Krishnamurti - Ce este o fiinţă umană responsabilă ?

Krishnamurti Subtitles

SD74CA4 - Ce este o fiinţă umană responsabilă ?
A patra conversaţie cu Allan W. Anderson
San Diego, California, SUA
19 februarie 1974

0:12	CONVERSAŢIA #4 cu dr. A.W. Anderson 19.02.74, San Diego, California RESPONSABILITATE ŞI RELAŢII Krishnamurti în dialog cu dr. Allan W. Anderson
0:42	J. Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei şi a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ţinut discursuri în SUA, Europa, India, Australia şi în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate şi ideologiile şi a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut şi necondiţionat. Este autorul multor cărţi, printre care "The Awakening of Intelligence", "The Urgency of Change", "Freedom from the Known" şi "The Flight of the Eagle". Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deţine diplome de la Universitatea Columbia şi de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul "Teaching Award", al Universităţii de Stat a Californiei.
1:47	Domnule Krishnamurti, exact la momentul unde rămăsesem ultima dată, în conversaţia noastră, ridicasem problema distincţiei dintre... noţiunea că trebuie să fiu responsabil pentru acţiunile mele şi... - ... pur şi simplu să fii responsabil. - Corect, domnule.
2:07	Stăteam aici, gândind în sinea mea: "Oh, de ce nu putem continua ?" Deci, poate am putea începe de la acel punct, dacă sunteţi de acord. Cred, domnule, că există o distincţie, foarte clară, între a fi responsabil pentru ceva şi a fi responsabil. Să fii responsabil pentru ceva implică o direcţie... o... voinţă direcţionată. Dar... sentimentul responsabilităţii implică... responsabilitatea pentru orice, nu doar într-o direcţie, în orice direcţie anume. Responsabil... de educaţie, responsabil de politică, responsabil de modul cum trăiesc, să fiu responsabil pentru comportamentul meu, este un sentiment integral al responsabilităţii depline... care este fundaţia pe care... se clădeşte orice acţiune.
3:20	Cred că asta ne întoarce la acest subiect al crizei, despre care vorbeam. Dacă criza este continuă, atunci este... eronat să spui că sunt responsabil pentru acţiunile mele, fiindcă... iarăşi am scos acel lucru în exteriorul meu şi devine o ocazie pentru a face confuzie, între ce anume ne este la îndemână să facem şi conceptul care defineşte această noţiune a acţiunii mele, fiindcă eu însumi sunt acţiunea.
3:52	- Da, exact asta este ! - Sunt ea însăşi.
3:54	Asta înseamnă că... sentimentul responsabilităţii se exprimă, el însuşi, politic, religios, educaţional, în afaceri, în întreaga viaţă, să fii responsabil pentru tot comportamentul tău... nu numai... într-o direcţie anume. Cred că este o foarte mare diferenţă, atunci când cineva spune: "Sunt responsabil pentru acţiunile mele." Asta înseamnă că eşti responsabil pentru acţiunile tale, potrivit ideii preconcepute pe care o ai în privinţa acţiunii.
4:41	Întocmai, da. Oamenii vor spune, uneori, că... un copil este liber, fiindcă nu este responsabil.
4:55	Oh, nu poţi băga copilul în problema asta...
4:58	Nu, desigur că nu. Dar... cred că, uneori, atunci când spunem asta, avem această nostalgie a trecutului, de parcă libertatea noastră ar însemna eliberarea de constrângeri, în timp ce, dacă cineva se confundă cu acţiunea sa, cu adevărat, complet... - Nu există constrângere. - ... nu există nici o constrângere.
5:21	- Absolut deloc. - Corect, corect.
5:23	Fiindcă, uitaţi... dacă cineva posedă acest sentiment, deplin, al responsabilităţii, atunci care este responsabilitatea ta în privinţa copiilor tăi ? Înseamnă educaţie. Oare îi educi... pentru a produce o minte care se conformează tiparelor, pe care societatea le-a stabilit... ceea ce înseamnă că accepţi imoralitatea societăţii, ca atare ? Dacă te simţi pe deplin responsabil, eşti responsabil de el din momentul în care s-a născut, până în momentul în care moare. Tipul corect de educaţie... nu este educaţia care face copilul să se conformeze... să venereze succesul şi dezbinarea pe naţionalităţi, care conduce la război - Înţelegeţi ? - de care sunteţi responsabili în totalitate... nu numai într-o direcţie anume. Chiar dacă te îndrepţi într-o direcţie anume - sunt responsabil pentru acţiunile mele - pe ce anume se bazează acţiunile dumneavoastră ? Cum poţi fi responsabil... când tu, când acţiunile tale sunt rezultatul unei formule, care ţi-a fost înmânată ?
6:59	Da, înţeleg destul de bine ceea ce spuneţi. Cum ar fi comuniştii, care spun... că statul este responsabil. Venerarea statului, statul este Dumnezeu... şi tu eşti responsabil în faţa statului. Ceea ce înseamnă că ei au plănuit cum ar trebui să fie statul... l-au formulat din punct de vedere teoretic şi, potrivit acelei formulări, acţionezi. Aceea nu este o acţiune responsabilă. Este o acţiune iresponsabilă ! În timp ce acţiunea înseamnă să faci acum. Este prezentul activ al verbului "a face", care înseamnă să faci acum, să acţionezi acum. Acţiunea, de acum, trebuie să fie eliberată de trecut. Altminteri, nu faci decât să te repeţi, repetiţie, a continua în stil tradiţional. Asta nu-i...
