Krishnamurti Subtitles home


SD70T1 - Cum învățăm despre sine?
Primul discurs
San Diego State College, California, USA
5 Aprilie 1970



0:19 Aş vrea să discut despre atât de multe lucruri, pentru că oriunde am merge ... - Europa, India, Australia sau America, am găsi mai mult sau mai puţin aceleaşi probleme umane. Majoritatea fiinţelor umane din lume sunt atât de confuze şi trăiesc o viaţă contradictorie; ei sunt foarte nefericiţi, extrem de nefericiţi şi adânciţi în tristeţe. Viaţa pare să fie un câmp de luptă, din momentul în care ne naştem până când murim. Chiar în lume găseşti diviziune, diferenţe naţionale, lingvistice, religioase, o sectă se opune alteia, o cale este împotriva alteia, fiecare susţinând calea sa ca fiind cea mai bună si unică şi aşa mai departe. Există diviziune, conflict şi război. Există diviziune în lumea afacerilor, în lumea spirituală, în lumea religioasă, în lumea ştiinţifică, sau chiar în sfera profesorală, cea a colegiilor.
2:30 Observând toată această diviziune, acest haos profund, şi o mare tristeţe, ne intreabăm şi sunt sigur că şi voi la fel - ce este de facut, ce curs al acţiunii trebuie urmat, de stânga, de centru sau de dreapta. Sau există o direcţie de acţiune dictată de o anumită ideologie, de o anumită credinţă, de o declaraţie autoritară; sau trebuie urmărit un curs al acţiunii care nu depinde de nicio autoritate oricare ar fi ea, fie ea de stânga, de centru, sau de dreapta, sau de oricare guru, oricare învăţător, oricare preot, sau urmează orice religie organizată, catolică, protestantă, dar urmăreşte inclinaţia proprie, tendinţa; sau să urmărească experienţa şi cunoaşterea proprie, fără ajutor, încrezător şi arătând că ştie ce face.
4:33 E atât de multă contradicţie, nu doar la exterior dar şi în interior. Ce trebuie să facem? Sunt sigur că v-aţi pus această întrebare de multe ori - cu cât cineva este mai serios mai determinat, şi nu caută distracţie, trebuie să işi fi pus în mod profund această întrebare, confruntat cu o lume care e atât de haotică, contradictorie, divizată, ştiind foarte bine că şi-a pierdut speranţa, şi nu are încredere în nimeni, învăţător, profesor, preot sau utopie autoritară.
5:56 Dacă sunteţi serioşi, şi sper că sunteţi, măcar în după-amiaza asta, nu numai că v-aţi pus această întrebare vouă, dar aţi şi găsit un răspuns la provocare: Ce este de făcut? neavând încredere în altul, să nu fie dependent de un salvator, de un învăţător, de o autoritate, unde să cauţi o lămurire, pentru a înţelege?
7:08 Ceea ce încercăm să facem e să aflăm pentru noi, confruntaţi cu această problemă extraordinară a vieţii, cu toate contradicţiile sale şi complexităţile, care este cursul acţiunii, care nu va fi contradictoriu, care va fi întreg, complet, care nu va produce mai multe agonii, mai multe devieri, mai multă confuzie.
7:56 Să găsim asta e problema noastră - şi cred că este problemă cea mai importantă din viaţă. O acţiune care nu este frântă, care nu este contradictorie, care este continuă, întreagă, completă şi totală, astfel încât nu aduce mai multă tristeţe şi confuzie. Şi dacă doriţi, vom aborda împreună această întrebare, având în vedere că vorbitorul nu are nicio autoritate, niciuna, deoarece noi vom examina, observa, acest fenomen, denumit viaţă, vieţuire, şi vom găsi adevărul problemei, dacă există o acţiune de urmat, un mod de a trăi, nu numai în momente dificile sau în marile crize, ci în fiecare zi, în fiecare minut, un mod de viaţă în care este bucurie, în care nu este violenţă, fără brutalitate, fără contradicţie, şi bineînţeles fără imitaţie şi dependenţă.
9:54 Dacă găsim un astfel de mod de viaţă, nu o idee abstractă, un concept filozofic, o teorie, ci un mod real de a trăi, atunci poate avea loc o acţiune completă, întreagă, în mod complet, non-contradictoriu. Şi simt că a trăi în acest fel este singura cale religioasă, nu alta. Folosim cuvântul "religie" nu în sensul acceptat pentru acest cuvânt, care este acela de a crede în ceva, în Dumnezeu sau non-Dumnezeu, sau de a crede într-o idee conceptuală - folosim acest cuvânt pentru un mod de viaţă în care fiecare acţiune e întreagă, completă şi plină de extaz. Vom discuta pe larg această idee.
