Krishnamurti - Meditaţia şi mintea sacră

Krishnamurti Subtitles

SD74CA18 - Meditaţia şi mintea sacră
A optsprezecea conversaţie cu Allan W. Anderson
San Diego, California, SUA
28 februarie 1974

0:13	CONVERSAŢIA #18 cu dr. A.W. Anderson 28 februarie 1974 San Diego, California MEDITAŢIA Partea a II-a Krishnamurti în dialog cu dr. Allan W. Anderson.
0:42	J. Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei şi a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ţinut discursuri în SUA, Europa, India, Australia şi în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate şi ideologiile şi a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut şi necondiţionat. Este autorul multor cărţi, printre care "The Awakening of Intelligence", "The Urgency of Change", "Freedom from the Known" şi "The Flight of the Eagle". Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deţine diplome de la Universitatea Columbia şi de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul "Teaching Award", al Universităţii de Stat a Californiei.
1:49	D-le Krishnamurti, noi dezbăteam, în ultima noastră conversaţie, meditaţia. Şi, chiar pe la final, aţi menţionat analogia, foarte frumoasă, a înfloririi unei plante şi... m-a frapat faptul că... ordinea intrinsecă dinamicii procesului de înflorire a plantei este o imagine revelatoare pentru ordinea despre care discutaţi. Şi discutam, de asemenea, despre relaţia dintre meditaţie şi înţelegere, pe de o parte şi cunoaştere, pe de altă parte, o distincţie care este făcută extrem de rar. Deşi în limbajul obişnuit facem distincţia, poate că involuntar. - E acolo. - Avem cele două cuvinte,
2:40	dar, prin urmare, să analizezi distincţia în sine era ceea ce începusem să facem şi poate că... - Am putea continua de acolo. - Da. Domnule, noi vorbeam, dacă îmi amintesc corect, despre control. Da. Şi afirmasem că un controlor este cel controlat. Şi am analizat asta suficient de mult. Şi, atunci când există control, există o direcţie. Direcţia implică intenţie. Controlul implică intenţie şi, în dorinţa de a controla, este stabilit un ţel şi o direcţie. Ceea ce înseamnă să duci la bun sfârşit... decizia luată cu intenţie şi ducerea la bun sfârşit implică o anumită durată. Da. Şi, ca atare, direcţia înseamnă timp... control, intenţie şi un final. Toate acelea sunt implicate în cuvântul "control". - Nu-i aşa ? - Da.
4:10	Deci, ce loc deţine intenţia... în meditaţie şi, ca atare, în viaţă ? - Nu ştiu dacă... - Da, da, da. Sau nu are nici un loc ? Ceea ce înseamnă că nu există nici un loc pentru decizie ! Numai văzut-făcut. Şi asta nu necesită intenţie... nici direcţie. - Înţelegeţi ? - Da, înţeleg.
4:50	Frumuseţea acestui lucru, domnule, constă în modul cum dă rezultate. Când... mintea înţelege inutilitatea controlului... fiindcă va fi înţeles că un controlor este cel controlat, că un fragment încearcă să domine alte fragmente şi că fragmentul dominant este parte a altor fragmente... atunci, ca atare, e ca şi cum ai merge în cerc - într-un cerc vicios - fără a scăpa vreodată din el. Deci, oare poate exista o viaţă lipsită de control ? Ascultaţi numai, domnule ! Fără... intenţie... şi fără direcţie ? Trebuie să existe direcţie în domeniul cunoaşterii, de acord. Altminteri n-aş putea ajunge acasă... acolo unde locuiesc. Aş pierde capacitatea de a conduce o maşină, a merge pe bicicletă, a vorbi într-o limbă, toate acele lucruri tehnologice necesare în viaţă. Acolo, direcţia, calculul, decizia... în acel domeniu sunt necesare. Este necesar să alegi între una sau alta. Aici... unde există alegere, există confuzie... fiindcă nu există percepţie. Unde există percepţie, nu există alegere. Alegerea există fiindcă mintea e confuză, între una sau alta. Deci... oare poate fi dusă o viaţă... fără control... fără intenţie, fără direcţie, care înseamnă timp ? Şi aia este meditaţia ! Nu numai o întrebare - o întrebare interesantă poate, una stimulantă - dar o întrebare, oricât de stimulantă ar fi, n-are sens în sine. Are un sens în viaţă.
7:15	Mă gândeam, iar, la folosirea limbajului obişnuit, pe măsură ce vorbeaţi. Este interesant, nu-i aşa, că atunci când... ţinem cont de faptul că cineva a întreprins o acţiune... pe care o numim intenţionată... Desigur. aceasta e o acţiune care a fost întreprinsă fără gândire. Desigur.
7:42	Deci, tocmai prin distincţia dintre cuvântul "intenţie" şi "intenţionat", ca adjectiv... primim un indiciu asupra acestei distincţii. Dar aş vrea să vă întreb, dacă se poate, despre relaţia dintre intenţie şi clipa prezentă, chiar dacă discutăm despre meditaţie. Am ţinut cont de faptul că informaţia, prin natura sa, - ... are propria sa dezvoltare. - Desigur.
8:12	Şi noi afirmăm că decizia la asta se referă, alegerea la asta se referă... şi, ca atare, intenţia acţionează acolo.
