Krishnamurti Subtitles home


SD74CA14 - Moartea, viaţa şi iubirea sunt indivizibile
A patrusprezecea conversaţie cu Allan W. Anderson
San Diego, California, SUA
26 februarie 1974



0:14 CONVERSAŢIA #14 cu dr. A.W. Anderson 26 februarie 1974 San Diego, California MOARTEA Krishnamurti în dialog cu dr. Allan W. Anderson.
0:43 J. Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei şi a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ţinut discursuri în SUA, Europa, India, Australia şi în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate şi ideologiile şi a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut şi necondiţionat. Este autorul multor cărţi, printre care "The Awakening of Intelligence", "The Urgency of Change", "Freedom from the Known" şi "The Flight of the Eagle". Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deţine diplome de la Universitatea Columbia şi de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul "Teaching Award", al Universităţii de Stat a Californiei.
1:49 D-le Krishnamurti, în ultima noastră conversaţie... începusem să vorbim despre... conştiinţă şi relaţia sa cu moartea, în contextul unei vieţi ca o mişcare totală.
2:05 Da. Şi ne-am atins chiar şi de cuvântul "reincarnare", către final, când a trebuit să punem capăt conversaţiei noastre. Chiar sper că am putea începe, continuând de la acel punct.
2:21 Vedeţi, unul dintre... factorii implicaţi în moarte este... faptul că mintea e atât de înspăimântată. Suntem atât de înspăimântaţi, exact de acel cuvânt şi nimeni nu vorbeşte despre ea. Adică nu este o conversaţie cotidiană. Este ceva ce trebuie evitat, un lucru ce este inevitabil, dar, pentru numele lui Dumnezeu, ţineţi-l cât mai departe posibil.
2:54 Chiar machiem cadavre pentru a le face să arate... - ... de parcă n-ar fi morţi. - E cel mai absurd lucru. Da. Acum... ceea ce discutăm noi, domnule, este, nu-i aşa... înţelegerea morţii... relaţia sa cu viaţa... şi cu acest lucru numit iubire. Cineva nu-i poate înţelege imensitatea - şi este imens, acest lucru numit moarte - decât dacă există o eliberare reală de teamă. De aceea am vorbit, cu ceva vreme în urmă, despre problema fricii. Dacă mintea nu se eliberează singură de teamă, nu există posibilitatea de-a înţelege extraordinara frumuseţe, forţa şi vitalitatea morţii.
4:01 Este un mod extrem de remarcabil de-a o spune: "vitalitatea" morţii. Şi, totuşi, în mod normal, o privim ca pe negarea totală a vieţii. - Negarea vieţii, corect. - Da. Deci... dacă cercetăm această problemă a morţii, teama trebuie să fie complet... inexistentă în noi. Apoi, pot începe, apoi, pot descoperi... ce înseamnă moartea. Am atins, puţin, problema reincarnării, credinţa care este menţinută în întreg Orientul... care nu are nici o veridicitate în viaţa cotidiană. E ca şi cum te-ai duce la biserică, în fiecare duminică şi ai fi malefic în restul de şase zile. Deci, înţelegeţi, o persoană care este cu adevărat serioasă, cu adevărat atentă şi abordează această problemă a morţii, trebuie să înţeleagă ce înseamnă, natura sa, nu finalitatea sa. Asta vom discuta un pic. Egiptenii antici... faraonii şi toţi cei din... prima dinastie, până în secolul XVIII ş.a.m.d. se... pregăteau pentru moarte. Ei spuneau: "Vom traversa acel râu, cu toate bunurile noastre, cu toate carele noastre, cu toate lucrurile noastre, cu toate proprietăţile noastre." Şi, ca atare, cavourile lor erau pline cu toate lucrurile lor din viaţa cotidiană, cu cereale, ştiţi voi, cu toate celelalte. Deci, viaţa... era numai mijlocul de a ajunge la final, la moarte. E un mod de a privi problema. Celălalt este reincarnarea, care este perspectiva indiană, asiatică. Şi mai există această întreagă idee a învierii, a creştinilor. Renăscut, purtat de arhanghelul Gabriel şi toţi ceilalţi spre rai, unde vei fi recompensat. Acum, care este realitatea ? Acestea toate sunt teorii, presupuneri, credinţe şi nu fapte. Adică, presupus a se fi născut, Iisus a ieşit din mormânt, a reînviat, fizic vorbind, asta nu e decât o credinţă. Nu erau aparate de filmat pe atunci... n-au existat vreo zece indivizi care să zică: "Da, l-am văzut !" Este numai ceea ce şi-a imaginat cineva. Vom aprofunda asta, un pic mai târziu. Deci, există acest trai şi pregătirea pentru moarte, aşa cum făceau egiptenii antici. Apoi, există reincarnarea, apoi există învierea. Acum, dacă cineva nu este înspăimântat - Înţelegeţi, domnule ? - profund înspăimântat, atunci ce este moartea ? Ce anume moare... exceptând organismul ? Organismul poate rezista, dacă ai grijă de el, foarte atent, timp de 80, 90 sau 100 de ani. Dacă nu te îmbolnăveşti, dacă nu ai accidente, dacă există un mod de a trăi echilibrat, sănătos, probabil că vei rezista 100 de ani sau 110 ani. Şi, apoi, ce se întâmplă ? Înţelegeţi, domnule ? Trăieşti 100 de ani, pentru ce anume ? Pentru genul ăsta de viaţă ? Luptând, certându-te... ciorovăindu-te, cu amărăciune şi furie, gelozie, vanitate, o existenţă lipsită de sens. Este o existenţă fără sens, aşa cum trăim acum.
