Krishnamurti Subtitles home


SA80T4 - Sfărâmarea tiparului condiţionării
Al patrulea discurs public
Saanen, Elveţia
13 iulie 1980



0:01 SFĂRÂMÂND TIPARUL CONDIŢIONĂRII Oare putem continua... cu subiectele abordate în ultimele trei discursuri ? Unii dintre voi poate că aţi venit pentru prima oară sau nu aţi fost prezenţi la celelalte discursuri, deci ar trebui, dacă nu aveţi nimic împotrivă, să repetăm puţin ceea ce am spus anterior.
1:16 Se pare că... omul a trăit... mai mult de cinci sau şase milioane de ani... şi... în decursul acestei întregi perioade evoluţioniste... omul nu a fost capabil, atât extern, cât şi lăuntric, să rezolve marea problemă a conflictului... nu numai cea a conflictului din sinea sa, ci şi cea a conflictului şi războaielor, a măcelurilor din afară. Şi există un tipar, de-a lungul tuturor acestor milenii, deoarece creierul a urmat acest curs... această matriţă, acest tipar. Şi noi continuăm să fim, constant, în acelaşi curent al... sărăciei... confuziei... şi al unei mari suferinţe, atât lăuntric, cât şi extern. Şi, dacă suntem cât de cât serioşi şi preocupaţi de ceea ce se întâmplă în lume, dar şi în sinea noastră... cineva trebuie să se întrebe sau să dezbată sau să descopere de ce creierul... mintea... fiindcă ne referim la "minte" ca senzaţie... toate emoţiile... reacţiile... şi... răspunsurile gândirii - toate acelea constituie creierul şi mintea şi inima, întreaga structură psihologică a fiinţelor umane... atât din punct de vedere biologic, cât şi psihologic - de ce noi, fiinţele umane, presupuse a fi educate... evoluate, sofisticate, cultivate, de ce trăim în această lume omorându-ne între noi... fiind dezbinaţi de religii... de naţionalităţi... de toată... această dezbinare distrugătoare, pe care gândirea a creat-o între fiinţele umane ? Şi... oare este posibil... să produci o schimbare în însăşi structura cerebrală. Despre asta am tot vorbit, în ultimele trei discursuri.
4:58 Şi, de asemenea, am spus că acesta nu este un discurs, ţinut de omul care stă pe o platformă, dezbătând diverse idei... oricâte idei au existat în lume, oricâte ideologii... atât totalitare, marxiste, leniniste, maoiste şi de celălalt gen... ideologii de stânga, de centru şi de dreapta, extremele tuturor acestora. Şi aceste ideologii... au fost extrem de distructive... fie că vorbim de ideologiile religioase, fie de ideologiile politice, economice. Şi... creierul, mintea, întreaga structură psihologică a omului, a trăit în acest tipar... a trăit în această matrice. Şi, aşa cum am spus, nu este un discurs ţinut de vorbitor. Reflectăm împreună la această problemă. Împreună ! Nu numai ascultaţi şi sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord... apoi plecaţi acasă, poate fără a acorda prea mare interes unui divertisment intelectual. Dar mă tem că nu acesta este scopul acestei adunări. Împreună facem călătoria... reflectând împreună. Şi cineva trebuie, dacă este amabil... să acorde oarecare atenţie tuturor acestor lucruri, fiindcă suntem, cu toţii, fiinţe umane, fie că trăim în Rusia, în est, vest, sud sau nord. Trecem cu toţii printr-un mare chin, sărăcie, anxietate... purtând povara temerilor şi a suferinţei. Acestea sunt problemele comune ale oamenilor... problemele comune ale omenirii. Şi oamenii obişnuiţi sunt fiinţele umane care stau aici, în cort... fie că sunt din est, vest, nord, sud. Noi suntem omenirea. Creierele noastre şi minţile noastre nu sunt... creiere individuale şi minţi individuale... ci vorbim despre mintea omenirii. Ştiu că poate mulţi dintre voi nu vor fi de acord... dar, dacă veţi examina asta imparţial, obiectiv, ştiinţific... veţi descoperi că creierul nu este al vostru... nici al meu... ci este creierul fiinţelor umane, care a evoluat către starea actuală, în care ne aflăm noi înşine. Şi ne-am întrebat...
