Krishnamurti Subtitles home


SA80Q5 - A cincea întâlnire cu întrebări şi răspunsuri
Saanen, Elveţia
27 iulie 1980



0:08 Aceasta este ultima... întâlnire. Poate că ne vom întâlni, din nou, la anul.
0:28 Sunt multe întrebări... şi unele sunt chiar absurde, fără prea mare semnificaţie, iar celelalte sunt mai degrabă superficiale, cum ar fi cea pe care o voi citi imediat. Şi sunt unele întrebări destul de serioase şi valoroase. Aşa cum am spus deunăzi şi poate că ar trebui repetat... semnificaţia de bază, rădăcina cuvântului "întrebare" înseamnă "a căuta"... şi... răspunzând la câteva dintre aceste întrebări... le împărtăşim cu toţii. Nu vorbitorul este cel care le dă răspuns şi nu trebuie să-l acceptaţi sau să-l respingeţi, ci o facem, mai degrabă, împreună... într-un fel de relaţie benefică... amicală... şi încercăm să înţelegem, împreună, profunzimea acestor întrebări.
1:58 S-o citesc pe prima, mai degrabă.
2:02 Există mulţi oameni în acest cort, care deţin locuri rezervate, în timp ce mulţi dintre ei sunt de la Fundaţia Krishnamurti. Dacă oamenii apropiaţi de dumneavoastră nu se pot schimba, sunt încă superficiali şi mândri şi inconştienţi, atunci care este răspunsul ?
2:25 Oamenii care au locuri rezervate au sosit în ultimul moment. Au avut de lucru, au avut de făcut multe alte lucruri, stabilind legături cu fundaţia şi cu acest cort şi cu întreaga organizare a acestei întruniri. Şi, de asemenea, unele locuri sunt rezervate pentru cei care nu se simt prea bine. Şi este mai degrabă regretabil să judeci superficial, că mulţi dintre aceşti oameni sunt cumva mândri, orgolioşi ş.a.m.d. Nu cred că acea întrebare necesită vreun răspuns.
3:12 Am un copil mic. Oare cum să-l educ, astfel încât el să trăiască un alt fel de viaţă, fără ca să fie atât de diferit de restul societăţii, care îl va distruge ?
3:32 Am un copil mic. Oare cum să-l educ, astfel încât el să trăiască un alt fel de viaţă, fără ca să fie atât de diferit, încât societatea să-l distrugă ?
3:52 Ştiţi, există multe şcoli în India, avem şase şcoli în India. Există una în Brockwood, una în Canada, una în California, la Ojai. În primul rând, este foarte dificil să găseşti genul adecvat de profesori. Când ei vin ca să predea, problema este că au tot felul de opinii, cum ar trebui făcut, cum n-ar trebui făcut, ca predare, ş.a.m.d. Îşi proiectează propriile dorinţe şi voinţe şi propriile lor prejudecăţi. Poate că sunt foarte capabili să transmită informaţii, cunoaştere, dar îşi proiectează şi propriile lor personalităţi, propriile lor idiosincrazii ciudate. Deci este o problemă constantă, să găseşti tipul potrivit de profesori... care să fie cu adevărat interesaţi să predea... nu numai subiectele academice, ci să predea ceva mult mai amplu: să te înveţe cum să-ţi trăieşti viaţa, pe măsură ce continui să te maturizezi, trecând de adolescenţă ş.a.m.d. cum să duci o viaţă raţională... fără superstiţii, fără a fi confuz... ş.a.m.d. Este foarte dificil. Şi, aflându-ne în India, unde avem aceste şase şcoli, am trimis o scrisoare tuturor părinţilor, spunând că aceste şcoli intenţionează - şi chiar o fac, în măsura posibilităţilor - să elibereze mintea copilului, a elevului, de teamă... de confuzie... şi să-i înveţe cum să fie cinstiţi. Deci, atunci când părinţii au venit, nu mulţi dintre ei, nu prea erau interesaţi de copiii lor, cu excepţia mamelor. Taţii doreau ca ei să înveţe să-şi câştige traiul, ştiţi voi, să urmeze vechea rutină uzuală, dar mamele erau un pic îngrijorate. Dar... poate că părinţii sunt cu adevărat responsabili. Poate că şi-ar putea distruge copiii.
6:51 Şi, atunci când cineva are un copil mic, oare cum să-l educe ? Aceasta este o mare problemă. Şi noi încercăm, la Brockwood, să răspundem la această întrebare. Poate că vom avea copii mici, dar vom analiza asta. Dar dificultatea este că societatea este atât de puternică... prin tentaţiile oferite tinerelor persoane, care doresc să fie împreună cu alţi copii, care sunt deja corupţi, care au acceptat, deja, ştiţi voi, toate nonsensurile sociale şi devine extrem de dificil... să educi un copil, care să nu capituleze sub presiunea teribilă a societăţii.
8:00 Deci asta cade nu numai în sarcina profesorilor, ci şi în sarcina părinţilor. Este o chestie de cooperare, nu înseamnă numai să trimiţi copilul la şcoală şi să uiţi complet de el. Aici, în aceste şcoli, sunt strict vegetarieni... şi, când revin acasă, consumă carne, deci conflictul începe - cunoaşteţi toate problemele. Şi asta este o întrebare căreia nu i se poate da prea uşor un răspuns... fiindcă... pentru a administra aceste şcoli trebuie să ai o mulţime de bani. Şi aceste şcoli supravieţuiesc cu fonduri infime. Şi părinţii sunt mult prea dispuşi să-i trimită acolo şi... responsabilitatea, efortul, imensa... grijă se manifestă acolo. Nu este simplu, ci se manifestă numai acolo. Am trecut prin asta, an după an. Şi asta necesită nu numai o cooperare din partea părinţilor, ci şi profesori buni, care să fie capabili să înţeleagă nu numai programa şcolară, ci şi altceva, mult mai serios.
9:35 Cred că îmi pot rezolva problemele. Nu am nevoie de nici un ajutor. Posed energia necesară pentru a o face. Dar, dincolo de asta, am ajuns să receptez şi, dacă nu vă place acel cuvânt, să împărtăşesc ceva de nemăsurat, pentru om, ceva ce are o mare profunzime şi frumuseţe. Oare puteţi împărtăşi asta cu mine ?