8:35 Şi în contextul remarcilor noastre anterioare, acesta e întreg conţinutul... - ... conştiinţei noastre. - Al conştiinţei noastre, corect. Deci... ce anume moare ? Şi ce anume ne înspăimântă ? Înţelegeţi ? De ce, oare, cineva este înspăimântat de moarte ? Pierderea cunoştinţelor ? Pierderea soţiei ? Pierderea casei ? Pierderea tuturor lucrurilor pe care le-am acumulat ? Pierderea acestui conţinut al conştiinţei ? Înţelegeţi ? Deci... oare conţinutul conştiinţei poate fi golit, în totalitate ? - Înţelegeţi, domnule ? - Da.
9:28 Exact ceea ce este... viaţa. Moartea înseamnă viaţă, atunci când conştiinţa este golită, în totalitate. Asta înseamnă fără ataşament. Nu înseamnă o retezare brutală, ci înţelegerea ataşamentului, înţelegerea dependenţei... înţelegerea acumulării: putere, rang, nelinişte, toate acelea. Golirea acelor lucruri... este adevărata moarte. Şi, ca atare, golirea conştiinţei... înseamnă conştiinţa, care şi-a creat propriile sale limitări, prin conţinutul său, ce ajunge la final. - Mă întreb dacă... - Da, da, aţi reuşit. V-am... urmărit cu foarte mare atenţie şi... mi-a trecut prin minte că există... o relaţie radicală între naştere şi moarte, adică cele două... atunci când sunt considerate ca momente ale unui ciclu complet, nu sunt percepute la nivelul profund, despre care începeţi să vorbiţi.
11:08 - Da, domnule. - Am dreptate ?
11:10 - Aveţi dreptate. - Vă rog, continuaţi !
11:13 Deci... moartea devine viaţă... atunci când conţinutul conştiinţei, care îşi creează propriile frontiere, propriile limite, ajunge la un final. Şi aceasta nu este o teorie, nu este o percepţie intelectuală, speculativă... ci este perceperea efectivă a ataşamentului. Iau asta drept exemplu. Fiind ataşat de ceva - de proprietate, bărbat, femeie... cartea pe care am scris-o sau cunoaşterea pe care am acumulat-o - ataşamentul... şi bătălia dusă pentru a te detaşa. Fiindcă ataşamentul produce durere. Ca atare, îmi spun în sinea mea: "Trebuie să fiu detaşat !" Şi bătălia începe ! Şi acesta este întreg conţinutul conştiinţei mele - bătălia pe care am descris-o anterior. Acum, oare acel conţinut poate fi golit, să se golească singur ? Nu să fie golit prin acţiunea percepţiei... Înţelegeţi ? să se golească singur. Ceea ce înseamnă: "Oare acest întreg conţinut poate fi observat... împreună cu conţinutul său inconştient ?" - Mă urmăriţi, domnule ? - Da, o fac. Mă gândesc...
12:59 Pot avea percepţia conştientă a conţinutului conştiinţei mele - casa mea, proprietatea mea, soţia mea, copiii mei, slujba mea... lucrurile pe care le-am acumulat, lucrurile pe care le-am învăţat. Pot fi conştient de toate acelea. Dar mai există un profund... conţinut, exact în cotloanele minţii mele... care este rasial... colectiv... dobândit... lucrurile pe care le-am adunat, la modul inconştient: influenţele, presiunile, tensiunile, create de traiul într-o lume care e coruptă, tot ceea ce s-a infiltrat acolo, tot ceea ce s-a adunat acolo.
13:49 - Atât personal, cât şi impersonal. - Impersonal... da, aşa este.
13:54 Asta include, atunci, ceea ce psihologii numesc...
13:57 - ... "inconştientul colectiv"... - Nu ştiu cum îi spun.
13:59 dar şi conştiinţa personală.
14:02 Colectivă dar şi... Deci asta este. Acum, oare toate acelea pot fi expuse ? Fiindcă este ceva foarte important. Deoarece, dacă mintea chiar doreşte să înţeleagă şi să perceapă întreaga semnificaţie a morţii... imensitatea ei, marea calitate a unei minţi care spune: "Da, este gol !" asta îţi oferă o vitalitate extraordinară, energie. Deci, întrebarea mea este: Oare poate mintea să fie pe deplin conştientă de întreg conţinutul... atât cel ascuns, cât şi cel aflat la vedere... de cel colectiv, cel personal, cel rasial... de cel tranzitoriu ? Înţelegeţi ? De toate acelea. Noi spunem că aşa ceva este posibil, prin analiză.
15:06 Da, aşa e.
15:07 Eu spun că analiza înseamnă paralizie. Fiindcă... fiecare analiză trebuie să fie perfectă, completă. Şi eşti înspăimântat că s-ar putea să nu fie completă. Şi, dacă n-ai completat-o, o porţi după tine, ca pe o amintire, care, atunci, va analiza următorul incident. Deci fiecare analiză produce propria sa neîmplinire.
15:40 - Oh, cu siguranţă, da. - Ca atare, e o paralizie totală.
15:47 Urmărind ceea ce afirmaţi, sunt... foarte surprins de... ceea ce considerăm, de regulă, ca fiind moarte, care are o... o relaţie foarte clară cu ceea ce aţi afirmat despre... - ... seria nesfârşită a actelor analitice. - Acte, da domnule.