8:07	Îmi amintesc de ceva din I Ching... care cred că este o reflectare a acestui principiu, pe care l-aţi indicat, nu mă refer la principiu la modul teoretic. Dacă îl citez corect, dintr-una dintre traducerile standard, sună cam aşa: Omul superior... - prin asta înţelegând omul liber, nu cel aflat într-o structură ierarhică - nu permite gândurilor sale să treacă mai departe de situaţia în sine. Ceea ce înseamnă că el, pur şi simplu... ar fi... prezent, ca atare... nefiind responsabil de ceva aflat în exteriorul lui, care-i va spune cum să fie responsabil sau ce-ar trebui să facă... dar, din momentul în care el există, este întotdeauna...
9:11	- Responsabil. - ... responsabil !
9:13	Pur şi simplu, nu-şi lasă gândurile să treacă dincolo de situaţia în sine. Asta ne întoarce la acel cuvânt "negare". Fiindcă, dacă nu-şi lasă gândurile să treacă dincolo de situaţia în sine, el le-a negat posibilitatea de-a face asta, nu-i aşa ? - Exact. - Da, oh da, da. Da, înţeleg asta. Motivul, pentru care mă refer la aceste alte citate, este... este fiindcă... dacă ceea ce afirmaţi este adevărat... şi dacă ceea ce afirmă ei este adevărat... - fără a ne referi, cumva, la modul cum sunt înţeleşi sau nu - atunci trebuie să existe ceva în comun, aici şi îmi dau seama că sublinierea făcută de dumneavoastră este practică, eminamente practică, referindu-se la acţiune. Dar mie mi se pare că are o mare valoare, dacă cineva ar putea... conversa, comunica... cu... marile literaturi ale lumii, în care se găsesc atât de multe afirmaţii, despre care se plâng că nu sunt înţelese. Privesc asta ca pe un mare câştig. Domnule... eu nu am citit nici o carte... nici o carte în sensul...
10:44	- Da, înţeleg. - ... în acel sens. Să presupunem că nu există nici o carte în lume.
10:53	- Problema e aceeaşi ! - Problema e aceeaşi.
10:57	Desigur, desigur.
10:58	Nu există nici un lider, nici un profesor, nimeni care să-ţi spună fă asta, fă aia, nu fă asta, nu fă aia. Te afli în acea situaţie ! Te simţi, pe deplin, complet responsabil.
11:13	Corect. Da.
11:15	Apoi, trebuie să ai un creier uimitor de activ şi de limpede... nu beat, nu derutat, nu dezorientat. Trebuie să ai o minte care gândeşte clar ! Şi nu poţi gândi limpede, dacă eşti înrădăcinat în trecut. Nu faci decât să-l continui - poate să-l modifici - prin prezent, către viitor - asta-i tot. Deci... din asta răsare întrebarea: Ce înseamnă... responsabilitatea în relaţiile umane ?
12:01	Da, acum am revenit la relaţii.
12:04	Fiindcă ele sunt fundaţia esenţială a vieţii: relaţiile. Adică, să fii asociat cuiva, să te afli în contact.
12:19	- Noi suntem, actualmente, în relaţie. - În relaţie.
12:23	- Asta-i realitatea. - Da. Acum, ce înseamnă relaţia umană ? Dacă mă simt pe deplin responsabil... cum se exprimă acea responsabilitate în relaţii: cu copiii mei, dacă am copii, cu familia mea, cu vecinul meu. Fie că este vecinul de la uşa de alături, fie că este la 10.000 de mile depărtare, tot vecinul meu este. Deci care este responsabilitatea mea ? Care este responsabilitatea unui om, care se simte total... complet... implicat în acest sentiment... de a fi o lumină pentru tine însuţi şi pe deplin responsabil ? Cred că aceasta este o problemă, domnule, care trebuie să fie cercetată.
13:29	Da, ştiţi la ce mă gândesc ? Mă gândesc... că... numai o persoană... responsabilă, aşa cum aţi spus, poate lua ceea ce numim, în limba noastră, o decizie corectă.
13:46	Desigur, desigur.
13:48	Atât de multe decizii sunt... sunt... depăşite.
13:55	Domnule, aş vrea să întreb următorul lucru: Oare chiar există vreo decizie ? Decizia implică alegere.
14:10	Da.
14:11	Alegerea implică o minte care este confuză, alege între una sau alta.
14:16	Înseamnă, cred eu, în mod radical, să elimini ceva.
14:21	Da, dar... o minte, care vede clar, nu are de ales. Ea nu decide, ea acţionează !
14:31	Da. Nu cumva asta ne readuce la cuvântul "negare" ?
14:35	Da, desigur.
14:37	Oare nu cumva o decizie clară ar putea fi interpretată în termenii a ceea ce se petrece la acest moment al negaţiei, din care decurge o acţiune diferită ?
14:49	Dar nu-mi place să folosesc acel cuvânt "decizie"... fiindcă înseamnă a decide între una sau alta.
14:58	Nu doriţi să-l folosiţi fiindcă implică un conflict inerent ?
15:03	Conflict, alegere... noi credem că suntem liberi, fiindcă alegem. - Putem alege, corect ? - Da.