10:12 Cred că îmi pot rezolva problemele. Nu am nevoie de nici un ajutor. Posed energia necesară pentru a le rezolva. Dar, dincolo de asta, am ajuns să receptez şi, dacă nu vă place acel cuvânt, să împărtăşesc ceva de nemăsurat, pentru om, ceva ce are o mare profunzime şi frumuseţe. Oare puteţi împărtăşi asta cu mine ?
10:42 Este un citat din Xanadu, de Coleridge: "de nemăsurat pentru om". Acea expresie, "de nemăsurat pentru om", este dintr-o poezie scrisă de Coleridge, numită Kubla Khan. Şi persoana afirmă că-şi poate rezolva toate problemele şi problemele pot fi rezolvate, fără ajutorul altora... fiindcă problemele sunt create de noi înşine, în relaţia cu o altă persoană şi aceste probleme... oricât de subtile, oricât de superficiale, oricât de grave ar fi, pot fi rezolvate, dacă cineva îşi implică mintea şi inima pentru a le rezolva. Este destul de clar. Adică, dacă cineva are energie... nu dacă este slab, leneş. Şi, dacă cineva vrea cu adevărat să le rezolve, ele pot fi rezolvate. Persoana afirmă că e simplu. Dar... vrea să meargă mult mai departe. Spune că poate face toate astea şi că a venit aici... pentru a împărtăşi... ceva anume, cum îi spune el, "de nemăsurat pentru om", ceva mai presus de orice măsură... ceva ce nu este oferit în biserici ş.a.m.d.
12:22 În primul rând... împărtăşim asta cu toţii. Nu sunt Oracolul din Delphi. Nu există nici o autoritate aici. Se întâmplă să stau pe un piedestal, numai din comoditate, pentru ca toată lumea să mă poată vedea... dacă vrea să mă vadă. Şi... acea mică înălţime nu-i conferă absolut nici o autoritate vorbitorului. Şi chiar vorbesc serios. Nu sunteţi adepţii mei ş.a.m.d. Deci primul lucru este să ne dăm seama ce anume înţelegem prin "măsură", fiindcă el foloseşte cuvântul "nemăsurat". Urmăriţi toate acestea ? Gândirea poate fi măsurată. Distanţa poate fi măsurată: de aici, până acolo. Şi... aşa-numita evoluţie progresivă poate fi măsurată: cineva a fost astfel ieri... prin întâlnirea cu prezentul, ceea ce a fost ieri este modificat şi, apoi, există deplasarea către viitor, care poate fi măsurată. Măsurată: dacă eşti bun, astăzi... şi mâine ai putea să nu mai fii şi asta se poate măsura. Şi... gândirea, care este un proces material... poate fi, de asemenea, măsurată. Superficialitatea gândirii cuiva... superficialitatea, profunzimea şi maxima profunzime. Atât timp cât există "mai mult" şi "mai puţin", asta se poate măsura. Comparaţia este un proces de măsurare. Vă rog să urmăriţi asta, dacă sunteţi interesaţi. Şi mimetismul poate fi măsurat. Conformismul poate fi măsurat. Şi... cuvântul "măsură"... în sanscrită înseamnă... a regla, a măsura. Meditaţie... acel cuvânt înseamnă nu numai... a cugeta, a gândi... a investiga, a observa, ci înseamnă, de asemenea, a măsura, provenind din cuvântul sanscrit "Ma" - nu am să intru în amănunte.
16:02 Deci... atât timp cât există măsură... mintea nu poate funcţiona decât în cadrul acelei măsuri, fie că este lungă sau scurtă, fie că este vastă sau restrânsă, nu poate funcţiona decât în acel cadrul, care este "măsurabil". Corect ? Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea. Şi... cuvântul "meditaţie", în acel cuvânt este implicată, de asemenea, măsura. Acum, mintea, creierul, a fost educat, obişnuit, blocat într-un obicei al măsurării... evident. Şi există ceva care nu este măsurabil. Dacă există un asemenea lucru, oare pot mintea, creierul şi inima - fiindcă sunt totuna - oare poate acea întreagă structură... să se elibereze de măsurătoare ? Înţelegeţi ? Abia după aceea puteţi descoperi. Mă înţelegeţi ? Creierul este, aşa cum am specificat de câteva ori...
17:53 - şi savanţii încep şi ei să fie de acord aşa că poate veţi accepta asta şi voi, fiindcă, din clipa în care vorbiţi despre oameni de ştiinţă, îi veneraţi şi credeţi că au ajuns undeva şi, atunci când spun şi: "Da, în parte aveţi dreptate !" poate că veţi fi şi atunci de acord. Vedeţi, creierul... aşa cum am spus, nu este creierul vostru. Este creierul care a evoluat în timp... în milioane şi milioane de ani. Şi acel creier este creierul comun al omenirii. Poate că nu vă place să observaţi asta, fiindcă suntem obişnuiţi cu ideea că suntem indivizi, creierele noastre sunt individualizate - ale noastre, al meu, nu al vostru. Şi acel concept a constituit o tradiţie constantă, timp de mii de ani... şi, ca atare, creierul... este condiţionat în acel sens... şi acel creier măsoară constant: mai mult, mai puţin... mai bun şi cel mai bun. Însăşi expresia "mai bun" este măsurabilă. Deci acest creier funcţionează, constant, în acel tipar. Nu ştiu dacă aţi observat asta singuri, puteţi vedea asta în voi înşivă. Fizic, obiectiv vorbind, puteţi observa că un muncitor devine maistru şi, dacă e bun, e un manager. Un preot devine un episcop, cardinal, papă. Ucenicul... devine apoi maestru, maestru ebenist. Acesta este întreg tiparul existenţei noastre, toate acestea fiind măsurabile. Şi persoana spune: Oare există ceva mai presus de măsură, de nemăsurat pentru om ?
20:47 Cum aveţi de gând să descoperiţi asta ? Împărtăşim asta, cu toţii, aşa cum spune persoana, împărtăşiţi asta cu mine. Cum am putea afla asta... dacă există ceva mai presus de orice măsură, care este mai presus de timp ? Fiindcă timpul înseamnă măsurătoare: ieri, azi, mâine, ora 10, ora 11, ceva măsurabil... distanţa e măsurabilă. Şi gândirea este măsurabilă... dacă analizaţi asta, ceea ce şi facem acum, vă rog. Oricine ar fi persoana care întreabă, vă rog să ascultaţi. Oare există ceva mai presus de timp... care este gândirea ? Timpul înseamnă mişcare. Corect ? Şi gândirea înseamnă mişcare, deci timpul înseamnă gândire. Gândirea se naşte din amintire, experienţă, cunoaştere. Acesta este procesul amintirii, al gândirii. Şi acest proces este un proces material, deoarece... în creier... tocmai în celulele cerebrale sunt stocate amintirile. Deci este un proces material şi tot ceea ce creează el este un proces material. Corect ? Vă rog să urmăriţi asta, nu acceptând sau negând, ci... logic... observând asta în voi înşivă şi, de asemenea, observând în exteriorul vostru. Deci...
