Krishnamurti Subtitles home


SA80T2 - Dinamica gândirii şi a devenirii
Al doilea discurs public
Saanen, Elveţia
8 iulie 1980



0:01 DINAMICA GÂNDIRII ŞI A DEVENIRII Trebuie că aveţi mare curaj ca să înfruntaţi vremea asta.
0:59 Am putea continua cu ceea ce discutam duminică ? Spuneam... că fiinţele umane au evoluat... timp de milioane de ani. Evoluţia implică timp... nu numai un timp fizic, ci şi un timp psihologic, lăuntric. Omul... a evoluat... încă din cele mai vechi timpuri, ale existenţei sale, trecând prin diferite experienţe... dezastre, accidente, temeri... griji ş.a.m.d. Creierul nostru a evoluat în acea direcţie. Şi cred că nimeni nu poate contesta acea idee. Şi, ca atare, şi-a stabilit un tipar... un tipar - o matriţă - potrivit căruia trăieşte. Acest tipar... această matriţă... se datorează unui proces temporal, care este numit evoluţie. Şi, ca atare, mintea şi creierul... - ambele sunt totuna - nu pot fi libere niciodată. Sper că reflectaţi şi la voi asta. Asta nu înseamnă... propagandă... sau să vă conving să gândiţi într-un anumit sens. Noi reflectăm împreună... încercând să descoperim... cauzele pentru care fiinţele umane trăiesc aşa cum trăiesc... deşi am avut milioane de ani de experimentare a durerii... fricii, plăcerii ş.a.m.d. Ne întrebam, ieri sau alaltăieri, de ce... care este cauza acestei întregi terori... suferinţe, confuzii, incertitudini. Şi noi spuneam... că una dintre cauze ar putea fi... faptul că... încă de la începuturi omul a căutat siguranţă... nu numai... în mediul înconjurător, ci şi o siguranţă lăuntrică. Asta ar putea fi una dintre cauzele acestui dezastru actual.
4:21 Şi am mai spus că s-ar putea... ca în tot acest timp, afectat evoluţiei... omul să fi cultivat ideea individualităţii... separarea în eu şi tu. "Eul" separat, concurând, luptând cu tine, pentru a supravieţui. Şi asta ar putea fi una dintre cauzele acestei suferinţe, confuzii şi terori actuale. Şi, de asemenea, am afirmat că una dintre cauzele esenţiale ar putea fi gândirea, ca atare. Şi am specificat... că, acolo unde există o cauză, poate exista şi un final al acelei cauze. Cred că trebuie să înţelegem asta, cu claritate, încă de la început. O cauză... un început... un motiv... care are propriul său efect... şi acea cauzalitate poate continua permanent. Şi acelei cauze i se poate pune capăt. Cred că este ceva evident, dacă cercetaţi asta de unii singuri.
5:59 Aşa cum am spus ieri, dacă ai o durere fizică, există o cauză a acelei dureri. Şi acelei cauze, acelei dureri, i se poate pune capăt. Similar, psihologic vorbind... ar putea exista o cauză... a suferinţei noastre... a temerilor noastre, a grijilor ş.a.m.d. Şi acelei cauze - dacă există o cauză - i se poate pune capăt. Asta e o lege şi nu te poţi opune - asta este ! Şi...
6:42 ne întrebam ieri... sau alaltăieri... care este cauza fundamentală a acestei întregi confuzii ? Oare există o singură cauză sau mai multe cauze ? Nu ştiu dacă aţi abordat această problemă şi aţi reflectat asupra ei... sau doar aţi neglijat-o şi nu i-aţi acordat atenţie, pentru a afla asta, voi înşivă, dar... pe măsură ce vom continua, poate că vom fi capabili să descoperim acea cauză unică sau mai multe cauze. Dacă există mai multe cauze ale suferinţei noastre... oare este posibil să analizăm aceste cauze ? Vă rog să cercetaţi cu mare atenţie, împreună cu mine. Reflectăm împreună, nu vă spun eu ce anume să gândiţi. Nu fac nici un fel de propagandă. Eu nu... vorbitorul nu vă convinge în nici un fel... fiindcă trebuie să fim liberi... să... observăm... şi să descoperim... şi, ca atare, nu există nici o autoritate... nu există nici un... grup sau sectă sau vreo persoană care să vă zică asta. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru a putea descoperi de unii singuri.
8:32 Deci noi spunem: Oare există mai multe cauze ale acestui lucru... sau... nu există decât o singură cauză supremă, care include toate celelalte cauze ? Mă urmăriţi ? Am spus că este posibil, că una dintre cauze ar putea fi... această dorinţă constantă... de a fi în siguranţă... să fii în siguranţă, să fii protejat... să simţi că cineva este stabil... fără nici un fel de incertitudine. Şi am afirmat, de asemenea, că ar putea exista o cauză şi anume că omul s-a gândit, întotdeauna, la el însuşi, ca individ, separat de restul omenirii... şi, drept urmare, a clădit, el însuşi, un zid al... a clădit un zid al separării, între el însuşi şi restul lumii... şi... asta ar putea fi una dintre cauze. Şi cealaltă cauză poate că este gândirea, însăşi. Deci...