8:58 am examinat, am observat - nu analizat - de ce mintea umană a trăit în această disperare, această depresie... de ce fiinţele umane nu s-au schimbat radical, în decursul tuturor acestor milenii. Aceasta este problema. Asta am dezbătut împreună. Am dezbătut împreună, nu numai l-am ascultat pe vorbitor şi am spus: "Ei bine, vorbeşte teoretic, spune nonsensuri, orientale !" şi toate celelalte nonsensuri. Gândirea nu este nici orientală, nici occidentală. Cred că este o realitate fundamentală. Poate că în Occident gândeşti după o anumită orientare, ştiinţifică, industrială ş.a.m.d. şi poate că în Orient este diferit, dar, în esenţă, este vorba despre gând, gândire... care ne este comună tuturor. Marea majoritate a oamenilor gândesc şi gândirea nu este a ta sau a mea, ci este comună. Şi această gândire... născută din cunoaştere... experienţă, memorie, această gândire a creat lumea industrializată... a construit poduri extraordinare, poduri frumoase, a realizat mari invenţii ştiinţifice, în chirurgie, medicină. Şi, de asemenea, gândirea a creat războaie. Gândirea a creat întreaga arhitectură... frumoasă şi urâtă... toate marile picturi, statuile şi muzica. Tot gândirea a creat toate aceste lucruri care se află în catedrale... în temple, în moschei. Şi gândirea a dezbinat lumea religiei, în creştinism, hinduism, budism ş.a.m.d. Toate acestea sunt fapte. Nu este o invenţie a vorbitorului. Acestea sunt fapte evidente, observabile.
12:16 Şi... am trăit în acel mod, tribal... care a devenit un naţionalism glorificat. Şi, oare este posibil pentru acest creier, care a fost modelat după un tipar anume şi care a existat într-un anumit mod: suferind, solicitând, supunându-se, nesupunându-se... conformându-se şi revoltându-se împotriva conformismului, acesta a fost tiparul... şi... orice persoană serioasă trebuie să cerceteze... dacă nu cumva este posibil să sfărâmi acest tipar şi să trăieşti complet diferit... fără război, fără antagonisme, fără nelinişte, teamă, suferinţă. Şi... dacă sunteţi dispuşi... şi capabili, fireşte... să reflectaţi împreună, atunci puteţi descoperi, pentru voi înşivă, dacă este sau nu posibil. Despre aceste lucruri am vorbit, mai mult sau mai puţin, în timpul ultimelor trei discursuri. Corect ?
14:14 Aşa cum poate observa cineva... cu propria sa minte, nu cu mintea vorbitorului... nu prin cuvintele vorbitorului, care sunt cuvinte obişnuite, non-tehnologice... că el foloseşte cuvinte non-tehnice, nu un jargon ş.a.m.d. ci simpla şi cotidiana limbă engleză. Şi, de asemenea, dacă se poate preciza, nu încercăm să facem nici o propagandă... nu vă îndemnăm să vă alăturaţi vreunei comunităţi sau să urmaţi vreun guru. Toate acelea sunt prostii. Oamenii maturi nu fac asemenea lucruri, oamenii imaturi le fac. Deci...
15:20 întrebarea noastră este: De ce creierul... care şi-a dezvoltat o capacitate atât de enormă... de ce nu şi-a rezolvat propriile probleme... de ce trăieşte în acest mod ? Şi, aşa cum am spus deunăzi, şi vom repeta iarăşi, dacă nu vă deranjează: Gândirea este esenţa tuturor acestor lucruri... este centrul tuturor acestor chinuri. Gândirea se naşte din cunoaştere, experienţă... care devine memorie, stocată în neuroni. Deci gândirea este un proces material. Am discutat asta cu câţiva oameni de ştiinţă, care sunt specialişti în neurologie. Unii dintre ei sunt de acord, alţii nu, fireşte ! Este jocul lor. Unii sunt de acord, alţii nu, cam în orice privinţă. Dar... gândirea... s-a aflat în centrul acestei întregi lupte umane... acest impuls uman de a ajunge mai presus de sine, impulsul de a-l găsi pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu există... de a descoperi ce este iluminarea... dacă există ceva mai presus de timp... dacă există ceva mai presus de... gândirea umană, care este eternă ş.a.m.d. Şi, ca atare, gândirea a fost exersată încă de la începuturi. Şi gândirea a... clădit imaginea... că omul trebuie să se dezvolte, să evolueze, să devină ceva anume. Sper că urmăriţi toate acestea. Vă rog, nu-l urmăriţi pe vorbitor... vă urmăriţi pe voi înşivă. Nu există nici dascăl, nici discipol. Acesta este adevărul. Nu există adept şi lider, în lumea minţii... şi... nu există decât învăţare... nu să afli... ceea ce cineva trebuie să te informeze... ci să înveţi... în plină acţiune. Vom aborda asta imediat.
