Krishnamurti Subtitles home


SA80T6 - Finalul suferinţei produce iubire şi compasiune
Al şaselea discurs public
Saanen, Elveţia
17 iulie 1980



0:01 FINALUL SUFERINŢEI, CARE PRODUCE IUBIRE ŞI COMPASIUNE Mai avem o singură prelegere, duminica viitoare. După aceea... vor fi cinci întâlniri pentru întrebări şi răspunsuri.
0:52 Aşa cum am spus ultima dată, când ne-am întâlnit aici... vom vorbi despre moarte - scuze că o facem într-o dimineaţă atât de frumoasă - despre sfârşitul suferinţei... şi, poate, despre ceea ce se poate obţine, şi anume iubire şi compasiune. Despre asta am spus că vom discuta... astăzi, iar duminică vom discuta despre ce este meditaţia. Corect ?
1:49 Am vorbit destul de mult... despre diferite aspecte ale vieţii, ale existenţei noastre cotidiene... cât de important este... să ne înţelegem pe noi înşine... şi să înţelegem structura şi natura creierului şi a minţii. Poate că unii dintre voi au ascultat... şi au cercetat asta, destul de profund... şi poate că unii dintre voi doar sumar, superficial... iar ceilalţi... ar putea spune: "Ştim asta, cu toţii... am citit despre ea... am fost în Asia, în India şi în alte ţări, adunând o mulţime de informaţii. Şi, de asemenea, am venit aici ca să descoperim ce aveţi de spus." (Sunetul unui avion) E o zi senină şi, ca atare, veţi avea parte de mult zgomot !
3:42 Am vorbit despre arta observării... despre arta ascultării... şi despre arta învăţării. (Sunetul unui avion) Să continui în pofida acelui zgomot ? E o lume minunată şi paşnică ! Şi, dacă se poate... aş vrea să vorbesc, mai întâi, despre arta ascultării.
4:50 Cuvântul "artă" înseamnă să pui totul la locul cuvenit. Aceea este semnificaţia primară a acelui cuvânt. Asta înseamnă să ai ordine... nu numai o ordine fizică, acolo unde cineva trăieşte, în încăperea în care trăieşte, ci şi ordine lăuntrică. Şi despre această ordine am vorbit deunăzi. Dar există o ordine în ascultare. Noi nu doar auzim, cu auzul asigurat de urechi... ci, de asemenea, auzim mult mai profund, mai presus de urechi. Adică noi înţelegem cuvintele, dacă cineva vorbeşte în engleză sau franceză sau germană sau italiană şi cuvintele sunt comunicate creierului şi semnificaţia acelor cuvinte este determinată şi sunt fie acceptate, fie respinse, potrivit propriei noastre condiţionări. În genere, exact asta facem, asta e ceea ce denumim auz... auzitul cu urechile voastre... transmiterea a ceea ce se spune... prin nervi ş.a.m.d. către creier şi interpretarea uzului cuvintelor şi acceptarea sau negarea lor. Dar... există o altă artă a învăţării... a ascultării... care nu înseamnă numai să auzi cu urechile, ci şi... - dacă se poate folosi acest cuvânt - inconştient... profund. Nu ştiu dacă aţi încercat asta vreodată. Adică să asculţi... cuvintele... şi... să descoperi adevărul oricărei declaraţii care este făcută de vorbitor... nu numai la modul teoretic... nu numai având îndoieli considerabile... ci şi să asculţi fără a o opune vreo rezistenţă... ceea ce nu înseamnă acceptare... ci să asculţi atât de profund, cu o mare atenţie... încât însuşi actul ascultării... produce o totală... destrămare a tiparelor cerebrale. Nu ştiu dacă mă exprim destul clar, în acest sens. Deoarece creierul nostru funcţionează în baza unor tipare... fie că vorbim de un tipar modern sau de unul străvechi, tradiţional sau netradiţional... după o anumită rutină... religioasă, politică, economică, socială, dar ele nu se pun niciodată de acord. Adică, să asculţi... cu o atenţie deplină, care, prin ea însăşi... destramă tiparul cerebral. Urmăriţi asta ?
9:47 Să presupunem că cineva ascultă o declaraţie... cum ar fi: trecutul - Vă rog să ascultaţi asta, pentru un minut ! - trecutul conferă semnificaţie prezentului... şi, ca atare, prezentul nu are nici un sens. Trecutul... conferă semnificaţie prezentului... şi, ca atare, prezentul nu are absolut nici un sens. Cineva aude acea declaraţie nu numai cu urechile... ci, de asemenea, o ascultă... pentru a descoperi adevărul din ea... sau falsitatea ei... semnificaţia ei, profunzimea ei. Şi asta nu este posibil, dacă o înţelegeţi numai la nivel teoretic... - Corect ? - dacă nu faceţi decât să-i permiteţi intelectului să domine... astfel încât să raţioneze, logic sau ilogic şi să ajungă la o concluzie. Dar, pe de altă parte, dacă sunteţi dispuşi să ascultaţi acea declaraţie, care tocmai a fost enunţată, să ascultaţi atât de deplin... atunci fie sună ca un adevărat clopoţel în sinea voastră, ca să zicem aşa... adevărul acelei declaraţii fie... intelectul începe să interpreteze ceea ce s-a afirmat. M-am exprimat suficient de clar ? Aceea este arta ascultării... care ar putea fi, în esenţă, răspunsul deplin al întregii structuri a minţii şi a creierului... răspunsul... total... armonios, fără nici o direcţionare sau... interpretare, numai actul ascultării în sine. Putem continua de aici încolo.