10:19 omul... şi creierul şi mintea sa, au fost modelaţi în timp... prin ceea ce se numeşte evoluţie... vreme de milioane şi milioane de ani. Şi... timpul nu i-a oferit libertate. Poate că are o libertate exterioară. Poate trece... de la o ţară la alta, de la o slujbă la alta, de la o afacere la alta, cu certitudine nu şi în ţările totalitare, dar în cele democrate, în aşa-zisele societăţi democrate, există o anumită libertate fizică. Dar... psihologic vorbind, lăuntric, mintea, care include creierul, a fost modelată, în decursul timpului... şi, ca atare, nu este niciodată liberă. Şi... ar putea fi una dintre cauzele... faptului că omul s-a transformat, el însuşi, într-un prizonier... psihologic vorbind şi, drept urmare... nu există o libertate în care el să înflorească. Corect ? Sper că ne înţelegem, reciproc. Vă rog, dacă vă pot solicita asta, trebuie să reflectăm împreună. Trebuie să vă implicaţi creierul, mintea, inima, pentru a descoperi asta... fiindcă, dacă nu o veţi face, ne vom distruge reciproc. Asta se întâmplă în lume. O naţiune care devine mai importantă decât alta, un trib mai important decât altul, acumulând armament - ştiţi voi restul poveştii. 400 de miliarde... de dolari, cheltuiţi în război... în fiecare an. Înţelegeţi nebunia acestui lucru ?
12:58 Deci creierul, mintea, care sunt totuna, nu au fost niciodată liberi. Şi, fără libertate, omul nu poate înflori. Nu poate trece dincolo de propria sa fiinţă. Şi asta poate fi una dintre cauzele principale ale confuziei noastre... fiindcă, lăuntric, nu suntem liberi. Am fost modelaţi, în decursul timpului, să corespundem anumitor tipare. Dacă şi-ar observa propria minte, propriul creier, în funcţiune... cineva ar putea afla, cu foarte mare uşurinţă, că am tot repetat un anumit tipar, că am păşit pe o anumită cale, timp de milioane de ani. Am fost spălaţi pe creier de către preoţi... timp de 2.000 de ani, în Occident, spălaţi pe creier în Orient, poate timp de 3, 4, 5.000 de ani şi mai mult. Deci creierele noastre sunt condiţionate. Creierele noastre sunt modelate potrivit anumitor edicte, legi... norme enunţate de dascăli, de filozofi, de preoţi. Preoţi care intervin între tine şi ce-o fi acolo. Ei sunt mântuitorii. Poate că asta a fost ceva bun în anumite vremuri, în Egiptul antic, în civilizaţiile orientale antice, dar, acum, astfel de lucruri au devenit mai degrabă infantile. Deci...
15:08 care este cauza tuturor acestor lucruri ? Oamenii, din punct de vedere tehnologic, intelectual, ştiinţific, au evoluat enorm în toate acele direcţii. Au devenit extraordinar de isteţi... erudiţi, capabili... nu numai de a se ucide reciproc, ci... de a se vindeca reciproc... prin medicină, chirurgie şi aşa mai departe. Şi, aşa cum am specificat deunăzi, ştiinţa încearcă să descopere supremul, prin intermediul materiei. Dacă aţi fi vorbit cu oameni de ştiinţă, aţi fi văzut că aşa e. Adică, prin intermediul materiei, la exterior... ei cercetează, cercetează, cercetează, acumulează un mare volum de cunoştinţe despre exterior şi încearcă să spere... că, prin asta, vor descoperi originea tuturor acestor lucruri. Oamenii de ştiinţă asta fac.
16:36 Oamenii religioşi spun că există Dumnezeu... şi că acel Dumnezeu a creat această lume. Acel Dumnezeu trebuie să fie, mai degrabă, un Dumnezeu mizerabil... mai degrabă un Dumnezeu confuz, corupt... ca să facă lumea asta aşa cum este. Sau... poate că aveţi propria voastră teorie favorită... pentru originea tuturor acestor lucruri... concepută intelectual, printr-o intelectuală... înţelegere a multor filozofi, teologi... a teoreticienilor comunişti, dar şi a... teologilor creştini ş.a.m.d. Poate că aţi tras anumite concluzii, aveţi anumite opinii, păreri... dar, dacă vreţi să descoperiţi originea tuturor acestor lucruri, trebuie să le daţi la o parte pe toate, evident. Şi asta necesită nu numai... o anumită calitate a stabilităţii percepţiei voastre... ci necesită şi o observare foarte atentă... nu o analiză. Repet, analiza se supune unui tipar temporal. Am analizat, analizat, analizat... nu numai lumea din afara noastră, ci şi filozofi, psihologi, psihoterapeuţi, ne-au analizat minţile... şi au ajuns la anumite concluzii... anumite concepte... şi aşa mai departe. Iar noi suntem condiţionaţi de aceşti oameni. Şi... pentru a descoperi care este cauza originală a tuturor acestor lucruri... cineva trebuie să fie liber de ele... altminteri nu există libertate. Libertate nu înseamnă să poţi merge din acest sat în acel sat sau libertatea de a-ţi alege slujba... libertatea de exprimare, libertate de vreun fel sau altul, ci adevărata libertate există atunci când mintea şi creierul - sau întregul organism al structurii psihologice - sunt eliberaţi de toate tiparele posibile, de toate matriţele, de toate obligaţiile, impuse de alţii, asupra minţilor şi inimilor noastre.
