Krishnamurti Subtitles home


SA80T3 - Acţiunea care este întotdeauna corectă
Al treilea discurs public
Saanen, Elveţia
10 iulie 1980



0:01 ACŢIUNEA CARE ESTE ÎNTOTDEAUNA CORECTĂ E bine să râzi !
1:07 Oare am putea începe... vorbind despre subiectele abordate în cele două prezentări anterioare ? Nu sunt deloc sigur... dacă nu transformăm, cumva, tot ceea ce s-a spus, într-un fel de concept teoretic... într-o serie de idei... sau concluzii... şi, ca atare, ele au devenit numai o serie de idei... un set de valori... un lucru pe care trebuie să-l ducem la bun sfârşit în viaţă, oportun... poate valoros... şi profitabil. Dacă transformăm toate aceste convorbiri într-un asemenea lucru... mă tem că vom rata foarte multe lucruri... fiindcă, aşa cum am spus, omul a trăit mii şi mii de ani... trăind într-o luptă constantă, în conflict nu numai cu el însuşi, ci şi cu mediul său ambiant, cu vecinul său, fie că era foarte apropiat sau foarte îndepărtat. Şi am urmat acel tipar vreme de sute de ani... şi, atunci când cineva observă ce se întâmplă în lume... gândeşte că trebuie să existe un răspuns la toate acestea... trebuie să existe o cale de-a ieşi din asta... trebuie să existe o cale... prin care am putea gândi, la nivel global, nu ca un grup de indivizi sau ca nişte secte ş.a.m.d. ci fiind preocupaţi de întreaga omenire. Acea omenire înseamnă tu şi cu mine. Nu suntem diferiţi de oamenii din India sau China sau Rusia sau America sau de aici. Cu toţii trecem prin aceeaşi luptă, aceleaşi frământări, aceleaşi conflicte, acelaşi gen de necazuri ş.a.m.d.
4:30 Şi, aşa cum am spus, încercăm să descoperim, noi înşine, cauza principală a tuturor acestor lucruri şi, dacă nu cumva este posibil, descoperind cauza principală... ca mintea să fie capabilă să... elimine cauza şi, ca atare, să conducă la o acţiune diferită, în viaţă. Asta ne preocupă.
5:11 Şi, dacă pot sublinia... discutăm aceste lucruri împreună... reflectăm împreună. Adică, dacă putem aborda această problemă, nu din punctul vostru de vedere sau din punctul de vedere al vorbitorului, ci... să observăm destul de impersonal... fără să fim legaţi de vreo credinţă anume, dogmă sau persoană, atunci poate că e posibil să reflectăm împreună la aceste probleme. Problema fiind: De ce oare fiinţele umane, care au trăit atât de mult, continuă să respecte acelaşi tipar ? Poate modificat, poate ceva mai versat, capabil să facă faţă anumitor provocări, dar, în esenţă, el rămâne ceea ce a fost timp de mii de ani. Şi noi am spus că principala cauză ar putea fi... faptul că fiecare fiinţă umană încearcă să devină ceva anume... nu numai în lumea fizică, ci şi în tărâmul psihologic, în care încearcă să facă un efort extraordinar pentru a fi sau a deveni ceva anume. Şi noi spunem că asta ar putea fi cauza principală a tuturor acestor probleme. Aţi putea fi de acord sau nu, cu această... cauză, cauza originală, dar, dacă o putem cerceta împreună, - nu să vă spun eu, iar voi să ziceţi: "Ei bine, sunt de acord !" sau nu - ci împreună putem cerceta asta, cu extrem de multă seriozitate şi putem acţiona nu numai... să schimbăm opinii şi idei teoretice, contrazicându-ne reciproc, atunci poate că am putea... să trecem dincolo de cuvinte şi să acţionăm. Adică... nu-i aşa... - vă pun această întrebare - că fiecare dintre noi, în diverse moduri încearcă să fie altceva decât este, de fapt, încearcă să obţină ceva, să devină, să se schimbe ? Dacă am căzut de acord asupra acelui lucru, că asta este cauza esenţială a acestui mare necaz, care are loc în lume, producând o mare confuzie ş.a.m.d., atunci putem reflecta împreună asupra problemei. Corect ?