12:03 Mai întâi de toate, pentru a întelege toate acestea, trebuie să stabilim o relaţie corectă între noi, între voi şi vorbitor. Acesta nu vă predă în sensul obişnuit al cuvântului, spunându-vă ce să faceţi. "A preda" este pentru a da informaţii, a face pe cineva să înţeleagă, a indica, a informa. Cineva poate preda matematică, vă poate da nişte informaţii ştiinţifice. Dar aici nu este niciun învăţător, şi evidenţiem aceasta, deoarece fiecare dintre noi trebuie să-şi fie propriul invăţător, şi propriul elev. Aceasta e o problemă foarte serioasă. Aşa că ascultaţi cu o atitudine diferită, îl ascultaţi pe vorbitor, ascultaţi cuvintele pe care le foloseşte şi inţelegând aceste cuvinte, privind dincolo de aceste cuvinte toate reacţiile voastre şi răspunsurile şi condiţionarea, voi înşivă, prin observarea proprie învăţaţi, iar vorbitorul devine o oglindă... în care voi înşivă vă observaţi.
15:02 Aşa că relaţia noastră, dintre voi şi vorbitor, reprezintă o comunicare primară, prin comunicare înţelegând să simţim împreună, să înţelegem împreună, să muncim împreună - asta înseamnă cuvântul "comunicare", să te apropii de cineva.
15:45 Observând toate acestea, nu ca pe o teorie, nu ca pe ceva care nu este în mod direct conectat cu tine, ci realist, aceasta e viaţa ta, contradicţia ta zilnică, lupta ta zilnică, iritaţiile tale zilnice, furia, ura, brutalitatea. Trebuie să vedem dacă toate acestea pot lua sfârşit, pentru ca noi să putem trăi un alt mod foarte diferit de viaţă, o viaţă care e liberă, o viaţă care nu aduce prin acţiune tristeţe, o viaţă care este reală, completă, pacifistă în mod total. Ne întreabăm, observând toate acestea, ce este de făcut, ştiind că voi sunteţi societatea, şi că societatea este reprezentată de voi - voi sunteţi lumea... şi lumea este reprezentată de voi, ceea ce nu este numai o idee ci un fapt. Voi aţi creat această lume, din lăcomia voastră, furia, ambiţia, competiţia, violenţa; în interior asta sunteţi, iar la exterior aveţi războaie, aveţi toate aceste separări, negru şi alb... roz şi albastru şi tot ce mai este - prejudecată, antagonism, brutalitate. Ştim deja asta. O cunoaşteţi ca pe o idee sau o cunoaşteţi în mod real. Ştiţi asta dintr-o revistă, dintr-un ziar, sau v-a povestit cineva. Sau chiar aţi observat-o în voi, aţi observa-o complet în voi şi de aceea nu e nevoie de altul să vă spună cum este lumea, nu trebuie să citiţi nici măcar un ziar, o revistă sau să ascultaţi orice discuţie, dacă ştiţi ceea ce sunteţi.
19:36 Realizând ce sunteţi, întrebarea se pune în mod total diferit - întrebarea "ce să facem?" deoarece ne dăm seama de ceea ce suntem - individul este confuz, la fel cum este şi lumea. Trăieşte în contradicţie, în separare, la fel cum este şi lumea. Şi fără să te înţelegi pe tine însuţi, nu numai la nivelul conştient, ci şi foarte mult în interior, foarte profund, nu există înţelegere, nu conform unui analist - Freud, Jung, sau... analistul tău particular preferat, ci să te înţelegi pe tine aşa cum eşti. Şi pe parcursul acestui proces de înţelegere, întrebarea despre ce trebuie să faci devine complet diferită, fiindcă acum voi puneţi această întrebare în relaţia cu lumea ca şi cum aceasta ar fi ceva în afara voastră - la ce partid ar trebui să vă înscrieţi, în ce grup, cel pacifist sau altul, la ce grup, în ce secţiune.
21:36 În acest fel consideraţi lumea ca fiind ceva exterior vouă. Dar când cineva realizează, nu verbal, nu ca idee, ci realist - când cineva realizează că el este lumea, responsabilitatea lui pentru lume este responsabilitatea... de a se înţelege pe sine însuşi, în mod complet. Atunci întrebarea voastră "ce să facem" are un înţeles aparte.