15:15	Oare o minte este liberă, dacă este... capabilă să aleagă ? Sau tocmai o minte care nu este liberă este cea care alege ? Alegere înseamnă... între asta sau aia. Evident. Ceea ce înseamnă că mintea nu vede cu claritate... şi, ca atare, există alegere. Alegerea există atunci când există confuzie. Da, da, da.
15:49	Pentru o minte care vede clar nu există alegere, ci numai acţiune.
15:55	Cred că asta e... cred că exact aici... am intrat, de fapt, în necaz, atunci când spunem că suntem liberi să alegem, că alegerea implică libertate. Eu zic că din contră ! Alegerea implică o minte care este confuză şi, ca atare, nu este liberă.
16:18	Ceea ce-mi vine mie în minte, acum, este... diferenţa dintre modul de a privi libertatea mai degrabă ca pe o proprietate sau o calitate a acţiunii, decât ca pe o stare. Da. Dar avem noţiunea că libertatea este o stare, o condiţie, ceea ce diferă destul de mult de ideea către care mă conduceţi.
16:45	Da, da, da.
16:47	Deci, haideţi să revenim la asta, domnule, şi anume: Care este responsabilitatea unei fiinţe umane - care simte acest sentiment - într-o relaţie ? Fiindcă relaţiile înseamnă viaţa, relaţiile reprezintă fundamentul existenţei noastre. Relaţiile sunt absolut necesare, altminteri nu putem exista. Relaţiile înseamnă cooperare. Totul este implicat în acel unic cuvânt. Relaţiile înseamnă iubire, generozitate şi le ştiţi pe toate care sunt implicate. Acum, care este... responsabilitatea umană... în relaţii ?
17:41	Dacă am împărtăşi cu adevărat şi complet... atunci responsabilitatea s-ar manifesta integral, nu-i aşa ? Da, dar cum se exprimă, ea însăşi, în relaţii ?
18:00	Nu numai între mine şi tine, acum, ci între bărbat şi femeie, cu... vecinul meu. Relaţii, domnule, cu orice, cu natura. Care este relaţia mea cu natura ? Oare mă voi duce să omor pui de focă ? Nu, nu.
18:26	Oare mă voi duce să distrug fiinţe umane,
18:30	numindu-le inamici ? Oare voi distruge natura, totul, ceea ce omul şi face acum ? Distruge solul, aerul, apa, totul ! Fiindcă se simte complet iresponsabil. El consideră ceea ce există ca pe ceva asupra căruia poate acţiona.
18:55	Da, ceea ce înseamnă...
18:57	că omoară puii de focă, ceea ce am văzut, deunăzi, într-un film, un lucru îngrozitor. Şi sunt creştini, se numesc, ei înşişi, creştini, mergând să omoare mici creaturi, pentru ca vreo femeie să le poarte blana. Şi - mă urmăriţi ? - tot acest lucru este complet imoral. Deci, ca să revenim, spun: Oare cum se manifestă această responsabilitate... în viaţa mea ? Sunt căsătorit... - nu sunt, dar să presupunem că aş fi căsătorit - care-mi este responsabilitatea ? Am o relaţie cu soţia mea ? Trecutul nu arată prea bine.
19:46	Nu numai trecutul, ci şi prezentul.
19:48	Am o relaţie cu soţia mea ? Sau am o relaţie cu soţia mea, potrivit imaginii pe care mi-am clădit-o despre ea ?
19:58	Şi eu sunt responsabil pentru acea imagine, înţelegi domnule ? Da, fiindcă aportul meu a fost continuu...
20:04	- ... la acea imagine. - Da. Deci, nu am nici o relaţie cu soţia mea, dacă am o imagine despre ea. Sau, dacă am o imagine despre mine însumi, atunci doresc să am succes şi tot ce ţine de acea afacere.
20:22	Din moment ce vorbim despre "acum", să ne aflăm "acum" există un moment de contact, mi se pare, între ceea ce spuneţi şi expresia pe care aţi folosit-o, într-una din conversaţiile noastre anterioare... - ... "trădarea prezentului". - Absolut. Da. Dacă cineva... Vedeţi, exact asta este ideea, domnule. Dacă sunt în relaţie cu tine... nu am o imagine despre tine sau tu nu ai o imagine despre mine... atunci avem o relaţie. Nu avem nici o relaţie, dacă am o imagine despre mine însumi sau despre tine. Imaginile noastre au o relaţie... pe când, în realitate, noi nu avem o relaţie. Aş putea dormi cu soţia mea sau cam aşa ceva, dar asta nu este o relaţie. Este un contact fizic, o excitare senzorială, nimic altceva. Responsabilitatea mea este de-a nu avea o imagine. Asta îmi aduce aminte...
21:46	cred că de una dintre... cele mai frumoase declaraţii din limba engleză, pe care mi-ar plăcea s-o înţeleg, în contextul a ceea ce am împărtăşit. Aceste... versuri din poemul lui Keats, "Endymion". Există ceva miraculos, minunat în această declaraţie, mi se pare mie, care se leagă foarte bine cu ceea ce aţi afirmat. "Frumuseţea unui lucru este o bucurie eternă." Şi, apoi, el spune - de parcă n-ar fi fost destul - el spune: "Frumuseţea sa se amplifică." Exact. Şi, apoi, de parcă nici asta nu era destul, el spune... "Nu va trece, niciodată, în nefiinţă." Exact. Acum... atunci când prezentul nu este trădat... este plin... cu o plenitudine, care continuă să abunde. Da, exact, înţeleg.