8:57 Aşa cum poate observa cineva... acţiunile noastre se bazează pe idei. Ideile sunt mai importante decât acţiunea în sine. Corect ? Mă întreb dacă... Vă rog... vorbim împreună, nu vorbesc numai pentru mine. Ideile sau idealurile... reprezintă... platforma, fundalul în baza căruia acţionăm. Corect ? Fie că acele idei sunt personale, fie că au evoluat de-a lungul multor secole, fie că au fost impuse de... religiile organizate... acţionăm, trăim în baza acelor idei. Corect ? Ideile pot fi simboluri... amintiri... experienţe, concluzii. Ideile... creează valori. Corect ? Valori care sunt satisfăcătoare, dorite, meritorii, sunt importante. Şi, odată stabilite acele valori, bazate pe idei... - Corect ? - noi acţionăm în conformitate cu acele valori. Şi acele valori sunt create de gândire. Putem trece mai departe ? Corect ?
11:25 Deci acţiunile noastre sunt bazate pe valori. Şi aceste valori sunt produse prin ajustări constante... ajustări ale circumstanţelor, ale caracterului cuiva, ale dorinţelor cuiva... ale condiţiilor sociale şi de mediu ale unei persoane. Corect ? Deci acţiunile noastre se bazează pe valori, care sunt produsul gândirii. Corect ? Corect, domnule ? Putem continua ? Fiindcă voi sublinia, imediat, că o minte care se bazează pe valori... este foarte limitată... fiindcă acele valori sunt create de gândire, de dorinţă... - Corect ? - şi, ca atare, acţiunea este întotdeauna limitată. Corect ? Şi... dacă ne examinăm acţiunile, realizăm... că întreaga viaţă înseamnă acţiune. Întreaga viaţă înseamnă acţiune... să vorbeşti, să mergi, să gândeşti... să acţionezi în baza cunoaşterii, responsabilitate, prietenie, întreaga noastră existenţă înseamnă acţiune... fie că acea acţiune este ghidată de o valoare anume... sau de experienţă... sau impusă de societate sau de cultură şi religie. Corect ? Avansăm. Nu-i aşa ? Corect ?
13:53 Deci ne punem problema: Acesta a fost tiparul existenţei noastre... fiecare persoană creându-şi propriile valori... ce este important, ce nu este important, ce merită şi ce nu, ce anume ne consolează, ce este de dorit ş.a.m.d. Deci ne întrebăm: "Oare există o acţiune care nu se bazează pe valori ?" Înţelegeţi ? Deci asta înseamnă... aşa cum am spus... fie că acţiunile noastre se bazează pe amintiri sau foste valori, fie pe valori actuale sau pe idealuri viitoare. Corect ? Ceea ce ar trebui să fie, ceea ce a fost şi ceea ce este. E bine ? Deci acţiunea noastră este o continuă mişcare a trecutului... trecând prin prezent, modificându-se pe sine în viitor. E bine ? Mă întreb dacă ne înţelegem. Ne înţelegem reciproc ? Da, domnule ? Bun, deci măcar o persoană înţelege. Deci...
15:50 acţiunile noastre se bazează întotdeauna pe trecut. Nu există o acţiune spontană. Putem continua ? Vă rog să nu fiţi de acord cu mine. Toată lumea vorbeşte, mai mult sau mai puţin, despre acţiunea spontană. Nu există aşa ceva. Totul se bazează, în esenţă, pe amintiri, valori ale trecutului care se modifică singure, constant, dar, în esenţă, sunt înrădăcinate în trecut şi, ca atare, nu există acţiune spontană. Şi cineva se întreabă, atunci: Care este acţiunea corectă ? Dacă acţiunea nu se bazează pe trecut, pe valori... fiindcă ele limitează acţiunea... fiindcă sunt... rezultatul gândirii, care este consecinţa cunoaşterii... - Corect ? Am trecut prin asta. - deci oare există o acţiune, care să fie corectă, indiferent de circumstanţe... fără a se baza pe valori ? Oare pun problema corect ? Ne înţelegem reciproc ? Fiindcă este foarte important să descoperi... dacă există libertate de acţiune. Acum noi gândim că există libertate de acţiune, fiindcă putem face orice dorim. Aceasta este moda predominantă... să facă, fiecare, ce doreşte, fără ca să-i sufle în ceafă tatăl sau guvernul. Şi acea libertate a condus, mai mult sau mai puţin, la acest haos actual, fiecare făcând exact ce doreşte.
