Krishnamurti Subtitles home


SA80T5 - Relaţia dintre dorinţă, intenţie şi iubire
Al cincilea discurs public
Saanen, Elveţia
15 iulie 1980



0:01 RELAŢIA DINTRE DORINŢĂ, VOINŢĂ ŞI IUBIRE Îmi pare rău că vremea este atât de urâtă. Cauza ei se pare că este erupţia vulcanului St. Helens, din nordul Californiei, dar mă îndoiesc că aşa este.
1:11 În lumea occidentală... în comunităţile religioase ale Vestului... îndoiala a fost descurajată... interzisă. Dacă te îndoieşti de întreaga structură... a instituţiilor religioase... atunci fie eşti denumit eretic, eşti torturat, excomunicat, ars pe rug ş.a.m.d. În lumea orientală îndoiala a fost încurajată... să te îndoieşti... de experienţele tale... să te îndoieşti de iluziile tale... să te îndoieşti de propria ta structură a gândirii... să te îndoieşti de credinţele tale, astfel încât mintea... devine liberă de toate iluziile autoimpuse sau impuse. Şi aici, în Occident, se pare că... există iluzii de multe feluri... mai ales în mediul religios, nu în mediul tehnologic, al afacerilor... sau cel ingineresc. Acolo pui întrebări, ai acumulat cunoştinţe prin punere sub semnul întrebării... şi prin îndoială, acumulându-se treptat un imens volum de cunoştinţe, despre inginerie, biologie ş.a.m.d. fizică. Dar, în domeniul religios... îndoiala este un lucru foarte periculos. Dacă ai fi pus la îndoială întreaga structură creştină... ai fi putut demola... instituţia bisericii. Şi eu cred, dacă pot sublinia... că îndoiala este esenţială. Să te îndoieşti de ceea ce spune vorbitorul, să conteşti ceea ce afirmă, să cercetezi, să nu accepţi niciodată nici cuvintele vorbitorului, nici gândurile... sau sentimentele sau propria ta interpretare dată spuselor sale... astfel încât mintea ta, creierul tău este activ... nu acceptă cu uşurinţă. Dacă v-aţi contestat guru, în caz că aveţi vreunul, sper că nu aveţi, dacă v-aţi contestat guru, autodefinita lor iluminare... impresia lor că sunt mari Buddha şi toate celelalte - şi există asemenea oameni în Orient, ce îşi asumă tot felul de... ranguri, credinţe - şi, dacă îi conteşti... - şi lor nu le place să fie contestaţi, fiindcă ei zic: "Nu ştii nimic, noi ştim, nu contesta." - dar, dacă îi conteşti... pătrunzi în propria lor inimă, în profunzimea minţilor lor... atunci îţi cercetezi propria minte. Îţi pui, atunci, sub semnul întrebării propriile concepte, propriile tale valori, propriile tale idealuri.
5:43 Astfel mintea este mereu activă... observând... cercetând şi... prin urmare sapă extrem de adânc. Şi, dacă nu aveţi nimic împotrivă... dacă vă pot solicita asta, vă rog să vă îndoiţi, vă rog să aveţi o minte care pune sub semnul întrebării... nu acceptă niciodată... nici propria voastră experienţă... nici experienţa altcuiva... fiindcă vom urma să cercetăm, să observăm, întreaga natură umană. Psihologii şi psihoterapeuţii şi toţi filozofii, atât teologii, cât şi... teoreticienii comunişti... dacă accepţi vreunul dintre ei... devii sclavul unuia sau altuia, dintre ei şi, ca atare, ne negăm propria libertate de a cerceta, noi înşine. Sper că asta este clar. Să nu faceţi, dacă pot sublinia, decât să ascultaţi ceea ce s-a afirmat, acceptând sau negând şi pur şi simplu continuând propria orientare a gândirii, aderând la propriile voastre puncte de vedere sau acceptând propriile voastre aşa-zise experienţe spirituale. Experienţa este ceva ce se întâmplă, un eveniment care are loc, chiar dacă acel eveniment este emoţional, romantic, iluzoriu sau realist. Realist în sensul că ai putea avea o anumită reacţie emoţională şi, dacă nu pui sub semnul întrebării acea reacţie emoţională, atunci devii un sclav al conceptelor altcuiva. Sper că asta este clar. Corect ?
8:27 Şi astfel, dacă se poate, vom aborda această problemă, reflectând împreună, această structură a fiinţei noastre... ceea ce suntem... ceea ce este conştiinţa noastră. Prin acel cuvânt, "conştiinţă", înţelegem... atitudinile voastre, opiniile voastre, hotărârile voastre, prejudecăţile voastre, idealurile voastre, temerile voastre, plăcerile, întreg conţinutul... existenţei voastre, presupunerile voastre, iluziile voastre, ideile voastre, şi, ca atare, toate acelea reprezintă conştiinţa noastră. Corect ? Adică... poţi inventa o super conştiinţă... dar tot face parte din gândirea care a inventat super conştiinţa. Corect ? Şi s-au scris tomuri întregi numai despre conştiinţă şi super conştiinţă ş.a.m.d. dar reprezintă tot o acţiune a gândirii... şi lucruri pe care gândirea le-a imaginat. Deci vom urma să cercetăm, dacă se poate, toate acestea.