22:54	- Aş avea dreptate în asta ? - Da, aşa cred.
22:57	Cred că asta este, cu adevărat, ceea ce trebuie să fi afirmat el
23:00	şi încă unul dintre lucrurile care mi-au trecut prin minte a fost... o numeşte frumuseţe a unui lucru şi nu lucru frumos. Este o frumuseţe a unui lucru, de parcă ar fi frumuseţea unui copil. O continuitate minunată între ele. Nu este frumos fiindcă gândesc eu că e frumos, şi, ca atare, e ceva extern. Da, da, da. Revenim şi rămân la subiect, fiindcă este cu adevărat important.
23:32	Deoarece... oriunde aţi merge... nu există relaţii între fiinţele umane... şi aceasta este tragedia şi din ea se nasc toate conflictele noastre, violenţa, tot ce implică. Deci... dacă... - nu dacă - când există această responsabilitate, sentimentul acestei responsabilităţi se transpune, el însuşi, în relaţii. Nu contează cu cine anume. O eliberare de cunoscut... care este imaginea. Şi, ca atare, în acea libertate, înfloreşte bunătatea. Înfloreşte bunătatea.
24:28	- Şi asta este frumuseţea,
24:30	asta este frumuseţea. Frumuseţea nu este un lucru abstract, ci se corelează cu bunătatea. Bunătate în comportament, bunătate în conduită, bunătate în acţiune. Uneori, în timp ce vorbeam,
24:46	am început o propoziţie cu "dacă", şi v-am privit în ochi şi imediat am înţeles, am ştiut că am spus ceva greşit. Exact ca acum un minut când aţi spus "dacă", ba nu "când". - Întotdeauna îl punem pe "dacă" în faţă. - Ştiu, îl punem pe "dacă" în faţă ! - Este îngrozitor. - Ştiu, domnule.
25:05	Fiindcă întotdeauna avem de-a face, mai degrabă, cu abstracţiuni, decât cu realităţi. Imediat apelăm la "dacă"...
25:13	există o construcţie externă, despre care vorbim la nesfârşit. Aşa este. Şi ne pricepem tot mai bine la asta
25:22	şi n-are nimic de-a face cu ceva real ! - Exact. - Da, da, da. Deci...
25:30	cum se transpune această responsabilitate în comportamentul uman ? - Mă urmăriţi domnule ? - Da. S-ar pune capăt violenţei. - Categoric. - Nu s-ar micşora.
25:53	Vedeţi ce anume am făcut, domnule ?
25:55	Suntem fiinţe umane violente, sexual, moral, în orice fel, suntem fiinţe morale violente şi... nefiind capabili să rezolvăm violenţa, am creat un ideal... de a nu fi violenţi... şi anume există realitatea... apoi o abstractizare a realităţii, care este o non-realitate... şi încercăm să trăim non-realitatea. Da, asta produce imediat un conflict, fiindcă nu se poate realiza.
26:30	Asta produce conflict, suferinţă, confuzie ş.a.m.d. De ce face mintea aşa ceva ? Mintea o face, fiindcă nu ştie să se descurce cu această realitate a violenţei. Ca atare, abstractizând... ideea de a nu fi violent amână acţiunea. Încerc să nu fiu violent... şi, între timp, rămân, bine mersi, violent. Da.
27:05	Şi asta este o evadare din realitate.
27:10	Toate abstracţiunile sunt evadări din realitate. Deci... mintea o face fiindcă este incapabilă să facă faţă realităţii sau nu vrea să se confrunte cu realitatea sau este leneşă şi spune: "Ei bine, voi încerca să rezolv asta în altă zi." Toate acestea sunt implicate, când mintea se retrage din realitate. Acum, în acelaşi mod, realitatea este: relaţiile noastre sunt non-existente. Poate îi spun soţiei mele te iubesc etc. dar relaţia este non-existentă. Fiindcă am o imagine despre ea şi ea are o imagine despre mine. Deci, am trăit numai în baza unor abstracţiuni. Tocmai mi-am dat seama că tocmai acest cuvânt "realitate"...
28:10	- asupra căruia dezbaterile nu au încetat... Desigur, realitate este "ceea ce există", hai s-o numim astfel.
28:16	Dar, de fapt, înseamnă ceva concret.
28:20	Concret, da.
28:21	Nu consemnarea vreunui lucru, ci, de fapt, ceva concret, efectuat, acţiune, acţiune. Şi exact acel sens al "realităţii" este cel pe care-l atribuim cuvântului în sine. "Oferă-mi fapte şi cifre", am spune în engleză, dar nu la asta ne gândim când o spunem. - Nu. - Nu, nu.
28:43	Cineva nici n-ar avea nevoie de fapte şi cifre, în acel sens teoretic. Vedeţi, domnule, asta revelează ceva îngrozitoare.
28:54	Vă urmăresc.
28:56	Când te simţi responsabil, te simţi responsabil pentru educaţie,
29:00	a copiilor tăi şi nu numai a lor - a copiilor, în genere. Oare îi educi... ca să se conformeze unei societăţi... îi educi numai pentru a căpăta o slujbă ? Îi educi în spiritul... continuării a ceea ce a existat ? Oare îi educi pentru a trăi numai în baza unor teorii... aşa cum o facem acum ? Deci, care este responsabilitatea ta, ca tată, ca mamă, - nu contează cine eşti - ca responsabil cu educaţia... pentru educarea unei fiinţe umane ? Asta e una dintre probleme. Care este responsabilitatea ta... - dacă te simţi responsabil - pentru dezvoltarea... umană, cultura umană, bunătatea umană ? Care este responsabilitatea ta faţă de Pământ... faţă de natură, înţelegeţi ? Este un lucru extraordinar să te simţi responsabil. Tocmai mi-a venit ceva în minte...