18:18 Deci cineva trebuie să descopere, el însuşi, ce înseamnă acţiunea corectă... care nu se bazează pe concepte, idealuri... valori. Corect ? - Vreţi să descoperiţi ? - Da, vrem să descoperim.
18:44 Nu domnule, ăsta nu e un joc.
18:48 Nu este ceva pe care să-l... faceţi în dimineaţa asta şi apoi să-l uitaţi cu totul. Ne influenţează traiul zilnic... şi, ca atare, este ceva foarte serios. Şi este o întrebare foarte serioasă, pe care să ţi-o pui: Oare există o acţiune care nu se bazează pe marxism... sau pe creştinism sau pe hinduism şi toate celelalte ? Sau pe oricare alte valori umane, care sunt produsul gândirii ? Corect ? Ca atare, cineva trebuie să-şi pună această întrebare, dacă există o acţiune corectă, indiferent de circumstanţe.
19:46 Deci cineva trebuie să pună întrebarea: Ce anume înseamnă corect ? Cineva va zice că ceea ce gândeşte el este corect... sau că are o anumită credinţă... şi acţionează potrivit ei şi asta este corect sau că are experienţe... care i-au modelat acţiunea şi, ca atare, sunt corecte. Corect ? Şi precizăm, dacă se poate, că toate aceste... exprimări ale acţiunii sunt o simplă prejudecată... o prejudecată... care are ceva în comun cu idealurile. Corect ? Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Prejudecăţile voastre... vă modelează idealurile. Fie că acele prejudecăţi sunt cultivate cultural, cu mare grijă, fie că sunt adoptate pe cale religioasă... o asemenea acţiune se bazează, în esenţă, pe valori. E bine ? Şi ne întrebăm dacă există vreo acţiune care să nu se bazeze pe nici una dintre acestea. Corect ? Fiindcă asta e libertatea; altminteri e ca şi cum ai fi legat de ceva anume şi, ca atare, fiecare acţiune devine coruptă. Mă întreb dacă urmăriţi toate acestea. Dacă sunt legat de o credinţă anume... fireşte că acţiunea mea va fi conformă cu acea credinţă... şi, ca atare, limitată şi, ca atare, coruptă. Corect ? Poate că nu sunteţi de acord, dar vă rog să examinaţi asta, mai întâi, înainte de a fi sau nu de acord. Folosim cuvântul "corupt", care înseamnă "rompere", rădăcina acelui cuvânt este "rompere", a rupe, a fragmenta... a produce o fragmentare. Aceea este semnificaţia de bază a cuvântului "corupt". Deci acţiunile noastre sunt corupte... niciodată întregi. Şi, pentru a afla ce înseamnă acţiunea corectă, cineva trebuie să se elibereze, de fapt... de toate valorile. Corect ? Vă rog să observaţi logica sau sensul acestui lucru.
23:16 Acum, ce înseamnă acţiunea corectă ? Cuvântul "corect" înseamnă exact... efectiv... nedenaturat... care trebuie să fie constant. Corect ? Acela este sensul acelui cuvânt, "corect", nu sensul pe care îl daţi voi acelui cuvânt "corect" sau pe care i-l dă vorbitorul. Dicţionarul îi dă acea semnificaţie, ceea ce înseamnă... o acţiune care este constantă... care nu variază niciodată, indiferent de circumstanţe... precisă... fără a fi bazată pe vreo imaginaţie romantică, sentimentală. Corect ? Urmăriţi asta ? Da, domnule ? Şi oare există o asemenea acţiune corectă ? O acţiune care nu se bazează pe vreun principiu... care nu se bazează pe vreun ideal... care nu e rezultatul valorilor personale sau cultivate. Altminteri este o acţiune coruptă. Suntem pe cale să descoperim asta.