23:11 atât timp cât gândirea... înseamnă măsurătoare, o dinamică a măsurării... nu poate exista nimic altceva decât măsurătoare. Corect ? E evident ! Acum, întrebarea este: Oare orice măsurătoare poate avea sfârşit ? Măsurarea privită ca o comparaţie... să te compari, pe tine însuţi, cu altcineva: cu eroul, exemplul, idealul, cu cel perfect ş.a.m.d. Dacă observaţi asta, pentru voi înşivă, încă din copilărie suntem educaţi să comparăm: note mai bune la şcoală... diversele clase... facultate, universitate, o diplomă, toate acestea înseamnă măsurători, care, în esenţă, înseamnă comparaţii. Corect ? Acum, oare poţi tu, persoana care întreabă, care împărtăşeşte asta cu noi... să înceteze, complet, să mai compare ? Adică este ceva psihologic, fireşte. Alternativa este teoretică, trebuie s-o faci. Deci, oare îi poţi pune capăt imediat, psihologic vorbind ? Nu... mâine, în altă zi, ci imediat, să înceteze orice gen de comparaţie. Dacă vrei să mergi, dacă mintea ta vrea să meargă mult mai departe. Şi... mimetismul, conformismul - care fac parte, toate, din aceeaşi dinamică, compararea, conformismul, mimetismul, toate reprezintă aceeaşi dinamică - oare poate acea dinamică să înceteze cu desăvârşire ? În comparare există agresiune... există competiţie... "sunt mai bun decât tine" ş.a.m.d. Şi... aşa cum am discutat ieri, poţi avea o intuiţie asupra măsurării.
26:19 Am explicat, cu foarte mare grijă, ieri, dacă pot repeta pe scurt: intuiţia a fost... aşa cum oamenii, savanţii şi alţii au experimentat, intuiţia reprezintă acumularea cunoaşterii... aşa cum v-am povestit despre maimuţe ş.a.m.d... şi, din acea acumulare de experienţă, de cunoaştere, ai o intuiţie, privind înţelegerea structurii. Asta se bazează pe trecut. Acum, noi afirmăm că nu este intuiţie. Intuiţia este percepţia deplină a întregii dinamici complexe a măsurătorii. Şi poţi avea acea intuiţie numai atunci când percepi fără vreo cunoaştere anterioară. Atunci, dacă te foloseşti de cunoaştere, este o comparaţie, este ceva măsurabil. Intuiţia nu este măsurabilă ! Aţi priceput acum ? Atunci, când există acea intuiţie nemăsurabilă... întreaga... prin dezvăluirea întregii dinamici a comparaţiei ş.a.m.d. nu numai că este percepută, dar încetează imediat. Puteţi testa asta. Nu trebuie să credeţi vorbitorul pe cuvânt, puteţi testa asta. Deci...
28:20 ceea ce este mai presus de măsură trebuie să fie liber de teamă, fireşte... o teamă adânc înrădăcinată, conştientă sau inconştientă. Aceasta este o problemă care poate fi observată, rezolvată... fiindcă rădăcina fricii... - rădăcina, nu diversele ramuri şi frunze ale acelui copac - rădăcina acelei temeri este timpul. Corect ? Mă tem de ziua de mâine. Mă tem de ceea ce s-a întâmplat. Durerea fizică... pe care am avut-o, s-a dus şi mă tem că s-ar putea produce din nou... întreg fenomenul fizic al durerii. Şi, psihologic vorbind, de asemenea... când cineva a făcut ceva greşit, nu corect, nu onorabil... - "onorabil", folosesc cuvântul în sensul său din dicţionar, nu ceea ce voi numiţi onorabil - şi... psihologic vorbind... teama înseamnă timp. Mă tem de moarte. Trăiesc, dar... mi-e groază de ceea ce s-ar putea întâmpla şi anume de măsura timpului. Deci rădăcina fricii este timpul şi gândirea. Corect ? Acum, să ai o intuiţie în acea privinţă... înseamnă sfârşitul deplin al fricii. Când cineva va pune capăt fricii, atunci va spune: "Ce este acolo ?" Înţelegeţi ? Vom aborda asta mai târziu.
31:10 Deci... sfârşitul fricii... care înseamnă înţelegerea timpului... şi finalul suferinţei... dacă acestea nu sunt... clarificate... dacă mintea, creierul, nu se teme, atunci poate exista ceva mai mult. Dar, vedeţi, noi vrem să primim asigurări... vrem ca asta să ne fie garantată... ca un ceas bun... mai ales în Elveţia. Ca un ceas bun, vreţi să vă fie garantată, că va rezista cel puţin trei ani. În acelaşi... Avem aceeaşi atitudine, că, dacă fac asta, atunci ce voi obţine ? Asta este... asta este o mentalitate comercială. Corect ? Dacă fac asta, îmi garantezi aia ? Nu există nici o garanţie şi asta este frumuseţea ei. Adică trebuie s-o faci pentru tine însuţi, nu pentru ceva anume. Şi este ceva foarte dificil pentru oameni. Cineva renunţă la asta pentru a obţine aia: nirvana, raiul, orice ar fi... care sunt, toate, acte de măsurare.
33:30 Deci, oare poate mintea... - împărtăşim asta, cu toţii - oare mintea poate fi liberă de toate măsurătorile... în relaţia ta cu o altă persoană... ceea ce este mult mai dificil ? Şi, să fii liber de toate acelea... înseamnă să fii de nemăsurat... şi, apoi... se întâmplă ceva complet diferit. Când este descris acest lucru, ceea ce se petrece mai presus de orice măsură... ceea ce se descrie nu este "ceea ce există". Înţelegeţi ce spun ? Poţi descrie muntele... forma lui, linia lui, umbrele... îl poţi picta, poţi scrie o poezie despre el... îl poţi descrie... dar toate acelea nu reprezintă muntele în sine. Noi stăm în vale... şi spunem: "Te rog, vorbeşte-ne despre munte !" Nu... urcăm acolo. Vrem să ne simţim confortabil. Deci există o stare... - nu o stare - există ceva mai presus de orice, de nemăsurat, mai presus de orice măsură.
