut odată cu trecerea timpului. Nu poate fi atins vreodată ! Există sau nu există, acolo.
50:46 Oamenii vorbesc despre experienţe extrasenzoriale. Pare să existe o fascinaţie pentru asemenea experienţe, dar vieţile acelora care pretind că le-au avut par să fie la fel de mediocre ca mai înainte. Ce anume sunt aceste experienţe ? Oare aceste experienţe fac parte din iluminare sau reprezintă un pas în direcţia ei ? Şi, dacă e aşa, ce anume este iluminarea ?
51:22 Oamenii... vorbesc despre experienţe extrasenzoriale. Pare să existe o fascinaţie pentru asemenea experienţe, dar vieţile acelora care pretind că au avut aceste experienţe par să fie la fel de mediocre ca mai înainte. Ce anume sunt aceste experienţe ? Oare aceste experienţe fac parte din iluminare sau reprezintă un pas în direcţia ei ?
52:03 Vă place genul ăsta de întrebări ? Este ciudat, nu-i aşa ? Vorbiţi întotdeauna despre iluminare, despre ce aţi spus voi, ce a spus vorbitorul, ce au spus alţii. Nu spuneţi niciodată: "Uitaţi, asta este viaţa mea ! Am dureri mari, sufăr mult. Cum aş putea rezolva toate acestea ?" Nu ceea ce a spus vreun idiot. Oriunde a fost vorbitorul, întotdeauna a existat acest gen de întrebări. Nu: "Oare cum să trăiesc în această lume, care este atât de coruptă... în care nu există dreptate... şi eu fac parte din toate acestea ? Ce să fac ?" Nu puneţi niciodată acele întrebări. Şi de ce n-o faceţi ? De ce nu punem întrebări cu adevărat esenţiale în ce ne priveşte ? De ce nu ne întrebăm niciodată: "Nu par să fi iubit. Cunosc toate descrierile iubirii... ştiu, atunci când îi spun, prietenului meu sau prietenei mele sau soţiei, 'te iubesc', ştiu că nu este tocmai exact. Ştiu că este sex, senzualitate, plăcere, dorinţă, camaraderie. Ştiu că toate acelea nu reprezintă acel avânt, acea înflorire, care are frumuseţe, care are măreţie în ea." Dar vrem să ştim despre iluminare. De ce... dacă vă pot întreba ? Oare ne temem... să existăm, să ne descoperim pe noi înşine ? Nu prin mine. Nu sunt duhovnicul vostru sau un terapeut de grup. Am oroare de toate acele lucruri ! Dacă vă puneţi singuri acea întrebare: De ce oare nu pun cea mai profundă, esenţială, întrebare despre mine însumi ? Oare fiindcă suntem înfricoşaţi ? Oare fiindcă nu putem suporta... să vedem ceea ce suntem de fapt ? Micimea, urâţenia, meschinăria, vulgaritatea... banalitatea, mediocritatea tuturor acestor lucruri... oare de astea ne temem ? Şi, dacă descoperim... ceea ce suntem, de fapt, spunem: "Te rog, ajută-mă ! Spune-mi ce să fac !" Figura părintească capătă fiinţă, atunci.
55:47 Deci se pare că nu ne confruntăm niciodată cu noi înşine. Evităm asta, cu orice preţ... şi de aceea devenim atât de iraţionali... şi de aceea suntem exploataţi de toţi aceşti oameni. Este, cu adevărat, o tragedie... oameni în toată firea... - sau cel puţin aşa ne credem, că am fi adulţi - jucându-ne cu toate acestea... şi neajungând la rădăcina tuturor problemelor, care suntem noi înşine. Trebuie să fim forţaţi, îndemnaţi, obligaţi, presaţi, de altcineva, ca să ne confruntăm pe noi înşine. Aşa că noi niciodată, sub nici o formă... nu facem acest lucru. De aceea nu există nici o schimbare în noi înşine.