25:16 O minte care este legată de o idee... de un concept... de vreo valoare, sau de o persoană anume... generează acţiuni care trebuie să fie întotdeauna corupte. Corect ? Adică, dacă sunt ataşat de o persoană... atunci acel ataşament îmi va dicta acţiunile... evident. Dacă sunt ataşat sau legat de o credinţă anume, acţiunea mea se va conforma acelei credinţe şi, ca atare, acţiunea mea este coruptă. Dacă acţionez potrivit experienţei şi cunoştinţelor mele, cunoaşterea fiind întotdeauna limitată, acţiunea mea va fi coruptă. Înţelegeţi ce spun ? Este ceva complet diferit de tot ceea ce ni s-a spus. Şi noi spunem: "Oare există vreo acţiune care este incoruptibilă ?" Şi noi afirmăm că există, ceva care conduce la... - Vă rog să urmăriţi asta ! - care conduce la faptul că, atunci când observi, nu analizezi... atunci când observi consecinţele valorilor, cum sunt create valorile... cum este să fii ataşat de o idee, concept sau persoană, o asemenea acţiune este, fără excepţie, distructivă, coruptă, limitată. Dacă aşa stau lucrurile, observând... nu analizând, li se pune capăt. Mă exprim clar ? Adică, sunt ataşat, să presupunem că sunt ataşat de un simbol. Fie că simbolul se află într-o biserică sau am creat propriul meu simbol, prin mitologie ş.a.m.d. acele simboluri sunt create de gândire. Sunt ataşat de un simbol... şi acţionez în conformitate cu acel simbol. Rezultatul este conflictul... îndreptat nu numai împotriva simbolului tău... împotriva credinţei tale, ci şi un conflict în acţiunile mele cotidiene. Corect ? Mă întreb dacă observaţi asta. Observ asta, observ realitatea faptică. Corect ? Nu ? * Întrebare ininteligibilă, în limba italiană * Un moment, un moment... Am de gând să abordez asta.
29:15 Domnule, oare observăm amândoi această realitate... că, atât timp cât eşti legat de orice lucru... o persoană, o credinţă, un concept, o idee, de propria ta cunoaştere şi experienţă... rezultatul acelei acţiuni trebuie să producă, invariabil, conflict ? Oare observăm asta ?
29:49 În regulă, o voi formula diferit. Sunt evreu... sunt ataşat de acel concept. Rezultatul este că tu, care eşti musulman, arab, eşti în război cu mine. Corect ? Este destul de simplu, evident, observabil. Dar, dacă cercetezi asta mai profund, lăuntric, s-ar putea să mă agăţ de o persoană... din diferite motive, desigur... şi... tocmai acel ataşament de acea persoană... produce un mare conflict, teamă, ură. Corect ? Şi... fără a analiza... oare pot observa realitatea ? Vom explica ce anume înţelegem prin observare.