10:12 Mai întâi de toate... oare de ce a acordat omul atâta importanţă plăcerii ? Vă rog să reflectăm împreună... nu se pune problema îndoielii aici, ci reflectăm. S-ar putea să vă contestaţi propria gândire... dar, dacă vă contestaţi propria gândire, atunci va trebui să cercetaţi... natura gândirii, pe care am făcut-o deja... natura memoriei... a cunoaşterii, a experienţei. De ce oare oamenii, din întreaga lume... au acordat această importanţă extraordinară plăcerii ? De ce ? Vă rog... reflectăm împreună. De ce oare voi sau alţii... aţi urmat această cale continuă... eternă, a acestei plăceri ? O plăcere nu numai sexuală, cu toate imaginile sale... incidentele sale trecute, acumulate acolo ca amintiri, fabricarea unei imagini şi urmărirea acelei imagini. Şi plăcerea posesiei... fie a lucrurilor lumeşti, fie posesia anumitor valori, experienţe, cunoştinţe. În asta există o mare plăcere. Şi există plăcerea de a ajuta pe altcineva. Nu ştiu dacă aţi trecut prin asta: să doreşti să ajuţi oameni. Urmăriţi toate acestea ? Şi plăcerea puterii... atât cea fizică, cât şi cea psihologică... puterea aşa-ziselor... percepţii extrasenzoriale... puterea şi plăcerea de a domina oameni... de a le dirija vieţile. Cunoaşteţi toate acestea. Şi noi ne întrebăm, de ce oare, fiinţele umane, încă din cele mai vechi timpuri, au urmărit acest anumit aspect al vieţii, mult mai mult decât altele ? Plăcerea căutării şi a descoperirii, plăcerea căutării lui "Dumnezeu", orice ar însemna asta, pus între ghilimele... plăcerea de a avea un control imens asupra trupului cuiva... sau a minţii sale. Constrângerea constantă... care produce, de asemenea, o mare plăcere. Există extrem de multe forme de plăcere. De ce oare omul, voi şi ceilalţi oameni, urmăriţi asta ? Oare există... - Vă rog să cercetăm, să reflectăm împreună ! - oare există vreun final al plăcerii ? Sau plăcerea, atunci când ne este negată, devine... violenţă... agresivitate, ia diverse forme... din însăşi negarea a ceea ce vă doriţi. Corect ? Putem continua cu toate acestea ? Putem ? Vă rog, eu pot continua... am petrecut ani de zile cercetând asta... ceva mai mult de 60 de ani. Deci poate că voi auziţi asta pentru prima oară... dar să cercetaţi, şi voi, laolaltă cu vorbitorul... nu doar să acceptaţi şi să vă relaxaţi leneşi. Mintea voastră, inima voastră, creierul vostru cercetează activ.
15:59 Care este relaţia... dintre plăcere şi dorinţă ? Care este relaţia dintre dorinţă, plăcere, voinţă şi iubire ? Urmăriţi toate acestea ? Oare iubirea înseamnă plăcere ? Oare iubirea înseamnă dorinţă ? Sau iubirea este ceva complet diferit ? Pentru noi iubirea a devenit plăcere... sexuală şi în extrem de multe moduri diferite. Şi noi punem întrebarea: Care este relaţia dintre plăcere... şi dorinţă ? Se pare că merg mână-n mână. Cineva doreşte o casă şi posesia unei case, a unei femei sau a unui bărbat, a unui titlu, cunoaştere, rang... putere. Dorinţa ! Urmăriţi asta ? Se pare că există o relaţie între cele două... şi anume dorinţa, ca intenţie, şi acţiunea voinţei, în căutarea plăcerii. Mă descurc bine ? Vedeţi... oricare ar fi experienţa cuiva... - eu personal m-am îndoit de toate... posesie, bani, n-am avut parte de ele, din fericire, nici de vreun rang şi n-am avut vreunul, fiindcă eu, personal, detest toate acele lucruri - dar cineva trebuie să cerceteze, în foarte mare profunzime, dacă cineva vrea să afle... dacă există vreun adevăr suprem... dacă există vreo sursă supremă a tuturor acestor lucruri... temelia fundamentală a întregului regn viu şi ceea ce a precedat-o. Dacă cineva vrea să cerceteze asta, foarte profund şi să afle dacă există aşa ceva, atunci trebuie să se elibereze de orice formă de iluzie. Iluzia există... atât timp cât există dorinţa... plăcerea, teama... şi suferinţa. Corect ?
19:45 Deci vom cerceta natura dorinţei... care ne domină vieţile: dorinţa de putere... dorinţa de a înţelege... dorinţa de a descoperi fericirea supremă, toate acelea, pe Dumnezeu, această ardere... lăuntrică, ce este numită dorinţă, această văpaie... a nemulţumirii. Şi, atât timp cât acea nemulţumire nu este înţeleasă, nu este desluşită... sfărâmată, astfel încât să se descopere ce se află în spatele nemulţumirii şi a dorinţei, trebuie, inevitabil, să creăm iluzii... iluzii în relaţiile noastre reciproce iluzii în privinţa naturii reale a adevărului... dacă există ceva mai presus de timp. Deci sper că cercetăm împreună acest lucru. E în regulă, domnilor ?
