Krishnamurti - Oare plăcerea aduce fericire ?

Krishnamurti Subtitles

SD74CA8 - Oare plăcerea aduce fericire ?
A opta conversaţie cu Allan W. Anderson
San Diego, California, SUA
21 februarie 1974

0:13	CONVERSAŢIA #8 cu dr. A.W. Anderson 21.02.74, San Diego, California PLĂCEREA Krishnamurti în dialog cu dr. Allan W. Anderson
0:43	J. Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei şi a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ţinut discursuri în SUA, Europa, India, Australia şi în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate şi ideologiile şi a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut şi necondiţionat. Este autorul multor cărţi, printre care "The Awakening of Intelligence", "The Urgency of Change", "Freedom from the Known" şi "The Flight of the Eagle". Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deţine diplome de la Universitatea Columbia şi de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul "Teaching Award", al Universităţii de Stat a Californiei.
1:51	D-le Krishnamurti... am fost... încântat, la culme, în ultima noastră conversaţie, în sinea mea, doar ca... cineva care a încercat să vă asculte, pentru a învăţa ceva din această învăţătură lăuntrică, de a vă urma în călătoria pe care am făcut-o, începând de la teamă, prin toate punctele prin care am trecut, până când am ajuns la plăcere. Şi, când ne-am oprit, încă mai discutam despre plăcere şi... sper că putem începe, acum, să trecem mai departe.
2:35	Domnule, vorbeam deci, nu-i aşa, despre plăcere... desfătare, încântare... şi bucurie şi fericire... şi ce relaţie... există între plăcere şi desfătare... şi... cu bucuria şi fericirea. Oare plăcerea înseamnă fericire ? Oare plăcerea înseamnă... bucurie ? Oare plăcerea înseamnă desfătare ? Sau plăcerea este ceva total diferit de cele două ?
3:19	În engleză, noi gândim... că facem o distincţie între plăcere şi bucurie, fără să şi ştim, poate, la ce ne referim. Dar, în utilizare... în modul nostru de a folosi cuvintele, vom face distincţia, uneori, gândind că este ciudat să folosim cuvântul "plăcere", în loc de "bucurie", atunci când credem că "bucurie" este sensul potrivit. Relaţia dintre cuvântul "please" (a vrea) şi "pleasure" (plăcere) mă interesează foarte mult. Vom spune unei persoane: "Vă rugăm să luaţi loc !" - Şi, de regulă, va fi gândit ca... - A avea plăcerea de a lua loc.
4:00	- Da, nu e o cerere. - Făceţi-vă plăcerea de a lua loc.
4:03	- Este o invitaţie, nu o cerere. - Nu, desigur.
4:05	- A avea plăcerea de a lua loc. - A avea plăcerea de a lua loc.
4:10	Există plăcerea de a sta aşezat.
4:13	- Da, ca şi în italiană, franceză ş.a.m.d. - Corect. Deci, în cadrul plăcerii însăşi, în cuvântul "plăcere" există o insinuare a bucuriei, insinuare a ei care nu se reduce strict la cuvânt.
4:33	Aş vrea să întreb dacă plăcerea are vreo relaţie cu bucuria.
4:44	Nu prin natura ei, cred că vreţi să spuneţi.
4:47	Sau chiar... mai presus de cuvânt. Oare există... o aliniere sau o continuitate a plăcerii prin bucurie ? Oare există vreo conexiune ? Fiindcă, ce anume este plăcerea ? Simt plăcere atunci când mănânc, simt plăcere atunci când mă plimb, simt plăcere atunci când acumulez bani. Simt plăcere atunci când... - nu ştiu, dintr-o duzină de alte lucruri: sex, rănirea altor oameni... instincte sadice, violenţă. Toate acestea sunt forme ale unei plăceri. Mă bucur - nu vreau să folosesc cuvântul "bucur" - ci simt plăcere în a face aşa ceva... şi alerg după acea plăcere. Cineva doreşte să rănească oameni. Şi asta îi oferă o mare plăcere. Cineva doreşte să aibă putere. Nu contează dacă asupra bucătarului sau asupra soţiei sau asupra a o mie de oameni - este la fel. Plăcerea obţinută din ceva anume, care este sprijinită, alimentată, menţinută. Şi această plăcere, atunci când este contrată, devine violenţă... mânie, gelozie, furie, dorinţa de a strica ceva... tot felul de activităţi nevrotice ş.a.m.d. Deci, ce anume este plăcerea şi ce anume o tot menţine ? Ce înseamnă să alergi după ea, să te direcţionezi constant înspre ea ?
6:59	Cred că... ceva din prima sau a doua noastră conversaţie, cred că era din prima, este sugerat aici, când am vorbit despre... necesitatea intrinsecă pe care... cineva o observă în... într-un progres, care... nu este niciodată... nu este, niciodată, completat. Nu este nimic altceva decât o finalizare, urmată de un nou început. Dar nu există o completare, absolut deloc, nu există o întregire, nu există o împlinire, să te simţi întreg, asta înţeleg de fapt.