31:06 Oare observi... tu însuţi, fără nici o denaturare ? Să observi, nu să încerci să schimbi ceea ce vezi... nu să încerci să respingi raţional ceea ce vezi sau să încerci să treci peste ceea ce observi sau să reprimi ceea ce vezi, ci numai să observi, ca şi cum ai verifica într-o oglindă ceea ce eşti, de fapt. Adică... oare pot observa reacţia mea... care este o agresiune ? Înţelegeţi ? Iau asta drept exemplu. Sunt agresiv... - Feri-m-ar sfântul ! - sunt agresiv. Oare pot observa asta ? Cauza acestui lucru... fără a analiza... expresia de pe faţa mea, vocea mea, gestul meu... oare le pot observa, fără a încerca să le justific sau... să-mi ofer o scuză sau să încerc să spun "Nu sunt aşa !" ci numai să observ ? Oare puteţi face asta ? O faceţi, în timp ce vorbim ? Ia-ţi propria ta... idiosincrazie... propriul tău caracter, propriul tău ataşament şi observă-l. Ceea ce va deveni destul de dificil, fiindcă minţile noastre sunt instruite şi educate să analizeze. Adică, să descoperi cauza... prin analiză şi să speri, prin asta, că vei depăşi cauza, în sine. E bine ? Pe când noi afirmăm că acel proces al analizei nu te va elibera de cauza în sine. În timp ce, dacă numai observi... fără vreo reacţie emoţională... să vezi exact ceea ce există, atunci laşi realitatea să-şi spună povestea, în loc ca tu să spui povestea despre realitate. Acum aţi înţeles ? Am explicat clar ? Noi spunem întotdeauna... ce să facem în privinţa realităţii. Corect ? Nu trebuie să fie, trebuie să fie, trebuie să abordăm problema ş.a.m.d., dar nu permitem niciodată realităţii să se dezvăluie singură. Exact asta spunem. Observarea este... dezvăluirea a ceea ce se întâmplă. Oare faceţi asta, în timp ce vorbim ?
34:46 Ştiţi, majoritatea dintre noi suntem ataşaţi de o persoană. Corect ? De soţul nostru, de copiii noştri, de una sau alta, de preotul nostru... de un guru, de un sistem de meditaţie sau orice ar fi. Oare îţi poţi observa ataşamentul ? Vă rog, asta nu este o terapie de grup... nu suntem într-un confesional... tot acel nonsens, care e mult prea prostesc, ci noi ne întrebăm reciproc: Oare îţi poţi observa ataşamentul ? Desigur că poţi. Devii conştient de el. Atunci, dacă-l observi cu atenţie, reacţia imediată este: De ce nu ? Ce nu e în regulă cu ataşamentul ? Consecinţele ataşamentului sunt teama şi, ca atare, ura... gelozia şi, ca atare, absenţa iubirii. Acestea sunt consecinţele, nu-i aşa ? Nu ? Sunteţi foarte tăcuţi. Probabil că staţi lângă soţia sau soţul vostru ! Dar, dacă observaţi asta, cu foarte mare atenţie... fără a denatura ceea ce observaţi, de fapt... acea observare este acţiunea inteligenţei. Mă întreb dacă pricepeţi asta. Corect, domnule ?
37:00 Pot continua ? Fiindcă ajungem la un moment dat, când se poate spune: există o acţiune care este corectă în orice circumstanţe. Şi asta este să observi realitatea... ceea ce se întâmplă, de fapt... fără nici o denaturare. Corect ? Vă voi arăta ceva şi anume... atunci când observăm... ceea ce se întâmplă ca ataşament şi consecinţele acelui ataşament. Când observăm, oare observatorul... diferă de lucrul pe care-l observă ? Mi-aţi înţeles întrebarea ? Atunci când devii... când eşti mânios... la acel moment de mânie nu există nici o separare între observator şi obiectul observat. Corect ? Corect, domnule ? Corect ? Separarea intervine doar o secundă mai târziu. Corect ? Ai fost mânios, recunoşti sentimentul mâniei, fiindcă l-ai mai avut înainte, deci separarea are loc din momentul... în care observatorul se separă de obiectul observat. Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Corect ? Nu, nu, vă rog, este o problemă serioasă, de abordat, fiindcă dacă poţi observa asta... vei elimina conflictele în totalitate... deoarece conflictul există între observator şi obiectul observării. Corect ? Oare folosesc cuvinte cu care nu sunteţi obişnuiţi şi, ca atare vi se pare ceva mai degrabă încâlcit ? Acum, aşteptaţi puţin.