16:06 Noi considerăm moartea ca pe un punct terminus... - ... al unei linii. - Exact, fiindcă noi gândim plat.
16:14 Gândim plat, întocmai, dar ceea ce afirmaţi dumneavoastră este:
16:18 din contră trebuie să privim asta pe verticală. - Da. Şi, privind acest lucru pe verticală...
16:28 nu mai vedem... - corectaţi-mă dacă sunt pe alături, aici - nu mai vedem... moartea... ca pe numai... un moment... o finalizare a unei sigure... traiectorii constând din repetiţii. Dar, aici, există o totală schimbare calitativă... care... nu înseamnă încetarea a ceva anume, pe care trebuie să-l regretăm, de parcă am pierdut ceva valoros.
17:07 - Da, îmi părăsesc soţia şi copiii. - Corect.
17:10 Şi proprietatea mea, blestematul meu de cont bancar.
17:17 - Da, da. - Vedeţi, domnule, e ceva cu adevărat... Dacă cineva poate analiza asta, foarte profund... există acest conţinut... care înseamnă conştiinţa mea... dobândită, moştenită... impusă, influenţată: propagandă, ataşare, detaşare, nelinişte, frică, plăcere - toate acelea - şi, de asemenea, lucrurile ascunse. Mă întreb, eu însumi, din moment ce analiza este o paralizie efectivă... Nu este o presupunere teoretică, ci, realmente, nu este un act complet... analiza nu poate produce, vreodată, o acţiune completă. Însuşi cuvântul "analiză" înseamnă să desparţi, ştiţi dumneavoastră, despărţirea forţată.
18:10 - Să slăbeşti ceva. - Să slăbeşti, să desparţi. Ca atare, resping asta, în totalitate. Nu voi analiza, fiindcă îi observ stupiditatea, procesul paralitic pe care-l implică. Atunci, ce am de făcut ? Mă urmăriţi ? Fiindcă aceasta este tradiţia, o introspecţie... sau... analiza efectuată de mine sau de către un profesionist... aşa cum este moda acum ş.a.m.d. Deci, dacă mintea sesizează acest adevăr şi, ca atare, analiza pierde din importanţă, atunci ce are mintea de făcut cu conţinutul ? Înţelegeţi ? Da, chiar înţeleg asta.
19:06 Ştim care este conţinutul, nu trebuie să-l descriem veşnic.
19:11 Acum, ce-i de făcut ? Trebuie să fie golit ! Altminteri, nu e decât o continuitate. Da, n-are rost să analizezi ceea ce există, deja,
19:24 fiindcă asta nu va schimba ceea ce există acolo, în nici un fel, ca aspect sau formă. Asta pare să fie extrem de clar. - Clar. - Deşi, noi... Poate că aţi putea, pentru un moment... să explicaţi... de ce... noi refuzăm, pur şi simplu, să observăm asta. Noi chiar credem că o cercetare analitică este necesară unei revelaţii. - Nu, domnule, puteţi vedea într-o clipă. - Chiar credem asta. Analiza implică existenţa analistului şi a obiectului analizei. Da.
20:06 Analistul este cel analizat. Da, am revenit la observator şi obiectul observării.
20:13 Îmi analizez mânia.
20:16 Cine este analistul ? O parte a fragmentului, care este mânia. Deci, analistul pretinde că este diferit... de obiectul analizei. Dar, atunci când percep adevărul, că analistul este cel analizat, atunci are loc o acţiune complet diferită. Atunci nu există conflict între analist şi obiectul analizei. Există o acţiune instantanee, o percepere, care este finalul şi trece dincolo de "ceea ce există". Motivul pentru care am solicitat explicaţia
20:55 a fost preocuparea apărută, mai devreme, privind cunoaşterea. Da.
21:01 La urma urmei, observatorul înseamnă cunoaşterea. Da.
21:06 Eram îngrijorat că... studiul, în... forma sa adecvată, n-a fost... privit, în contextul discuţiei noastre, ca... - ... fiind neprofitabil, ca atare. - Nu, nu, desigur că nu. - Nu la asta ne referim. - Nici măcar nu l-am discutat.
21:26 - Este evident. - Întocmai, da, continuaţi ! Ei bine, da, este evident în contextul discuţiei noastre, dar problema care mă preocupă este că e atât de imprimată noţiunea... - Desigur. - ... că... De exemplu, în povestea pe care v-am spus-o, când am venit să vă ascult, cu ani în urmă, am început să fac analize, în timp ce vă ascultam cuvintele şi, în consecinţă, abia dacă am ajuns la ceva diferit, calitativ vorbind... - ... faţă de ce aveam deja. - Da, exact. Dar, vedeţi, n-am observat asta, pe atunci. Şi, prin filmarea conversaţiilor noastre de aici, acest lucru va fi ascultat şi, când vom spune "da", despre cunoaştere, că e ceva evident, chiar este în contextul conversaţiei noastre. Dar, apoi, mă gândesc la... Nu numai în contextul conversaţiei noastre...
22:15 - ... ci aşa este. - Aşa şi este. - Viaţa este aşa. - Întocmai, nu pot decât să fiu de acord,
22:20 dar, imediat, privesc retrospectiv, la propriul meu comportament şi... ştiu că nu eram singurul care gândea astfel, fiindcă am ascultat alte conversaţii pe acelaşi subiect, pe atunci. Da, dar îmi dau seama ce afirmaţi, acum, despre analiza ca atare. - Mi se pare foarte clar. - Analiza implică, domnule... analistul şi obiectul analizei. - Întocmai. - Analistul este obiectul analizei.