30:38	despre care trebuie să vă întreb. Cuvântul "negare", din cartea în care ne-am uitat mai devreme, - care are legătură cu ceea ce discutam - cred că... este el însuşi, de fapt, pus în pericol, de noţiunea uzuală pe care o avem în privinţa negaţiei, care este, pur şi simplu, o interdicţie, ceva care nu este permis. - Care nu este permis. - Nu, nu, sigur că nu. Când am analizat acel incident din Gita,
31:17	dintre general şi conducătorul carului său de luptă, zeul Krishna... răspunsul zeului a fost o negare, fără a fi o interdicţie... - Exact, exact. - Nu-i aşa ?
31:35	Nu ştiu, eu...
31:37	Nu, nu, adică în contextul discuţiei noastre.
31:39	Da. Atunci există o diferenţă, între...
31:48	să educi un copil, din punctul de vedere al... relaţionării cu copilul, radical, în prezent, în care negarea - aşa cum este menţionată în cartea de aici, prin care am trecut - este continuă şi imediat şi activ prezentă. Şi, pur şi simplu, mergând şi spunându-ţi în sinea ta: "Acum educ un copil, ca atare nu trebuie să fac aceste lucruri, ci trebuie să fac asta." Întocmai, este un lucru complet diferit. Dar... cineva trebuie să încalce obiceiul de a privi negarea ca pe o interdicţie. Şi, de asemenea, vedeţi, responsabilitatea este însoţită de iubire, grijă, atenţie. Da, mai devreme voiam să vă întreb despre grijă, în corelaţie cu responsabilitatea.
32:46	Ceva care ar erupe imediat... - ... firesc. - Firesc, domnule. Nu e ceva ce trebuie planificat, să am grijă de tine mai târziu.
32:54	Şi, deci, nu aş uita, ci aş ţine cont de ea. Vedeţi, asta implică şi foarte multă grijă, fiindcă...
33:04	mama depinde de copil... şi copilul depinde de mamă sau de tată, oricare ar fi. Deci, acea dependenţă este cultivată: nu numai... între tată şi mamă, ci dependenţa de un învăţător... dependenţa de cineva care să-ţi spună ce să faci... dependenţa de guru tău. - Mă urmăriţi ? - Da, da, vă urmăresc. Treptat, copilul, bărbatul, devine incapabil să se descurce singur...
33:48	şi, ca atare, el zice "trebuie să depind de soţia mea", pentru confort, pentru sex, pentru una sau alta, sunt pierdut fără ea". Şi sunt pierdut fără guru meu... fără învăţătorul meu. Devine atât de ridicol ! Deci, atunci când... există sentimentul responsabilităţii... toate acestea dispar. Eşti responsabil... de comportamentul tău, de modul cum îţi educi copiii, de modul cum tratezi un câine, un vecin, natura, tot ce este la dispoziţie ta. Ca atare, trebuie să devii uimitor de grijuliu în ceea ce faci. Grijuliu, dar nu "trebuie să nu fac asta şi trebuie să fac aia". Grijă, care înseamnă afecţiune, care înseamnă respect, sârguinţă. Toate acelea sunt legate de responsabilitate... ceea ce societatea actuală neagă, cu desăvârşire. Când începem să discutăm despre diverşi guru, care au fost importaţi în această ţară, exact asta fac ei, creând atât de multe necazuri... făcând toţi acei oameni, nefericiţi, oameni neputincioşi... care vor senzaţii, ca să li se alăture, să facă tot felul de lucruri ridicole, lipsite de sens. Deci... deci revenim: libertatea implică responsabilitate. Şi, ca atare, libertatea, responsabilitatea, înseamnă grijă, sârguinţă şi nu neglijenţă. Nu să faci ceea ce doreşti tu să faci... ceea ce se întâmplă în America. Fă ceea ce doreşti... această permisivitate înseamnă numai să faci ce doreşti, care nu înseamnă libertate... care cultivă iresponsabilitatea. Am întâlnit deunăzi... în Delhi, New Delhi, o fată... şi ea devenit... tibetană. - Înţelegeţi, domnule ? - Da. Născută în America, fiind creştină, educată în tot acel spirit, aruncă totul la o parte şi se duce să se facă tibetană, care e acelaşi lucru, în cuvinte diferite. Da, ca un tibetan venind aici şi făcând invers.
36:45	- Este complet ridicol ! - Da.
36:47	Şi...
36:48	o ştiam de câţiva ani şi am zis "Unde-ţi este copilul ?" - care avea şase ani. "Oh", a zis ea, "l-am lăsat cu alţi tibetani eliberaţi". Am zis: "La şase ani... tu eşti mamă ?" Ea a zis: "Da, este în mâini foarte bune". Am revenit anul următor şi am întrebat-o: "Unde-ţi este copilul ?" "Oh, a devenit călugăr tibetan !" - la şapte ani. Are şapte ani şi a devenit un călugăr tibetan ! - Înţelegeţi, domnule ? - Oh da, înţeleg. Iresponsabilitatea acestei atitudini...