40:03 Sunt ataşat de o persoană... dacă sunt. Sunt ataşat de o persoană. Oare ataşamentul... - Vă rog să ascultaţi ! - oare ataşamentul este diferit de mine însumi ? Sau eu sunt ataşamentul ? Înţelegi, domnule ? Vă alimentez cu energie. Vedeţi, nu vreţi, de fapt, să înfruntaţi asta. Ca atare, găsiţi o mulţime de scuze. Fiindcă acolo unde există ataşament... de o problemă, de o idee, de un ideal, de o persoană, de o dogmă, de un ritual, de o organizaţie, de anumite instituţii, trebuie să existe corupţie. Corect ? Şi, dacă sunt ataşat de soţia mea, există certitudinea absolută a corupţiei... deoarece corupţie înseamnă teamă. Teama produce ură... conflict... gelozie... antagonism... care sunt toate expresia corupţiei... nu acţiunea iubirii. Deci, oare vedem asta, nu analitic, ci realist ? Acum, când spuneţi "observ asta", oare cel care vede este diferit de ceea ce a văzut ? Urmăriţi asta ? Adică, domnule, acolo unde există dezbinare, trebuie să existe conflict. Asta e legea, e o lege. Există conflicte între arabi şi evrei, între comunişti şi socialişti, capitalişti ş.a.m.d. între hinduşi, creştini, musulmani - înţelegeţi ? Acolo unde există dezbinare, trebuie să existe conflict. Conflictul înseamnă corupţie. Şi am trăit în baza acestei norme, a acestui tipar, că observatorul, gânditorul, diferă de gândirea în sine. Deci gânditorul încearcă, întotdeauna, să domine gândirea. Mă urmăriţi ? Corect ? Dar gânditorul este gândirea în sine.
43:56 Deci, atunci când observăm... ataşamentul... pentru o persoană sau un obiect, o piesă de mobilier... oare... persoana care este ataşată este diferită de ea însăşi, de ataşamentul în sine ? Înţelegeţi ce spun ? Evident că nu. Ca atare, atunci când nu există dezbinare... şi, ca atare, nu există conflict, întreg procesul ataşamentului ajunge la final. Vă rog să testaţi asta ! Nu acceptaţi nimic din ceea ce afirmă cineva, inclusiv eu însumi. Testaţi ! Adică, observă de ce anume eşti ataşat, de fapt, legat: de numele tău, de familia ta, de fratele tău, de soră, tată, soţie, fată, băiat, orice ar fi, de episcop sau de papă sau de vreo altă persoană. Dacă eşti, numai observă asta. Dar, dacă îţi place să fii ataşat, dacă îţi plac toate consecinţele acelui ataşament, eşti bine... venit, nimeni nu te va opri. Dar, dacă vrei să descoperi... dacă există vreo acţiune care să fie incoruptibilă... care este corectă în orice circumstanţe... atunci trebuie să te eliberezi de toate valorile, de toate ataşamentele. Fiindcă, atunci când observi ataşamentul, inteligenţa este cea care observă întregul proces... nu analiza.
46:33 Deci, acolo unde există inteligenţă... există acţiune corectă. Inteligenţa nu înseamnă cunoaştere... nu înseamnă... informaţie acumulată. Acolo unde este intuit ataşamentul, acea intuiţie este... inteligenţă şi prin acea inteligenţă se produce acţiunea corectă. Corect, domnule ? Nu te uita la mine, nu merit... ci observă-te pe tine însuţi şi descoperă. Fiindcă omul a trăit în corupţie... timp de milioane de ani... şi toate acţiunile sale trebuie să fie corupte... trebuie să producă haos, conflicte... şi acţiunile sale se bazează pe idealuri... pe concepte, pe valori, care sunt toate produse ale gândirii. Nu există vreo valoare divină, absolută... chiar dacă preoţii ar putea spune asta. Atunci când o spun, este activitatea propriei lor gândiri. Deci...
