Krishnamurti - Ce înseamnă comunicarea cu alţii ?

Krishnamurti Subtitles

SD74CA3 - Ce înseamnă comunicarea cu alţii ?
A treia conversaţie cu Allan W. Anderson
San Diego, California, SUA
19 februarie 1974

0:13	CONVERSAŢIA #3 cu dr. A.W. Anderson 19.02.74, San Diego, California RESPONSABILITATE Krishnamurti în dialog cu dr. Allan W. Anderson
0:40	J. Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei şi a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ţinut discursuri în SUA, Europa, India, Australia şi în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate şi ideologiile şi a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut şi necondiţionat. Este autorul multor cărţi, printre care "The Awakening of Intelligence", "The Urgency of Change", "Freedom from the Known" şi "The Flight of the Eagle". Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deţine diplome de la Universitatea Columbia şi de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul "Teaching Award", al Universităţii de Stat a Californiei.
1:46	Domnule Krishnamurti, în această serie de conversaţii am explorat problema generală a transformării omului. O transformare care, aşa cum aţi zis, nu depinde de cunoaştere sau timp. Şi, din câte-mi amintesc, am ajuns la un subiect, care era foarte important şi anume cel referitor la relaţii şi comunicare. Îmi amintesc un moment al conversaţiei noastre, care a fost extrem de plin de învăţăminte pentru mine, un moment în care mi-aţi pus o întrebare şi am început să răspund şi dumneavoastră m-aţi întrerupt şi aţi reamintit telespectatorilor şi mie că lucrul important, aici, nu este să termini o construcţie teoretică, ci, mai degrabă, să atingi punctul corect de început, astfel încât să nu trecem mai departe, înainte să fi început, deja. Asta, repet, a fost extrem de instructiv pentru mine şi... mă gândeam, dacă sunteţi de acord, că ar fi util, astăzi, dacă am putea începe cu subiectul de interes al comunicării şi relaţiilor, pentru a intra în acea problemă şi a începe s-o dezvăluim.
3:04	S-o dezvăluim, corect. Mă întreb, domnule, ce înseamnă acel cuvânt "comunicare". Să comunici implică... nu numai... exprimarea verbală... ci şi... ascultarea... în care există o împărtăşire, o gândire în comun, nu acceptarea a ceva ce eu sau dumneata am afirmat, ci împărtăşirea, gândirea în comun, crearea în comun - toate acelea sunt implicate în acel cuvânt "comunicare". Şi... în acel cuvânt este implicată, de asemenea, arta ascultării. Arta ascultării... necesită... o anumită calitate a atenţiei, în care să existe o ascultare reală, sentimentul real al apariţiei unei intuiţii, pe măsură ce avansăm în conversaţie, cu fiecare secundă, nu la final, ci la început.
4:36	- Astfel încât, amândoi... - Să avansăm împreună, permanent.
4:40	Da, corect. Ca să existe o activitate concomitentă, aici. Nu cineva face o afirmaţie, celălalt se gândeşte la ea şi, apoi, zice: "Ei bine, sunt de acord, nu sunt de acord, accept, nu accept, acestea sunt motivele pentru care nu accept sau accept." - Ci păşim împreună. - Călătorim împreună, păşim împreună... - ... pe aceeaşi cale. - Umăr la umăr.
5:04	- Da. - ... pe acelaşi drum, cu aceeaşi atenţie, cu aceeaşi intensitate, în acelaşi timp, altminteri nu există comunicare. Întocmai, întocmai.
5:15	Comunicarea implică faptul că trebuie să ne aflăm...
5:19	la acelaşi nivel, simultan, cu aceeaşi intensitate. Păşim împreună, gândim împreună, observăm împreună, împărtăşind totul.
5:32	Oare aţi spune că asta necesită o activitate care să stea la baza conversaţiei noastre sau cineva se raliază acelei activităţi, după ce altcineva a iniţiat conversaţia ?
5:48	Nu, domnule, nu afirm decât... Ce anume este arta ascultării ? - Nu-i aşa ? - Da. Arta ascultării implică, nu-i aşa, nu numai faptul că există o înţelegere verbală între noi doi, fiindcă amândoi vorbim engleza... şi cunoaştem semnificaţia fiecărui cuvânt, mai mult sau mai puţin şi, simultan, împărtăşim aceeaşi problemă... împărtăşim acelaşi subiect.
6:26	Fiindcă, aşa cum aţi zis, e o problemă de viaţă şi de moarte.
6:30	Dacă amândoi suntem serioşi, împărtăşim acel lucru. Deci... în comunicare... nu există numai o comunicare verbală, ci există şi o comunicare non-verbală... care ia, cu adevărat, fiinţă sau se întâmplă atunci când cineva deţine arta de-a asculta, cu adevărat, pe altcineva, în care nu există acceptare, nu există negare sau... comparare sau judecare, ci numai actul ascultării.