20:05 Deci, dacă sunteţi serioşi, şi sper că sunteţi... şi trebuie că sunteţi, fiindcă aţi venit şi staţi aici în pofida acestei vremi groaznice... sper ca sunteţi destul de serioşi pentru a vă gândi la toate acestea. Nu e vorba numai de dimineaţa asta sau de ziua de alaltăieri, ci va fi o continuă cercetare, observare. Vă rog să nu spuneţi: "L-am ascultat, am înţeles !" sau "Spune prostii !" şi să plecaţi de aici. Cineva trebuie să aibă mare... răbdare. Nerăbdarea înseamnă timp. Răbdarea nu înseamnă timp. Răbdarea înseamnă observare... o observare atentă, grijulie, critică şi pas cu pas. Aceea este adevărata răbdare. În acea observare nu există timp, dar, dacă sunteţi nerăbdători să treceţi mai departe... atunci chiar treceţi mai departe, fără a înţelege începutul.
21:36 Deci care este cauza acestei suferinţe ? Oare este nevoia de securitate ? Oare este această iluzie, că suntem separaţi... că creierul nostru este total diferit de un alt creier... că minţile, comportamentele noastre sunt diferite de ale tale sau ale altuia ? Sau... sau poate că este... gândirea ? Nu există vreo gândire occidentală sau orientală. Gândirea este gândire ! Fie că locuiţi în Asia, Orientul Îndepărtat sau Orientul Mijlociu sau Occident, tot gândire este. Poate că gândeşti într-un mod anume sau într-un anumit sens, după un anumit tipar, dar aia tot gândire este. Fie că acea gândire este folosită, exercitată, în Orient sau în Occident, tot gândire este. Poate că este condiţionată de mediul din Occident sau din Orient... dar este tot gândire. Deci oare aceea este cauza tuturor acestor lucruri ? Fiindcă, dacă aţi observat, din punct de vedere istoric... că oamenii au trecut prin asta, în modul lor de a trăi: luptându-se unii cu alţii... în vrajbă, conflict, nefericire, anxietate... în sentimentul unei temeri constante, permanente... şi în căutarea plăcerii... suferind... şi într-o iubire carnală... interpretată drept sex... atunci ideea compasiunii rămâne o simplă idee, dar nu ceva viu.
24:35 Deci vă rog să continuăm împreună, să păşim pe acelaşi drum împreună... nu vă conduc... nu vă spun ce să faceţi... nu-mi asum vreo autoritate, deşi stau pe o platformă. Şi chiar vorbesc serios. Deci păşim împreună, pentru a descoperi... nu prin analiză. Trebuie să abordăm această problemă a analizei. Acolo unde există analiză, există separare... în analist şi obiectul analizei. Corect ? Unul presupune că ştie şi, ca atare, că este capabil să analizeze. Observă-ţi propria minte, domnule ! Asta se întâmplă tot timpul, atunci când analizezi. În procesul analizei... timpul este necesar. "Poate că nu voi putea analiza, cu claritate, astăzi, dar am de gând să învăţ, să acumulez cunoştinţe despre cum să analizez !" Şi asta implică zi după zi, lună după lună sau săptămână după săptămână şi învăţarea graduală a artei analizei. Analiza implică existenţa unei separări, în analist şi obiectul analizei. Corect ? Deci există o interpretare constantă între cei doi, relaţii reciproce între cei doi, unul judecându-l pe celălalt - Urmăriţi toate acestea ? - unul impunându-şi opiniile asupra celuilalt. Toate acelea implică nu numai timp, ci şi o separare constantă a celor doi. Corect ? Corect ? Continuăm împreună, vă rog ? Şi...
27:11 această separare a fost una dintre condiţionările noastre... şi anume că analistul este complet diferit de obiectul analizei. Dar oare aşa este ? Oare nu cumva analistul este obiectul analizei ? Continuăm împreună ? Atunci când îmi analizez anxietatea... eu... analizând acel lucru numit anxietate, de unde ştiu că aceea este anxietate ? Urmăriţi toate acestea ? Fiindcă îmi amintesc experimentarea anterioară a anxietăţii, mi-am amintit asta, este stocată în creier şi data următoare când acea reacţie are loc o recunosc şi spun că este anxietate. Deci această separare există întotdeauna, este menţinută în mod constant, dar realitatea este, dacă observi asta, că atunci când eşti furios, nu eşti diferit de furia ta. Doar mai târziu spui: "Am fost furios !" Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Vă rog - Corect ? - putem continua ? Încurajaţi-mă ! Să nu mă încurajaţi ! Deci...