48:32 există o acţiune... care este pe deplin întreagă... pe deplin incoruptibilă, în traiul cotidian, nu undeva în rai. Adică, oare poate o fiinţă umană să trăiască în această lume... cu acea inteligenţă ? Acea inteligenţă este născută din intuiţie, de exemplu, avută asupra unui ataşament. Intuiţie ! Intuiţie înseamnă să ai deplina... înţelegere a întregului proces al ataşamentului, imediat. Înţelegeţi ce spun ? Cu toţii trebuie să fi avut vreo intuiţie oarecare, uneori... când acea intuiţie nu înseamnă amintire... nu rezultă din procesarea vreunei valori sau a vreunei concluzii, ci este... o clipă de înţelegere deplină a ceea ce observi, în totalitate. Şi aceea este esenţa inteligenţei. Şi acea inteligenţă nu e a ta sau a mea şi, ca atare, acţionează întotdeauna corect. O veţi încerca, o veţi face ? Făceţi-o acum, când staţi aici, nu când vă veţi duce acasă. În timp ce stai aici, observă, tu însuţi, observă-ţi acţiunea... în ce o priveşte pe soţia ta, pe soţul tău, aproapele tău, politica ta, religia ta, orice ar fi. Şi oare poţi avea, fără analiză, o percepţie, o observare a tuturor consecinţelor şi a cauzei acestui ataşament, instantanee, imediată ? Fiindcă asta implică... eliberarea de timp. Nu ar trebui... Cât este ora ?
51:26 Unsprezece şi nouăsprezece minute.
51:28 Mai avem încă cincisprezece minute.
51:38 Aşa cum am spus, creierul este rezultatul trecerii timpului... ceea ce nimeni nu poate nega. El a evoluat... în decursul unui milion de ani... de la cele mai primitive celule la nişte celule extrem de complexe. Şi asta a necesitat timp... - Corect ? - ... ceea ce înseamnă evoluţie. Şi atunci când tu... Şi creierul funcţionează potrivit unui tipar temporal. Corect ? Domnule, totul este foarte simplu dacă-ţi foloseşti mintea, dacă te gândeşti la asta. Este destul de simplu, de fapt. Creierul funcţionează... conform tiparului temporal, matriţei temporale, adică, ieri... azi şi mâine. Soarele apune şi soarele răsare. Timp, în sensul de voi fi, sper să fiu, îmi doresc asta. Corect ? Este o mişcare în timp. Abia aştept să vă întâlnesc mâine... ceea ce înseamnă timp. Speranţa, să ai speranţe, înseamnă timp. Corect ? Corect ? Deci creierul operează, funcţionează, fiindcă a evoluat în timp, în cadrul procesului temporal. E clar ? Acum...
53:50 am trăit conform acelui tipar vreme de milioane de ani. Nu e vorba numai de un timp fizic şi anume... ieri, azi şi mâine... ci şi de un timp psihologic, lăuntric. Vorbim despre timpul lăuntric al minţii. Deci creierul, care este o parte a minţii, creierul... funcţionează... acţionează, răspunde, gândeşte în timp. Şi acel tipar a fost stabilit pentru un milion de ani şi încă mai urmăm acel tipar, trăim în acel tipar. Şi... dacă nu există nici un final al timpului... - Înţelegeţi ce spun ? - tiparul va fi repetat la nesfârşit. Înţelegi ceva, domnule ?