21:32 Ce este dorinţa ? De ce fiinţele umane nu au fost capabile să rezolve acea problemă, a dorinţei continue... acest impuls constant... şi anume dorinţa de a te împlini... dorinţa de a te identifica ? Şi, atunci când acea dorinţă nu este împlinită, apare sentimentul antagonismului, amărăciunea, furia şi toate celelalte reacţii care le însoţesc. Corect ? Deci... fără a reprima... fără... a face... fără... a te identifica cu ceva mai măreţ - Înţelegeţi ? - ceea ce fac călugării din întreaga lume. Corect ? Adică... toţi călugării din întreaga lume au dorinţe, ca orice altă fiinţă umană... dar călugării... se identifică, ei înşişi, fie cu Iisus, cu Krishna sau Buddha sau cu oricine o fi şi acea dorinţă este... focalizată pe un simbol, o idee, un concept. Dar tot dorinţă este. Şi au existat călugări şi preoţi din întreaga lume... care au încercat diferite metode de a reprima dorinţa, de a se elibera de dorinţă: torturându-se singuri, fizic... postind... prin izolare... fără a se uita vreodată la o femeie sau la un bărbat, fără a privi vreodată natura, frumuseţea dealurilor, a cursurilor de apă... fiindcă toate acelea provoacă dorinţe.
24:43 Deci, oare nu aţi remarcat la unii dintre călugării din Occident că, atunci când merg, citesc catehismul ? Nu se uită niciodată la cineva anume. Acelaşi lucru se întâmplă. Cândva, în Kashmir, în India, am mers în spatele unui grup de călugări. Era un ţinut frumos, cu dealuri frumoase, păsări, flori, ape care clipocesc... şi se auzea un fluier cântând în depărtare. Şi aceşti călugări erau concentraţi... numai asupra repetării unor mantre... fiindcă, din clipa în care s-ar fi eliberat din acea stare... anume, dorinţa ar fi putut apărea. Mă urmăriţi ? Deci... fără a reprima... fără a evita... fără vreo direcţionare anume... fără motiv, care înseamnă direcţionare, haideţi să încercăm să descoperim împreună... ce anume este dorinţa... şi relaţia sa... cu plăcerea şi acţiunea care se naşte din intenţie. Corect ? E prea mult pentru voi ? Fiindcă viaţa noastră este afectată de toate aceste lucruri: nu vorbim despre nici un fel de ideologie, din afara vieţii, vorbim despre viaţa însăşi, traiul nostru, viaţa noastră cotidiană, chinuitoare, plictisitoare, disperată. Poate că o puteţi evita prestând activităţi sociale sau mergând în vreo ţară pentru a ajuta pe cineva... dar... trebuie să ne înţelegem pe noi înşine, mai întâi, înainte de a-i putea ajuta pe alţii. De aceea nu vreau să vă ajut pe voi, în nici un fel... fiindcă trebuie să descoperiţi singuri. Deci...
27:49 dorinţa, intenţia. plăcerea şi acţiunea. Majoritatea acţiunilor noastre, dacă sunteţi conştienţi de ele, sunt direcţionate de voinţă: "Voi face asta, voi deveni aia, nu voi face asta, ar trebui să fac aia..." Înţelegeţi ? Această acţiune a voinţei. "Voi medita !" "Voi urma acea persoană, nu pe alta !" Această voinţă... face parte din violenţa noastră. Şi, pentru a înţelege acea voinţă, trebuie să examinăm, cu foarte mare atenţie, dorinţa, fiindcă intenţia este esenţa dorinţei. Corect ?
29:18 Ce este dorinţa ? Cum ia fiinţă dorinţa ? Şi de ce joacă un rol atât de important în traiul nostru cotidian ? Fie pentru a avea o casă mai bună... o viaţă socială mai bună, lăuntric vorbind, pentru a deveni ceva diferit, această năzuinţă continuă. Deci, haideţi să abordăm asta cu atenţie ! Poate că unii dintre voi l-au auzit pe vorbitor explicând dorinţa, dar uitaţi asta. Uitaţi ce aţi citit, ceea ce el a explicat ieri sau acum doi ani sau anul trecut şi începeţi de parcă nu aţi şti nimic. Corect ? Atunci e distractiv... cel puţin pentru mine aşa este. Dacă aş tot repeta ce am spus cu zece ani în urmă, ar fi teribil de plictisitor.
30:38 Deci, ce este dorinţa ? Oare există frumuseţe în ea ? Oare există ceva preţios... ceva de care mintea se agaţă... de parcă s-ar îmbogăţi... ceva care dă sens vieţii... care ajută mintea şi inima să înflorească ? Nu să devină ceva, ci să înflorească. Înţelegeţi ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Există o diferenţă între frumuseţea înfloririi... şi năzuinţa de a deveni ceva anume. Înţelegeţi ? Oare există frumuseţe în dorinţă ? Sau este întotdeauna corelată cu năzuinţa, nemulţumirea... amărăciunea, neliniştea ? Aşteptaţi să vă spun eu asta ? Sau lucrăm împreună ? Înţelegeţi ? Înţelegeţi diferenţa ? Fie aşteptaţi ca vorbitorul să explice... şi, ca atare, receptaţi... ceea ce mă pune pe mine în poziţia de guru pentru voi, cineva care vă va ajuta... ceea ce nu este deloc intenţia vorbitorului... dar, dacă reflectăm, lucrăm împreună, ne mişcăm împreună, păşim împreună... atunci nu există profesor şi elev. Înţelegeţi ? Atunci nu există decât o acţiune, care se numeşte învăţare.