19:21 Deci examinăm, împreună... facem o călătorie în viaţa extrem de complexă a fiinţelor umane, foarte complexă. Şi... pentru a aborda această complexitate, mintea trebuie să fie liberă de orice ataşament... de orice... legătură cu ceva anume, cu guru tău, cu concluziile tale, cu... conceptele, ideile tale ş.a.m.d. fiindcă, atunci când eşti legat de ceva anume, când eşti dedicat unei anumite religii, unui anumit sistem de gândire, unei anumite... metode de meditaţie, unei anumite metode sau credinţe ş.a.m.d. exact acea dedicare produce corupţie. Ca atare, o minte care este dedicată... care este părtinitoare, crede în ceva anume, nu poate... afla sau descoperi dacă această minte se poate transforma singură. Corect ? Ştiu că este foarte dificil de acceptat asta... fiindcă orice fiinţă umană vrea să se dedice unui anumit lucru... se simte în siguranţă în acea dedicare. Cineva se simte în siguranţă, dacă are un lider, dacă are un guru, dacă are un anumit sistem. Şi, dacă eşti ataşat de vreo persoană... dacă eşti ataşat de vreo persoană... este evident că poţi observa iniţierea corupţiei, fiindcă în acel ataşament există teamă... ură, nelinişte. Similar, dacă eşti ataşat de o idee sau de o credinţă... de un concept, de o anumită imagine sau de un simbol religios, atunci corupţia este inevitabilă. Şi unul dintre factorii determinanţi ai acestei corupţii este autoritatea.
22:57 Oare ajungem undeva, ne întâlnim cu toţii ? Sau voi staţi separaţi, acolo şi vorbitorul aici ? Suntem separaţi, fizic vorbind, dar oare există vreo comunicare între noi ? Oare există vreo... observare a numitorului nostru comun ? Oare vedem asta, cu toţii, nu numai din punct de vedere teoretic... verbal, ci ca realitate faptică ? Realitatea - microfonul este o realitate. Oare observăm realitatea, în sinea noastră, că atât timp cât eşti dedicat, ataşat, legat de ceva anume, de o persoană, de o credinţă, de un concept, atunci trebuie să existe corupţie ? Fie că eşti marxist... leninist... maoist sau urmezi vreun guru recent... sau eşti ataşat de vreun sistem anume, trebuie să existe corupţie. Adică, oare vedem asta ca pe o realitate ? Dacă sunt dedicat ideii că sunt hindus... uitaţi ce se întâmplă. Sau, dacă eşti dedicat ideii că eşti catolic, protestant, budist sau că aparţii vreunei secte, vreunui... concept teologic... democrat... atunci eşti legat şi, ca atare, nu eşti liber să examinezi. Şi trebuie să existe libertate. Şi... autoritatea... în special în lumea minţii şi a inimii şi a creierului... înseamnă să urmezi pe cineva anume... să accepţi anumite concepte teologice sau teoretice... furnizate de Marx ş.a.m.d. sau de vreo minte asiatică sau indiană. Dacă accepţi asta... şi o urmezi... mental vorbind... în acţiunile tale ş.a.m.d. acesta este însuşi temeiul autorităţii şi al corupţiei. Oare observăm asta împreună ? Nu să observi numai teoretic... fiindcă aşa cum s-a explicat, cu grijă, teoretic este foarte clar... ci s-o faci... să observi consecinţele... acestui ataşament... faptul că a dezbinat lumea, într-un asemenea haos. Şi... oare este posibil... să fii o lumină pentru tine însuţi, nu lumina altcuiva ? Deoarece creierul nostru a fost instruit şi a evoluat... şi a acceptat autoritatea. Nu numai autoritatea exterioară, a legii... care este necesară... ci autoritatea... autoritatea psihologică, aşa-zisa autoritate spirituală. Am devenit sclavii acelei autorităţi. Şi... ca atare suntem controlaţi, modelaţi... şi ne prefacem că nu-i vedem... pe cei care afirmă: "Noi ştim, noi am atins... vă vom spune ce să faceţi... urmaţi-ne ! Vă vom conduce în rai, vă vom izbăvi de păcate !" şi toate celelalte lucruri care se petrec în lume. Şi...
28:48 o asemenea minte... dedicată... nu poate fi liberă niciodată. Şi, fără libertate, nu puteţi afla niciodată care este adevărul. Deci... oare am putea face asta... ascultând această realitate evidentă ? Fiindcă nu putem rezista de unii singuri. Întotdeauna vrem să ne bazăm pe cineva... fie că este soţul sau soţia... ori este prietena sau prietenul tău sau prietenul prietenului tău. Credem că... bizuindu-ne pe cineva... căutând sprijinul altei persoane... creierele noastre au ajuns să depindă de autoritatea spiritului. Vă rog... acordaţi puţină atenţie acestui lucru, dacă sunteţi serioşi. Şi, ca atare, creierele noastre au fost condiţionate să accepte autoritatea spirituală, preotul, guru, omul care spune "sunt iluminat, aşa că o să te conduc eu către asta". Un om care este iluminat... atunci când spune că este iluminat, nu este... fiindcă iluminarea nu este un lucru care să fie experimentat... este o stare de spirit... care a ajuns mai presus de orice gândire. Vom aborda asta, atunci când vom vorbi, mai târziu, despre meditaţie ş.a.m.d. Deci...