55:20 Uite, aşa cum am spus deunăzi... am nevoie de timp pentru a deveni ceva anume. Dacă vreau să devin un chimist bun, am nevoie de timp. Dacă vreau să învăţ o limbă străină, am nevoie de timp. Dacă vreau să fiu un şofer bun, trebuie să am timp la dispoziţie, pentru a acumula cunoştinţe, aptitudini... şi să acţionez. Atunci am nevoie de timp, să învăţ o limbă străină ş.a.m.d. Şi acelaşi tipar, principiu, este aplicat psihologic. Mă urmăriţi ? Am nevoie de timp pentru a fi bun. Am nevoie de timp pentru a deveni altruist. Când spui "îmi trebuie timp ca să devin altruist", aceea este însăşi esenţa egoismului. Deci creierul nostru funcţionează întotdeauna în timp. Şi timpul... înseamnă deplasare, nu-i aşa ? De aici până acolo, fizic vorbind. Şi, de asemenea, timpul înseamnă să devii ceva anume, psihologic vorbind... şi, ca atare, este o deplasare. "Nu sunt prea bun, dar voi fi bun." Este o deplasare de la "ceea ce există" la "ceea ce ar trebui să fie". Tot o deplasare este şi gândirea. Corect ? Deci timpul înseamnă gândire. Mă întreb dacă... Şi acela este tiparul în care am trăit. Şi acel tipar nu a schimbat omul, deşi a trăit peste un milion de ani. Ca atare, oare există vreo posibilitate de a sparge acel tipar ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Nu, n-o înţelegeţi. Este prea... da ? Noi spunem că există. Dacă mă veţi urmări, veţi vedea. Analiza este un proces temporal. Corect ? Corect, domnule ? Ca atare, observ... am o intuiţie asupra analizei şi, ca atare, este sfârşitul analizei. Corect ? Intuiţia nu depinde de timp. Oare putem... Am o intuiţie privind... dorinţa mea... şi... - privind dorinţa mea de-a avea ceva anume - şi... acel proces al dorinţei, pentru acel lucru, fie că poate fi analizat, examinat... şi se poate ajunge la o concluzie, fie, dacă observ întreaga dinamică a dorinţei, exact acea observare este o intuiţie care nu depinde de timp.
59:37 O voi reformula. Uite, domnule... ştim cu toţii că suntem ataşaţi... de una sau alta. Corect ? Îi puteţi pune capăt imediat ? Dacă îi puneţi capăt instantaneu, imediat, acela este sfârşitul timpului. Dar, dacă ziceţi: "Îl voi aborda, îl voi analiza, voi vedea dacă este corect, greşit, dacă ar trebui să fie sau n-ar trebui să fie !" atunci repeţi tiparul. Corect, domnule ? Finalul timpului... este extraordinar de important, fiindcă aceea este eliberarea reală... de ceea ce a fost. Mă întreb dacă pricepeţi. Oare vă forţez să gândiţi într-un anumit sens ? Fiindcă se întâmplă să fiu energic... vehement ? Sau oare ne mişcăm împreună în aceeaşi direcţie ? Fiindcă, vedeţi domnule, asta a fost una dintre problemele omenirii. Poate că nu aţi cercetat asta. Omul s-a întrebat întotdeauna dacă există vreun final al timpului. Timpul trebuie să fie oprit. Şi... noi credem că timpul se opreşte printr-un anumit fel de meditaţie. S-a abordat acest subiect, în foarte mare măsură, poate mai puţin în lumea occidentală, dar în mare măsură în lumea orientală. Deci se zice că timpul se opreşte numai atunci când gândirea poate fi controlată. Înţelegeţi ? Fiindcă gândirea este o deplasare în timp, gândirea înseamnă timp. În timp ce noi afirmăm că se poate sfârşi... atunci când există observarea, fără denaturare, a ceea ce se întâmplă în realitate, care este reacţia reală din sinea ta... reacţia la ataşament... de ce eşti ataşat, care este consecinţa. Să observi toate acestea, imediat, înseamnă finalul timpului. Nu o mai pot repeta încă o dată. Este oarecum clar ? Nu, trebuie să fie clar, fiindcă folosim cuvinte uzuale. Fie nu vă exersaţi propriul creier, fie sunteţi numai... influenţaţi, împinşi de la spate. Dar, dacă spui: "Uite, vreau să descopăr... vreau să observ dacă sunt ataşat de ceva anume !" curând descoperi că eşti... şi îi observi consecinţele: teama, ura... neliniştea... gelozia, toate conflictele care au loc. Şi... dacă spui: "M-am obişnuit; las-o aşa; nu mă deranjează s-o tolerez." atunci nu faci decât să trăieşti într-un conflict permanent, ceea ce face fiecare fiinţă umană, obişnuită. Dar, dacă vrei să pui capăt acelui conflict... nu i se poate pune capăt decât imediat... ceea ce înseamnă să-l observi fără nici o denaturare.
1:04:17 Am terminat. Ne întâlnim duminică.