22:46 Şi, de asemenea, analiza implică timp, o durată. Îmi trebuie timp... ca să dezgrop... ca să descopăr şi îmi va lua tot restul vieţii. Asta e tot o confuzie pe care o avem despre moarte: relaţia morţii cu timpul.
23:03 - Aşa e, voi ajunge la asta. - Da, desigur.
23:06 Da, vă rog să continuaţi !
23:08 Deci...
23:09 mintea, care percepe, respinge analiza, totalmente. Nu... fiindcă nu e profitabilă, nu fiindcă nu-mi oferă ce doresc, ci observ... imposibilitatea golirii conştiinţei de conţinutul său, dacă mintea abordează asta prin acel canal: analist, timp şi deplina sa inutilitate. După 40 de ani eu încă mai analizez. Şi conţinutul conştiinţei mele...
23:50 - ... nu s-a schimbat deloc, calitativ. - Absolut deloc. Nu, ci numai şi-a intensificat propria corupere.
23:56 - Aşa este. - Da.
23:58 Deci... mintea trebuie să-i observe conţinutul... trebuie să fie pe deplin conştientă de el şi nu de fragmente ale lui. Cum se poate face aşa ceva ? - Mă urmăriţi, domnule ? - Da, o fac. Fiindcă este ceva foarte important,
24:19 legat de moarte. Deoarece... conţinutul conştiinţei mele este conştiinţa însăşi. Acea conştiinţă sunt eu... ego-ul meu, eu care spun: "Eu şi tu... noi şi ei"... fie că vorbim de ei, comuniştii, de ei, catolicii, de ei, protestanţii sau de ei, hinduşii - ei şi noi. Deci este foarte important să descoperi... dacă este posibil să goleşti conştiinţa de conţinutul său. Ceea ce înseamnă moartea sinelui. - Înţelegeţi ? - Da, înţeleg.
25:13 Fiindcă acela este eul. - Aici începe teroarea. - Aici începe teroarea.
25:21 Întocmai, există intuiţia că, dacă las să moară acest conţinut al conştiinţei...
25:26 - ... atunci încetez să mai exist. - Da.
25:29 Deci eu, care m-am străduit...
25:32 care am trăit o viaţă corectă - sau o viaţă incorectă - care am făcut atât de multe... rele sau bune... am luptat să mă autoperfecţionez... am fost atât de bun, de blând, de furios, de amărât - Înţelegeţi ? - şi, când tu spui să-mi golesc conştiinţa, înseamnă că-mi ceri moartea tuturor acelor lucruri ? Deci... acţionezi exact asupra rădăcinilor fricii. Da, întocmai.
26:10 La rădăcinile groazei de-a nu mai exista. Oh da, asta este, domnule. Iar eu doresc să imortalizez acel eu. - Da. - O fac... prin cărţi, scriind o carte, să zicem că una faimoasă. Sau pictez. Sau prin pictură, prin operele mele, prin acte caritabile, prin a clădi una sau alta, mă imortalizez pe mine însumi. Acest lucru are efecte foarte dăunătoare în cadrul familiei,
26:57 fiindcă trebuie să am un fiu pentru... - ... a continua. - ... a-mi imortaliza numele, în timp.
27:05 Ca atare, familia devine un pericol.
27:08 Întocmai. Deci, uitaţi ce am făcut, domnule:
27:17 egiptenii antici s-au imortalizat, ei înşişi, şi-au făcut viaţa nemuritoare, gândind că o vor continua. - Veşnicie. - Veşnicie.
27:29 Şi... au venit jefuitorii şi au făcut totul bucăţi. Din Tutankamon n-a mai rămas decât o mască, acum, o mască de aur asociată unei mumii... şi aşa mai departe. Deci, omul a căutat nemurirea prin opere de artă, prin orice cale de a descoperi ceva nemuritor... adică... mai presus de moarte. Corect ? Este un lucru foarte remarcabil, că acel cuvânt "nemuritor" e o negaţie.
28:07 Da, non muritor. Da, nu spune ceea ce este, de fapt.
28:16 - Vom afla ce anume este. - Bine.
28:19 Înţelegeţi, domnule ? E un lucru foarte serios.
28:22 Nu este joaca a doi oameni, care apreciază o discuţie. Este ceva extrem de important ! Da, râdeam de ironia situaţiei în sine,
28:34 că, inerent, în structura acelui cuvânt, există un avertisment, iar noi, pur şi simplu, l-am ignorat. - Corect. - Da, continuaţi vă rog !
28:45 Deci...
28:46 ce anume este nemurirea ? - Nu cartea. - Oh nu. Nu tabloul pe care l-am făcut,
28:55 nu să mergi pe Lună şi să plantezi vreun drapel idiot, acolo. Nu să duci o viaţă corectă... sau să nu duci o viaţă corectă. Deci, ce anume este nemurirea ? Catedralele sunt frumoase... minunate catedrale... în piatră. Vine un cutremur şi s-au dus. Sculptezi în marmură un lucru minunat, aşa cum a făcut Michelangelo... un cutremur, un incendiu şi e distrus. Vine vreun lunatic, cu un ciocan şi îl sfărâmă. Deci... nu constă în nici unul dintre acele lucruri ! - Corect ? - Corect. Fiindcă este posibil să fie distruse.