57:19 Din moment ce această întrebare a fost pusă, trebuie să răspund la ea: Oamenii vorbesc despre experienţe extrasenzoriale. Pare să existe o fascinaţie pentru asemenea experienţe, dar vieţile acelora care pretind că le-au avut par să fie la fel de mediocre ca mai înainte. Ce anume sunt aceste experienţe ? Oare aceste experienţe fac parte din iluminare sau reprezintă un pas în direcţia ei ?
57:58 Mă suportaţi să continui ? Nu vă veţi întoarce...
58:15 Ştiţi, viaţa... traiul cotidian... este o vastă experienţă. Corect ? O experienţă extraordinară: bucuriile, plăcerile, grijile, povara suferinţei, nedreptatea din jurul vostru, sărăcia... suprapopularea... poluarea... absenţa energiei... energia ca petrol şi cea din noi înşine. Această viaţă este o extraordinară problemă e experienţei - nu o problemă, ci experienţă. Şi noi suntem plictisiţi de ea. Nu-i putem face faţă. Nu ne simţim responsabili pentru asta. Ne separăm, noi înşine, de toate acestea. Şi separarea este eronată, nereală, iraţională... fiindcă noi suntem societatea, noi am creat-o, fiecare dintre noi. Facem parte din toate acestea. Şi nu vrem să-i facem faţă. Deci, fiind plictisiţi, fiind extenuaţi de aceste trivialităţi ale vieţii... atunci mergem şi întrebăm pe cineva, îl plătim, ne iniţiem, facem mătănii, luăm un nou nume şi sperăm să avem o nouă experienţă. Şi veţi avea... fiindcă, atunci când doreşti ceva, îl vei obţine, fie că e ceva raţional, iraţional, sănătos sau nesănătos, nu contează.
1:00:45 Deci mai întâi... există... - voi aborda problema imediat - mai întâi trebuie să înţelegem natura vieţii noastre... traiul cotidian... supărarea zilnică, furiile zilnice, plictiselile zilnice, singurătatea, disperarea acestei lumi... pe care o simţiţi. În loc să înfruntăm asta, să înţelegem, să clarificăm toate acestea... ne dorim experienţe super extrasenzoriale, mai presus de simţurile noastre, când nu am înţeles activitatea simţurilor noastre, răspunsurile zilnice ale simţurilor. Şi există acei oameni care vă vor oferi astfel de experienţe. Sunt numai şiretlicuri, fleacuri.
1:02:05 Şi, atunci când cineva a înţeles, cu adevărat, traiul... natura vieţii, plictiseala fiecărei zile, singurătatea, dorul de... ceva mai bun... când toate acelea au fost înţelese, nu din punct de vedere intelectual, teoretic... atunci s-a purificat, s-a eliberat de toate acelea. Adică să fi înţeles, foarte clar, răspunsurile senzoriale, modul în care răspunsurile senzoriale ne domină... modul în care condiţionează mintea. Corect ? Şi... nu avem cunoştinţă de toate acelea... nu ştim că mintea cuiva este condiţionată... şi, plecând de la acea stare de condiţionare, solicităm ceva mai mult. Şi omul care vă promite ceva mai mult vă oferă potrivit propriei condiţionări. Ar putea spune: "Nu, nu, eu nu sunt condiţionat; sunt mult mai moralist." Deci ce se întâmplă ? Dacă renunţaţi la tot ce este vechi... - Înţelegeţi acea expresie ? - adică, atunci când este pusă fundaţia... şi nu există conflicte... aţi înţeles dorinţa, plăcerea, teama, tristeţea, vă debarasaţi de ele, de tot ce este povara voastră zilnică... atunci veţi trece dincolo de ele. Veţi descoperi... că o minte care solicită experienţe se află, încă, în starea de condiţionare senzorială... şi că este o minte care nu a cunoscut nici un fel de experienţă.
1:04:43 "Intuiţie" este un cuvânt folosit acum, pentru a descrie orice lucru nou observat sau orice schimbare de perspectivă. Acest gen de intuiţie îl cunoaştem cu toţii. Dar intuiţia despre care vorbiţi pare a fi una foarte diferită. Care este natura intuiţiei despre care vorbiţi ?