8:21	- Şi direcţia şi toate celelalte. - Şi direcţia ş.a.m.d.
8:23	Deci facem o distincţie, aici, între... intenţie şi rolul său în relaţia cu întreg domeniul aşa-numitei experienţe...
8:36	- Experienţă, cunoaştere. - ... da... şi confuzia care se produce, când acea activitate, atât de necesară prin natura sa... - ... este suprapusă peste asta. - Aşa este.
8:51	Şi, apoi, nu mai putem face nici una din ele, de fapt.
8:54	Apoi, exact asta se întâmplă. - Ca atare, devenim ineficienţi... - Da. - ... ca persoane. - Dar, vedeţi, noi nu credem asta.
9:02	Noi credem că putem fi grozav de eficienţi prin cunoaştere şi putem fi ceea ce se numeşte nespirituali. Şi poţi acea succes aici şi poţi să nu ai succes dincolo. Pe când - dacă vă înţeleg corect - eşuezi... nu eşuezi în una sau alta, ci, pur şi simplu, eşuezi, punct ! Este un eşec deplin, dacă este făcută această confuzie. Nu poţi opera eficient nici măcar aici, indiferent cum ar părea pe termen scurt.
9:32	Atât timp cât nu eşti... în deplină ordine în sinea ta.
9:39	Corect, întocmai. Deci, tocmai separarea pe care o facem între lăuntric şi exterior este, ea însăşi, un simptom al acestei...
9:50	Al gândirii care a separat exteriorul de lăuntric.
9:53	Da, da. Sper că veţi fi indulgent cu mine, trecând prin aceste probleme.
10:00	Da, de fapt, chiar aveţi dreptate. Ştiu că în gândirea religioasă... - disciplina mea academică - în gândirea religioasă această confuzie... ei bine... - Ce greutate poate avea. - Ştiu.
10:16	- Te simţi... - Oprimat.
10:19	Şi, imediat ce începi să faci vreun comentariu, de orice natură, în sensul ăsta, adică, pur şi simplu, să ridici o problemă, rigiditatea extremă şi nervozitatea care apare...
10:31	- Exact, exact. - ... sunt dramatice. - Da, da. - Vedeţi, domnule, ca atare întreb:
10:38	Meditaţia acoperă întreg domeniul existenţial, nu un segment al lui, ca atare... să trăieşti o viaţă fără control... fără acţiunea intenţiei, deciziei, direcţiei, împlinirii... oare este posibil ? Dacă nu-i posibil, nu este meditaţie. Ca atare, viaţa devine superficială, lipsită de sens. Şi, pentru a scăpa din acea viaţă fără sens, ne vom ţine după toţi guru, după "divertismentul" religios - circurile. Înţelegeţi ? Toate practicile de meditaţie n-au nici un sens.
11:30	Ştiţi - ei bine, desigur că ştiţi - în tradiţia clasică avem o definiţie a intenţiei. Spunem că este manifestarea rezonabilă a dorinţei,
11:45	manifestarea rezonabilă a dorinţei.
11:47	Acum, desigur, că am pierdut de multă vreme acea idee, ceea ce au vrut să spună anticii, în pofida pregătirii lor, contemplative, prin cuvântul "raţiune". Noi credem că înseamnă calcul, dar, desigur că nu corespunde sensului clasic, când spui "rezonabil". Sugerează, mai degrabă, acea ordine, care nu este definită. Şi... mă gândesc că, dacă am înţelege corect acea afirmaţie, am spune că intenţia reprezintă focalizarea dorinţei, fără, însă, a mă focaliza conştient.
12:25	Da, aşa e. Şi urmăreşti cum înfloreşte dorinţa. Şi, ca atare, urmăreşti intenţia în acţiune şi o laşi să înflorească şi, fiindcă înfloreşte, în timp ce o urmăreşti, ea moare, se diminuează. La urma urmei, e ca o floare: îi permiţi să înflorească şi dispare.
12:47	Capătă fiinţă şi moare...
12:48	Ca atare, dacă eşti conştient, neselectiv, de această evoluţie a dorinţei, controlului, intenţiei, de focalizarea, în acţiune, a acelei intenţii ş.a.m.d. nu faci decât s-o observi. Şi, pe măsură ce observi, vei vedea cum îşi pierde vitalitatea. Deci, nu există control. Deci, din asta răsare următoarea problemă şi anume: direcţia înseamnă spaţiu.
13:26	- Da, desigur. - Este foarte interesant ce urmează.
13:30	Ce este spaţiul ? Spaţiul, care a fost creat de gândire, este un lucru... spaţiul care există în ceruri... cum să-i spun, în Univers, în cosmos. Trebuie să fie spaţiu pentru ca un munte să existe. Trebuie să fie spaţiu pentru ca un copac să se dezvolte. Trebuie să fie spaţiu pentru ca o floare să înflorească. Deci, ce anume este spaţiul ? Şi, oare, avem spaţiu ? Sau, oare, suntem, cu toţii, atât de limitaţi, fizic vorbind, locuind într-un mic apartament, în căsuţe, fără nici un fel de spaţiu excedentar şi, ca atare, neavând spaţiu, devenim din ce în ce mai violenţi. Da. Nu ştiu dacă aţi privit seara, când toate rândunicile sunt aliniate pe un cablu. Oh da. Şi cât spaţiu anume au între ele. Înţelegeţi, domnule ? Aţi văzut asta ? - Da, am văzut. - E minunat să vezi acel spaţiu.