29:52 Fiecare statuie devine un lucru mort... fiecare poezie, fiecare pictură. Ca atare, cineva se întreabă ce anume este nemurirea ? Nu constă într-o clădire... - Numai observaţi asta, domnule ! - nu constă într-o catedrală nu constă într-un mântuitor, pe care tu l-ai inventat... pe care gândirea l-a inventat, nu în zeii pe care omul i-a creat după chipul său. Atunci ce este nemurirea ? Fiindcă asta se leagă cu conştiinţa şi cu moartea. Dacă nu aflu asta, moartea este o teroare. Desigur, desigur.
30:43 Am încercat să mă fac nemuritor,
30:46 să devin nemuritor prin... concepţia că există un Brahman, există un Dumnezeu, există eternitate, există cineva ce nu poate fi numit şi fac tot posibilul pentru a-l aborda. Ca atare, voi duce o viaţă corectă. Ca atare, mă voi ruga, voi implora, mă voi supune, voi duce o viaţă în sărăcie, castitate ş.a.m.d... pentru a putea concretiza acea nemurire, pentru mine. Dar ştiu că toate acelea sunt rodul gândirii. - Corect, domnule ? - Da, imediat ce... - Aşteptaţi, să vedeţi ce se întâmplă. - Da. Deci văd că gândul... şi produsele sale sunt copiii unor femei sterpe. Exact.
31:42 Observaţi ce se întâmplă ! Atunci ce este nemurirea ?
31:55 Frumuseţea din biserică - nu faptul că eu am clădit biserica - frumuseţea catedralei, frumuseţea poeziei, frumuseţea... sculpturii. Frumuseţea... nu obiectul frumuseţii. - Mă întreb... - Frumuseţea în sine.
32:16 În sine. Aceea este nemuritoare ! Şi nu pot pricepe asta, mintea n-o poate pricepe... fiindcă... frumuseţea nu se află în domeniul conştiinţei. Vedeţi, ceea ce aţi afirmat, din nou,
32:39 întoarce totul cu susu-n jos. Noi gândim, atunci când ceva moare, că l-am preţuit fiindcă era frumos. Acea frumuseţe moare, într-un anumit sens, odată cu ceea ce a dispărut. Cu ceea ce a murit, da. De fapt...
33:00 este vorba de sentimentul de a fi deposedat... de acea frumuseţe, pe care eu o consider ca privilegiul meu, de-a o accesa personal, credinţa că acel lucru a pierit, nu numai că s-a pierdut, fiindcă ceea ce se pierde... este, prin natura sa, predispus de a fi descoperit. Dar să piară înseamnă să fie eliminat complet, nu-i aşa ? - Şi, ca atare, credinţa este profundă. - Oh, extrem de profundă. Extrem de profundă, legată de ceea ce înţelegem noi prin a pieri.
33:38 De fapt, cuvântul nu e folosit prea des. E un cuvânt foarte înfricoşător. Mereu vorbim despre a pierde lucruri, abia dacă amintim vreodată că ceva piere. Acum, să revenim la ceea ce am menţionat, ca întoarcere cu susu-n jos. Imaginea mi-a răsărit în minte... ca o metaforă. Sper că nu e una dintre acele imagini, despre care am vorbit. Acea... frumuseţe... în loc să fie întemniţată şi, ca atare... doborâtă în adâncimile profunde ale anulării, atunci când lucrul piere... doar... este lăsată să plece. Într-un anume sens, frumuseţea şi-a lăsat expresivitatea să plece. Asta înseamnă cu susu-n jos, faţă de ce se gândeşte, de regulă. Ştiu, ştiu.
34:34 Şi probabil că a lăsat-o să plece exact la timp.
34:39 - Aşa e. - De aceea e atât de minunat.
34:42 Da, da. Deci...
34:45 nemurirea, am spus noi, se manifestă în domeniul temporal. În acel domeniu unic.
34:56 - Corect ? - Da.
34:57 - În domeniul temporal. - Da.
34:59 Şi moartea se află, atunci, tot în domeniul temporal.
35:04 Fiindcă... am creat... prin gândire, caracteristicile temporale. Şi... moartea este finalul... sau începutul... unei stări care este atemporală. De ea mă tem. Deci... vreau... ca totul să rămână în acel domeniu temporal. - Înţelegeţi, domnule ? - Da, da, credem c-ar putea... Şi acel lucru e ceea ce noi numim nemuritor...
35:44 statuia, poemul, catedrala, biserica. Şi observ, de asemenea, că toate acelea sunt coruptibile... pot fi distruse... de un singur accident... sau de un cutremur - şi totul s-a dus. Deci... nemurirea nu se află în domeniul temporal. Şi timpul e doar un gând... desigur. - Desigur, da, asta rezultă. - Desigur.
36:23 Deci, tot ceea ce creează gândirea... trebuie să se afle în... domeniul temporal. Şi, totuşi, gândirea încearcă să descopere nemurirea... care este propria sa nemurire... şi a lucrurilor pe care le-a creat. - Mă urmăriţi ? - Da. Deci...
36:51 atunci problema este, oare mintea poate vedea toate acestea ? Să vadă ! Nu să-şi imagineze că le vede. - Nu, ci să le vadă efectiv. - Să le vadă efectiv.
37:11 Da, prin remarca pe care am făcut-o anterior,
37:14 când aţi început să spuneţi "domeniul temporal" şi eu am spus "unicul domeniu", nu am vrut să spun că domeniul temporal, aşa cum l-aţi descris, este unicul domeniu, ci că noi putem fi atât de îngrozitor... - ... de orbi. - ... confuzi şi orbi...