7:50	Da, înţeleg, domnule, dar... ce anume este... cea care este numită plăcere ? Văd ceva... ceva care-mi place, şi-l doresc. Plăcere, plăcere dată de posesie. Să luăm acel lucru simplu, prin care copilul, omul adult şi preotul... cu toţii au acest sentiment, al plăcerii date de posesie. O jucărie sau o casă sau posesia cunoaşterii sau posedarea ideii de Dumnezeu... sau plăcerea pe care o au dictatorii, cea dată de brutalităţile totalitare. Plăcerea ! Ce anume este acea plăcere ? Ca să facem totul extrem de simplu: Ce este acea plăcere ? Uite, domnule, ce se întâmplă ! Există un singur copac pe deal... o pajişte verde... o căprioară şi există acest unic pom, aflat pe deal. Îl vezi şi spui: "Ce minunat este !" Nu mot-a-mot - spui, pur şi simplu, "ce minunat e", când comunici cu cineva. Dar, atunci când eşti singur şi vezi asta, este, realmente, uimitor de frumos. Întreaga mişcare a Pământului, florile, căprioara, pajiştile, apa şi copacul singuratic, cu umbra sa. Vezi asta ! Şi aproape că îţi taie respiraţia. Şi apoi te întorci şi pleci. Apoi gândirea spune: "Ce extraordinar a fost asta !"
9:59	- Prin comparaţie cu ce este acum. - Ce extraordinar. Extraordinar. - Trebuie să simt asta, din nou. - Da. Trebuie să obţin acelaşi sentiment, pe care l-am avut atunci, pentru două secunde sau cinci minute. Deci, gândirea - să vedeţi ce s-a întâmplat - a existat un răspuns imediat la acea frumuseţe... non-verbală, non-emoţională, non-sentimentală, non-romantică... apoi intervine gândirea şi zice... "Ce extraordinar, ce încântare a fost aşa ceva." Şi, apoi, intervine amintirea acestui fapt şi repetarea, solicitarea, dorinţa de a-l repeta. Atunci când ne referim la performanţe,
10:56	asta se întâmplă cu ceea ce numim "bisare", nu-i aşa ? Desigur, bisare.
11:01	Şi bisările produc chiar o jenă ciudată, fiindcă, odată cu prima reapariţie, acesta este un semn de adulare, proslăvire şi toată lumea e fericită. Dar, apoi, desigur, apare problema: "Câte bisări mai pot fi făcute ?" Poate că ultima bisare este semnalul că suntem sătui, acum. - Nu vrem mai mult de atât. - Exact, exact.
11:25	Da, înţeleg, cred că v-am urmărit raţionamentul.
11:28	Deci, gândirea... alimentează totul, menţine asta şi oferă o direcţie... către plăcere. Nu a existat nici o plăcere, la momentul percepţiei, a acelui pom, a dealului, a umbrelor, a căprioarei, a apei, a pajiştii. Tot acel lucru a fost uimitor, a fost o adevărată percepţie, non-verbală, non-romantică. Nu are nimic de-a face cu mine sau cu tine, ci, pur şi simplu, a existat. Apoi intervine gândirea şi cere... amintirea acelei experienţe... continuitatea acelei amintiri, a doua zi, şi necesitatea acelei experienţe şi urmărirea ei. Şi, atunci când revin a doua zi, nu mai este la fel. Mă simt puţin şocat. Îmi spun: "Am fost inspirat, acum trebuie să găsesc mijlocul de a deveni, iarăşi, inspirat." Ca atare mă apuc de băutură, femei, de una sau alta. - Mă urmăriţi, domnule ? - Oh da, da, da. Credeţi că, în istoria culturii, înfiinţarea festivalurilor ar fi legată de ceea ce afirmaţi ? Desigur, desigur. - Este adevăratul lor scop, domnule. - Trăim pentru...
13:07	ei bine, în engleză avem această expresie "a-ţi trăi viaţa din plin". - În restul timpului o trăim formal. - Formal, da.
13:17	Postul Paştelui şi toate celelalte. Deci asta este. Văd asta. Uitaţi ce se întâmplă, domnule ! Plăcerea este menţinută de către gândire... plăcerea sexuală, imaginea ei, analiza ei mentală - toate acelea - şi repetarea ei... şi plăcerea adusă de ea şi continuarea, la nesfârşit, rutina ei. Acum... care... care este locul plăcerii sau relaţia sa cu încântarea momentului în sine ? Nici măcar încântare, de fapt, fiindcă este ceva de neexprimat. Deci, oare există... vreo relaţie între plăcere şi desfătare ? Încântarea devine plăcere, atunci când gândirea spune: "Mi-a plăcut şi trebuie să am mai mult din ea."
14:33	Este... o decădere, de fapt, a bucuriei.
14:37	Da, asta este, înţelegeţi domnule. Deci, plăcerea nu are nici o relaţie cu... extazul, cu încântarea, cu desfătarea sau cu bucuria şi fericirea. Fiindcă plăcerea înseamnă o mişcare a gândirii... într-o oarecare direcţie. Nu contează în ce direcţie, ci într-o direcţie oarecare. Celelalte nu au nici o direcţie. Plăcere şi desfătare - te bucuri ! Bucuria este un lucru pe care nu-l poţi invita. Nu poţi invita fericirea. Se întâmplă şi nu ştii dacă eşti fericit în acel moment. Abia în momentul următor spui: "Ce minunat a fost !" Deci... uitaţi ce se întâmplă: Oare poate mintea, creierul, să înregistreze frumuseţea acelui deal şi a acelui copac şi a apei şi a pajiştilor şi să se oprească acolo ? Nu să spună: "Vreau din nou !"