29:09 când cineva îşi dă seama că analiza menţine permanent această separare... eul, observatorul, este diferit de obiectul observării. Vorbesc despre asta la modul psihologic, nu că eu aş fi diferit de un copac, chiar sunt diferit, dar, psihologic vorbind... această separare este esenţa conflictului... esenţa încercării de a fi ceva ce nu eşti şi, ca atare, apare lupta. Acela este tiparul în care creierul şi-a dus traiul. Corect ? Şi noi spunem că acel proces al analizei nu ne aduce nici un fel de libertate. Dimpotrivă, menţine un conflict constant. Şi o minte, un creier, aflat în conflict constant, trebuie că se epuizează, nu este niciodată învigorat... nu înfloreşte niciodată, ci se află în conflict, urmând aceeaşi cale. Urmărim împreună asta ? Observăm asta ? Mă tem că nu, fiindcă s-ar putea să fiţi analişti. Ar putea fi profesia voastră. Şi, atunci când sunteţi legaţi de ceva anume, aţi păşit, deja, pe calea corupţiei. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Vă rog să nu vă înfuriaţi sau să vă supăraţi pe mine. Nu fac decât să subliniez realitatea. Fie că puteţi accepta realitatea... şi să acţionaţi, fie că spuneţi: "Este prea mult pentru mine. Ca analist depind de soţia mea, de responsabilităţi, de copiii mei, de pacienţii mei, de Cadillac-urile mele, de Rolls Royce-urile mele, de orice maşină aş avea." şi continuaţi astfel. Dar, dacă veţi cerceta, cu seriozitate, toate acestea... atunci trebuie să vă dedicaţi în întregime.
32:14 Deci analiza... împiedică... observarea clară. Să observi... este mult mai important, decât să posezi o minte analitică. Ne-am pierdut puterea de observare... dar am cultivat arta analizei. Nu observăm niciodată, cu claritate, ceea ce se întâmplă în minţile şi inimile noastre, fără vreo denaturare. Şi, fiindcă minţile şi inimile noastre sunt atât de denaturate, atât de corupte... credem că acea corupţie, denaturare, poate fi îndepărtată prin analiză. Şi, ca atare, acea analiză nu-i observă niciodată, cu claritate, importanţa, semnificaţia sa, fiindcă suntem dedicaţi analizei. E la fel ca un om care este dedicat credinţei sale, care nu vede niciodată cât de ridicolă este.
33:43 Deci noi spunem... că important este să observi... activitatea propriilor minţi şi inimi. Şi... acea observare este împiedicată, dacă există vreo oarecare formă de denaturare... orice formă de direcţionare... ceea ce înseamnă orice motiv. Ca atare, necesită o minte extraordinar de atentă. Corect ? Continuăm împreună ? Poate că este ceva nou sau ceva ce nu aţi mai auzit anterior sau aţi citit în vreo carte sau alta. Ştiţi ar fi fost minunat, dacă nu aţi fi citit nici o carte. Eu, personal, nu am citit. Dacă nu aţi fi citit nici o carte, nu aţi fi ascultat nici un predicator... nici un preot, nici un filozof, nici un guru, abia atunci aţi fi putut avea un nou început... aţi fi abordat problema, astfel încât să vă puteţi observa integral propria structură. Dar, din nefericire, sunteţi cu toţii oameni foarte isteţi, fie că aţi citit, corect sau neglijent, luând câte puţin de ici şi de colo şi punând totul laolaltă şi spunând: "Am obţinut ceva cunoştinţe !" Pe când, dacă observaţi... este cu adevărat minunat dacă o puteţi face... fiindcă în asta există libertatea de a observa... şi asta este esenţa libertăţii. Fără asta nu aveţi cum să abordaţi această problemă.
36:26 Sper că depuneţi tot atât de mult efort cât depune vorbitorul. Deci...
36:37 noi spunem că, dacă acea cauză nu este descoperită... nu se poate pune capăt tiparului. Corect ? Care este cauza tuturor acestor probleme... a suferinţei umane ? Adică, voi sunteţi omenirea... vă rog observaţi asta, voi sunteţi omenirea, creierul vostru s-a dezvoltat într-un milion de ani şi nu este creierul vostru, este creierul comun tuturor oamenilor. Ca atare, voi sunteţi lumea... şi lumea înseamnă voi. Nu eşti elveţian, german şi toate acele nonsensuri. Eşti, de fapt, o fiinţă umană... la fel ca acele fiinţe umane din Orientul Îndepărtat, înfometate, nefericite, măcelărite cu brutalitate... tu eşti la fel ca cei care suferă, eşti toate acelea, psihologic vorbind. Deci mintea ta, inima ta, reprezintă omenirea. Nu eşti separat, dacă poţi înţelege asta. Deci...
38:16 deci noi spunem că mintea noastră este mintea comună... creierul comun, care s-a dezvoltat în decursul timpului... şi acel creier şi acea minte au funcţionat într-o anumită direcţie, în toţi aceşti ani, vreme de milenii. Şi continuăm în acelaşi mod... numai modificând, ajustând... retrăgând, comprimând, extinzând, dar este aceeaşi direcţie. Şi când vezi toate acestea, cum omul se distruge pe sine şi distruge solul şi aerul... şi natura şi animalele... te simţi extraordinar de responsabil. Şi... care e originea tuturor acestor lucruri ? Care este cauza lor ? Corect ? Hai să trecem mai departe !