37:28 - Ignoranţi. - ... fiindcă...
37:31 domeniul temporal este un alt fragment şi...
37:34 - Aşa e. - ... este unicul domeniu.
37:36 Şi ceea ce m-a frapat, cu adevărat... a fost... că această folosire eronată a gândirii generează cea mai îngrozitoare avariţie. Da, domnule.
37:55 Mă zidesc singur în piatră.
38:00 - Da, vă rog. - Deci...
38:07 mintea, care percepe toate acestea, dacă este vigilentă, dacă a fost atentă tot timpul cât am discutat noi... trebuie să observe, inevitabil, cum este expus întreg conţinutul... fără nici un efort. E ca şi cum ai citi o hartă: o desfăşori şi te uiţi. Dar, dacă vrei să mergi într-o anumită direcţie, atunci nu te uiţi pe toată harta. Atunci spui: "Vreau să merg de aici până acolo, aia e direcţia, sunt atâtea mile." şi nu te mai uiţi în rest. Ceea ce solicităm noi, nu este o direcţie, ci numai observarea. Observă conţinutul conştiinţei tale, fără direcţie... fără alegere. Fii conştient de el, fără vreun... efort de a discerne. Fii conştient, fără a selecta, de această hartă extraordinară. Atunci, acea conştientizare, neselectivă, îţi oferă acea energie extraordinară de a trece dincolo de ea. Dar ai nevoie de energie pentru a trece dincolo de ea. Asta mă conduce...
39:39 la... conceptul reincarnării, pe care începusem să-l abordăm, puţin mai devreme. - Observ rădăcinile sale demonice. - Da, domnule. Vedeţi... vă reincarnaţi... în viaţa următoare. - Nimeni nu spune să te incarnezi acum. - Da, întocmai. - Mă urmăriţi, domnule ? - Da, vă urmăresc.
40:04 Te poţi incarna acum,
40:06 când renunţi la conţinut. Poţi fi renăscut, complet regenerat, dacă renunţi la conţinut. Da.
40:19 Da, da. Şi... există un teribil... adevăr, pe partea întunecată, partea demonică, în această doctrină a reincarnării, fiindcă, dacă acel conţinut al conştiinţei nu este golit... - ... atunci trebuie să triumfe. - Deci, ce se întâmplă ? - Apoi chiar triumfă, da. - Triumfă.
40:46 Deci, ce se întâmplă ? Nu cunosc, ca fiinţă umană, cum să golesc acest lucru. Nici măcar nu sunt interesat, sunt numai înfricoşat. - Doar speriat de moarte. - Speriat de moarte.
41:00 Şi păstrez ceva şi mor, sunt incinerat sau îngropat. Conţinutul continuă să existe. Aşa cum am spus, conţinutul... meu, este şi conţinutul tău, nu e atât de diferit. Nu, nu, nu. Puţin modificat, puţin exagerat,
41:27 având anumite tendinţe, de care depinde, condiţionarea ta dată de mediu ş.a.m.d., dar, în esenţă, este aceeaşi conştiinţă. Dacă o fiinţă umană nu goleşte acea conştiinţă, acea conştiinţă merge mai departe ca un râu... colectând, acumulând - tot ceea ce se întâmplă. Şi, din acel râu, apare exprimarea... sau manifestarea persoanei care s-a rătăcit. Atunci când un medium... un clarvăzător, toţi aceia spun că fratele tău, unchiul tău, soţia ta se află aici, ceea ce s-a întâmplat este că s-au manifestat, ei înşişi, ieşind din acel flux, care este conştiinţa continuă a... luptei, durerii, nefericirii, sărăciei - toate acelea. Şi un om... care a observat şi a analizat conştiinţa şi o goleşte nu mai aparţine, deloc, acelui flux. Atunci el trăieşte fiecare moment din nou... fiindcă moare în fiecare moment. - Înţelegeţi, domnule ? - Oh da, înţeleg, da, înţeleg.
43:01 Nu există acumulare a sinelui, care trebuie să fie exprimată.
43:06 El moare... în fiecare minut, trăieşte în fiecare minut şi moare în fiecare minut. Şi, ca atare, în asta există... - Cum să-i spun ? - nu există conţinut. - Mă urmăriţi, domnule ? - Da. E ceva ca o energie extraordinară, aflată în acţiune.
43:28 Asta oferă o înţelegere complet diferită
43:31 pentru ceea ce înţelegem prin... expresia "în viaţa de apoi". Pe de o parte, există această... continuitate a unui conţinut dezordonat al conştiinţei... - Este complet dezordonat. - ... care nu este...
43:54 afectat radical, calitativ vorbind, din punct de vedere al naturii sale, numai fiindcă cineva a încetat, pe veci, să mai respire. - Nu, continuă să existe. - Continuă să existe. Şi, ca atare...
44:11 încercarea, făcută, adesea, de unele persoane, de a contacta acest flux al conştiinţei, după moartea unei persoane, atunci când este făcută în cadrul aceleiaşi calităţi a conştiinţei, nu obţine decât o amplificare... - Da, aşa este. - ... în cadrul propriei lor vieţi
44:34 şi dăunează teribil acelui conţinut al conştiinţei, care a persistat, din moment ce-l alimentează în continuare. Aşa e. Da, chiar înţeleg acest lucru.
44:45 O persoană a venit să mă vadă...
44:49 şi soţia lui murise.