37:27	fiindcă mama simte: "Ei ştiu mai bine decât mine... eu sunt tibetană şi lama mă va ajuta să devin..." Dă o nuanţă mai degrabă sinistră acelei declaraţii biblice:
37:42	educă un copil pe calea care trebuie şi, când va fi mare, nu se va mai depărta de ea. - E o notă sinistră în asta, nu-i aşa ? - Categoric.
37:51	Deci asta se întâmplă în lume, tot timpul. Şi un om, care este cu adevărat serios... neagă asta... fiindcă el înţelege implicaţiile, caracterul intim al tuturor acelor lucruri. Deci, trebuie să le nege ! Nu este o problemă de voinţă sau alegere, el spune că este prea prostesc, prea absurd. Deci, libertatea înseamnă responsabilitate şi grijă infinită. Expresia pe care tocmai aţi rostit-o, "grijă infinită"...
38:38	Da, domnule !
38:41	ar fi total inaccesibilă celei pe care o numim fiinţă finită...
38:49	numai dacă fiinţa finită n-a trădat prezentul. - Ştiu, domnule. - "Fără să trădeze prezentul"
38:56	este negativ iar, este o negaţie iar. Fără să trădeze prezentul ! Ceea ce nu înseamnă să zici ce se va întâmpla dacă nu... Domnule, cuvântul "prezent", "acum", este destul de dificil.
39:10	Oh da, da.
39:11	Filozofilor le place să-l numească prezentul aparent. Nu ştiu ce spun filozofii, nu vreau să abordez gândirea speculativă.
39:19	Dar, în realitate, ce anume înseamnă "acum" ? Care este... acţiunea lui "acum", a prezentului ? Ca să pot înţelege prezentul, trebuie să înţeleg trecutul... - ... nu istoria, nu la asta mă refer. - Oh nu, nu. Să mă înţeleg pe mine, ca trecut, eu sunt trecutul !
39:41	Legat de ceea ce am spus, mai devreme, despre cunoaştere.
39:44	- Da, eu sunt asta. - Da.
39:47	Ca atare, trebuie să înţeleg trecutul,
39:51	care sunt eu... "eu" sunt cunoscutul... - "eul" nu este necunoscutul, îmi pot imagina că este necunoscutul, dar realitatea este că este cunoscutul. Ăsta sunt, trebuie să mă înţeleg, pe mine însumi. Dacă n-o fac, "acum" este doar o continuare, în formă modificată, a trecutului. Ca atare nu mai este "acum"... nu mai este prezentul. Ca atare... "eul" este tradiţia, cunoaşterea, în toate manevrele complicate, viclene - înţelegeţi ? - toate acelea: deznădejdile, neliniştile, dorinţa de succes, teama, plăcerea, toate acelea sunt eu. Fiindcă tot suntem implicaţi în discuţia despre relaţii, aici,
40:52	am putea reveni un moment acolo unde eram, în privinţa educaţiei şi relaţiilor. Vreau să mă asigur că v-am înţeles până acum. Hai să spunem că cineva a fost destul de norocos să urmeze o şcoală, unde ceea ce subliniaţi dumneavoastră s-a întâmplat. O vom face, o şi facem - avem şapte şcoli.
41:19	Minunat. Ei bine, vom avea ocazia să vorbim despre asta, nu-i aşa ? - Da. - Bine, bine.
41:30	Dacă sunt la curent aici, s-ar părea că... dacă profesorul este prezent, pe deplin, pentru copil... copilul va simţi asta. Copilul nu va trebui să fie instruit în acest sens, atunci. - Este corect ? - Da, dar cineva trebuie să afle care este relaţia dintre profesor şi elev. Da, da. Cam înţeleg asta, desigur. - Desigur. - Care este relaţia ? Oare el este numai un furnizor de informaţie... oferind informaţii copilului ? - Orice maşină poate face asta. - Oh, da. Bibliotecile sunt pline de ele.
42:22	Sau care este relaţia sa ?
42:25	Oare el se pune singur pe un piedestal, undeva sus, iar elevii sunt acolo, jos ? Sau relaţia dintre profesor şi elev... este... o relaţie în care există procesul învăţării... atât din partea profesorului, cât şi a elevului. - Învăţat. - Da. Nu eu am învăţat şi am de gând să te învăţ pe tine.
42:59	Ca atare, în asta există o separare, între profesor şi elev. Dar, atunci când există învăţat şi din partea profesorului, la fel ca şi din partea elevului, nu există separare, amândoi învaţă. Da. Şi, ca atare, acea relaţie...
43:20	produce o camaraderie.
43:23	- O împărtăşire. - O împărtăşire.
43:25	O împărtăşire, da.
43:27	Fac o călătorie împreună. Şi, ca atare, există o grijă infinită de ambele părţi. Deci, asta înseamnă... cum poate profesorul... să predea matematică, sau orice altceva, elevului... şi, totuşi, să-i predea într-un asemenea mod... încât să trezească inteligenţa copilului, nu în privinţa matematicii. Nu, desigur că nu, nu.
44:04	Da, da. Şi...
44:10	cum exerciţi acest... act al predării, în care există ordine, fiindcă matematica înseamnă ordine... forma supremă a ordinii este matematica. Cum îi vei transmite elevului, predându-i matematică, că... ar trebui să existe ordine în viaţa sa ? Nu ordine potrivit vreunui plan. Aia nu-i ordine. - Mă urmăriţi ? - Da, da. Ca atare, produce... este o predare creatoare...