39:37 Oare este gândirea ? Gândirea este activitatea rezultantă a cunoaşterii. Înţelegeţi ? Cunoaştere. Experienţă, cunoaştere, memorie... gândire - e o unică dinamică. Nu înseamnă că mai întâi acumulezi experienţă, apoi cunoaştere, apoi amintiri, apoi gândire: totul este o mişcare unitară, care se produce tot timpul, în aceeaşi direcţie. Corect ? Corect, domnilor ? Oare aceea este... oare aceea este... esenţa, cauza reală ? Nu individul, nu nevoia de securitate... ci însăşi dinamica gândirii... e cea care a produs acest haos actual din lume ? Vă rog să cercetaţi împreună cu mine, nu să fiţi sau nu de acord... fiindcă atunci nu putem rezona. Nu există comunicare, dacă sunteţi sau nu de acord. Dar dacă observaţi, avansaţi, trăiţi, atunci este ceva vital. Gândirea a creat lucruri minunate: marile catedrale... minunata arhitectură... marile cântece, poezii, muzica... tehnologia extraordinară... bomba, atomul. Deci toate sunt rezultatul gândirii. Enorma acumulare de armament... pentru a ne distruge reciproc, este rezultatul gândirii. Şi toate cunoştinţele acumulate de oamenii de ştiinţă sunt rezultatul gândirii. Adică, dacă nu gândiţi, nu puteţi ajunge acasă, nu puteţi vorbi o limbă oarecare. Deci gândirea are locul său, extraordinar de important. Dar noi cercetăm, observăm... cauza acestei suferinţe umane... în afară de lumea confortului fizic, a comunicaţiilor, a telefoanelor şi a transportului. Nu despre asta vorbim, este ceva evident. Dar... oare gândirea este... esenţa suferinţei noastre ? Înţelegeţi ? Dacă este... atunci asta poate lua sfârşit ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Vă rog să fiţi alături de mine, să nu adormiţi sau să căscaţi sau să vă scărpinaţi. Vă rog să acordaţi atenţie acestei probleme !
44:09 Ştiţi, orice om care suferă, din punct de vedere fizic, ar face orice... ar cheltui bani, ar face lungi călătorii, orice nu mai ca să se vindece. Dar se pare că nu afectăm nici măcar jumătate sau un sfert din acel timp pentru a cerceta toate aceste probleme: din ce cauză fiinţele umane trec printr-o asemenea agonie a vieţii, de ce viaţa a devenit atât de periculoasă... atât de total lipsită de sens, aşa cum o trăim. Deci, oare gândirea este originea tuturor acestor lucruri ? Şi... oare gândirea este... centrul întregii noastre existenţe ? Înţelegeţi ? Iubirea noastră, afecţiunea noastră, amintirile noastre, crearea de imagini... toate acelea înseamnă activitatea gândirii. Şi relaţiile noastre reciproce înseamnă activitatea gândirii. Şi gândirea, aşa cum am spus, este copilul cunoaşterii. Dacă nu aţi avea cunoştinţe, nu aţi fi deloc capabili să gândiţi. Şi cunoaşterea este întotdeauna limitată. Nu există cunoaştere completă, în privinţa nici unui lucru. Există o înţelegere completă a unui lucru, ceva mai presus de toate acestea, atunci când cunoaşterea ajunge la final - vom cerceta asta mult mai târziu. Nu vindem ceva acum, pentru ca voi să vă aşteptaţi rândul, mai târziu, dar, dacă nu înţelegeţi asta, pas cu pas, va deveni extrem de dificil să înţelegeţi, pe mai departe. Înţelegeţi ? Nu există cunoaştere completă în privinţa nici unui lucru... despre Univers, pe care astrofizicienii nu-l pot descoperi. Cărturarii, filozofii, guru, cu toţii... se bazează pe cunoaştere. Şi acea cunoaştere este incompletă. Ei ar putea spune: "Cred în Dumnezeu... care este fiinţa supremă, omnipotentă ş.a.m.d. şi numai el deţine cunoaşterea completă sau a ajuns la finalul cunoaşterii." Dar noi nu spunem asemenea nonsensuri. Noi specificăm faptul că... cunoaşterea este întotdeauna limitată, fiindcă se află, întotdeauna, în umbra ignoranţei. Corect ? Ne înţelegem reciproc ? Vă rog, haideţi domnilor !
48:08 Până şi cei mai mari filozofi... specialiştii lumii... teoreticienii... oamenii dedicaţi bisericii şi religiei, ei nu pot niciodată, în nici o circumstanţă, doar dacă sunt proşti, să pretindă că deţin cunoaşterea completă. Şi, ca atare, gândirea noastră, care este născută din cunoaştere, este limitată. Corect ? Nu există gândire completă ! Deci acţiunile noastre, drept urmare, sunt limitate. Observaţiile noastre sunt limitate, atât timp cât decurg din activitatea gândirii. Corect ? Dacă vă observ analitic, dacă vă examinez analitic, atunci acea analiză este un proces al gândirii şi, ca atare, observaţiile şi concluziile mele trebuie să fie pe deplin limitate. Corect ? Urmăriţi asta ? Asta înseamnă... că este necesar un profund sentiment de modestie pentru a putea observa. Înţelegi, domnule ? Nu "Eu ştiu, eu voi observa !"... ci modestie, adică... eliberarea de... această certitudine, pentru a putea observa. Voi aborda asta imediat. Deci...