35:51 Ce anume este conştiinţa noastră ? Oare există nivele diferite ale conştiinţei ? Oare există o conştiinţă mai presus de cea normală, de care avem ştiinţă ? Şi, oare, este posibil să ne golim conţinutul conştiinţei ?
36:13 Ce anume este conştiinţa ? Oare există nivele diferite ale conştiinţei ? Oare există o conştiinţă mai presus de cea normală, de care avem ştiinţă ? Şi, oare, este posibil să ne golim conţinutul conştiinţei ?
36:41 Mă scuzaţi ! Vă rog, împărtăşim asta, cu toţii. Poate că folosesc cuvintele, descrierea, dar ceea ce descriu nu este realitatea ca atare. Deci nu vă lăsaţi prinşi în capcana descrierilor, a explicaţiilor.
37:32 Ce anume este conştiinţa noastră ? Să fii conştient... să fii conştient de ceea ce se petrece, nu numai extern, ci şi lăuntric. Este aceeaşi dinamică. Deci, atunci când spunem că suntem conştienţi, percepem, existăm... conştiinţa noastră... este produsul societăţii... - Corect ? - al educaţiei noastre... al culturii noastre... al moştenirii noastre rasiale... şi moştenirea propriei noastre străduinţe... rezultatul... plus credinţele noastre, dogmele noastre, ritualurile noastre, conceptele noastre, geloziile noastre, grijile, plăcerile noastre, aşa-numita noastră iubire. Toate acelea reprezintă conştiinţa noastră. Corect ? Corect ? Este ceva ce nimeni nu poate nega. Îi puteţi adăuga mai multe elemente sau s-o extindeţi, dar aceea este structura... care a evoluat timp de mii şi mii de ani: războaie, lacrimi, griji, suferinţă, depresie, euforie, tot ceea ce face parte din noi. Corect ? Şi... conţinutul... reprezentat de toate acestea, ne alcătuieşte conştiinţa. Corect ? Corect, domnilor ? Urmăriţi asta ? Eu cred că sunt hindus... cu toate superstiţiile brahmanice... cu ritualurile lor, cu absurdităţile lor, cu zeii lor... cu credinţele lor în una sau alta ş.a.m.d. Aceea este conştiinţa unui hindus, născut în acea ţară. În Occident conştiinţa este... conţinutul... creştinul, mântuitorul, întreg sistemul ierarhic... sufletul, mântuitorul, păcatul originar ş.a.m.d. Dacă eşti un comunist... vei afirma, potrivit lui Marx... că mediul, care este economia, ţi-a modelat conştiinţa. Şi... există acei oameni care spun că nu o poţi schimba. O poţi modifica, îi poţi da un lustru... dar trebuie s-o accepţi... să te descurci cât poţi de bine cu ea, dar ea rămâne acolo. Urmăriţi toate acestea ? Şi...
41:31 aşa cum am spus, conţinutul defineşte conştiinţa în sine. Fără conţinut... conştiinţa, aşa cum o ştim noi, nu există, evident. Dacă nu am credinţă, nu accept dogma, nu accept una sau alta. Şi... persoana spune: Oare este posibil să... goleşti întreg conţinutul ei ? Îmi înţelegeţi... ? Suferinţa, disputa, lupta... groaznicele relaţii umane reciproce, certurile, grijile, geloziile, afecţiunea, senzualitatea... - Înţelegeţi ? - toate acelea reprezintă conştiinţa noastră, cu conţinutul ei. Oare acel conţinut poate fi golit ? Şi, dacă este golit, oare apare un tip diferit de conştiinţă ? Şi... oare conştiinţa are straturi diferite... nivele diferite ?
42:56 În India există o conştiinţă divizată: - inteligenţi mai sunt oamenii, oamenii străvechi - conştiinţe inferioare şi tot mai avansate, superioare - nu voi folosi cuvântul sanscrit ş.a.m.d. - este divizată... şi această divizare înseamnă măsură. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea. Din clipa în care există separare, trebuie să existe măsură. Separările dintre arabi, evrei, englezi, francezi, toate înseamnă măsurătoare... şi, acolo unde există măsură, trebuie să existe dezbinare şi încordare, războaie şi tot ceea ce urmează. Dacă acea conştiinţă are diferite nivele, acea conştiinţă tot rămâne integrată conştiinţei globale. Nu ştiu dacă urmăriţi asta. A fost divizată prin gândire, de către oameni isteţi, de către aşa-zişii oameni care au analizat asta, a fost divizată. Acea divizare înseamnă măsură, ca atare înseamnă gândire. Indiferent ce a imaginat gândirea, tot face parte din conştiinţă. Corect ? Chiar dacă separi acea conştiinţă în cea mai elevată, supremă... rămâne tot o dinamică a gândirii. Corect ? Sunteţi de acord ? Avansăm împreună ?
44:42 Acum se pune întrebarea: Oare conţinutul poate fi golit ? Oare... se poate pune capăt suferinţei ? Nu numai suferinţei personale... ci suferinţei acumulate în omenire, timp de mii de ani. Prin suferinţă personală înţeleg suferinţa imediată... am pierdut un fiu, am pierdut asta, ştiţi voi, lacrimile, disperarea, care sunt trecătoare. Dar există această vastă suferinţă a omenirii... care s-a acumulat prin 5.000 sau 10.000 de ani de războaie... dezbinări tribale, duşmănii tribale... diversele aspecte ale religiei, organizată sau neorganizată... cei care cred, cei care nu cred... şi aşa mai departe. Oare toate acelea pot fi eliminate ? Oare trebuie să le iei... - Vă rog să ascultaţi ! - oare trebuie să le iei, una câte una, şi să le rezolvi ? Înţelegeţi ? Teamă... conformism... plăcere, natura plăcerii... întreaga dinamică a plăcerii... şi... suferinţa... oare le putem lua pe toate, una câte una, şi să le rezolvăm ? Asta i-ar lua cuiva întreaga viaţă. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea. Sau... cineva poate avea o intuiţie deplină asupra tuturor acestora? Aţi înţeles ? Am explicat ce anume înseamnă intuiţia, nu intuiţia dată de rememorare... nu intuiţia datorată cunoaşterii, timpului şi acţiunii. Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea. Mă tem că nu. Vă rog, nu meditaţi acum ! Nu vă implicaţi într-un fel de... Acest lucru este extrem de serios, fiindcă vă afectează viaţa.