31:21 oare poate mintea, creierul tău, care a fost instruit să accepte autoritatea... şi, ca atare, propria sa disciplină specifică... oare poate, acel creier... să se elibereze, imediat, de acea autoritate ? Nu de autoritatea legii... nu de autoritatea... poliţistului. Poate că nu suntem de acord cu poliţistul, dar se presupune că este protectorul nostru comun ş.a.m.d. Legea pe care trebuie s-o respectaţi, de a circula pe dreapta în ţara asta şi în Anglia de a circula pe stânga... şi aşa mai departe. Oare puteţi, ascultând asta... să observaţi consecinţele... acceptării unei autorităţi externe... autoritatea lui Dumnezeu ? Înţelegeţi ? Dumnezeul care a fost inventat de gândire... şi autoritatea preoţimii mondiale, care spune: "Te voi ajuta să-ţi atingi scopul, te voi ajuta să ajungi acolo !" Urmăriţi toate acestea ? Fiindcă, atunci când accepţi o asemenea autoritate, trebuie să produci, fără excepţie, dezordine... nu numai o dezordine în sinea ta... ci şi dezordinea care conduce la instituirea unor autorităţi diferite: autorităţile islamice... autorităţile budiste... şi aşa mai departe. Toate se află în opoziţie. Aşa cum mi-a spus un guru faimos: "Am început cu doi discipoli, acum am 10.000 de discipoli." Înţelegeţi, domnilor, toate acestea ? Deci...
34:17 atunci când există acceptarea... autorităţii psihologice, aşa-zis spirituale... autoritatea spiritului, cea lăuntrică... atunci trebuie să existe dezordine... fiindcă produce un conflict în sinea ta. Poate că spui: "Accept acea autoritate, fiindcă îmi face plăcere, îmi oferă ajutor, îmi conferă senzaţia protecţiei." Deci depinzi de altcineva... şi, atunci când depinzi de altcineva, consecinţa este teama... dezbinarea... şi toate conflictele care au loc... între ceea ce eşti şi ceea ce ar trebui să fii. Corect ? Deci mintea, inclusiv creierul... deci mintea a trăit după acest tipar... care este tiparul dezordinii. Cercetaţi-vă propriile minţi, nu trebuie ca eu să... Observă-ţi propria minte... cât de dezordonată este. Dezordine înseamnă conflict... conflictul dintre ceea ce are loc, reacţiile, răspunsurile, reflexele... şi autoritate, restricţii, aşa-zisa... dictatură iluminată... şi realitatea sinelui tău - conflictul... care este întotdeauna dorinţa de a deveni ceva anume. Corect ?
36:56 Deci creierul a trăit în această dezordine... trecând de la un guru la altul. Dacă nu poţi descoperi iluminarea aici, te duci în Japonia sau India şi asta e cea mai recentă înşelătorie. Domnule, adevărul se află acolo unde eşti, nu în India... în nici o altă ţară sau la nici un alt om. Este acolo unde te afli... şi... acolo unde te afli cu toate necazurile, grijile, depresiile şi suferinţele tale. Trebuie să le pui capăt şi să treci mai departe. Adică nimeni de pe Pământ nu-ţi poate oferi asta... eliberarea de suferinţă, eliberarea de griji. Numai tu o poţi face. Deci este în van şi inutil să mergi în diferite ţări, căutând diverse autorităţi spirituale şi să trăieşti în lagărele lor de concentrare, care se numesc ashram. Ăsta e jocul pe care l-am jucat, cu toţii, vreme de mii de ani. Nu este ceva nou. Timp de 2.000 de ani preoţii din Occident au jucat acest joc. Şi în India o fac de mult mai multă vreme. Deci asta este... cauza conflictului nostru... fiindcă ne luăm după altcineva. Şi oare puteţi, pe măsură ce ascultaţi, pe măsură ce reflectăm împreună, să faceţi călătoria, să păşiţi pe aceeaşi cale, nu pe calea mea, ci pe calea voastră, calea observaţiei... oare puteţi vedea ce a devenit mintea voastră, creierul vostru şi să puneţi capăt, imediat, acestui sentiment al autorităţii spirituale ? Astfel încât voi, care sunteţi... care sunteţi omenirea... - voi sunteţi omenirea, nu sunteţi simpli indivizi... fiindcă treceţi prin aceeaşi uşă a neliniştii, suferinţei, incertitudinii, fricii, plăcerii, durerii, ca tot restul omenirii... deci voi sunteţi omenirea, voi sunteţi lumea... şi creierul vostru este al lumii - şi... atunci sesizaţi imediat adevărul acestui fapt, anume conflictul... în esenţă... se produce atunci când accepţi autoritatea, autoritatea spirituală a altei persoane. Şi... acest conflict răsare nu numai din asta, ci fiindcă eşti incapabil să observi, de fapt, ce anume se petrece în sinea ta, fără vreo denaturare, fără a judeca, ci numai să observi. Fiindcă trebuie să trăim în ordine. Ordinea este absolut esenţială. Nu există vreo ordine relativă. Nu există decât ordine sau dezordine. Înţelegeţi ce am spus ? Fie există o ordine completă, deplină, fie există numai dezordine. Nu există ceva între cele două. Ceea ce se află între cele două este dezordinea.