1:05:10 Vă rog, asta este o întrebare importantă. Vă va fi afectat traiul cotidian, dacă veţi fi înţeles intuiţia. "Intuiţie" este un cuvânt folosit acum, pentru a descrie orice lucru nou observat sau orice schimbare a perspectivei, a observării, a analizei. Acest gen de intuiţie îl cunoaştem cu toţii. Dar intuiţia despre care vorbiţi pare a fi una foarte diferită. Care este natura intuiţiei despre care vorbiţi ?
1:05:56 Înţelegeţi prima parte a întrebării ? Şi anume... s-au făcut experimente pe maimuţe: au agăţat un ciorchine de banane la înălţime şi... o maimuţă ia un băţ, îl loveşte şi banana cade. Şi spuneţi că a avut o intuiţie. Şi există cealaltă maimuţă, care pune mobilierul laolaltă, unul peste altul, se urcă în vârf şi ajunge la banane. Şi asta tot intuiţie este numită. Şi, de asemenea, au experimentat pe şobolani: au pus o momeală la un capăt şi trebuia să facă tot felul de trucuri, să apese acest buton, acel buton, alt buton, ca să ajungă la ea. Şi asta tot intuiţie este numită. Înţelegeţi ? Adică, printr-un experiment... prin încercări constante - încearcă acest buton, celălalt buton, nu merge, dacă acela nu merge, încearcă acel buton - şi, apoi, apăsarea acelui buton este înregistrată şi devine cunoaştere. Înţelegeţi ? Şi... apăsarea acelui buton deschide o uşă şi el capătă... brânza sau orice ar fi.
1:07:30 Deci acest proces, al aşa-numitei intuiţii, se bazează, în esenţă, pe cunoaştere. Corect ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Asta e ceea ce facem noi. Poate că nu-i spuneţi intuiţie... dar aceasta este desfăşurarea reală a activităţii noastre. Încerci asta, dacă nu se potriveşte, încerci cealaltă. Medical... fizic, sexual şi aşa-zis spiritual voi faceţi asta, tot timpul. Adică... se face prin încercare, prin experimentare şi acumulare, care devine cunoaştere şi, plecând de la acea cunoaştere, acţionaţi. Corect ? Asta se numeşte... ştiinţific vorbind, intuiţie. Corect ? Este clar ? Pot trece mai departe... dacă se poate ?
1:08:48 Eu spun că intuiţia este ceva cu totul diferit. Şi anume, voi explica puţin: Când încerc asta şi apăs acel buton, şi obţin un rezultat... creierul a înregistrat... acel buton şi rezultatul apăsării lui. Apoi, devine ceva automat. Şi experimentatorul schimbă butonul. Maimuţa - sau eu - îl apasă dar nu funcţionează, aşa că devine debusolată. - Asta vi se întâmplă, vă rog să fiţi atenţi ! - debusolată, aşa că apasă una sau alta, din întâmplare apasă aia şi trapa se deschide şi îşi capătă brânza. Corect ? Deci prin experimentare, prin încercări... descoperi... un mod de a trăi... care ţi se potriveşte, care este brânza pentru tine. Şi... acel lucru este numit intuiţie. Acum, dacă analizaţi acea intuiţie, ea este repetarea cunoaşterii: acumulezi cunoştinţe, renunţi la anumite cunoştinţe, acumulezi mai multe cunoştinţe, renunţi... Înţelegeţi ? Se bazează, mereu, pe cunoaştere. Iar cunoaşterea este trecutul. Nu ştiu dacă observaţi asta. Nu există o cunoaştere a prezentului sau a viitorului, cu excepţia anumitor circumstanţe când poţi prevedea viitorul, dar ăsta e un lucru diferit. Nu vom analiza asta, fiindcă ne-ar conduce în altă parte.