12:57 Mai întâi de toate... haideţi să dezbatem împreună... întrebarea dacă suferinţa... se poate termina vreodată. Aceasta a fost o problemă, pentru om... şi... nu numai aşa-zisa suferinţă personală... ci suferinţa universală a omenirii. Suferinţa, fie a aşa-numitului individ, fie a omenirii, este aceeaşi. Suferinţa este aceeaşi, fie că e a ta, a mea sau a altuia. Poate că interpretăm acea suferinţă într-o manieră diferită, cauza acelei suferinţe poate proveni dintr-o direcţia diferită, dar, în esenţă, suferinţa este comună tuturor oamenilor. Deci nu este suferinţa voastră... ci suferinţa umană. Mă întreb dacă puteţi tolera acea declaraţie... fiindcă majoritatea dintre noi suntem individualişti. Asta ne este pregătirea, educaţia, cultura, că noi suntem indivizi... separaţi de alţii... nu numai biologic... fizic, ci şi... lăuntric. Grijile noastre sunt diferite de ale altora, neliniştile noastre, temerile noastre, suferinţele noastre, disperările noastre, sunt personale, ale noastre... şi n-au nimic de-a face cu ale altuia. Şi... acest individualism... a fost accentuat de religii... sufletele individuale fiind izbăvite ş.a.m.d. Iar în lumea asiatică individul trebuie să se străduie... separat de alţii, ca să atingă Nirvana, raiul, Moksha sau cum vă place să-i spuneţi. Deci a existat această condiţionare... de-a lungul secolelor, că noi suntem fiinţe umane separate.
16:08 Acum, oare aşa o fi ? Şi, fiindcă suntem fiinţe umane separate, gândim că suntem liberi... să facem orice vrem... să urmăm această cale sau acea cale, acel guru sau un alt guru... să urmăm anumite idealuri ş.a.m.d. Deci, mai întâi, trebuie să pui sub semnul întrebării, să conteşti - aşa cum am specificat deunăzi - dacă eşti, cu adevărat, un individ... sau este o iluzie, care a fost întreţinută constant... de ideea... de educaţia că tu eşti... în esenţă... diferit de o altă persoană. Vom contesta, ne vom îndoi de... acea credinţă că suntem indivizi.
17:29 Cuvântul "individ" înseamnă nedivizat... indivizibil. Dar noi nu suntem indivizibili, suntem divizibili, suntem sfărâmaţi... fragmentaţi... aflaţi, constant, în conflict. Şi, atunci când examinezi structura psihologică... a oricărei fiinţe umane... acesta este un factor constant, fie că suntem în Orient, Occident sau în orice ţară am trăi. Factorul comun este că toate fiinţele umane trec printr-o perioadă groaznică: sărăcie, confuzie, anxietate, disperare, depresie, le ştiţi voi pe toate celelalte, fie că trăiesc în India, America sau în această ţară. Acesta este factorul psihologic comun. Ca atare, structura voastră psihologică este comună întregii omeniri... drept urmare, nu sunteţi entităţi psihologice separate. Este foarte dificil, pentru majoritatea oamenilor, să observe asta sau măcar să asculte... fiindcă sunt atât de condiţionaţi... întreaga lor cultură se bazează pe asta... pe mântuirea individuală, să fii izbăvit de un mântuitor... străduinţa individuală de a deveni ceva anume... în competiţie cu restul lumii ş.a.m.d.
19:31 Deci, dacă observaţi... ascultând asta, adevărul acestei afirmaţii... fie... îl respingeţi, aşa cum poate că majoritatea voastră o va face, fie descoperiţi singuri... prin observare... nu prin analiză, ci prin observare, propria voastră condiţionare. Şi, prin aceasta, descoperiţi că... psihologic vorbind, oamenii sunt totuna. Deci, dacă vă exercitaţi capacitatea de a observa... fără prejudecăţi... fără condiţionarea proprie... atunci putem continua împreună, putem dezbate, împreună, suferinţa omenirii. Omenirea sunteţi voi. Lumea înseamnă voi şi voi sunteţi lumea. S-ar putea să fii diferit, din punct de vedere fizic: înalt, scund, cu părul negru... blond, piele întunecată, piele neagră, piele albă, ştiţi voi, piele purpurie, piele galbenă şi toate celelalte. Deci...