7:14	Mă întreb dacă sunt pe calea cea bună, aici, dacă... sugerez că... există o relaţie foarte profundă între comunicare şi ceea ce noi numim, în engleză, "comuniune".
7:30	Comuniune, da.
7:31	Deci, dacă ne aflăm în comuniune, şansa noastră de a comunica...
7:37	- Devine mai simplă. - Corect.
7:40	Pentru a fi într-o comuniune, trebuie să avem... amândoi trebuie să tratăm serios aceeaşi problemă, în acelaşi timp, cu aceeaşi pasiune. Altminteri nu există comunicare.
7:58	Întocmai.
8:00	Dacă nu eşti interesat de ceea ce se spune, atunci te gândeşti la altceva şi comunicarea încetează. Deci există o comunicare verbală şi una non-verbală. Ambele funcţionează în acelaşi timp.
8:19	Una nu o precede pe cealaltă. Sau îi urmează celeilalte. Da, se mişcă împreună.
8:27	Ceea ce înseamnă că amândoi, fiind serioşi... acordăm o atenţie deplină problemei.
8:41	Acel act al seriozităţii, care are loc, necesită, atunci, atenţia supremă.
8:52	Domnule... cel care trăieşte este omul cu adevărat serios, nu omul care este frivol sau nu vrea decât distracţie - el nu trăieşte.
9:06	Noţiunea generală privind seriozitatea, într-o anumită problemă, sugerează, de regulă, fie să suporţi o anumită durere, în anumite privinţe, fie sunt serios într-o anume problemă, pentru a putea obţine altceva. Aceste două noţiuni... ca o regulă, reprezintă ceea ce-şi imaginează cineva în privinţa seriozităţii. De fapt... auzim adesea această expresie: "Nu fi aşa serios !". - Nu-i aşa ? - Da.
9:39	De parcă ne-am teme, cumva, să fim serioşi.
9:43	Uite, domnule ! Aşa cum am spus ieri... lumea este într-o totală dezordine... şi este responsabilitatea mea, trăind în această lume, ca fiinţă umană care a creat această dezordine, este responsabilitatea mea să fiu serios, în rezolvarea acestei probleme. Sunt serios şi asta nu înseamnă că am faţa lungă, sunt trist, nefericit sau că vreau să scap din asta. Trebuie să fie rezolvată ! E ca şi cum, dacă cineva ar avea cancer, ar fi serios în privinţa asta, fiindcă nu te joci cu cancerul.
10:27	Acţiunea, corelată cu această seriozitate, atunci, este instantanee.
10:32	- Evident. - Da. Asta ridică... nu o întrebare suplimentară - nu vreau să trec mai departe, când nici n-am început, aşa cum am spus - dar... timpul presupune, pentru persoana serioasă... ceva foarte diferit faţă de suferinţa sa, decât ar părea să fie pentru persoana neserioasă. Cineva n-ar avea, atunci, sentimentul că ceva se rupe din el. Sau, cum spunem în engleză, timpul trebuie să fie integrat. Integrat, exact.
11:12	De fapt... pe cineva... în această comunicare concomitentă... în care comuniunea este prezentă, permanent... timpul, ca atare, nu l-ar împovăra în nici un fel.
11:32	Nu, domnule. - Deci am... - Dreptate. Dar vedeţi, domnule... încerc să înţeleg... ce anume înseamnă să fii serios. Intenţia... necesitatea... sentimentul responsabilităţii depline... sentimentul acţiunii, al facerii, nu al lui "voi face". Toate acelea sunt implicate în cuvântul "seriozitate". Sau măcar am pus toate acele lucruri în acel cuvânt.
12:22	Am putea analiza, o clipă, pe unul dintre ele, pe care l-aţi implicat: responsabilitate... capacitatea de a fi responsabil ?
12:34	Aşa e, domnule: a răspunde adecvat.
12:39	Da, a răspunde adecvat. La orice provocare. Provocarea de acum este că lumea se află în dezordine, în confuzie, tristeţe, violenţă ş.a.m.d. Ca fiinţă umană, care a creat aşa ceva, trebuie să răspund adecvat. Adecvarea... depinde de... seriozitatea mea, în acel sens, în observarea de către mine a haosului existent... şi de răspunsul, nu conform prejudecăţilor mele, conform înclinaţiilor sau tendinţelor mele, a plăcerilor sau a temerilor, ci de răspunsul la problemă, nu potrivit traducerii mele a semnificaţiei problemei. Da.
13:38	Chiar mă gândeam, în timp ce vorbeaţi, la... cât de dificil este să... comunici asta acelei persoane care gândeşte că modalitatea adecvată de răspuns la acest haos este de a avea un plan, în acest sens, pe care să-l suprapui peste problemă. Şi asta-i exact ceea ce presupunem... şi, dacă planul nu funcţionează, ne blamăm singuri.
14:16	- Sau schimbăm planul. - Sau schimbăm planul, da.
14:19	Dar nu răspundem provocării. Nu. Răspundem potrivit propriei noastre concluzii în privinţa problemei.
14:29	Întocmai.