15:56	Da. Asta ne-ar întoarce la... Ceea ce tocmai aţi afirmat, acum... ne readuce la acel cuvânt, "negare", despre care am vorbit, anterior, fiindcă trebuie să existe un moment, când suntem pe cale să decădem şi dumneavoastră afirmaţi că... atunci când acel moment apare, ceva trebuie făcut. Veţi vedea imediat, domnule,
16:30	veţi vedea ce lucru extraordinar se întâmplă. Observ plăcerea... desfătarea, bucuria şi fericirea... observ că plăcerea nu are legătură cu nici una dintre ele, celelalte două, bucuria şi desfătarea. Deci gândirea... oferă o direcţie şi sprijină plăcerea. Corect ? Acum, mintea se întreabă: Oare poate să existe o non-intervenţie a gândirii... o non-intervenţie a gândirii în plăcere ? Mă bucur. De ce ar trebui să intervină gândirea în asta ? - Nu există nici un motiv. - Dar o face !
17:25	- O face, o face.
17:27	Ca atare, se ridică o problemă: Cum ar putea mintea, creierul, să oprească gândirea să intervină în acea desfătare ? - Mă urmăriţi ? - Da.
17:40	Să nu se amestece. Drept urmare, ei au spus - anticii şi religia - "Controlează gândirea !" Mă urmăriţi ? "N-o lăsa să se strecoare !" "Ca atare, controleaz-o !" "În clipa în care-şi saltă capul urât, loveşte-o !"
18:05	- Aşa e domnule ! - E ca o hidră... - ... care continuă să crească. - Da. Acum... oare este posibil... să te bucuri... să te laşi încântat de acea scenă minunată, fără ca gândirea să se strecoare ? Oare este posibil aşa ceva ? Vă voi arăta că este posibil, pe deplin posibil, dacă eşti atent în acel moment, pe deplin atent. Mă urmăriţi, domnule ? Care n-are nimic de-a face cu a chinui pe cineva,
18:49	cu a face un efort fizic pentru a se concentra.
18:52	Corect, numai să fii în întregime acolo. Când priveşti apusul, priveşte-l pe deplin ! Când priveşti linia frumoasă a unei maşini... priveşte-o ! Şi nu lăsa vreun gând să apară. Ceea ce înseamnă ca, în acel moment, să-i oferi atenţia supremă, totală... cu mintea ta, cu trupul tău, cu nervii tăi, cu ochii tăi, cu urechile tale - totul este atent ! Atunci gândirea nu mai intervine, absolut deloc. Deci... plăcerea... este legată de gândire... şi gândirea, prin însăşi natura ei, produce fragmentare: plăcere şi neplăcere. Ca atare, acum, fiindcă nu am plăcere, trebuie să alerg după ea. - Emite o opinie. - Opinie.
19:58	Şi sentimentul de frustrare... mânie, violenţă - Mă urmăriţi ? - toate acestea intervin, atunci când ne este negată plăcerea. Ceea ce oamenii religioşi au şi făcut. Sunt nişte oameni foarte violenţi, fiindcă ei au spus: "Fără plăcere !" Ironia acestui fapt este copleşitoare.
20:33	În gândirea clasică, există acel monument minunat... opera Sf. Toma de Aquino, care... a repetat neobosit... în cercetarea sa asupra gândirii... şi în recunoaşterea unui raţionament, că cineva trebuie să facă o distincţie, pentru a putea uni ceva. Şi motivul său a fost foarte diferit, faţă de ceea ce se pare că s-a înţeles. Fiindcă am reuşit să facem o distincţie, dar nu am văzut niciodată întreaga realitate ca să trecem la partea cu unirea, aşa că unificarea, pur şi simplu, a dispărut. - Este groaznic. - Deci asta este şi ideea, domnule. Deci, dacă mintea nu înţelege natura gândirii... Da. cu adevărat, în întreaga sa profunzime, numai controlul nu are nici un sens. Personal, n-am controlat, niciodată, nimic. Poate că sună mai degrabă absurd, dar asta e realitatea. - Minunat. - Niciodată.
21:51	- Dar am observat totul. - Da. Observarea are propria sa disciplină şi propria sa acţiune. Disciplină în sensul nonconformismului, nu al suprimării, nu al aderării personale la un tipar... ci în sensul corectitudinii, în sensul perfecţiunii. Când observi ceva, de ce ar trebui să-l controlezi ? De ce ar trebui să controlezi ceva, când vezi o sticlă cu otravă pe un raft ? Nu controlezi, ci spui că e în regulă şi n-o bei. N-o atingi. Numai atunci când nu citesc semnele aşa cum trebuie... atunci când o văd şi gândesc că este ceva dulce, atunci o beau. Dar, dacă citesc eticheta, dacă ştiu ce este, n-o ating şi asta nu înseamnă control. Nu, desigur că nu, este ceva evident, de la sine.
23:02	Mă gândesc la acea poveste minunată, din evanghelii, despre Petru, care, în furtună, ajunge să meargă pe apă, fiindcă îl vede pe Iisus venind pe apă şi este invitat să meargă pe apă. Şi chiar face câţiva paşi şi, apoi, se zice că-şi pierde credinţa. Dar mi se pare că cineva ar putea privi asta conform afirmaţiei dumneavoastră: în momentul în care gândirea a preluat controlul, a început să se scufunde. Exact în acel moment a început să se scufunde. Dar el, de fapt... Motivul, pentru care fac referire la asta, este că simt, în ceea ce afirmaţi, că... că există ceva care... te sprijină, există un sprijin - că nu este un sprijin care s-a desprins din altceva - ci că există ceva statornic, care trebuie că sprijină o anumită persoană. Nu aş fi spus-o astfel, domnule.