22:35 Aşadar întrebarea este cum să observi, cum să observi sinele, sinele fiind întreaga fiinţă umană. Voi nu sunteţi americani, deşi puteţi avea eticheta de americani. Un om care vine din India se poate intitula indian,prin această etichetă particulară, cu superstiţiile şi credinţele aferente. Dar când dai la o parte toate acestea, el este o fiinţă umană obişnuită, ca voi şi ca mine, ca mulţi alţii. Aşa că întrebarea este, cum te observi pe tine însuţi? Deoarece fără să te cunoşti pe tine însuţi, cine este lumea, nu un individ - cuvântul "individ" înseamnă o entitate totală, indivizibilă. Un individ este o fiinţă umană în care nu există contradicţie, diviziune, separare, în care există o unitate totală, o unitate armonioasă. Acest cuvânt "individual" asta înseamnă, indivizibil. Voi nu sunteţi indivizi, sunteţi toţi divizaţi, plini de contradicţii. Aşadar, cum vei privi la tine însuţi?
25:04 Vă rog, ascultaţi asta cu mare atenţie. Cere foarte multă inteligenţă, este foarte plăcut, mult mai plăcut decât orice carte, decât orice spectacol religios, decât orice filozofie. Din moment ce noi suntem fiinţe umane divizate în noi înşine, cu dorinţe contradictorii, simţindu-ne inferiori sau superiori, fiind speriaţi, neavând parte de iubire, simţindu-ne singuri, fragmentaţi, nu numai la nivel superficial, ci adânc - cum veţi observa voi? Un fragment observă restul fragmentelor? Unul devine cenzorul, examinatorul, cel care observă, privind la celelalte fragmente? Şi cine îi dă autoritatea peste celelalte fragmente?
27:13 Aşa că întrebarea este, cine este cel care observă... şi cine este cenzorul care spune "Voi face asta, nu voi face asta, e corect, e greşit, voi merge pe această cale, dar nu voi urma acea cale, voi fi pacifist cu privire la acest război... dar am alte războaie pe care le susţin, voi urma acest lider, dar nu pe acela, cred în asta şi nu în altceva, susţin această prejudecată şi nu pe alta", ştiind, dacă v-aţi observat voi înşivă, că sunteţi fiinţe umane fragmentate. Şi de aceea, fiind fragmentaţi, contradictorii, trăind în conflict constant, şi cunoscând acest conflict, un fragment din multitudinea de fragmente preia conducerea, devine autoritatea, cenzorul, iar observaţia sa trebuie să fie inevitabil contradictorie. Corect? Sper că inţelegeţi toate acestea. Dacă un fragment, o parte din voi... îşi asumă autoritatea celui care analizează peste celelalte fragmente, de ce şi-a asumat el această autoritate? Şi poate el - un fragment, să analizeze restul fragmentelor? Înţelegeţi ce vreau să spun?
29:57 Vedeţi cât de complex a devenit totul. Indiferent că eşti analizat de către cineva calificat sau te analizezi singur, este acelaşi tipar. De aceea este foarte important să aflăm cum să observăm, cum să observăm toate aceste multe contradicţii... care ne alcătuiesc viaţa, cum să observăm întregul format din aceste fragmente fără ca alt fragment să se formeze. Dar este foarte important să aflăm, deoarece cât timp există contradicţie, diviziune în sinele cuiva, acolo trebuie să fie conflict, trebuie să fie violenţă, care se exteriorizează în lumea de afară, în societate. Atâta timp cât această fragmentare există în cineva, acolo nu poate fi pace. Şi un om care vrea cu adevărat, profund, să înţeleagă şi să trăiască o viaţă cu pace, o viaţă cu iubire, trebuie să înţeleagă complet această întrebare. De aceea este o problemă serioasă, nu doar o audiţie a câtorva cuvinte într-o dupa-amiază - tratăm aici întreaga problemă a existenţei. Şi numai mintea îi poate acorda serios atenţie, şi este în stare să o rezolve. De aceea este foarte important, absolut necesar, să înţelegem această întrebare.
32:34 Cum observaţi? Te observi pe tine însuţi, ca pe un străin ca pe un cenzor, spunând "asta e corect, asta e greşit" justificând, condamnând, aprobând, reţinând? Dacă faceţi asta, acolo este contradicţie... şi implicit conflict şi de aceea violenţă.
33:17 Deci cum observaţi? Observaţi printr-o imagine? Când observaţi un copac, îl observaţi folosind ce cunoaşteţi despre acel copac, cunoaştere care vă separă de acel copac, vă desparte, introduce un spaţiu între voi şi copac?