14:30	Ca atare, înseamnă, de fapt, domnule... dacă o putem explora ceva mai mult, observatorul este obiectul observării. Drept urmare...
14:45	schimbarea, dacă apare, este totală, nu parţială. Cineva nu se mai află în afara fenomenului asupra căruia acţionează. Corect.
14:55	Şi fenomenul asupra căruia acţionează nu se află în exteriorul lui.
14:58	Fiindcă, aşa cum am zis ieri
15:00	- ar fi foarte interesant dacă am putea analiza ceva mai profund - lumea înseamnă eu şi eu sunt lumea. Nu este ceva teoretic sau emoţional, ci o realitate. Atunci când abordez problema... haosul, nefericirea, suferinţa, violenţa ş.a.m.d., o abordez cu propriile mele concluzii, propriile mele temeri, propria mea deznădejde. Nu analizez problema ! Oare aţi crede că este...
15:44	posibil s-o interpretăm astfel, că cineva nu face loc acelei probleme ? Da, interpretaţi-o astfel, da.
15:51	- Va fi în regulă ? - Da.
15:54	Domnule, haideţi să analizăm asta ! Ca fiinţă umană... cineva a creat această nenorocire, care este denumită societatea în care trăim, o societate imorală.
16:14	- Oh, da. - Complet imorală ! Ca fiinţă umană, cineva a creat asta. Dar, acea fiinţă umană, privind asta, se separă pe sine, însăşi şi zice: "Trebuie să fac ceva în privinţa asta !" "Asta" sunt eu ! Unii oameni răspund la asta în modul următor.
16:42	Ei spun: "Uite, dacă... sunt cu adevărat serios, cu adevărat responsabil, acţionez în acest mod şi, între mine şi lume, intervine această relaţie concomitentă... care este completă. Toate acele lucruri care se petrec prin lume, care sunt cumplite - să zicem la 4.000 de km distanţă de mine - nu se opresc. Ca atare, cum pot spune că întreaga lume înseamnă eu şi eu sunt lumea ? Această obiecţie apare, la nesfârşit. Sunt interesat care ar putea fi replica dumneavoastră, în acest sens. Uite, domnule !
17:33	Suntem fiinţe umane, indiferent de etichetările noastre: englez, francez, german ş.a.m.d. O fiinţă umană, ce trăieşte în America sau India, are problema relaţiilor, a suferinţei, a geloziei, invidiei, lăcomiei, ambiţiei, mimetismului, conformismului. Şi toate acestea sunt problemele noastre, comune amândurora. Da. Şi, atunci când spun că lumea înseamnă eu şi că eu sunt lumea, văd asta ca pe o realitate, nu ca pe un concept. Responsabilitatea mea... faţă de provocare... pentru a fi adecvată, trebuie să fie... nu raportată la ceea ce gândesc eu... ci la natura problemei. Da, sunt sigur că vă înţeleg, aici.
18:48	Mă gândeam, în timp ce spuneaţi asta, că... ar fi posibil să fi răspuns întrebării pe care am pus-o şi pun întrebarea, pur şi simplu, deoarece cunosc unele persoane care ar sesiza asta, care ar ridica problema şi ar vrea să participe, cu noi, la această conversaţie. Mă întreb... dacă aţi afirmat, cumva, că, imediat ce cineva pune astfel problema, cineva "s-a divorţat", deja, de problema în sine. Asta, din punct de vedere practic, acea problemă... este o interpunere, care, pur şi simplu, nu deţine vreun loc, în activitatea despre care vorbiţi. Da, corect. Acum este foarte interesant,
19:42	fiindcă înseamnă că persoana trebuie să-şi suspende necredinţa. - Sau credinţa sa ! - Sau credinţa sa.
19:51	Da. - Şi să observe lucrul ! - Şi să observe lucrul.
19:56	Ceea ce nu este posibil, dacă observatorul diferă de obiectul observării.
20:04	Acum...
20:09	aţi vrea să exploraţi aspectul practic al acestei probleme, împreună cu mine, pentru un moment ? Oamenii vor zice... - cei care, până la acest moment, au ascultat, se pare - oamenii vor spune, la acest moment: "Ei bine, da, dar nu pot s-o fac, cred că intuiesc ceea ce vreţi să spuneţi" - ar spune ei - "dar... din momentul în care mă deschid sau încep să mă deschid, toate aceste lucruri par să se năpustească asupra mea... şi ceea ce am sperat nu pare să se întâmple." Dacă vă înţeleg corect, nu prea fac ceea ce pretind că încearcă să facă. Corect. Domnule, putem formula problema asta diferit ? Ce trebuie să facă o fiinţă umană... confruntată fiind cu această problemă a suferinţei, haosului, cu tot ce se întâmplă în jurul nostru ? - Da. - Ce trebuie să facă ? Omul le abordează, în genere, trăgând deja o concluzie... ce ar trebui să facă el în privinţa asta. Şi această concluzie se interpune între el...
21:54	Da, concluzia este un factor al separării.