14:49	Şi spaţiul este necesar. Şi noi nu avem spaţiu fizic, cu o populaţie tot mai mare ş.a.m.d. şi, ca atare, există tot mai multă violenţă, din ce în ce mai mult trăim, laolaltă, într-un mic apartament, mii de oameni, înghesuiţi... respirând acelaşi aer, gândind acelaşi lucru, privind acelaşi program televizat, citind aceeaşi carte, mergând la aceeaşi biserică, având aceeaşi credinţă. Înţelegeţi ? Acelaşi necaz, aceeaşi anxietate, aceleaşi temeri, ţara mea - toate acelea. Deci, mintea... - şi, ca atare, creierul - deţine prea puţin spaţiu. Şi spaţiul este necesar... altminteri mă sufoc ! Deci... oare mintea poate avea spaţiu ? Şi nu va exista spaţiu, dacă există o direcţie. E clar, da.
16:02	- Înţelegeţi, domnule ? - Desigur că da, înţeleg.
16:05	Nu există spaţiu, dacă direcţia înseamnă timp.
16:17	Şi, atunci când mintea este ocupată... - cu familie, cu afaceri, cu Dumnezeu, cu băutură, cu sex, cu experienţă - e ocupată, plină, nu există spaţiu.
16:36	Aşa e, întocmai.
16:38	Deci, când cunoaşterea ocupă întreg domeniul mental, sub forma gândirii... nu există spaţiu. Şi... gândirea a creat un spaţiu în jurul său... şi pe "mine", închistat şi pe "tine", închistat... noi şi ei. Deci, sinele, "eul", care reprezintă însăşi esenţa gândirii, are propriul său spaţiu redus. Şi să ies din acel spaţiu înseamnă groază, înseamnă frică, înseamnă anxietate, fiindcă... sunt obişnuit numai cu acel spaţiu redus. Da, întocmai.
17:39	Asta ne readuce la o conversaţie avută anterior, când am atins problema groazei. Da, aşa e.
17:46	De a nu exista... şi de-a exista în acel spaţiu redus, pe care l-a creat gândirea. Deci gândirea nu poate oferi niciodată spaţiu. Desigur că nu.
18:04	Deci...
18:07	meditaţia înseamnă... eliberarea minţii de conţinutul propriu - similar conştiinţei - care creează propriul spaţiu redus. - Înţelegeţi, domnule ? - Da, înţeleg. Deci...
18:27	acestea fiind spuse, oare asta este posibil ? Fiindcă sunt ocupat cu soţia mea, cu copiii mei, cu responsabilităţile mele, am grijă de copac, am grijă de pisică, am grijă de una sau alta şi sunt ocupat, ocupat, ocupat. Asta aruncă o lumină minunată asupra acelei afirmaţii a lui Iisus,
18:52	la care lumea a cugetat şi s-a minunat de ea şi a crezut că este foarte stranie: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul." Omul, ca atare, care se înţelege pe sine, pricepe... nu a inventat un spaţiu pentru el însuşi. Asta se potriveşte perfect ! - E minunat ! - Nu ştiu ce...
19:29	Nu, înţeleg, dar gândeam în contextul discursului integral. Pur şi simplu m-a frapat. Şi... conversaţiile noastre au fost o asemenea revelaţie pentru mine, în ce priveşte scrierile în care m-am scufundat atât de mulţi ani. Şi, pentru mine, asta e demonstrarea spuselor dumneavoastră. De exemplu, pe măsură ce eu... îmi pun, personal, aceste întrebări... exact aşa îşi şi primesc răspuns. - Exact, domnule. - Deci toate lucrurile de aici...
20:06	îşi capătă răspunsul. Şi ce altă demonstraţie empirică ar putea exista pentru un individ, că eu sunt lumea şi lumea înseamnă eu. - Aşa e, domnule. - Deci nu fac decât să dau un raport,
20:17	asupra călătoriei lipsită de direcţie. Deci, uitaţi domnule ! Lumea devine, din ce în ce mai mult, suprapopulată. Oraşele cresc tot mai mult, răspândindu-se, răspândindu-se, prin suburbii ş.a.m.d. Omul capătă din ce în ce mai puţin spaţiu şi, ca atare, alungă animalele, omorându-le. - Înţelegeţi ? - Oh da. Omorând indienii americani,
20:43	omorând indienii din Brazilia ş.a.m.d. - Fac asta, de fapt, continuă acum ! - Oh da. Şi... nu am spaţiu acolo, în exterior, cu excepţia ocaziilor când merg la ţară şi-mi spun în sinea mea: "Doamne, aş vrea să pot trăi aici." Dar nu pot fiindcă am... Deci... oare poate exista spaţiu lăuntric ? Când există spaţiu lăuntric, există şi spaţiu extern. Întocmai.
21:21	Dar spaţiul exterior nu ne va oferi şi spaţiu lăuntric.