50:10 dacă gândirea este originea acestei întregi dezordini... şi aşa pare să fie... să nu acceptaţi ceea ce spun... suferinţa noastră, războiul nostru, dezbinarea dintre oameni, dezbinarea religiilor... dezbinarea profesiilor... dezbinarea... acestei întregi deveniri... înseamnă activitatea gândirii. Nu ştiu dacă aţi observat... cum... în lumea fizică... omul... devine... un funcţionar sau un preot sau un şef de echipă sau un afacerist şi urcă pe scara succesului. Tot timpul devine ceva anume, fizic vorbind. Preotul de parohie devine episcop, episcopul devine cardinal, arhiepiscop, iar arhiepiscopul sau cardinalul devine papă. Este acelaşi tipar, care se repetă la nivel fizic. Psihologic, lăuntric, noi facem acelaşi lucru... devenim ceva anume, tot timpul: "Nu sunt asta, dar voi fi aia !" "Nu sunt bun... dar voi fi mai bun !" Înţelegeţi ? Deci această dinamică a devenirii - Vă rog să înţelegeţi asta ! - acest sentiment al devenirii reprezintă activitatea gândirii, în decursul timpului. Corect ? Şi asta ar putea fi originea acestei întregi dezordini. Toată lumea încearcă să devină ceva anume. Înţelegeţi că, fizic, a deveni ceva anume... este ceva mai degrabă competitiv, crud, distructiv, dar cineva poate observa ce se întâmplă şi poate să nu intre în acel joc. Dar să observi asta, psihologic vorbind... este o problemă destul de diferită. Ascultaţi asta - Vă rog să observaţi ! - ascultaţi asta, adică, psihologic vorbind, deveniţi ceva anume tot timpul: conflict, conflict, conflict, competiţie, luptă, îndemn. Şi asta... poate fi cauza acestei lumi distructive, în care trăim.
53:43 Acum, acea devenire reprezintă dinamica gândirii. Urmăriţi asta ? Mă compar, eu însumi, cu tine, psihologic, spun: "Ce inteligent eşti, cât de iubitor, cât de amabil !" cum că eşti una sau alta şi încerc să devin asta. Comparaţia înseamnă activitatea gândirii. Corect ? Bine.
54:36 Domnule, uite, am afirmat asta ! Acum, ce face mintea, când aude acea declaraţie ? Nu observă, imediat, ceea ce se întâmplă în sinea voastră, dar, auzind o astfel de declaraţie... mintea o transformă într-o abstracţiune, într-o idee... şi apoi purtaţi dispute pe marginea acelei idei. În timp ce realitatea este diferită de idee. Cuvântul "suferinţă" diferă de suferinţa reală. Corect ? Acum, dacă ascultaţi, cu atenţie, ceea ce se spune, că mintea şi inima şi creierul - sunt totuna în realitate - au fost condiţionate în timp, prin cultură, prin religie, să devină ceva anume. Şi în această devenire, există competiţie, luptă, cruzime, violenţă şi aşa mai departe. Când auzi asta, este o realitate pentru tine... sau o idee ? Urmăriţi asta ? Este o idee sau un fapt ? Fiindcă este foarte important să înţelegeţi asta. Fiindcă minţile noastre... funcţionează întotdeauna pe bază de idei, nu pe bază de fapte. Vorbesc din punct de vedere psihologic. Psihologic... creierul transformă, imediat, un fapt într-o abstracţiune... care este denumit idealul şi aşa mai departe. Pe câtă vreme, dacă observi, realitatea este mult mai importantă decât ideea. Şi te poţi ocupa de un fapt... poţi face ceva în privinţa unui fapt anume, dar nu poţi face ceva cu o idee... decât să creezi mai multe controverse, opinii diferite în privinţa acelor idei şi ideologii şi toţi ceilalţi se conformează. Dar, dacă observi realitatea... adică creierul, mintea şi inima sunt totuna, această minte întotdeauna încearcă să devină ceva anume. Ăsta e un fapt, nu o idee !
58:04 Haideţi să continuăm uşor ! Oare realitatea diferă de tine, care observi realitatea ? Înţelegeţi toate acestea ? Realitatea este că fiecare dintre noi, în moduri diferite, încercăm să devenim ceva anume... nu numai în lumea exterioară, ci şi psihologic, fundamental. Psihicul, în esenţă, lăuntricul, afectează lumea exterioară, în totalitate... nu exact pe dos, aşa cum încearcă să susţină comuniştii. Dacă observaţi asta, este exact pe dos. Ei aveau teorii minunate, comuniştii, pe vremuri: să nu existe guvern... armată... toţi oamenii erau egali. Şi uite ce s-a întâmplat ! Deci ideile sunt cele mai distrugătoare, nu faptele. Asta este realitatea ! Iar noi spunem, oare asta este... cauza întregii suferinţe umane ? Şi anume, gândirea... a clădit această structură, o structură psihologică... care se bazează pe... să fii cu totul altceva decât eşti, de fapt. Corect ? Urmăriţi asta, domnilor ? Deci...