42:13 Deci trebuie să descoperim ce este ordinea. În primul rând... trebuie să descoperim ce este ordinea absolută. Există un asemenea lucru, ordine absolută, deoarece... "cosmos"... "cosmos" înseamnă ordine. Universul se află în ordine... dar noi, fiinţele umane, trăim în dezordine. Natura se află în ordine... dar, atunci când omul intervine în natură, el produce dezordine, fiindcă, în sinea sa, se află în dezordine. Corect, domnilor ? Deci ce anume este ordinea ?
43:46 Oare este finalul conflictului ? Luaţi-o încet, vom aborda asta cu foarte mare atenţie, pas cu pas. Vă rog, voi nu mă urmăriţi pe mine, vorbitorul. Observaţi propria voastră structură lăuntrică. Cuvântul "structură" acolo înseamnă mişcare... dinamica sinelui propriu... fiindcă eşti o entitate vie. Numai atunci... când observi ceva mort... Dar, dacă eşti un lucru viu, atunci există mişcare. Şi această dinamică, a vieţii, este dezordinea. Am putea beneficia, ocazional, de un fel de pace, linişte... dar liniştea, pacea şi tăcerea, care sunt cultivate de gândire, prin aşa-zisa meditaţie sau atenuare, făcând tot felul de trucuri, nu este tăcere, pace. Deci, acum reflectăm împreună...
45:26 vreau să spun că reflectăm împreună. Nu vă spun eu ce este ordinea... ceea ce înseamnă că trebuie să trăiţi aşa, altfel sau altcumva. Reflectând împreună, pentru a afla voi înşivă... dacă există o ordine absolută. Sau omul trebuie să trăiască etern în dezordine ? Deci dezordinea şi ordinea nu pot exista simultan. O minte dezordonată... nu poate descoperi ordinea. Este simplu. Deci trebuie să descoperim ce produce dezordinea din sinea noastră. Corect ? Nu să încercăm să aflăm ce este ordinea. E ca şi cum un om orb, ignorant, încearcă să descopere raiul. Spun om orb în sensul de om ignorant. Trebuie să se elibereze de ignoranţă, mai întâi. Deci... o minte dezordonată nu poate descoperi, vreodată, ce este ordinea absolută. Acum, ce anume provoacă dezordinea ? Aşa cum am spus deunăzi... acolo unde există o cauză, trebuie să existe finalul ei. Este o lege ! Corect ? Nu ştiu dacă sesizaţi asta. Acolo unde există un început, trebuie să existe un sfârşit. Dacă există vreo cauză a durerii fizice... - Corect ? - i se poate pune capăt, fie prin moarte... fie există un leac pentru ea. Dacă ai o durere puternică de dinţi, cauza este infecţia... şi acea infecţie, care provoacă durere, poate lua sfârşit. Corect ? Deci trebuie să existe o cauză a dezordinii. Urmăriţi toate acestea ? Corect ? Reflectăm împreună măcar puţin, pentru o vreme ? Corect ? Continuăm ? Bine.
48:41 Afirmăm că trebuie să existe o cauză a acestei dezordini. Care este cauza ? Există câteva cauze ale dezordinii din viaţa noastră sau există numai un singur factor care produce dezordine ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Nu întrebarea mea, întrebarea voastră. Mai întâi de toate, oare suntem conştienţi că trăim în dezordine ? Cred că asta e destul de clar. Chiar trăim. S-ar putea să dăm peste pete de lumină... dar majoritatea zilei trăim aşa cum o facem acum, cu ploaie şi nori. Deci nu vorbim despre fragmente de ordine, care nu înseamnă, de fapt, decât uitarea dezordinii. Deci care este cauza ei ? Sau există mai multe cauze ? Trebuie să existe dezordine... atunci când există contradicţii... nu numai în acţiunea ta... adică nu numai în gândirea ta, în comportamentul tău. Contradicţie... spunând un lucru şi făcând un altul. Evident. Şi trebuie să existe dezordine, atât timp cât ne conformăm... - Corect ? - ne conformăm unei idei... unui ideal, unei imagini care a fost creată de altcineva. În regulă ? Adică, atât timp cât există contradicţie... în sinea noastră, între acţiune şi realitate... între ceea ce gândim şi ceea ce facem. Corect ? Adică... atât timp cât omul, mintea, încearcă să... schimbe "ceea ce este" în "ceea ce ar trebuie să fie"... trebuie să existe dezordine. Lumea comunistă, totalitară, are proprii săi teoreticieni, cum ar fi Marx şi Engels şi Lenin şi Stalin, toţi aceia şi au creat un concept... o lume ideologică... şi oamenii de acolo, cu autoritatea şi puterea lor, modelează omul să se conformeze acelei ideologii. Mă urmăriţi ? Asta au făcut toate religiile. Nu există mare diferenţă; poate că există o anumită diferenţă între lumea totalitară şi lumea religioasă şi fascişti. Toţi urmează aceeaşi cale, poate moderat, delicat, forţat, agresiv, prin ameninţări, dar este aceeaşi direcţie.