21:26	Spaţiul lăuntric, al minţii care se eliberează de sub ocupaţie, deşi este ocupat la acel moment... - cu ceea ce trebuie să facă, care îl ocupă - odată eliberat, din clipa în care se întâmplă, s-a terminat ! Nu-mi mai car biroul acasă. S-a terminat ! Deci... spaţiu... în minte, înseamnă golirea conştiinţei, de întreg conţinutul său şi, ca atare, conştiinţa, pe care gândirea a creat-o ca pe un "eu", ia sfârşit şi, ca atare, există spaţiu. Şi acel spaţiu nu-i al tău sau al meu. E spaţiu ! Da, da, mă gândeam la povestea Creaţiei din Geneză.
22:26	Aparenţa spaţiului se produce atunci când... cerurile sunt separate de ape... Da, da. şi avem bolta, acum, prin care zboară păsările... şi acest spaţiu este numit rai. - Este raiul, aşa este. - Este raiul, da, da, desigur.
22:56	Dar, apoi, citim asta, vedeţi, şi nu...
23:00	Din fericire, eu nu citesc nici unul dintre acele lucruri.
23:03	- Înţelegeţi ? - Exact, Dumnezeule !
23:05	Deci spaţiu, direcţie... timp, intenţie, alegere, control. Înţelegeţi, domnule ? Acum toate acelea au importanţă... în viaţa mea... în traiul meu cotidian, al fiecărei fiinţe umane. Dacă omul nu ştie semnificaţia meditaţiei, nu trăieşte decât în acel domeniu al cunoaşterii, care, ca atare, devine o închisoare. Şi, ca atare, fiind în închisoare, el spune că trebuie să evadeze, prin divertisment, prin zei, prin una sau alta, prin distracţie. Exact asta se întâmplă, de fapt. - Cuvântul "vacanţă"... - Vacanţă, aşa e.
23:53	- ... spune totul, nu-i aşa ? - Da, categoric.
23:56	A lăsa vacant înseamnă să părăseşti un spaţiu.
24:00	Spaţiu.
24:04	Dar, în acest caz, mergem dintr-o gaură în alta. - În altă gaură. - Da.
24:11	Dacă acest lucru este perceput în sinea mea, cu claritate,
24:16	văd cum acest lucru funcţionează în traiul meu cotidian, atunci ce se întâmplă ? Spaţiu înseamnă tăcere. Dacă nu există tăcere, există direcţie... există acţiunea intenţiei: "trebuie să fac, să nu fac, trebuie să practic asta, să obţin asta" - înţelegeţi ? Ar trebui, n-ar trebui, ce a fost, ce n-ar trebuie să fie, regrete. Toate acelea acţionează. Ca atare, spaţiu înseamnă tăcere lăuntrică. E ceva foarte profund,
24:56	extrem de profund. Ca un arhetip, asociem manifestarea, ca opus al stării de aşteptare... - ... cu sunetul. - Da, sunetul.
25:11	Şi...
25:14	ceea ce aţi afirmat pune totul într-o...
25:17	Tăcerea nu este spaţiul dintre două zgomote. Tăcerea nu este... încetarea zgomotului. tăcerea nu este ceva creat de gândire. Survine natural, inevitabil, pe măsură ce te deschizi, observi, examinezi... cercetezi. Deci, în acest caz, se ridică problema: tăcerea... fără vreo mişcare. Mişcare pe o direcţie, mişcare a gândirii, mişcare a timpului. Numai tăcere. Acum, oare acea tăcere poate opera în traiul meu cotidian ? Trăiesc în domeniul zgomotului reprezentat de cunoaştere. Asta trebuie să fac. Şi... oare poate exista un trai în tăcere şi, în acelaşi timp, celălalt ? Cele două mişcându-se împreună, două râuri curgând. În echilibru, nu în dezbinare. Înţelegeţi ? În armonie nu există dezbinare. Oare este posibil ? Fiindcă altminteri, dacă nu este posibil, ca să fiu cu adevărat sincer, nu pot trăi decât acolo, în domeniul cunoaşterii. - Nu ştiu dacă înţelegeţi ? - Oh da, da. Deci...
26:58	pentru mine e posibil. Nu spun asta din vanitate, ci cu mare modestie. Spun că este posibil, chiar este. Atunci, ce se întâmplă ? Atunci, ce este creaţia ? Oare creaţia este ceva ce trebuie exprimat, în pictură, în poezie, în sculptură, în scrieri, în a face un copil ? Oare aceea este creaţie ? Oare creaţia necesită... sau... trebuie să fie exprimată ? Pentru noi trebuie să fie exprimată, pentru majoritatea oamenilor. Altminteri cineva se simte frustrat, anxios: "parcă nu trăiesc". Înţelegeţi ? Toate acelea. Deci, ce anume este creaţia ? Cine poate răspunde, numai dacă a trecut, de fapt, prin toate acestea. Înţelegeţi, domnule ? Altminteri creaţia devine, mai degrabă, ceva ieftin. Da, devine corelată cu cuvântul "exprimată"...
28:14	- ... pur şi simplu ceva forţat. - Forţat, desigur. - Atâta tot. - Atâta tot.
28:18	La fel ca literaţii - unii dintre ei - care sunt într-o bătălie eternă cu ei înşişi, sub tensiune ş.a.m.d. Şi prin asta scriu o carte, devin faimoşi ? Da, teoria psihologică spune că opera de artă e bazată pe nevroză...
28:36	- ... însemnând că sunt motivat. - Da.
28:39	Deci, ce anume este creaţia ? Oare este ceva... o înflorire, în care floarea nu ştie că înfloreşte ? - Nu ştiu... - Întocmai, întocmai.