44:55	- nu creatoare - este un act al învăţării continue. Deci este un lucru viu. Nu ceva ce-am învăţat şi am de gând să împărtăşesc cu tine. Asta îmi aminteşte de un mic eseu, pe care l-am citit cu mulţi ani în urmă,
45:17	scris de Simone Weil, care-l numise "Despre studiile academice" sau cam aşa ceva şi ea afirma... că orice persoană, care predă un subiect, este responsabil să... înveţe elevul... despre relaţia dintre ceea ce studiază şi faptul că elevii exercită un pur act al atenţiei. Ştiu, desigur, desigur. Şi, dacă asta nu are loc, atunci totul n-are nici un sens.
45:50	- Exact aşa e ! - Şi...
45:53	când cineva încetează să se mai gândească la ce spune profesorul,
45:56	dacă elevul vine şi zice:
45:58	"Bine, studiem calcule, chiar acum. Acum spuneţi-mi cum să înţeleg ceea ce urmăresc, în relaţie cu mine, exercitând un pur act al atenţiei." Ar fi, probabil, puţin cam jenant, cu excepţia persoanei celei mai neobişnuite, care are această percepţie a prezentului. Deci domnule, exact asta este. Care este relaţia profesorului cu elevul, în educaţie ? Oare îl pregăteşte numai... să se conformeze, îl pregăteşte numai pentru a-i cultiva memoria... ca pe o maşină ? Îl pregăteşte sau îl ajută să înveţe... despre viaţă, nu numai... despre sex, ci despre viaţă, întreaga imensitate a vieţii, despre complexitatea sa ? Ceea ce nu facem. Nu. Nu, chiar în limba noastră le transmitem elevilor că subiectul contează. Da, da, da. Iau asta, iau aia, iau altceva şi... de fapt nu sunt decât premise, pentru a accepta aceste alte lucruri. Şi asta clădeşte o noţiune a educaţiei, care... nu are absolut nici o legătură cu ceea ce... Nici una. Şi, totuşi, uimitor, în cataloagele facultăţilor şi universităţilor,
47:36	din întreaga ţară,
47:37	cam pe prima pagină, există o remarcă, mai degrabă evlavioasă, despre relaţia dintre mersul lor la şcoală şi valorile civilizaţiei. Şi asta se dovedeşte, de fapt, a fi doar învăţatul unei serii de idei. Nu ştiu dacă o mai fac, dar obişnuiau să pună cuvântul "caracter", acolo. Probabil că au decis că este nepopular şi poate c-au renunţat la el, deja, nu sunt sigur. Da, da, da. Urmăresc ce spuneţi. Deci, domnule...
48:12	atunci când te simţi responsabil... există înflorirea unei afecţiuni autentice. Înţelegeţi domnule ? O înflorire a... grijii... pentru un copil... şi nu-l pregăteşti sau nu-l condiţionezi să meargă să omoare alt om, de dragul ţării tale. Înţelegeţi ? Toate acestea sunt implicate. Deci, ajungem la un moment... în care o fiinţă umană este aşa cum este acum, atât de condiţionată pentru a fi iresponsabilă. Ce vor ajunge să facă oamenii serioşi cu oamenii iresponsabili ? Înţelegeţi ? Educaţie, politică, religie... toate fac fiinţele umane să fie iresponsabile. Nu exagerez, ci aceasta este realitatea ! Oh nu, nu exageraţi. Da.
49:36	Acum, văd asta, ca fiinţă umană şi spun ce am de făcut ?
49:42	Mă urmăriţi, domnule ? Care este responsabilitatea mea în faţa iresponsabilului ? De-ar fi să începem de undeva, cum spunem în engleză, ar trebui să începem de acasă,
49:54	cu mine însumi. Deci afirm că asta-i ideea, să încep cu mine însumi. Corect. Apoi, din asta se pune problema:
50:05	atunci, nu poţi face nimic în privinţa iresponsabilului. - Nu, întocmai. - Ah nu, domnule !
50:12	Se produce un fapt straniu. Oh, v-am înţeles greşit, îmi pare rău.
50:17	Ce-am vrut să spun, prin replica mea, a fost că nu atac iresponsabilul. - Nu, nu. Da, continuaţi.
50:24	Se produce un fapt straniu şi anume:
50:28	conştiinţa... conştiinţa iresponsabilă este un lucru... şi conştiinţa responsabilităţii este un altul. Deci, atunci când fiinţa umană este pe deplin responsabilă... acea responsabilitate, la modul inconştient, penetrează mintea iresponsabilă. Nu ştiu dacă reuşesc să transmit ceva. Da - nu, nu, continuaţi.
51:06	Domnule, uite, sunt iresponsabil.
51:08	Să presupunem că eu sunt iresponsabil, dumneata eşti responsabil. Nu puteţi face nimic, la modul conştient, cu mine. Deoarece, cu cât acţionaţi mai activ asupra mea, eu opun rezistenţă. Aşa este, aşa este.
51:28	Asta am înţeles prin a nu ataca. Fără atac, fiindcă aş reacţiona violent, contra ta.
51:33	Clădesc un zid împotriva ta, te rănesc, fac tot felul de lucruri. Dar, tu-ţi dai seama că nu poţi face nimic, la modul conştient, activ, hai să-i spunem aşa. - Deliberat. - Deliberat, planificat.