21:59	Corect.
22:01	Oare poate el...
22:04	observa realitatea acestei confuzii, fără să tragă vreo concluzie... fără nici un plan, fără vreo cale... predeterminată, de a ieşi din acest haos ? Fiindcă, concluziile sale predeterminate... ideile ş.a.m.d. derivă toate din trecut... şi trecutul este cel care încearcă să rezolve problema... şi, ca atare, el o transpune şi acţionează potrivit concluziilor sale anterioare, pe când realitatea necesită să fie analizată; realitatea necesită să fie observată, să fie ascultată. Realitatea, însăşi, va deţine răspunsul, nu trebuie să aduci tu răspunsul în ea. - Mă întreb dacă am fost clar ? - Da, ascult cu foarte mare atenţie.
23:19	Chiar o fac. Mă... mă tem ca nu cumva să trec prea departe, unde n-ar trebui, fiindcă n-am început încă. Următoarea întrebare, care şi-ar face apariţia, firesc, aici... - poate veţi simţi, când o voi pune, că este întrebarea nepotrivită - dar... oare cineva poate comunica, în sensul pe care l-am dezvăluit aici ? Cineva spune... "Nu ştiu... nu mi se pare c-am mai făcut aşa ceva." Cineva spune: "N-am mai făcut asta, până acum." Pot recunoaşte toate lucrurile, care au fost descrise, că sunt teribile. Nu recunosc toate lucrurile care par să ne fie promise, fără a sugera că mi le imaginez şi le aduc în discuţie. E clar că, dacă ar fi o schimbare, atunci trebuie să fie una integral radicală. Acum trebuie să încep ? - Ce fac ? - Sunt două lucruri implicate, nu-i aşa ?
24:40	Mai întâi, trebuie să învăţ... din problema în sine, ceea ce înseamnă că trebuie să am o minte care deţine capacitatea umilinţei. Nu abordează problema şi spune: "Ştiu absolut totul despre ea !" Ceea ce cunoaşte el nu sunt decât simple explicaţii, raţionale sau iraţionale. El abordează problema cu soluţii raţionale sau iraţionale. Ca atare, el nu învaţă din acea problemă. Problema va revela un număr infinit de lucruri, dacă sunt capabil s-o analizez şi să învăţ de la ea. Şi, pentru asta, trebuie să am un sentiment al umilinţei şi să spun: "Nu cunosc, este o problemă extraordinară, lăsaţi-mă s-o analizez, lăsaţi-mă să aflu despre ea." Nu s-o abordez cu propriile mele concluzii. Drept urmare, am încetat să mai aflu ceva despre acea problemă. Sugeraţi, cumva, că acest act
26:00	înseamnă să aştepţi ca problema să se reveleze singură ? Să se reveleze, corect ! Ca atare, trebuie să fiu capabil s-o analizez. Nu o pot analiza, dacă o abordez cu idei preconcepute, cu un anume mod de a gândi, un proces al gândirii, cu tot felul de concluzii. Trebuie s-o abordez spunând: "Uite, care e problema ?" Trebuie să învăţ din ea, nu să învăţ potrivit opiniilor vreunui profesor, vreunui psiholog, vreunui filozof. În privinţa celui care ar avea o asemenea capacitate,
26:48	unele persoane ar... Cred că fiecare ar avea, fiindcă, domnule, suntem atât de orgolioşi.
26:54	Dar asta nu înseamnă nimic pentru acţiunea în sine,
26:59	pentru ceea ce trebuie făcut, dacă există capacitatea. Nu...
27:03	însuşi învăţatul este acţiunea ! Întocmai, da, da.
27:08	Am vrut să clarific asta, fiindcă ne alinăm singuri cu o noţiune curioasă - dacă v-am înţeles bine - că... avem la dispoziţie o posibilitate şi... fiindcă o deţinem, gândim că, poate, într-o zi, se va concretiza de la sine. Aşa e !
27:29	Dar, dacă...
27:31	am dreptate în ambele cazuri, nici o posibilitate nu se poate concretiza de la sine şi, în practică, asta nu se întâmplă niciodată, dar, cumva, se crede asta, nu-i aşa ? - Mă tem că da. - Se crede asta.
27:48	Domnule, de fapt este destul de simplu.
27:54	Există această suferinţă, confuzie, o tristeţe imensă în lume, violenţă ş.a.m.d. Fiinţele umane le-au creat pe toate. Fiinţele umane... au clădit o structură socială care întreţine acest haos. Asta-i realitatea ! Acum, o fiinţă umană abordează această problemă, încercând s-o rezolve, potrivit planului său, potrivit prejudecăţilor sale, idiosincraziilor sau cunoştinţelor sale... ceea ce înseamnă că el a înţeles problema, deja... în timp ce problema este întotdeauna nouă. Deci, trebuie s-o abordez dintr-o nouă perspectivă. Unul dintre lucrurile care m-au preocupat pe mine,
29:02	timp de foarte mulţi ani, ca... cititor, ca student, ca pe cineva a cărui... activitate zilnică implică studierea scripturilor, este o declaraţie periodică, cu care se confruntă cineva, uneori într-o formă foarte dramatică. De exemplu, să luăm slujirea profetică a lui Iisus, în care... el... vorbeşte... şi el afirmă că... ei aud, dar nu ascultă... că ei observă, dar nu văd. - Şi nici n-o fac. - Dar, apoi...