29:08	- M-am exprimat clar ? - Da, v-aţi exprimat extrem de clar.
29:12	În decursul conversaţiilor noastre, unicul cuvânt care a fost, pentru mine... precum lama curată a unei sabii cu două tăişuri, a fost acest cuvânt: "acţionează". Da, domnule. Dar nu să acţionezi...
29:32	în opoziţie cu inacţiunea. Nu, nu. Nu să acţionezi în opoziţie cu...
29:40	termenul filozofic pentru opusul său, pasiunea, care este folosit diferit, faţă de modul cum îl folosiţi în conversaţiile noastre, ci să acţionezi totalmente. Acţionezi. Să acţionezi totalmente.
29:57	Deci, domnule, uitaţi ce se întâmplă.
30:02	Creaţie în viaţa mea. Înţelegeţi, domnule ? Nu o exprimare... prin crearea unui scaun frumos. Asta se poate întâmpla, asta se va întâmpla, dar în viaţă. Şi din asta se ridică o altă problemă, care este mult mai importantă, de fapt: gândirea înseamnă măsură. Şi... atât timp cât cultivăm gândirea... - şi toate acţiunile noastre se bazează pe gândire, aşa cum este acum - căutarea necuprinsului nu are nici un sens. Îi pot acorda o semnificaţie, spunând: "Există necuprinsul, există nenumitul, există eternul, să nu vorbim despre asta, fiindcă există." Nu are sens. Nu este decât o presupunere, o speculaţie sau afirmaţia câtorva oameni, care cred că ştiu. Cineva trebuie să respingă toate astea. Ca atare, cineva întreabă: Când mintea este complet liniştită... ce anume este necuprinsul ? Înţelegeţi, domnule ? Ce anume este veşnicul ? Ce anume este eternul ? Nu în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu, toate aceste lucruri inventate de om. De fapt, să... să fii asta. Nu ştiu dacă... Acum... tăcerea, în sensul profund al acelui cuvânt, deschide uşa. Fiindcă ţi-ai concentrat acolo întreaga ta energie. Nimic nu este irosit. Nu există nici un fel de risipă de energie. Ca atare, în acea tăcere, există o însumare a energiei. Întocmai. Nu o energie stimulată, nu o energie auto proiectată ş.a.m.d. toate acelea sunt prea copilăreşti. Fiindcă nu există conflict... nu există control... nu trebuie să atingi vreun ţel sau să nu-l atingi... căutând, întrebând, contestând, cerând, aşteptând, rugându-te - nici unul dintre ele. Ca atare... toată acea energie, care era risipită, este acum acumulată, în acea tăcere. Acea tăcere a devenit sacră. - Este evident. - Desigur că este. Nu acel lucru sacru pe care l-a inventat gândirea.
33:22	- Nu sacrul ca opus al profanului. - Nu, nici unul dintre ele.
33:25	- Nu, nu. - Deci...
33:27	numai o asemenea minte sacră
33:31	poate observa sacrul suprem... esenţa a tot ceea ce înseamnă sacrul, care este frumuseţea. - Înţelegeţi, domnule ? - Înţeleg. Deci, asta este.
33:44	Dumnezeu nu înseamnă ceva inventat de om... sau creat după chipul său şi dorinţa sa şi eşecul său. Ci... atunci când mintea, însăşi, devine sacră, atunci deschide uşa către ceva necuprins de sacru. Aceea este religia. Şi asta afectează traiul cotidian... modul cum vorbesc, modul cum tratez oamenii, conduita, comportamentul - toate acelea. Aceea este viaţa religioasă. Dacă asta nu există, atunci vor exista toate relele posibile... oricât de isteţi sau de inteligenţi am fi - toate acelea. Şi meditaţia nu se produce...
34:46	în contextul acestei dezordini depline. - Nu. - Categoric nu.
34:50	Dar, în continuitatea sa, la modul cum aţi menţionat, cineva se află exact în acea stare... către care cuvântul dumneavoastră "religie"... indică. Acela este cel mai profund religios mod de a trăi.
35:12	Uitaţi, domnule ce se întâmplă, încă un lucru. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, fiindcă energia ta este acumulată... energia este acumulată - nu a ta - ai alte feluri de puteri: puteri extrasenzoriale... poţi face miracole - ceea ce mi s-a întâmplat mereu - poţi exorciza şi alte chestii de genul ăsta şi vindeca. Dar ele devin complet irelevante. Nu că n-ai iubi oamenii, ci, din contră, religia este esenţa iubirii ! Dar toate astea sunt probleme secundare. Şi oamenii se lasă prinşi în capcana problemelor secundare. Uite ce s-a întâmplat: omul care chiar poate vindeca, devine... oamenii îl venerează ! Pentru puţină vindecare. Înţelegeţi ? Îmi aduce aminte de o poveste pe care mi-aţi spus-o, cândva.
36:20	A fost cu un an în urmă, când... era vorba despre... de bătrânul ce stătea pe malul unui râu. Şi... tânărul a venit la el, după ce bătrânul îl trimisese departe, pentru a învăţa tot ce trebuia ca să înveţe şi a revenit făcând un anunţ minunat, că putea merge pe apă, acum. Şi aţi spus că bătrânul s-a uitat la el şi a zis: "Despre ce este vorba ? Deci, acum, poţi merge pe apă. Şi ţi-au trebuit toţi anii ăştia ca să înveţi cum să mergi pe apă. Tu n-ai văzut barca aia de acolo ?" - Aşa este, domnule. - Desigur, desigur.