24:15	Adică lasă uşa deschisă, deschide o uşă către ideea că "în tine există Dumnezeu". Da, văd capcana.
24:30	În tine există un sine suprem,
24:33	în tine există Atman, cel etern. Poate că n-ar trebui să spunem nimic despre asta.
24:42	Aşa este.
24:44	Nu, totuşi putem spune asta... să observăm - uitaţi ce am făcut, domnule, în această dimineaţă - să observăm pofta, dorinţa, să observăm implicaţiile, structura plăcerii şi că nu are nici o legătură cu desfătarea şi cu bucuria, să observăm toate acelea, să le observăm, nu teoretic, ci realist - prin observare, prin atenţie, prin grijă, printr-o analiză foarte atentă, care denotă o calitate extraordinară a inteligenţei. La urma urmei, inteligenţa înseamnă sensibilitate. Să fii pe deplin sensibil, atunci când observi ! Dacă numeşti acea inteligenţă "sine suprem" sau orice altceva, nu are sens, înţelegeţi ? E ca şi cum aţi spune că este eliberată în acea clipă.
25:47	Da, acea inteligenţă intervine... în observare. Da.
25:59	Şi acea inteligenţă funcţionează permanent, dacă-i permiţi asta.
26:03	Nu dacă-i permiţi, ci dacă observi. Adică... observ, am observat, întreaga mea viaţă, oameni care au controlat, oameni care au contestat, oameni care au negat şi care au sacrificat, care au controlat, suprimat, cu furie, care s-au auto disciplinat, s-au auto torturat. Şi eu spun, pentru ce ? Pentru Dumnezeu ? Pentru adevăr ? O minte care a fost supusă... torturii, a fost deformată, brutalizată... o asemenea minte poate vedea adevărul ? Desigur că nu ! Ai nevoie de o minte pe deplin sănătoasă... de o minte care este întreagă, o minte care este, ea însăşi, sfântă. Altminteri nu poţi vedea ceva care este sfânt. Dacă mintea nu este sacră, nu poţi vedea ce anume este sacrul. Deci, am spus, îmi pare rău, dar nu mă voi atinge de aşa ceva. N-are nici un sens. Deci, nu ştiu cum de s-a întâmplat asta, dar nu m-am controlat niciodată, nici măcar pentru o secundă. Nu ştiu ce înseamnă asta. Şi totuşi, la modul uimitor, ştiţi ce anume înseamnă în alţii.
27:39	Oh, evident că poţi observa asta.
27:43	Deci asta este ceva ce sunteţi capabil să observaţi...
27:46	- ... fără a avea... - Fără a trece prin aşa ceva.
27:49	Da, fără să fi trecut prin asta. Asta, pentru mine, este ceva profund misterios. - Nu vorbesc în sensul mistificării. - Nu, nu. Ci vreau să spun că e ceva miraculos.
28:00	Nu, nu este neapărat necesar.
28:02	Vă voi arăta ceva, domnule. Oare trebuie să mă îmbăt, pentru a putea afla ce înseamnă să fii treaz ? Oh nu, nu, nu.
28:12	Nu pot vedea un om beat şi să zic "Pentru numele lui Dumnezeu !" ?
28:16	Să observ întreaga complexitate a beţiei, ce anume se află în spatele ei, prin ce anume trece el, să observ asta - şi gata ! Dar mie mi se pare - în timp ce vă ascult -
28:29	că faceţi mai mult decât să observaţi, pur şi simplu, că cineva a căzut în nas. - Ca atare... - Nu, nu, nu. - Corect, este ceva foarte profund, aici... - Desigur.
28:39	cel puţin pentru mine, în ceea ce aţi afirmat.
28:43	Controlul... într-un sens extrem de profund, este... o activitate, nu un produs şi... ceva ce n-aţi experimentat, pe care, la modul normal, l-am numi intangibil, este, cu toate acestea, prezent acut în dumneavoastră. Da, da.
29:04	Şi îmi dau seama, din ceea ce aţi spus, că inteligenţa scoate la iveală aşa ceva,
29:09	inteligenţa, dacă inteligenţei îi este permis să dezvăluie aşa ceva. Aş spune, domnule, nu că-i este permis.
29:17	Există un pericol, în a permite inteligenţei să acţioneze, ceea ce înseamnă că aveţi inteligenţă şi, apoi, îi permiteţi să acţioneze. Da, observ capcana acelei exprimări.
29:27	Da, da, da, îmi dau seama la ce vă referiţi. Da, fiindcă acum avem un observator, care deţine un nou şiretlic. Da, îmi dau seama ce spuneţi. - Continuaţi vă rog ! - Deci, vedeţi, din acest motiv...