1:00:09 dacă asta este cauza... atunci oare este posibil să trăieşti în această lume... fără a deveni nimic anume, din punct de vedere psihologic ? Ceea ce nu înseamnă că eşti ceea ce eşti. Înţelegeţi ? Fiindcă ce eşti ? Nu eşti nimic altceva decât devenirea în sine. Mă întreb dacă observaţi asta. Sunt obosit. Nu obosit, dar mă implic atât de mult în asta. Înţelegeţi asta, domnilor ? Adică, dacă spun că nu devin nimic, atunci ce sunt ? Atunci aş putea deveni o legumă, să nu fac nimic. Dar... aţi cercetat, vreodată, v-aţi pus această problemă, de a nu deveni nimic anume ? Ceea ce înseamnă sfârşitul deplin al comparaţiei şi al mimetismului, conformismului psihologic vorbind. Mă urmăriţi ? Adică, dacă e să se pună capăt cauzei acestei... suferinţe umane globale... şi dacă aceea este cauza, că fiecare fiinţă umană, din întreaga lume, fie că trăieşte într-un mic sătuc, fie într-un zgârie-nori sofisticat, la etajul al treizecilea... încă urmează acelaşi tipar, stabilit vreme de mii de ani... şi, dacă aceea este cauza, i se poate pune capăt, fireşte. Atunci... ce este omul ? Mă urmăriţi ? Oare e pur şi simplu un nimic ? Urmăriţi asta, cu atenţie ! În devenire, oare sunteţi ceva anume ? Urmăriţi toate acestea ? Psihologic vorbind, să devii ceva anume... înseamnă să fii un nimic, la final. Mă întreb dacă vă daţi seama de asta. Şi noi ne temem de asta. Deci...
1:03:16 oare aceea este cauza... şi o cauză are întotdeauna un final... şi oare este această devenire, activitatea gândirii ? Vreau să cunosc eu însumi... autocunoaştere. Observaţi absurditatea acestui lucru. Scuze ! Vreau să cunosc eu însumi... şi încep să analizez, încep să observ, încep să pun întrebări. Însăşi observaţia, însăşi chestionarea, însăşi mişcarea internă, ca să zicem aşa, constituie, încă, dinamica devenirii. Aţi înţeles ? Mă întreb dacă observaţi toate acestea, fiindcă este cu adevărat foarte... ajungem la nişte lucruri foarte importante. Deci orice mişcare... a minţii, să nu devină sau să devină, este acelaşi lucru. Mă întreb dacă observaţi asta. Da, domnule ? Corect ? Devenirea înseamnă activitatea gândirii. Şi spui: "Înţeleg şi trebuie să-i pun capăt şi să devin altceva." Este încă o mişcare a gândirii, deşi are loc într-o direcţie diferită. Corect ? Deci oare poate lua sfârşit acea mişcare a gândirii ? Oare toate acestea sunt prea abstracte ? Nu, nu... nu mă ocup cu abstracţiuni, eu personal. Mi-e groază de toate acelea.
1:05:53 Deci mintea mea, mintea umană - nu mintea mea, mintea voastră, mintea ca atare - a urmat această direcţie... secol după secol, încurajată de preoţi, de filozofi, de oamenii învăţaţi, pentru a şti tot mai multe... nu numai despre voi înşivă, ci despre lumea exterioară vouă. Şi... atunci când cineva vine şi spune: "Uite ce faci !"... atunci ideea că trebuie să ştii, tu însuţi, înseamnă să urmezi acea cale, ceea ce înseamnă, repet... să afli despre tine însuţi... deci să devii ceva anume sau să nu devii nimic. Deci este aceeaşi mişcare, în ambele direcţii.
1:07:03 Deci întrebarea este: Oare acea mişcare poate lua sfârşit ? Înţelegi, domnule ? Fiţi alături de mine ! Fiindcă, dacă gândirea este cauza acestei întregi suferinţe... atunci oare gândirea poate să nu se mişte în nici o direcţie ? Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Deci, cineva trebuie să-şi pună această întrebare: Ce anume este gândirea ? Fiindcă gândirea... a produs acel zgomot (al trenului)... dar gândirea nu a produs zgomotul acelui râu. Gândirea a produs războaie... gândirea a produs dezbinare în relaţiile noastre... dezbinare bazată pe... - Oh, pentru numele lui Dumnezeu ! - pe imaginile pe care vi le-aţi clădit unii despre alţii... fireşte. Corect ? Acea imagine este rezultatul timpului. Poate că ai un soţ sau o prietenă sau un prieten, orice ar fi. Imediat, creierul a format o imagine. Imaginea este motivul separării... care înseamnă activitatea gândirii. Atunci când spui: "Îmi amintesc de tine !"... este amintirea, rememorarea trecutului, care a fost... înregistrat în creier şi, atunci, îmi aduc aminte de tine. Imaginea este formată, care este un gând... un simbol. Un simbol, un mit, nu înseamnă realitatea. Corect ? Când îţi faci cruce singur... toate simbolurile din biserici nu sunt reale... nu reprezintă adevărul. Deci...