53:14 Deci oare aceasta este esenţa acestei cauze a dezordinii ? Vă rog, luaţi-o încet, nu spuneţi imediat că "asta este". Reflectaţi ! Sau... trebuie să existe dezordine... atât timp cât gândirea... ne domină acţiunile. Fiindcă, aşa cum am spus, gândirea... este răspunsul memoriei. Acea memorie este rezultatul experienţei, cunoaşterii, stocată în creier, în neuroni. Deci gândirea este întotdeauna limitată, deoarece cunoaşterea este întotdeauna limitată. Nu poate exista cunoaştere deplină, corect ? Urmăriţi toate acestea ? Uitaţi ce a făcut omul. Poate că ştie în străfunduri, inconştient, că nu poate exista cunoaştere deplină, în orice privinţă. Deci el spune: "Dumnezeu - orice ar fi asta - este omnipotent, atotştiutor" ş.a.m.d. Deci, uitaţi ce a făcut: cunoscându-şi limitările, că ştiinţa sa trebuie să fie întotdeauna limitată, creează ceva ce deţine cunoaşterea deplină, atotştiutor şi se zbate să atingă asta. Urmăriţi jocul ? Observaţi ce face omul, tot timpul ? Deci noi spunem, ne întrebăm: Oare gândirea este responsabilă de dezordine ? Vă rog, asta necesită multă reflecţie, nu spuneţi numai da sau nu.
55:47 Gândirea a creat contrariul... nu realitatea... ci contrariul. Adică, sunt nefericit... dar am cunoscut fericirea, într-o oarecare perioadă... şi reamintirea acelui lucru... este în contradicţie cu "ceea ce există". Urmăriţi asta ? Da ? Mă întreb... Deci gândirea a creat contrariul, care este non-realitatea. Realitatea este ceea ce are loc, ceea ce se întâmplă. Realitatea este că fiinţele umane sunt violente. Asta e o realitate ! Dar gândirea a spus că trebuie să ating nonviolenţa... ceea ce reprezintă contrariul a "ceea ce există". Corect ? Ca atare, există conflict ! Dar... dacă nu există nici un contrariu, nu există decât asta, atunci poţi face faţă acestui lucru. Mă urmăriţi ? Puteţi întotdeauna face faţă realităţii, dar nu cu non-realităţi. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Oare complic asta prea mult ? E prea abstract ? Nu, mă tem că este prea realist !
57:43 Deci oare aceea este cauza fundamentală a dezordinii noastre ? Mă urmăriţi ? Cauza este încercarea de a deveni ceva anume, întotdeauna încercând să devii: sunt ignorant, trebuie să ştiu mai mult... nu cunosc iluminarea, trebuie să ating iluminarea, mintea mea se află în conflict, pălăvrăgind, trebuie s-o fac să tacă. Este acelaşi principiu: ca cel al funcţionarului care devine şef... al preotului de parohie care devine episcop şi al episcopului care devine cardinal şi al cardinalului care devine papă. Înţelegeţi ? E acelaşi principiu. Oare aceea este cauza dezordinii noastre ? Vedeţi, trăim în dezordine... şi atunci gândirea spune: "Trebuie să trăiesc în ordine !" Deci creează un tipar al ordinii... un tipar al valorilor care definesc ordinea... un tipar al comportamentului. Înţelegeţi ? Aflându-se în dezordine, gândirea creează, atunci, ceea ce crede ea că înseamnă ordinea, şi conflictul începe. Aţi înţeles ? Deci oare aceea este cauza existenţei noastre, cotidiene, în dezordine ? Dacă aceea este cauza, i se poate pune capăt. O clipă, vă rog, urmăriţi cu atenţie ! I se poate pune capăt. Următoarea voastră întrebare este: "Cum ?" Aţi revenit la vechiul principiu: "Spune-mi ce să fac !" Urmăriţi toate acestea ? Oh, pentru numele lui Dumnezeu, haide domnule ! Corect ? Cineva observă acest fapt... că gândirea... creează contrariul... şi contrariul devine important, atunci, ajungând să ignore realitatea, trecând dincolo de realitate. Adică, sunt violent, să presupunem că cineva este violent. El creează contrariul, deoarece crede că, prin crearea contrariului, prin conflict, se poate elibera de violenţă. Dar conflictul în sine înseamnă violenţă. Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea ! Corect ? Putem continua ? Deci...