34:02 Cum observaţi? Cum vă observaţi soţia sau soţul, sau fiica... sau fiul, cum îi observaţi? Priviţi-vă, domnule, vă rog faceţi asta în timp ce vorbim, nu luaţi notiţe, nu pierdeţi timpul cu un reportofon, ci priviţi. Cum vă uitaţi la altul? Nu cumva vă uitaţi la altul prin imaginea pe care aţi construit-o despre acesta? - imaginea pe care aţi construit-o de mulţi ani sau poate de două zile. Şi imaginea devine cel care observă. Corect? Înţelegeţi la ce ma refer ? Deci imaginea priveşte, sau priviţi prin imagine. Deci cenzorul, cel care observă, este unul din fragmente. Şi acel cenzor are o imagine despre ce e corect şi ce e greşit, despre ce ar trebui făcut şi despre ce nu ar trebui făcut, deoarece el încă funcţionează ca un fragment. Aşadar se formează o întrebare de aici, dacă cineva poate observa fără niciun fragment, să vă vadă pe voi, să se vadă pe sine, să vadă lumea, fără nicio fragmentare. Ce anume cauzează fragmentarea? Nu numai în sine însuşi dar şi în lumea în care se află individul - ce o cauzează, de ce este individul fragmentat? de ce există dorinţe contradictorii? Corect?
37:22 Acum... De ce este individul violent? - asta face parte din contradicţie. Sunt multe cauze pentru violenţa fiinţelor umane: lipsa de spaţiu fizic; fiinţele umane au evoluat din animale şi animalele sunt foarte agresive; şi oamenii adoră să fie agresivi; se simt inferiori şi se doresc superiori şi aşa mai departe. Există multe cauze. Şi majoritatea dintre noi îşi petrec timpul discutând cauzele, explicând cauzele; fiecare profesor, fiecare specialist, fiecare autor, în funcţie de condiţionarea sa, explică aceste cauze - sunt scrise volume ce explică de ce fiinţele umane sunt violente. Dar la finalul volumului fiinţele umane tot violente au rămas .
39:16 Aşadar, descrierea nu îl reprezintă pe cel descris, şi de aceea are foarte puţină valoare. Voi ştiţi foarte bine de ce sunteţi violenţi, nu a trebuit să petreceţi ani încercând să aflaţi cauza violenţei voastre, lucru care este o mare pierdere de timp. Dar observând violenţa aşa cum este, fără cenzorul care se separă el însuşi de faptul că el este violent. Suntem de acord unii cu alţii? Comunicăm unii cu alţii? Nu cred.
40:31 Domnilor, e foarte important să înţelegeţi. Haideţi sa pătrundem un pic mai adânc. Să presupunem că eu sunt violent - furia, invidia, brutalitatea, ambiţia stimulentă, toate duc la competiţie. Şi totdeauna mă compar cu altcineva. Şi această comparaţie mă face să mă simt inferior faţă de voi, superiorii. Aşa că există o luptă, violenţă, ştiu toate astea. Apoi îmi spun mie însumi, "Trebuie să scap de asta, Vreau să trăiesc în pace, deşi am trăit de... mii şi mii de ani ca fiinţă umană, trebuie să aibă loc o schimbare, trebuie să fie o schimbare în societate, oricât de putredă ar fi aceasta, şi chiar este. Aşa că mă implic în servicii sociale şi aşa uit de mine. Şi serviciile sociale şi societatea sunt eu. Aşadar scap de mine însumi. Şi realizând toate păcălelile pe care mintea le încearcă pe ea, acum, eu mă uit la mine, sunt violent.
42:41 Şi cum mă uit la această violenţă? Ca un cenzor care condamnă violenţa? Sau care justifică violenţa? Sau ca cineva care nu este capabil să gestioneze această violenţă şi de aceea scapă de ea? Cum mă uit la mine însumi; dar la această violenţă? Vă rog, faceţi asta. Priviţi la ea ca cineva care observă... şi care este diferit de violenţă? Cel care observă este separat, condamnă, justifică şi spune, asta e corect asta e ... şi aşa mai departe... Cel care observă priveşte la violenţă, se separă el însuşi de violenţă şi o condamnă. Sau cel care observă este cel observat? Înţelegeţi? Cel care observă recunoaşte violenţa... şi se separă el însuşi pentru a face ceva. Dar separarea este una din păcălelile gândirii. Deci cel care observă este cel observat, este violenţa. Cât timp există o diviziune între cel care observă şi cel care este observat, există şi violenţă. Corect?