1:11:11 Deci... această intuiţie, despre care vorbeşte lumea, este rezultatul... cunoaşterii, care se modifică, ea însăşi, permanent... care este înregistrată în creier... şi, ca atare, în celulele cerebrale. Adică şobolanul sau şoarecele sau orice animal ar folosi în experiment, maimuţa, îşi aminteşte: "Acel buton îmi va oferi brânză. Dacă schimbi acel buton, sunt debusolat." Maimuţa devine debusolată - noi suntem maimuţe, oricum. Maimuţa devine debusolată şi... acea debusolare... este o tulburare a tiparelor memoriei. Şi tu schimbi butonul şi eu îl apăs, accidental şi îmi amintesc: "Nu e acel buton !" Deci, dacă schimbi constant butonul... maimuţa o ia razna. Şi de aceea o luăm şi noi razna. Nu ştiu dacă vă daţi seama de toate acestea. Asta e ceea ce noi numim incertitudine... acest pericol constant. Aşa cum am spus deunăzi, savanţii afirmă că prin anul 2000 Pământul va fi aproape de nelocuit... din cauza poluării... a ceea ce-i facem noi Pământului: râurile sunt poluate, aerul este poluat, suprapopulare. Înţelegeţi ? Deci... creierul - Vă rog să ascultaţi asta ! - creierul este obişnuit cu un singur buton. Înţelegeţi la ce mă refer prin "buton" ? Un singur tipar. Dar acel tipar se schimbă, el acceptă asta. Nu va accepta schimbări de esenţă ! Ceea ce înseamnă că nu ştie unde se află. La fel ca maimuţa, dacă tot schimbaţi butoanele, renunţă... fiindcă nu va mai reacţiona. E paralizată, fiindcă nu ştie ce să facă. Nu ştiu dacă remarcaţi toate acestea, în sinea voastră. Neştiind ce să faci, te precipiţi, întrebând pe cineva ce să faci şi apeşi butoanele.
1:14:33 Domnilor, este foarte important ceea ce discutăm acum. Nu este un simplu exemplu. Asta vă este viaţa ! Şi, ca atare... această schimbare constantă, care are loc în lume, produce acest sentiment al inacţiunii paralizante. Nu pot face nimic. Te poţi retrage la mănăstiri ş.a.m.d., dar asta este ceva prea imatur, copilăresc, atunci când te confrunţi cu ceva îngrozitor. Deci noi spunem: dacă nu există schimbare - Vă rog să ascultaţi ! - în înseşi celulele cerebrale... simpla apăsare a butoanelor înseamnă repetarea aceluiaşi tipar. Aţi prins ideea ? Dacă creierul, care este compus din milioane, trilioane de celule ş.a.m.d. - asta e reacţie alergică - dacă nu există o schimbare radicală acolo... el va repeta vechiul tipar, modificându-se singur... nesigur... instabil... într-o stare paralizantă, de inacţiune şi, fiind paralizat, merge şi apelează la altcineva. Urmăriţi întreaga dinamică ? Exact asta facem !
1:16:30 Deci întrebarea este: Oare poate acel creier, care ne este caracteristic tuturor, oare se pot schimba acele celule cerebrale ? Fără să fie operate, fără să fie excitate, fără să li se dea noi droguri... fără să intre în noi stări de cercetare ştiinţifică... astrofizică, în loc de altceva, ş.a.m.d. Aţi înţeles asta ? Cu adevărat, în profunzime, nu numai aici.
1:17:10 Atunci se pune întrebarea: Oare este posibil ca celulele cerebrale, însele, să sufere o schimbare ? Altminteri continuăm să repetăm asta, acest tipar: certitudine, incertitudine, certitudine, incertitudine şi continuă să se repete până când creierul se opreşte subit. Corect ?