47:39 Şi eu spun, noi spunem, că este posibil, să goleşti complet acest conţinut. Esenţa acestui conţinut este gândirea, care a inventat "eul"... eul care înseamnă ambiţie, lăcomie, agresivitate... toate acelea. Aceasta este esenţa conţinutului conştiinţei. Oare poate acel "eu", cu toată această structură - egoism, ştiţi voi, toate acelea - oare i se poate pune capăt total ? Vorbitorul spune că da, i se poate pune capăt... totalmente... ceea ce înseamnă absenţa oricărui centru, din care să acţionaţi... absenţa oricărui centru, din care să... gândiţi. Centrul reprezintă esenţa măsurătorii, care înseamnă devenirea. Oare i se poate pune capăt acelei deveniri ? Şi noi spunem că se poate, dar ce se află la finalul ei ? Înţelegeţi ? Adică, dacă eu pun capăt acestei deveniri, atunci ce mai înseamnă existenţa ? Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea.
49:36 Mai întâi de toate, trebuie să descoperi, de unul singur, dacă această devenire se poate sfârşi. Oare poţi abandona, poţi pune capăt la ceva care-ţi place... care îţi oferă vreo plăcere profundă ? Fără vreun motiv... fără să spui: "O pot face, dacă există ceva la final." Oare poţi face ceva, imediat, să pui capăt la ceva care îţi oferă o mare plăcere ? Vedeţi cât de dificil este ? Ca un om care fumează... trupul său a fost otrăvit de nicotină... şi, când el se lasă de fumat, trupul tânjeşte după ea... şi, ca atare, ia altceva, pentru a-şi satisface trupul. Deci să renunţi la ceva anume, să pui capăt la ceva... raţional... clar... fără vreo recompensă sau pedeapsă, numai pentru a spune că s-a terminat.
51:19 Egoismul se ascunde în extrem de multe moduri: căutarea adevărului... serviciul public... a te pune în slujba unei anumite cauze, unei persoane, unei idei, unui concept. Se ascunde, de asemenea, în asistenţa socială... în devotamentul faţă de naţionalism... faţă de Dumnezeu. Corect ? Cineva trebuie să fie fenomenal de conştient de toate acestea... şi asta necesită energie. Şi acea energie este acum irosită, în conflicte, în teamă, în suferinţă, în toate chinurile vieţii. Acea energie este irosită în aşa-numita meditaţie. Şi asta necesită... o energie enormă... nu energie fizică, asta este destul de uşor... ci energia care nu a fost irosită niciodată. Atunci... se poate trece mai departe... conştiinţa poate fi golită... şi, atunci când e golită, dacă există sau nu ceva mai mult, depinde de voi. Ne place să ne fie garantată asta. Nu există nici o garanţie.
53:34 Cum se face că aproape toate fiinţele umane, exceptându-le talentele şi aptitudinile, sunt mediocre... inclusiv Beethoven, Mozart, Bach şi toţi ceilalţi ? Ştiu că sunt mediocru. Nu par a fi capabil să trec dincolo de această mediocritate.
54:06 Cum se face că aproape toate fiinţele umane, exceptându-le talentele şi aptitudinile, sunt mediocre ? Ştiu că sunt mediocru şi nu par a fi capabil să trec dincolo de această mediocritate.
54:31 Mai întâi de toate, oare suntem conştienţi că suntem mediocri ? Domnule, dă-ţi singur răspunsul ! Mediocru înseamnă nici prea sus, nici prea jos, ci numai plutind pe undeva pe la mijloc. Marii pictori, marii muzicieni, marii arhitecţi... au aptitudini şi talente extraordinare, dar, în traiul lor cotidian... sunt la fel ca voi, ca mine şi ca oricine altcineva. Cum ar fi Haydn... care, când compunea, îmbrăca cele mai bune haine ale sale. Şi noi îmbrăcăm cele mai bune haine când mergem la biserică. Înţelegeţi ce spun ? Deci... oare aşa a fost Haydn ? Nu contează prea mult.
55:43 Dacă sunt conştient că sunt mediocru - o clipă, parcurgeţi asta încet, împreună cu mine, vă rog, haideţi s-o împărtăşim - dacă sunt conştient că sunt mediocru... ce înseamnă asta ? Nu sunt nici cald, nici rece... - Corect ? - nici pasional ! Poate că sunt desfrânat... şi mă abţin. Poate că am un mare talent, de scriitor, pictor, sculptor, muzician... profesor... toate acelea sunt veşminte exterioare, o etalare externă a unei sărăcii lăuntrice. Fiind săraci lăuntric, ne luptăm întotdeauna să devenim bogaţi... nu financiar... ci în cunoaştere... în gândire... străduindu-ne să atingem ceva tot mai nobil. Acest sentiment al insuficienţei... şi încercarea de a completa acea insuficienţă... cu ultima bârfă politică... cu ultimul ritual, ultima meditaţie, ultima una sau alta... toate acelea sunt o manifestare a mediocrităţii. Corect ? Vă rog să nu vă înfuriaţi pe mine, nu facem decât să împărtăşim asta, să o clarificăm reciproc. Şi...
57:58 acest sentiment al mediocrităţii... dacă cineva este conştient de el... se manifestă, el însuşi, printr-o respectabilitate de faţadă. Corect ? Sau prin revolta împotriva mediocrităţii... hipioţii, părul lung, nebărbieritul, ultimele... aiureli. Este aceeaşi dinamică, înţelegeţi ? Mă pot alătura unei comunităţi, unui colectiv... fiindcă, lăuntric vorbind, nu există nimic în mine şi, alăturându-mă, devin important, există ceva anume, există acţiune. Deci, atunci când cineva este conştient de această mediocritate... care este acest deplin sentiment al insuficienţei... acest sentiment al unei profunde şi frustrante singurătăţi... care este acoperită cu tot felul de activităţi, dacă eşti conştient de asta... atunci ce anume este insuficienţa ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Ce este singurătatea ? Cum anume măsori această insuficienţă ? Mă urmăriţi ? Din clipa în care măsori, eşti deja insuficient. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Înţelegeţi asta ? Corect ? Nu, să nu fiţi de acord, dar... nu măsuraţi ! Vedeţi, şi depresia este tot măsurare. Nu reduceţi totul la măsurătoare. Este un alt cuvânt la modă. Sunteţi buni la a capta cuvinte şi la a le repeta şi ele devin fără valoare. Dar noi spunem că această insuficienţă capătă fiinţă atât timp cât există comparaţie. Corect ? Şi această măsurare este nelimitată, puteţi continua să tot măsuraţi. Dar nu e nelimitată, scuze că am folosit acel cuvânt. Este o mişcare constantă, pentru o fiinţă umană care se simte insuficientă... în sinea sa. Acum, oare acea observaţie comparativă poate lua sfârşit ? Atunci, mai există oare insuficienţă ? Urmăriţi ceea ce spun ? Nu, haideţi domnilor !