21:18 vorbim despre suferinţă... suferinţa umană... suferinţa universală... suferinţa fiecărei fiinţe umane de pe acest Pământ. Nimeni nu pare să poată scăpa de ea, fie că acea suferinţă este provocată de moartea cuiva... sau... de eşecul de a obţine un anumit rezultat... de a urca pe scara succesului, fie în lumea religioasă, spirituală - aşa-numita lume spirituală - fie în lumea fizică. Sau de pierderea unei slujbe... sau teama de pericolul reprezentat de singurătatea deplină. Toţi aceşti factori contribuie la suferinţă... moarte, boală, bătrâneţe... mutilare, le ştiţi voi pe toate celelalte, să fii mutilat, atât fizic, cât şi psihologic... nevrozatul... şi sfântul. Şi, de regulă, sfinţii sunt nevrozaţi. Ştiu că este dificil pentru lumea creştină şi cea asiatică să accepte o asemenea afirmaţie... dar, trebuie să o examinaţi, cu atenţie... fără vreo prejudecată, această tendinţă constantă de a deveni ceva anume... fie în lumea fizică, fie în lumea psihologică. Să devii ceva anume... acel ceva este planificat de minte... ca o idee, concept şi te străduieşti să-l atingi. Dar ceea ce este planificat, acel ideal, este ceva construit, clădit de gândire... iar gândirea, în sine, este etern limitată. Iar omul care se străduieşte, într-un domeniu limitat, este fie idiot... fie neatent, fie oarecum dezechilibrat. Acesta este primul tren. Mai avem încă trei !
24:42 Deci dezbatem împreună, dacă vreţi, această problemă a suferinţei omenirii, de care aparţineţi. Şi... omul a trăit cu această suferinţă. Au existat 5.000 de războaie, în decursul acestei perioade istorice... şi vă puteţi imagina câte lacrimi... răni, dureri, griji, brutalităţi, cruzimi... au fost în aceşti 5.000 de ani... şi continuăm încă. Continuăm să ne purtăm războaiele tribale. Şi... de asemenea, în decursul acestor multe mii de ani, nu am fost capabili niciodată să rezolvăm acea problemă... să-i punem capăt, atât de deplin... astfel încât să existe o nouă energie, complet diferită de energia gândului, a durerii, a suferinţei. Deci vom încerca, împreună, dacă vreţi, să abordăm această problemă.
26:25 Ce anume este suferinţa ? Şi de ce omul s-a împăcat cu ea ? Oare i se poate pune capăt, după voia noastră ? Sau... oare există vreo cauză a ei ? Dacă există o cauză... i se poate pune capăt: ceea ce are o cauză, are un final. Am abordat acest lucru în prelegerile anterioare. Aceasta e o lege: dacă există o cauză, atunci trebuie să se termine, există un final al ei. Deci ne întrebăm, mai întâi, ca fiinţe umane... nu ca indivizi... ne întrebăm... de ce omenirea, de ce voi şi alţii... trăiţi cu asta... aşa cum trăiţi în teamă, aşa cum trăiţi în conflict, extern şi lăuntric. Trăim cu ea... nu ne eliberăm niciodată de ea, chiar dacă cineva este conştient, conştient în sensul... observării suferinţei reale a unei persoane. Nu al unei suferinţe inventate... ci disperarea reală... groaznica singurătate reală... sentimentul privaţiunii... inutilitatea unei vieţi care nu are nici un sens. S-ar putea să-i inventăm sensuri... dar, de fapt, dacă observi... viaţa, aşa cum este ea trăită, nu are nici un sens: să mergi la birou, la fabrică... tot timpul vieţii cuiva, un concediu ocazional... cu vreme rea... şi ăsta e modul în care ne ducem existenţa.
29:18 Ce anume este suferinţa ? Cuvântul "suferinţă" este însoţit, de asemenea, de cuvântul "pasiune". Merg împreună, aceste două cuvinte... pasiune, nu senzualitate... nu necesităţi sexuale... ci pasiunea... şi suferinţa merg împreună. Când suferi foarte mult... în sensul că ai pierdut pe cineva pe care l-ai iubit - "iubit" între ghilimele - şi te descoperi, subit, complet singur... fără nici o legătură, izolat... fiindcă ai depins, te-ai ataşat de acea persoană... sau de altceva, acel sentiment, al ataşamentului de o anumită persoană, a ajuns brusc la final. Aţi trăit împreună, aţi vorbit unul cu altul, aţi râs împreună... aţi mers pe câmpii şi prin munţi, aţi urmat cursul râurilor... şi, subit, eşti abandonat. Sunt sigur că ştiţi asta, cu toţii. Atunci mintea... incapabilă să înţeleagă această bruscheţe... această privaţiune... caută alinare... - Urmăriţi toate acestea ? - alinare psihologică: se duce la biserică, la guru, citeşte cărţi, se uită la fotbal, ştiţi voi, toate se aseamănă, fie că e o ceremonie religioasă sau una fotbalistică. Ştiu că nu veţi fi de acord, dar toate nu sunt decât exaltări emoţionale... şi ne ferim de această problemă esenţială... a pierderii unei persoane care ne-a fost dragă. Şi...