44:53 Şi el chiar credea că o iubise. Aşa că a spus: "Trebuie să-mi văd soţia, din nou ! Mă puteţi ajuta ?" Am spus: "Pe care soţie vrei s-o vezi ? Cea care-ţi gătea ? Ce care-ţi plictisea copiii ? Cea care-ţi oferea sex ? Cea care se certa cu tine ? Cea care te domina, care te înspăimânta ?" A zis: "Nu vreau s-o întâlnesc pe nici una dintre ele. Vreau să mă întâlnesc cu binele din ea." - Înţelegeţi, domnule ? - Da, da, da. Imaginea binelui pe care el şi-o clădise din ea.
45:40 Nici unul dintre lucrurile urâte... sau ce considera el ca lucruri urâte, ci ideea binelui pe care el... a cules-o din ea şi aia era imaginea pe care dorea s-o întâlnească. Am spus: "Nu fi infantil ! Eşti atât de imatur. Când te culcai cu ea şi te enervai pe ea, pe toate acelea nu le vrei, nu vrei decât imaginea pe care ţi-ai făcut-o despre bunătatea ei." Asta am spus... şi, ştiţi, domnule... a început să plângă, să plângă, cu adevărat, pentru prima dată. A zis: "La urma urmei, am plâns când a murit... dar lacrimile erau de autocompătimire, pentru singurătatea mea... pentru sentimentul meu de... - Înţelegeţi ? - de neîmplinire. Acum plâng, fiindcă îmi dau seama ce-am făcut." Înţelegeţi, domnule ? Da, înţeleg.
46:47 Deci... pentru a înţelege moartea,
46:51 trebuie să nu existe teamă. Frica există şi groaza de ea există numai atunci când conţinutul conştiinţei nu este înţeles. Şi conţinutul este "eul". Şi "eul" este scaunul. - Mă urmăriţi, domnule ? - - Oh da. - Lucrul de care m-am ataşat.
47:19 Este atât de prostesc ! Şi sunt înfricoşat de asta... de contul bancar, de familie, înţelegeţi ? Oh da, da, înţeleg.
47:33 Deci...
47:35 dacă nu eşti, cu adevărat, profund interesat de această problemă, nu te poţi incarna acum... în sensul profund al acelui cuvânt şi, ca atare, nemurirea constă într-o carte, în statuie, în catedrală, în lucrurile pe care le-am adunat laolaltă, lucrurile pe care le-am pus laolaltă, prin gândire. Toate acelea sunt în domeniul temporal. Corect. Tocmai... mi-am dat seama ce lucru îngrozitor i-am tot făcut... atât de des, în repetate rânduri... lui Platon... prin această încercare perenă a analizei scolastice a textului... când el a afirmat, pe faţă, că sarcina filozofului, prin care el nu înţelegea analistul ce procedează atât de nebuneşte, aşa cum observăm că se întâmplă... sarcina filozofului şi anume cel care este preocupat de o schimbare radicală şi o renaştere, pe care el o asocia cu înţelepciunea, sarcina filozofului este de exersa moartea... - ... de-a exersa moartea. - Nu de-a exersa. Nu cred că el se referea la rutină, la repetiţie:
49:01 să mori, să mori, să mori. Cred că el o gândise la prezentul continuu, deoarece... nu dorise să renunţe la acţiune. Ştiu că folosesc mereu expresia asta, dar am adoptat-o, devreme, în conversaţiile noastre şi pare să exprime, în opinia mea, ceea ce doresc să afirm. Trebuie să spun c-am învăţat-o de la dumneavoastră, deşi nu doresc să v-o atribui, forţat. Dar... este posibil să renunţi la acţiune, ajungând în groaza şi fluxul demonic al timpului. Dar, atunci când cineva acţionează, absolut totul se află într-o continuă mişcare. - Deci, domnule, timpul este un blocaj. - Întocmai.
49:51 Observaţi-i frumuseţea, domnule ! Şi exact acea frumuseţe este ceea ce este nemuritor,
49:57 nu lucrurile pe care le-a creat gândirea. Corect.
50:04 Deci, a trăi înseamnă a muri.
50:10 Corect. Şi iubirea este în esenţă moartea...
50:16 eului.
50:17 Nu... lucrurile despre care gândirea a spus: asta este iubirea... iubire-sex, iubire-plăcere. Înţelegeţi ? Toate acelea. Ci moartea...
50:32 timpului înseamnă iubire.
50:36 Deci... viaţa... iubirea şi moartea sunt acelaşi lucru, nu sunt dezbinate, nu sunt separate, nu sunt divorţate, nu sunt... în domeniul temporal, ci este un lucru pe deplin viu, dinamic, indivizibil. Şi acela este nemuritor ! Deci...
51:07 acum, majoritatea dintre noi suntem educaţi greşit. Cât de adevărat este asta !
51:16 Încă din copilărie nu suntem învăţaţi, niciodată, să fim serioşi.
51:23 Încă din copilărie suntem învăţaţi... să cultivăm gândirea... să cultivăm gândirea şi exprimarea şi minunile gândirii. Toate filozofiile noastre, cărţile, absolut totul se bazează pe asta. Şi... atunci când spui să laşi să moară toate acelea... trezeşti, cu adevărat, groaza necunoaşterii. Asta îmi conferă securitate, prin cunoaştere. Atunci cunoaşterea devine...
52:11 terenul siguranţei mele.
52:15 Şi îmi cer să renunţ la toate acelea, să le las pe toate să moară. Iar eu spun că eşti nebun ! Cum să le las pe toate să moară, când fac parte din mine ? Există o extrem de frumoasă...