29:59	dar, apoi... se pare... că el nu spune: "Pentru a ajunge la aia, trebuie să faci asta !" Nu. Şi cât mai aproape de asta se poate ajunge prin analogia cu un copil, să ai credinţa unui copilaş. Nu vreau să vorbesc despre cuvinte, aici, fiindcă ar fi dezastruos, deci ceea ce se înţelege prin "credinţă", aici, nu este ceva ce aş vrea să analizez, dar analogia cu copilul sugerează că acesta face ceva anume, care s-a pierdut, pe undeva pe drum, în anumite privinţe. Sunt sigur că el n-a menţionat că există o continuitate perfectă, de la copil la adult. Dar, de ce oare, de-a lungul secolelor, omul a repetat asta, la nesfârşit şi anume că nu asculţi, că nu vezi şi, apoi... nu s-au referit la o acţiune, ci s-au referit la o analogie. Iar unii nici măcar la o analogie nu s-au referit. - Ci numai au arătat o floare ! - Uite, domnule ! Trăim în baza cuvintelor.
31:17	Majoritatea oamenilor trăiesc pe baza cuvintelor. Nu trec mai departe de cuvânt. Şi... ceea ce comentăm noi nu este numai cuvântul, semnificaţia cuvântului, comunicarea care există folosind cuvinte, ci şi comunicarea non-verbală şi anume să ai o intuiţie. Despre asta am tot vorbit, până acum. Da. Adică mintea poate avea o intuiţie, numai dacă este capabilă să asculte. Şi asculţi, cu adevărat, atunci când criza este chiar în pragul uşii tale ! Acum, cred...
32:10	că am ajuns la o idee, aici, care este solidă. - Da. - Solidă. Nu-i aşa că noi nu... ne permitem, nouă înşine... accesul la o criză, care există acolo, în continuitate şi nu este o criză episodică ? Nu, criza există mereu.
32:39	E acolo, corect.
32:41	Noi facem ceva pentru a ne izola singuri de ea, nu-i aşa ? Sau nu ştim cum s-o înfruntăm.
32:52	Nu ştim şi fie o evităm, fie nu ştim cum s-o înfruntăm, fie suntem indiferenţi. Am devenit atât de împietriţi. Toate aceste trei lucruri sunt implicate, atunci când nu înfruntăm criza... fiindcă suntem înspăimântaţi. Cineva este înspăimântat şi spune: "Doamne, nu ştiu cum să mă descurc cu asta !" Deci, cineva se duce la un psiholog sau la un preot sau pune mâna pe o carte, pentru a vedea cum o poate interpreta. El devine iresponsabil ! Sau, uneori, oamenii vor consemna dezamăgirea în sine,
33:44	că lucrurile n-au ajuns la bun sfârşit. - Deci, de ce să încerce ceva nou ? - Da, desigur. - Şi ăsta ar fi ca un separator. - Da.
33:52	Asta am şi vrut să spun: evitare.
33:54	Există atât de multe moduri de a evita: cu isteţime, cu viclenie, superficial şi foarte subtil. Toate acelea sunt implicate în a evita o problemă. Deci... ceea ce încercăm să spunem, domnule, nu-i aşa... este că observatorul este trecutul, aşa cum am afirmat ieri. Da. Observatorul încearcă să interpreteze şi să acţioneze potrivit experienţei trecute, atunci când apare criza. Criza este întotdeauna nouă ! Altminteri nu este o criză. O provocare trebuie să fie nouă, este nouă... şi întotdeauna nouă. Dar el o interpretează în concordanţă cu trecutul. Deci, oare el poate privi acea provocare, acea criză, fără răspunsul trecutului ? Pot cita o propoziţie din cartea dumneavoastră ?
35:03	Cred... că există, poate, o relaţie foarte directă cu ceea ce discutăm. Este o propoziţie care... - scot chestiile astea ca s-o citesc - este o propoziţie care mi-a reţinut atenţia, când am citit-o. "Prin negare... acel lucru... care, de unul singur, înseamnă ceva pozitiv, ajunge să existe." Aşa e ! - Pot s-o citesc din nou ? - Da.
35:40	Prin negare, se pare că se produce ceva. - Categoric. - Corect.