32:19 prin acea izolare cineva începe să se retragă în sinea sa... Urmăriţi toate acestea ? Reflectăm împreună ? O facem ? Să se retragă... fie să devină ursuz... să-şi piardă minţile, dacă este cu adevărat un şoc îngrozitor... fie să regreseze, bazându-se pe reincarnare ş.a.m.d. Iar preoţii şi guru sunt mult prea dispuşi să ofere ajutor. Şi sunteţi prinşi în acea capcană şi sunteţi pierduţi pe veci. Dar nu aţi sesizat sau nu aţi înţeles rădăcinile suferinţei. Corect ? Ne înţelegem reciproc ? Chiar o facem ? Corect ?
33:36 Oare suferinţa este... concentrarea... tuturor activităţilor izolatoare din viaţa cuiva ? Înţelegeţi ce spun ? Mă urmăriţi ? Întreaga viaţă a cuiva... prin diverse acţiuni, dorinţe ş.a.m.d... a îngustat această enorm de complexă energie a vieţii într-un anumit făgaş îngust. Şi anume, acest făgaş îngust este "eul"... lupta mea, fericirea mea, suferinţa mea. Şi această enormă energie a vieţii a fost redusă la o entitate minusculă. Mă urmăriţi ? D-l Smith, "monsieur" oricare, "signor" cutare ş.a.m.d. Şi... cineva nu este niciodată conştient de toate acestea, de procesul izolator al vieţii cotidiene şi anume prin ambiţie... prin agresivitate... acţionând numai pentru sine însuşi, urmărind îndeplinirea propriilor dorinţe, care au produs îngustarea acestei energii extraordinare, până la acest punct minuscul. Şi... suferinţa este oare un indicator... - Vă rog să ascultaţi ! - care... evidenţiază... acest sentiment teribil al separării ? Urmăriţi asta ? Oare e prea dificil ? Nu vorbim despre lucruri abstracte... despre teorii, fie teologice, fie speculative. Reflectăm împreună... asupra modului practic... de a pune capăt acestei probleme... acestei poveri imense, pe care omul a purtat-o. Şi... suferinţa poate fi indicaţia faptului... că dependenţa, ataşamentul... înseamnă corupţie. Şi moartea este, de asemenea, o formă de corupţie. Mă întreb dacă urmăriţi asta ! Nu, nu. Sunteţi cu toţii... Mişcă-te, domnule ! Scuze !
37:34 Dezvăluim, mai degrabă... încet, pas cu pas, cauza suferinţei. Mai întâi de toate, când moare cineva există un şoc fizic. Corect ? Şi, atunci când acel şoc ia sfârşit, există sentimentul mental, emoţional, psihologic... al unei totale şi disperate singurătăţi. Nu inventez eu toate astea, ci asta este viaţa cuiva. Şi... dacă nu ne ferim... nu evităm... şi rămânem... în totalitate alături de acest sentiment al izolării, rămânem cu el... în loc să fugim de el... ţipând, disperaţi - Înţelegeţi ? - toate acele lucruri care au loc... şi suntem pe deplin atenţi asupra faptului... că cineva a produs, totalmente, prin diverse activităţi, această izolare... Acesta e al doilea tren.
39:38 Deci finalul suferinţei nu se produce... în momentul în care pierzi pe cineva... - Înţelegeţi ? - sau când nu eşti capabil să îndeplineşti ceva anume... sau când nu încerci să devii ceva anume, urcând pe scara succesului, fie cel spiritual, fie cel lumesc, nu se produce în momentul... morţii cuiva care v-a plăcut sau pe care l-aţi iubit sau care v-a fost pereche, suferinţa nu apare în acel moment... ci a început cu mult timp în urmă. Aţi înţeles ? Aţi înţeles ce-am spus ? A început cu mult timp în urmă... cu mult timp în urmă în sensul... că toate acţiunile voastre au produs această izolare... de care nu sunteţi conştienţi, pe care o luaţi de bună. Şi suferinţa poate fi indicatorul a ceea ce aţi făcut. Mă urmăriţi, domnilor ?