29:44	disciplina... are o semnificaţie diferită. Atunci când înţelegi plăcerea... atunci când îi înţelegi relaţia cu încântarea şi cu bucuria şi cu fericirea şi frumuseţea fericirii, frumuseţea bucuriei ş.a.m.d. atunci înţelegi... necesitatea deplină a unui alt gen de disciplină, care survine la modul natural. La urma urmei, uite, domnule, cuvântul "disciplină", în sine, înseamnă să înveţi. Să înveţi... nu să te conformezi... nu, să zicem, că trebuie să mă disciplinez pentru a fi astfel sau a nu fi astfel. Cuvântul "disciplină", aşa cum putem observa amândoi, înseamnă să înveţi. A învăţa înseamnă că trebuie să fiu capabil să ascult... să observ... ceea ce înseamnă... o capacitate... ce nu poate fi cultivată. Poţi cultiva o anumită capacitate, dar nu este acelaşi lucru cu acţiunea de a asculta. - Nu ştiu dacă mă exprim... - Oh da, o faceţi, chiar o faceţi.
31:21	Da, vă pot urmări, cu foarte mare claritate. Capacitatea de a învăţa...
31:27	necesită o anumită disciplină. Trebuie să mă concentrez, trebuie să-i aloc timp, trebuie să-mi canalizez eforturile într-o anumită direcţie ş.a.m.d. Adică... dezvoltarea unei anumite capacităţi necesită timp. Da.
31:54	Dar percepţia n-are nimic de-a face cu timpul !
31:58	Vezi şi acţionezi ! Aşa cum faci atunci când observi un pericol. Acţionezi instantaneu ! Acţionezi instantaneu, fiindcă eşti atât de condiţionat să observi pericolul. Întocmai.
32:16	Acea condiţionare nu înseamnă inteligenţă.
32:22	Pur şi simplu eşti condiţionat: vezi un şarpe şi ai o aversiune şi fugi. Vezi un animal periculos şi fugi. Toate acestea sunt răspunsuri condiţionate, de auto-protecţie. E foarte simplu. Dar, percepţia şi acţiunea nu sunt condiţionate. Ştiţi, avem în istoria limbii engleze,
32:46	răstălmăcirea acelui cuvânt, "frică", prin etimologia sa, fiindcă, dacă-mi amintesc corect, "frica" provine din acel cuvânt anglo-saxon care înseamnă pericol. - Înseamnă pericol. - Pericol, desigur. Şi acum i-au dat semnificaţii psihologice
33:01	şi acum teama înseamnă, mai degrabă, răspunsul meu emoţional la pericol şi nu ceea ce trebuia să fac. Da, să nu mai fii conştient de pericolul...
33:12	fricii... - Înţelegeţi ? - Da. Ceea ce înseamnă domnule:
33:20	fiinţele umane obişnuite sunt condiţionate - aşa cum sunt acum - de către cultura, de către civilizaţia în care trăiesc. Ele acceptă naţionalismul - iau asta drept exemplu - ele acceptă naţionalismul... - şi drapelul, naţiunea şi toate celelalte - deşi naţionalismul este una dintre cauzele războaielor. Oh da, da, fără dubiu.
33:46	Ca şi patriotismul şi toate celelalte.
33:49	Acum... nu sesizăm pericolul naţionalismului... fiindcă suntem condiţionaţi să credem... că naţionalismul înseamnă siguranţă, securitate. Dar observăm frica noastră de inamic.
34:06	- Desigur. - Da, corect.
34:08	Şi examinarea acelei temeri de inamic ne diminuează capacitatea de a face faţă pericolului. Pericol. Deci... teamă, plăcere şi disciplină. Mă urmăriţi, domnule ? Disciplina înseamnă să înveţi, învăţ despre plăcere mintea învaţă despre plăcere. Învăţatul introduce propria sa ordine. - A sa. - Propria sa ordine.
34:38	Da, da. Asta am numit eu "miracol". Îţi cere ca, pur şi simplu, să-l laşi în pace. Introduce propria sa ordine
34:52	şi acea ordine spune: "Nu fi prost, nu există control şi gata !" Aşteptaţi puţin ! Am vorbit cu un călugăr, odată. A venit să mă vadă. Avea extrem de mulţi discipoli. Şi era binecunoscut, încă este binecunoscut. Şi el a spus: "Mi-am învăţat discipolii." Şi era foarte mândru că avea mii de discipoli. - Mă înţelegeţi ? - Da, da. Şi pare, mai degrabă, absurd ca un guru să fie mândru. - Era un adevărat succes. - Era un succes.
35:34	Şi succes înseamnă să ai Cadillac-uri sau Rolls Royce-uri... discipoli europeni, americani - înţelegeţi ? - tot acel circ care are loc. - Opera lui de şarlatan. - Şarlatanie.
35:47	Şi el spunea: "Am ajuns aici... fiindcă am învăţat să-mi controlez simţurile... trupul meu... gândurile mele... dorinţele mele. Le-am dominat, aşa cum spune Gita." Ştiţi, a domina ceva, ca atunci când conduci, când călăreşti un cal, ştiţi voi, să le domini. Şi a tot continuat astfel, pentru o vreme. Am spus: "Domnule... ce aţi obţinut, într-un final ? Le-aţi controlat şi unde vă aflaţi, într-un final ?" A spus: "Ce tot întrebaţi ? Am ajuns undeva !" "Ajuns la ce anume ?" "Am atins iluminarea !" Ascultaţi-l domnule ! Urmăriţi etapele parcurse de o fiinţă umană, care are o direcţie... pe care el o numeşte adevăr. Şi pentru a obţine asta, există paşii tradiţionali... calea tradiţională, abordarea tradiţională. Şi el le-a urmat şi, ca atare, spune: "Am obţinut-o ! O am în mână." "Ştiu ce este !" Am spus: "Bine, domnule." Devenise foarte incitat de asta, fiindcă dorea să mă convingă, că era un om mare ş.a.m.d. Aşa că am stat foarte tăcut şi l-am ascultat şi a tăcut şi el. Şi, apoi, i-am spus - ne aflam la ţărmul mării - şi am spus: "Vedeţi acea mare, domnule ?" "Desigur." "Puteţi ţine toată apa aia în mână ? Când ţineţi toată acea apă în mână, nu mai este o mare." Corect.