37:08	Vedeţi, domnule, este ceva foarte important. Religia, aşa cum am spus, este acumularea tuturor energiilor, care înseamnă atenţia. În acea atenţie, multe lucruri se întâmplă. Unii dintre oameni au acest dar al... vindecării, al miracolelor. L-am avut şi ştiu despre ce vorbesc. Şi... omul religios nu se atinge niciodată de el. Înţelegeţi ? Poate că zice, ocazional, fă una sau alta, dar este un lucru ce trebuie dat la o parte... ca pe un dar, ca pe un talent. Trebuie dat la o parte, fiindcă este un pericol ! Întocmai. Deoarece, cu cât eşti mai talentat, cu atât mai mult "eu" se manifestă:
38:04	"Eu sunt important, eu am acest talent, veneraţi-mă !"
38:08	Cu acel talent capăt bani, rang, putere. Deci şi acest lucru este printre cele mai periculoase lucruri. Deci, o minte care este religioasă este conştientă de toate acestea... şi duce o viaţă... În acest spaţiu, în acest spaţiu minunat.
38:33	Mi-a trecut ceva prin minte, despre... discuţia noastră anterioară, legată de energie şi remarca dumneavoastră că... energia, atunci când îşi stabileşte singură tipare, - am uitat ce cuvânt aţi folosit pentru a desemna ce anume era tiparul energetic, dar bănuiesc că e ceea ce numim, adesea, materie. - Materie, da, exact. - Deci e corect.
39:07	În ce priveşte această direcţionare către acţiune, pe care aţi menţionat-o, aruncă o lumină extrem de diferită, asupra... naturii unei energii ce are un tipar şi... ne distrage atenţia de la acel tipar... - ... şi ne reaminteşte... - Exact. că materia... sau mai degrabă elementul material... - nu vreau să folosesc cuvântul substanţă, din motive filozofice - elementul material asupra căruia atragem atenţia... - ... nu este tiparul, ci energia. - Da domnule, exact. Vedeţi, domnule, asta e iubirea, nu-i aşa ?
39:54	Când există sentimentul acestei însumări religioase a energiei, care este iubirea, care este compasiunea şi grija, acela acţionează în traiul cotidian. În iubire, tiparul nu rezistă niciodată schimbării.
40:11	Deci, vedeţi, domnule, cu acea iubire puteţi face ce vreţi
40:15	şi tot iubire va fi. Dar... acolo iubirea devine... senzaţie. - Înţelegeţi ? - Da. În domeniul cunoaşterii. Şi, ca atare, nu există iubire, acolo. Da, acea imagine a trenului Lionel, jucăria care tot merge în cerc.
40:44	Nu-i aşa că e extraordinar ? Vedeţi, domnule, asta înseamnă:
40:49	Oare mintea poate... - folosesc cuvântul "minte" în sensul minte, creier, trup, ca un ansamblu - oare mintea poate fi, cu adevărat, tăcută ? Nu o tăcere indusă, nu o tăcere impusă... nu tăcerea pe care gândirea şi-o imaginează ca fiind tăcere. Nu tăcerea unei biserici sau a unui templu. Ele au propria lor tăcere, când intri într-un templu sau într-o... - Oh da. - ... veche catedrală.
41:28	Există o senzaţie extraordinară de tăcere. Mii de oameni au psalmodiat, au vorbit, s-au rugat ş.a.m.d. dar asta e ceva mai presus de toate acelea. Nu este nici acea tăcere. Deci... această tăcere nu este ceva născocit de om... şi ca atare este reală. Nu este: "Am produs-o prin practicarea unei tăceri." Nu e ceea ce aţi menţionat anterior, spaţiul dintre două zgomote.
42:03	- Aşa e. - Fiindcă acela ar deveni un interval.
42:05	- Da, aşa este. - Şi, ca interval, devine, pur şi simplu, o succesiune.
42:09	O succesiune, aşa e.
42:19	Asta e ceva extraordinar, în contextul revenirii continue la întrebare.
42:24	Mi se pare că... numai din modul de formulare a întrebării, se manifestă orice oportunitate de-a intui, chiar cu mult timp înainte, posibilitatea tăcerii, din moment ce răspunsul este deja... este un zgomot. Deci, domnule, staţi puţin, fiindcă este ceva foarte interesant.
42:57	Oare acestea apar prin punerea de întrebări ? Nu, n-am vrut să sugerez asta, că întrebarea le generează.
43:07	Am vrut să spun că... numai să faci un pas înapoi, ferindu-te de înrobirea ei şi de încântarea de a răspunde... - ... este, în sine, un pas necesar. - Desigur. Şi acel pas, în sine, provoacă propria groază.
43:25	Desigur. Dar eu întreb:
43:29	Oare tăcerea, oare sentimentul necuprinsului, oare acestea apar prin întrebarea mea ? - Nu. - Nu.
43:43	Percepţia observă falsul şi respinge falsul. Nu există dubiu. Îl observă şi s-a terminat ! Dar, dacă îmi tot pun întrebări, continui să am îndoieli. Îndoiala are rolul ei, dar trebuie ţinută în lesă ! Acum, lăsaţi-mă să vă pun o întrebare, dacă se poate.