41:09 Deci, oare acest proces de izolare poate ajunge la un final, nu în momentul morţii şi al înţelegerii morţii ş.a.m.d. ci cauza acestei acţiuni de izolare ? Oare cauza acestei acţiuni de izolare este ideea că eu sunt un individ... nu reprezint restul omenirii... sunt separat... mântuirea mea se face prin propria mea strădanie, prin propria mea investigaţie izolată... activitate izolată ? Acela este începutul. Oare poate acea cauză, care înseamnă începutul, să se termine acolo ? Mă întreb dacă înţelegeţi toate acestea. Mergem mai departe împreună ? Nu teoretic, vă rog, fiindcă orice persoană poate sesiza asta foarte clar, la modul teoretic... ci să pătrundeţi în profunzimea problemei, să vă implicaţi inima şi mintea în asta.
42:48 Oare poate exista o acţiune, care nu este izolatoare ? Înţelegeţi ce spun ? Orice acţiune. Acea acţiune poate avea loc numai atunci când cineva înţelege natura iubirii. Urmăriţi asta ? Nu iubirea pentru un guru sau pentru Dumnezeu sau pentru cărţi şi soţia voastră. Iubire ! Şi anume... cea în care nu există... nici un sentiment de gelozie. Corect ? Cum poate un bărbat, care este agresiv - sau o femeie - să ştie ce este iubirea ? Corect ? Cum poate un om, care este ambiţios... preocupat numai de el însuşi, de progresul său, de nefericirea sa, de temerile sale, preocupat numai de el însuşi, cum poate el iubi ? Şi... există această idee asiatică... şi poate că există şi aici, şi chiar există, care este să te laşi în seama lui Dumnezeu. Înţelegeţi ? Sau să te laşi în seama unui guru... orgoliului unui guru, înţelegeţi ? Urmăriţi toate acestea ? Ceea ce înseamnă că adevărul nu este chiar atât de important, din moment ce te laşi în seama unei imagini... pe care mintea a creat-o. Guru tău, indiferent cum s-ar numi el însuşi ş.a.m.d., este un concept în mintea ta... o imagine pe care tu ai creat-o, despre cum ar trebui să fie un guru. Corect ? Şi el, fireşte, se conformează acelei imagini. Oh, sunteţi cu toţii atât de copilăroşi. Deci...
45:44 oare există vreo acţiune... care nu este născută din dorinţă ? Am abordat asta deunăzi, întreaga acţiune a dorinţei. Adică, oare iubirea înseamnă dorinţă ? Nu, nu spuneţi nu ! E uşor să spui nu, dar să... descoperi asta... să înţelegi natura dorinţei... cu toate imaginile sale şi terminarea acelor imagini... asta înseamnă să observi că dorinţa nu înseamnă iubire. Iar plăcerea... fie că plăcerea înseamnă să-l urmezi pe Dumnezeu, un serviciu public sau să-l ajuţi pe altul ş.a.m.d... în esenţă, în sine, căutarea plăcerii... acea plăcere nu înseamnă iubire. Corect ? Sunteţi dispuşi să mă urmăriţi pe mai departe ? Sau plăcerea voastră sexuală... plăcerea de a fi cineva în lume... plăcerea de a fi capabil să realizezi ceva, lăuntric vorbind... de a te agăţa de o anumită experienţă... obţinută prin droguri... prin alcool, prin vreun fel de prezenţă hipnotică a unui guru şi de-a avea o experienţă şi de a te agăţa de o acea experienţă, care îţi oferă plăcere... toate acelea, oare înseamnă iubire ? Vom aborda împreună această problemă. Este problema voastră. Staţi acolo, ascultaţi, sunteţi de acord, sesizaţi logica ei... sesizaţi raţiunea ei, caracterul ei rezonabil, accesibilitatea ei teoretică, dar, atunci când plecaţi de aici, din acest cort, reveniţi la vechiul vostru joc. Deci sunteţi dispuşi, ca fiinţe umane, să purtaţi, în continuare, această povară a suferinţei. Corect ? Şi o minte care trăieşte în suferinţă... nu poate fi liberă niciodată. Înţelegeţi ? Şi numai o minte care s-a eliberat, pe deplin, de suferinţă, va şti ce anume este compasiunea.
49:34 Actul compasiunii... este acţiunea inteligenţei. Prin acel cuvânt înţelegem nu capacitatea intelectuală de a discerne, de a distinge, de a raţiona... de a judeca... de-a evalua. Toate acelea reprezintă capacitatea intelectului. Deci intelectul are propria sa inteligenţă. Urmăriţi asta ? Dar noi vorbim despre un gen complet diferit de inteligenţă. Inteligenţa intelectuală uzuală o avem cu toţii, mai mult sau mai puţin, fiindcă se presupune că suntem educaţi, că am citit cărţi, că argumentăm cu talent, contrazicând opiniile altora ş.a.m.d. Dar... acolo unde există compasiune, intelectul are un aport foarte redus. Acolo unde există compasiune, aceasta capătă fiinţă fără intervenţia voastră, capătă fiinţă atunci când se pune capăt suferinţei. Sfârşitul suferinţei este începutul înţelepciunii şi, ca atare, al inteligenţei. Înţelegeţi toate acestea ? Nu, nu, n-o faceţi ! Poate că voi - şi sper că nu - sunteţi convinşi de vorbitor... sunteţi dominaţi de prezenţa lui, ceea ce este un nonsens. Dar, dacă analizaţi asta, de fapt, foarte profund... veţi descoperi... că energia voastră, care este risipită acum, în acţiuni idealiste... în... restrângerea individuală a acţiunii... toată acea risipă de energie... face ca mintea să fie... superficială... nu permite folosirea întregii capacităţi a creierului, o imensă capacitate, psihologic vorbind, făcând ca acea structură psihologică să devină tot mai restrânsă, superficială. Deci...