1:10:28 aşa cum am spus, gândirea este activitatea ce are loc în timp... fiindcă acumularea de cunoştinţe depinde de timp. Prin experienţă, prin întâmplări, prin accidente, prin comunicare ş.a.m.d. ea a acumulat cunoştinţe. Acea cunoaştere este o dinamică a gândirii. Corect ? Am experienţa de a mă întâlni cu tine, ieri, este înregistrată... în creier... îmi amintesc de ea şi spun: "Tu eşti acea persoană !" Deci este foarte simplu, dacă observaţi asta. Deci gândirea... înseamnă materie. Corect ? Oh, Doamne ! Fiindcă am discutat asta cu unii oameni de ştiinţă, unii sunt de acord, alţii nu sunt de acord, dar nu contează, pur şi simplu v-o spun. Puteţi fi sau nu de acord, nu contează. Cunoaşterea... care este întotdeauna incompletă, este stocată în creier. Creierul este făcut din materie. Corect ? Celulele sunt materiale... ele conţin amintirile... drept urmare gândirea înseamnă materie. Urmăriţi asta ! Savanţii încearcă să descopere, prin intermediul materiei exterioare nouă, ce se află mai presus de ea, dacă există ceva anume. Dar nu se analizează niciodată lăuntric, gândul fiind materie. Urmăriţi toate acestea ? Şi să cerceteze, prin ei înşişi, dacă există ceva mai presus de toate acestea. Nu să-ţi impună existenţa lui Dumnezeu sau... Asta e ceva prea imatur şi prea stupid. Dar... noi încercăm acum să cercetăm, prin intermediul materiei. Mă urmăriţi ? Mă întreb dacă urmăriţi asta. Prin gândire, care este materie... şi prin acea materie... încearcă să afle... sursa tuturor acestor lucruri. Corect ? Aţi înţeles ?
1:13:31 Cât este ora ?
1:13:40 E amiază ? Am vorbit o oră ?
1:13:48 Încă cinci minute.
1:14:00 Înţelegi, domnule ?
1:14:02 Uite ce se întâmplă,
1:14:05 dacă abordezi asta. Oamenii de ştiinţă şi cei asemenea lor încearcă să descopere... ce se află dincolo de toate acestea. Dacă aţi discuta cu oameni de ştiinţă, ei ar fi de acord cu asta, chiar dacă astrofizicienii, care analizează cerurile, consideră că au încă de-a face cu materia. Şi noi afirmăm... Savanţii operează prin intermediul gândirii... dar noi afirmăm că gândirea, însăşi, înseamnă materie... şi, dacă este materie - care mă reprezintă... mă pot cerceta pe mine însumi... care este ceva mult mai realist... mult mai... drastic... mult mai disciplinat, necesită o anumită însuşire a disciplinei - atunci este posibil să ajungi infinit de departe. Şi am să vă arăt cum să faceţi asta. Nu să vă arăt, trebuie să păşiţi împreună cu mine. Deci...
1:15:40 dacă gândirea înseamnă materie... şi gândirea a clădit întreaga structură psihologică... - Corect ? - - anxietatea mea, temerile mele... disperările mele, depresiile mele, dispoziţiile mele, iubirea mea, tot ceea ce a clădit gândirea, sentimentele mele, visele mele romantice, visele mele cu ochii deschişi - atunci totul în asta constă. Ceea ce este dificil de admis, pentru aşa-zişii oameni religioşi, fiindcă afirmă imediat că există ceva spiritual în ei... că ei sunt suflete divine, una sau alta. Dar toate acelea înseamnă gândire... conştiinţa superioară, conştiinţa inferioară. Potrivit hinduşilor, Atman, Brahman şi toate celelalte, înseamnă tot activitatea gândirii, care creează ceva exterior lor. Aşa cum au făcut creştinii... cu mântuitorul şi toate celelalte. Deci...
1:17:19 dacă gândirea este cauza acestei întregi suferinţe... atunci... care este locul gândirii, aşa cum am descris-o ? Atunci nu are nici un alt rost. Îmi înţelegeţi întrebarea ? Am spus că gândirea are locul ei... altminteri nu aţi mai putea vorbi unii cu alţii... altminteri nu aţi putea merge acasă, lua un autobuz, nu v-aţi putea face slujba ş.a.m.d., lucruri care se bazează pe cunoaştere, aptitudini ş.a.m.d. Acelea sunt necesare. Gândirea trebuie să funcţioneze, mai obiectiv, mai impersonal, mai clar, mai eficient. Dar... gândirea nu are nici un alt rost, în afara celui amintit. Corect, domnule ? Fiindcă gândirea clădeşte această structură psihologică, a "eului" care vrea să devină... sau să nu devină.
1:18:46 Deci, oare este posibil să trăieşti într-o lume... fără vreo activitate... a gândirii... care să clădească această structură a devenirii ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Descoperiţi asta ! Dacă nu... există nici o structură psihologică, numai dacă nu există acolo, atunci puteţi trece mai departe. Înţelegeţi ? Este ceva firesc, logic. Atât timp cât există un centru, care acumulează şi devine... însuşi acel centru este esenţa gândirii. Şi... o minte care nu este liberă... de structura pe care gândirea a clădit-o, din punct de vedere psihologic... mintea nu poate trece mai departe. Poate face trucuri, poate trăi într-o iluzie.
1:20:22 Deci, în discursurile viitoare ş.a.m.d. vom trece, pas cu pas, prin modalitatea de a elibera mintea... de toate condiţionările posibile, de toate acumulările erelor care au corupt-o.
1:20:43 Corect, am terminat domnilor. Ne putem ridica ?