44:21	Actul perceperii... este, aşa cum aţi spus, "făcutul". Nu există nici un interval între unul... - Domnule, văd pericolul şi acţionez ! - Şi acţionez, întocmai.
44:40	Acum... în această percepere... acţiunea... - ... este, pe deplin, liberă... - Da, domnule. şi, atunci, fiecare tipar energetic
44:56	este liber să poată fi schimbat. - Da, exact, domnule. - Da, întocmai.
45:03	- Nu mai strângi comori... - Fără regrete. toate alea pentru care ai muncit toată viaţa.
45:12	Şi, totuşi, mi se pare uimitor, dacă v-am înţeles corect, că există un corolar la asta. Nu numai că tiparul este liber să fie schimbat, dar energia este liberă să-şi stabilească tipare. - Sau să nu stabilească tipare ! - Sau să nu stabilească tipare, da.
45:29	Asta este, cunoaşterea trebuie să aibă tipare.
45:32	- Desigur. - Dar, aici, nu poate avea tipare.
45:35	La ce i-ar servi tiparele ? Dacă are tipare, devine din nou gândire. Şi, ca atare, gândirea produce dezbinare, gândirea este superficială. Nu ştiu dacă v-am spus, deunăzi, ceea ce-mi spunea cineva. Profesorul Bohm, de fapt, spunea că, în limbajul eschimoşilor, gândirea înseamnă afară. Foarte interesant. Exteriorul: când spui "du-te afară", cuvântul folosit este "gândire". Deci gândirea a creat exteriorul şi lăuntricul. Dacă gândirea nu există, atunci nu există nici exterior, nici lăuntric. Acela este spaţiul ! Nu e ceva de genul: "Posed un spaţiu lăuntric." Nu.
46:40	Vorbim despre meditaţie, în corelaţie cu religia şi... pur şi simplu simt că trebuie să vă solicit, să... să vorbiţi despre... corelaţia dintre rugăciune şi meditaţie, deoarece, convenţional, ne referim mereu la rugăciune şi meditaţie. Nu, pentru mine rugăciunea nu-şi are locul în meditaţie.
47:09	Cui mă rog eu ? La cine mă rog fierbinte ? Implor ? Cer ? Rugăciunea ca cerere... - ... nu-şi are locul în asta. - Cerere, corect.
47:23	Oare există vreo utilizare a cuvântului "rugăciune"
47:28	care ar fi... în armonie cu ceea ce discutăm ? Dacă nu există cerere...
47:41	- Înţelegeţi ? - profund, lăuntric, nu există cerere... - Nu există înhăţare, acaparare. - Nu.
47:47	Fiindcă cel care înhaţă este înhăţat !
47:49	Întocmai.
47:51	Dacă nu există cerere, ce se întâmplă ?
48:04	Cer ceva numai atunci când nu înţeleg, când sunt în conflict, când sunt în suferinţă. Înţelegeţi ? Atunci când spun: "Oh, Doamne, am pierdut totul ! Sunt terminat, nu mai am succes, nu mai am realizări." Atunci când nu există cerere, pot observa.
48:23	Da, întocmai. O femeie a venit la mine odată, cu ceva timp în urmă.
48:30	Ea a spus: "M-am rugat, enorm, ani de zile. Şi m-am rugat pentru frigiderul meu şi l-am primit !" Da, domnule ! Mă rog pentru pace şi trăiesc o viaţă plină de violenţă, tot timpul. Spun: "Mă rog pentru ţara mea." Şi mi-am separat ţara, opusă fiind unei alte ţări. Şi mă rog pentru ţara mea. Devine ceva atât de copilăresc ! În rugăciunile convenţionale există, de regulă, atât cererea cât şi elogiul.
49:16	- Ambele sunt acolo. - Desigur, elogiezi şi primeşti. Trebuie să ştiţi că în sanscrită încep întotdeauna - unele dintre ele - cu elogiul, apoi cerşitul. Există un psalm minunat, care solicită protecţia zeilor. Protecţie şi zice: "Te rog veghează-mi paşii !" Da. Îl lauzi pe Dumnezeu şi apoi îl rogi să-ţi vegheze paşii.
49:54	Deci... dacă nu există cererea, fiindcă cel care cere este cel solicitat, cerşetorul este cel cerşit... este cel ce primeşte, atunci ce se întâmplă în minte ? Nu soliciţi. O imensă linişte.
50:22	Imensă linişte. Sensul adecvat... - ... indicat de cuvântul "tăcere". - Aşa e, domnule. Aceea este adevărata pace, nu pacea falsă despre care vorbesc cu toţii, politicienii şi oamenii religioşi. Adică să nu ceri absolut nimic. Există o expresie biblică, foarte frumoasă...
50:47	"Pacea care covârşeşte orice minte." Am auzit acea expresie, pe când eram un băieţel.
51:00	Întotdeauna m-am întrebat, eu însumi, încă din copilărie...
51:05	cum se face că se vorbeşte atât de mult... despre un asemenea lucru şi există atât de puţine dovezi ale existenţei lui. Domnule, în opinia mea...