1:01:12 oare poate mintea, care a trăit în tiparul contrariilor... - care este tiparul non-realităţilor... adică, atunci când există violenţă, acesta e un fapt, nonviolenţa este o non-realitate... idealul este o non-realitate - deci, oare mintea poate trăi, privi, observa numai realitatea... fără a se depărta de realitate ? Mă întreb dacă aţi înţeles toate acestea. Adică, să te depărtezi înseamnă să reprimi... să încerci să treci dincolo de ea, să o eviţi, să o analizezi, să te depărtezi de asta, de realitatea violenţei. Corect ? Faceţi asta, în timp ce vorbim ? Sau, pur şi simplu, vă lăsaţi purtaţi de cuvinte ? Deci creierul a trăit în acest tipar, al realităţii şi non-realităţii... - Corect ? - şi, ca atare, a creat conflictul. Când cineva observă inutilitatea, absurditatea acestui lucru... atunci rămâne numai cu realitatea. Corect ? Atunci, cum observi realitatea ? Nu aţi obosit ? Putem continua ? Cum observi realitatea ? Adică, realitatea este violenţa. Noi afirmăm că violenţa este o stare contradictorie... o stare în care urmezi pe cineva anume... spiritual, filozofic, ideatic, psihologic, să urmezi pe cineva anume... şi există o separare între tine şi acel lucru, între guru şi tine. Şi guru cel isteţ spune: "Suntem totuna !" Mă urmăriţi ? Ăsta e jocul pe care-l joacă ! Deci... noi afirmăm: Oare poţi observa realitatea... fără a te depărta deloc de ea ? Corect ? Putem continua ? Deci noi spunem: "Cum observi realitatea ?" Oare îi conferi o anumită direcţie realităţii ? Înţelegeţi la ce mă refer ? Oare observaţi realitatea având o motivaţie anume, ceea ce înseamnă să o direcţionaţi ? Corect ? Vă rog, toate acestea necesită o atenţie extraordinară.
1:04:53 Noi spunem: "Cum observi realitatea ?" Nu există decât realitatea, corect ? Nu contrariul ei. Deci realitatea este esenţială, nu modul în care interpretezi tu realitatea. Corect ? Fiindcă, atunci, interpretul... realităţii... o interpretează potrivit cunoştinţelor sale anterioare. Corect ? Şi, ca atare, atunci când interpretează realitatea, se depărtează de realitate. Corect ? Aţi adormit cu toţii ? Deci, oare există o observare... fără translator... fără interpret... fără observator ? Dacă există o separare între... interpret şi realitate, este evident că el creează un conflict. Urmăriţi asta ? Deci, pentru a pune capăt conflictului, interpretul trebuie să fie absent. Atunci există numai observare pură. Atunci când există observare pură, realitatea nu există. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Aţi înţeles ? Înţelegeţi ? Atât timp cât interpretul face ceva anume, el creează realitatea. Dar, dacă translatorul, interpretul, gânditorul, observatorul nu există, realitatea este non-existentă. Vă voi arăta de ce. Sunteţi interesaţi de toate acestea ? Nu, nu... făceţi-o ! Altminteri nu are valoare... atunci devine un joc intelectual.
1:07:35 Ce este realitatea ? Realitatea este violenţa. Iau asta drept exemplu: realitatea este violenţa. Ce este violenţa ? Mimetism, corect ? Conformism, comparaţie, mânie, ură... - Corect ? - gelozie, teamă, suferinţă. Toate sunt realităţi. Depresie... euforie... durere, toate acelea sunt realităţi. Când spui că sunt realităţi, ce înseamnă asta ? Este o realitate fiindcă ţi-ai amintit acel lucru, care se întâmplă acum, din trecut ? Urmăriţi ce spun ? Urmăriţi asta ? Nu, nu urmăriţi. Sunt lacom acum. Cuvântul "lăcomie", în sine, nu reprezintă realitatea. Corect ? Corect ? Dar, folosind cuvântul "lăcomie" l-am identificat, fiindcă am folosit acel cuvânt, anterior. Corect ? Recunoaşterea anterioară a realităţii, a ceea ce se întâmplă, este ceea ce noi numim realitate. Sunteţi şi voi alături de mine ? Deci prin numirea ei... ai recunoscut-o. Corect ? Şi, ca atare, ai plasat-o în trecut. Uitaţi ce am făcut.