33:18 Învăţarea, aşa cum o cunoaştem acum, înseamnă acumularea de cunoştinţe infinite... şi să acţionezi conform acelei cunoaşteri. Asta e ceea ce numim învăţare... să citeşti cărţi, să mergi la şcoală, colegiu, universităţi, dacă ai noroc... sau să mergi şi să acţionezi şi, prin acţiune, să înveţi. Înţelegeţi diferenţa ? Ambele sunt la fel. Urmăriţi asta ? Să mergi la şcoală, colegiu, universitate, să studiezi, să studiezi, să studiezi, să acumulezi informaţie, cunoştinţe şi, cu acea cunoaştere, să intri în viaţă... ca avocat, afacerist, ca bucătar, ca tâmplar, inginer, om de ştiinţă, fizician ş.a.m.d. Sau... să porneşti fără cunoştinţe, să acţionezi şi, prin acţiune, să înveţi. Ceea ce este acelaşi lucru, corect ? Ambele au ca rezultat acumularea de cunoştinţe... şi asta noi numim învăţare. E clar ? Corect ? Asta ne este condiţionarea. Creierele noastre sunt condiţionate astfel... prin acea acumulare de cunoştinţe şi prin acţiune.
35:08 Acum, noi propunem ceva complet diferit. Există un mod cu totul diferit de a învăţa. Să înveţi...
35:34 Vedeţi... minţile voastre nu sunt niciodată liniştite, nu-i aşa ? Oare v-aţi întrebat asta ? Câteodată. Nu sunt niciodată liniştite, liniştite în sensul de a observa atât de deplin... nu numai cerurile şi frumuseţea Pământului, ci, de asemenea, să observi în tăcere, fără vreo acţiune a gândirii, întreaga structură a propriei voastre minţi, a propriei voastre fiinţe. Atunci, când observi astfel, fără nici o motivaţie, fără nici o direcţionare, fără nici o dorinţă, atunci, tocmai acea observare este o intuiţie, care nu este... o acumulare de cunoştinţe, ci înveţi să acţionezi instantaneu, imediat, plecând de la ceea ce ai observat. Am reuşit să clarific ceva ? Nu. Vedeţi, domnule... sau doamnelor... vedeţi, domnule... creierul nostru este obişnuit, instruit, condiţionat, prin această cunoaştere. Cunoaşterea devine esenţială pentru a acţiona. Numai asta ştim, corect ? Şi, ca atare, acţiunile noastre sunt întotdeauna incomplete... deoarece cunoaşterea noastră este întotdeauna incompletă, evident. Deci orice acţiune, născută din acea cunoaştere, trebuie să fie incompletă... - Corect ? - însoţită de regrete, suferinţă, traumă, servilism, conformism, mimetism, comparaţie. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Acum, oare există vreo acţiune care să nu fie astfel ? O acţiune care nu este născută din rememorare ? Pot continua, domnule ? Ne punem întrebarea. Eu spun că există, vorbitorul spune că există. Acea acţiune este percepţia instantanee, imediată... şi acţionezi ! Fiţi foarte atenţi aici, fiindcă majoritatea dintre noi... gândim că putem acţiona imediat, fără... M-am pierdut. Trebuie să abordez asta cu foarte mare atenţie.
39:10 În primul rând, oare observăm că acţiunea prin cunoaştere este mereu limitată ? Corect ? Deoarece cunoaşterea, însăşi, este limitată şi, ca atare, gândirea este limitată. Corect ? Orice acţiune născută din aşa ceva trebuie, fără excepţie, să fie incompletă. Este ceva evident ! Ca atare, cineva se întreabă, voi vă întrebaţi - nu eu mă întreb, ci voi vă întrebaţi - oare există o acţiune care este completă, integrală, fără vreun regret, fără a privi înapoi, fără a privi înainte, fără vreun efort... - Înţelegeţi ? - în întregime, pe deplin armonioasă ? Există... şi anume... arta observării... arta sesizării... şi este posibilă numai atunci când nu există nici o prejudecată, când nu există nici o direcţionare, când nu există nici un motiv, ci numai percepţia. Să lăsăm trenul să treacă şi vom continua.