51:49	Ceea ce, cu toţii, încearcă să facă. Dar, dacă tu... poţi să te adresezi subconştientului meu... fiindcă subconştientul este mult mai activ, mult mai vigilent, percepe mult mai bine pericolul, mult mai rapid decât conştientul - deci, este mult mai sensibil - deci, dacă te poţi adresa direct subconştientului meu, asta funcţionează. Deci nu ataci activ, deliberat, iresponsabilul. Au făcut asta ! Şi au dat totul peste cap. Oh da, combină, complică lucrurile mai mult.
52:38	Pe când, dacă mi te adresezi, dacă vorbeşti cu mine...
52:43	dar intenţia ta lăuntrică este de a-mi demonstra cât de iresponsabil sunt, ce înseamnă responsabilitatea - mă urmăriţi ? - vă pasă. - Cu alte cuvinte, vă pasă de mine. - Da, da. Chicoteam, fiindcă mi-a trecut prin minte ceva total opus şi mi s-a părut atât de absurd, în totalitate. Da. Vă pasă de mine, fiindcă sunt iresponsabil.
53:12	- Mă urmăriţi ? - Întocmai. Ca atare, vă pasă de mine şi, drept urmare, aveţi grijă să nu mă răniţi, să nu...
53:18	Mă urmăriţi ? În acel mod penetraţi, extrem de profund, subconştientul meu. Şi asta funcţionează... neştiut, când, subit, eu spun: "Dumnezeule, ce iresponsabil !" - mă urmăriţi ? - aşa funcţionează. Am întâlnit asta, domnule... în practică, fiindcă am vorbit vreme de 50 de ani, din păcate sau din fericire, unor auditorii vaste, o opoziţie extraordinară la tot ce este nou. Să zicem, dacă am afirmat: "Nu citiţi cărţi sacre !"... - ceea ce spun tot timpul, fiindcă nu faceţi decât să vă conformaţi, să vă supuneţi, nu trăiţi, ci trăiţi conform vreunei cărţi pe care aţi citit-o - imediat se opune rezistenţă: "Cine eşti dumneata, ca să ne spui asta ?" - Să nu facem ceva. - Să nu facem asta sau aia.
54:24	Deci spun, în regulă. Continui să vorbesc, făcând tot mai multe sublinieri. Nu încerc să-i schimb. Nu practic propaganda, fiindcă nu cred în propagandă. E o minciună ! Deci spun, uitaţi ce anume faceţi, atunci când sunteţi iresponsabili. Vă distrugeţi copiii. Îi trimiteţi la război... pentru a fi ucişi sau mutilaţi şi pentru a ucide sau mutila. Oare e un act de iubire, este afecţiune, este grijă ? De ce o faceţi ? Şi dezvolt subiectul. Devin derutaţi şi nu ştiu ce să mai facă ! Mă urmăriţi, domnule ? Deci totul începe să se infiltreze, încet. Ei bine, iniţial, e un şoc atât de mare.
55:16	Pentru unii sună pozitiv-subversiv. Oh, categoric, subversiv la modul absolut.
55:22	Desigur, desigur.
55:25	Da. Deci, intrăm acum într-o problemă şi anume:
55:32	relaţia mea cu un altul... atunci când există reponsabilitate deplină, în care libertatea şi grija merg laolaltă... mintea nu are deloc imagini, în acea relaţie. Fiindcă imaginea înseamnă dezbinare. Acolo unde este grijă, nu există imagini, nici o imagine. Asta ne-ar conduce către...
56:12	ceva ce poate am putea trata ulterior: iubirea. - Ah, este un lucru extraordinar. - Da, da.
56:22	- Trebuie să dezbatem asta. - Am putea
56:25	să schimbăm câteva cuvinte, înainte de asta, nu ştiu, neapărat, dacă vom face asta data următoare, dar ar fi o urmare firească. Ascultam ceea ce spuneaţi şi mi-a venit în minte că... dacă cineva este... responsabil şi grija vine în continuarea ei, atunci cineva nu s-ar teme. Cineva nu s-ar putea teme. - Da, domnule. - Nu "nu s-ar", ci "nu s-ar putea teme". Vedeţi, asta înseamnă, cu adevărat, că cineva trebuie să înţeleagă teama.
57:10	Cineva trebuie să înţeleagă teama.
57:12	Şi, de asemenea, căutarea plăcerii.
57:16	Cele două merg împreună, nu sunt două lucruri separate.
57:20	Ceea ce am aflat, aici,
57:25	în conversaţia noastră, este că ce-ar fi, dacă v-am înţeles corect, dacă ne-am putea întoarce, noi înşine, către înţelegere, care nu este ceea ce noi numim valori. Oh nu ! Noi nu înţelegem iubirea.
57:42	Noi înţelegem toate acele lucruri, în capcana cărora ne-am lăsat prinşi, singuri, care militează contra oricăror posibilităţi. De aceea e atât de greu să auzi, să ţi se spună că, pur şi simplu, nu există nici o posibilitate. Asta produce o groază imensă. Credeţi că data următoare, când vom mai conversa, am putea începe de la acel punct, când am putea dezbate frica ? - Oh da. - Bun. Dar, domnule, înainte de a aborda teama,
58:18	există ceva ce ar trebui să discutăm, cu foarte mare grijă:
58:25	Ce înseamnă... ordine... în libertate ? Bine, bine, da, da.
0:00