52:31 o extrem de frumoasă zicală Zen, care pare să aibă legătură cu asta, atunci când este înţeleasă corect. Spune să sari de pe o stâncă, având mâinile libere. Să sari de pe o stâncă, având mâinile libere. Mâinile... - Care ţin. - ... care ţin...
52:53 agăţându-se, permanent, de trecut sau întinzându-se către viitor şi nu ne eliberăm niciodată de acea cale orizontală. E ca un tren Lionel, care merge la nesfârşit. Deci, atunci se pune întrebarea:
53:08 Ce înseamnă să trăieşti în prezent ? Moartea înseamnă viitorul. Da. Şi... am trăit vreme de 40 de ani, acumulând toate amintirile. Ce este prezentul ? Prezentul înseamnă moartea... conţinutului. - Înţelegeţi, domnule ? - Da. Nu ştiu cum s-o zic, dar s-a acumulat o imensă frumuseţe în asta.
53:39 Fiindcă înseamnă fără conflicte. Înţelegeţi, domnule ? Fără ziua de mâine. Dacă îi spui unui om, care iubeşte, care ar urma să se bucure de compania acelui om sau femei, mâine, dacă îi spui că nu există mâine, el zice: "Ce tot spui acolo ?" Da, ştiu, uneori s-ar zice, când aţi afirmat ceva, că sună absurd.
54:03 - Desigur. - Şi, desigur...
54:06 corelat cu modul în care am fost învăţaţi să facem analize, sună absurd.
54:11 Ca atare, domnule, oare ne putem educa copiii...
54:16 elevii... să trăiască complet diferit ? Să trăiască... şi să înţeleagă şi să acţioneze cu acest sentiment al... înţelegerii conţinutului şi a întregii sale frumuseţi. Dacă v-am înţeles corect, nu există decât un răspuns la acea întrebare:
54:42 Da ! Da ! Cred că cuvântul potrivit n-ar fi "absurd", ci ar fi ceva gen "sălbatic". Da. Înţeleg acum la ce vă referiţi legat de moarte... şi naştere... ca fiind... înrudite atemporal, în contextul întrebării pe care ne-am pus-o, anterior, despre relaţia lor, deoarece, când spuneţi... că există această "incarnare" - Acum. - ... acum, la moment...
55:20 - Da, domnule. - ... atunci... Nu, dacă-i observaţi frumuseţea, domnule...
55:24 - ... atunci are loc. - Atunci se întâmplă.
55:28 - Nu este rezultatul gândirii. - Nu.
55:31 Nu este rezultatul unei imense gândiri, gândiri, gândiri.
55:35 Este perceperea efectivă... a "ceea ce există". Şi ce uimitor este că are aceeaşi energie la rădăcină.
55:47 - Da, domnule. - Nu ia ceva de aici,
55:50 care e o energie diferită, numită Dumnezeu.
55:52 Nu, nu este implicată vreo autoritate externă.
55:55 Este vorba despre aceeaşi energie risipită, energie disipată,
56:00 care nu mai este risipită. - Întocmai. - Ca atare, este... Întocmai.
56:07 Asta...
56:09 aruncă o totală... Încep acum să folosesc cuvintele "absolut" şi "total", cu care suntem sfătuiţi să fim foarte atenţi, în Academie. Ştiu.
56:23 Dar... îmi pare rău de toate acelea.
56:27 Fapt este că... e total. - Este total. - Da. Există o schimbare totală.
56:36 Şi transformarea fiecărui individ este una totală. - Nu e în domeniul timpului şi cunoaşterii. - Nu e în domeniul timpului şi cunoaşterii.
56:45 Observaţi relaţia, acum !
56:47 Da, şi profunda ei seriozitate,
56:51 care apare atunci când cineva observă restul propoziţiei dumneavoastră:
56:57 este responsabilitatea... fiecăruia. Şi dacă pot adăuga numai un lucru aici, fiindcă mi se pare că merg împreună: că nu este responsabilitatea unuia faţă de altul, de a face ceva anume. Înseamnă să vii... împreună şi către el, aşa cum celălalt vine către şi împreună cu tine şi începem împreună... - Da, domnule, împărtăşiţi. - ... să aruncăm o privire.
57:30 - Învăţaţi împreună. - Numai să observăm, în linişte.
57:33 Şi în acea activitate, care nu este planificată... Unul dintre lucrurile uimitoare din această conversaţie este... - ca să folosesc frumosul dumneavoastră cuvânt - - ... că înfloreşte. - Înfloreşte, da. Nu necesită...
57:51 o impunere, e lipsit de vreo concepţie anume. Nu. - Fără vreo administrare. - Administrare, exact.
58:00 Cumva...
58:01 se dezvoltă de la sine.
58:03 Exact această dezvoltare, de la sine, are legătură cu acest lucru la care vă refereaţi, vorbind despre conştiinţă. Arătând spre cap, nu înseamnă că conştiinţa e aici, sus, nu, dar este exact acel "de la sine"... care e ca apa ce revine în ea însăşi. - Dar rămâne tot apă. - Rămâne tot apă, întocmai.
58:28 Asta a fost o revelaţie minunată, tot acest lucru despre moarte, viaţă şi iubire. Chiar sper ca atunci... când vom avea conversaţia următoare, să putem începe... să tratăm asta, în corelaţie cu educaţia, pe mai departe. Mai profund, da.
0700