40:54 Oare cineva se poate elibera de motivaţie... pentru a observa ? Eliberat... de... observarea directă... numai să observe. Să observe... inutilitatea acceptării autorităţii spirituale. Iau asta drept exemplu. Să o observe: ceea ce i-a făcut minţii umane, ceea ce a creat în lume, dezbinarea, abordarea ierarhică a vieţii, ştiţi voi, întreaga ei structură, să o observe în totalitate. Nu este necesar să citeşti cărţi... pentru a investiga budismul, hinduismul ş.a.m.d., creştinismul şi, apoi, să ajungi la concluzia că sunt mai mult sau mai puţin identice. Nu la asta mă refer. Nu mă refer nici la analiza lor, ci să observi... faptul că... acceptarea autorităţii spirituale este cea mai distrugătoare... este distrugătoarea libertăţii. Şi, fără libertate, nu există observare. Când observi în acel mod... în acel moment al observării... întreaga natură a autorităţii este explicată, este dezvăluită, fiindcă asta înseamnă că mintea ta este extraordinar de liberă şi are o imensă energie şi capacitate de a observa. Şi, în acea observare, există eliberarea de autoritate, care înseamnă intuiţie. Şi acea intuiţie înseamnă inteligenţă, care este esenţa învăţării. Am surprins-o !
43:17 Aţi înţeles, domnule ? Cred că aţi înţeles. Măcar unii dintre voi. Deci acum vom face exact acelaşi lucru, în ceea ce priveşte dorinţa. Nu analizăm dorinţa. O observăm... pe deplin... fără vreo direcţionare, vreo raţiune de a elimina dorinţa sau de ce n-ar trebui să am dorinţe, ce e în neregulă cu dorinţa ş.a.m.d. ci numai să observăm, pe deplin, acţiunea dorinţei. Corect ? Conlucrăm cumva ? Şi anume, cum de ia fiinţă dorinţa ? Obiectele dorinţei pot varia. Ţi-ai putea dori o casă mai bună, altcineva doreşte o soţie mai bună sau un soţ sau un rang sau o jucărie nouă, un nou guru, un nou... nu ştiu, orice. Deci obiectele dorinţei variază, mereu, tot timpul. Noi nu ne referim la obiectele dorinţei, ci la dorinţa însăşi. Noi observăm şi, ca atare, nu spunem... ce anume este dorinţa, ci acea observare a dorinţei ne dezvăluie dinamica sa. Aţi prins ideea ? Aţi înţeles, domnule ? Corect ? Conlucrăm ? În regulă, nu contează, daţi-mi voie să continui.
45:28 Ne întrebăm: Care este sursa, natura, dorinţei ? Este, evident, ceva foarte simplu. Văzutul, atinsul, senzaţia - corect ? Corect ? Să vezi... femeia sau casa sau maşina, una sau alta, văzutul, percepţia vizuală... contactul, atingerea, senzaţia. Corect ? Apoi gândirea creează imaginea... a traiului în acea casă, a existenţei alături de acea femeie sau acel bărbat, a conducerii unei maşini, a statului în maşină, apoi se iniţiază dorinţa. Corect ? Testaţi voi singuri, nu acceptaţi ceea ce spune vorbitorul. Să vezi aceşti pantaloni de catifea... să-i atingi... senzaţia care apare... apoi gândirea spune: "Ce drăguţi sunt, ce culoare frumoasă au, mi-aş dori să-i am." Atunci se naşte dorinţa. Adică... acolo unde există senzaţii, funcţionarea simţurilor, gândirea creează imagini... şi, în acea clipă, s-a născut dorinţa. Este clar ? Nu mă refer la explicaţia mea, ci observaţi asta singuri. Este atât de evident.
47:45 Deci, de ce oare... - Vă rog să treceţi mai departe ! - de ce oare gândirea creează întotdeauna imagini ? Înţelegeţi ? Este o idee foarte interesantă, dacă o cercetaţi. De ce gândirea creează imaginea... sau imaginaţia, imaginea simbolurilor... ideilor, ştiţi voi, întreaga acţiune a imaginilor. Imaginea pe care gândirea o creează între doi oameni, oricât de intimi ar fi... între un bărbat şi o femeie, clădirea constantă şi completarea imaginii. Deci întrebarea este: De ce oare gândirea... se deplasează întotdeauna în direcţia procesului clădirii imaginilor ? Cineva vede acea cămaşă sau rochie albastră, sau ce-o fi, pe fereastră. Are o culoare drăguţă... e bine croită... bine lucrată. Atunci, până la acel moment, este în regulă. Corect ? Atunci gândirea spune: "Mi-aş dori să am acea cămaşă." "Mi-ar sta destul de bine cu ea." Şi, apoi, este urmată acea dorinţă, este achiziţionată acea cămaşă şi apare plăcerea de-a o avea. Urmăriţi toate acestea ? Este foarte simplu... dacă le împărţiţi pe etape.