1:17:48 Acum, oare este posibil ca celulele cerebrale să se schimbe ? Noi înşine am discutat asta, vorbitorul a discutat această idee cu câţiva savanţi... probabil că se va publica ceva mai târziu şi anume că pot fi schimbate. Să nu mă credeţi pe cuvânt ! Eu spun că pot fi schimbate. Această deplasare, de la certitudine la incertitudine, de la certitudine la incertitudine... este un tipar temporal. Urmăriţi toate acestea ? Exersaţi, continuaţi să vă coordonaţi cu mine, domnule, cu vorbitorul. Este vorba de această dinamică a timpului şi creierul este obişnuit cu ea. De aici toate aceste întrebări despre iluminare, ucenicie ş.a.m.d., sisteme şi toate celelalte. Este obişnuit cu ea. Şi noi spunem: "Oare poate acel creier, de unul singur, să sufere o schimbare radicală ?" Şi vorbitorul spune că da, poate s-o facă. Ceea ce înseamnă... - Vă voi explica ! - o schimbare raţională, nu vreo aiureală iluzorie, fantezistă, romantică. Ceea ce înseamnă: Oare poate... creierul, mintea... şi, ca atare, sistemul nervos, în întregime, să observe ? Să se observe pe sine ? Ceea ce înseamnă fără direcţionare, fără motiv. Înţelegeţi ? Atunci când nu există motiv, direcţionare, dinamica s-a schimbat deja. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea. Aţi urmărit asta ? Creierul meu, creierul tău, este obişnuit să funcţioneze pe baza unor motive... certitudine - Al naibii ce nesigur sunt ! - motiv. Deci, atunci când observarea se face fără nici un motiv, aţi schimbat întreg impulsul trecutului. Corect ? Este clar ? Nu adormiţi, vă rog ! Exersaţi-vă minţile ! Ceea ce dezbatem noi este ceva raţional. Ca atare, atunci când nu există motiv sau direcţionare... mintea devine absolut liniştită... în observarea voastră. Şi acea observare înseamnă intuiţie. Şi, ca atare, neuronii, care erau obişnuiţi cu un anumit tipar, au sfărâmat tiparul. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. O faceţi împreună cu mine ?
1:21:33 Uite, domnule, lasă-mă s-o formulez altfel ! Am fost educaţi pe baza unor idealuri... cu cât mai grozav idealul, cu atât mai bine... mai nobil ş.a.m.d. Şi... idealul este mai important decât "ceea ce există". Corect ? Deci "ceea ce există" şi idealul trebuie să producă un conflict. Vă rog să urmăriţi asta ! Şi acela este tiparul în care ne-am dus traiul... aproape noi toţi... în acest tipar, care creează conflict, între "ceea ce există" şi "ceea ce ar trebui să existe". Acum... cineva, ca această persoană, vine şi zice: "Uitaţi ce faceţi !" Idealul... este creaţia gândirii... pentru a putea surclasa "ceea ce există" sau ca să folosească viitorul, pe post de pârghie, pentru a schimba "ceea ce există". Deci acesta înseamnă realitate, iar acela nu înseamnă realitatea. Deci folosiţi o non-realitate pentru a face faţă realităţii. Ca atare, nu are nici un rezultat. Aţi înţeles asta ? Oh, pentru numele lui Dumnezeu, vă rog, este viaţa voastră ! Încercaţi să schimbaţi "ceea ce există", care este o realitate, cu o non-realitate, idealul. Ca atare nu poate schimba, niciodată, nimic. Înţelegeţi ? Este atât de simplu, odată ce vă daţi seama de asta. Deci trebuie să renunţaţi la ideal, fiindcă este fără valoare şi să acceptaţi numai realitatea. Acea renunţare la ideal a schimbat tiparul celulelor cerebrale... fiindcă au trăit în acel tipar, iar acum acesta este sfărâmat. Vedeţi, este ceva foarte... Şi cineva a trăit cu speranţa că se va schimba, treptat. Şi vă daţi seama că acea etapizare înseamnă acelaşi lucru, repetat, modificat, repetat, modificat, repetat. Corect ? Şi, ca atare, nimic nu se schimbă esenţial, vreodată. Deci, când observaţi asta, întreaga structură a creierului s-a schimbat. Aceea este intuiţia ! Nu repetiţia sau acţiunea în baza cunoaşterii. Domnule, asta necesită, ştii dumneata, să-ţi dai sângele pentru asta !
1:25:18 Cred că mai bine ne-am opri. E ora douăsprezece fără şapte minute. Ne vom întâlni mâine.