44:47 Când îmi dau seama de asta, nu verbal ci din toată inima, cu mintea, cu întreaga fiinţă, ce se întâmplă atunci? Înţelegeţi întrebarea mea? Ştiţi, când observaţi ceva, totdeauna este nu numai o separare fizică, distanţă, spaţiu, este şi o dorinţă de indentificare a sinelui cu ceea ce este frumos, nobil, şi de a nu se identifica cu ceea ce nu este. Aşadar identificarea este parte a păcălelii minţii care s-a separat în postura unui cenzor, iar acum încearcă să se identifice. Dar, comparativ, când cel care observă devine conştient că el face parte din cel observat şi chiar este şi de aceea nu există o imagine între cel care observă şi cel observat, atunci veţi realiza cum conflictul ia sfârşit.
47:01 Aceasta este meditaţie adevărată, nu e doar o păcăleală. De aceea e foarte important, esenţial, ca cineva să se înţeleagă pe sine însuşi, profund, să înţeleagă toate răspunsurile, condiţionarea sa, diferitele temperamente, caracteristici, tendinţe - doar priviţi fără cel care observă. Suntem de acord acum? A observa fără cel care observă. Acesta este actul învăţării. Şi aceasta este şi acţiunea de urmat.
48:12 Dar apare o dificultate. Cineva se observă pe sine. El vrea să înveţe despre sine - cu cât descoperiţi mai mult, cu cât înţelegeţi mai mult, cu atât mai mare este libertatea. Folosesc expresia "mai mult" în mod special pentru acest moment - "mai mult" este o evaluare comparativă. Vreau să mă înţeleg pe mine însumi, să învăţ despre mine însumi. Când mă observ - vă rog să faceţi asta în timp ce vorbim, faceţi-o efectiv, nu mergeţi acasă şi vă gândiţi, faceţi-o acum. Nu, acesta nu e un grup de terapie sau o confesiune sau altă aiureală, priviţi-vă voi înşivă... în timp ce colaborăm împreună. Vreau să învăţ despre mine însumi. Şi sinele este o mişcare care are viaţă - fiecare dorinţă o contrazice pe cealaltă, ele trăiesc, se mişcă, sunt esenţiale. Şi eu observ... şi prin această observaţie am învăţat. Voi privi în următorul moment folosind ceea ce am învăţat deja. Corect? Înţelegeţi? Voi privi şi voi observa cu cunoştinţele... pe care le-am acumulat din observaţiile anterioare. Învăţ atunci, există un proces de învăţare? Deoarece, când mintea observă cu cunoştinţe acumulate din examinările sale, acele cunoştinţe blochează percepţia, acele cunoştinţe îngrădesc libertatea de a privi. Observaţi dificultatea.
51:14 Aşa că, poate mintea observa fără să acumuleze? Iar acumularea este cel care observă, este cenzorul, este entitatea condiţionată. De aceea, a privi fără să acumulaţi asta este, domnilor, de exemplu: cineva vă laudă, spunându-vă cât de draguţi sunteţi, cât de frumoşi sunteţi, cât de inteligenţi, sau ce proşti sunteţi. Puteţi asculta la ceea ce spune, că sunteţi proşti sau foarte isteţi sau că sunteţi aşa sau altfel, puteţi asculta fără să acumulaţi? Despre asta e vorba, fără reţinerea insultei sau laudei, deoarece dacă ascultaţi şi acumulaţi, atunci acesta devine duşmanul vostru, sau prietenul vostru. De aceea ascultarea şi modul în care o faceţi generează imaginea. Corect? Şi această imagine se separă, şi această imagine este cauza conflictului - imaginea pe care o aveţi despre comunist... şi despre burghez, imaginea pe care o aveţi despre catolic, dacă sunteţi protestant. Şi mai este imaginea pe care catolicul o are despre protestant. Imaginea pe care o aveţi despre soţul sau soţia voastră sau despre copilul vostru, oricare ar fi aceasta. Voi aveţi credinţă, iar altul nu are credinţă, aşa că apare contradicţia.
54:07 Deci puteţi observa fără separare? Puteţi observa chiar în momentul violenţei, în momentul furiei voastre, fără cenzor? Vedeţi cât de dificil devine, dacă nu sunteţi conştienţi în acea clipă. Dacă nu sunteţi conştienţi în acel moment... atunci aţi creat deja imaginea.
55:01 Deci să observăm norul, toată frumuseţea sa, lumina sa, să observăm dealurile superbe ale acestei ţări, să observăm lumina pe suprafaţa apei - doar să observăm fără să denumim, deoarece denumirea, cunoştinţele, experienţa reţin mintea de la observarea totală. Când mintea poate privi, fără cel care observă, toate fragmentele iau sfârşit - în sine. E foarte important să prindeţi asta, să înţelegeţi. Şi nu vă poate învăţă nimeni asta, doar voi.