52:59 compasiunea merge laolaltă cu inteligenţa şi înţelepciunea, care este însăşi natura inteligenţei. Atunci când există acea inteligenţă puteţi argumenta, logic, raţional, dar cu acea calitate a compasiunii... Înţelegeţi ? Nu, nu înţelegeţi. Deci...
53:29 iubire... compasiune... iar finalul este moartea. V-aţi prins ? Nu. Vedeţi, minţile voastre nu sunt suficient de rapide. Întotdeauna vreţi explicaţii. Nu sesizăm imediat frumuseţea acelei afirmaţii. Şi anume... vom cerceta în continuare ce este moartea. Nu ştiu dacă sunteţi interesaţi de această cercetare. Unii oameni spun "urăsc moartea"... "urăsc sărăcia". Un guru spune asta. Şi putem acum... când nu prea există zgomot în jur, putem studia acum ce este moartea... fiindcă toţi trebuie să ne confruntăm cu ea. Fie că eşti bătrân sau tânăr sau infirm... sau trăieşti în mare lux, având bani ş.a.m.d. sfinţii şi oamenii de rând şi papa şi preotul mărunt dintr-o parohie sătească, toţi trebuie să se confrunte cu asta. Până şi Marx a trebuit să se confrunte cu ea. Comuniştii trebuie să se confrunte cu ea. Psihologii trebuie să se confrunte cu ea. Deci, fiind fiinţe umane obişnuite... Nu profesionişti... fiindcă acei oameni care sunt profesionişti sunt deja dedicaţi... guru profesionişti, preoţi profesionişti, psihologi profesionişti, profesori, sunt deja dedicaţi şi, ca atare, când eşti dedicat, legat, eşti deja corupt.
56:08 Deci vom cerceta ce anume este moartea. Asta înseamnă... Ce este moartea... de care omenirea, încă de la începuturi, a fost înspăimântată ? Ce este un final ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Un sfârşit. Finalul fumatului... finalul consumului de droguri, finalului consumului de băuturi alcoolice, finalul uneia sau alteia. Sfârşitul ! Îmi înţelegeţi întrebarea ? Oare terminăm ceva, vreodată ? Sau tiparul continuă, dar cu nuanţe diferite ? Renunţ la acest tipar şi mă apuc de alt tipar. Renunţ la această condiţionare şi accept altă condiţionare. Merg de la un psiholog la altul, cel mai la modă psiholog, care foloseşte un nou vocabular. Deci, oare există vreodată un final, pentru orice, în viaţa noastră ? Vă rog să cercetaţi, alături de mine ! Nu staţi acolo, pur şi simplu, şi ascultaţi. Descoperiţi ! Sau există o continuitate, constantă, a aceluiaşi lucru, în direcţii diferite ? Chiar puneţi capăt vreunui lucru, fără nici o motivaţie ? Înţelegeţi ce spun ? Fără acţiunea voinţei, care spune: " Voi pune capăt !" Cercetaţi ! Oare aţi renunţat firesc, aţi pus capăt le ceva care vă produce încântare ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Puneţi capăt la ceva dureros foarte uşor... dar... veţi pune capăt la ceva ce vă produce o mare plăcere... fără nici un motiv, fără vreo acţiune a voinţei, fără a planifica şi a accepta acea planificare ? Mă urmăriţi ? Sfârşitul ! Şi moartea este sfârşitul.
59:37 Să zicem, de exemplu, că eşti ataşat de ceva anume... ataşat de soţia ta, de prietena ta, de prietenul tău ş.a.m.d. de o credinţă, de o dogmă, de un ritual, de o teorie, de o experienţă... ataşat, agăţându-te strâns de asta. Oare va exista un sfârşit firesc, facil, al acelui ataşament ? Fără conflicte... fără a te întreba "De ce ar trebui să fac asta ?", fără a-i căuta o explicaţie, ci, pur şi simplu, renunţând, abandonând ? O veţi face ? Nu. Desigur că nu. Dacă i-ai spune soţiei sau prietenei: "Îmi pare rău, dar nu mă mai simt ataşat de tine !" ea îţi va spune: "Dar de cine eşti ataşat ? Ai altă femeie ?" Mă urmăriţi ?