51:19	cărţile au devenit extrem de importante. Ceea ce au scris ei, ceea ce au spus ei. Şi, astfel, mintea umană a devenit ceva de mâna a doua. Sau mintea care a acumulat atât de multă cunoaştere, despre ceea ce au experimentat alţi oameni în privinţa realităţii, oare cum ar putea o asemenea minte să experimenteze sau să descopere sau să ajungă la acel lucru care este original ? - Nu pe acea cale. - Nu, domnule.
51:58	Şi... oare mintea se poate goli de propriul conţinut ? Dacă n-o poate face, nu poate decât să acumuleze, apoi poate respinge, apoi poate primi. - Înţelegeţi ? - Da. De ce ar trebui să trec prin toate acele lucruri ?
52:18	De ce să nu pot spune: "Ei bine, voi observa !" Nu există vreo carte în lume care să mă înveţe. Nu există vreun profesor care să mă înveţe, fiindcă profesorul a fost învăţat. Discipolul este profesorul. Numai acea frază în sine este o declaraţie.
52:40	Dacă cineva... dacă cineva va... - aşa cum aţi spus într-o conversaţie anterioară, la iniţierea observării - dacă va lua în considerare exact acea declaraţie, "eu sunt lumea şi lumea mă reprezintă", în acest fel aşa şansa să se vindece. - Da, domnule. - Dar exact acea declaraţie,
53:06	"eu sunt lumea şi lumea mă reprezintă" sună... - aşa cum aţi spus atât de des - atât de absurdă, încât, la acel moment, cineva o ia la goană, iarăşi. - Da, ştiu. - Intră iar în panică. Meditaţia, atunci când este întreprinsă... aşa cum trebuie să fie, continuu, fiindcă am vorbit despre acea mişcare... Asta înseamnă că cineva trebuie să fie extrem de serios.
53:33	- Nu e un lucru cu care să te joci. - Nu. Nu e ceea ce se numeşte, acum, "ceva distractiv". - Nu, domnule. - În nici un sens.
53:44	Nu, nu, nu. Discuţia pe care am purtat-o, în această privinţă... este atât de completă. Meditaţia nu este un lucru pe care-l faci "printre altele". - Oh, pentru Dumnezeu ! - Nu. Adică meditaţia necesită atenţie, grijă.
54:17	Fac parte din ea: grija pentru copiii mei, pentru aproapele meu, pentru ţara mea, pentru Pământ. Pentru Pământ ! Pentru copaci, pentru animale, să nu ucizi animale. - Înţelegeţi ? - Să nu le ucizi ca să le mănânci. Este atât de inutil ! Face parte din tradiţia voastră, care spune că trebuie să mâncaţi carne. Ca atare, domnule, toate acestea se reduc la... un sentiment de seriozitate lăuntrică, profundă şi însăşi acea seriozitate aduce, cu sine, atenţie, grijă şi responsabilitate şi tot ceea ce am discutat. Nu e ca şi cum cineva trebuie să treacă prin toate astea. Cineva le observă ! Şi însăşi percepţia înseamnă acţiune, care înseamnă înţelepciune. Nu ştiu dacă... Fiindcă înţelepciunea înseamnă sfârşitul suferinţei. Nu înseamnă împietrire, ci este sfârşitul ei. Şi... sfârşitul ei înseamnă observarea, sesizarea suferinţei. Nu să treci dincolo de ea, s-o negi, s-o raţionalizezi sau să fugi de ea. Numai s-o observi, s-o laşi să înflorească. Şi, fiindcă eşti conştient, neselectiv, de această înflorire, devine natural să se diminueze. Nu trebuie să fac ceva în privinţa ei. E uimitor, uimitor, cum energia se poate elibera
56:11	de necesitatea de a avea sau nu tipare. Tiparul este liber să fie energizat sau... Absolut totul se înscrie, pur şi simplu, într-un cerc. Da, domnule, acoperă întreaga strădanie umană,
56:30	gândurile sale, neliniştile sale - absolut totul este acoperit. Deci, după toate conversaţiile noastre,
56:39	am ajuns la momentul împlinirii, aici, când totul este rotund. Mă întreb dacă Shakespeare a avut vreo intuiţie în privinţa asta, când a spus: "Perfecţiunea este în toate." Trebuie să se fi gândit la asta, nu numai... stabilind limita unei cariere fructuoase. Nu, domnule, timpul ajunge la un final,
57:12	timpul se opreşte. În tăcere timpul se opreşte. În tăcere... timpul se opreşte.
57:24	Desigur. Enorm de frumos. Trebuie... să-mi exprim... recunoştinţa, din adâncul inimii. Sper că-mi veţi permite asta, fiindcă... în decursul tuturor conversaţiilor noastre... am suferit eu însumi o transformare. Exact. Fiindcă aţi fost suficient de dispus să ascultaţi, suficient de bun să ascultaţi.
57:57	Majoritatea oamenilor nu sunt aşa, ei n-ar asculta. Dumneavoastră v-aţi rezervat timp, efort şi atenţie, pentru a asculta. Am văzut deja...
58:12	în relaţia cu clasele mele, în activitatea pe care o împărtăşesc cu studenţii mei... - ... începutul unei înfloriri. - Înflorire, exact. - Începutul unei înfloriri. - Exact.
58:26	Vă mulţumesc din inimă, din nou, vă mulţumesc, vă mulţumesc.
0600