1:01:38 Mă compar eu însumi cu tine... şi îmi dau seama că eşti mult mai isteţ decât mine... mult mai inteligent, drăguţ... energic, plin de una sau alta. Mă compar, eu însumi şi, apoi, îmi spun, în sinea mea, cât de plictisitor sunt, prin comparaţie. Deci, mă străduiesc să concurez cu tine. Dar, dacă nu mă compar... cu tine, care eşti foarte isteţ... - "foarte isteţ" înseamnă comparaţie, deja, nu ştiu dacă urmăriţi asta - dacă nu mă compar, oare sunt plictisitor ? Sau oare sunt conştient de ceea ce se petrece, de fapt, în sinea mea ? Când compar, evit realitatea a "ceea ce există". Este ceva mult prea complicat în dimineaţa asta ? Poate că pentru unii dintre voi este. Deci...
1:03:02 această mediocritate, care pare să ne caracterizeze pe toţi, poate fi învinsă... când nu există nici un sentiment al comparaţiei, al măsurării. Asta vă conferă o libertate imensă. Acolo unde există libertate, nu există mediocritate. Corect ? Observaţi asta, domnilor ! Cu cât - nu "cu cât" - acolo unde există deplină libertate psihologică, nu există sentimentul mediocrităţii, înţelegeţi ? Ieşiţi complet din acea categorie ! Nu "voi", ci există o stare de spirit complet diferită.
1:04:14 Ataşamentul produce un fel de schimb emoţional, o căldură umană. Aceasta pare să fie o necesitate fundamentală. Detaşarea produce indiferenţă, lipsa afecţiunii, o ruptură în relaţie. Îi poate, de asemenea, răni profund pe alţii. Ceva pare să fie eronat în această abordare. Ce spuneţi ?
1:04:59 Ataşamentul produce un fel de schimb emoţional, o căldură umană. Aceasta pare să fie o necesitate fundamentală. Detaşarea produce indiferenţă, lipsa afecţiunii, o ruptură în relaţie. Îi poate, de asemenea, răni profund pe alţii. Ceva pare să fie eronat în această abordare. Ce spuneţi ?
1:05:27 Nu trebuie să spun nimic.
1:05:39 Sunt ataşat de tine. Cuvântul "a ataşa" înseamnă a adera, a apuca... ataşat, sentimentul că aparţii cuiva... şi că acea persoană îţi aparţine ţie... a apuca, a lipi, a adera, ca un plasture. Scuze ! Toate acelea sunt implicate în acel cuvânt. Şi persoana spune... cultivarea... detaşării... generează... o lipsă de afecţiune, o indiferenţă, o ruptură a relaţiei; cultivarea atitudinii opuse. Fireşte că va produce asta. Înţelegeţi ? Dacă eu sunt ataşat de voi, auditoriul... şi simt că acest ataşament este periculos... fiindcă ştiu că voi fi nefericit, dacă nu mă voi întâlni cu voi toţi şi voi vorbi cu voi toţi... care este împlinirea mea, care se numeşte ataşament... atunci, observând pericolul acelei depresii, când nu am un vast auditoriu, când întâlnesc numai doi oameni şi, ştiţi voi, trec prin toate acele neplăceri şi, observând toate acelea, îmi spun că trebuie să cultiv detaşarea. Deci trebuie să mă rup de voi, trebuie să rup relaţia, dacă am o soţie sau un soţ, sau prietenă sau prieten, orice ar fi. Deci mă retrag, treptat. Şi, în acest proces de izolare, îi rănesc pe alţii. Corect ? Îmi rănesc soţia sau tatăl, rănesc o mulţime de oameni ş.a.m.d. Acum...
1:08:21 oare există... - Vă rog să ascultaţi ! - oare există un opus al ataşamentului ? Dacă detaşarea este contrariul ataşării, acea detaşare este o idee... este un concept, este o concluzie care a fost trasă de gândire, când şi-a dat seama că ataşamentul produce o mulţime de necazuri... o mulţime de conflicte, gelozie, anxietate ş.a.m.d. Deci gândirea spune: "Pentru Dumnezeu, e mult mai bine să mă detaşez." Detaşarea este o non-realitate... - Corect ? - pe când ataşamentul este o realitate. Nu ştiu dacă urmăriţi toate acestea. Vă rog să nu adormiţi ! Mai puteţi sta treji încă 10 minute sau un sfert de oră şi apoi puteţi adormi... sau puteţi medita după aceea.
1:09:34 Uitaţi, vorbitorul a... făcut asta. Nu s-a ataşat de nimic... de casă, de auditoriu, de cărţi, de discursuri... de oameni... a fost aşa din copilărie. Deci e un ciudat... un ciudat biologic... deci lăsaţi-l în pace. Dar putem observa, cu claritate... realitatea şi ceea ce nu este realitate. Corect ? Atunci când există ataşamentul, să cultivi detaşarea este o mişcare în direcţia iluziei... şi, în acea iluzie... devii indiferent, fiindcă este o iluzie, nu este o realitate, devii indiferent, dur, înverşunat... izolat... fără nici o manifestare de afecţiune. Asta e ceea ce facem, cu toţii. Cu toţii trăim într-o non-realitate.
1:11:07 Deci, oare poţi înfrunta realitatea... că eşti ataşat ? Nu numai de o persoană, de o idee, de o credinţă, de propriile tale experienţe, ceea ce este mult mai periculos. Propria ta experienţă îţi dă o asemenea senzaţie de încântare, sentimentul că eşti viu. Deci... oare suntem conştienţi că suntem ataşaţi de una sau alta ? Şi poate că eşti ataşat de o mobilă, de o piesă de mobilier. Este veche, lustruită, bine întreţinută... din secolul al XV-lea... şi este imens de valoroasă şi eşti ataşat de ea. Observaţi ce se întâmplă ! Când eşti ataşat de o piesă de mobilier, tu eşti acea mobilă. Corect ? Da, domnule ! Analizează asta ! Deci...