1:00:56 Deci descoperiţi... în timp ce vă duceţi... aşa-zisul trai... cu toate chinurile vieţii, dacă puteţi pune capăt unui lucru, fericiţi, cu uşurinţă, fără nici un conflict. Dacă nu puteţi s-o faceţi, fireşte... - şi asta nu e o ameninţare, fiindcă ar fi absurd - fireşte că vă veţi teme de moarte. Şi ce este moartea ? Îmi urmăriţi întrebarea ? Ce este moartea, de care fiinţele umane sunt atât de înspăimântate ? Oricine se teme de acest lucru... chiar şi Brejnev, sunt destul de sigur. Oricine vrea să continue. Continuitatea a ceea ce a fost... - Corect ? - cu modificări... dar este aceeaşi acţiune, a continuităţii, constante, a acelui lucru care a fost modificat. Corect ? Asta-i viaţa noastră... slujbele... conflictele, războaiele, sărăcia, confuzia, ăsta ne este traiul. Şi noi ne agăţăm de asta. Ceea ce înseamnă să ne agăţăm de conştiinţa noastră... - Urmăriţi asta ? - această conştiinţă care fiecare dintre noi crede că este complet diferită. Corect ? Urmăriţi asta ? Această conştiinţă... este alcătuită din conţinutul său. Corect ? Urmăriţi toate acestea ? Conţinutul este credinţa voastră, dogmele voastre, ritualurile voastre, cultura voastră, cunoştinţele voastre, disperările voastre, depresiile, incertitudinile voastre... care sunt comune întregii omeniri. Corect ? Deci conştiinţa voastră este conştiinţa omenirii, psihologic vorbind. Şi... mintea şi creierul se agaţă de asta... fiindcă în asta există siguranţă. Se teme să-i dea drumul... fiindcă nu ştie ce va urma.
1:04:16 Deci noi afirmăm că unul dintre factorii determinanţi ai acestui... conţinut al conştiinţei noastre, al conştiinţei umane, este ataşamentul. Îmi pare rău că repet asta, din cauză că acesta este conflictul nostru fundamental. Comunistul este ataşat de idealurile sale marxiste... catolicul de ale sale ş.a.m.d. Idealiştii, credincioşii, oamenii care au o anumită experienţă, se agaţă de asta. Acela este conţinutul conştiinţei noastre... fie că eşti om de ştiinţă, psiholog sau un guru sau ultimul papă. Şi...
1:05:18 dacă iei unul dintre aceşti factori... unul dintre lucrurile ce aparţin acestei conştiinţe... care este ataşamentul sau iei orice altceva, care este ceva puternic şi apropiat ţie... atunci descoperi dacă i se poate pune capăt. Nu luptând, înţelegeţi ? "Trebuie să-i pun capăt, ca să pot căpăta altceva !" ş.a.m.d. Să-i pui capăt ! Nu te poţi certa cu moartea... care este sfârşitul. Există o poveste minunată, în Upanişadele indiene. Nu intru în amănunte, fiindcă e o poveste foarte bună, dar avem prea puţin timp la dispoziţie. Vreţi să abordăm acea poveste ? Desigur, desigur. Totul pentru a ne distrage atenţia, pentru a ne depărta de noi înşine.
1:06:53 Un brahman... Ştiţi ce este un brahman ? Desigur. În India, în vremurile străvechi, acesta renunţa la tot ceea ce avusese. Exista o tradiţie veche... că după ce ai adunat anumite lucruri, timp de cinci ani... prin muncă ş.a.m.d., după cinci ani trebuie să dăruieşti totul. Înţelegeţi ? Făceţi-o ! Ceea ce înseamnă să nu aduni nimic, niciodată... - Corect ? - astfel încât să nu ai nimic la care să renunţi. Îşi dăruia vitele, casa, diverse lucruri şi el avea un fiu. Fiul vine la el şi-i spune: "Tată dăruieşti totul... iar pe mine cui ai să mă dăruieşti ?" Înţelegeţi ? "Pe mine cui mă vei dărui ?" Iar tatăl îi spune: "Pleacă, te rog, e prea copilăresc să întrebi aşa ceva." Dar băiatul revine, de câteva ori... şi, într-un final, el spune: "Tată... spune-mi, pe mine cui mă vei dărui ?" Tatăl era, deja, foarte furios şi spuse: "Pe tine te voi trimite la moarte !" Şi, fiind un brahman, trebuia să se ţină de cuvânt. Deci el şi-a trimis băiatul departe. Ăsta e al patrulea tren - al treilea, al patrulea. Deci băiatul trece de la un profesor la altul... pe drumul către moarte. Un guru, un profesor, îi spune: "Vei trăi după moarte !" "În decursul multor vieţi, ajungi, într-un final, la principiul suprem." Şi el merge la alt profesor şi-i spune: "Mă îndrept către casa morţii. Ce mai există după aceea ?" "Nu există nimic după aceea. Asta e o anihilare." Aşa că el merge mai departe şi, într-un final, ajunge la casa morţii. Şi, atunci când ajunge acolo, moartea era absentă. Înţelegeţi asta ? Observaţi frumuseţea ei, domnule ! Înţelegeţi ? Moartea era absentă, aşa că a aşteptat acolo timp de trei zile. Deci, în a treia zi, moartea vine şi spune: "Fiindcă eşti un brahman, îmi cer scuze că te-am făcut să aştepţi. Şi, fiindcă ai parcurs o distanţă atât de mare, îţi dau, îţi ofer, orice doreşti." "Femei, palate, avere... orice doreşti." Iar băiatul spuse: "Le-aş putea avea pe toate, dar, la final, te voi întâlni pe tine." Corect ? "Vei fi mereu acolo... orice mi-ai dărui, vei fi mereu acolo." Şi moartea spuse: "Eşti o persoană... minunată, din moment ce eviţi toate astea şi cauţi adevărul." Aşa că el pune problema... - nu am citit eu însumi povestea, alţii mi-au spus-o - aşa că el abordează problema timpului, a sinelui şi a sfârşitului sinelui. Înţelegeţi ? Asta e povestea. Îmi pare rău că se termină ! Dar aceea este povestea.