49:48 Acum problema este... că aici intervine învăţarea, nu acumularea, ci învăţarea... care înseamnă: văzut, contact, senzaţie. Apoi... gândirea care nu intervine în asta. Urmăriţi ceea ce spun ? Nu, nu. Voi explica. Este ceva firesc, raţional, sensibil... reacţiile sunt vii, văzând un lucru frumos... atingându-l. Senzaţia ! E ceva firesc. Corect ? Dacă nu simţi asta, e ceva în neregulă cu tine, cu sistemul tău nervos, întreg trupul tău nu este sensibil, vigilent. Până la acel punct este excelent. Apoi, intervine gândirea... creează o imagine... apoi se manifestă acţiunea dorinţei şi urmărirea ei, plăcerea ei, în ansamblul ei. Corect ? Acum, întrebarea este: De ce oare gândirea creează o imagine şi oare poate gândirea, care este tot o senzaţie... să-şi dea seama... că, atunci când se produce această acţiune, care înseamnă dorinţă, începe conflictul ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Domnule, nu te uita la mine ! Nu merită s-o faci, ci descoperă singur asta. Fiindcă, vedeţi, asta înseamnă... să nu permiţi niciodată gândirii... - nu să nu-i permiţi niciodată - ca gândirea să-şi dea seama de natura imaginii... de ce anume creează imaginea, gândirea, însăşi, să-şi dea seama de asta. Atunci dorinţa devine ceva complet diferit. Înţelegeţi ce spun ? Atunci nu există conflict în dorinţa în sine. Observaţi asta ? Acolo unde există dorinţă, cu imaginea sa creată de gândire, trebuie să existe căutarea plăcerii. Corect ? Observaţi asta ? Şi, atunci când plăcerea este contracarată, există fie teamă, fie antagonism, fie violenţă. Aceea este rădăcina violenţei.
53:34 Deci, pentru a înţelege, trebuie abordată, foarte profund, eliminarea violenţei... şi trebuie înţeleasă plăcerea... şi dorinţa. Dacă acest proces este înţeles, nu teoretic, ci ca o acţiune reală... în viaţa cuiva, atunci... vei descoperi, dacă cercetezi profund, că... delectarea... este ceva complet diferit de plăcere. Înţelegeţi ? Atunci când priveşti munţii, dealurile şi zăpada şi... nu în aceste zile, din nefericire, dar, dacă le observi într-o zi senină, cerul minunat de albastru... limita zăpezii, contururile acestor dealuri şi văi şi apele şi strălucirea şi splendoarea unei zile, aceea este delectare, corect ? Ce-i rău în asta ? E perfect, minunat, să simţi asta. Dar... gândirea spune: "Sper să o am şi când voi reveni, în ziua următoare." Mă urmăriţi ? Fiindcă reamintirea acelui... perceperea acelui... sentiment de delectare... devine o amintire... apoi acea amintire devine plăcere... fiindcă a creat o imagine a acelei dimineţi excelente... şi urmăreşte acea dimineaţă excelentă, ca pe o rememorare. Corect ? Mă întreb dacă observaţi toate acestea.
55:54 Deci atunci se pune întrebarea... ca să cercetăm mai departe: Acea frumuseţe a unei dimineţi, de ce ar trebui, totuşi, să fie înregistrată ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Există o delectare în acea dimineaţă, liniştea, tăcerea... fiecare frunză... este vie şi copacii se mişcă, ştiţi voi acel sentiment extraordinar al frumuseţii unei dimineţi. S-a întâmplat şi gata ! Dar creierul a înregistrat asta, ca pe o amintire... - Corect ? - şi, apoi, gândirea spune... "Sper să ajung la acelaşi sentiment, la încântare şi frumuseţe în dimineaţa următoare." Aţi înţeles până aici ? Corect ? Ne întrebăm: "De ce ar trebui creierul să înregistreze acel eveniment ? " E terminat ! Aţi înţeles ? Momentul a fost înregistrat şi spui: "Trebuie să-l am şi în dimineaţa următoare !" Atunci când frumuseţea dimineţii următoare apare, nu ai văzut-o pentru prima oară. Aţi înţeles ? Am reuşit să explic ceva ?
57:32 Deci vom aborda ceva mult mai dificil, şi anume: dacă este înregistrată acea delectare... atunci acea înregistrare înseamnă căutarea plăcerii. Corect ? Şi nu frumuseţea acelei clipe. Este o reamintire, o frumuseţe rememorată, care nu este frumuseţe. Înţelegeţi ceea ce spun ? Deci... plăcerea... este asociată, fără excepţie, cu teama. Corect ? Nu ? Este atât de evident, domnule. Putem continua ?