1:12:32 dacă cineva este conştient că este ataşat... şi observă toate consecinţele acelui ataşament... anxietate... lipsa libertăţii... gelozie... furie, ură... urmăreşte toate consecinţele ataşamentului uman, de una sau alta, în acel ataşament de ceva anume există siguranţă... există un sentiment al stabilităţii... sentimentul de... a fi păzit... protejat. Şi acolo unde există posesiune asupra unei fiinţe, şi posesor şi posedat, trebuie să existe gelozie, anxietate, teamă şi toate celelalte. Acum, observaţi consecinţele tuturor acestor lucruri ? Nu descrierea lor, ci realitatea lor. Dacă sunt ataşat de tine... şi acel ataşament se stabileşte din frica mea de singurătate... şi acel ataşament şi acea singurătate spune "te iubesc"... - Înţelegeţi ? - simt că există o comunicare, fiindcă şi tu te afli în aceeaşi situaţie. Corect ? Doi oameni care se agaţă unul de celălalt... din singurătate, din depresie, din nefericire ş.a.m.d. cunoaşteţi restul. Deci ce se întâmplă ? Mă agăţ nu de tine, ci de o idee. Mă urmăriţi ? Înţelegeţi ce spun ? Deci mă agăţ de ceva anume, care mă va ajuta să scap de mine însumi. Corect ? Corect, domnilor ? Nu fiţi de acord cu mine, doar analizaţi asta.
1:15:20 Eşti ataşat de experienţa ta... un incident care ţi-a oferit o mare încântare... o sentiment grozav de euforie, o senzaţie de putere, o senzaţie de siguranţă, te agăţi de asta. Acea experienţă - Vă rog să ascultaţi asta, dacă sunteţi interesaţi ! - acea experienţă... pe care aţi avut-o... ce anume este ? Fie că v-aţi planificat-o... - Corect ? - vă doriţi un anumit gen de experienţă şi o veţi căpăta, fiindcă asta vă doriţi. Şi, apoi, acea experienţă este înregistrată în minte şi este reţinută. Adică, te agăţi de ceva care este mort. Corect ? Deci fiindcă lucrul de care te agăţi, ca atare, este mort, tu însuţi devii mort. Mă întreb dacă sesizaţi toate acestea. Deci, dacă sesizaţi toate acestea... fără vreo direcţionare, fără vreun motiv, numai să le observaţi... atunci veţi vedea, dacă observaţi, că intuiţia revelează totul ca pe o hartă. Odată ce există acea intuiţie, lucrul dispare complet, nu mai sunteţi ataşat. Aţi fost ataşat de asta şi aţi renunţat şi v-aţi ataşat de altceva. Ataşamentul înseamnă sfârşitul ataşării.
1:17:40 Aţi specificat ieri că, fiind nesiguri, căutăm certitudini, prin diferite canale, având încredere în ele, apoi ne mai având încredere în ele. Oare există vreo certitudine absolută, irevocabilă ?
1:18:01 Aşa cum aţi specificat ieri, fiind nesiguri, căutăm certitudini, prin diferite canale, având încredere în ele, apoi ne mai având încredere în ele. Oare există vreo certitudine absolută, irevocabilă ?
1:18:30 Nu este ciudat că eu stau aici şi voi ascultaţi ? Nu-i ciudat ? Cred că este mai degrabă ciudat... dar nu contează.
1:18:51 Trecem de la certitudine la incertitudine, apoi de la acea incertitudine la o altă certitudine... avem încredere în această persoană, ulterior descoperim că nu merită încrederea noastră şi trecem la o altă persoană... şi, din nou, investim încredere în ea, apoi descoperim că nu e de încredere. Asta ne este viaţa. Corect ? Vă rog să nu investiţi încredere în mine. Să fie foarte clar ! Nu o voi accepta. Pentru mine acela este începutul corupţiei. Am evitat mereu, în această viaţă, să fiu corupt. Nu voi fi corupt ! Deci...
1:20:13 aşa cum am specificat ieri... s-au făcut diverse tipuri de experimente pe animale: porumbei, maimuţe, şobolani. Şi... aceşti porumbei, maimuţe şi şobolani... prin apăsarea unui buton îşi obţin hrana. Dar, dacă tot schimbi butoanele, permanent... pasărea, maimuţa, şobolanul renunţă... mor. Înţelegeţi ? Prin această trecere constantă de la certitudine la incertitudine, de la încredere la neîncredere. Asta s-a întâmplat cu toate fiinţele umane. Aceasta a fost dinamica, încă din vremuri imemoriale. Înţelegeţi, domnilor ? Aţi avut încredere în preot, în întreaga structură ierarhică a religiei organizate... aţi respins-o... apoi... aţi trecut la alta. Este acelaşi lucru, înveşmântat diferit. În asta vă puneţi încrederea şi, din nou, descoperiţi, mai târziu: "Doamne Dumnezeule, ce am făcut ?" Şi mereu căutaţi... în exterior... pe cineva care să vă ofere speranţă, încredere, certitudine... fie în cărţi, în filozofi, în preoţi, fie în savanţi sau în politicieni. Corect ? Şi nici unul dintre ei nu v-au oferit asta... nici extrema dreaptă, nici cea stângă, nici cei de centru.
1:22:32 Deci ce este în neregulă cu noi ? De ce facem asta tot timpul ? Sau, dacă n-o faci, devii cinic... amar, spunând: "Nu merită !" Şi îţi duci viaţa ta mărginită, măruntă şi urâtă şi asta-i tot. Dar dacă... soliciţi certitudine, ceea ce şi faci... unde o descoperi ? Într-o fiinţă umană ? Într-un preot, cu veşmântul şi mitra lui ? În toate acelea ? Sau în India ? Unde o descoperi ? Ce anume este incertitudinea ? Mă urmăriţi ? Unde o descoperiţi ? În altcineva... în... Scuze ! Fără isterie. În altcineva ? Într-o idee ? Într-un concept ? La stat ? Înţelegeţi ce întreb ? În a avea o mulţime de bani... şi a te simţi pe deplin sigur ? Nu mai există o asemenea persoană. Deci unde căutaţi certitudine ? Vă rog ! Dacă o căutaţi, nu o veţi găsi. Corect ? Fiindcă aţi căutat-o în tot ceea ce vă înconjoară.