1:11:20 Deci ne întrebăm: Oare noi putem dărui orice lucru... la care ţinem ? Şi... oare există o continuitate... Vă rog, mai rămâneţi puţin alături de mine ? Nu sunteţi prea obosiţi ? Oare există vreo continuitate a eului, a ego-ului ? Înţelegeţi ? Eul ! Mor... datorită unei boli, bătrâneţii, unui accident... doctorilor... profesorilor de yoga. Într-un final mor. Şi hinduşii s-au gândit - poporul antic al Indiei - să zicem că exişti tu... care vei continua, viaţă după viaţă, viaţă după viaţă, trecând prin diverse etape ale suferinţei etc. şi vei ajunge, într-un final, la principiul suprem. Corect ? Asta este ceea ce se numeşte reincarnare, a te incarna în repetate rânduri. Dar noi întrebăm: Ce este acest lucru... care va continua ? Îmi înţelegeţi întrebarea ? Ce este acest lucru, "tu"... ce este acest "tu" ? Oare este o realitate ? Sau este ceva cumulat... numele tău, forma ta, cultura ta... caracterul tău... dependenţa ta, suferinţa ta - Înţelegeţi ? - puse laolaltă. Ceea ce a fost creat, poate fi desfiinţat. Înţelegeţi ? Mă întreb dacă înţelegeţi asta. Ceea ce a fost inventat de gândire. Corect ? Eu sunt Krishnamurti, posed asta, sunt aia, sunt popular etc. Mă urmăriţi ? Toate acelea sunt create de gândire. Corect ? Gândirea care a creat imaginea... eului. Eul este imaginea... contrară imaginii voastre. Vă rog să urmăriţi asta, logic, fiindcă aşa este.
1:14:58 Deci acest lucru a fost creat de gândire şi, atunci când gândirea se termină, lucrul care a fost creat dispare, firesc. Deci, înainte ca eu să mor, oare pot, trăind încă, să elimin acest lucru ? Aţi înţeles ? Nu la final, fiindcă e ceva foarte ieftin. Asta e ceva comun tuturor, moartea. Ca atare, este ceva extrem de uzual... "vulgus" comun. Pe când acest lucru care a fost creat... de gândire, drept cultură, de gândire, ca nume, de gândire, drept caracter, imaginea pe care gândirea a clădit-o, timp de 80, 90, 50, 30 sau 100 de ani, acea imagine este conştiinţa. Corect ? Urmăriţi asta ? Acea conştiinţă, cu conţinutul ei, poate fi terminată în timp ce trăiesc. Ceea ce înseamnă că, în timp ce trăiesc, eu mor. Mă întreb dacă sesizaţi asta. Înţelegi, domnule ? Cineva nu trebuie să aştepte moartea pentru a ajunge la finalul timpului... ci poate trăi alături de moarte, care înseamnă finalul. Atunci, când există ceea ce este real... (Sunetul trenului) în acel final există o energie extraordinară.
1:17:20 Staţi jos, vă rog ! Ce doriţi ? Ce încercaţi să... Ce doriţi, doamnă ?
1:17:49 Vedeţi, punând capăt acelui lucru... cauza suferinţei... asta este. Şi, punându-i capăt, există compasiune... şi dată cu ea apare inteligenţa. Şi dacă vreţi să mergeţi mult mai departe... - nu voi - ci să pătrundeţi mult mai departe, acela este începutul meditaţiei, pe care o vom aborda duminică. Corect ? Pot să mă ridic şi să plec ?