35:47	Deci nu rămânem la momentul în care spunem, pur şi simplu... cuvintele sunt lipsite de importanţă, ca atare voi face ceva non-verbal sau voi spune ceva, fiindcă n-am comunicat niciodată non-verbal. Asta n-are nimic de-a face, dar trebuie făcut ceva. - Şi este o acţiune. - Categoric. - Viaţa înseamnă acţiune, nu numai... - Întocmai. Acum, aici - şi cred c-ar trebuie să spun, pentru ascultători şi telespectatori, că citatul este din "The Awakening of Intelligence", cred că cea mai recentă carte a dumneavoastră şi se află la pagina 196, în capitolul despre libertate. "Prin... negare... - cred că acesta este cuvântul desemnând această acţiune - acel lucru care, de unul singur, înseamnă ceva pozitiv...
36:46	- cuvântul "singur" mi s-a apărut a avea forţa a ceva unic... Da, domnule. ceva care nu este în continuarea altcuiva. "Acel lucru, care, de unul singur, înseamnă ceva pozitiv... ajunge să existe." Nu este nici o lacună temporală, aici, deci revenim la lucrul cu care începusem, în conversaţia anterioară, despre a nu fi dependent de cunoaştere şi timp. Putem analiza această negaţie, împreună, pentru un moment ? Am sentimentul că, dacă am înţeles corect acest lucru... că dacă acest lucru, orice ar fi, care este numit negaţie, nu este o activitate perseverentă, atunci comuniunea şi comunicarea şi relaţia despre care vorbim, pur şi simplu... nu pot fi atinse niciodată. - Domnule ! - Este corect ? Aşa e ! O pot exprima astfel ?
37:55	Trebuie să neg... adică să neg nu teoretic sau verbal, ci, de fapt, să neg societatea în care trăiesc. Implicaţiile sociale ale imoralităţii... care există în societate, pe baza căreia este clădită societatea, trebuie să fie negate în totalitate. Ceea ce înseamnă că eu trăiesc moral. Negând acel lucru... pozitivul înseamnă moralul. - Nu ştiu dacă... - Oh, da. Sunt tăcut, fiindcă vreau să vă urmăresc, pas cu pas. Nu vreau să trec dincolo de început. Neg, în totalitate, ideea de succes !
38:56	- Da, da, o neg în totalitate. - Totalmente !
38:59	Nu numai pe teren lumesc, nu numai în sensul de realizare... în lumea banilor, a funcţiilor, a autorităţii... neg asta, cu desăvârşire... şi neg, de asemenea, succesul din aşa-zisa lume spirituală. Oh, da, ce tentaţie !
39:26	Ambele sunt la fel.
39:28	Numai că pe asta o numesc spirituală şi pe aia fizică, morală, lumească. Deci, prin negarea succesului, a realizărilor... se manifestă o energie. Prin negare, apare o energie extraordinară pentru a acţiona complet diferit... şi anume nu... nu în domeniul succesului, al mimetismului, conformismului ş.a.m.d. Deci, prin negare... - adică o negare efectivă, nu numai o negare ideală - prin negarea efectivă a ceea ce este imoral, moralitatea capătă fiinţă. Ceea ce este complet diferit de încercarea de a fi moral.
40:26	Desigur - încercarea de a fi moral este imoralitate.
40:29	Da.
40:33	Pot să încerc să trec, cu un pas mai departe, în această problemă ? Cel puţin ar fi un pas pentru mine. Există ceva, ce am intuit aici, ca un aspect dublu al acestei negări. Mi-ar plăcea foarte mult să... văd dacă aceasta corespunde cu propriile dumneavoastră... sentimente, în această privinţă. Voiam să spun "declaraţie" şi m-am oprit singur. Dorinţa mea de succes, prin ea însăşi, înseamnă o piedică în calea mea, în a rezolva problema... despre care am discutat... şi... ea însăşi este o formă de negare. Mi-am negat... accesul la mine însumi. Am negat... altfel spus am tratat cu violenţă realitatea care dorea să se reveleze singură. Deci am de gând să neg, apoi, negarea mea în calitate de observator. - Vreau să fac asta, ca să fiu sigur. - Aveţi dreptate, domnule. Când folosim cuvântul "negare", în sensul general acceptat este un act de violenţă. Da. - Asta speram să ating. - Este un act de violenţă. Eu neg !
42:16	- Da, da. - O dau la o parte !
42:18	Corect. Noi folosim cuvântul "negare" nu în sensul violent, ci înţelegând ce anume implică succesul. Înţelegând ce anume implică succesul. "Eul", care este separat de "tine"... căutând sau dorind succesul, care mă va pune pe mine pe o poziţie de autoritate, putere, faimă. Deci, eu însumi, negând succesul, îmi neg dorinţa de a fi puternic... pe care o neg numai când am înţeles întreg procesul... care este implicat în atingerea succesului. În atingerea succesului este implicată cruzimea... absenţa iubirii... absenţa unui imens respect... pentru alţii... şi existenţa unui sentiment al conformismului, al mimetismului, de acceptare a structurii sociale. Toate acelea sunt implicate şi înţelegerea tuturor, atunci când îmi neg... succesul... nu este un act de violenţă. Din contră, este un act de extraordinară grijă. Am negat ceva, în sinea mea.
44:03	- M-am negat pe mine însumi ! - Corect, m-am negat pe mine însumi.