1:09:59 Să luăm un exemplu foarte simplu: cineva este mânios. În clipa mâniei, nu există recunoaşterea mâniei. Nu există decât răspunsul său reflex, la o traumă sau orice ar fi, o reacţie. În momentul când reacţionezi nu sesizezi: "Pentru Dumnezeu, sunt furios !" Asta se întâmplă numai după o secundă sau două. De ce ? Fiindcă... mintea, gândirea, a recunoscut acel fapt, potrivit rememorării trecutului. Corect ? Deci... te ocupi de "ceea ce există" prin prisma trecutului... - Corect ? - ceea ce, atunci, creează conflict. Urmăriţi asta ? Deci, oare există o observare fără cuvinte... fără a-ţi aminti că asta este violenţa ? Înţelegeţi ? Aţi înţeles ? Din clipa în care procesul cognitiv al recunoaşterii începe, totul devine non-realitate. Corect ? Este prea dificil ? Este destul de simplu, nu-i aşa ? Sunt furios... nu am mai fost, dar cum sunt furios... şi în acea clipă de furie nu acţionează decât adrenalina. Apoi, câteva secunde mai târziu, gândirea spune: "Am fost furios !" ceea ce este recunoaşterea a ceea ce s-a întâmplat, prin prisma trecutului. Corect ? Acum... ca atare, trecutul şi prezentul se află în conflict. Deci, oare poţi... deci oare poţi observa... fără cuvinte... poţi observa fără interpret... fără gânditorul care spune: "Îmi amintesc asta... se întâmplă din nou !" ? Ceea ce se întâmplă nu s-a mai întâmplat niciodată. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Numai din cauza rememorării acelui lucru ajungi să spui că se întâmplă din nou. E prea mult pentru voi ! Deci...
1:13:26 tiparul... care înseamnă mintea, creierul şi, ca atare, gândirea, a trăit în acest conflict, din vremuri imemoriale. Şi noi spunem că asta este cauza problemei. Şi, acolo unde există o cauză, i se poate pune capăt. Cauza este... separarea dintre ceea ce se întâmplă, de fapt... şi ceea ce nu ar trebui să se întâmple... - Corect ? - ... idealul. Deci idealul este o non-realitate... întotdeauna. Numai ceea ce se întâmplă, de fapt, este realitate. Ceea ce se întâmplă, efectiv, este anxietatea mea... teama mea, singurătatea mea disperată. Şi atunci când se observă acea singurătate... cuvântul spune că ştiu ce înseamnă să fii singur, fiindcă ştiu asta din trecut. Deci trecutul este în conflict cu prezentul. Înţelegeţi asta ? Deci, oare există o observare, fără trecut ? Desigur că poate exista. Atunci realitatea nu mai există. Este translatorul... gânditorul... interpretul, observatorul, cel care creează realitatea. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Este ceva simplu... Înţelegeţi ? Realitatea este că sunt furios. În clipa în care o sufoc cu o mulţime de cuvinte şi idei... îi acord importanţă, o consolidez. Din clipa în care încetez s-o mai racordez cu istoria trecută, se diminuează. Înţelegeţi ? Fă asta, încearcă ! Fă-o, domnule !
1:16:00 Deci noi afirmăm: cauza dezordinii... este acest conflict, între ceea ce se întâmplă şi ceea ce ar trebui să se întâmple. Dacă nu ar fi existat contrariul, nonviolenţa... - Înţelegeţi ? - aş fi avut de-a face cu realitatea, aşa cum este ea. Mă întreb dacă progresaţi. Înţelegeţi asta ? Deci noi spunem: omul a trăit în dezordine... şi el a căutat pe altcineva, o autoritate externă, care să clarifice această dezordine, atât politică... cât şi economică şi religioasă, aşa-zis spirituală. Din clipa în care a făcut asta, a creat dezbinarea. Corect ? Acolo unde există dezbinare, trebuie să existe conflict... evreul, arabul, musulmanul şi hindusul... creştinul şi necreştinul. Deci... nu există decât realitatea şi nu o non-realitate. Cât este ora ?
1:17:49 Mai avem încă trei discursuri... marţi, joi şi duminica următoare. Şi mai avem de dezbătut încă foarte multe lucruri. Trebuie să rămânem împreună, să reflectăm împreună, pentru a afla dacă omul se poate elibera vreodată de frică... să se elibereze complet de teamă... atât de teama de lume, cât şi de teama de ceea ce se întâmplă, frica lăuntrică. Şi, de asemenea, cineva trebuie să abordeze situaţia acestei foarte complexe probleme a plăcerii. Şi... problema şi mai complexă a morţii... şi a sfârşitului suferinţei. Şi, de asemenea, trebuie să abordăm, să dezbatem împreună... semnificaţia meditaţiei. Deci mai avem trei discursuri şi vom aborda toate acestea, cât mai detaliat posibil.
1:19:21 Am terminat, domnilor.