58:32 Frica... este extrem de adânc înrădăcinată în fiinţele umane. Şi, acolo unde există teamă, există întuneric. Corect ? Înţelegeţi asta ? Şi mintea umană, inclusiv creierul, a trăit în frică: frica de singurătate... teama de a nu avea succes... frica de pierdere, teama de a nu fi în siguranţă... teama de iubire... frica de dependenţă... teama de ataşament. Ştim asta cu toţii. Fiecare fiinţă umană are această teamă, adânc înrădăcinată. Şi mintea a trăit cu ea... am acceptat-o... aşa cum acceptăm... terorismul, în această epocă, aşa cum acceptăm totalitarismul, aşa cum acceptăm războaiele, aşa cum acceptăm dezbinarea... dezbinarea tribală, care se numeşte naţionalitate... dezbinările religioase. Le acceptăm pe toate acestea... fiindcă nu îndrăznim să punem nimic sub semnul întrebării. Şi, dacă punem sub semnul întrebării, există frică. Corect ? Deci ne naştem înfricoşaţi şi murim înfricoşaţi. Şi asta e o tragedie. Nu ne întrebăm, vreodată, dacă teama poate dispărea complet... la fel ca durerea, la fel ca o boală. Ştim ce să facem cu o boală... numai dacă nu e incurabilă. Dar nu am spus niciodată, nu ne-am întrebat sau n-am solicitat... cercetat, dacă se poate pune capăt fricii, complet, total. Ne întrebam asta acum. Voi puneţi acea întrebare, puneţi-vă singuri acea întrebare. Adică, astfel reflectăm împreună. Nu vă solicit să puneţi acea întrebare, ci să vă puneţi acea întrebare în sinea voastră. Frica. Oare teama e provocată de ceva anume... sau e teama de ceva anume ? Înţelegeţi ? Sau frica este ceva complet diferit de obiectul fricii ? Oare devine prea dificil ? Înţelegeţi, domnule ? Cineva se teme de întuneric, se teme să nu-şi piardă slujba, se teme ca nu cumva să-l părăsească soţia sau ca soţul să umble după o altă femeie sau se teme să rămână singur, să fie el însuşi izolat. Deci întotdeauna există teama de ceva anume, provocată de ceva anume sau legată de ceva anume. Corect ? Ne punem întrebarea: Oare există o teamă ca atare, în sine ? Sau întotdeauna e legată sau e provocată direcţionată de ceva anume. Înţelegeţi ? Vă rog, puneţi-vă aceste întrebări !
1:03:50 Oare teama este ceva înnăscut... ca sângele... ca celulele, ca mirosul... auzul, văzul ? Sau... natura temerii constă în dorinţă... dorinţa de securitate, dorinţa de a fugi de singurătate, dorinţa de a fi ceva anume. Înţelegeţi ? Mă întreb dacă-mi sesizaţi ideea. Reflectăm împreună ? Sau... frica este ceva ce nu înseamnă... să doreşti, să bâjbâi, să scapi de ceva anume... fie de trecut, fie de prezent sau de viitor... dar... ea există, ca atare, atât timp cât... există o acţiune temporală şi a gândirii ? Mă întreb dacă pricepeţi. Să zicem că cineva se teme de singurătate... majoritatea dintre noi ştim asta, probabil. Sau să pierdem o slujbă sau să pierdem ceva anume. Singurătatea. Dacă eşti căsătorit, dacă ai copii... atât timp cât sunteţi împreună, nu te gândeşti niciodată la singurătate. Nu există niciodată acolo. Dar, pe măsură ce îmbătrâneşti, copiii ţi-au plecat ş.a.m.d te trezeşti, dintr-o dată, bătrân, singur, nefericit. Corect ? Şi asta generează frică. Corect ? Aşa cum cineva se teme de moarte, ceva care se va întâmpla în viitor. Nu imediat, fiindcă staţi cu toţii aici, doar dacă nu se prăbuşeşte cortul. Deci există... evitarea morţii, care se va produce, poate, după câţiva ani. Ceea ce înseamnă timp, corect ? Corect ? Şi gândul că aş putea muri. Deci teama este rezultatul timpului... - Înţelegeţi ? - sau al gândirii ? Sau timpul şi gândirea sunt unul şi acelaşi lucru ? Înţelegeţi ? Cineva a făcut ceva, în trecut... şi se teme de asta... fiindcă nu este ceva acceptabil, nu este frumos, nu este plăcut. Deci cineva se teme de asta, să nu apară din nou şi să fie atacat. Deci amintirea acelui incident din trecut, care nu a fost plăcut este... rememorarea unui eveniment trecut. Corect ? Ceea ce înseamnă o acţiune a gândirii. Şi acţiunea gândirii este acţiunea timpului. Corect ? Corect, domnule ? Deci oare teama... este acţiunea gândirii şi a timpului ?
1:08:41 Dacă... ar fi să mor acum, imediat, nu există teamă. Corect ? S-a terminat ! Dar... vreau să mai trăiesc încă zece ani sau încă cinci ani şi sper să nu se întâmple nimic, între timp. Corect ? Deci frica înseamnă timp... - Vă daţi seama de asta domnilor ? - şi gândire. Corect ? Nu, vă rog să observaţi asta ! Este extrem de important. Dacă vreţi să înţelegeţi asta... atunci trebuie să înţelegeţi timpul şi gândirea atât de deplin... încât teama să înceteze cu desăvârşire. De aceea este foarte important să înţelegeţi natura timpului.
1:10:04 Trenul care fluieră ne spune să ne oprim ! Este foarte important să înţelegeţi - mai avem încă zece minute - timpul şi gândirea. Ce este timpul ? Lăsând la o parte... ziue de ieri, de azi şi de mâine, lăsând la o parte faptul că timpul este necesar, pentru a putea învăţa o limbă, diverse subiecte ş.a.m.d. timpul pentru a acoperi distanţa dintre acest loc şi Lausanne... care este necesar, timpul e necesar pentru a acoperi o distanţă. Timpul ca răsărit, apus... şi întunericul serii. Asta e o realitate. Acum, oare există vreun timp diferit de acesta ? Se pare că există. "Voi fi !" "Voi avea succes !" "Nu am acum, dar voi avea." "Sunt furios... acordă-mi timp şi voi trece peste asta." Deci există timpul fizic şi timpul psihologic. Corect ? Şi eu îmi pun întrebarea, mă îndoiesc, dacă există, totuşi, un timp psihologic. Înţelegeţi ? Am acceptat timpul psihologic. "Voi deveni !" Voi deveni ministru, guvernator, politician, ştiţi voi, să devii una sau alta, ceea ce înseamnă speranţă. Corect ? Deci ne punem întrebarea dacă există, totuşi, un timp psihologic. Am acceptat timpul psihologic, ceea ce ar putea fi o iluzie... deşi toţi sfinţii, toţi oamenii religioşi, toţi filozofii, spun că trebuie să existe timp... timpul înseamnă cunoaştere... timpul e un mijloc de a obţine ceva, psihologic vorbind. Corect ? Noi ne îndoim de asta. Punem sub semnul întrebării... dacă este aşa sau nu. Se pare că aşa este. Dar oare e o realitate ? Înţelegeţi ? Corect ?