37:56	Nu putea pricepe.
37:59	Am spus: "În regulă." Şi vântul bătea dinspre nord, o briză uşoară, răcoroasă. Şi a zis: "Aia e briza." "O puteţi ţine în mână ?" "Nu." "Puteţi ţine Pământul ?" "Nu." "Deci, ce anume ţineţi în mână ? Cuvinte ?" Ştiţi, domnule, era atât de furios. A spus: "Nu vreau să vă mai ascult ! Sunteţi un om rău." Şi a plecat. Mă gândeam la ironia absurdă a acelei situaţii.
38:45	Tot timpul crezuse că se poate stăpâni şi, pur şi simplu, a renunţat, s-a ridicat şi a plecat. Deci, vedeţi, domnule ? La asta mă refer.
38:54	Deci, să înveţi... despre plăcere, despre teamă... chiar te eliberează de tortura fricii şi de alergatul după plăcere. Deci, există un sentiment de adevărată încântare în viaţă. Să trăieşti, mai apoi, devine o mare bucurie - înţelegeţi, domnule ? Nu mai este numai o rutină monotonă, mersul la birou, sexul şi banii. Întotdeauna am crezut că...
39:30	există o mare nepotrivire în acea retorică splendidă a declaraţiei noastre de independenţă, în care avem acea expresie... - ... "căutarea plăcerii". - Căutarea plăcerii, da. Fiindcă un copil, un copil isteţ, este educat în acel sens.
39:49	Sau mai mult, domnule.
39:52	Şi, când eşti foarte tânăr, nu te vei întoarce, spunând:
39:55	- "Sunteţi toţi scrântiţi !" - Ştiu, ştiu. Deci, din asta puteţi observa... că disciplina, în sensul tradiţional, n-are nici un loc... într-o minte care chiar vrea să afle ce este adevărul... nu să filozofeze despre adevăr... nu să teoretizeze adevărul sau cum aţi spus, să-i lege fundiţe, ci să afle despre el. Să înveţe despre plăcere. Exact din acea învăţătură rezultă un extraordinar sentiment al ordinii, despre care vorbeam deunăzi. Ordinea... care apare din observarea, în sinea ta, a plăcerii. Ordinea. Şi există şi încântare. Un sentiment minunat al finalizării fiecărei bucurii, pe măsură ce trăieşti fiecare moment. Nu cari după tine bucuria trecută. Atunci devine plăcere. Atunci nu are nici un sens. Repetarea plăcerii înseamnă monotonie... înseamnă plictiseală. Şi există oameni plictisiţi în ţara asta şi în alte ţări. Sunt îndopaţi cu plăceri. Dar ei doresc alte plăceri, în alte direcţii. Şi de aceea proliferează guru în ţara asta. Fiindcă toată lumea doreşte ca circul să continue. Deci, disciplina înseamnă ordine. Şi disciplina înseamnă să înveţi despre plăcere... desfătare, bucurie şi frumuseţea bucuriei. Când înveţi - mă urmăriţi, domnule ? - este întotdeauna ceva nou. Tocmai mă gândeam...
42:17	- ei bine, gândit nu este cuvântul potrivit - ceva... m-a străfulgerat... în comunicarea a ceea ce indicaţi, de fapt. Dacă nu vă deranjează, aş spune că indicaţi ceva, în loc să folosesc expresia că "afirmaţi". Sper că v-am înţeles corect, acum, fiindcă în ceea ce priveşte problema comunicării... se pare că... a existat o confuzie profundă între percepere şi practică. - Da, oh da. - Am înţeles acel lucru.
43:07	E ca şi cum am fi avut ideea că percepţia... este perfectată la finalul practicii. Practica înseamnă rutină, moarte !
43:17	- Chiar avem acea idee. - Ştiu.
43:20	Da. Şi desigur...
43:23	Vedeţi, domnule, întotdeauna s-a zis că libertatea se obţine la final,
43:27	nu la început. Din contră, e la început ! Primul pas este cel care contează, nu ultimul pas. Deci, dacă înţelegem această întreagă problemă a fricii, plăcerii, bucuriei... înţelegerea poate proveni numai din libertatea de a observa. Şi, din observare, apare învăţarea şi acţiunea. Toate se petrec în acelaşi minut, acelaşi moment. Nu înveţi, apoi acţionezi. Înseamnă să faci, să observi... toate având loc în acelaşi timp. Acesta e întregul ! Toate aceste minunate participii,
44:19	aflându-se, ele însele, la modul infinitiv. Ele însele, da. Cu puţin timp în urmă, mi-am dat seama că... dacă dăm atenţie limbajului nostru, la fel ca şi florilor şi munţilor şi norilor... Oh da. limbajul, nu numai în sensul cuvintelor individuale,
44:51	ci al cuvintelor, aflate în context... astfel încât ne-am putea referi la ceea ce se numeşte uzanţă... s-ar putea, prin percepţie, inteligenţă... dezvălui pe deplin, ele însele. Exact. Noi spunem, nu-i aşa...