44:08	"Eul" care este separat de "tine".
44:11	Întocmai.
44:13	Şi, ca atare, am negat...
44:15	violenţa care apare atunci când există separare. Oare aţi folosi termenul de...
44:25	abnegaţie, aici... nu în sensul în care este receptat, de regulă. Dar, dacă există vreo legătură cu ceea ce s-a afirmat în trecut... ar putea o persoană, care a receptat acel cuvânt, "abnegaţie", să-l descopere în acest context impus de dumneavoastră ? Mă tem că n-ar putea ! Abnegaţie înseamnă sacrificiu, durere, lipsa înţelegerii. Dar dacă ar auzi ce spuneţi ?
44:58	De ce să foloseşti alt cuvânt, când ai înţeles acest lucru ?
45:05	Ei bine, poate că ar vrea să comunice cu cineva.
45:11	Şi să schimbe cuvântul, astfel încât să înţeleagă, amândoi,
45:15	semnificaţia lui "abnegaţie". Adică, toate religiile şi-au bazat acţiunile pe abnegaţie... sacrificiu... negarea propriei dorinţe, refuzul de a privi o femeie sau negarea... bogăţiei, prin depunerea unui jurământ de sărăcie. Le ştiţi pe toate: legământul sărăciei, al celibatului ş.a.m.d. Toate acestea sunt un fel de pedeapsă... denaturarea unei percepţii clare. Dacă văd ceva, cu claritate, acţiunea are loc imediat ! Deci, să negi... implică stăruinţă. Cuvântul "stăruinţă" înseamnă să acorzi atenţie, deplină, realităţii succesului - ne folosim de acel cuvânt. Acordând întreaga mea atenţie succesului... prin acea atenţie este revelată întreaga hartă a succesului. - Cu toate ororile sale. - Cu tot ceea ce implică.
46:47	Şi, numai atunci, observarea se confundă cu acţiunea.
46:52	Apoi s-a terminat. Şi mintea nu mai poate reveni niciodată la succes... şi, ca atare, să devină înverşunată şi tot ceea ce mai urmează. Ceea ce afirmaţi, înţeleg eu, este că, odată ce s-a întâmplat...
47:07	- S-a terminat ! - ... nu există revenire. Desigur că nu. Să zicem, de exemplu, domnule... Nu este ceva care trebuie continuat.
47:17	Desigur că nu. Ei bine, sunt încântat că am stabilit asta.
47:23	Hai să luăm, drept exemplu, ceva ce s-a întâmplat.
47:25	În 1928...
47:31	se întâmpla să fiu conducătorul unei organizaţi extraordinare, o organizaţie religioasă şi am văzut, în jurul meu, diverse organizaţii religioase, secte, catolici, protestanţi... şi le-am văzut, pe toate, încercând să afle adevărul. Aşa că am zis: "Nici o organizaţie nu poate conduce omul către adevăr." Aşa că am dizolvat-o ! Cu proprietăţi cu tot, o afacere enormă. Nu pot reveni, niciodată, la aşa ceva. Când priveşti ceva ca pe-o otravă, n-o mai iei încă o dată. Nu spui: "Doamne, am făcut o greşeală, ar trebui să revin şi să..." ci este, domnule, ca şi cum ai observa un pericol. Când observi pericolul, nu te mai apropii niciodată de el. Sper că nu vă voi plictisi, aducând iar vorba despre cuvinte.
48:39	Dar, ştiţi ceva... atât de multe dintre lucrurile pe care le spuneţi, aruncă o lumină... asupra... unor termeni uzuali, pe care... pentru mine, cel puţin, îi clarifică. Sună complet diferit faţă de modul cum sunt percepuţi, de regulă. De exemplu, spunem în engleză, nu-i aşa, "practica te face perfect". Acum, evident... nu se mai poate pune problema, dacă prin practică înţelegem să repetăm ceva. Dar, dacă prin practică înţelegeţi... grecescul "praxis", care se referă direct la acţiune, nu repetiţie, ci acţiune, atunci să spui "te face perfect", nu se mai referă, deloc, la timp. Şi anume, din clipa în care acţiunea a fost îndeplinită... există perfecţiune. Îmi pare rău, dar am folosit iar cuvântul "clipă" şi înţeleg de ce este ciudat acest lucru, dar cred că în comunicarea noastră... grija pentru semnificaţia cuvintelor manifestată, aici, este ceva cu siguranţă... productiv, fiindcă cineva poate percepe semnificaţia cuvântului şi, dacă cineva percepe cuvântul în acel mod, atunci se pare că se produce o întreagă gamă de fenomene, care capătă, subit, o semnificaţie magică. Nu magic în sensul de vrajă, dar deschid o uşă, care, atunci când treci de ea, te situează imediat în starea de criză... într-un asemenea mod încât... ajungi în acea stare numită dumneavoastră "de unul singur"... starea unică ce ia fiinţă. Care ia fiinţă. Deci, domnule, putem să ne întoarcem, acum
51:11	sau să avansăm la problema libertăţii... şi a responsabilităţii în relaţii ? Acolo rămăsesem ieri. Da şi asta am citat din capitolul dedicat libertăţii.