1:13:55 Adică: "Nu sunt şi voi fi." Corect ? Această deplasare, de la "ceea ce există" la "ceea ce ar trebui să fie"... acesta este timpul psihologic. Şi am înghiţit asta, am trăit astfel, am acceptat şi face parte din natura noastră, face parte din mintea noastră, din inima, din creierul nostru. Pun asta sub semnul întrebării şi n-o accept ! Adică: Oare chiar există o devenire psihologică ? Înţelegeţi ? Real. Adică: "ceea ce există" şi "ceea ce ar trebui să existe". Corect ? Mă exprim foarte rapid. Putem continua ? "Ceea ce există" - furia, gelozia sau orice ar fi, lăcomia... singurătatea, orice ar fi - "ceea ce există"... şi deplasarea de la "ceea ce există" la "ceea ce ar putea fi", "ceea ce ar trebui să fie", ceea ce se speră. Acela este timpul ! Corect ? Dar... "ceea ce ar trebui să fie" e ceva real, sau numai "ceea ce există" ? Mă urmăriţi ? "Ceea ce ar putea fi" s-ar putea să nu fie ! Dar "ceea ce există" aşa este ! Înţelegeţi ce spun ? Haideţi, domnilor ! Corect ? Aşa este. Dacă aşa este, de ce oare mintea trece de la "ceea ce există" la "ceea ce ar putea fi" ? Înţelegeţi ? De ce oare este incapabilă să trăiască înţelegând, observând, "ceea ce există" ? De ce există această îndepărtare de "ceea ce există" ? Mă întreb dacă pricepeţi asta. Îmi înţelegeţi întrebarea ? Reflectăm împreună ? Urmăriţi asta ? De ce oare există mereu în noi, psihologic vorbind, să nu trăim cu "ceea ce există"... să existăm cu "ceea ce există" ? Dar... îndepărtarea de "ceea ce există" înseamnă timp. Corect ? Deci, dacă nu există nici o îndepărtare de "ceea ce există", nu există nici un fel de timp psihologic. V-aţi prins ?
1:17:19 Deci oare mintea poate rămâne, poate păstra, observa, numai "ceea ce există"... şi să nu se îndepărteze în orice direcţie... orizontal, vertical ş.a.m.d. ci... numai să observe "ceea ce există" ? În acea observare, nu există timp deloc. Corect ? Făceţi-o domnilor şi veţi vedea ! Acela este timpul psihologic... pe care l-am acceptat şi, dacă abordaţi asta, cu foarte mare atenţie, fără vreo reacţie anume, fără vreo motivaţie, veţi observa că lucrul cel mai important este nu "ceea ce ar trebui să fie", ci "ceea ce există". Atunci, prin observarea a "ceea ce există"... atunci, prin observarea a "ceea ce există", se diminuează "ceea ce există"... dispare realitatea curentă... fiindcă, atunci când te depărtezi de ea, "ceea ce există" rămâne totuşi. Îndepărtarea de realitate este o risipă de energie... pe când observarea înseamnă o atenţie deplină pentru "ceea ce există"... ceea ce înseamnă că întreaga energie este rezervată observării. Acolo unde există energie deplină, există atenţie deplină... şi, acolo unde există neatenţie, există îndepărtarea de "ceea ce există". Aţi prins asta ? N-am idee ce am spus chiar acum. Înţelegeţi, domnule ? Adică...
1:19:43 e ceva foarte distractiv... cineva este gelos... asta fiind "ceea ce există". Apoi, spunem: "De ce ar trebui să fiu gelos ?" Gelozia este justificată... motivată, analizată, toate însemnând îndepărtarea, de fapt, de realitatea esenţială a geloziei. Această acţiune a analizei, a îndepărtării... a justificării ei, este o risipă de energie... care nu rezolvă problema geloziei. Corect ? Dar, atunci când există... observare deplină, observare pură, ceea ce înseamnă nici un motiv de a anula realitatea... deci, atunci când există percepere deplină, care înseamnă atenţie deplină, în acea atenţie este concentrată întreaga ta energie. Deci acolo unde există atenţie deplină, nu există gelozie. Numai atunci când există neatenţie apare gelozia. Mă întreb dacă aţi prins ideea asta. Aţi prins asta ? Mă pot opri acum ?
1:21:41 Putem pleca cu toţii ?