45:14	că cineva este încântat... cineva este bucuros... dar, dacă întrebăm pe cineva: "Ce anume făceai ?" şi el ne-ar spune: "Îmi făceam plăcere !" am gândi că este niţel ciudat. Nu am gândi deloc că este straniu, dacă ar spune: "Ei bine, mă bucuram şi eu." - Asta nu ne deranjează. - Aşa e. Dar nu dăm atenţie la ceea ce spunem, nici chiar...
45:38	Aşa e, domnule.
45:43	Am revenit după un prânz, după ce am luat masa şi cineva a spus: "Ţi-a plăcut mâncarea ?" Şi era un om care a spus: "Nu suntem porci, ca să ne bucurăm de ea." Oh, Doamne Dumnezeule !
45:55	- Nu, vorbesc serios. - Da, întocmai.
45:58	Întocmai. Presupun că se simţea foarte îndreptăţit. În timp ce-şi nega natura, în timpul mesei. - Este o problemă de atenţie, nu-i aşa ? - Da.
46:15	O problemă de atenţie, fie că mănânci, fie că observi plăcerea. Atenţia... este un lucru care trebuie abordat, extrem de profund - nu ştiu dacă avem vreme, acum. Ce anume înseamnă să fii atent ? Oare suntem atenţi la ceva, vreodată... sau este numai o ascultare superficială, audiere, privire, pe care le numim atenţie ? Sau exprimarea cunoaşterii... prin ceea ce facem. Atenţia, cred eu, nu are nimic de-a face cu cunoaşterea... sau cu acţiunea. În atenţia în sine rezidă acţiunea. Adică, cineva trebuie să abordeze asta, din nou, adică problema: "Ce anume este acţiunea ?" Poate că o putem face într-o altă zi. Da, observ o relaţie,
47:39	între ceea ce tocmai aţi afirmat despre acţiune şi ceea ce s-a întâmplat cu câteva conversaţii în urmă, când am ajuns la cuvântul "mişcare". Da. Con-ti-nuitate.
47:57	Şi atunci când discutaţi despre... a sta şi... a privi un copac, aflat pe munte, mi-am amintit că, atunci când am fost în Rishikesh... stăteam la unul dintre ashramurile de acolo şi... de fapt la Vedanta Forest Academy şi, când am ajuns în camera mea, o maimuţă a venit şi s-a aşezat pe pervazul ferestrei, împreună cu puiul ei... şi m-a privit drept în faţă... şi... eu am privit-o direct în faţă, dar eu cred că m-a privit mult mai profund pe mine. Am avut acel sentiment straniu, că eram, de fapt, o fiinţă umană, fiind... - Cercetată. - ... cercetată,
48:54	sau, cum spun studenţii de azi, am fost psihanalizată de această maimuţă. Şi a fost... a fost un profund şoc pentru mine. Şi... Că tot vorbim despre maimuţe, domnule,
49:10	am fost în Benares, un loc în care merg, de regulă. Făceam exerciţii de yoga, pe jumătate gol şi o maimuţă mare, cu faţă neagră şi coadă lungă, a venit şi s-a aşezat pe verandă. Avusesem ochii închişi. Deci am privit şi era această maimuţă mare. S-a uitat la mine şi m-am uitat şi eu la ea. O maimuţă mare, domnule. Sunt nişte chestii puternice. Şi şi-a întins mâna... aşa că am păşit spre ea şi i-am luat mâna... - ... am ţinut-o aşa. - Aţi ţinut-o. Şi era aspră, dar extrem de suplă, extraordinar de suplă.
50:01	Dar aspră.
50:03	Şi ne-am privit reciproc. Şi a vrut să intre în cameră. Am spus: "Uite, fac exerciţii şi nu prea am timp; ai putea veni în altă zi ?" I-am spus, cumva, să vină în altă zi. Deci, s-a uitat la mine, iar eu m-am retras, mergând cu spatele. A stat acolo, timp de două sau trei minute şi, apoi, a plecat. Minunat, pur şi simplu minunat !
50:34	Un act de atenţie deplină între voi. N-a existat nici un sentiment de teamă.
50:39	Ei nu i-a fost frică, mie nu mi-a fost frică. Un sentiment de, ştiţi voi... Asta îmi aminteşte de o poveste pe care am citit-o despre Ramana Maharishi,
50:53	cum, pe când era tânăr, s-a dus şi a locuit în grota unui tigru. Şi era ocupată de acel tigru. Şi tigrul urma să se întoarcă, după vânătoare şi... - la primele ore ale dimineţii - şi ar fi dormit cu el. Să citeşti aşa ceva în mediul nostru cultural... ei bine, începi să te simţi un nimic, când citeşti asta, şi pentru un moment îţi poţi permite s-o şi crezi. Dar, în contextul a ceea ce spusesem noi despre maimuţe şi al acestei poveşti minunate pe care mi-aţi spus-o, aş vrea să fi putut strânge mâna acelei mici mame, cu puiul ei. N-am fost pregătit s-o fac. Nu, pur şi simplu a fost...
51:47	nu ştiu, dar cred că trebuie să fi fost o comunicare, trebuie să fi existat un sentiment al prieteniei, fără vreun antagonism, fără vreo teamă. S-a uitat la mine, pur şi simplu. Şi cred că atenţia... este ceva ce nu se poate practica... nu se poate cultiva, să mergi la şcoală, pentru a învăţa cum să fii atent. Asta e ceea ce fac, în această ţară şi în alte locuri, spunând: "Nu ştiu ce este atenţia, dar o voi învăţa de la cineva care-mi va spune cum s-o obţin." - Atunci nu este atenţie. - Citire rapidă, aşa e numită.