51:28	Da. În primul rând, oare putem aborda această problemă,
51:34	a ce anume înseamnă să fii responsabil ? Mi-ar plăcea asta. Fiindcă eu cred că asta ne lipseşte în această lume,
51:46	în ceea ce se întâmplă acum.
51:49	Nu ne simţim responsabili. Nu ne simţim... că suntem responsabili fiindcă... oamenii aflaţi în funcţii, autorităţile politice, religioase, sunt cele responsabile şi nu noi. Acesta este sentimentul general, în întreaga lume. Fiindcă i-am delegat pe acei oameni să facă o treabă pentru mine.
52:17	Şi savanţii,
52:19	politicienii, cei implicaţi în educaţie, autorităţile religioase, sunt responsabilii, dar eu nu ştiu nimic despre asta, ci numai îi urmez. Este atitudinea generală, din întreaga lume. Oh da, oh da !
52:38	Deci urmăm toate aceste autorităţi.
52:42	Cineva simte că scapă nepedepsit, astfel, fiindcă e greşeala celuilalt.
52:46	Deci, devin eu însumi iresponsabil.
52:51	Delegându-ţi responsabilitatea mea, eu devin iresponsabil. În timp ce, acum, spunem că nimeni nu este responsabil, cu excepţia ta... fiindcă tu eşti lumea şi lumea înseamnă tu. Tu ai creat acest haos. Numai tu poţi... clarifica situaţia... şi, ca atare, eşti total, deplin, complet responsabil ! Şi nimeni altcineva ! Asta înseamnă că trebuie să fii o lumină pentru tine însuţi... nu lumina unui profesor sau analist sau psiholog sau lumina lui Iisus sau lumina lui Buddha. Trebuie să fii o lumină pentru tine însuţi... într-o lume care devine complet întunecată. Asta înseamnă că trebuie să fii responsabil. Ce anume înseamnă acel cuvânt ? Înseamnă, realmente... să răspunzi pe deplin, adecvat, oricărei provocări. Nu ai cum să răspunzi adecvat, dacă eşti înrădăcinat în trecut... fiindcă provocarea este nouă, altminteri nu este o provocare. O criză este nouă, altminteri nu este o criză. Deci, dacă răspund unei... crize, în termenii unui plan preconceput, ceea ce fac comuniştii... sau catolicii sau protestanţii ş.a.m.d., atunci nu răspund, pe deplin şi adecvat, acelei provocări. Asta mă face să revin la ceva ce mi se pare a fi foarte relevant,
55:15	în situaţia dramatică a confruntării dintre soldat şi zeul Krishna în Gita. Arjuna... generalul armatei... îi spune lui Krishna: "Spune-mi exact ce să fac şi voi face !" Acum, Krishna nu revine spunându-i în versetul următor: "Nu-ţi voi spune ce să faci !" dar, desigur, la acel moment, pur şi simplu nu-i spune ce să facă şi unul dintre marii cărturari ai limbii sanscrite a precizat că asta este o reacţie iresponsabilă din partea învăţătorului. Dar, dacă vă înţeleg corect, n-ar fi putut proceda altfel ? Când acel om pune acea întrebare,
56:11	nu face decât să ridice problema iresponsabilităţii. Desigur, refuzul de a fi responsabil.
56:17	Întocmai, refuzul de a fi responsabil ! De aceea, domnule...
56:22	responsabilitate înseamnă un angajament total. - Angajament total ? - Angajament total... faţă de provocare.
56:35	Să răspunzi adecvat, pe deplin, unei crize.
56:42	Cuvântul "responsabilitate" asta înseamnă... să răspunzi ! Nu pot răspunde, pe deplin, dacă sunt înfricoşat. Sau nu pot răspunde, pe deplin, dacă sunt în căutarea plăcerii. Nu pot răspunde, pe deplin, dacă... acţiunea mea este programată, este repetitivă, este tradiţională, este condiţionată. Deci, a răspunde adecvat unei provocări, înseamnă că "eul", care reprezintă trecutul, trebuie să înceteze. Şi, la acel moment, Arjuna nu dorea decât să continue, până la capăt.
57:40	Asta doreşte fiecare, domnule !
57:45	Politic vorbind, uitaţi ce se întâmplă în ţara asta şi în alte părţi. Nu ne simţim responsabili. Nu ne simţim responsabili faţă de... modul cum ne educăm copiii. Înţeleg. Chiar cred că înţeleg.
58:05	În conversaţia noastră viitoare... aş dori, de fapt, să continuăm asta, cu referire la o expresie folosită, uneori: "să fiu responsabil de acţiunile mele". Dar asta nu pare, deloc, să se refere la ceea ce afirmaţi. De fapt, pare să fie total în afara subiectului. - Exact. - Bun, hai să facem asta !
0:00