1:24:54 Am cunoscut un bărbat... care se plimba într-o zi... se plimba într-o zi pe plajă... Fie ca nici un alt câine să nu mai latre ! Cunoaşteţi acea zicală ? Nu contează. Se plimba, într-o zi, de-a lungul plajei şi a găsit o bucată de lemn, spălată de apa mării, timp de foarte mulţi ani. O bucată de lemn care arăta ca un cap uman, cu faţă şi ochi. Era cel mai frumos lucru... lemn lustruit... şi a dus-o acasă şi a pus-o pe cămin... şi a spus: "Ce lucru frumos este, mă bucur că l-am găsit." Şi pe măsură ce se uita la ea, săptămână de săptămână, într-o bună zi a pus o floare... apoi, câteva zile mai târziu, tămâie... şi a început s-o venereze. Şi... prin nu ştiu ce ghinion... din cauza menajerei sau a altcuiva, din nefericire a ars, a ajuns în foc şi a ars. A venit la mine şi mi-a explicat totul şi era, literalmente, un om matur cu ochii în lacrimi. Înţelegeţi ce spun ? Aceea era certitudinea sa, într-o bucată de lemn.
1:26:56 Deci... unde o căutaţi ? Dacă nu o căutaţi nicăieri... în afara voastră... atunci ce se întâmplă ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Aplicaţi asta în cazul vostru - împărtăşim cu toţii acest lucru. Ce se întâmplă dacă nu căutaţi certitudine în nimic din ceea ce gândirea a creat ? În Dumnezeu, în iluminare, ştiţi voi, în toate acelea. Deci nu solicitaţi certitudini. Nu ştiu dacă mă urmăriţi. Aţi solicitat acolo şi n-aţi găsit nimic şi urmează să vă întrebaţi dacă se află aici, în interiorul creierului vostru, al minţii, al inimii. Şi ştiţi că creierul vostru este nestatornic... evoluând, schimbându-se, adaptându-se, renunţând la un tipar, adoptând alt tipar. Acelaşi fenomen care a existat acolo se întâmplă lăuntric. Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea.
1:28:35 Deci, din clipa în care nu mai căutaţi certitudini, certitudinea există. Asta înseamnă că, de fapt... v-aţi oprit din a mai căuta orice fel de... stabilitate... în sinea voastră sau în exterior. Dacă aţi căutat-o acolo, vă întoarceţi către sinea voastră şi descoperiţi că este acelaşi lucru. Oare pot avea încredere în mine însumi ? Pot, atunci când desfăşor o activitate tehnică. Dar, oare, pot avea încredere în mine însumi, în sinele meu, care a fost creat de gândire ? Şi gândirea şi-a pus încrederea în voi şi gândirea a descoperit că nu este pic de încredere acolo. Mă urmăriţi ? Este aceeaşi dinamică. Deci, atunci când nu căutaţi certitudini... există ceva mult mai măreţ decât certitudinea.
1:30:07 Sunteţi obosiţi cu toţii ? Am vorbit timp de o oră şi jumătate. Mai există o ultimă întrebare.
1:30:21 Oare există diferite căi către adevăr ?
1:30:39 Oare există diferite căi către adevăr ?
1:30:46 Vorbitorul a afirmat... cu 60 de ani în urmă... că adevărul este un ţinut fără poteci. Hinduşii antici... au stabilit anumite căi, potrivit tendinţelor fiinţelor umane. Ei au spus... că adevărul poate fi obţinut prin cunoaştere... că adevărul poate fi obţinut prin muncă... că adevărul poate fi obţinut prin evlavie, romantism, imaginaţie... - Înţelegeţi ? - satisfăcând fiecare fiinţă umană potrivit propriei stări, potrivit idiosincraziilor sale. Şi acest lucru este bine stabilit. Şi s-au scris tomuri întregi despre fiecare cale. Şi anume, "păsările isteţe" ale acelor vremuri au stabilit... aceste căi, în folosul fiinţelor umane, în sprijinul fiinţelor umane. "Sunt evlavios... romantic... idealist... şi există o cale pentru mine." Înţelegeţi ? Deci această idee... că există diferite căi către adevăr, este un nonsens absolut. Urmăriţi ideea - calea care conduce către un anumit punct. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Acel adevăr este fixat şi această cale vă va conduce acolo... sau acea cale - evlavie, acţiune, cunoaştere. Cred că erau patru şi am uitat una. Nu contează, nu e important. Deci calea creştină... cea hindusă, cea budistă, cea tibetană... cea musulmană. Înţelegeţi ? Atunci eşti în siguranţă... nu trebuie să-ţi abandonezi calea. E un joc pe care ei îl joacă.
1:33:34 Deci adevărul nu este ceva fixat... şi, ca atare, nu există nici o cale către el. Ceea ce înseamnă că mintea... trebuie să se elibereze de toate aceste mişcări. Înţelegeţi ? O cale înseamnă o sosire treptată... şi nu trebuie să te grăbeşti. Dacă n-o poţi face în viaţa asta, poate o faci în următoarea. Dacă vrei s-o faci mai repede, mergi la cineva care te va ajuta. Dar rămâne totuşi o mişcare, pas cu pas, străduindu-te, deplasându-te în direcţia unei idei. Şi... când observi falsitatea acestei idei, o percepi ca fiind pe deplin falsă, de fapt, că există calea ta şi calea mea. Vedeţi, fiindcă... mintea voastră este mintea omenirii, nu este mintea voastră. Ca atare nu este calea voastră. Este calea umană, viaţa umană... - modul cum trăim... modul cum tratăm viaţa... nu potrivit temperamentului tău şi temperamentului meu sau idiosincraziei mele şi idiosincraziei tale... ceea ce facem acum - este mintea umană, comună nouă, tuturor. Şi, când cineva îşi dă seama de asta, nu teoretic, ci real, lăuntric, de sentimentul ca atare, frumuseţea lui, profunzimea lui, amploarea extraordinară a unui asemenea lucru... atunci... cineva îşi dă seama că nu există nici o cale. Nu există nici o străduinţă în acest sens. Nu există decât asta, transformarea a "ceea ce există". Transformarea urii, geloziei, fricii, suferinţei, toate chinurile traiului nostru uman cotidian. Şi...
1:36:27 dacă nu există iubire şi compasiune, nu există nimic. Înţelegeţi ? Iubirea pe care o manifestăm nu este iubire, se bazează pe plăcere... instinct matern... - Înţelegeţi ce spun ? - pe care l-aţi căpătat de la animale. Iubirea... soţiei cuiva, a soţului cuiva sau a copilului cuiva, încă înseamnă "eu" şi "tu". Şi odată cu acea iubire şi compasiune apare inteligenţa. Fără asta, puteţi face orice vreţi, dar nu veţi avea niciodată acel lucru.
1:37:34 La revedere, domnilor ! Călătorie plăcută !