52:29	- Citire rapidă, da. - O mie de cuvinte pe minut.
52:35	Deci... domnule de asta cred...
52:40	că există un sentiment grozav, de grijă şi afecţiune... în a fi atent... ceea ce înseamnă a urmări sârguincios. Acel cuvânt "dilligent" (sârguincios) provine din "legere" - ştiţi desigur - "a citi". Să citeşti exact ceea ce este, ceea ce există. Nu să-l interpretezi, nu să-l traduci, nu să reuşeşti să faci ceva cu acel lucru, ci să citeşti ceea ce există. Există un număr infinit de lucruri de observat. Există enorm de multe de observat în plăcere... - ... aşa cum am văzut. - Oh da. Şi să citeşti asta. Şi, pentru a citi, trebuie să fii vigilent, atent... cu o grijă sârguincioasă. Dar noi suntem neglijenţi. Fiindcă afirmăm opusul "Da, dar ce e rău în plăcere ?" Există o expresie familiară, în limba noastră,
53:48	atunci când cineva... vrea să se asigure că va fi urmărit cu atenţie, va spune: "Mă auzi ?" Sarcina asta, desigur, a fost preluată de tehnologie, printr-un aspect diferit. Dar, în afară de ceea ce cineva va spune cu căştile pe urechi, într-un avion, în practica uzuală, uneori, cineva va spune aşa ceva. Deci ceea ce am făcut este, de fapt, că am descifrat această întreagă hartă.
54:20	Da. Încă de la începuturile responsabilităţii,
54:25	ale relaţiilor...
54:28	ale fricii, ale plăcerii, în toate acelea n-am făcut decât să observăm această hartă extraordinară a vieţii noastre. Şi frumuseţea acestui fapt este că...
54:43	am progresat în cadrul preocupării... pentru problema transformării omului, care nu este dependentă de cunoaştere sau timp, fără să ne facem griji dacă nu deviem, cumva, de la drum. Este ceva care se întâmplă natural. Şi asta, mi se pare mie, nu este o surpriză pentru dumneavoastră, desigur, dar sunt sigur că... sunt sigur că este şocant, dat fiind... Şi de aceea, domnule, este corect să trăieşti în compania unui înţelept.
55:23	Să fii cu un om cu adevărat înţelept. Nu în compania acestor indivizi, pretinşi înţelepţi, ci cu adevărata înţelepciune. Nu cea cumpărată prin cărţi... nu participând la cursuri, la care se predă înţelepciunea. Înţelepciunea este ceva care vine odată cu auto cunoaşterea. Îmi amintiţi de un imn din Vede, care vorbeşte despre zeiţa vorbirii,
55:51	care nu apare niciodată, decât... între prieteni. Da. Minunat.
56:03	De fapt, asta înseamnă că, dacă nu există grija, afecţiunea pe care aţi menţionat-o, care este continuă, simultană cu atenţia... - ... nu poate exista decât trăncăneală. - Desigur. Poate exista o trăncăneală verbală.
56:23	Ceea ce lumea modernă chiar încurajează, vedeţi dumneavoastră ?
56:28	Da.
56:30	Repet, asta înseamnă plăcerile superficiale
56:37	nu bucuria. Înţelegeţi ? Plăcerile superficiale au devenit blestemul. Şi să treci dincolo de ele este unul dintre cele mai dificile lucruri pentru oameni. - Fiindcă apar tot mai rapid. - Exact aşa este !
56:57	Apar tot mai rapid. Asta distruge Pământul, aerul.
57:01	Ele distrug absolut totul !
57:07	Există un loc, în care merg în fiecare an... în India, unde există o şcoală... ale cărui dealuri sunt cele mai vechi dealuri din lume. - Ce lucru minunat. - Nimic nu s-a schimbat.
57:24	Nu există buldozere, nu există... case noi. Este un loc vechi, cu dealurile sale vechi şi acolo există o şcoală, cu care am legături ş.a.m.d. Şi acolo simţi imensitatea timpului... sentimentului unei absolute nemişcări. Mişcarea însemnând civilizaţie, adică tot acest circ, ce are loc. Şi... când ajungi acolo, asta simţi, o tăcere deplină... pe care trecerea timpului nu a atins-o. Şi, când îl părăseşti şi revii în civilizaţie, te simţi mai degrabă pierdut... un sentiment de genul: "Ce sens au toate acestea ?" De ce se face atât de mult zgomot pentru nimic ? Cred că de aceea este atât de... ciudat şi, mai degrabă, ademenitor... o mare încântare să vezi totul aşa cum este, de fapt... inclusiv pe mine însumi. Să mă văd aşa cum sunt, nu prin ochii vreunui domn profesor, psiholog sau guru sau printr-o carte. Pur şi simplu să mă văd aşa cum sunt şi să descopăr ceea ce sunt. Fiindcă întreaga istorie se află în mine. - Mă înţelegeţi ? - Desigur. Există ceva imens de frumos în ceea ce aţi spus. Credeţi că, în următoarea noastră conversaţie, am putea vorbi despre relaţia dintre frumuseţe şi ceea ce aţi spus ? Vă mulţumesc foarte mult !